Obligaţie de a face. Decizia nr. 9940/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9940/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-10-2012 în dosarul nr. 9940/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9940
Ședința publică de la 19 Octombrie 2012
Complet constituit din:
Președinte:M. M.
Judecător: I. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta M. O. – A. C. și pârâtul O. S. E. G. împotriva deciziei civile nr. 575/08.12.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât ., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenți avocat ales P. A., cu împuternicire la dosar, și pentru intimatul-pârât – avocat ales C. G.-F., cu împuternicire la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru angajare apărător și comunicarea cererii de recurs.
Apărătorul recurenților depune la dosar concluzii scrise, iar apărătorul intimatului-pârât – Certificatul de înregistrare și licența unității reprezentate și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul pe fond.
Avocat P. A. pentru recurenți pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat și motivat și, în principal, modificarea hotărârilor în sensul admiterii acțiunii, în subsidiar – casarea cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond. Susține că greșit rețin instanțele că obiectul acțiunii ar fi obligația de a face directă, scopul urmărit fiind cel de a fi obligat pârâtul să urmeze procedura specială prevăzută de Legea 46/2008 privind Codul S. și a scoate din circuitul forestier a terenului din litigiu pentru a împiedica defrișările, care se efectuează anual pentru drumul de acces, obligație ce cade în sarcina beneficiarului conform Ordinului 924/2011.
Avocat C. G.-F. pentru intimatul-pârât precizează că în recurs nu se poate modifica acțiunea nici în fapt și nici în drept. Arată că lucrările au fost efectuate anterior lui 1990, când beneficiar era statul, la momentul respectiv terenul fiind scos din circuitul silvic, iar în prezent nu s-a mai construit nimic art. 46 și următoarele din Legea 13/2007 interzicând orice fel de lucrare sub liniile electrice. Reclamanta tinde spre absolutizarea dreptului său de proprietate, fără a avea în vedere că potrivit legislației în vigoare terenul de sub instalațiile electrice aparțin domeniului public al statului. Astfel că acțiunea apare neîntemeiată, reclamanta nedovedind că terenul său a fost diminuat sau că la momentul construirii liniilor electrice terenul nu a fost scos din circuitul silvic și se impune respingerea recursului ca nefondat și menținerea drept temeinice și legale a hotărârilor criticate, cu cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentantul convențional al recurenților arată că doar a lămurit obiectul acțiunii, nu a precizat-o.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin decizia recurată, Tribunalul D. a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă M. O. - A. C. împotriva sentinței civile nr. 2716/15.11.2010 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți O. S. E. G. și C. Distribuție C..
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că prin acțiunea formulată și precizată reclamanții M. O.-A. C. și O. S. E. G. au chemat în judecată pe pârâta C. Distribuție C., solicitând să fie obligată pârâta să scoată definitiv din fondul forestier, conform Ordinului MAPDR nr. 25/2009, suprafața de 24, 7 ha teren forestier ocupat de culoarele electrice de siguranță LEA 110 KV, pe raza com. P., .> În drept, acțiunea reclamantelor a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului nr. 25/2009 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a echivalenței valorice a terenurilor și de calcul al obligațiilor bănești pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național emis de către MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 100 din 19 februarie 2009, în prezent acesta fiind abrogat potrivit disp. art. 3 din Ordinul nr. 924/17.02.2011 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a echivalenței valorice a terenurilor și de calcul al obligațiilor bănești pentru scoaterea definitivă sau ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier național emis de MINISTERUL MEDIULUI ȘI PĂDURILOR și publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 149 din 1 martie 2011.
Ulterior, prin precizarea de acțiune depusă la dosarul de fond, la fila 33 (dosar fond), reclamantele au indicat drept temei disp. art. 36-41 din legea nr. 46/2008 coroborate cu prevederile Ordinului nr. 25/2009.
Potrivit disp. art. 35 din legea nr. 46/2008, reducerea suprafeței fondului forestier național este interzisă, iar art. 36 alin. 1 din aceeași lege prevede că, prin excepție de la prevederile art. 35, este permisă reducerea suprafeței fondului forestier național prin scoatere definitivă, pentru realizarea obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii.
Acest din urmă articol de lege trebuie coroborat cu disp. art. 36 alin. 2 din legea nr. 46/2008 potrivit căruia „la cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute la alin. (1) poate compensa suprafața ocupată cu terenuri echivalente ca suprafață și bonitate, caz în care nu se mai plătește contravaloarea terenului scos din fondul forestier național, dar se achită anticipat celelalte obligații bănești”, aspect pentru care se apreciază că scoaterea definitivă a unui teren din fondul forestier se poate solicita de către cel care realizează obiectivele de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii și nu de către proprietarul terenului care ar urma să fie scos definitiv din fondul forestier, cum este cazul în speța de față.
În aceleași sens sunt și disp. art. 40 din Legea nr. 46/2008 care prevăd procedura aprobării solicitărilor de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier, în condițiile prevăzute la art. 36 – 39 (solicitări care trebuie deci efectuate de către cel care realizează obiectivele prevăzute la alin. (1) al art. 36 din legea nr. 46/2008), potrivit acestor dispoziții legale fiind necesar acordul proprietarului (în speța de față reclamantele apelante) și avizele favorabile ale ocolului silvic care asigură administrarea, precum și serviciile silvice, după caz, de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului și de subunitățile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură.
Dispozițiile legii speciale se coroborează cu cele prevăzute în Ordinul nr. 25/2009, respectiv art. 19 alin. 1 pct. 1 și alin. 2 pct. 1 potrivit cărora „documentațiile necesare emiterii aprobărilor de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier național, pentru suprafețele de până la 1,0 ha, pentru care competența de aprobare a fost delegată inspectoratelor teritoriale de regim silvic și de vânătoare sau documentațiile necesare emiterii aprobărilor de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier național, pentru care competența de aprobare este a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură sau a Guvernului, conțin solicitarea beneficiarului de scoatere definitivă și/sau de ocupare temporară a terenului din fondul forestier național, adresată inspectoratului teritorial de regim silvic și de vânătoare în raza căruia se află terenul” și art. 22 alin. 1 din același ordin care prevede că „beneficiarii scoaterilor definitive sau ocupărilor temporare de terenuri din fondul forestier național pot fi persoane fizice sau juridice”.
Analizând însă obiectul acțiunii reclamantelor apelante s-a constatat că acesta privește obligarea pârâtei intimate de scoatere definitivă din fondul forestier a suprafeței de 24, 7 ha teren forestier ocupat de culoarele electrice de siguranță LEA 110 KV, pe raza com. P., . obligarea acesteia de a solicita autorităților publice competente scoaterea definitivă din fondul forestier a acestei suprafețe de teren cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Potrivit disp. art. 37 alin. 1 lit. f din Legea nr. 46/2008, pot fi scoase definitiv din fondul forestier național, doar cu condiția compensării acestora, fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de obiective: repararea și întreținerea rețelelor de transport petrol, gaze naturale și energie electrică.
Art. 38 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 prevede că „terenurile scoase definitiv din fondul forestier național devin proprietatea beneficiarului în momentul efectuării operațiunii de predare-primire și dobândesc destinația pe care acesta a solicitat-o și care i-a fost aprobată”.
Tribunalul a constatat că, în mod corect, prima instanță a apreciat că reclamantele nu au dovedit că cele trei condiții prevăzute de art. 37 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 sunt îndeplinite, mai exact nu au dovedit faptul că, prin obligarea pârâtei la scoaterea definitivă din fondul forestier a suprafeței de 24, 7 ha teren forestier ocupat de culoarele electrice (liniile electrice) de siguranță LEA 110 KV pe raza comunei P., . reduce suprafața fondului forestier și, de asemenea, nu au dovedit existenta unei convenții cu pârâta cu privire la compensarea acesteia și cu privire la plata obligațiilor bănești (astfel cum prevăd disp. art. 41 din Legea nr. 46/2008 coroborate cu disp. art. 22 și următoarele din Ordinul nr. 25/2009).
De asemenea, astfel cum a precizat și intimata pârâtă prin întâmpinare, rețeaua electrică a fost realizată anterior anului 1989, motiv pentru care, în speța de față, nu se pune problema unei scoateri definitive din fondul forestier național a unor terenuri necesare realizării sau extinderii unor obiective privind repararea și întreținerea rețelelor de transport energie electrică, nefiind îndeplinită astfel condiția premisă pentru care ar exista în cauză una din excepțiile prevăzute de art. 36 alin. 1 din legea nr. 46/2008 și expuse în disp. art. 37 alin. 1 lit. f din același act normativ, text de lege care prevede expres și limitativ excepțiile de la art. 35 din legea nr. 46/2008.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul a reținut că obiectul acțiunii reclamantelor apelante nu este de competenta soluționare a instanței de judecată, nefiind posibilă obligarea pârâtei intimate să scoată din fondul forestier suprafața de 24, 7 ha teren forestier ocupat de culoarele electrice de siguranță LEA 400 KV, pe raza . unei hotărâri judecătorești, fiindcă procedura de scoatere din fondul forestier este strict și expres prevăzută de disp. art. 40 din Legea nr. 46/2008.
Astfel, potrivit disp. art. 40 din legea nr. 46/2008 „solicitările de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier, în condițiile prevăzute la art. 36 - 39, cu acordul proprietarului și avizate favorabil de ocolul silvic care asigură administrarea, precum și serviciile silvice, după caz, de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, și de subunitățile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, se aprobă de:
a) conducătorul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafețe de până la 10 ha, cu posibilitatea delegării de competență conducătorilor subunităților teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, până la suprafața de 1 ha;
b) Guvern, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafețe de peste 10 ha”, instanța de judecată nefiind în măsură să se substituie autorităților publice administrative care aprobă procedura de scoatere definitivă din fondul forestier a unei suprafețe de teren.
Pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin intermediul căreia este obligată o altă persoană juridică să efectueze procedura prev. de disp. art. 36-43 din Legea nr. 46/2008 nu reprezintă o aprobare în sensul disp. art. 40 din legea nr. 46/2008, mai ales că pârâta intimată nu are nici un fel de competențe în această materie, potrivit textului de lege anterior enunțat, nefiind în măsură să aprobe o astfel de procedură, ci doar să solicite declanșarea ei în cazul îndeplinirii condițiilor art. 37 alin. 1 lit. f din legea nr. 46/2008.
Prin urmare, pe lângă faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 37 alin. 1 lit. f din legea nr. 46/2008, nu există, în cauză, nici aprobările necesare și obligatorii ale autorităților publice prev. de disp. art. 40 din Legea nr. 46/2008, aspect care nu poate fi suplinit de către instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, fiindcă acest lucru ar însemna depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Mai mult, în interpretarea dispozițiilor legale din Codul S., cel care ar putea solicita scoaterea unui teren definitiv din fondul forestier este beneficiarul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute la alin. (1) al art. 36 din Legea nr. 46/2008 și nu proprietarul acestuia cum este cazul în speța de față.
De altfel, chiar disp. art. 106 din Legea nr. 46/2008 prevăd că „reducerea suprafeței fondului forestier național fără respectarea dispozițiilor art. 36 și 37 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă”.
Astfel, până la aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Ordinului nr. 25/2009 care a fost emis tocmai în considerarea disp. art. 36-43 din Legea nr. 46/2008 (astfel cum se prevede chiar în disp. art. 43 din această lege), instanța a constatat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de fond prevăzute de Codul silvic în calitate de lege specială în materie, motiv pentru care acțiunea reclamantelor apelante nu poate fi considerată ca întemeiată.
Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art. 296 C.p.c., tribunalul a respins apelul formulat de reclamanții apelanți M. O.-A. C. și O. S. E. G., împotriva sentinței civile nr. 2716/15.11.2010 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Distribuție C..
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanta M. O. - A. C. și pârâtul O. S. E. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului au arătat că în mod eronat s-a respins acțiunea printr-o interpretare greșită a prevederilor art. 37 alin. 1 din Legea nr. 46/2008, apreciind că reclamanții nu au îndeplinit cele trei condiții prevăzute de acest text de lege, în sensul că nu au făcut dovada că suprafața de 24, 7 ha nu se reduce din fondul forestier, că între aceștia nu există o convenție cu privire la compensarea acestor suprafețe și nici nu privire la plata obligațiilor bănești; de altfel, au arătat ca dacă între recurenți și intimat s-ar fi ajuns la o înțelegere, în sensul scoaterii din fondul forestier a acestor suprafețe, așa cum prevede art. 37, alin. 1 din Legea nr. 46/2008, respectiv compensarea cu alte suprafețe de fond forestier și cu plata obligațiilor bănești, acțiunea ar fi rămas fără obiect.
Potrivit art. 37 alin. 1 lit. f din Legea nr. 46/2008 „pot fi scoase definitiv din fondul forestier național doar cu condiția compensării acestuia, fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de obiective, precum: repararea și întreținerea rețelelor de transport petrol, gaze naturale și energie electrică, motiv pentru care consideră că pârâta refuză nejustificat să efectueze scoaterea din fondul forestier definitiv a acestei suprafețe”.
Arată recurenții că la momentul promovării acțiunii era în vigoare Ordinul 25/2009, ordin abrogat ulterior prin Ordinul 924F/2011, care nu-și găsește aplicabilitatea în cauză, întrucât nu se aplică retroactiv.
În drept s-au invocat disp. art. 304 alin. 8-9 C.p.c.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse, Curtea, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta să efectueze scoaterea din fondul forestiere a suprafeței de 24,7 ha teren forestier ocupat de culoarele electrice de siguranță pe raza comunei P., .. Ca temei legal acesta a invocat dispozițiile art. 36-41 din Legea nr. 46/2008 coroborate cu cele ale Ordinului 25/2009. A precizat că M. O. – A. C. este proprietara unei suprafețe de 150 ha teren vegetație, dobândită în urma actelor de donație autentificate sub nr. 1577/09.07.2010, încheiate între Parohiile Dănești-Bunești, L. II și M. O., nr. 1519/02.07.2010 încheiat între Parohiile Coșovenii de Sus II și M. O., nr. 1651/15.07.2010, încheiat între Parohiile Ghizdăvești Celaru, L. II și M. O., în această din urmă donație regăsindu-se suprafața de 24,7 ha ocupată de pârâtă.
Atât prin precizarea scrisă aflată la fila 33 a dosarului de fond, cât și prin concluziile reclamantei a solicitat ca pârâta să fie obligată să scoată definitiv din fondul forestier această suprafață de teren, cele două instanțe care s-au pronunțat anterior, respectând cadrul procesual în limitele cărora au fost învestite.
Dispozițiile art. 35, 36 și 37 din Legea nr. 46/2008 sunt imperative și conțin dispoziții clare în ceea ce privește conservarea fondului forestier și a excepțiilor permise, dar condiționate de îndeplinirea a trei cerințe, așa cum sunt enumerate în conținutul alin. 1 lit. f al art. 37.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 46/2008 este înscrisă regula potrivit căreia, reducerea suprafeței fondului forestier național este interzisă.
Art. 36 - (1)din lege reglementează o excepție de la prevederile art. 35, menționând că este permisă reducerea suprafeței fondului forestier național prin scoatere definitivă, pentru realizarea obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii.
(2) La cerere, solicitantul terenului pe care urmează a fi realizate obiectivele prevăzute la alin. (1) poate compensa suprafața ocupată cu terenuri echivalente ca suprafață și bonitate, caz în care nu se mai plătește contravaloarea terenului scos din fondul forestier național, dar se achită anticipat celelalte obligații bănești.
(3) Compensarea prevăzută la alin. (2) se realizează în echivalență valorică, în condițiile în care suprafața terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât suprafața terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier.
Potrivit disp. art. 37 - (1) Pot fi scoase definitiv din fondul forestier național, doar cu condiția compensării acestora, fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de obiective: a) necesare explorării și exploatării următoarelor resurse minerale: cărbuni, roci utile, agregate minerale, minereuri, ape minerale, surse de energie alternativă, petrol și gaze naturale; b) structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică, unități de cult, obiective sociale, sportive și medicale, construcții hidrotehnice de interes local. În înțelesul prezentei legi, categoria obiective sociale nu include locuințele individuale și ansamblurile rezidențiale edificate în fondul forestier proprietate publică; c) locuințe sau case de vacanță, numai în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice; d) obiective instalate în fondul forestier înainte de anul 1990, cuprinse în amenajamentele silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990, la categoria "ocupații și litigii"; e) rețele de surse de apă potabilă și canalizare, rețele și sisteme de comunicații, precum și drumuri de interes județean și local; f) repararea și întreținerea rețelelor de transport petrol, gaze naturale și energie electrică.
Tribunalul a reținut corect față de aceste dispoziții legale, că nu este posibilă obligarea pârâtei să scoată din fondul forestier suprafața de 24,7 ha teren forestier, prin intermediul unei hotărâri judecătorești, procedura de scoatere din fondul forestier fiind reglementată stric și expres prin dispozițiile art. 40 din Legea 46/2008.
Astfel, conform acestui text de lege, „Solicitările de scoatere definitivă sau de ocupare temporară de terenuri din fondul forestier, în condițiile prevăzute la art. 36 - 39, cu acordul proprietarului și avizate favorabil de ocolul silvic care asigură administrarea, precum și serviciile silvice, după caz, de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în cazul terenurilor din fondul forestier proprietate publică a statului, și de subunitățile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, se aprobă de:a) conducătorul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafețe de până la 10 ha, cu posibilitatea delegării de competență conducătorilor subunităților teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, până la suprafața de 1 ha;b) Guvern, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, pentru suprafețe de peste 10 ha.
Potrivit acestor dispoziții scoaterea definitivă a unui teren din fondul forestier, poate fi cu reducerea suprafeței fondului forestier- art.36 și fără reducerea suprafeței fondului forestier art.- 37, procedură care menționează cine poate fi titularul unei astfel de solicitări ,care sunt cazurile în care se poate formula o astfel de solicitare și care sunt organele abilitate să aprobe o astfel de solicitare.
Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că revine solicitantului, în speță pârâtei care are în administrare rețelele de energie electrică, atribuția exclusivă de a aprecia dacă declanșează sau nu această procedură, legea nerecunoscând proprietarului terenului un drept căruia să-i corespundă o obligație corelativă în baza căreia să formuleze o astfel de acțiune.
Ca urmare chiar dacă reclamanta nu au precizat expres că solicită ca de fapt pârâta să declanșeze această procedură, instanța de apel a soluționat acțiunea în aceste limite precizând clar că nu este de competența instanței de judecată o astfel de acțiune privind obligarea pârâtei să efectueze procedura prev. de art. 36-43 din lege. Instanța de apel reține că intimata nu are competențe să aprobe o astfel de procedură ci doar să solicite declanșarea ei în cazul în care sunt îndeplinite condițiile art. 37 alin.1 litera f din lege, și că cel care ar putea face o astfel de solicitare este beneficiarul terenului pe care urmează a se realiza aceste obiective și nu proprietarul terenului.
În concluzie, Curtea constată că nu este incident niciunul din motivele de casare sau modificare prev. expres de art. 304 Cod pr. civilă, fiind considerentele pentru care se apreciază că în raport de disp. art.312 alin.1 Cod pr. civilă se impune respingerea recursului, ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală și având în vedere dispozițiile art. 274 Cod proc. civ., vor fi obligați recurenții la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, sumă acordată proporțional cu efortul depus de apărătorul intimatului în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. O. – A. C. și pârâtul O. S. E. G. împotriva deciziei civile nr. 575/08.12.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât ., având ca obiect obligația de a face.
Admite în parte cererea privind cheltuielile de judecată.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 Octombrie 2012.
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, A. G. |
Red. IM
Tehnored. AG. 23.10.2012
Jud. fond: C. T. G.;Jud. apel: A. D. și C. I. C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 9976/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 9718/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
