Pretenţii. Decizia nr. 9718/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9718/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-10-2012 în dosarul nr. 9718/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9718/2012
Ședința publică de la 16 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător M. P.
Judecător M. C.
Grefier M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanții T. V., T. N. și pârâta B. C. R. BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.255/28.05.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul reclamant T. V., asistat de avocat S. I., recurenta reclamantă T. N., reprezentată de același avocat S. I. și recurenta pârâtă B. C. R. BUCUREȘTI, reprezentată de avocat D. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat I. S., pentru recurenții reclamanți, învederează că nu mai susține excepția tardivității recursului declarat de pârâta B.C.R., excepție ce a fost invocată la termenul din data de 04.09.2012.
Nemaifiind excepții de ridicat și cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat I. S., pentru recurenții reclamanți, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, și, pe fond, menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Tg-J., ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
A arătat că toate criticile reclamanților sunt întemeiate și a solicitat să se constate că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat.
Cu privire la cheltuielile de judecată a arătat că, instanța de apel deși nu fusese investită cu o astfel de cerere privind cheltuielile de judecată acordate reclamanților la fond, a redus substanțial cuantumul acestora de la 9000 lei la 2000 lei.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta B. C. R. BUCUREȘTI a solicitat respingerea acestuia.
Avocat D. C., pentru recurenta pârâtă, a expus oral motivele formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea recursului,modificarea deciziei pronunțată de Tribunalul Gorj, iar pe fond respingerea acțiunii.
Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
A arătat că părțile s-au mai judecat,dar cadrul procesual a fost diferit, aspectul autorității de lucru judecat, neputând fi, astfel, reținut în cauza de față, din perspectiva probatoriului administrat.
Referitor la motivul de recurs privind reducerea cheltuielilor de judecată de către instanța de apel de la 9000 lei la 2000 lei, a arătat că s-a speculat în motivele de recurs că pârâta ar fi fost de acord cu acest cuantum, întrucât prin motivele de apel formulate BCR a solicitat admiterea apelului în totalitate, iar faptul că instanța s-a pronunțat într-un cu totul alt mod nu reprezintă acordul pârâtei cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată.
Totodată, a învederat că instanța de apel, în temeiul principiului devoluțiunii apelului, a dat o rezolvare echitabilă excepțiilor invocate de pârâtă în raport de valoarea obiectului litigiului dedus judecății.
Cu privire la recursul reclamanților a pus concluzii de respingere ca nefondat.
Avocat I. S., pentru recurenții reclamanți, a învederat că autoritatea de lucru judecat nu este condiționată de probele administrate, ci de cadrul procesual.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr. 7898 din 10.10.2011 Judecătoria Tg-J. a respins excepțiile necompeteței teritoriale, a insuficientei timbrări a acțiunii și a necompetentei materiale invocate de pârâtă
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T. V. si T. N..
A fost obligată pârâta la plata către reclamanți a sumei de 464.543 lei reprezentând despăgubiri civile, respectiv contravaloarea lipsei de folosință a terenului în perioada 15 noiembrie 2007 – decembrie 2010, actualizată la data plății cu indicele de inflație.
A respins capetele de cerere privind revendicarea și obligația de a face ca rămase fără obiect și a obligat pârâta la plata sumei de 9333 lei către reclamanți, reprezentând parte din cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că reclamanții sunt proprietarii unei suprafețe de teren de 346 mp situate in Tg J., ., P 107/1 având ca vecini la R DS 104, la A – BCR, la S – . 89, la N – zona blocuri, ca urmare a cumpărării acestui teren de la vizatorul C. O. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.3642/27 mai 1998 de BNP A. Merisescu Tg J. și dreptul de proprietate a fost intabulat in CF nr._/N a mun. Tg J..
Că, terenul proprietatea reclamantului a fost ocupat fara drept de către pirita BCR – Suc Gorj pe care l-a folosit ca alee auto si trotuar pietonal, astfel ca, chiar in situația in care ocupația nu era totala, terenul nu mai putea fi utilizat de reclamant pentru alte destinații.
Că, datorita situației create si a faptului ca litigiul nu a putut fi rezolvat pe cale amiabila, reclamantul T. V. a formulat o prima acțiune civila in pretenții iar prin sentința civila nr 3237 din 24 aprilie 2008 pronunțata de Judecătoria Tg J. in dosarul nr._ a fost admisa acțiunea civila pentru pretenții formulate de reclamantul T. V. împotriva piritei BCR – Suc Gorj, aceasta fiind obligate sa-i plătească suma de 404.446.32 lei reprezentând despăgubiri civile pe o perioada de trei ani anterior introduceri acțiunii, respective cei trei ani anteriori datei de 15 noiembrie 2007 – data introducerii acțiunii.
Că, prin decizia nr. 80 din 5 martie 2009 pronunțata de Tribunalul Gorj in dosarul nr._, sentința a rămas definitiva iar prin decizia nr.1457/8 decembrie 2009 pronunțata de Curtea de Apel C., sentința a rămas irevocabila.
De asemenea s-a reținut faptul că datorita faptului ca pirita a continuat sa folosească terenul in aceleași condiții ca si in perioada la care se refera sentința menționata, reclamantul T. V. a formulat prezenta acțiune prin care a solicitat obligarea piritei la plata despăgubirilor civile ce constau in contravaloare chirie pentru terenul utilizat fara drept in suprafața de 346 m.p. respectiv_ lei, că în cursul procesului, reclamantul își precizează acțiunea in sensul ca înțelege sa cheme in judecata pe pârâta si pentru revendicare si respective pentru obligația de a face constând in eliberarea terenului prin decopertarea asfaltului si a structurii de rezistenta aferenta precum si sa-l redea stării inițiale, sau, in caz de refuz sa fie abilitat sa execute aceste lucrări pe cheltuiala piritei, iar în cursul procesului a fost introdusa in cauza in calitate de reclamanta si soția reclamantului T. N. care si-a însușit acțiunea formulate de soțul sau, deși in contractul de vânzare cumpărare figurează doar T. V. in calitate de cumpărător.
Cu privire la capătul de acțiune privind revendicarea s-a reținut că prin cererea formulata la data de 30.09.2010 reclamantul a solicitat obligarea paratei sa/I lase in deplina proprietate si liniștita posesie suprafața de 346 mp teren situate in Tg J. ., . pe parcursul procesului prin rapoartele de expertiză întocmite, că din raportul de expertiza întocmit de expert Cavaloiu D. rezulta ca parata a eliberat terenul revendicat de reclamanta in cursul procesului, astfel ca, capătul de acțiune privind revendicarea urmează sa fie respins ca rămas fara obiect.
Cu privire la capătul de acțiune privind obligația de a face s-a reținut că prin aceeași cerere din 30 sept 2010 reclamantul a solicitat ca parata sa fie obligata sa execute lucrările de readucere a terenului in starea inițială respectiv prin decopertarea asfaltului si a structurii de rezistenta aferenta, iar in caz de refuz sa fie abilitat sa execute aceste lucrări pe cheltuiala paratei și din raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit de expert Cavaloiu D. si depus la dosar la 14 aprilie 2011, rezulta ca lucrările de readucere a terenului in starea inițiala au fost executate de parata in luna decembrie 2010, astfel ca se impune respingerea capătului de cerere privind obligația de a face ca rămas fara obiect.
Cu privire la capătul de acțiune privind pretențiile ce constau in contravaloarea folosinței terenului ocupat de parata începând cu luna noiembrie 2007- oct. 2010 inclusiv s-a reținut că prin acțiunea formulată de reclamantul T. V. si însușita de soția sa T. N., s-a solicitat obligarea paratei la plata contravalorii lipsei de folosința a terenului in suprafața de 346 m.p ocupat de parata începând cu perioada noiembrie 2007 si in continuare, reclamanții invocând faptul ca anterior s-au mai judecat cu parata pentru contravaloarea folosinței terenului pe perioada anterioara, astfel ca prin . pronunțată de Judecătoria Tg-J. in dosar nr._ irevocabila prin decizia nr. 1457 din 8 dec 2009 pronunțata de Curtea de Apel C., pârâta a fost obligată sa plătească reclamantului contravaloarea folosinței, respective cu titlu de chirie pe ultimii 3 ani anteriori datei de 15 noiembrie 2007, că din probele administrate, respectiv din concluziile raportului de expertiza întocmit de expert A. D. coroborate cu depozițiile martorilor D. I. M. si Hraca C., precum si cu hotărârile judecătorești enumerate mai sus, rezulta fara nici un dubiu ca reclamanții si-au dovedit acțiunea in sensul ca parata a ocupat fără drept terenul proprietatea sa in suprafața de 346 mp, astfel ca reclamanții au fost lipsiți de foloasele pe care le puteau obține de pe urma folosinței acestuia, respective închirierea acestuia.
Instanța a ajuns la concluzia ca se impune admiterea acțiunii civile in pretenții si obligarea paratei la plata sumei de 464.543 lei ce reprezintă contravaloarea chiriei pe care reclamanții aveau posibilitatea sa o încaseze pe teren, că este adevărat ca in cursul procesului parata a formulat obiecțiuni repetate dar cu același conținut la raportul de expertiza, sau a solicitat refacerea acestuia, iar expertul a răspuns conform legii la aceste obiecțiuni, instanța constatând ca răspunsurile corespund probelor dosarului.
S-a menționat că deși parata a susținut ca a ocupat o suprafața mai mica de teren decât cea pretinsa de reclamanți, ca pe parcurs acea suprafața a fost eliberata, nu a administrat nici o proba concludenta din care sa rezulte temeinicia susținerilor sale, ori in legislația noastră națională, cauzele se soluționează in baza unor probe, iar cel ce face o propunere in fata judecații trebuie sa o dovedească, conform art. 1169 cod civil.
Că, parata a avut un apărător nou care a solicitat la data de 26 sept 2011, ca o teza subsidiara, in situația in care instanța nu este de acord cu obiecțiunile la raportul de expertiza întocmit de expert A. D., efectuarea unei noi expertize pentru evaluare.
Instanța a respins aceasta cerere, deoarece in tot cursul procesului care a început la 23 iunie 2010, s-au făcut repetate obiecțiuni la raportul de expertiza, dar pana la data de 26.09.2011, nu s-a solicitat un nou raport de expertiza si se apreciază ca doar pentru tergiversarea cauzei se formulează aceasta cerere la finele procesului, ceea ce este contrar principiului celerității ce se impune a fi respectat nu numai de către judecătorii care fac parte din completul de judecata, ci si de restul participanților la proces, in speța de către apărătorii parților.
S-a mai reținut că, un nou raport de expertiza nu se impunea deoarece expertul a calculat contravaloarea chiriei pentru lipsa de folosința a terenului ținând cont de chiria pe care o percepe Primăria Tg-J. pentru terenuri aflate in zona „0” respectiv terenuri închiriate pentru desfășurarea de activități comerciale cu amănuntul sau en-gross, că este important de reținut faptul ca si cu ocazia primului litigiu, despăgubirile reprezentând chirie, însă datorate pentru o alta perioadă, s-au calculat de aceeași maniera, fiind vorba de același teren, hotărârea pronunțată la fond fiind menținuta de Curtea de Apel C..
Că potrivit art. 480 cod civil, proprietatea este dreptul unei persoane de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, însa în limitele determinate de lege și în conformitate cu art. 481 cod civil nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauze de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despăgubire.
Că, dreptul de proprietate are caracter absolut, în sensul ca titularul are puterea de a-i trage foloasele, de a avea toata utilitatea pe care o poate conferi si de a săvârși toate actele juridice care corespund interesului sau, dar in limitele legii fara a avea nevoie de concursul altei persoane și prin caracterul exclusiv al dreptului de proprietate se înțelege ca titularul exercita singur toate atributele acestui drept, cu excluderea celorlalte persoane.
S-a reținut că, reclamantul T. V. este titularul dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 346 m.p. sit in Tg-J. . contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3642 din 27 mai 1998 de BNP A. Merisescu Tg-J. și din raportul de expertiza întocmit de expertul specialitatea topografie si din depozițiile martorilor, rezulta fara dubiu ca parata, prin BCR Susursala Gorj, a ocupat întreaga suprafața de teren pe care s-a construit alei de acces, trotuar si parcare auto, iar o parte fiind spațiu verde care nu a putut fi folosit de către reclamant, și pe care pana la un anume moment existau panouri publicitare.
S-a considerat că se impune acordarea despăgubirilor pentru întreaga suprafața deoarece prin fracționarea proprietății de către parata care exercita folosința exclusivă asupra unei părți din teren în lipsa unui titlu, reclamantului i se aduce in permanență un prejudiciu material determinat de imposibilitatea acestuia de a folosi propriul teren ocupat de parata.
Că, reclamantul a făcut dovada prejudiciului creat de parata prin folosirea fără nici un titlu a ternului proprietatea acestuia, prejudiciul constând in lipsirea reclamantului de exercițiul concret al dreptului de folosința asupra terenului ocupat efectiv de parata cat si a suprafeței de teren spațiul verde ce nu poate fi folosit, tocmai datorita fragmentarii proprietății, dreptul de folosința reprezentând un atribut importat al dreptului de proprietate, crearea acestui prejudiciu fiind determinată si de lipsa valorificării concrete a tuturor beneficiilor materiale pe care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului care este îndreptățit la contravaloarea lipsei de folosința.
In baza art. 276 cod proc. Civila, instanța a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 9333 lei către reclamanți, reprezentând parte din cheltuielile de judecată efectuate de aceștia raportat la cuantumul pretențiilor admise, sumă alcătuită din onorariu avocat, onorariu expert evaluator și taxa de timbru aferentă capătului de cerere privind pretențiile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta BCR București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a invocat ca și motive de nelegalitate soluționarea greșită a excepțiilor privind competența teritorială și materială al instanței sesizate.
A susținut că, competenta teritorială aparține instanței din raza de situare a sediului principal al acesteia, respectiv Judecătoria sectorului 3 București, întrucât Sucursala Județeană Gorj este entitate fără personalitate juridică și patrimoniu propriu, neputând sta în judecată.
Necompetența materială o invocă în raport de disp. art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă și apreciază că litigiul are natură comercială în raport de activitatea comercială a apelantei.
Pe fondul cauzei apelanta invocă netemeinicia sentinței cu privire la modul de stabilire a întinderii despăgubirilor, la perioada pentru care acestea au fost acordate cât și la suprafața de teren la care se referă.
Astfel, apelanta susține că, în mod greșit s-a avut în vedere tarifele privind închirierea terenurilor stabilite printr-o hotărâre a consiliului local, că folosința s-a exercitat doar pe perioada 15.11.2007 – 30.05.2008, și că suprafața afectată a fost doar de 136 m.p, cea reprezentat calea de acces iar restul suprafeței respectiv 57 m.p parcare aferentă blocului de locuințe și 153 m.p spațiu verde nu a fost folosită.
De asemenea susține că, probele administrate au fost interpretate greșit, că s-au formulat obiecțiunii la raportul de expertiză care nu au fost avute în vedere și nici autorizația de construire nr. 571 din 09.07.2007 și procesul verbal din data de 30.05.2008 nu au fost analizate.
În ședința publică din 20.02.2012 instanța a dispus din oficiu atașarea dosarului nr._ și administrarea de probatori pentru a se stabili data înființări căi de acces și cine a înființat această cale de acces, cât și audierea martorei C. O. vânzătoarea reclamanților.
Asupra probatoriilor solicitate de apărătorul apelantei instanța a statuat că se va pronunța, după administrarea probelor dispuse din oficiu.
Prin încheierea din ședința publică din 12.03.2012 s-a încuviințat proba testimonială solicitată de părți și s-au audiat pentru apelantă martorii B. N. și N. C..
Prin notele de ședință depuse de intimații reclamanți la pagina 65 dosar apel, aceștia au renunțat la audierea martorilor propuși și au depus la dosar acte: extras de plan cadastral de carte funciară, încadrare în zonă, hărți cadastrale, cererea nr. 6258 din 26.02.2004, adresa nr._ din 19.05.2005, înscrisuri intitulate Pro memoria, cerere intitulată în atenția doamnei director, notificare nr._ din 10.09.2007, contract de concesiune din data de 27.07.1992, certificat de urbanism.
Ca urmare a împrejurărilor relatate de martorul N. C. referitoare la utilizarea căii de acces dinspre . dispus întocmirea unei adrese către apelantă pentru a comunica actele de realizare a căii de acces dinspre . acte referitoare la traseul pentru transportul valorilor realizat în perioada 01.05 – 03.05.1998 și ultima lună de existență a acestui traseu.
Apelanta a comunicat prin cererea depusă la data de 18.05.2012 că nu este în posesia documentelor referitoare la traseul folosit de mijloacele de transport valorii și a depus la dosar proiectul nr. 44/1991 privind edificarea sediului BCR Gorj, procesul verbal de recepție a lucrărilor nr. 781 din 30.09.1996 prin care s-a dat în folosință sediul sucursalei împreună cu . .> Prin decizia civilă nr. 255/28.05.2012, Tribunalul Gorj a admis apelul declarat de către apelanta pârâtă B. C. R. București, împotriva sentinței civile nr. 7898 din 10.10.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
A schimbat sentința cu privire la capătul de cerere referitor la pretenții în sensul că obligă apelanta pârâtă la_ lei în loc de 464.543 lei și la 2000 lei cheltuieli de judecată în loc de 9333 lei.
A menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3642 din 27.05.1998 de notar public A. M. reclamanții au dobândit de la vânzătoarea C. O. suprafața de teren de 346 m.p situată în Municipiul Tg-J., . la R- Ds. 104, la A B. C., la Miază Zi . 89, la Miază N. zona blocuri.
Din schița anexă a contractului de vânzare cumpărare rezultă că la data dobândirii dreptului de proprietate de către reclamanți terenul era afectat de o servitute de trecere în favoarea pârâtei reprezentând . . la filele 76, 77 dosar fond.
Prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză de expert V. N. și A. D. s-a stabilit că terenul reclamantului este structurat astfel: 136 m.p reprezentând cale acces, 153 m.p spațiu verde și 57 m.p parcare auto, schițe, rapoarte de expertiză filele 95 și 115 dosar fond.
Între părți a mai existat un litigiu finalizat prin sentința civilă nr. 3237 din 24.04.2008, dosar_ rămasă irevocabilă prin decizia 1457 din 08.12.2009, prin care apelanta pârâtă a fost obligată la plata sumei de 404.446, 32 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință reținându-se în esență că prin existența căii de acces reclamanții nu au putut să folosească potrivit scopului urmărit întregul teren, despăgubirile acordându-se pentru tot terenul, chiar dacă nu a fost folosit în întregime de pârâtă.
După finalizarea acestui litigiu pârâta a făcut demersuri pentru stingerea servituții obținând autorizație de realizare a altei căi de acces dinspre . de urbanism, acte depuse la file 33, 34 dosar apel.
Calea de acces dinspre . finalizat și recepționat la data de 30.05.2008 potrivit Procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 84 din 30.05.2008, act depus la fila 129 dosar fond.
Anterior promovării acțiunii ce face obiectul cauzei prezente părțile au încercat stingerea litigiului potrivit înscrisurilor depuse la filele 75 – 82 dosar apel, înscrisuri depuse și la instanța de fond.
Potrivit acestora, reclamantul a propus pârâtei la data de 16.02.2007 închirierea întregului teren pe o perioadă de trei ani la prețul de 25,12 lei pe metrul pătrat reprezentând 0,75% din chiria minimă aplicată de Primăria Tg-J..
Având în vedere existența acestei stări de fapt tribunalul a constatat că acțiunea în pretenții este întemeiată doar în parte pe perioada 15.11.2007 – 30.05.2008, doar pentru suprafața de teren de 136 m.p ce reprezintă cale de acces pentru următoarele considerente:
Servitutea de trecere ce se realiza pe calea de acces din litigiu exista la data la care reclamantul a devenit proprietarul suprafeței de teren de 346 m.p și pârâta nu are culpă pentru impedimentele create cu privire la restul suprafeței, reclamantul asumându-și acest risc la data cumpărării.
Atât din probele testimoniale cât și din actele depuse în instanța de apel și reținute cu ocazia stabilirii de către această instanță a stării de fapt rezultă că . . de 136 m.p a fost realizată în anul 1996, situație rezultată din procesul verbal de recepție al lucrărilor inclusiv memoriu justificativ depus la filele 97 și 104 dosar apel, iar reclamanții au dobândit terenul în anul 1998 dată la care au cunoscut existența căi de acces.
Apelanta pârâtă nu are nici o culpă cu privire la nefolosirea restului terenului de către reclamanți, iar eventualul prejudiciu e creat chiar prin fapta acestora care au dobândit un teren afectat de o sarcină cât și prin pasivitatea în a nu-l folosi, neexercitându-se asupra acestuia o ocupațiune din partea apelantei pârâte, restul terenului reprezentând spații verzi și parcare blocuri.
Anterior dobândirii dreptului de proprietate de către vânzătoarea reclamanților prin adeverință de proprietate, acest teren a reprezentat domeniul public sau privat al Municipiului Tg-J., de aceea a fost posibilă acordarea destinaților de alee de acces spațiu verde și parcare auto, în perioada 1991-1996.
Instanța de apel nu a valorifica ca și probă sentința civilă nr. 3237 din 24.04.2008 așa cum a rămas irevocabilă, întrucât ca urmare a administrării noilor probatorii în instanța de apel, dar și a analizării probelor administrate de instanța de fond a stabilit o altă stare de fapt din care rezultă că reclamanții au preluat terenul cu sarcina servituții preexistentă, asumându-și acest risc, iar pe de altă parte aceștia nu au făcut nici o probă că au intenționat să folosească imobilul pentru un anumit scop, cum ar fi de exemplu realizarea unei construcții sau folosirea acestuia într-un scop comercial, și că ar fi fost împiedicați de existența căii de acces.
Însă chiar dacă servitutea a preexistat dobândirii dreptului de proprietate de către reclamanți aceasta nu este gratuită și în temeiul art. 616 Cod procedură civilă apelanta are îndatorirea de ai despăgubi pe aceștia în proporție cu pagubele pe care le-a ocazionat.
Cu privire la stabilirea cuantumului acestei pagube s-a avut în vedere suprafața efectivă afectată a acestei căi de acces și prețul propus anterior promovării acțiunii de către reclamanți apelantul.
Prin cererea adresată la data de 16.02.2007 reclamantul a solicitat pârâtei închirierea întregului teren pe o perioadă de trei ani la prețul de 25,12 lei/ m.p/ lună, rezultând din această manifestare de voință că reclamantul și-a apreciat paguba suferită pentru lipsa de folosință a terenului afectat.
Raportând prețul reținut pe m.p la suprafața de 136 m.p afectată de servitute și la perioada reținută de instanță de 15.11.2007 – 30.05.2008, dată recepției celeilalte căi de acces dinspre . de_ lei reprezentând paguba înregistrată de reclamanți datorită exercitării servituții.
Nu a fost reținută perioada solicitată prin acțiunea introductivă respectiv folosința până la data de 30.04.2010 dată la care s-a realizat decopertarea drumului de trecere întrucât folosința s-a exercitat doar până la data de 30.05.2008, situație rezultată din Procesul verbal de recepție privind finalizarea căii de acces dinspre . depozițiile martorilor audiați în apel B. și N. care au declarat că la data finalizării căi de acces dinspre . . închis.
Suma astfel stabilită s-a apreciat că este de natură a acoperii prejudiciul suferit de reclamant mai ales că prin sentința civilă nr. 3237 din 24.04.2008 reclamanți au obținut suma de 404.446,32 lei ‚ sumă care raportată la prețul pieței reprezintă aproximativ valoarea de circulație a întregului imobil, rezultată din ofertele de vânzare depuse la filele 65 și următoarele dosar fond.
În raport de cele reținute instanța de apel a reapreciat și cheltuielile de judecată proporțional cu admiterea acțiunii și a stabilit cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei în sumă de 2000 lei, pentru restul cheltuielilor s-a reținut culpa procesuală a reclamantei în promovarea cererii.
Motivele de apel referitoare la soluționarea excepțiilor invocate de apelanta pârâtă nu sunt fondate.
Instanța de fond era competentă material și teritorial să soluționeze cauza în temeiul art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 5 și 13 Cod procedură civilă.
Competența teritorială este atrasă de sediul Sucursalei BCR Tg-J. și de locul situării imobilului, iar competența materială este dată de obiectul cererii care l-a reprezentat acțiunea în revendicare obligație de a face și în pretenții, potrivit dispozițiilor art. 480 și următoarele și 616 Cod civil și nu de activitatea comercială a pârâtei.
Cu ocazia soluționării în fond a apelului apărătorii părților au susținut că nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanții T. V., T. N. și pârâta B. C. R..
În motivarea recursului, reclamanții T. V. și T. N. au arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat, prin dispozitivul hotărârii pronunțate, asupra tuturor excepțiilor invocate, și în apel, de către BCR, iar dacă aceste excepții erau respinse, sub acest aspect trebuia menținută sentința civilă nr.7898/10.10.2011 a Judecătoriei Tg.J..
Au mai arătat că și la instanța de fond BCR a invocat mai multe excepții, printre care excepția necompetenței materiale a judecătoriei Tg.J. cu declinarea competenței materiale la Tribunalul Gorj, secția a II-a Civilă, pretinzându-se că litigiul ar fi natură comercială, fie cu declinarea de competență către Judecătoria Sectorului 3 București, acolo unde există sediul central al B.C.R. București sau excepția insuficientei timbrări a acțiunii.
Pe fondul litigiului, au arătat că instanța de apel a acordat altceva decât s-a solicitat („ultra petita”) și se pronunță pe ceea ce nu s-a cerut.
Totodată au învederat că în motivele de apel (scrise) s-a solicitat, de către B.C.R. București, o singură teză, respectiv admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, în integralitatea sa, iar pe data de 21.05.2012, s-a respins cererea B.C.R. București privind efectuarea în cauză a unei alte expertize de evaluare (referitoare la un pretins calcul „științific” al pretinsei chirii, după niște criterii evazive și insuficient detaliate), acordându-se cuvântul pe fond; apărătorul apelantei B.C.R. S.A. a susținut și teza subsidiară, în sensul admiterii apelului, modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii în pretenții, doar pentru perioada 15.11._08 și doar pentru o suprafață de 136 mp. susținând că ar fi calculat o chirie de aproximativ 90.000 lei, pentru perioada respectivă luând în calcul prețul chiriei avut în vedere de către expertiza A. D., care a realizat calculul pretins pentru fiecare mp/chirie, prin raportare la HCL Tg-J. nr.108/28.06.2006 (privind prețurile de pornire la licitațiile organizate pentru închirieri de terenuri, conform listei-anexă transmisă de Primăria Tg-J., terenul în litigiu fiind situat în zona „zero").
De asemenea, au precizat că și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (inclusiv depoziția numitului N. C.), rezultă că și B.C.R. SA, în cadrul negocierilor cu T. V. purtate pe o perioadă de mai mulți ani, a formulat adresă la Primăria Tg-J., folosindu-se de prețurile practicate în zonă de Primăria Tg-J..
Au mai învederat că în locul unui preț/mp rezultat din expertiza A. D. (prin raportare la HCL Tg-J. nr.108/28.06.2006, cu actualizare), instanța a folosit un preț de 25,12 lei/mp, fără ca apelanta să fi făcut, vreodată, referire, în motivele de apel scrise sau în cuvântul oral la o chirie de 25,12 lei/mp, instanța pretinzând că acest preț reprezintă manifestarea de voință a reclamanților.
De altfel, instanța de apel nici nu a înlăturat raportul de expertiză A. D. (considerându-l legal, corect și științific întocmit, din moment ce respinge cererea B.C.R. S.A. de efectuare a unei alte expertize de evaluare), stabilind un preț aleatoriu, fără bază științifică, în afara calculelor expertizei A. și în afara HCL Tg-J. nr.108/28.06.2006 (actualizată și indicată ca și preț zonal) și cu o altă perioadă de timp decât cea invocată de către B.C.R., soluția aleasă fiind, evident, total nelegală, instanța pronunțând o hotărâre „ultra petita" și nepronunțându-se pe ceea ce s-a cerut (minus petita").
În ceea ce privește cheltuielile de judecată instanța de apel, deși nu fusese învestită cu nici o critică și cu nici o solicitare referitoare la cheltuielile de judecată care s-au acordat reclamanților la instanța de fond, le reduce substanțial, la 2.000 lei, de la 9.333 lei, pretinzând că, pentru restul cheltuielilor, se reține culpa procesuală a reclamantei în promovarea cererii. Toate aceste motive reprezintă motive de nelegalitate prevăzute de art.304 pct.6, cu aplicarea art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Totodată, instanța de apel nu a păstrat un echilibru procesual, situație care s-a manifestat tot timpul pe parcursul litigiului, balanța justiției fiind înclinată, evident, în favoarea B.C.R. SA, inclusiv prin acordarea unei sume chiar de peste 4 ori mai mică decât suma acceptată. în cuvântul pe fond, de către apărătorul B.C.R S.A. fiind în prezenta încălcării art.6 și art.13 din CEDO sau art. 15, art.16, art.20, art.21, art.24 din Constituția României, neavând parte de un proces echitabil.
Astfel, s-a permis B.C.R. S.A. să audieze, pentru prima dată în apel, 2 martori, deși o asemenea probă nu fusese solicitată de către B.C.R. S.A, în primul ciclu procesual, încălcându-se un principiu fundamental: nu se poate devolua decât ceea ce s-a solicitat.
S-au dispus, din oficiu, de către instanță, tot felul de alte probe, cu scopul, pe de o parte, de a se invoca faptul că reclamanții T., ar fi acceptat situația terenului la momentul cumpărării și ar fi în culpă, astfel încât nici nu ar mai fi trebuit să ceară chirie (s-a audiat, în această direcție și cu acest scop, martora C. O., care a fost vânzătoarea întregii suprafețe, de 346 mp, înstrăinată prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3642/27.05.1998).
S-au dispus tot felul de adrese către B.C.R. S.A. și s-a „impulsionat" apărătorul B.C.R. S.A. să depună tot felul de înscrisuri, pentru a demonstra că apelanta-pârâtă nu ar mai fi folosit calea de acces din . anul 1998, de la momentul cumpărării terenului de către soții T..
În acest sens, interesantă este adresa privind circuitul de valori, înspre și dinspre B.C.R. SA, Sucursala Gorj, pentru a se demonstra că se folosea alt traseu decât cel dinspre . în litigiu.
S-a permis audierea unor persoane care, la momentul folosirii terenului în litigiu, erau angajate ai B.C.R. SA. iar, în plus, N. C. are, și acum, contract de colaborare și prestări servicii cu B.C.R. SA, el fiind evaluatorul B.C.R. - Sucursala Gorj, iar aceste aspecte, deși le-am invocat oral, dar și scris (prin note scrise), nici măcar nu au fost comentate, opunerea noastră la audierea acestor martori fiind, evident, legată de trec (dar și de prezent, pentru N. C.) acestora cu interesele B.C.R, SA..
Pentru instanța de apel, depozițiile martorilor Hârca C. și D., audiați în primul ciclu procesual, însușite și în apel, nici nu au existat, nefiind nici măcar analizate.
Mai mult, instanța de apel ignoră, total, conținutul punctului ,,5” din „obiecțiunile" la expertiza topografică de la fila 228 din primul ciclu procesual, în care B.C.R. SA arată și solicită expertului topograf „Să se aibă în vedere adresa nr._/29.11.2010, emisă de autoritățile locale, prin care B.C.R. SA. a primit acceptul de a desființa, pe cheltuiala sa, lucrările de copertare a zonei asfaltice și a structurii de rezistență, întrucât generează_noi litigii promovate de reclamantul-proprietarul terenului, T. V.".
Reclamanții consideră că prin modul de soluționare, pe fond, a cauzei, li s-a încălcat dreptul proprietate, dar și puterea și autoritatea de lucru judecat, atât a sentinței civile nr.3237/24.04.2008, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, confirmată prin decizia civilă nr. 1457/08.12.2008. pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ (prin care i s-a admis recursul, menținându-se sentința civilă nr.3237/24.08.2008 a Judecătoriei Tg-J.), în actuala cauză instanța de apel fiind obligată să respecte aceste hotărâri, referitoare la toate chestiunile juridice tranșate anterior (așa cum a fost sentința civilă nr.7898/10.10.2011 a Judecătoriei Tg-J., care, respectând legea, trebuie menținută).
Și în dosarul anterior, nr._ al Judecătoriei Tg-J. s-a solicitat obligarea B.C.R. S.A. la plata chiriei/mp, conform HCL Tg-J. nr. 108/28.06.2006 (actualizată), stabilită în baza expertizei A. D., pentru întreaga suprafață, de 346 mp, cumpărată în anul 1998, care, prin aplicarea de covor asfaltic, chiar pe mijlocul acestui teren, a devenit total improprie folosirii sale, suprafața respectivă fiind liberă de sarcini și servituti, conform extrasului de carte funciară.
La Judecătoria Tg-J., B.C.R. SA, în respectivul dosar, nu și-a făcut nici o apărare și nici nu a contestat valorile din expertiza A., în apel, a pretins că doar pentru suprafața de 136 mp, folosită drept cale de acces, poate fi obligată la chirie, stabilindu-se efectuarea unei expertize, de către expert T. M. (împreună cu expertul G. M.), care a avut în vedere, la evaluare, aceleași prețuri/mp. stabilite prin HCL Tg-J. nr.108/28.06.2006, însă doar pentru 136 mp, rezultând, evident, o sumă mult mai mică, de 158.973 lei despăgubiri civile, față de 404.446,32 lei, din primul ciclu procesual.
Prin decizia civilă nr. 1457/08.12.2009. pronunțată de Curtea de Apel C., s-a admis recursul reclamanților, s-a modificat decizia contestată, respingându-se apelul B.C.R. SA, fiind menținută sentința instanței de fond, prin motivarea, de către instanța de recurs, că am făcut dovada prejudiciului creat de către pârâtă prin folosirea, fără nici un titlu, a terenului proprietatea reclamantului, acest prejudiciu constând în -lipsirea reclamantului de exercițiul concret al dreptului de folosință atât asupra terenului ocupat efectiv de pârâtă, cât si asupra diferenței de 153 mp. care nu poate fi folosită prin fragmentarea proprietății, dreptul de folosință reprezentând un atribut important al dreptului de proprietate, crearea acestui prejudiciu fiind determinată si de lipsa valorificării concrete a tuturor beneficiilor materiale ne care folosința unui bun le poate asigura titularului dreptului, care este, astfel, îndreptățit la contravaloarea lipsei de folosință".
Au mai preiczat reclamanții că au invocat tranșarea acestor probleme de drept, prin aceste hotărâri, din cauza anterioară și, în loc să le valorifice, instanța de apel face referire la o „servitute preexistentă", ca și cum, dacă ar fi preexistat servitutea, aceasta ar fi fost. esențialmente, gratuită.
De asemenea, au menționat că nu a existat nici autorizație de construire (pentru alee) și nici autorizație de decopertare pentru B.C.R. SA, aceasta fiind doar concesionara și nu proprietara terenului, drumul de servitute nefiind, niciodată, intabulat; iar fragmentarea întregii suprafețe rezultă din toate expertizele realizate în cauză (atât anterior, prin expertiza G., cât și în cauza de față, prin expertizele V. - C.), dar și imposibilitatea folosirii întregii suprafețe, de 346 mp, cărora instanța de apel le neagă valoarea juridică, ca și probe, cât și prin depozițiile martorilor Harca și D., dar și prin înscrisuri.
Instanța de apel se referă la o situație preexistentă chiar litigiului anterior, încercând să rețină o stare de fapt și de drept total diferită de ceea ce tranșase, cu autoritate de lucru judecat, de Curtea de Apei C., prin decizia nr.1457/08.12.2009, astfel încât se neagă puterea de lucru judecat a acestor hotărâri judecătorești, prezumate, irefragabil și „de drept", că reflectă adevărul, prezumție legală dedusă din art.1200 pct.4, art.1201 și art.1202 Cod civil („Res judicata pro veritate habetur") decizia din actualul apel fiind esențialmente nelegală și sub aceste aspecte.
Prin motivele de recurs pârâta B. C. R. BUCUREȘTI a arătat că este nelegală decizia recurată, având în vedere faptul că în considerentele acesteia nu se găsesc explicațiile pertinente pentru care instanța nu a luat în considerare înscrisurile depuse în apărare de către . autorizația de construire nr.571/09.07.2007, obținută pentru edificarea căii de acces în . acesteia,procesul verbal de finalizare a lucrărirlor din data de 30.05.2008, acte oficiașe avizate de reprezentanții Primăriei Municipiului Tg.J. și depozițiile martorilor audiați.
Astfel, consideră că trebuia să explice în cemod și cât timp s-a continuat exercitarea ocupațiunii și folosinței suprafeței de 136 mp,raportat la data emiterii autorizației de construcție a căii de acces din . acestei căi de s-a realizat rapid, fiind vorba de construcția unor porți metalice de acces și modificare parțială a trotuarului și a bordurii, pentru a asigura continuitatea căii de acces din incinta băncii spre stradă.
A mai arătat că, în condițiile în care accesul pietonal era asigurat și înainte dinspre . noi căi de acces s-a realizat în scurt timp, aspect rezultat și din declarațiile martorilor audiați în apel, astfel că pentru perioada menționată în acțiune, nu se mai datorează despăgubiri pârâților.
Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate în cele 2 recursuri, instanța reține următoarele;
În ceea ce privește recursul reclamanților, acesta este fondat pentru următoarele considerente;
Instanța de apel reține o situațiue de fapt eronată și face o greșită aplicare a legii, în speță.
Astfel, instanța de apel reține că la data dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului de către reclamanții, acesta era afectat de o servitute.
Pe de o parte, acest aspect a fost lămurit prin decizia nr.1457/08 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, instanța statuând prin acea decizie că pârâta folosește fără nici un titlu terenul proprietatea reclamanților.
În această situație, concluzia instanței de apel în sensul că terenul ar fi fost afectat de o servitute este una nelegală, încălcând puterea de lucru judecat conferit de dezlegarea dată irevocabil prin decizia mai sus amintită.
Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi existat acea decizie, concluzia instanței de apel era tot una nelegală.
Astfel, potrivit art. 576, 577 Cod Civil, servitutea este o sarcină impusă unui bun mobil, prentru uzul și utilitatea unui imobil având un alt stăpân.
Acestea izvorăsc fie din situația naturală a locurilor, fie dintr-o obligație impusă de lege, fie din convenția părților.
Instanța de apel, deși reține că ar fi existat acea servitute de trecere în favoarea pârâtei, nu precizează care ar fi izvorul acelei servituți, actele invocate de către instanță aflate la filele 76 și 77 din dosar, nedovedind în nici un fel existența unei asemenea servituți, mai mult, chiar în contractul de vânzare cumpărare aflat la fila 76, prin care reclamanții au dobândit proprietatea acelui teren se precizează că terenul nu este grevat de sarcini sau servituți.
Din acest punct de vedere, întreaga argumentație a instanței de apel cu privire la lipsa culpei pârâtei în ceea ce privește lipsirea reclamanților de posibilitatea folosirii întregii suprafețe de teren, ca și asumarea acestui risc de către reclamanții, și aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 616 cod civil este una nelegală și netemeinică.
Instanța de apel reține, de asemenea, în mod nelegal că reclamanților li se cuvin despăgubiri doar pentru suprafața de 136 mp cât avea . de către pârâtă.
Aceasta deoarece prin aceeași decizie a Curții De Apel, nr. 1457/08 decembrie 2009, s-a statuat de asemenea cu putere de lucru judecat că pârâta datorează despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren, deoarece prin fracționarea proprietății reclamantului de către pârâtă, aceștia nu pot folosi trenul respectiv.
Deși instanța de apel consideră că nu poate valorifica decizia respectivă, deoarece ar fi stabilit o altă stare de fapt, starea de fapt reținută de către aceasta, așa cum s-a arătat, este una eronată, astfel că nu se poate trece peste ceea ce s-a stabilit cu putere de lucru judecat de către o instanță care a soluționat anterior problema respectivă.
E. a reținut instanța de apel și faptul că perioada pentru care pârâta datorează despăgubiri este 15 11_08, întemeiat pe faptul că la acea dată s-a finalizat calea de acces dinspre . class="CharChar1CaracterCaracterCharCharCaracterCaracterCharChar"> Chiar dacă s-a finalizat acea cale de acces la data respectivă, din raportul de expertiză întocmit în cauză la instanța de fond, reiese că lucrările de readucere a terenului în starea inițială au fost executate de către pârâtă în luna decembrie 2010.
Este irelevant faptul că la o dată anterioară, pârâta a finalizat o altă cale de acces care nu trecea pe terenul reclamanților, atât timp cât obligația acesteia la despăgubiri se datora faptului că pe terenul reclamanților construise acea cale de acces, și datorită acelei construcții aceștia nu puteau folosi terenul respectiv, așa cum s-a reținut și prin decizia Curții de Apel.
Obligația la despăgubiri subzistă până la data la care încetează cauza care a condus la creearea prejudiciului reclamanților, adică luna decembrie 2010, așa cum a reținut instanța de fond, astfel că și această critică formulată de recurenți este fondată.
Este de asemenea fondată și critica recurenților privitoare la prețul stabilit pentru evaluarea despăgubirilor.
Instanța de apel reține, în mod netemeinic, că aceștia si-au manifestat voința în sensul că au apreciat despăgubirile la 25,12 lei/mp.pri cererea din 16 02 2007, adresată pârâtei.
În realitate, acea adresă comunicată pârâtei de către reclamanți nu era decât un răspuns la o încercare de negociere și stingere a litigiului dintre părți, cu care, de altfel, reclamanții nu au fost de acord.
Pentru toate aceste considerente, constatând că decizia atacată este una nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în baza art. 304 pct. 9 cod proc. Civ. Și 312 cod proc. Civ. Va fi admis recursul reclamanților și modificată decizia în sensul că va fi respins apelul formulat de apelanța pârâtă, și menținută sentința instanței de fond.
În ceea ce privește recursul pârâtei, critica acesteia referitoare la faptul că instanța nu a luat în considerare autorizația de construcție din 2007 obținută pentru edificarea căii de acces din . verbal de finalizare a lucrărilor din 30 05 2008, este nefondată, instanța de apel arătând tocmai că până la această perioadă pârâta datorează despăgubiri.
Pentru aceste considerente, cat și pentru cele arătate anterior, cu ocazia analizării recursului reclamanților, în baza art. 312 cod proc. Civ. recursul formulat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții T. V., T. N., împotriva deciziei civile nr.255/28.05.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Modifică decizia în sensul că respinge apelul și menține sentința.
Respinge recursul declarat de pârâta B. C. R. BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.255/28.05.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2012
Președinte, P. P. | Judecător, M. P. | Judecător, M. C. |
Grefier, M. M. |
Red.jud.M.P.
Tehnored.M.M.
3ex./24.10.2012
j.a.N.Ș.
j.f.C.I.L.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 9940/2012. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 81/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
