Obligaţie de a face. Decizia nr. 21/2012. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 21/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 21-11-2012 în dosarul nr. 11092/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr._

Ședința publică de la 21 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Judecător M. P.-P.

Judecător E. S.

Grefier V. R.

x.x.x

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 4 AS CRAIOVIȚA N. împotriva deciziei civile nr. 236 din 16 mai 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._ și a deciziei civile nr. 360 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. F., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 AS CRAIOVIȚA N., reprezentată de avocat A. B. și intimatul reclamant N. F., reprezentat de avocat M. P..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursurile au fost declarate și motivate, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul asupra recursurilor:

Avocat A. B., pentru recurenta pârâtă, cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 236/2012 prin care a fost anulat ca netimbrat apelul pârâtei, a arătat că aceasta este scutită de plata taxei de timbru conform art. 50 din Lg. 146/1997 și a solicitat admiterea recursului ,conform motivelor de recurs, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului Tribunalului D..

Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 360 din 26 septembrie 2012, a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul respingerii cererii de completare dispozitiv, cu cheltuieli de judecată.

Avocat M. P., pentru intimatul reclamant, a apreciat legale și temeinice hotărârile recurate și a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, cu cheltuieli de judecată, arătând că prin motivele de recurs, pârâta nu a criticat faptul că este scutită de taxa de timbru, ci doar că nu fost citată cu mențiunea timbrării.

Cu privire la această excepție, avocat B. pentru recurenta pârâtă arată că motivele de recurs au fost formulate de către o altă persoană, și apreciază că totuși instanța de recurs se poate pronunța asupra acestei critici, chiar dacă nu ar fi fost formulată în termenul legal de recurs.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

La data de 24.05.2012 petentul N. F. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr.236 din 16.05.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, prin care a solicitat ca în baza art. 281 C.pr.civ, instanța să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată privind onorariul de avocat în calea de atac a apelului.

În motivare, a arătat că, la data de 16.05.2012, când a avut loc încheierea dezbaterilor, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, depunând în acest sens chitanța cu nr.209/16.05.2012 în cuantum de 500 lei, instanța omițând să le acorde.

S-a mai arătat că, instanța a admis apelul petentului, admițând cererea de îndreptare a erorii materiale, obligând apelanta-pârâtă să-i plătească suma de 521 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la Judecătoria C.; având în vedere că apelul declarat de pârâta Asociația de Proprietari nr.4 AS Craiovița N. a fost anulat ca netimbrat, petentul a considerat că aceasta se află în culpă procesuală și astfel, este obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Prin decizia civilă nr.360 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-a admis cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 236/16.05.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, formulată de apelantul reclamant N. F., în contradictoriu cu apelanta pârâtă Asociația de Proprietari nr. 4 As. Craiovița N., Craiovița N., jud. D..

S-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr.236/16.05.2012 pronunțată de Tribunalul D. în cauza civilă nr._, în sensul că:

A fost obligată apelanta pârâtă Asociația de proprietari nr. 4AS Craiovița N. la plata către apelantul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 2812 C.p.c., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

În speță, prin sentința civilă nr._/18.11.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul N. F. împotriva pârâtei Asociația de Proprietari nr.4 As. Craiovița N. și a fost obligată pârâta să nu mai dispună facturare, în ceea ce privește contravaloarea energiei termice furnizate de sistemul de termoficare și să anuleze cota de încălzire înscrisă în tabel pe numele reclamantului.

Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate ilegal, plus 521 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.1264/27.01.2012, pronunțată de Judecătoria C. în același dosar a fost respinsă cererea reclamantului având ca obiect "eroare materială".

Împotriva acestei ultime sentințe a declarat recurs reclamantul N. F., iar împotriva sentinței civile nr._/18.11.2011 a declarat recurs pârâta Asociația de Proprietari nr. 4 As. Craiovița N..

Recursurile au fost calificate de Tribunalul D. ca fiind apeluri.

Prin decizia nr. 236/2012 din 16.05.2012, Tribunalul D. a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâta Asociația de Proprietari nr. 4 As. Craiovița N. împotriva sentinței civile nr._/18.11.2011 și a admis apelul declarat de reclamantul N. F. împotriva sentinței civile nr. 1264/27.01.2012, omițând însă să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de apelantul reclamant, cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri pe cele două apeluri, astfel că cererea de completare dispozitiv apare ca întemeiată, impunându-se admiterea cererii, în sensul completării dispozitivului deciziei civile nr. 236/16.05.2012 pronunțată de Tribunalul D. în cauza civilă nr._ și obligării apelantei pârâte Asociația de proprietari nr. 4AS Craiovița N. la plata către apelantul reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată efectuate în apel, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, fila 17 .

Împotriva deciziilor nr. 236 din 16 mai 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._ și nr.360 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosar nr._, a formulat recurs pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 AS CRAIOVIȚA N..

Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 236 din 16 mai 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._, s-a arătat că pârâta nu a primit nicio înștiințare pentru judecarea recursului, cu 4 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar .

În recursul declarat împotriva deciziei civile nr.360 din 26 septembrie 2012, s-a arătat că în mod nelegal a fost admis apelul declarat de reclamant, iar neacordarea cheltuielilor de judecată prin sentința civilă nr._ din 18.11.2011 de către instanța de apel, a fost corectă.

În ședința publică din 21.11.2012, recurenta pârâtă a invocat un motiv de recurs suplimentar, în sensul că apelul declarat de pârâtă nu trebuia anulat ca netimbrat întrucât asociațiile de proprietari sunt scutite de plata taxei de timbru în ceea ce privește recuperarea cheltuielilor privind cota parte a întreținerii.

În cauză a formulat întâmpinare intimatul N. F., solicitând respingerea recursurilor așa cum au fost formulate și motivate și menținerea deciziilor Tribunalului D. nr.236/2012 și 360/2012, ca fiind temeinice și legale.

Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art.3041 din Cod procedură civilă, constată că recursurile sunt nefondate și le va respinge pentru următoarele considerente :

Analizând dosarul instanței de apel, Curtea constată că pentru termenul din 16 mai 2012, pârâta Asociația de Proprietari nr.4 AS Craiovița N. a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei (fila 16 dosar apel).

În aceste condiții, nu se poate reține că pârâta, în calitate de apelantă nu a fost încunoștințată cu privire la cuantumul taxei de timbru, așa cum impun dispozițiile Legii 146/1996.

Referitor la motivul de recurs suplimentar formulat la 21.11.2012, acesta nu va fi analizatede către instanță, având în vedere că a fost formulat cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea sentinței recurate, prevăzut de art. 301 cod procedură civilă.

Conform art. 301 cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Art. 306 cod procedură civilă prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, ce pot fi invocate și din oficiu de către instanța de judecată.

In speță, recurenta-pârâtă a primit decizia instanței de apel la 17.07.2012, conform dovezii de comunicare a deciziei civile (fila 43 dosar apel), acesta semnând, prin administator, pentru primirea deciziei civile.

Motivele de recurs de la 21.11.2012. sunt formulate cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea decitiei recurate, astfel încât instanța de recurs nu va mai proceda la analizarea acestora, neexistând motive de ordine publică, fiind analizate doar motivele de recurs formulate la 25.07.2012

Va fi respins ca nefondat și recursul declarat împotriva deciziei civile nr.360 din 26 septembrie 2012, întrucât instanța de fond a reținut în mod corect că deși a anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâtă și a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.1264 din 27 ianuarie 2012, a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de apelantul reclamant.

Aceste cheltuieli de judecată au fost solicitate de către apărătorul apelantului reclamant la concluziile puse în cadrul dezbaterii celor două apeluri.

Curtea reține astfel că s-a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art.2812 cod procedură civilă, instanța de apel obligând în mod corect partea care a căzut în pretenții, respectiv al cărui apel a fost anulat ca netimbrat, la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare prev.de art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă, în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă rap.la art.304, 3041 cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 274 cod procedură civilă, va fi obligată recurenta-pârâtă să plătească intimatului reclamant 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 4 AS CRAIOVIȚA N. împotriva deciziei civile nr. 236 din 16 mai 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._ și a deciziei civile nr.360 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. F..

Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant 500 lei cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Noiembrie 2012.

Președinte,

M. M.

Judecător,

M. P.-P.

Judecător,

E. S.

Grefier,

V. R.

Red.jud.E.S.

Tehn.MC/2 ex.

Data red.-27.11.2012

Jud. apel- R.S.G.

A.M. Ț.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 21/2012. Curtea de Apel CRAIOVA