Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 6112/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6112/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-05-2012 în dosarul nr. 6112/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 6112/2012
Ședința publică de la 10 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător M. L.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul ȘOLTESZ L., împotriva sentinței civile nr.102/5 martie 2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. G., S. R. P. M. FINANȚELOR, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant ȘOLTESZ L., lipsind intimații pârâți DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. G., S. R. P. M. FINANȚELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea, constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Recurentul reclamant ȘOLTESZ L., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform motivelor depuse la dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
P. cererea înregistrată sub numărul_, reclamantul Șoltesz L. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. G., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, acesta să fie obligat să-i acorde despăgubiri în cuantum de 120.000 Euro în baza Legii nr.221/2009.
În motivare reclamantul a menționat că în baza sentinței nr.291 din 19.06.1957 a fost condamnat și a executat o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.327 alin.3 Cod penal care constituie o condamnare cu caracter politic, în urma căreia a suferit un prejudiciu moral pe care îl evaluează la suma de 120.000 Euro, constând în suferințele fizice și morale din timpul detenției, care au avut influențe ulterioare pe tot parcursul vieții.
Tribunalul G. prin sentința civilă nr. 127/28.04.2010 a declinat în favoarea Judecătoriei Tg-J. competența de soluționare a cererii, pe considerentul că, cererile prin care se solicită constatarea caracterului politic al unei condamnări pentru alte fapte decât cele prevăzute la art.1 alin.2 din Legea nr.221/2009 sunt decompetența tribunalului în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată, astfel că fiind vorba despre o competență special reglementată numai în această situație ea aparține tribunalului,în cazul în care este vorba despre o condamnare ce are de drept caracter politic, încadrându-se în dispozițiile art.1 alin.2, competența aparținând după caz tribunalului sau judecătoriei, pe competența de drept comun determinată de valoarea prejudiciului.
Că, în speță, prejudiciul fiind de 120.000 Euro, deci până la valoarea de 500.000 lei, își găsesc aplicabilitatea disp.art.1, coroborate cu disp.art.2 pct.1 lit.b C.Pr.Civ., conform cărora în materie civilă tribunalele judecă procesele și cererile al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Judecătoria Tg-J. prin sentința civilă 4866/24.06.2010 a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul Șoltesz L. în favoarea Tribunalului G. –Secția civilă și în baza art. 21 c.pr.civ. a suspendat orice altă procedură și a înaintat dosarul Curții de Apel craiova, pentru a decide asupra conflictului negativ de competentă .
Curtea de Apel C. prin decizia nr. 27/28.09.2020 pronunțată în dosarul_ a stabilit competența de soluționare a acțiunii promovată de Șoltesz L. în favoarea Tribunalului G., reținând că aparține acestuia în primă instanță competența de soluționare a tuturor cauzelor având ca temei juridic Legea 221/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din acest act normativ.
Reclamantul în dovedirea acțiunii sale a depus la dosar copii de pe sentința penală 291/19 iunie 1957, pronunțată de Tribunalul M. Timișoara în dosarul 242/1957, adresa cu nr. 186/1995 emisă de Tribunalul M. Timișoara și în drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 221/2009.
M. Finanțelor P. prin Direcția G. a Finanțelor P. G. a formulat întâmpinare la 23.04.2010 și a solicitat să fie respinsă acțiunea reclamantului.
P. sentința civilă nr. 102/5 martie 2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul Șoltesz L., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Finanțelor, cu sediul în București - Direcția G. a Finanțelor P. G., cu sediul în Tg.J., având ca obiect despăgubiri morale solicitate în baza Legii nr.221/2009.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul Șoltesz L. a solicitat obligarea Statului R. prin M. de Finanțe la plata sumei de 120.000 euro reprezentând prejudiciul moral suferit prin condamnarea la 5 ani de detenție aplicată prin sentința penală 291/19 iunie 1957, pronunțată de Tribunalul M. Timișoara în dosarul 242/1957, temeiul juridic al acțiunii fiind dispozițiile art. 5 din Legii nr. 221/2009.
Potrivit acestor dispoziții legale, orice persoană care a suferit condamnări, cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia, până la gradul al doilea inclusiv, pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
P. decizia nr. 1360/21.10.2010 a Curții Constituționale, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a Teza I din Legea nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare sunt neconstituționale.
P. aceeași decizie, s-a dispus că, în conformitate cu disp. art 147 alin.1 din Constituție, dispozițiile din lege constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă în acest interval, Parlamentul (……), după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile constituției.
Potrivit disp. art. 51 din Constituția României ” respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, iar potrivit art. 145 alin. 2 „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, cât și a celor prevăzute în art. 144 lit. c din Constituție, rezultă că instanța este obligată să aplice decizia Curții Constituționale, prin care s-a stabilit neconstituționalitatea unei legi sau a unor dispoziții din lege.
În consecință, având în vedere că termenul de 45 de zile de la publicarea Deciziei nr. 1360/21.10.2010, a expirat și că în această perioadă organul legislativ nu a pus de acord prevederile neconstituționale din Legea nr. 221/2009 cu dispozițiile Constituției, instanța, făcând aplicațiunea Deciziei nr. 1360/21.10.2010, care lipsește de efecte juridice dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din lege, a respins acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul ȘOLTESZ L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a menționat că în baza sentinței nr.291 din 19.06.1957 a fost condamnat și a executat o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.327 alin.3 Cod penal care constituie o condamnare cu caracter politic, în urma căreia a suferit un prejudiciu moral pe care îl evaluează la suma de 120.000 Euro, constând în suferințele fizice și morale din timpul detenției, care au avut influențe ulterioare pe tot parcursul vieții.
Astfel prin motivele de recurs, a arătat că a chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. și Direcția G. a Finanțelor P. G., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, acesta să fie obligat să-i acorde despăgubiri în cuantum de 120.000 Euro în baza Legii nr.221/2009.
În drept recursul are la bază dispozițiile Legii nr. 221/2009, și este întemeiat pe disp. art. 4,5,6, 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dispozițiile Constituției României.
A mai arătat că, potrivit acestor dispoziții legale, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic, în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 poate solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea Statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Greșit i-a fost respinsă acțiunea, în condițiile în care dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr.221/2009, așa cum au fost modificate prin O.U.G.nr.62/2010 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.1360/21.10.2010 Curții Constituționale, iar potrivit deciziilor nr.1354,1358 și 1360/21.10.2010 dispozițiile constatate a fi neconforme cu legea fundamentală sunt suspendate de drept, timp de 45 zile, și dacă legiuitorul nu completează acest vid legislativ, dispozițiile declarate neconstituționale își încetează de drept efectele juridice.
În condițiile în care, legiuitorul nu a suplinit cu o altă reglementare, textul declarat neconstituțional, nu puteau fi aplicate în speță deciziile amintite deoarece potrivit art.11 alin.3 din Legea nr.47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii(erga omnes) și au putere numai pentru viitor(ex tunc), ceea ce înseamnă că ele se aplică doar raporturilor juridice, născute ulterior publicării în Monitorul Oficial.
O altă interpretare a acestor dispoziții ar fi contrară art.6(dreptul la un proces echitabil) și art.14(dreptul la nediscriminare) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât aplicarea acestor decizii în cazul persoanelor ale căror cereri n u au fost soluționate până la 15.11.2010 printr-o hotărâre definitivă, ar duce la instituirea unui tratament juridic diferit față de alte persoane, fapt ce contravine practicii CEDO și principiului egalității în fața legii, consfințit de art.16 alin.1 din Constituția României.
A amintit în acest sens, practica CEDO este constantă, relevante fiind cauzele Thorne c.Belgiei(2009); cauza Markx c.Belgiei(1979); cauza C. c.României, iar în cauza K. și Iauri Kiladze c.Georgiei(2010) s-a reținut că existența unei legi cu caracter general, de reparație pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, reprezintă o “speranță legitimă”, chiar dacă la momentul sesizării primei instanțe legea în cauză făcea trimitere la un alt act normativ, care să detalieze condițiile obținerii unei reparații morale.
În consecință, recurentul reclamant, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
Legal citați intimații pârâți nu au formulat întâmpinare la motivele de recurs.
Recursul este nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, în raport de art. 304 C. pr. civilă, Curtea constată că nu subzistă motive de casare sau modificare, din cele expres și limitativ prevăzute de lege, astfel că recursul este nefondat.
În cauză instanța a făcut o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale relevante în soluționarea dreptului dedus judecății, respectiv a prevederilor art.5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, care au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358/21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională.
De asemenea, prin decizia nr.12/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, statuând că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art.5 lit.a, teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial”.
Potrivit art.330/7 C.pr.civ.: „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României,Partea I.”
Sub acest aspect se poate observa că recurentul reclamant, critică soluția pronunțată în privința greșitei respingeri a cererii de acordare a despăgubirilor morale de 120 000 euro.
Nu sunt întemeiate, criticile în sensul că prin decizia nr.1354/2010 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale numai dispozițiile art.I și art. II din O.U.G. nr.62/2010, în condițiile în care Curtea a reținut că, ulterior sesizării sale prin Încheierea din 18 octombrie 2010, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului și a constatat că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstituționale în raport cu criticile formulate.
Totodată, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Cu atât mai mult, potrivit art. 31 din Legea nr.47/1992: “(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare*) este definitivă și obligatorie.
*) Sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 31 alin. (1) este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, conform DCC nr. 766/2011. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare.
(3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
P. urmare, întrucât dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a teza a I -a din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele juridice conform art. 147 al. 1 din Constituția României, cum de altfel se reiterează în cuprinsul deciziei Curții Constituționale arătată mai sus, nu se mai pot acorda despăgubiri pentru prejudicii morale.
Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, opozabile erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești având efect și asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Concluzia care se impune este aceea că dispozițiile din legea declarată neconstituțională nu se mai pot aplica, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate au fost declarate prin deciziile Curții Constituționale.
Instanța a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză dispozițiilor legale relevante și a deciziilor Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care sunt obligatorii pentru instanțe, așa după cum s-a arătat anterior, astfel că nu pot fi primite nici criticile care privesc încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la nediscriminare.
Așa cum a statuat CEDO, în cauza Terra Woningen B.V.c. Olandei din 17 decembrie 1996, Recueil 1996-IV,vol.25, pentru a fi asigurată respectarea cerințelor unui proces echitabil, trebuie ca recursul deschis în fața unei instanțe judiciare să fie un recurs cu jurisdicție deplină care să privească toate aspectele esențiale pentru soluționarea contestației civile sau a acuzației în materie penală, atât problemele de fapt cât și cele de drept.
Din jurisprudența organelor de la Strasbourg, rezultă că dreptul de acces la o instanță are două trăsături fundamentale: el trebuie să fie un drept efectiv, fără însă a fi un drept absolut.
În hotărârea Golder c.Marea Britanie, Curtea a arătat că:” pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor. “
Ca atare, instanța de fond a arătat “ motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților “ și a concluzionat judicios că acțiunea nu putea fi admisă, astfel încât nu se poate reține că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor administrate în cauză.
Neexistând nici motive care să se poată încadra în cazurile avute în vedere de legiuitor prin art.306 alin.2 C.pr.civ., în temeiul art. 312 C. pr. civ., recursul se privește ca nefondat și se va respinge, iar sentința va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul ȘOLTESZ L., împotriva sentinței civile nr.102/5 martie 2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. G., S. R. P. M. FINANȚELOR, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 10 Mai 2012
Președinte, I. V. | Judecător, M. L. | Judecător, F. D. |
Grefier, N. D. |
Data red./28.05.2012
Red.jud.M.L.
Tehn. 2 ex./J.V.
j.f./M. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 5931/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 44/2012. Curtea de... → |
|---|
