Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9689/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9689/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 16-10-2012 în dosarul nr. 9689/2012
,Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9689
Ședința publică de la 16 Octombrie 2012
Președinte: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul C. Ș. E. împotriva sentinței civile nr. 156/15.06.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubiri - Legea nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței solicitarea recurentului reclamant de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de solicitarea recurentului reclamant de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra recursului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. acțiunea formulată la data de 16 mai 2012, reclamantul C. Ș.-E. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, acesta să fie obligat la suma de 100.000 euro pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă odată cu deportarea în B., în perioada 18.06._57.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în cursul zilei de 18 iunie 1951 ora 5,00 casa a fost înconjurată de militari înarmați, obligându-i să părăsească locuința, atât reclamantul cât și familia acestuia.
După trei zile de transport cu multiple staționări au fost lăsați sub cerul liber în Câmpia Bărăganului, între timp și-au construit bordeie din pământ, au îndurat frigul, foamea, lipsa asistenței medicale și, de asemenea, erau supravegheați și nu aveau dreptul să se deplaseze pe o distanță mai mare de 5 km, riscând să fie pedepsiți, inclusiv cu închisoarea.
A menționat că atât lui cât și familiei sale i-a fost afectată viața din toate punctele de vedere, fizic, moral, profesional și etic.
La întoarcerea din B. ,reclamantul a obținut un loc de muncă foarte greu, destul de greu a terminat și facultatea, iar după terminarea facultății în anul 1967 au existat îngrădiri în desfășurarea activității profesionale.
P. sentința civilă nr. 156/15.06.2012, pronunțată de Tribunalul M.. în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de pe reclamantul C. Ș.-E., în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat prin acțiunea dedusă judecății acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit de el și familia sa ca urmare a dislocării.
Art. 5 alin 1 lit. a din Legea 221/2009 care prevedea posibilitatea acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21.10.2010 a Curții Constituționale, publicată în MO din 15 noiembrie, astfel că trebuie avute în vedere disp. art. 31 alin 1 din Legea 47/1992 și disp. art. 147 din Constituția României .
În raport de aceste dispoziții decizia de neconstituționalitate este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale .
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în lipsa unei reglementări legale care să fi înlocuit dispozițiile declarate neconstituționale, promovând actualitatea principiilor statului de drept .
Din această perspectivă, s-a reținut că reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii cu caracter pecuniar în baza Decretului Lege 118/1990, care se apreciază că sunt suficiente în raport cu suferința resimțită.
De altfel, prin Decizia nr.12 în dosarul nr. 14/2011 ICCJ s-a pronunțat în sensul admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Conform art. 3307 alin. 4 din codul de procedură civilă această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
În privința pretinsei discriminări s-a apreciat că aceasta nu poate exista în condițiile în care măsura este prevăzută de lege, ori decizia dată de ICCJ are valoare de lege pentru soluționarea cauzelor.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate, a arătat că sentința recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale ale art. 304 alin. 1 pct.9 Cod de procedură civilă raportate la art. 304 Cod de procedură civilă, în sensul că prin sentința recurată instanța de fond a reținut aplicarea Deciziilor nr. 1358/21.10.2010 și 1360/2010, pronunțate de Curtea Constituțională, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de S. român în mai multe dosare și s-a constatat că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Or, aceste decizii ale Curții Constituționale au privit doar modificările suferite de art. 5 alin.1 lit. a) ale legii, fără ca esența legislativă privind acordarea de despăgubiri morale persoanelor îndreptățite să fie afectată.
De asemenea, prin emiterea acestor decizii s-a creat în mod cert o discriminare la nivel național între membrii aceleiași categorii de beneficiari (cei care până în anul 2010 au primit astfel de despăgubiri morale și cei cărora li s-a refuzat o astfel de cerere, deși situația de fapt, suferințele fizice, psihice și materiale au fost asemănătoare pentru toți), prin nerealizarea unui tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, producându-se o inechitate socială a reparației acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiași categorii de beneficiari, exact ce s-a dorit a se evita prin admiterea acestor excepții neconstituționale, care, în realitate, au produs același efect ca și dispozițiile legale declarate neconstituționale atunci când erau în vigoare.
De altfel, reținerea de către instanța de fond a faptului că "reclamantul a beneficiat de măsuri reparatorii cu caracter pecuniar în baza Decretului — Lege nr. 118/1990, care se apreciază că sunt suficiente în raport cu suferința resimțită”, reprezintă o altă modalitate de discriminare între beneficiarii Legii nr. 221/2009, mai ales în situația în care recurentul a reușit să beneficieze de aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990 abia în anul 2002, pentru o sumă modică.
Un alt motiv de nelegalitate a sentinței instanței de fond privește necoroborarea probatoriului administrat în cadrul dosarului nr._, pentru care s-a constatat perimarea potrivit Deciziei nr. 341/2011, dosar pentru care s-a încuviințat acvirarea și a fost atașat la prezenta cauză, dar fără a se lua act și de probatoriul administrat în acesta, respectiv proba cu înscrisuri, dar și proba testimonială, fiind audiată martora P. M. E..
În ceea ce privește temeinicia sentinței recurate, avându-se în vedere starea de fapt prezentată și dovedită, a considerat că instanța de judecată nu a ținut cont de realitatea faptică a lucrurilor.
A arătat că, în urma deportării în B., în perioada 18.06._57, viața familiei recurentului și, în mod special, a acestuia a fost grav afectată din toate punctele de vedere: fizic, moral, profesional și etic.
Astfel, pe perioada deportării, aceștia nu au beneficiat de asistență medicală sau de educație școlară. În ceea ce privește asistența religioasă, aceasta era interzisă cu desăvârșire.
Având în vedere condițiile și consecințele măsurilor administrative luate pe nedrept asupra recurentului și părinților acestuia, recurentul este îndreptățit la achitarea despăgubirilor/compensațiilor bănești pentru prejudiciul moral suferit prin impunerea acestor măsuri și sancțiuni atât asupra sa, cât și asupra familiei sale, respectiv părinții săi.
A considerat, de asemenea, că aceste daune morale i se cuvin pentru valorile morale lezate, afectarea situației familiale datorată traumelor psihice și fizice suferite de către reclamant, acesta fiind direct afectat de către imposibilitatea părinților săi de a contribui material și spiritual la creșterea și educarea copiilor lor și astfel, implicit, și la dezvoltarea în condiții normale a viitorului reclamantului. Aceste pretium doloris se cuvin pentru despăgubirea prejudiciului care a adus atingere onoarei, demnității și prestigiului recurentului ca tânăr, valori garantate și de art. 1 din Constituția României.
Aceste despăgubiri le-a evaluat, având în vedere toate aspectele invocate anterior, la un cuantum de 200.000 euro, considerând că acestea constituie o justă și integrală reparație a daunelor morale suferite în urma deportării, la evaluarea lor având în vedere gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice ale recurentului și părinților acestuia, victime ale deportărilor abuzive, repercusiunilor prejudiciului asupra situației sociale, pe plan familial, precum și criteriul echității.
A solicitat admiterea recursului, așa a fost formulat, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată și precizată, cu obligarea pârâtei la plata sumei totale de 200.000 euro, reprezentând 100. 000 euro daune morale în nume propriu și 100.000 euro, în calitate de moștenitor al autorilor săi, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 9 raportat la art. 3041 Cod de procedură civilă.
Recursul nu este întemeiat.
P. sentința atacată s-a reținut de către instanța de fond că dispozițiile art.5 al.1 lit a legea 221/2009 care prevedeau posibilitatea acordării daunelor morale au fost declarate neconstituționale astfel că aceste dispoziții nu se mai aplică .
Contrar susținerilor recurentului ,instanța de fond a dezlegat corect problema de drept care se punea în speță ,aceea dacă art.5 al1 lit a din legea 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei deduse judecății ,în condițiile în care a fost declarat neconstituțional prin deciziile 1358 și 1360 din 21.10.2010 publicate în M. Of. al României nr.761/15.11.2010.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia 12/19.09.2011 a ICCJ ,publicată în M.Of.la 7.11.2011,dată la care a devenit obligatorie pentru instanțe potrivit art.330 ind.7 al.4 cod procedură civilă.
Astfel s-a stabilit că deciziile 1358 /2010 și 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării lor în M.Of.,cu excepția situației în care la această dată ,era deja pronunțată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte ,urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și 1360/2010 ,dispozițiile art.5 al.1 lit a teza I din legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M.Of.
De asemenea nu se poate reține nici că prin aplicarea în speță a deciziilor Curții Constituționale amintite s-ar produce o discriminare între membrii aceleiași categorii de beneficiari,cum greșit pretinde recurentul.
Principiul nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.
Situația de discriminare în care reclamantul s-ar găsi are o justificare obiectivă întrucât rezultă din controlul de constituționalitate și rezonabilă ,păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit ,acela de a înlătura din cadrul normativ intern a unei norme imprecise ,neclare ,lipsite de previzibilitate.
De asemenea prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței care în aplicarea unei norme incoerente ,era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.
În ceea ce privește motivele de recurs referitoare la coroborarea și aprecierea probelor în cauză ,acestea nu prezintă relevanță atâta timp cât în cauză s-a constatat că cererea de acordare a daunelor morale este lipsită de temei legal.
Față de aceste motive ,în baza art.312 cod procedură civilă recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul C. Ș. E. împotriva sentinței civile nr. 156/15.06.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. R. P. M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect despăgubiri - Legea nr.221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Octombrie 2012.
Președinte, N. D. | Judecător, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. |
Grefier, A. P. |
Red. jud. L. M. L./30.10.2012
Tehn. E.O.
2 ex.
J.f. S. C.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 25/2012. Curtea de... | Anulare act. Decizia nr. 9976/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
