Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 8963/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8963/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-09-2012 în dosarul nr. 8963/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8963
Ședința publică de la 26 Septembrie 2012
Președinte Judecător: E. S.
Judecător: M. M.
Judecător: M. P. P.
Grefier: V. R.
M. Public, reprezentat de procuror C. N.,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
x.x.x
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanta B. L. și pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. O., împotriva sentinței civile nr. 872 din 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, având ca obiect Despăgubiri la Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat E. galeș, pentru recurenta reclamantă B. L., lipsind recurentul pârât S. R. – prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că recursurile au fost declarate și motivate în termenul prevăzut de lege iar prin conținutul motivelor de recurs, pârâtul a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 C.P.C., după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul asupra recursurilor:
Avocat E.G., pentru recurenta reclamantă, a susținut motivele scrise, arătând că în mod eronat instanța de fond a scăzut 1200 mp din suprafața de 3360 mp. Suprafața confiscată a fost de 3360 mp iar cei 1200 mp erau scăzuți deja din totalul de 4560 mp. așa cum s-a precizat și în acțiune.
Cu privire la suprafața de 2790 mp pentru care pârâta a solicitat despăgubiri iar instanța a acordat doar pentru 1225 mp a arătat că în procesul verbal de confiscare de la fila 58 dosar fond, este specificat că suprafața confiscată este de 2790 mp.
De asemenea a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat în ce privește despăgubirile pentru terenul de 4430 mp solicitat și cuprins în expertiză. A mai susținut că așa cum reiese din actele dosarului, cu martorii audiat de instanță, s-a dovedit confiscarea tuturor bunurilor mobile și imobile a căror contravaloarea s-a solicitat, bunuri reținute în procesul verbal de sechestru din 14.11.1960, în procesul verbal din 22.01.1960 și procesul verbal de opisare a averii din 4.11.1959.
În raport de cele expuse, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și acordarea în integralitate a cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond, fără cheltuieli de judecată pentru instanța de recurs.
Cu privire la recursul pârâtei, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Parchetului a apreciat ca fiind legală și temeinică hotărârea instanței de fond și a solicitat respingerea ambelor recursuri ca fiind nefondate.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
P. cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O., reclamanta B. L., în calitate de nepoată a autorului D. G., a chemat în judecată S. R. prin M. Finanțelor P. – Direcția Generală a Finanțelor P. O., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să o despăgubească cu suma de 600.000 euro, reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare și nerestituite, respectiv contravaloarea bunurilor mobile și imobile la momentul confiscării în anul 1960, actualizată în 2010 și la momentul executării hotărârii, la plata sumei de 900.000 euro, reprezentând lipsa de folosință a bunurilor confiscate pentru perioada 1960-2010, 100.000 euro reprezentând pierderile materiale suferite de D. G., din cauza condamnării datorită împrejurării că a fost privat de veniturile sale provenite din muncă pe perioada celor 7 ani în care a fost încarcerat.
S-a mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința nr. 310/24.06.1960 a Tribunalului M. București, pronunțată în dosarul nr. 226/1960, D. G. a fost condamnat la 6 ani închisoare corecțională și confiscarea totală a averii personale a condamnatului, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, prin schimbarea calificării din infracțiunea prev. și ped. de art. 209 pct. 1 Cod penal, constituind de drept condamnare cu caracter politic conform art. 1 pct. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
I-au fost sechestrate bunurile conform procesului verbal din 14.11.1960, respectiv un teren cămin de casă de 3360 m.p., situat în Târgoviște, .. 516, fost 486, o casă de locuit acoperită cu tablă, cu beci, compusă din 5 camere pe o suprafața de 210 m.p., o casă cu 5 camere de 58 m.p., un grajd cu fânar, un grajd din scândură de brad, un teren de construcție de 2790 m.p.
În procesul verbal de sechestru asigurător din 22.01.1960 este menționată și suprafața de 4430 m.p., care a fost confiscată și nu a mai fost reținută în procesul verbal de confiscare.
Odată cu casa au fost confiscate și bunurile mobile menționate în procesul verbal de sechestru asigurător, respectiv: o dormeză de două persoane, o verighetă de aur, două perechi de pantaloni maro, precum și bunurile mobile existente în cârcimă și în pivniță.
In dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: sentința nr.310/24.06.1960 a Tribunalului M. București, decizia nr. 1647/15.10.1960 a Tribunalului M. de Regiune Militară București, acte de stare civilă, proces verbal din 14.11.1960, proces verbal din 22.01.1960, proces verbal din 06.04.2010, proces verbal din 29.04.2010, dosarul nr. 637/1959 privind pe D. G., schițe, planșe foto, sentința nr. 1666/12.05.2010 a Tribunalului Harghita.
Pârâtul S. R. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că pentru acordarea acestor despăgubiri se impune a se face dovada calității de proprietar asupra acestor bunuri, iar bunurile confiscate trebuiau menționate în hotărârea de condamnare.
Foștii proprietari au avut asigurat accesul la justiție în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea bunurilor.
În ceea ce privește daunele materiale reprezentând lipsa de folosință a bunurilor confiscate, cât și pierderile materiale determinate de faptul că autorul reclamantei a fost privat de obținerea veniturilor din muncă, acestea nu pot fi acordate, întrucât nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009, care prevede exclusiv daune materiale ce reprezintă contravaloarea bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
P. sentința civilă nr.845 din 07 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ , s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta B. L., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. O. și s-a constatat un drept la despăgubiri pentru bunurile confiscate: o casă compusă din 5 camere și bucătărie, 2 grajduri/unul din cărămidă și altul din scândură, un teren cămin de casă în suprafață de 3360 mp, construcție din paiantă cu 5 încăperi, un teren de construcție de 2790 mp.
S-au respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a formulat o cerere în conformitate cu dispozițiile art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009 prin care a solicitat contravaloarea bunurilor confiscate ca urmare a sentinței penale nr. 310/1960 a Tribunalului M. București, prin care D. G. a fost condamnat la 6 ani închisoare corecțională și confiscarea totală a averii condamnatului pentru uneltire contra ordinei sociale, ce constituie de drept condamnare cu caracter politic conform art. 1 pct. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
După pronunțarea acestei sentințe și rămânerea irevocabilă ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului, s-a procedat la întocmirea unui proces verbal prin care s-a procedat la inventarierea bunurilor mobile și imobile proprietatea condamnatului, respectiv casa de locuit cu patru încăperi și două grajduri, 1,26 ha teren, 2 perechi pantaloni maro și o verighetă din aur.
La 22.01.1960 s-a întocmit procesul verbal de sechestru asigurător prin care s-a pus sechestrul asupra unei case cu cinci camere și bucătărie, două grajduri, teren în suprafață de 1400 m.p. și un teren intravilan în suprafață de 4430 m.p. și o dormeză de două persoane.
Ulterior s-a încheiat procesul verbal din 14.11.1960 de către executorii judecătorești ai Tribunalului Târgoviște, din care rezultă că au fost sechestrate definitiv următoarele bunuri proprietatea condamnatului: o casă compusă din 5 camere și bucătărie, 2 grajduri/unul din cărămidă și altul din scândură, un teren cămin de casă în suprafață de 3360 mp, construcție din paiantă cu 5 încăperi, un teren de construcție de 2790 mp.
Având în vedere că potrivit art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009, persoanele condamnate politic au un drept la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, iar pârâtul nu a făcut dovada că i s-au restituit aceste bunuri în baza Legii nr. 10/2001, instanța a admis în parte cererea și a constatat un drept la despăgubiri pentru bunurile menționate în procesul verbal de confiscare definitivă, întocmit de executorii judecătorești la 14.11.1960, respectiv: o casă compusă din 5 camere și bucătărie, 2 grajduri/unul din cărămidă și altul din scândură, un teren cămin de casă în suprafață de 3360 mp, construcție din paiantă cu 5 încăperi, un teren de construcție de 2790 m.p.
În ceea ce privește celelalte bunuri solicitate, s-a reținut că nu poate fi acordată contravaloarea acestora, întrucât nu au fost menționate în procesul verbal de executare definitivă.
Susținerile pârâtului din întâmpinare cu privire la faptul că nu s-a făcut dovada proprietății acestor bunuri sunt nefondate, întrucât procesele verbale menționate mai sus precizează și actele prin care s-a făcut dovada proprietății asupra acestor bunuri confiscate.
În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la lipsa de folosință a bunurilor confiscate și a veniturilor din muncă de care a fost lipsit pe perioada condamnării, acestea au fost respinse, având în vedere că nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009.
De altfel, prin decizia nr. 1557/2010 pronunțată de Curtea Constituțională s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prev. art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, motivat de faptul că prin acest articol se acordă numai prejudiciul suferit constând în dauna efectivă, nu și prejudiciul constând în beneficiul nerealizat, iar modificarea acestui text în sensul acordării și prejudiciului constând în beneficiul nerealizat, ar presupune un adaos la lege de către Curtea Constituțională, în competența căreia nu intră această atribuție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanta B. L., P. de pe lângă Tribunalul O. și S. R. prin M. Finanțelor P. – D.G.F.P. O., criticând-o pentru nelegalitate, între altele cu privire la nepronunțarea instanței asupra întinderii prejudiciului, ca urmare a neadministrării de probatorii sub acest aspect, acțiunea fiind soluționată ca fiind o acțiune în constatare, deși cererea dedusă judecății, este în realizare – pretenții; S. R. a arătat, de asemenea, că, în forma actuală, dispozitivul sentinței atacate este imposibil de pus în executare.
Soluția instanței de control judiciar:
P. decizia nr.1079 din 6 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ , s-au admis recursurile declarate de reclamanta B. L., P. de pe Lângă Tribunalul O. și pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P.-Direcția Generală a Finanțelor P. O. împotriva sentinței civile nr.845 din 07 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, a fost casată sentința menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare, la Tribunalul O..
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că prin sentința atacată s-a admis în parte cererea reclamantei, constatându-se dreptul la despăgubiri, pentru bunurile confiscate, cu trimitere la dispozițiile art.5 alin.1, lit.b din Legea 221/2009.
Or, potrivit textului citat, într-o astfel de cauză, instanța este investită cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative și nu cu o cerere numai în constatarea acestui drept.
Potrivit art.5 alin.2 din aceeași lege, hotărârile pronunțate în temeiul alin.1 sunt puse în executare de M. Finanțelor P., prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, ceea ce înseamnă că instanța investită cu o astfel de cerere trebuie să stabilească și cuantumul despăgubirilor, cererea formulată pentru valorificarea drepturilor prevăzută de această lege, fiind în realizare – pretenții și nu în constatare.
P. urmare, soluționarea unei astfel de cereri ca și o acțiune în constatare a dreptului, fără a se intra în cercetarea fondului, sub aspectul întinderii prejudiciului și, respectiv, a cuantumului despăgubirilor, în măsura în care s-a constatat dreptul, este nelegală.
Ca atare, tribunalul nu a examinat și nu s-a pronunțat în limitele investirii, cum impune art.129 alin. final c.pr.civ., așa încât, sub acest aspect, și pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție, sunt incidente dispozițiile art.312 alin.5 c.pr.civ. care impun casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța va examina și se va pronunța asupra cererilor astfel cum au fost formulate, ocazie cu care se vor avea în vedere și celelalte susțineri și apărări ale părților, formulate la fond sau în recurs; față de soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare, Curtea apreciind că este de prisos a mai fi examinate celelalte critici din recurs.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a I Civilă sub nr._ .
P. sentința civilă nr.872 din 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea promovată de reclamanta B. L., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P. – Direcția Generală a Finanțelor P. O., cu sediul în Slatina, ., județul O., după cum urmează:
S-a admis în parte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare.
A fost obligat pârâtul S. R. la plata de despăgubiri către reclamantă după cum urmează: suma de 438.685 lei - c/val casă cu 5 camere, cu beci, în suprafață de 210 mp; suma de 77.954 lei - c/val imobil de locuit, în suprafață de 58 mp, cu 5 încăperi; suma de 51.836 lei - c/val grajd din zid acoperit cu țiglă, în suprafață de 120 mp, cu fânar deasupra; 16.163 lei - c/val grajd din scândură în suprafață de 144 mp; suma de 193.005 lei - c/val suprafeței de 2160 mp și suma de 104.699,5 lei - c/val teren în suprafață de 1225 mp; în total - suma de 882.342,55 lei, calculată la 25.11.2011, ce se va actualiza la data plății efective.
S-au respins ca neîntemeiate cererile privind obligarea pârâtului la despăgubiri privind echivalentul bunurilor mobile și lipsa de folosință a bunurilor confiscate, pentru perioada 1960-2010.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând pierderile materiale suferite ca urmare a privării de venituri provenind din muncă.
S-a admis în parte cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cheltuieli de judecată.
In rejudecare, in cursul cercetării judecătorești, instanța a administrat, la cererea reclamantei, proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimoniala, sens in care au fost audiați martorii R. A. și R. N., ale căror declarații au fost consemnate si atașate la dosar-filele 16,17, precum și proba cu expertize: contabilitate, evaluări bunuri mobile si tehnică în construcții civile, cu obiectivele stabilite la termenul din data de 19.10.2011.
Din oficiu, în virtutea rolului activ și în considerarea dispoz art.5 al.1 lit.b) din legea nr.221/2009, la termenul din data de 25.01.2012, instanța a solicitat de la Primăria Mun. Târgoviște relații privind măsura în care succesorii autorului D. G. zis G. au beneficiat de măsuri reparatorii de orice natură, fie în temeiul Legii nr.10/2001, fie al Legii nr.18/1991.
Cu adresa nr.3061/2012 (f.102) Primăria mun. Târgoviște a comunicat relațiile solicitate, arătând că de pe urma autoarei G. T., moștenitorii acesteia, printre care si B. L. au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2 ha si 9954 mp, în temeiul Legii nr.18/1991, potrivit titlului de proprietate nr.1542/1993. În temeiul Legii nr.247/2005 și al Legii nr.10/2001 reclamanta nu a beneficiat de pe urma autorului D. G. zis G. de măsuri reparatorii.
Împotriva celor trei rapoarte de expertiză întocmite în cauză a formulat obiecțiuni pârâtul S. R., acestea fiind puse în discuția contradictorie a părților la termenul din data de 28.03.2012, fiind calificate drept apărări de fond - cele privitoare la expertiza contabilă și la expertiza evaluare bunuri mobile, respectiv admise în parte cele formulate relativ la expertiza în construcții civile.
In consecință, s-a dispus completarea raportului de expertiză cu explicații argumentate, asupra formulei de stabilire a valorii bunurilor imobile, sens în care s-a întocmit suplimentul de la filele 123-143 dosar.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată în parte și a fost admisă în aceeași măsură.
Pentru a aprecia astfel, Tribunalul a reținut că prin sentința nr. 310/24.06.1960 a Tribunalului M. București, pronunțată în dosarul nr. 226/1960, D. G. a fost condamnat la 6 ani închisoare corecțională și confiscarea totală a averii personale, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prev. de art. 209 pct. 2 lit. a Cod penal, prin schimbarea calificării din infracțiunea prev. și ped. de art. 209 pct. 1 Cod penal, aceasta constituind de drept condamnare cu caracter politic conform art. 1 al. 2 lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Potrivit art. 5 al.1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, invocat de reclamanta drept temei al cererilor pe care le-a formulat, persoanele condamnate politic, precum si după decesul acestora, soțul sau descendenții până la gradul al II-lea inclusiv, au un drept la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, daca bunurile respective nu au fost restituite sau persoanele in cauza nu au obținut despăgubiri prin echivalent in temeiul legii nr.10/2001 sau al legii nr.247/2005.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din actele de stare civilă depuse la filele 49-55 din dosarul_, s-a reținut că reclamanta este descendentă de gr. II al autorului D. G. zis G..
Din adresa nr.3061/2012 emisă de Primăria mun. Târgoviște se reține că moștenitorii autorului menționat nu au beneficiat de bunuri sau alte măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.247/2005 și al Legii nr.10/2001, iar reconstituirea suprafeței de 2 ha si 9954 mp, potrivit titlului de proprietate nr.1542/1993, în temeiul Legii nr.18/1991, s-a realizat de pe urma autoarei G. T..
Față de cele ce preced, Tribunalul a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la despăgubiri în temeiul art.5 al.1 lit.b) din Legea nr.221/2009.
În stabilirea bunurilor confiscate de la autor instanța a dat eficiență procesului verbal încheiat la data de 14.11.1960 în dosarul nr.1076/1960 de sechestru definitiv și de confiscare (filele 57,58 dosar_ ), potrivit cu care reclamanta este îndreptățită la despăgubiri reprezentând contravaloarea următoarelor construcții: o casă de locuit cu 5 camere, cu beci, în suprafață de 210 mp (438.685 lei); un imobil de locuit, în suprafață de 58 mp, cu 5 încăperi (77.954 lei); grajd din zid acoperit cu țiglă, în suprafață de 120 mp, cu fânar deasupra (51.836 lei); grajd din scândură în suprafață de 144 mp (16.163 lei); Toate aceste valori au fost stabilite prin raportul de expertiza întocmit în cauza de exp. D. N..
In privința suprafețelor de teren, reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru următoarele: 2160 mp (în valoare de 193.005 lei), din totalul de 3360 mp situați în Târgoviște, ..516, deoarece potrivit procesului verbal de confiscare, diferența de 1200 mp au fost lăsați neconfiscați, fiind partea soției autorului, G. T.; și suprafața de 1225 mp (în valoare de 104.699,5 lei), din totalul de 2790 mp teren de construcție, stabiliți raportat la dimensiunile suprafeței confiscate înscrise în procesul verbal, la punctul 6: teren de construcție situat în ..518-520, având la fațadă 35 m. la . de 35m (35x35=1225mp), iar restul rămânând soției condamnatului G. T..
Suma totală la care este îndreptățită reclamanta este de 882.342,55 lei, calculată la 25.11.2011- potrivit raportului de expertiză, urmând a se actualiza la data plății efective.
Despăgubiri pentru bunuri mobile nu se vor acorda deoarece reclamanta nu a făcut dovada confiscării respectivelor bunuri. Relevantă în acest sens este mențiunea înscrisă în procesul-verbal de confiscare potrivit căreia ,,alte bunuri mobile sau imobile sechestrabile nu am mai găsit”(subl.n.).
În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la lipsa de folosință a bunurilor confiscate și la veniturile din muncă de care a fost lipsit autorul reclamantei pe perioada condamnării, acestea au fost respinse, având în vedere că nu se încadrează în prevederile art.5 al.1 lit.b) din Legea nr. 221/2009, care stabilesc expres bunurile pentru care pot primi despăgubiri persoanele îndreptățite în condițiile acestui act normativ.
Împotriva sentinței, au declarat ambele părți, susținând că este nelegală.
În motivele de recurs reclamanta susține în esență că:
- în mod greșit tribunalul a acordat despăgubiri pentru suprafața de 2160 mp. în loc de 3360 mp., 1225 mp.în loc de 2790 mp., ignorându-se procesul verbal de confiscare de la fila 57 dosar fond.
- instanța nu s-a pronunțat asupra despăgubirilor pentru terenul de 4430 mp.menționat în procesul verbal de sechestru asigurator din 22.01.1960, confiscat dar omis din procesul verbal de confiscare, deși din sentința 310, rezultă că a fost confiscată toată averea condamnatului;
- nu s-au acordat despăgubiri materiale pentru bunurile mobile reținute în procesul verbal de sechestru asigurator din 22 ianuarie 1960 și în procesul verbal de confiscare a averii, respectiv o dormeză, o verighetă de aur, două perechi de pantaloni maro, deși, cu probatoriul testimonial administrat s-a dovedit confiscarea bunurilor mobile și imobile ;
- nu s-a acordat lipsa de folosință a bunurilor confiscate, deși aceasta este justificată de imposibilitatea de folosire a bunurilor după confiscare, iar economia textului art.5 lit.b din Legea 221/2009 nu poate exclude lipsa valorii de folosință;
- lipsa veniturilor din muncă este consecința directă a privării de libertate și alături de lipsa de folosință, a bunurilor confiscate constituie pretenții avute în vedere de textul de lege care urmărește o compensare pecuniară cu privire la suferințele de ordin material din cauza agresiunii politice din acea vreme.
CEDO a statuat cu valoare de principiu că suma acordată cu titlu de reparații, pentru detenție nelegală trebuie să aibă un cuantum suficient de mare, astfel că dreptul acesta să apară concret și efectiv, și nu teoretic și iluzoriu (cazul Kw c.Svisse, hotărârea din 3 decembrie 1997).
Dreptul la indemnizare pentru detenția nelegală suferită și privarea de veniturile provenite din muncă, al căror cuantum potrivit normelor naționale este stabilit de jurisdicțiile civile reprezintă „drepturi și obligații cu caracter civil” în sensul art.6 alin.1 din Convenție.
O altă critică vizează cuantumul greșit al cheltuielilor de judecată acordate.
În recursul său, pârâtul S. R. invocă următoarele critici:
- supraevaluarea bunurilor imobile, preluate de la autorul reclamantei:
- lipsa dovezii valorificării efective de către autorități a bunurilor autorului.
În drept, recursurile sunt întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.
Recursurile sunt nefondate.
Instanțele au fost investite de reclamanta B. L., cu o acțiune în pretenții – reprezentând daune materiale în temeiul art.5 lit.b din Legea 221/2009, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. constând în:
- 600.000 euro, echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare și nerestituite, respectiv contractul de vânzare-cumpărare a bunurilor mobile și imobile la momentul confiscării – 1960, actualizată în 2010 și la momentul executării hotărârii.
- 900.000 euro, reprezentând lipsa de folosință a bunurilor confiscate pentru perioada 1960-2010;
- 100.000 euro, pierderile materiale suferite de D. G. din cauza condamnării datorită împrejurării că a fost privat de drepturile sale din muncă pe perioada încarcerării.
Soluția adoptată de tribunal, de admitere în parte a acțiunii este legală, fiind justificată de probele administrate în cauză.
Potrivit art.5 alin.1, lit.b din Legea 221/2009, „persoanele îndreptățite pot solicita instanței „acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 republicată, cu modificările ulterioare, sau ale Legii 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Legea 10/2009 reglementează procedura de restituire, în natură sau prin echivalent, „a imobilelor preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 138/1940 asupra rechizițiilor.
Legea 247/2005 reglementează procedura acordării de despăgubiri aferente imobilelor rezultate din aplicarea Legii 10/2001 și fondului funciar, care nu mai pot fi restituite în natură.
Rezultă că despăgubirile materiale ce pot fi acordate în condițiile Legii 221/2009 privesc bunuri imobile ce se circumscriu domeniului de aplicare al actelor normative mai sus menționate.
Chiar dacă art.5 alin.1 lit.b din Legea 221/2009 nu folosește sintagma „bunuri imobile”, prin trimiterea la legile de reparație menționate, această concluzie rezultă implicit, întrucât sfera de reglementare a acestor acte normative vizează bunuri imobile.
Sub acest aspect, în cauză nu este aplicabil principiul „unde legea nu distinge, nici interpretul nu distinge”, deoarece nu ne aflăm în situația în care textul de lege ce reglementează acordarea de daune materiale să lase loc de interpretări generale sau contradictorii, ci statuarea a concisă și clară, cu trimitere la acte normative al căror obiect de reglementare îl constituie bunuri imobile, dispoziții pe care tribunalul le-a inter pretat corect și a acordat despăgubiri materiale pentru bunuri imobile.
În speță, reclamanta a arătat că prejudiciul material cauzat e reprezentat și de bunuri mobile (o dormeză, o verighetă, două perechi de pantaloni maro), bunuri ce nu intră în sfera de incidență a dispozițiilor art.5 alin.1 lit.b din Legea_, situație în care critica reclamantei privind neacordarea despăgubirilor materiale pentru bunurile mobile nu poate fi primită.
Cu aceeași motivare, urmează să fie înlăturată și critica privind neacordarea daunelor materiale pentru lipsa de folosință a bunurilor confiscate, precum și critica privind lipsa veniturilor din muncă ca urmare a privării de libertate a autorului lor.
Despăgubirile solicitate pentru lipsa veniturilor ca urmare a privării de libertate, pot face obiect al daunelor morale ca urmare a arestării nelegale, așa cum în mod constant a statuat și jurisprudența CEDO.
Ori, prin inexistența temeiului legal de acordare al acestora, ca urmare a declarării neconstituționalității sale, respectiv art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, instanțele nu mai au suport legal pentru acordarea acestor despăgubiri.
Critica privind neacordarea despăgubirilor materiale pentru toate suprafețele de teren solicitate de reclamantă în acțiune este neîntemeiată.
Tribunalul a dat eficiență în mod corect procesului verbal de confiscare (filele 57, 58 dosar_ ) apreciind că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru 2160 mp. din totalul de 3360 mp, situat în Tîrgoviște, ..516, diferența de 1200 mp. fiind neconfiscată, întrucât erau partea soției autorului, G. T., suprafața de 1225 mp.din totalul de 2790 mp. teren de construcție, stabiliți raportat la dimensiunile suprafeței confiscate înscrise în procesul verbal la punctul 6, restul rămânând soției condamnatului, G. T..
Nu poate fi primită critica recurentei referitoare la omisiunea instanței de a acorda despăgubiri pentru terenul de 4430 mp. menționați, în procesul verbal de sechestru asigurator încheiat în ianuarie 1960, întrucât acest teren nu se mai regăsește menționat în procesul verbal de sechestru definitiv încheiat în noiembrie 1960, astfel că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a acestuia.
Critica privind neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată este neîntemeiată.
Obligația de plată a cheltuielilor de judecată se întemeiază, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală ce aparține părții care a ocazionat declanșarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedește cu însuși cuprinsul hotărârii judecătorești de finalizare a procesului.
Tribunalul a stabilit corect cuantumul cheltuielilor de judecată raportate la faptul că s-a admis în parte acțiunea și s-a valorificat doar expertiza de evaluare a bunurilor imobile, cheltuielile de judecată referitoare la onorariul de avocat nu au fost acordate întrucât nu s-au depus la dosar chitanțele de încasare a onorariului.
Criticile pârâtului sunt de asemenea nefondate, Legea 221/2009 nu impune condiția valorificării bunurilor confiscate pentru a se acorda despăgubiri materiale, iar în ceea ce privește supraevaluarea invocată de pârât, aceasta este neîntemeiată, fiindcă expertul s-a raportat la valoarea bunurilor la momentul confiscării actualizată cu indicele de inflație și și-a argumentat detaliat metoda de evaluare în suplimentul la raport (filele 123-143 dosar fond rejudecare).
Față de cele ce preced, în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă, urmează să se respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta B. L. și pârâtul S. R. – prin M. Finanțelor P. - Direcția Generală a Finanțelor P. O., împotriva sentinței civile nr. 872 din 23 mai 2012, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, având ca obiect Despăgubiri la Legea nr. 221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2012.
Președinte, E. S. | Judecător, M. M. | Judecător, M. P.-P. |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/2 ex.
Data red.25..10.2012
j.f. M.I.S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 29/2012. Curtea de... | Validare poprire. Decizia nr. 9974/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
