Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 618/2013. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 618/2013 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 3190/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 618/2013
Ședința publică de la 13 Mai 2013
Completul compus din:
Președinte: CLAUDIA-ANTOANELA SUSANU
Judecător: A. G.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de N. T. M. împotriva deciziei civile nr. 43/2013 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă în contradictoriu cu intimata H. F. C. și autoritatea tutelară Direcția de Asistență Comunitară Iași, având ca obiect reintegrare spațiu locativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat D. C., apărătorul recurentului N. T. M. și intimata H. F. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recursul este la primul termen de judecată; netimbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 5 lei, recurentul a fost citat pentru acest termen de judecată cu mențiunea să precizeze valoarea bunurilor și să timbreze la valoare; la dosar s-a depus din partea intimatei H. F. C. întâmpinarea la cererea de recurs formulată în cauză; nu se solicită judecata cauzei în lipsă.
Avocat D. C., apărătorul recurentului N. T. M. depune la dosar precizări scrise prin care indică valoarea bunurilor personale în sumă de 100 lei, anexând alăturat cererii chitanța nr._ din 10.05.2013 privind taxa judiciară de timbru în cuantum de 11 lei și chitanța nr._ din 10.05.2013 în cuantum de 5 lei; precum și dovada unui act medical.
Instanța constată complinit timbrajul cererii de recurs formulată de N. T. M., față de valoarea precizării bunurilor personale.
Instanța, din oficiu, pune în discuția părților încadrarea motivelor de recurs formulate de N. T. M., în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Avocat D. C., apărătorul recurentului N. T. M. învederează instanței că cererea de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Intimata H. F. C. învederează instanței că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile impuse de prevederile art. 304 Cod procedură civilă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocată, din oficiu.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei civile de față;
Prin sentința civilă nr._/19.12.2011 a Judecătoriei Iași, s-a admis în parte acțiunea formulata de reclamanta H. F. C., domiciliată în IASI, ., ., ., județul Iași în contradictoriu cu pârâtul N. T. M., domiciliat în IASI, ., ., . Autoritatea Tutelara - D. DE ASISTENȚĂ COMUNITARĂ.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulata de pârâtul reclamant in contradictoriu cu reclamanta pârâtă.
S-a dispus exercitarea autorității părintești cu privire la minora N. C. I., născuta la data de 17.10.2009 exclusiv în favoarea reclamantei pârâte H. F. C. și, pe cale de consecința, s-a respins capătul de cerere formulat de pârâtul reclamant având ca obiect exercitarea exclusiva de către pârâtul reclamant a autorității părintești.
A fost obligat pârâtul reclamant la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreținere in cuantum de 226,75 lei începând cu data introducerii acțiunii, 31.01.2011 și până la majoratul minorei.
S-a stabilit locuința minorei la domiciliul reclamantei pârâte din IASI, ., ., ., județul Iași și, pe cale de consecința, respinge capătul de cerere formulat de pârâtul reclamant având ca obiect stabilirea locuinței minorei la domiciliul lui.
S-a admis capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului reclamant la restituirea către reclamant pârâtă a bunurilor și actelor individualizate in cadrul cererii de la filele 17 fata-verso, respectiv a următoarelor acte și bunuri: carte de identitate a reclamantei-pârâte, certificat de naștere al acesteia și al minorei, acte de studii, adeverința de absolvire facultate de contabilitate, diplomă de licență facultatea de psiho-pedagogie, diploma de absolvire colegiu sanitar, covor, pătuț copil, saltea si apărători, căruț, mergător, televizor și telecomandă, imprimanta și două cabluri, storcător, cafetieră, vase de bucătărie, (un set inox), 2 oale inox, tigaie, 2 oale si capac, set 6 linguri, 6 furculițe, 6 lingurițe mici si cuțte, cos de rufe, suport pâine, ligheane, hainele reclamantei-pârâte: giacă piele, haină piele, pantaloni, papuci, cizme, două pături de pat, cearșaf, plic, față de perne, jucării copil, medicamente, burete de baie, periuță, prosop, carte de bucate, două termometre, oliță copil, haine copil.
S-au respins cererile formulate de ambele părți vizând acordarea daunelor morale ca fiind neîntemeiate.
S-a admis in parte capătul de cerere formulat de pârâtul reclamant având ca obiect stabilirea legăturilor personale și încuviințează acestuia să aibă legături personale cu minora o data la doua săptămâni, sâmbătă, la domiciliul reclamantei pârâte, intre orele 10,00-13,00.
S-au compensat in parte cheltuielile de judecata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Din relația de concubinaj a părților a rezulta minora N. C. I., născuta la data de 17 octombrie 2009, astfel cum rezulta din certificatul de naștere depus in copie la fila 65 din dosar.
În ceea ce privește primul capăt de cerere având ca obiect „ exercitarea exclusiva a autorități părintești de către fiecare parte „ instanța menționează următoarele aspecte:
Potrivit art. 505 al 2 din Noul Cod Civil” (2) Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț .”
Conform disp. art. 397 Cod civil, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel.
Art. 398 Cod civil, dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
În aprecierea interesului superior al minorei, instanța va avea în vedere situația acesteia, condițiile materiale și morale pe care le pot oferi fiecare dintre cei doi părinți, legătura creată între părinți și minor, etc.
Analizând aceste criterii în situația de speță, instanța va dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către mama reclamantă pentru următoarele considerente:
Așa cum rezulta din analiza probelor administrate în dosar, între părți exista relații tensionate datorate, în special, atitudinii pârâtului reclamant.
Astfel, chiar reclamanta pârâtă recunoaște existenta acestor relații tensionate prin răspunsul la interogatoriu ( întrebarea nr. 10 –fila 124 ds), aceasta adresând in nenumărate rânduri adrese către Secția de Politie, atât in cursul conviețuirii, cât si după separarea părților în fapt, adrese în cadrul cărora încunoștința organele de poliție cu privire la comportamentul necorespunzător al pârâtului ( a se vedea filele 132 ds. și următoarele), pârâtul reclamant fiind avertizat de către politie in sensul adoptării unui comportament corespunzător( filele 131 și 138 ds).
De altfel, chiar plecarea reclamantei împreuna cu minora din apartamentul în care au locuit părțile împreuna s-a datorat tot pârâtului reclamant, acesta fiind cel care le-a dat efectiv afara pe reclamanta pârâtă, împreuna cu fetița lor în vârsta de numai 2 ani și aproximativ 2 luni. Deși pârâtul reclamant a negat aceasta situație de fapt, el recunoscând doar ca reclamanta pârâtă ar fi apelat 112 in acea împrejurare - întrebarea nr 8 –fila 125), martora G. N. a confirmat faptul ca reclamanta a fost data afara de la fostul domiciliu comun, în luna ianuarie 2011, fără ca aceasta să aibă posibilitatea să ia lucrurile sale și ale fetiței .
Cu referire la condițiile de locuit, instanța constatând în prealabil ca nici una din părți nu are în proprietate personala vreun imobil, în cadrul referatelor de ancheta sociale efectuate se arată, cu privire la reclamanta pârâtă, că condițiile oferite de aceasta sunt corespunzătoare, fetița bucurându-se de îngrijire și afectivitate din partea mamei si bunicilor materni cu care locuiește ( fila 58 ds). În ceea ce-l privește pe pârâtul reclamant, se arată că apartamentul în care locuiește ( proprietatea părinților săi ) oferă condiții modeste, dar decente, subliniindu-se în cadrul concluziilor formulate ca toate susținerile din cadrul acestuia sunt extrase din discuțiile purtate cu pârâtul reclamant ( fila 94 ds).
Instanța de fond a reținut că pârâtul a încercat să se folosească de boala de care suferă reclamanta pârâtă, aceasta fiind diagnosticata anterior cu „ tulburare psihotică acuta, ori se menționează că, în conformitate cu mențiunile adeverinței medicale depuse la dosar la ultimul termen de judecata de către reclamanta pârâtă, adeverința emisă la data de 26.09.2011, reclamanta apare ca fiind stabilizata în urma tratamentului luat, aceasta situație de fapt existând și anterior, conform biletului de externare din data de 27.05.2009 ( fila 29 ds) . În plus, nu s-a dovedit prin nici o proba ca aceasta ar avea un comportament anormal fata de fetiță. Din contra, din toate probele administrate rezulta ca evoluția fetiței este pozitiva fata de perioada în care locuia împreuna cu tatăl ei.
În ceea ce privește declarația martorei audiate pentru pârâtul reclamant, respectiv a numitei P. A. ( fila 127 ds), instanța a arătat că aceasta nu a putut furniza informații utile soluționării cauzei în condițiile în care după ce făcut o . precizări referitoare la faptul că ar fi auzit o . certuri sau de țipete din partea reclamantei, ulterior a menționat în fața instanței ca de fapt ea nu aude bine și ca are o părere buna fata de pârâtul reclamant pentru simplul fapt ca el o saluta, iar in ceea ce o privește pe reclamanta pârâtă nu are o părere buna fata de ea pentru ca nu o saluta.
Nu în ultimul rând, s-a reținut că reclamanta este angajata în prezent ca educatoare la Școala H., clasele I- VIII, conform adeverinței depuse pentru ultimul termen de judecata, ori, se știe ca pentru a fi angajata ., fiind vorba de desfășurarea unor relații cu copiii, daca reclamanta ar fi suferit si de alte boli sau daca s-ar fi considerat ca din diferite motive, aceasta nu este aptă în vederea angajării la școală, în mod cert nu ar fi fost angajată.
D. urmare, având în vedere toate probele reliefate anterior, inclusiv situația tensionată existentă între părți, evoluția pozitivă a fetiței din prezent, vârsta mica a acesteia, instanța a considerat că se impune o exercitare exclusiva a autorității părintești doar de către mamă.
Pentru aceleași considerente instanța a stabilit, în conformitate cu disp. art. 400 cod civil, domiciliul minorei la mama sa.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect „ stabilirea unui program de vizitare, instanța face referire la dispozițiile art. 398 al 2 Noul cod civil in cadrul căruia se arata ca :” Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.”
Si cu privire la acest capăt de cerere se vor avea în vedere probele analizate anterior și constatând ca la acest moment, fata de starea de fapt reliefata anterior, fata de vârsta mică a fetiței, față de starea tensionata a relațiilor dintre părți, față de faptul că părțile nu au ajuns încă în punctul de a face o . compromisuri având in vedere tocmai binele copilului lor, având în vedere inclusiv faptul că minora se simte mai bine în noul mediu, a admis în parte capătul de cerere formulat de pârâtul reclamant având ca obiect stabilirea legăturilor personale și va încuviința acestuia să aibă legături personale cu minora o data la doua săptămâni, sâmbătă, între orele 10,00-13,00, conform programului solicitat, însă la domiciliul reclamantei pârâte.
Conform disp. part. 402 cod civil instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Instanța a avut în vedere la stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare ale minora, faptul că minora locuiește împreună cu mama sa, aceasta asigurându-i cele necesare creșterii și educării minorei, pârâtul necontribuind până în prezent la aceste cheltuieli, acesta susținând că nu ar fi fost lăsat de către reclamanta, susținere ce, din nou, nu a fost probata de către acesta.
Părțile nu s-au înțeles cu privire la cuantumul pensie de întreținere, reclamanta solicitând ca pârâtul să fie obligat să presteze lunar pensie de întreținere minorei raportat la veniturile pe care le are, instanța urmând a stabili pensie în cota prevăzută de lege, respectiv ¼ din venituri ( fila 147 ds), urmând ca pensia să fie prestată în cuantum de 226,75 lei începând cu data introducerii acțiunii, 31.01.2011 și până la majoratul minorei.
Cu referire la capătul de cerere având ca obiect restituirea către reclamanta pârâtă a bunurilor și actelor individualizate în cadrul cererii de la filele 17 fata-verso, instanța a arătat că situația de fapt învederată de reclamanta a fost confirmata de către martora G. N., pe când susținerile pârâtului din cadrul încheierii de ședință de la data de 6 iunie 2011 în sensul ca reclamanta pârâtă și-ar fi luat toate bunurile înapoi, aceasta venind la domiciliu cu fratele ei, din nou nu au fost probate în vreun fel de către acesta. De altfel, așa cum s-a menționat anterior, instanța a procedat la legitimarea reclamantei pe baza cărții ei de identitate provizorie, cartea ei de identitate, in original, fiind la pârât. În plus, instanța constata ca reclamanta pârâtă a formulat plângere penală având ca obiect „ abuz de încredere „ conform adresei Inspectoratului de Politie Județean înregistrat sub nr. 2882/08.09.2011 ( fila 133 ds), la dosar nefiind depus până la momentul pronunțării vreo soluție din partea organelor penale.
În consecință, a admis capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului reclamant la restituirea către reclamant pârâtă a bunurilor și actelor individualizate in cadrul cererii de la filele 17 fata-verso.
Cu referire la daunele morale, instanța de fond a precizat următoarele:
În drept, potrivit art. 998-999 C civ.” Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. (Cod civil 767, 1014, 1162, 1198, 1435, 1483, 1902).”respectiv „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa ( a se vedea dispoziții similare și în art. 1349, respectiv art. 1357 din Noul Cod Civil).
Pentru ca o acțiune întemeiată pe art. 998 și 999 C civil având ca obiect acordarea de daune morale sa fie admisibilă este necesară întrunirea în mod cumulativ a următoarelor condiții: (i) existența unei fapte ilicite; (ii) existența unui prejudiciu; (iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu; (iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul; (v) existența capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită.
Din redactarea art. 998 Cod Civil, în conformitate cu care "orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", rezultă că textul nu face distincție în privința naturii patrimoniale sau nepatrimoniale a prejudiciului.
Nici din economia art. 999 Cod Civil nu se poate deduce asemenea distincție, ceea ce impune concluzia că prejudiciul nepatrimonial constituie, ca și cel patrimonial un element structural al răspunderii civile delictuale, alături de fapta ilicită, culpa autorului și de raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Repararea integrală a prejudiciului reprezintă principiul de bază al răspunderii civile delictuale, consacrat de dispozițiile art. 998 Cod Civil, în termeni preciși și cuprinzători, ce evocă neîndoielnic ideea reparării daunei în totalitatea sa, fără nici o restrângere sau limitare în raport de natura intrinsecă a acestuia.
Prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecințe pot fi durerile fizice și psihice, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane etc.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Or, în prezenta cauza, reclamanta solicita obligarea pârâtului reclamant la plata daunelor morale motivat de faptul că pârâtul-reclamant a fost in șomaj și nu a contribuit cu sume de bani la cheltuielile gospodărești, iar suma reprezintă cuantumul banilor pe care i-a achitat in plus față de acesta ( a se vedea susținerile din cadrul încheierii de ședința de la data de 6 iunie 2011), pe când pe fondul cauzei s-a solicitat instanței „ să îl oblige pe pârâtul-reclamant să restituie bunurile, daunele morale solicitate fiind ca o contraprestație, în sumă de 4000 lei”. Așadar, până la urma se solicita banii, cu titlu de daune morale, pentru situația în care nu se restituie bunurile.
Or, instanța a arătat că de fapt ceea ce se solicita nu mai reprezintă daune morale, daunele morale acordându-se pentru anumite atingeri, respectiv pentru atingerea valorilor menționate anterior.
Având în vedere ca era în sarcina reclamantei de a preciza in mod concret ce solicita, având în vedere susținerile diferite cu referire la motivul pentru care se solicita daunele morale, împrejurarea că motivele expuse de reclamanta prin avocat se refera de fapt la atingeri de ordin material, inclusiv faptul că instanța a dispus anterior restituirea bunurilor, precum și faptul că nu s-a făcut dovada valorii bunurilor cu privire la care a solicitat anterior restituirea, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta pârâtă vizând acordarea daunelor morale .
De asemenea, aceeași soluție a fost data de instanța și cu privire la daunele morale în cuantum de 5000 lei solicitate de pârâtul reclamant motivate de comportamentul agresiv al reclamantei-pârâte față de pârâtul-reclamant, dar și pentru faptul că reclamanta-pârâtă suferă de sifilis, boală pe care i-a transmis-o pârâtului-reclamant, fiind vorba de susțineri nedovedite, conform celor învederate anterior.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a admis în parte atât cererea principală, cât și cererea reconvențională în modalitățile enunțate anterior.
Nu în ultimul rând, în temeiul art. 276 C.p.civ., instanța de fond a compensat, în parte, cheltuielile de judecata și a obligat pârâtul reclamant la plata sumei de 300 de lei către reclamanta pârâtă reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul – reclamant N. T. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 43/ 29.01.2013 pronunțată de Tribunalul Iași s-a admis apelul și s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a dispus exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minora N. C. I., născută la data de 17.10.2009, fiind păstrate restul dispozițiilor hotărârii. Totodată, s-a dispus obligarea intimatei să plătească apelantei suma de 14,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la „exercitarea exclusivă a autorității părintești de fiecare parte”, a reținut tribunalul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 399 și următoarele Noul Cod civil.
Astfel, potrivit art.397 Noul Cod civil, „autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel”.
Articolul 398 prevede că „dacă există motive temeinice, având în vedere interesul superior al minorului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinți”.
Din întreg materialul probator administrat la instanța de fond, rezultă că între pârâtul – apelant și reclamanta – intimată există o stare conflictuală mai veche, ceea ce nu îl împiedică însă pe apelant să se ocupe de minora rezultată din relația de concubinaj.
Chiar declarațiile martorilor audiați și răspunsurile acestuia la interogatoriu, arată că acesta este atașat de minoră, că dorește să se ocupe de copil, însă, de fiecare dată, în prezența reclamantei – intimate, între cei doi izbucnesc scandaluri.
Starea conflictuală dintre părinți nu este de natură a determina instanța să dispună exercitarea autorității părintești doar de unul dintre părinți, considerând că acest lucru nu este în interesul copilului.
În condițiile în care s-ar demonstra că există motive temeinice de natură a justifica aplicarea art. 398 Cod civil, reclamanta are posibilitatea unei alte acțiuni în justiție.
Cât privește însă motivele de apel referitoare la domiciliul minorei și programul de vizitare al acesteia, acestea sunt neîntemeiate.
Stabilirea domiciliului minorei la intimată și programul de vizitare s-au făcut în mod corect de către instanța de fond, apreciind sexul, vârsta copilului, atașamentul față de mamă, starea conflictuală dintre părinți.
Atât apelantul, cât și intimata au astfel posibilitatea de a ajunge la o înțelegere, de a evita certurile și de a asigura un climat de înțelegere în perioadele cât sunt împreună cu copilul, tocmai având în vedere interesul acestuia.
Pensia de întreținere datorată de apelant s-a calculat raportat la veniturile sale, conform art. 499 Cod civil.
Capătul de cerere referitor la înapoierea bunurilor personale ale reclamantei este admisibil, în mod corect instanța de fond stabilind, pe baza probelor administrate, că acestea au rămas în posesia apelantului.
Mai reține tribunalul, raportat la înscrisurile medicale depuse în apel, că în prezent intimata poate să se ocupe de creșterea și educarea minorei, nefiind în evidență cu boli psihice, așa cum rezultă din adresa aflată la dosar.
Cheltuielile de judecată stabilite în sarcina pârâtului apelant au fost calculate pe baza chitanțelor aflate la dosar, în baza art. 276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs N. T. M., criticând-o pentru netemeinicie.
Recurentul a susținut că este profesor de fizică la Școala M. – Iași, are o conduită morală și profesională bună și are condiții corespunzătoare de locuit, astfel că o poate aduce pe fiica sa în domiciliul său.
A precizat recurentul că datorită situației tensionate dintre părți nu își poate vedea fiica.
În ce privește pensia de întreținere la plata căreia a fost obligat, solicită să fie diminuată întrucât are cheltuieli suplimentare datorită bolii de care suferă.
Recurentul a susținut că nu s-au avut în vedere, la stabilirea pensiei de întreținere și veniturile intimatei.
Referitor la cererea de restituire a bunurilor admisă, aceasta nu a fost timbrată și mai mult, bunurile respective au fost luate de intimată la data când a plecat din domiciliul său.
A mai arătat recurentul că onorariul de avocat de 300 lei nu este justificat pentru că lipsește delegația avocatului menționat în chitanță.
Prin întâmpinare intimata H. F. a solicitat respingerea recursului, arătând că recurentul a dat-o afară din locuință, în plină iarnă, împreună cu minora, care avea la acea dată 1 an și 3 luni și că ulterior acesta a împiedicat-o să își ia bunurile din locuință, pentru aceste fapte fiind amendat de organele de poliție.
A precizat intimata că recurentul are un comportament violent și că acesta refuză să plătească pensia de întreținere pentru copil, motiv pentru care a formulat plângere penală pentru abandon de familie.
La prima zi de înfățișare instanța a invocat, din oficiu, neîncadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 304 punctele 1 – 9 Cod procedură civilă, punând-o în discuția părților.
Recurentul, prin avocat, a susținut că motivele sale de recurs se încadrează în prevederile art. 304 punctele 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului motivat de neîncadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 304 punctele 1 – 9 Cod procedură civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține că, potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alineatul (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 punctele 1 – 9 Cod procedură civilă, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs arătat.
În prezenta cauză, recurentul a indicat motivele de recurs înscrise în art. 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, însă dezvoltarea lor nu face posibilă încadrarea în motivele indicate de recurent și nici într-unul din celelalte motive prevăzute de art. 304.
Motivul de recurs prevăzut de punctul 7 al art. 304 vizează ipotezele în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Recurentul nu a formulat critici în sensul art. 304 punctul 7 Cod procedură civilă, nefăcând nici o referire la modul în care a fost motivată hotărârea de către tribunal.
Articolul 304 punctul 8 Cod procedură civilă privește situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Textul are în vedere actul juridic ce constituie temeiul juridic al dreptului a cărui valorificare în justiție se urmărește și nu obiectul acțiunii, expertiza ori alt mijloc de probă, iar, în sensul acestui motiv de recurs, instanța este culpabilă dacă schimbă natura actului sau denaturează înțelesul lui.
Partea care invocă denaturarea actului ca motiv de recurs trebuie să precizeze care este actul pretins denaturat și în ce constă denaturarea, aspecte ce nu s-au precizat în prezenta cauză.
Motivul de recurs înscris în art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă privește, fie ipoteza în care soluția pronunțată prin hotărârea atacată nu este juridică, deoarece din modul de redactare nu se poate determina dacă legea s-a aplicat corect, fie situația în care instanța recurge la texte de lege aplicabile speței, pe care le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit.
Pentru invocarea acestui motiv nu este suficientă indicarea textului (art. 304 punctul 9) fiind necesar ca recurentul să precizeze care anume text a fost denaturat și în ce constă denaturarea.
În prezenta cauză, recurentul nu a formulat critici concrete cu privire la modul de judecată al instanței, ci cu privire la temeinicia hotărârii, respectiv la probele administrate în stabilirea pensiei de întreținere și în cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Astfel de argumente nu se încadrează nici în punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă și nici în celelalte puncte ale acestui articol, reprezentând în fapt motive de netemeinicie, care nu mai pot fi valorificate în calea extraordinară de atac a recursului după abrogarea, ca efect al OUG nr. 138/2000, a dispozițiilor cuprinse în punctele 10 și 11 ale art. 304.
Având în vedere că recurentul nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de lege, în baza art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, se va constata nul recursul declarat de N. T. M. și se va menține decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul formulat de N. T. M. împotriva deciziei civile nr. 43/2013 din 29 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2013.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. P.L.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 30.05.2013
Tribunalul Iași:
- S. C. C.
- A. M.
Judecătoria Iași: Z. I.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 918/2013. Curtea de Apel IAŞI | Strămutare. Sentința nr. 10/2013. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
