Pretenţii. Decizia nr. 199/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 8661/99/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 199/2014
Ședința publică de la 10 Martie 2014
Completul compus din:
Președinte: CLAUDIA-ANTOANELA SUSANU
Judecător: A. G.
Judecător: L. P.
Grefier: D. G.
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de reclamanta R. R. și pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 2869 din 11.09.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 03 martie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare și față de dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2869 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I civilă a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta R. R. dom. în Iași, ., .,. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., sector5.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de_ de euro cu titlu de despăgubiri, (din care suma de 6000 euro cu titlu de daune materiale și suma de 20000de euro cu titlu de daune morale),sau echivalentul acesteia în lei la data plății efective.
A fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 361/14.05.2009 a Tribunalului Iași reclamanta R. R. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. A, art. 76 lit. C Cod penal precum și pentru comiterea infracțiunii de complicitate la spălare de bani prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 lit. C Cod penal.
Ca urmare a exercitării căii de atac a apelului, Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia penală nr. 121/23.06.2011 prin care s-a dispus achitarea reclamantei din prezenta cauză în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru infracțiunile de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 323 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus achitarea reclamantei R. R. și pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 23 alin. 1 lit. a din legea nr. 656/2002.
Decizia Curții de Apel Iași a rămas irevocabilă la data de 27.06.2012 prin decizia penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Raportat la valoarea daunelor solicitate,a reținut tribunalul că pe toată perioada derulării procesului (10 ani) atât reclamanta cât și familia sa au fost supuse la numeroase presiuni, impactul psihic extrem având consecințe negative în plan social și familial producând și prejudicii materiale.
Rezultă din probele administrate că reclamanta a dovedit că starea sănătății sale s-a deteriorat în această perioadă (potrivit înscrisurilor depuse la dosar) fiind nevoită să se pensioneze anticipat și cheltuind o sumă mare de bani pentru medicamente și avocat.
A reținut instanța că daunele materiale acordate trebuie să reprezinte o justă și integrală despăgubire, ceea ce înseamnă că trebuie să cuprindă în general pierderea efectivă ca și beneficiu de care a fost lipsit cel reținut.
Astfel, la stabilirea cuantumului acestora s-a ținut cont de perioada de detenție în care reclamanta nu a încasat salariul la care s-a adăugat contravaloarea medicamentelor pentru ea și copiii săi și plata onorariului de avocat pe parcursul celor 10 ani.
Celelalte despăgubiri materiale solicitate (pentru sechestrul apartamentului, taxele de școlarizare ale fiicei sale și diferența pentru spor de conducere) nu au fost acordate, reclamanta nefăcând dovada existenței unei legături de cauzalitate efective între procesul penal și aceste prejudicii materiale.
Cât privește daunele morale solicitate, a reținut tribunalul că principiul reparării daunei morale a formulat obiect de controversă în literatura juridică, ceea ce nu a împiedicat până la urmă recunoașterea lui. S-a obiectat în acest sens, că dauna morală, fiind prin ipoteză nepatrimonială, nu este succesibilă de reparare pecuniară.
Teza contrară însă a triumfat, demonstrându-se că prin indemnizație pecuniară nu se urmărește repararea a ceea ce este ireparabil și că oricum, este preferabil să se obțină o reparație neadecvată decât nici o reparație.
În realitate, obiecția semnalată privește dificultatea pe care o comportă operațiunea de stabilire a despăgubirii și nu poate fi considerată de natură a o înlătura.
Practica judiciară a subliniat în mod constant că legiuitorul, vrând să apere toate drepturile și bunurile unei persoane, a prevăzut în termeni generali și fără a face nici o distincție după natura prejudiciului, că orice daună trebuie reparată, deci atât dauna materială cât și cea morală, împrejurarea că evaluarea în bani a unei daune morale este uneori aproape imposibilă, nu justifică neacordarea unei despăgubiri.
În literatura juridică, atât străină cât și română, s-a considerat că prejudiciul nepatrimonial denumit daună morală, constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană. Aceste valori se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, sensibilitatea fizică și psihică, sentimentele de afecțiune și dragoste, la cinstea, demnitatea și onoarea, prestigiul profesional, la nume și domiciliu, la drepturile nepatrimoniale rezultate din creația intelectuală precum și al alte valori similare.
Scopul art. 504 Cod procedură penală este acela de a materializa principiul constituțional potrivit căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale și de a permite repararea prejudiciilor cauzate atât prin condamnarea pe nedrept cât și prin nelegala privare sau restrângerea de libertate din cursul procesului penal.
Astfel, legea internă este în concordanță cu prevederile art. 5 paragraful 5 din CEDO .
Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la motivele de fapt.
Criteriile legale se regăsesc în dispozițiile art. 505 alin. 1 Cod procedură penală și au în vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate.
În speță, a reținut instanța că prin lipsirea de libertate chiar pe o perioadă scurtă de timp, reclamantei i s-a adus atingere cinstei, onoarei, reputației, iar durerile psihice ca și suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate prin acordarea de despăgubiri.
De altfel, este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, că astfel de măsuri le lezează demnitatea și onoare, libertatea individuală – drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege – și că din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabilă acordate.
În acest sens este Cauza Konolos (hotărârea din 07.02.2008), în care Curtea a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 par. 1 prin arestarea nelegală, a acordat 3000 euro pentru „prejudiciu moral incontestabil” suferit de reclamant. În Cauza C., pentru detenție nelegală, neaducerea în fața unui magistrat și interceptări telefonice nelegale, Curtea de acordat reclamantului suma de 12.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral. Și în alte hotărâri din anul 2008 (încălcarea dispozițiilor art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, art. 6 par. 1 din Convenție), Curtea a manifestat aceeași moderație, acordând sume cuprinse între 1.000 și 5.000 euro pentru prejudiciul moral (Cauza Țară L. – hotărârea din 29.07.2008, Cauza Dekany – hotărârea din 01.04.2008).
Față de toate aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul la plata sumei de 26.000 euro (din care 6000 euro cu titlu de daune materiale și 20.000 euro cu titlu de daune morale).
Deși reclamanta R. R. a solicitat cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul proces, nu a făcut dovada acestora, instanța le-a respins ca nedovedite.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanta R. R. cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
I. În motivarea recursului său, reclamanta R. R. arată că, deși a solicitat daune materiale în sumă de 48.690 euro, instanța de fond a considerat că i se cuvine doar suma de 6.000 euro, sumă ce nu reprezintă nici pe departe totalul cheltuielilor efective în cei 10 ani de proces reprezentând onorarii avocat, salariul neîncasat pe perioada de detenție, lipsa majorării salariului, pierderea de venit ca urmare a pensionării anticipate, cheltuieli de asistență medicală și medicamente.
Susține recurenta R. R. că a solicitat instanței de fond suma de 100.000 euro ca daune morale, iar instanța a admis doar suma de 20.000 euro. Consideră că această sumă nu reprezintă cu adevărat prejudiciu moral pe care l-a suferit ea și familia sa pe parcursul zilelor de detenție și a celor 10 ani de proces.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 500 euro, sens în care depune factura nr.VNC/113/24.10.2012.
II. Împotriva sentinței de fond a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs pârâtul a arătat că, prin acțiunea înregistrată in dosarul Tribunalului lași nr._, reclamanta a chemat în judecată S. român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 171.190 euro, reprezentând daune materiale si morale, pentru prejudiciu ce i-a fost cauzat ca urmare a privării de libertate cu ocazia dispunerii arestării nelegale pe o perioada de 2 ani si 4 luni.
În fapt, reclamanta prin cererea introductiva, arata ca în baza sentinței penale nr. 361/14.05.2009 a Tribunalului Iași, a fost condamnata la pedeapsa închisorii de 2 ani si 4 luni pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 si 323 Cod penal.
Ulterior, în urma exercitării caii de atac a apelului, Curtea de Apel Iași prin decizia penala nr. 121/23.06.2011, a dispus achitarea reclamantei.
Instanța de fond, a admis in parte acțiunea reclamantei, acordându-i suma de 20.000 euro cu titlu de despăgubiri morale si 6000 euro cu titlu de daune materiale.
Sentința de fond, este criticabilă sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamantei pentru următoare motive:
Astfel, potrivit art. 52 alin. 3 din Constituția României, S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. La rândul său Codul de procedură penală cuprinde în cadrul art. 504 - 507 dispoziții legale exprese, speciale, aplicabile reparării pagubei materiale sau daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării și restrângerii de libertate în mod nelegal. Potrivit art. 504 Cod procedură penală, persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Totodată, în conformitate cu art. 505 alin. 1, la stabilirea întinderii reparării se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Reparația constă în plata unei sume de bani sau ținându-se seama de condițiile celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse, în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă să fie încredințat unui institut de asistență socială și medicală.
Ca atare, răspunderea statului (art. 506 alin. 3 Cod procedură penală - pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție teritorială domiciliază, chemând în judecată civilă statul care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice) este strict circumstanțiată - ipotezelor avute în vedere de legiuitor, fiind o răspundere directă, cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
Daunele morale constituie o componentă importantă a răspunderii civile, răspundere care are ca scop nu numai repararea daunelor materiale dar și a celor morale. Fundamentându-se pe interpretarea noțiunii de „pagubă suferită" practica judiciară a reținut în mod constant dispozițiile art. 504 Cod procedură penală drept temei al reparării daunei morale.
Prin condamnarea în mod nelegal, reclamantei i s-a adus în primul rând un prejudiciu, o pagubă morală independent de orice leziune - fizică. Această pagubă rezultă din atingerile aduse vieții private, cinstei, onoarei, creditului moral, poziției sociale a reclamantei.
Consideră ca reclamanta trebuia, sa dovedească vinovăția celor care i-au provocat suferința si reaua credința cu care s-a instrumentat dosarul penal.
Totodată, trebuia avut in vedere faptul ca acordarea despăgubirilor trebuie să aibă efecte compensatorii, neputând sa constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.
Suma acordata de instanța de fond reclamantei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, este excesiva pentru a oferi o reparație, pentru atingerea adusa onoarei, sănătății si reputației sale, prin declanșarea procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus masurile restrictive si la final achitarea sa.
Doctrina juridică română și practica judiciară admit repararea bănească a daunelor morale deoarece consideră că indemnizația acordată persoanei vătămate, deși nu poate repara propriu-zis prejudiciul moral cauzat, dă totuși o anumită satisfacție compensatorie acesteia. Repararea daunelor morale, prin indemnizații bănești, este eficientă deoarece sumele de bani acordate persoanelor vătămate sunt capabile să-i ofere acesteia o satisfacție compensatorie de natură a-i ușura suferințele psihice.
De altfel CEDO a reținut constant că, în cazurile de violare a art. 5, paragraful I al Convenției, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei atât material cât și moral, pe perioada detenției nelegale.
Realitatea că prejudiciile morale, datorită naturii lor, nu pot fi evaluate în bani nu implică nicidecum imposibilitatea stabilirii cuantumului indemnizației de reparare a daunelor morale. Indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii.
Întrucât aprecierea pagubei morale suferite nu se rezumă la determinarea „prețului" suferințelor psihice care sunt inestimabile, tribunalul este chemat la o apreciere multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sociale a reclamantei.
Întrucât criteriul de stabilire, a cuantumului indemnizației destinate reparării daunelor morale, respectiv criteriul gravității și importanței pagubei morale, nu pot fi decât orientative și nu exacte, se are în vedere și criteriul echității. Aceasta pentru motivul ca indemnizația destinată reparării pagubei morale trebuie să fie justă, echitabilă și nu exagerată.
Relevă Tribunalul și jurisprudența constantă sub aspectul daunelor morale, a CEDO, care, statuând în echitate și în raport de circumstanțele fiecărei cauze adoptă o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate (cauza Konalos, cauza C., cauza Dekany împotriva României).
Consideră că daunele morale stabilite de instanța, sunt mult prea mari prin raportare la hotărâri ale Curții Europene pentru Drepturile Omului.
În ceea de privește cuantumul daunelor morale Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o jurisprudența constantă, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderată prin sumele rezonabile acordate poziție care nu a fost adoptată de instanța de fond la stabilirea cuantumului daunelor morale ce se cuvin reclamantului.
În acest sens exemplificăm, în Cauza Konolos (hotărârea din 07.02.2008), în care Curtea a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 par. 1 prin arestarea nelegală, a acordat 3.000 euro pentru «prejudiciul moral incontestabil» suferit de reclamant.
În cauza Konolos împotriva României, Curtea a constatat încălcarea dreptului la libertate și siguranță prevăzut de art. 5 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea a apreciat că detenția preventivă a reclamantului în perioada cuprinsă între 21 aprilie 2002 și 5 august 2002 a fost lipsită de temei legal, decizia din 22 martie 2002 a instanței supreme care a menținut detenția provizorie a reclamantului neprecizând durata prelungirii arestării.
În Cauza C., pentru detenție nelegală, neaducerea în fața unui magistrat și interceptări telefonice nelegale, Curtea a acordat hotărăște că statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților 6.000 EUR (șase mii euro) cu titlu de prejudiciu moral,. Și în alte hotărâri din anul 2008 (încălcarea dispozițiilor art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, art. 6 par. 1 din Convenție), Curtea a manifestat aceeași moderație, acordând sume cuprinse între 1.000 - 5.000 euro pentru prejudiciul moral (Cauza Țară L. - hotărârea din 29.07. 2008, Cauza Dekany - hotărârea din 01.04. 2008).
În cauza D. si M.-Pidhorni împotriva României (hotărârea din 24.05.2007), reclamanții, angajați ai unei bănci, societate comerciala cu capital privat, au fost acuzați de luare de mita si de alte infracțiuni. Primul reclamant a fost arestat în perioada 15.09._94. La 20.01.1995 cei doi reclamanți au fost arestați preventiv, arestarea lor fiind prelungita succesiv. în aceasta cauza, Curtea a constat încălcarea art. 7 alin.1 din Convenție, întrucât reclamanții au fost condamnați pentru fapte care nu constituiau în momentul comiterii lor o infracțiune în dreptul național și a obligat statul pârât să plătească fiecăruia dintre reclamanți 3.000 de euro pentru prejudiciul moral (aceștia solicitaseră 360.000 de euro fiecare).
În cauza C. si G. împotriva României (hotărârea din 15.06.2006), reclamantele s-au plâns de încălcarea dreptului lor la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Reclamantele formulaseră o acțiune prin care au solicitat anularea deciziei de concediere. Acțiunea a fost introdusa la 29.11.1991, hotărârea irevocabila fiind pronunțata la 17.08.1999. Reținând ca durata procedurii litigioase a fost excesiva si nu răspunde cerinței "termenului rezonabil", apreciind și că se impune o diligenta speciala pentru contenciosul în munca, Curtea a obligat statul pârât să plătească 1.400 de euro, cu titlu de daune morale, fiecăreia dintre reclamante (acestea solicitaseră 109.094,74 euro, respectiv 109.909,56 euro).
În cauza Stoianova si N. împotriva României (hotărârea din 4.08.2005), reclamanții s-au plâns de durata procedurii. În cauza, reclamanții au fost arestați preventiv la data de 14.04.1993 pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, au fost puși în libertate la data de 24.11.1993 și prin ordonanța din 21.04.2005 s-a constatat că se împlinise termenul de prescripție speciala. Curtea a hotărât ca statul pârât să plătească fiecărui reclamant 3.500 de euro (aceștia solicitaseră fiecare 100.000 dolari americani).
În cauza C. împotriva României (hotărârea din 30.09.2008), reclamantul a fost arestat în perioada 24.03._95, fiind cercetat în mai multe dosare penale, iar procedurile erau încă pe rol la data la care s-a pronunțat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Reținând caracterul nerezonabil al duratei procedurilor, Curtea a obligat statul pârât să plătească reclamantului suma de 7.200 de euro, cu titlu de daune non pecuniare (acesta solicitase 41.250 de euro).
În acest sens, este neîndoielnic faptul că autorul prejudiciului va trebui să fie obligat la plata despăgubirilor, dacă sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale care apreciază că nu sunt îndeplinite în cauza de față.
Potrivit Codului civil fundamentul acordării daunelor materiale sau morale îl constituie dispozițiile art.1357 Cod civil, în sensul căruia „ cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, săvârșita cu vinovăție, este obligat să îl repare", text care nu distinge între prejudiciul patrimonial și prejudiciul nepatrimonial, precum și regulile de bază care guvernează răspunderea civilă, respectiv principiul reparării integrale a prejudiciului și principiul reparării în natura a prejudiciului.
Răspunderea patrimonială a Statului pentru erorile judiciare se fundamentează pe principiile răspunderii civile delictuale, însă se întemeiază și pe ideea de garanție și risc al activității, fiind deci o răspundere obiectivă. Susține că, în prezenta cauza nu sunt întrunite cele patru condiții clasice în materie, respectiv: existența prejudiciului, fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate.
Prejudiciul acoperit prin această forma de răspundere poate fi material sau moral, acoperindu-se atât pierderea efectivă, cât și beneficiul nerealizat, în temeiul principiului reparării integrale și juste a prejudiciului. Modalitatea de acoperire a prejudiciului se poate stabili în condițiile dreptului comun însă, în cauză, prejudiciul nu este dovedit, nu este cert și nici actual, astfel încât nu poate fi admisă acordarea unei despăgubiri de natura și în cuantumul celor solicitate.
În materia despăgubirilor civile s-a decis că o cerere în pretenții pentru daune, indiferent dacă ar constitui o reparație simbolică sau o compensare veritabilă, trebuie să specifice natura daunei pretinse în relație cu condiția culpabilă imputată instituției/ autorității.
Totodată solicită să aveți în vedere că acordarea despăgubirilor trebuie să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.
De asemenea, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, întemeiate pe dispozițiile art. 1357 cod civil și care presupun un suport probator, în privința daunelor morale, actori incubit onus probandi, nu s-a putut apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de partea vătămata, va aprecia o anumită suma globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Faptul că cercetările penale și judecarea cauzei au durat 10 ani în dosarul privind plângerea penală formulată împotriva reclamantei, releva instrumentarea cauza cu multă atenție în scopul aflării adevărului, reclamanta nedovedind în nici un moment faptul că organul de cercetare sau procurorul căruia i-a fost repartizat dosarul a instrumentat cauza cu rea-credința sau cu gravă neglijența săvârșind astfel o eroare judiciară cauzatoare de prejudicii.
Dimpotrivă, consideră că aceasta înseamnă că organele de cercetare au dorit să realizeze un material corect și cât mai aproape de adevăr, de aceea afirmația reclamantei, că i s-au încălcat drepturile în mod nelegal, nu pot fi primite.
Apreciază că, instanța de judecată în mod greșit a admis în parte acțiunea reclamantei, întrucât nu s-a probat reaua-credință sau grava neglijență a niciunui magistrat dintre cei care au instrumentat cauza reclamantei, pentru a se stabili în sarcina Statului român, obligația de plată a sumelor acordate de instanța de fond.
De asemenea sub aspectul acordării daunelor materiale, sentința de fond este criticabila. Reclamanta, nu a dovedit daunele materiale produse în patrimoniul său. Instanța nu poate aprecia, în absenta unor elemente concrete și relevante ce trebuia a-i fi prezentate, nu doar prin susțineri, ci prin dovezi administrate înaintea sa, asupra cuantumului daunelor materiale.
Pe cale de consecință, consideră ca fiind neîntemeiată obligația stabilită de instanța de judecată, în sarcina pârâtului S. român, prin Ministerul Finanțelor Publice, de acordare a daunelor morale în cuantum de 20.000 euro si daune materiale de 6000 euro reclamantei. Totodată solicită menținerea dispozițiilor instanței de fond în ceea ce privește respingerea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata, ca fiind nedovedite.
În drept, invocă dispozițiile art. 299 și următoarele din Codul de procedură civilă.
Având în vedere aceste aspecte solicită admiterea recursul și modificarea dispozițiile sentinței civile nr. 2869/11.09.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul lași în ceea ce privește stabilirea de plată a daunelor morale și materiale, iar pe fondul cauzei să respingeți acțiunea în ca fiind neîntemeiată, cu menținerea dispozițiilor instanței de fond în ceea ce privește respingerea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecata, ca fiind nedovedite.
Totodată solicită modificarea citativului în sensul citării corecte a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice lași, motivat de dispozițiile art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/26.06.2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității A.N.A.F., precum și completarea unor acte normative, conform cărora pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată, Agenția și direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și ale direcțiilor generale ale finanțelor publice, după caz, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1). De la aceeași dată, în litigiile în care direcțiile generale ale finanțelor publice județene au fost mandatate să asigure reprezentarea structurilor ierarhic superioare, calitatea de reprezentant al acestora se transmite către direcția generală regională a finanțelor publice care a preluat activitatea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene respective.
Prin întâmpinarea formulată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași la cererea de recurs formulată de reclamanta R. R. s-a menționat că, în ceea ce privește plata daunelor morale instanța de fond a reținut faptul ca, datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta în bani a acestora nu este posibila, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la motive de fapt. Criteriile legale se regăsesc in dispozițiile art. 505 alin. (1) CPP și au în vedere durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate. Cu privire la cuantumul daunelor morale CEDO are o jurisprudența constanta, statuând in echitate si in raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderata prin sumele rezonabile acordate.
Cu privire la cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul proces, instanța de fond a dispus respingerea lor, întemeiat, motivat de faptul ca reclamanta-recurenta nu a făcut dovada acestora.
Prin cererea de recurs se solicită acordarea de daune materiale în cuantum de 48.690 euro, iar în ceea ce privește acordarea daunelor morale recurenta, apreciind că suma acordata de instanța de fond nu reprezintă cu adevărat prejudiciul moral pe care l-a suferit împreuna cu familia pe parcursul detenției și a celor 10 ani de procese, apreciază că i se cuvine ca despăgubire suma de 100.000 euro.
Aceste susțineri sunt neîntemeiate, deoarece recurenta face doar aprecieri cu caracter general, fără să aibă suport probator, faptul că solicită mai puțin decât i s-ar cuveni de fapt, după calculele sale, nu demonstrează nimic atât timp cât nu are o susținere că atingerile aduse sănătății sale, lipsa majorării salariului, pierderile de venit suferite au fost cauzate de suferințele îndurate în timpul regimului de detenție.
În literatura noastră juridică s-a subliniat că nicio societate de ieri sau de azi nu a găsit un sistem de mijloace juridice și nejuridice, care să repare, pe deplin și în toate cazurile, daunele morale. Mai mult, se cunosc numeroase cazuri de daune morale, ca, de exemplu, cele rezultate din mutilări sau desfigurări, cele constând în dureri fizice și psihice, în atingeri aduse demnității și reputației unei persoane, a căror reparare, fie ea nepatrimonială sau patrimonială, abia dacă poate aduce victimelor unele alinări sau satisfacții.
Tocmai pentru că se cunosc neajunsurile și dificultățile pe care le prezintă încă sistemele care conțin măsuri de repararea daunelor morale, se impune ca, în paralel cu folosirea mijloacelor de reparare oferite de aceste sisteme, să se identifice și alte posibilități de reparație..
Acest demers privind identificarea unui sistem mixt de reparare a daunelor morale, prin mijloace, deopotrivă, patrimoniale și nepatrimoniale, eficiente și acoperitoare, este expresia realizării principiului reparațiunii integrale a prejudiciului.
În sensul art. 1357 Cod civil, principiul reparațiunii integrale (măsura răspunderii civile o dă, în principiu, prejudiciul) desemnează faptul restabilirii raporturilor încălcate printr-un fapt ilicit și culpabil, repunerea în situația anterioară producerii prejudiciului, adică repararea în întregime a acestuia.
În materia daunelor morale acest principiu nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate în bani în practică, admițându-se ideea acordării de reparații, principiul că aceasta trebuie să fie integrală a fost atenuat în favoarea unei mai puțin ambițioase, dar mai realiste indemnități cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent, care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, aceasta permițând victimei să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.
În sensul acesta, doctrina juridică națională a apreciat că prejudiciile nepatrimoniale "nu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisă; așa numita reparație are menirea doar de a ușura suferințele persoanelor prejudiciate sau de a le crea anumite satisfacții".
Instanța a sesizat cu repararea prejudiciului nepatrimonial va trebui să caute a fixa o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât și pentru a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile a înlocui valoarea de care a fost privată.
Măsurile patrimoniale (despăgubirile bănești) și cele nepatrimoniale, aplicabile singure ori împreună, după împrejurări, sunt singurele de natură a repune, pe cel prejudiciat moral, în situația anterioară producerii prejudiciului, fapt posibil a fi realizat prin exercitarea acțiunii în justiție.
În consecință pentru repararea prejudiciului moral produs reclamantei ca urmare a privării de libertate a suferințelor îndurate în închisoare, raportat la impactul psihic suferit de aceasta și de familia ei precum și la consecințele negative create în plan familial și social, prin lezarea prestigiului moral al reclamantei, instanța admite în parte cererea, obligând pârâtul la plata de despăgubiri cu titlu de daune materiale in cuantum de 6.000 euro si cu titlul de daune morale, în cuantum de 20.000 euro, având în vedere stabilirea acestora jurisprudența CEDO în materie.
În acest sens apreciază că nu se justifică acordarea daunelor morale în cuantum de 20.000 euro si a celor materiale în cuantum de 6.000 euro (sau echivalentul acestora în lei) având in vedere motivele expuse pe larg în cererea de recurs formulat împotriva sentinței Tribunalului Iași nr. 2869/11.09.2013.
Având în vedere aceste aspecte, solicită respingerea recursului formulat de recurenta R. R. ca neîntemeiat, admiterea recursului formulat de S. român prin Ministerul Finanțelor Publice și modificarea Sentinței civile nr. 2869/11.09.2013 pronunțată de Tribunalul lași, în dosarul nr._ în sensul că acordarea daunelor materiale de 6000 euro si a celor morale în cuantum de 20.000 euro este neîntemeiată.
În recurs nu au fost administrate alte probe.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate Curtea constată fondat recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 2869/2013 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă doar pe chestiunea vizând cuantumul daunelor morale acordate.
I. Cu privire la situația de fapt, Curtea retine că, prin sentința penală nr. 361/14.05.2009 a Tribunalului Iași reclamanta R. R. a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 2 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 323 Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. A, art. 76 lit. C Cod penal precum și pentru comiterea infracțiunii de complicitate la spălare de bani prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 lit. C Cod penal.
În apelul declarat, Curtea de Apel Iași – prin decizia penală nr. 121/23.06.2011 - a dispus achitarea reclamantei din prezenta cauză în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală pentru infracțiunile de asociere în vederea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 323 Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală s-a dispus achitarea reclamantei R. R. și pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la spălare de bani prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 23 alin. 1 lit. a din legea nr. 656/2002.
Soluția pronunțată de Curtea de Apel Iași a rămas definitivă la data de 27.06.2012, recursul promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție fiind respins.
Temeiul invocat de reclamanta recurentă îl constituie art. 504 Cod procedura penala, conform căruia: "Persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, daca în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitiva de achitare.
Pe de altă parte, potrivit art. 505 alin.1 Cod procedura penala: "La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsa".
Prin reținerea și arestarea preventiva a reclamantei pe o durată de 8 zile – în perioada 21.02.2002 – 01.03.2002 - pentru infracțiunile anterior expuse și pentru a căror săvârșire a fost ulterior achitată definitiv, acesteia i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată în mod implicit acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și pe cele care se situează în domeniul afectiv al vieții uman - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipica în durerea morala încercata de victima.
Fiind întrunite elementele răspunderii civile instituite de art. 504 Cod procedura penala și de art. 48 alin.3 din Constituție se impune repararea integrala - de către stat - a pagubei suferite, ceea ce presupune în principiu înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale acesteia.
Este adevărat că nu exista un sistem care sa repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice si psihice, întrucât plata unei sume de bani abia daca poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții.
În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenta, poate fi o suma de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.
Din acest motiv, instanța sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o suma necesara nu atât pentru a repune victima într-o situație similara cu cea avuta anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privata.
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care poate contrabalansa efectul vătămării și fără ca aceasta satisfacție să aibă o reala corespondenta cu prejudiciul, astfel ca la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanta prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
Reținând ca este de netăgăduit ca orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauza, suferințe pe plan moral și social, ca astfel de masuri lezează demnitatea și onoarea, libertatea individuala, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensații materiale, instanța urmează să cuantifice efectiv acest prejudiciu, folosind drept criteriu valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în situații similare.
Astfel, în cauza D. si M.-Pidhorni împotriva României (hotărârea din 24.05.2007), reclamanții, angajați ai unei bănci, societate comerciala cu capital privat, au fost acuzați de luare de mită și de alte infracțiuni. Primul reclamant a fost arestat în perioada 15.09._94. La 20.01.1995 cei doi reclamanți au fost arestați preventiv, arestarea lor fiind prelungita succesiv. În aceasta cauza, Curtea a constat încălcarea art.7 alin.1 din Convenție, întrucât reclamanții au fost condamnați pentru fapte care nu constituiau în momentul comiterii lor o infracțiune în dreptul național și a obligat statul pârât sa plătească fiecăruia dintre reclamanți 3.000 de euro pentru prejudiciul moral (aceștia solicitaseră 360.000 de euro fiecare).
În cauza Stoianova si N. împotriva României (hotărârea din 4.08.2005), reclamanții s-au plâns de durata procedurii. În cauza, reclamanții au fost arestați preventiv la data de 14.04.1993 pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, au fost puși în libertate la data de 24.11.1993 si prin ordonanța din 21.04.2005 s-a constatat că se împlinise termenul de prescripție speciala. Curtea a hotărât că statul pârât să plătească fiecărui reclamant 3.500 de euro (aceștia solicitaseră fiecare 100.000 dolari americani).
În cauza C. împotriva României (hotărârea din 30.09.2008), reclamantul a fost arestat în perioada 24.03._95, fiind cercetat în mai multe dosare penale, iar procedurile erau încă pe rol la data la care s-a pronunțat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Reținând caracterul nerezonabil al duratei procedurilor, Curtea a obligat statul pârât sa plătească reclamantului suma de 7.200 de euro, cu titlu de daune non pecuniare (acesta solicitase 41.250 de euro).
În cauza P. împotriva României (hotărârea din 3.06.2003), s-a constat ca reclamantul a fost arestat în perioada 20.07._94, în cursul deținerii sale, când se afla sub controlul gardienilor si al administrației penitenciarului a suferit lovituri și răni multiple și nu i s-a acordat asistenta medicala adecvata, iar dosarul nu fusese încă soluționat la data la care s-a pronunțat Curtea Europeana a Drepturilor Omului. În aceasta cauza, Curtea a reținut încălcarea art.3 din Convenție, față de tratamentele inumane și degradante suportate de reclamant și fata de lipsa unei anchete efective, a art.5 alin.1, întrucât a fost menținut în detenție după expirarea mandatului de arest, încălcarea art.5 alin.3, întrucât procurorul care a ordonat deținerea reclamantului nu avea calitatea de magistrat, încălcarea art.5 alin.4, având în vedere ca instanța nu a statuat într-un termen scurt asupra legalității măsurii arestării preventive, a art.5 alin.5 si a art.6 alin.1 din Convenție, apreciind ca autoritățile sunt răspunzătoare pentru întârzierea globala în soluționarea cauzei. Curtea, după ce a reținut aceste multiple încălcări ale drepturilor omului si de o gravitate deosebita, a obligat statul pârât să plătească reclamantului suma de 40.000 euro, pentru daune materiale și morale (reclamantul solicitase 100.000 USD sau 3 miliarde lei).
Pentru considerentele expuse, critica recurentei reclamantei R. R. de acordare a daunelor morale în cuantum de 100.000 euro este neîntemeiata, fiind întemeiată critica intimatului recurent Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași pe același aspect.
În consecință, la stabilirea întinderii daunelor morale avându-se în vedere consecințele negative suferite, pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victima, a cărei stare de sănătate era precara, toate acestea raportate la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază cuantumul sumei solicitate numai parțial justificat, o suma de 5.000 euro (sau echivalentul acesteia în lei, la data plății efective) constituind o satisfacție suficienta si echitabila.
În ceea ce privește cuantumul daunelor materiale acordate, soluția de admitere în parte a acțiunii și acordare a sumei de 6000 euro cu acest titlu este judicioasă, sens în care Curtea urmează a respinge criticile formulate atât de recurenta reclamantă R. R. cât și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.
Referitor la starea de sănătate a reclamantei, Curtea reține că probatoriile administrate – bilete de externare din spital, analizele de laborator și ecografiile efectuate, atestă o deteriorare a stării sănătății acesteia pe perioada celor 10 ani în care s-a derulat procesul, aceasta fiind nevoită să se pensioneze anticipat și să aloce sume importante de bani pentru contravaloarea medicamentelor ce i-au fost prescrise cât și pentru onorariile avocaților aleși să o reprezinte în procesul penal.
Daca este neîndoielnic ca lipsirea de libertate a produs consecințe în planul vieții private si a celei sociale ale reclamantei recurente, în schimb nu a fost dovedit modul în care ar fi fost afectata viața sa profesionala în urma reținerii și arestării nelegale.
Astfel, în mod corect a respins tribunalul solicitarea de daune materiale pentru sechestrul aplicat asupra apartamentului, taxele de școlarizare ale fiicei reclamantei și diferența pentru spor de conducere, cât timp reclamanta nu a probat existenței unei legături de cauzalitate efective între lipsirea sa de libertate și consecințele de ordin patrimonial generate.
În raport de cele anterior expuse și de dispozițiile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi admise recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și de R. R. împotriva sentinței civile nr. 2869/2013 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă, sentință care va fi modificată în parte, în sensul că va fi obligat pârâtul S. R. să plătească reclamantei suma de 5000 euro cu titlu de daune morale sau echivalentul acesteia în lei, la data plății efective, cu menținerea dispoziției din sentință vizând admiterea - în parte - a acțiunii și acordarea sumei de 6000 euro cu titlu de daune materiale.
Curtea notează că recursul formulat de R. R. urmează a fi admis – în parte – doar cu privire la cheltuielile de judecată, în sensul obligării Statului R. la plata sumei de1000 lei cu acest titlu.
Pentru stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea procesului în etapa de fond la suma de 1000 lei, instanța de recurs are în vedere dispozițiile 274 alin.1 cu raportare la art. 276 Cod procedură civilă, pretențiile reclamantei R. R. fiind admise doar în parte.
Respinge cererea recurentei Rodan R. vizând acordarea cheltuielilor de judecată, în recurs.
În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, Curtea urmează a o respinge având în vedere modul de soluționare a celor două recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și de R. R. împotriva sentinței civile nr. 2869/2013 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția I civilă, sentință pe care o modifică în parte.
Obligă pârâtul S. R. să plătească reclamantei suma de 5000 euro cu titlu de daune morale sau echivalentul acesteia în lei, la data plății efective.
Menține dispozițiile din sentință vizând admiterea în parte a acțiunii și acordarea sumei de 6000 euro cu titlu de daune materiale.
Admite – în parte – cererea reclamantei vizând obligarea Statului R. la plata cheltuielilor de judecată la fond în cuantum de 1000 lei.
Respinge cererea recurentei Rodan R. vizând acordarea cheltuielilor de judecată, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 10 Martie 2014.
Președinte, C.-A. S. | Judecător, A. G. | Judecător, L. P. |
Grefier, D. G. |
Red. Tehnoredactat S.C.A.
2 ex./3 aprilie 2014
Tehnoredactat G.D.
2 ex./3 aprilie 2014
Tribunalul Iași:
A. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 150/2014. Curtea de Apel IAŞI | Partaj judiciar. Decizia nr. 712/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
