Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 46/2014. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 706/99/2012/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 46/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
Președinte: VIORICA OLARU
Judecător: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de T. I. împotriva încheierii din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, intimați fiind N. S., M. D. R., M. M. și I. E., având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată și că se solicită judecata în lipsă.
Pentru termenul de astăzi s-a depus la dosar prin serviciul de registratură răspuns la întâmpinare formulat de recurenta T. I., cererea de recurs formulată împotriva încheierii din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași și o cerere prin care recurenta T. I. solicită acordarea unui termen de judecată în vederea conexării recursului împotriva încheierii din 6 noiembrie 2013 cu apelul exercitat împotriva aceleiași încheieri.
Instanța respinge cererea de acordare a unui termen de judecată și cererea de conexare formulată de recurenta T. I., constatând că în cauză cererea formulată de T. I. a fost înregistrată ca recurs, fiind un recurs împotriva încheierii din 6 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rol și ca atare nu sunt îndeplinite condițiile pentru conexare prevăzute de art. 164 Cod procedură civilă de la 1865.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Prin încheierea din 6 Noiembrie 2013 Tribunalul Iași – Secția I Civilă a anulat cererea de repunere pe rol a dosarului nr._ 12, cerere formulată de reclamanta T. I..
S-a reținut prin încheiere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță în sarcina acesteia, de a timbra cererea de repunere pe rol conform încheierii nr. 222/5 iunie 2013,diferență de taxă de timbru în sumă de_ lei pentru exercitarea dreptului la acțiune, respectiv_ lei pentru discutarea cererii de repunere pe rol a cauzei.
Împotriva încheierii din 6 noiembrie 2013 a Tribunalului Iași, Secția I Civilă a formulat recurs reclamanta T. I..
Calea de atac împotriva încheierii este recursul, cum de altfel legal a fost inserată calea de atac a recursului în încheierea atacată, cererea fiind înregistrată legal la Curtea de Apel Iași ca fiind recurs.
Se critică sentința recurată, susținându-se de recurenta T. I. că anularea cererii de repunere pe rol pentru neplata taxei judiciare de timbru nu putea fi dispusă cât timp instanța nu era competentă material să soluționeze cauza.
A fost invocată excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, excepția care ar fi trebuit soluționată de tribunal cu prioritate, anterior stabilirii timbrajului.
Totodată, instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii de ajutor public judiciar care viza scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a cererii de repunere pe rol.
Pe cale de consecință, instanța de judecată a anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rola cauzei anterior soluționării unei cereri cu care a fost investită.
Recursul formulat este neîntemeiat pentru cele ce succed:
Verificarea timbrajului conform art. 34 al Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 ( aplicabilă în litigiu la data pronunțării încheierii) reprezintă pentru instanțele judecătorești o chestiune de legalitate a investirii sale.
Ca atare, analiza timbrajului așa cum legal a procedat Tribunalul Iași este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză și nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte implicând acte jurisdicționale, inclusiv sarcina stabilirii competenței de judecată.
Prin urmare, chiar dacă s-a invocat excepția de necompetență materială, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepției referitoare la timbraj.
Totodată instanța în dosarul nr._ 12 al Tribunalului Iași, prin încheierea nr. 222/5 iunie 2013 a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public formulată de petenta T. I., scutind petenta de obligația de plată a taxelor judiciare de timbru de 9.000 lei, menținând suma de_ lei pentru discutarea cererii de repunere pe rol a cauzei, petenta nesatisfăcând taxa judiciară de timbru stabilită de instanță în cererea de repunere pe rol a cauzei.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, adică înainte de primirea, efectuarea sau eliberarea actului taxabil sau înainte de prestarea serviciului, având un caracter imperativ.
Prin încheierea nr. 222/5 iunie 2013 instanța s-a pronunțat și asupra cererii de ajutor public judiciar, menținând în sarcina petentei obligația de plată a sumei de_ lei pentru cererea de repunere pe rol.
În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de T. I. împotriva Încheierii din 6 noiembrie 2013 dată de Tribunalul Iași, Secția I civilă, pe care o menține ( dosar nr._ 12).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 22 Ianuarie 2014.
Președinte, V. O. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat O.V.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/3.02.2014
Tribunalul Iași: P. C.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 440/2014. Curtea de Apel IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|