Obligaţie de a face. Decizia nr. 440/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 19023/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 440/2014
Ședința publică de la 23 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către P. F. împotriva deciziei civile nr. 322 din 6.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind D. N. și D. R., având ca obiect obligație de a face - autorizarea executării obligației de a face.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 14 mai 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 23 mai 2014.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2249/1.02.2012 Judecătoria Iași dispune:
„Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea promovată de către reclamantul P. F., cu domiciliul în Iași, .. 10, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâții D. N. și D. R., ambii cu domiciliul procedural ales la av. D. C-tin. V., în Iași, .. 1A, Green Offices, ..
Obligă pe reclamant să plătească pârâților 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond reține următoarele:
În fapt, reclamantul P. F. deține în Iași, ., județul Iași o proprietate care se învecinează cu proprietatea pârâților D. N. și D. R. (a căror proprietate este situată în Iași, .) .
Prin sentința civilă nr. 3007 pronunțată în 11 aprilie 2005 de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2003, sentință rămasă irevocabilă prin nerecurare, pârâții D. N. și D. R. au fost obligați să permită reclamantului P. F. accesul pentru efectuarea de reparații la instalația de canalizare ce deservește proprietatea reclamantului, în caz de avarii. În considerentele sentinței civile menționate obligația impusă pârâților s-a justificat pe eventualitatea apariției unui caz de urgență, iar nu pe constatarea existenței vreunui astfel de caz.
Prin sentința civilă nr. 422 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2008, pârâții au fost obligați, în temeiul art. 5803 din Codul de procedură civilă, la plata unei amenzi civile în favoarea statului, reținându-se că s-a făcut dovada că imobilul proprietatea reclamantului prezintă defecțiuni la instalația de canalizare, impunându-se a se permite reclamantului să constate personal dacă există posibilitatea remedierii acestei defecțiuni.
Amenda civilă aplicată pârâților prin sentința civilă nr. 422 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2008 a fost anulată prin sentința civilă nr. 9533 din 10 august 2009, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2009. Pentru a se pronunța în acest sens, Judecătoria Iași a reținut că prin notificarea din 2 martie 2009, pârâții l-au notificat pe reclamant să se prezinte la fașa locului pentru a verifica instalația de canalizare, solicitând paralel instituției abilitate un control de specialitate al instalației de canalizare, control efectuat în 9 martie 2009; reclamantul nu s-a prezentat; s-a apreciat că, în aceste condiții, rezultă cu certitudine îndeplinirea obligației de către pârâți, care nu pot fi ținuți de conduita creditorului obligației, care nici măcar nu a dat un răspuns negativ notificării acestora, ignorând pur și simplu îndeplinirea obligației și abuzând astfel de titlul executoriu.
Punerea în executare a sentinței civile nr. 3007 din 11 aprilie 2005 a Judecătoriei Iași, prin care, între altele, reclamantul a fost obligat să lase pârâților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 6,79 mp teren și s-a stabilit linia de hotar între proprietățile părților din prezenta cauză, s-a finalizat prin încheierea procesului verbal de predare bunuri imobile întocmit în data de 27 iulie 2010 de Biroul Executorului Judecătoresc B. G. în dosarul de executare 214/2008; acest proces verbal este însușit prin semnătură și de către reclamant, menționându-se că părțile au convenit să-și ridice gardul despărțitor existent între cele două proprietăți, urmând să fie construit un gard nou, cu temelie de beton și scândură.
Având în vedere că reclamantul are un titlu executoriu în virtutea căruia pârâții sunt obligați ca, exclusiv în caz de avarie, să îi permită reclamantului accesul pentru efectuarea de reparații la instalația de canalizare ce deservește proprietatea reclamantului, iar, prin probele administrate în prezenta cauză, existența unui astfel de caz de varie nu a fost probată, expertizele extrajudiciare invocate de către reclamant și intens contestate de către pârâți neconstituind decât niște înscrisuri care exprimă opinia particulară exprimată de niște experți cu mult, prea mult timp în urmă, instanța apreciază că nu există niciun temei pentru a-i obliga pe pârâți să ridice porțiuni din gardul ridicat pe proprietatea lor sau să îi oblige să nu depoziteze sau să nu construiască nimic pe o suprafață de teren proprietatea lor; o soluție contrară ar echivala cu restrângerea nejustificată a dreptului de proprietate al pârâților. În consecință, instanța va respinge acțiunea reclamantului.
Reținând culpa procesuală a reclamantului în declanșarea și derularea prezentului proces, instanța, față de cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, va face aplicarea dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea căzută în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, dat fiind faptul că în prezenta acțiune pârâții au dovedit efectuarea unor cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei (reprezentând onorariul avocatului care i-a reprezentat pe pârâți în prezentul proces), instanța îl va obliga pe reclamant la plata către pârâți a acestei sume, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul P. F. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 322 din 6.06.2013 a Tribunalului Iași a respins cererea de suspendare a judecații cauzei formulata in baza art. 244 pct. 1 Cod procedură Civilă.
A respins apelul declarat de reclamantul P. F. împotriva sentinței civile nr.2249/ 01.02.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentința pe care a păstrat-o.
A obligat apelantul să plătească suma de 500 lei reprezentând onorariu de expert in beneficiul expertului principal S. E..
A obligat apelantul sa plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel tribunalul reține următoarele:
Situația de fapt litigioasă rezultată din testimoniile administrate în cauză a fost în mod corect reținută de judecătorul fondului. Singura rezervă pe care are a aplicat-o tribunalul este cea relativă la caracterul executoriu al sentinței civile nr. 3007/11.04.2005 pronunțată de Judecătoria Iași. Această sentință civilă a rămas irevocabilă astfel cum rezultă de pe mențiunile făcute pe ultima pagină a sa la data de 7.07.2006. Prin această sentință reclamanții pârâți D. N. și R. au fost obligați să-i permită pârâtului reclamant P. F. accesul pentru efectuarea de reparații la instalația de canalizare ce deservește proprietatea pârâtului – reclamant, în caz de avarii. Corect a subliniat instanța de fond că accesul pârâtului reclamant a fost permis exclusiv în caz de avarie. Cum rezultă din succesiunea litigiilor purtate între părți până la momentul sesizării instanței cu soluționarea prezentului litigiu nu s-a constatat apariția vreunei avarii.
Potrivit art. 405 Cod procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită iar prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.
În puterea acestei norme hotărârea nr. 3007/2005 și-a pierdut puterea executorie. La momentul învestirii instanței cu soluționarea prezentului litigiu respectiv 8.06.2011 sentința civilă nr. 3007/2005 nu mai putea fi executată silit iar în interiorul termenului de prescripție de 3 ani nu a intervenit nici un caz de avarie.
În aceste condiții reclamantul P. F. are putința inițierii unui nou proces, ceea ce deja a și făcut. Singura condiție este ca dreptul la acțiune în sens material să nu fie prescris. În cadrul acestui nou proces sub imperiul normelor redate, instanța a privit hotărârea anterioară nu doar ca pe un mijloc de probă (așa cum prevedea anterior O.G. 138/2000 art. 404 Cod procedură civilă) ci a trebuit să țină seama de puterea de lucru judecat a acesteia pe care potrivit art. 405 Cod procedură civilă nu o mai pierde odată cu executorialitate.
Date fiind reperele legislative, tribunalul a reținut că sentința civilă nr. 3007/2005 nu reprezintă titlu executoriu în schimb se impune prezentei judecăți cu autoritate de lucru judecat în manifestarea sa procesuală de prezumție (art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 Cod civil). Altfel spus, statuările cuprinse în sentința civilă nr. 3007/2005 nu pot fi contrazise în prezentul litigiu. Are în vedere tribunalul însă în mod exclusiv modalitatea în care are loc colectarea apelor pluviale și menajere de pe proprietatea P. pentru a ajunge la rețeaua publică de colectare situată pe axul străzii Sărăriei precum și dreptul reclamantului P. F. de a avea acces la gura de canalizare de pe proprietatea pârâților. În prezența acestor 2 elemente fixate de sentința civilă nr. 3007/2005, tribunalul are a analiza temeinicia solicitărilor reclamantului exclusiv prin mijlocirea situației de fapt existente la momentul învestirii judecătorului fondului. Se are în vedere existența sau nu a stării de avarie ce face necesar astfel cum pretinde reclamantul intervenția sa la instalația de canalizare aflată pe terenul proprietatea pârâților.
A notat tribunalul la acest punct că solicitarea reclamantului din cuprinsul actului de învestire nu poate fi privită strict prin mijlocirea modalității practice prin care acesta a solicitat să i se permită accesul la instalația de canalizare (s.n. prin demolarea unei porțiuni de gard) ci în contextul rezultatului pe care tinde a-l obține spre a-și asigura protecția dreptului său, de a beneficia optim de instalația de canalizare ce deservește imobilul proprietatea sa.
Relevante în soluționarea prezentului litigiu sunt concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcții civile efectuat înaintea instanței de apel de expert principal S. E. și expert consultant C. C.. Potrivit acestora la momentul contemporan judecății, în teren nu s-a evidențiat nici o avarie a canalizării și nici pierderi de apă sau refulări a apelor uzate. Totodată astfel cum se arată în cuprinsul lucrării de specialitate, instalația de canalizare este subterană și parțial a fost acoperită cu trotuarul unui garaj și cu o construcție - chiar de la execuția ei. La pct. 5 al lucrării se arată că accesul la instalația de canalizare situată pe proprietatea pârâților este posibil prin accesul principal din ..
În prezența acestor concluzii pe primul capăt de cerere tribunalul a reținut că doar starea dovedită de avarie a instalației de canalizare este în măsură să conducă spre temeinicia cererii reclamantului. În absența acesteia dreptul reclamantului de a i se asigura o exploatare corespunzătoare a imobilului aflat în proprietate nu este afectat în substanța sa și ca atare nu reclamă o intervenție a instanței pentru a se obține protejarea sa. Acest drept al reclamantului recunoscut prin sentința civilă nr. 3007/2005 tribunalul îl reține și și-l însușește însă protecția lui nu poate fi acordată ca o măsură de prevenție, indiferent de existența sau nu a stării de avarie. Exclusiv aceasta este în măsură a activa intervenția instanței spre apărarea dreptului reclamantului. A notat încă o dată Tribunalul că sub acest aspect sentința civilă nr. 3007/2005 nu i se impune întrucât ține de propria apreciere a unei situații de fapt existente la momentul sancționării sale ca rezultat al interpretării testimoniilor administrate.
În egală măsură grănițuirea proprietăților părților în litigiu prin gardul ridicat de pârâți nu este de natură a face imposibil accesul reclamantului la instanța de canalizare dacă și în măsura în care au loc avarieri ale acesteia. Concluzia raportului de expertiză de la pct. 4 este cea conform căreia modul de prezentare în teren a situației de fapt permite accesul la instalația de canalizare prin intrarea din ..
Modul de soluționare de către judecătorul fondului al celui de-al doilea capăt de cerere astfel cum acesta a fost completat nu a făcut obiect al criticii în calea de atac a apelului.
În mod corect judecătorul fondului a făcut aplicarea art. 274 Cod procedură civilă reținând că reclamantul căruia i-a fost respinsă cererea, a căzut în pretenții și ca atare datorează cheltuieli de judecată. Față de complexitatea prezentului litigiu, termenele de judecată la care apărătorul pârâților s-a prezentat precum și apărările formulate de acesta suma de 2000 lei onorariu de avocat este justificată.
Cererea de aplicare a art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă în considerarea existenței pe rolul instanței a dosarului_/245/2013 nu a putut fi primită în măsura în care de modul de soluționare a acelui litigiu nu depinde sancționarea prezentei situații litigioase.
În considerarea celor mai sus expuse și alăturat celor judicios reținute de instanța de fond pe care tribunalul și le-a însușit în baza art. 296 Cod procedură civilă s-a dispune conform celor cuprinse în decizie.
Apelantul a fost obligat la plata onorariului de expert în beneficiul expertului principal S. E. dat fiind dispozițiile art. 23 din O.G. 2/2000.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul P. F. pentru următoarele motive:
Învederează că motivele de recurs sunt de nelegalitate a deciziei civile 322/2013 conform articolului 304, punctele 7,8 si 9 Cod procedură civilă (valabile pentru acțiunea introdusă în anul 2011).
Astfel, instanța de apel, conform articolului 304, pct. 7 interpretează greșit actul juridic prevăzut de art. 244, pct. 1, care prevede clar când dezlegare pricinei atârnă în totul sau în parte de existența unui drept ce face obiectul altei judecăți, ori de înfundarea conductei de canalizare ce deservește proprietatea sa în mod abuziv de S.C. Apavital S. A, cu care sunt în proces în dosarul_ și depinde de sancționarea prezentei situații. Canalizarea a fost avariată intenționat de S.C. Apavital S. A., în curtea imobilului lui D., și cu acordul acestora.
]Totodată instanța de apel, interpretând în mod greșit actul juridic, reține în pagina 4, alin. 4 al Deciziei recurate, că dreptul de a cere executarea silită a Sentinței 3007/2005 a Judecătoriei lași (definitiv, irevocabil și executorie) și-ar fi pierdut puterea executorie întrucât s-au scurs peste 3 ani de la rămânerea definitivă și irevocabilă, neținând cont de caracterul permanent al acestei obligații, stabilită prin sentința Judecătoriei pe întreaga durată a existenței celor 2 imobile.
În mod vădit, greșit a reținut instanța de apel că vecinii nu au fost puși în întârziere printr-o notificare făcută prin executor judecătoresc neluând „la cunoștință" de notificarea existentă la dosar făcută prin executor judecătoresc.
Instanța a interpretat greșit că la instalația de canalizare nu există nici o avarie. Aceasta nu funcționează pentru că a fost obturată în timpul desfășurării acestui proces, avariată intenționat și abuziv de către S.C. Apavital S.A.. Instanța s-a sprijinit pe motive străine de natura pricinii și a schimbat înțelesul vădit neîndoielnic al acesteia, iar sentința pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii (referitor la caracterul permanent al obligației de a face prevăzute în sentința 3007/2005 a Judecătoriei lași, prevăzut de lege).
Ținând cont de cele arătate mai sus, solicită admiteți recursul, să casați sentința nr. 322/2013 a Tribunalului lași și rejudecând pe fond, să dispuneți suspendarea acestui dosar până la soluționarea definitivă a dosarului_/245/2013.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că soluția pronunțată este legală și temeinică.
Examinând criticile formulate Curtea constată că numai criticile vizând soluția respingerii cererii de suspendare a judecății, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9, celelalte motive nu fac posibilă încadrarea în vreunul din motivele de recurs prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 304 pct.1-9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește critica ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta nu este incident în cauză.
Astfel, potrivit art. 244 pct.1 instanța poate suspenda judecarea când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existență sau neexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți. Dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă nu au caracter imperativ, ci ele lasă la aprecierea instanței de judecată oportunitatea suspendării cererii aflate pe rol, fiind un caz de suspendare facultativă.
Pentru ca textul să aibă aplicabilitate, este necesar să se demonstreze că soluționarea pricinii depinde de dreptul care face obiectul altei judecăți.
Ori în raport de obiectul dosarului nr._/245/2013, pentru care s-a solicitat suspendarea judecății cererii, în mod corect Tribunalul a respins cererea de suspendare.
Obiectul dosarului de față este diferit față de obiectul dosarului pentru care s-a cerut suspendarea și are și părți diferite.
Astfel, obiectul dosarului de față îl constituie obligația de a face, acțiune formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții – persoane fizice, iar obiectul acțiunii din dosarul nr._/245/2013 îl constituie pretenții contând în daune moratorii și compensatorii și se poartă între reclamant și pârâta .>
Față de cele ce preced, Curtea constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9, astfel că se va respinge recursul.
Curtea notează că deși recurentul a invocat pentru celelalte critici motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7,8 dezvoltarea acestora nu fac posibilă încadrarea în motivele de recurs invocate și nici în celelalte motive de recurs prevăzute de art. 304.
Astfel, aceste critici vizează numai temeinicia hotărârii pronunțate și anume greșita stabilire a situației de fapt de către instanța de apel, ceea ce nu face posibilă încadrarea în motivul de recurs prevăzut de art. 7, care se referă la situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și nici în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 care se referă la interpretarea greșită a unui act juridic dedus judecății.
Deoarece criticile formulate se referă la netemeinicia hotărârii pronunțate, Curtea notează că nu pot fi încadrate nici în alte motive de recurs, deoarece rolul instanței de recurs nu este acela de a reevalua o situație de fapt stabilită și de a statua asupra netemeiniciei unei hotărâri, ci acela de a efectua un control de legalitate a hotărârii aduse în fața sa din perspectiva motivelor de nelegalitate strict și limitativ reglementate prin prevederile art. 304 pct.1-9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P. F. împotriva deciziei civile nr. 322/2013 din 6.06.2013 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 mai 2014.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, I. P. |
Red.G.E.
Tehnored. P.I.
2 ex. – 20.06.2014
Tribunalul Iași – C. M.
P. C. E.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 712/2014. Curtea de Apel IAŞI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 46/2014.... → |
|---|
