Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 668/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 668/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-03-2012 în dosarul nr. 668/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 668/2012
Ședința publică de la 28 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător V. O.
Judecător V. C.-S.
Grefier I. P.
M. Public – P. de pe lângă C. de A. Iași - reprezentat prin procuror V. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul formulat de către G. L. împotriva sentinței civile nr. 61 din 18.01.2012 pronunțare de către Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind S. R. prin M. Finanțelor P. - reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că recursul este declarat în termen și motivat. Nu s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate părților să se prezinte.
La a doua strigare a cauzei se prezintă avocat S. N. pentru recurenta G. L., lipsă fiind părțile.
Avocat S. N. pentru recurenta G. L. arată că are depusă delegație la dosar și că nu are de formulat alte cereri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat S. N. pentru recurenta G. L. solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat pe larg, casarea hotărârii primei instanțe și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost modificată la primul termen de judecată. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 74 din 23.03.2012 în valoare de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului. Arată că în mod legal a fost respinsă acțiunea deoarece nu există temei legal.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
C. DE A.
Asupra recursului civil de față
P. sentința civilă nr. 61 din 18.01.2012, Tribunalul Iași, Secția I civilă respinge acțiunea formulată de G. L. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. ce are ca obiect stabilirea dreptului la despăgubiri în temeiul art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Pentru a pronunța hotărârea, prima instanță a constatat că reclamanta G. L., în calitate de moștenitoare a soțului său, G. L. (Leonardo/L. cum este înscris prenumele în unele acte), condamnat prin sentința civilă nr. 136/08.02.1949 a Tribunalului M. Iași la pedeapsa de 5 ani închisoare corecțională și 3 ani interdicție corecțională pentru crima de complot prevăzută și pedepsită de art. 227 alin. 3 teza a II-a combinat cu art. 157, art. 27 alin. 3 și art. 209 pct. II lit. a, b Cod penal vechi a investit instanța cu acțiune în despăgubiri la data de 10 mai 2011, întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
P. întâmpinare S. R. prin M. Finanțelor P. a invocat că dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale.
Reclamanta a modificat termenul de drept al cererii în art. 20 din Constituția României raportat la art. 3, 8 și 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului la data de 21.09.2011 precizând cuantumul despăgubirilor la 500.000 Euro cu titlu de daune morale suferite de soțul său în perioada comunistă.
Raportat la modificarea temeiului de drept, tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei prima instanță a constatat că ulterior anului 1989 prin legi speciale S. a aprobat măsuri cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate de regimul comunist și de prevederile cărora soțul reclamantei, decedat la 20 martie 1996 putea beneficia, între care și Decretul-Lege nr. 118/1990.
Reține tribunalul că în conformitate cu art. 1169 din Codul civil de la 1864 în vigoare pe durata judecării cauzei în primă instanță și a pronunțării sentinței, potrivit art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil/Legea nr. 287/2009, reclamantei îi revine sarcina probei în a dovedi temeinicia pretențiilor, ceea ce nu s-a probat.
Se arată în considerentele hotărârii că nu s-a făcut dovada existenței unui dosar în Arhivele Securității care să aibă legătură cu soțul său, iar susținerile reclamantei fără demonstrarea intensității prejudiciului și cuantificării realiste a despăgubirilor solicitate nu justifică admiterea cererii.
În recursul declarat recurenta a formulat următoarele critici:
- caracterul politic al condamnării lui G. L. ce a determinat privarea de libertate constituie de drept condamnarea cu caracter politic fiind pronunțată pentru fapte prevăzute de art. 209 și art. 227 din Codul penal de la 1936 republicat care, prin raportare și la art. 20 alin. 2 din Constituția revizuită a României, art. 3, art. 8 și 9 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 paragraful I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a născut dreptul la o reparație echitabilă pentru privarea de libertate a acestuia;
- s-au depus înscrisuri reprezentând corespondență cu CNSAS și Tribunalul M. Iași și ulterior s-au eliberat înscrisurile atașate la declarația de recurs, întârzierea în comunicarea actelor nefiind imputabilă reclamantei, greșit reținută de instanță ca nedovedire a pretențiilor. Existența dosarului la CNSAS s-a demonstrat cu cele 41 pagini de înscrisuri, copii emise în dosarul P 1190 întocmit de securitate;
- se susține că în conformitate cu art. 1 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 în cazul defunctului soț pentru condamnarea dispusă prin sentința civilă nr. 137/1949 constituie condamnare cu caracter politic, caracter recunoscut prin lege, temeiul de drept pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată, așa cum a fost modificat, dă reclamantei dreptul de a solicita despăgubiri.
În dezvoltarea motivului de recurs sunt redate suferințele la care a fost supus soțul pe durata perioadei de detenție, a celei în care i-au fost îngrădite drepturile ulterior privării de libertate, șocul psihologic suferit de acesta și suferințele fizice produse ca urmare a arestării și executării în întregime a pedepsei închisorii ce permite cuantificarea despăgubirilor.
Analizând lucrările cauzei, C. constată că prin cererea de chemare în judecată, prin situația de fapt, reclamanta a învestit tribunalul, invocând ca temei art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 ce cuprinde și dispoziții procedurale ce derogă de la dreptul comun, a Codului de procedură civilă.
Precizările privind modificarea temeiului de drept în primă instanță, cât și dezvoltarea motivelor în calea de atac fac incidente în cauză tot dispozițiile Legii nr. 221/2009 ce îi conferă reclamantei legitimare procesuală activă în calitate de moștenitor (art. 5 alin. 1) și impun calificarea căii de atac ca fiind recurs.
C. are în vedere că obiectul cererii în justiție este precizat, în sensul că rezultă din motivele de fapt invocate în susținerea ei și, orice „eroare” fie „precizare”, în speță, nu poate să influențeze soluționarea cauzei. Judecătorul are obligația de a judeca în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate chiar dacă partea a invocat sau precizat un alt temei sau dispoziții incidente în cauză, procesul civil fiind guvernat de principiul legalității ceea ce în cauză, nu încalcă pe cel al disponibilității.
În ce privește caracterul politic al condamnării, așa cum s-a precizat de recurentă prin motivele de recurs este conferit prin art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 și nu se impune a fi constatat.
Referitor la acordarea de despăgubiri se constată că reclamanta a învestit instanța de judecată la data de 10 mai 2011, dată la care nu pot fi ignorate efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Consecințele declarării caracterului neconstituțional sunt similare celor produse de abrogare, în sensul că actul normativ încetează să mai aibă existență juridică și deci să mai constituie temei al pretențiilor în justiție, deoarece deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțele de judecată se bucură de putere de judecată.
Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii a pronunțat Decizia nr. 12/2011 din 19.09.2011 prin care a statuat că „în urma deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial obligatoriu potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.”
Dacă la data adoptării Legii nr. 221/2009 acțiunea în despăgubiri avea temei legal și exercițiul dreptului la acțiune aparținea soțului în cazul persoanei care a suferit condamnări cu caracter politic decedată, atât la data învestirii instanței, cât și pronunțării sentinței și judecării recursului, acesta a încetat. Consecința este aceea că art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu mai produce nici un efect juridic și nu mai poate legitima dreptul la despăgubirile pretinse de reclamantă.
C. are în vedere că procesul civil este guvernat de principiul legalității, astfel că orice cerere, în speță, de acordare a daunelor morale trebuie să aibă un temei legal care în cauză nu există.
În ce privește criticile formulate sub aspectul mijloacelor de probă, al caracterului politic al condamnării, din moment ce este conferit de lege, ce s-a probat prin hotărârea de condamnare și înscrisurile atașate în recurs, nu sunt relevante în soluționarea cererii ce are ca obiect acordarea despăgubirilor, deoarece nu au temei legal.
Administrarea de probe în stabilirea cuantumului despăgubirilor ori aprecierea de către instanță pe baza probatoriului administrat nu se impune în condițiile în care urmare a controlului de constituționalitate a legii și Deciziei 12/2011 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, dreptul la despăgubiri nu există, cauza nefiind soluționată definitiv la data publicării deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010.
În ce privește prioritatea reglementărilor internaționale și a dreptului la reparație pentru arestarea și privarea de libertate, C. constată că în timpul vieții soțul reclamantei a avut posibilitatea să solicite măsuri reparatori cu caracter pecuniar pe calea dreptului intern comun sau a celor dispuse prin legi speciale, adoptate ulterior datei de 22 decembrie 1989, prima instanță menționând în considerentele sentinței Decretul-Lege nr. 118/1990.
C. constată, la obiectul acțiunii și situația de fapt stabilită în cauză, că lipsa de fundament a dreptului reclamantei a avut loc prin intervenția Curții Constituționale, a activității unui organ jurisdicțional a cărui menire este aceea de a asigura supremația legii și de a da coerență ordinii juridice. În consecință reclamanta nu se află în situația prevăzută de dispozițiile constituționale care consacră principiul priorității reglementărilor internaționale la care România este parte față de dispozițiile contrare din legile interne, deoarece dispozițiile legale pe care și-a întemeiat acțiunea au încetat să mai producă efecte juridice, prin declararea acestora ca fiind neconstituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, C. va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de G. L. împotriva sentinței civile nr. 61 din 18 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I-a civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 martie 2012
Președinte, C. A. | Judecător, V. O. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, I. P. |
Red.: C.S.V.
Tehnored.: V.A.M.
2 ex/23.04.2012
Tribunalul Iași: A. M.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 451/2012. Curtea de Apel IAŞI | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 744/2012. Curtea de... → |
|---|
