Pretenţii. Decizia nr. 67/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 67/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-05-2012 în dosarul nr. 67/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr.67
Ședința publică de la 04 Mai 2012
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător C.-A. S.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași, împotriva sentinței civile nr. 2764/2011 din 12.12.2011 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata B. E., lipsă fiind reprezentantul apelantului.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al doilea termen de judecată, s-a comunicat apelantului duplicatul înscrisurilor depuse de intimată, prin încheierea din camera de consiliu din data de 03.05.2012 s-a admis cererea de abținere formulată de doamna judecător A. A. E..
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților la dezbateri. Pune în discuția părților și decizia în interesul legii nr. 27/2011 și, raportat la aceasta, admisibilitatea acțiunii formulate.
Intimata arată că apelantul S. R. nu mai are calitate procesuală, s-a stabilit ca aceasta să rămână în proces.
Interpelată, consideră că nu este admisibilă acțiunea, există o hotărâre definitivă și irevocabilă, intimata nu a fost despăgubită iar pentru suprafața de 467,20 mp aceasta nu a fost pusă în posesie.
Solicită acordarea de daune și restituirea în natură a terenului.
Consideră că acțiunea este admisibilă.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta B. E. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. Iași, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de despăgubiri bănești, reprezentând contravaloarea imobilului – teren, în suprafață de 950m.p., situat în Iași, zona Tătărași, preluat abuziv de pârât în perioada comunistă, cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a solicitat inițial judecarea în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iași, cererea având ca obiect atribuirea în natură ( fizic) a imobilului compus din teren, în suprafață de 950 m.p. și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii.
Ulterior,la termenul de judecată din 08.11.2010, reclamanta a depus o cerere completatoare ( fila 10) solicitând obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în sumă de 500.000, lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafață de 950m.p., dar la termenul de judecată din 24.01.2011 ( fila 22) și la termenul din 10.10.2011 ( fila 109) a precizat că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea terenului preluat abuziv de stat și că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. Iași.
Motivând cererea, reclamanta, a arătat că, prin sentința civilă nr. 486/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 127/1.07.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, i s-a admis acțiunea formulată împotriva Dispoziției nr. 2234/10.11.2008 emisă de Primarul Municipiului Iași, dispunându-se anularea acesteia și acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul - teren -, în suprafață de 950m.p., situat în Iași, zona Tătărași.
Reclamanta a mai susținut că, deși a trecut mult timp de la admiterea acțiunii prin care i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 950m.p., până în prezent nu a fost despăgubită cu nicio sumă de bani, în condițiile în care bunicul acesteia a fost deposedat abuziv și nu a primit despăgubiri..
Cererea nu a fost motivată în drept.
Pârâtul, S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. Iași nu a depus întâmpinare și nu și-a precizat poziția procesuală față de acțiunea reclamantei.
În cauză, s-au administrat probe cu acte și expertiză tehnică de specialitate în vederea evaluării imobilului – teren.
La judecata cauzei în fond, reclamanta a precizat că își însușește expertiza evaluatorie efectuată în cauză, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 570.000 lei, reprezentând contravaloarea imobilului, compus din teren, în suprafață de 950m.p.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 2764/2011 din 12.12.2011, a admis acțiunea formulată de reclamanta B. E., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. Iași.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 570.000 lei, reprezentând c/v imobilului – teren -, în suprafață de 950 mp, situat în Iași, zona Tătărași, preluat abuziv de S. R. în perioada comunistă.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta, B. E., a învestit instanța de fond cu o acțiune în pretenții solicitând obligarea pârâtului S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. Iași la plata sumei de 570.000 lei, cu titlu de despăgubiri bănești, reprezentând contravaloarea imobilului – teren în suprafață de 950m.p. – situat în Iași, zona Tătărași – preluat abuziv de stat în perioada comunistă.
Instanța a reținut că, prin Dispoziția nr. 2232/10.11.2008 emisă de Primarul Municipiului Iași, reclamantei i s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul – teren -, în suprafață de 950m.p., situat în Iași, iar prin sentința civilă nr. 486/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași ( definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel Iași nr. 127/1.07.2009) a fost admisă acțiunea formulată de aceasta, dispunându-se anularea dispoziției nr. 2234/2008 și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale,Legea nr. 247/2005.
În baza sentinței civile nr. 486/2009 a Tribunalului Iași, Primarul Municipiului Iași a emis dispoziția nr. 2790/17.09.2010, act administrativ ce a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, iar în prezent, potrivit adresei comunicate instanței de Instituția Prefectului Iași, la termenul de judecată din 27.06.2011 ( fila 76 dosar), dosarul reclamantei se află înregistrat la această instituție sub nr. 3120/11.02.2011, urmând a se exercita controlul de legalitate asupra Dispoziției nr. 2790/17.09.2010, după care urmează a fi înaintat la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform programării stabilită de aceasta.
Potrivit hotărârilor pronunțate în cauză și Dispoziției emise ulterior, instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită la repararea prejudiciului cauzat prin preluarea de către statul român a bunului imobil proprietatea acesteia, având astfel un drept de creanță împotriva lui, drept garantat și de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cu toate acestea, dreptul reclamantei nu a fost respectat întrucât de la momentul recunoașterii sale au trecut peste doi ani de zile în care el nu a fost realizat; mai mult, s-a apreciat că nu există nici o garanție că el este susceptibil de executare într-un termen rezonabil.
Tribunalul a avut în vedere și jurisprudența Curții de la Strasbourg care a statuat în mod frecvent nefuncționalitatea Fondului Proprietatea ( cauzele Viasu contra României,cauza Faimblat împotriva României D. și alții), dar și numeroasele decizii pronunțate împotriva statului român, care a fost obligat în mod direct la despăgubiri reprezentate de valoarea actuală de circulație a imobilului ( cum ar fi cauza B. împotriva României).
Neplata despăgubirilor până în prezent constituie o ingerință în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor și chiar dacă ingerința era prevăzută de lege și servea unei cauze de utilitate publică, tribunalul a considerat că s-a distrus echilibrul just dintre protecția proprietății reclamantei și cerințele interesului general, aceasta suportând o sarcină specială și exorbitantă.
În consecință, s-a apreciat că se impune valorificarea concluziilor raportului de expertiză efectuate în cauză, în sensul acordării despăgubirilor, calculate potrivit standardelor internaționale de evaluare, motiv pentru care acțiunea reclamanților a fost admisă, în baza art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție.
S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. Iași, a declarat apel considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, se susține că reclamanta B. E. solicită instanței de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat S. R., prin M. Finanțelor P., să plătească o despăgubire bănească, în cuantum de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea imobilului, teren, în suprafață de 950 mp, situat în lași, zona Tătărasi, județul lași .
F. de cererea reclamantei, apelantul invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin M. Finanțelor P..
În ceea ce privește atribuțiile pe care M. Finanțelor P. le poate îndeplini pentru S. R., în baza dispozițiilor art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor P., în cazul de față, raportat la cererea reclamantei, S. R., prin M. Finanțelor P., nu poate răspunde, în calitate de pârât, pentru acordarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, întrucât aceasta solicită acordarea de despăgubiri prin echivalent, iar prin Legea nr. 247/2005 sunt stabilite alte instituții competente să acorde aceste despăgubiri.
În consecință, solicită apelantul admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor P..
Pe fondul cauzei, apelantul solicită respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, deoarece, prin cererea introductivă, reclamanta arată că,în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a notificat Primăria Municipiului Iași, care, prin Dispoziția nr. 2232/10.11.2008, i-a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru imobil și afirmă că nici până în prezent nu i s-au acordat nici un fel de despăgubiri în condițiile acestei legi speciale.
Față de susținerile reclamantei, apelantul învederează că aceasta, așa cum susține, a notificat instituțiile statului în drept să o despăgubească, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2011 însă nu a primit un răspuns favorabil, cererea fiindu-i respinsă.
Faptul că nu a primit un răspuns favorabil nu o îndreptățește însă pe reclamantă să se adreseze altor instituții, altele decât cele în drept să o despăgubească, dacă nu ar îndeplini condițiile legale.
Mai mult decât atât, reclamanta avea posibilitatea atacării în termenul prevăzut de lege a dispoziției emise de Municipiul lași, prin Primar, în cazul în care era nemulțumită de hotărârea adoptată cu privire la imobilul deținut si cu privire la care solicită acordarea de măsuri reparatorii, însă nu face aceasta dovadă.
De aceea, afirmația ca deține un drept de creanță împotriva Statului este complet nefondată, din moment ce s-a respins cererea de acordare a măsurilor reparatorii de instituția care are ca atribuție stabilirea acestor drepturi.
Susține apelantul că, având deschise alte căi, nefinalizate din motive pe care nu le precizează, pentru acordarea despăgubirilor solicitate,reclamanta avea totuși obligația de a face dovada că s-a adresat instituțiilor competente, în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a Legii nr. 247/2005, în vederea obținerii despăgubirilor solicitate. Obținerea pe această cale a unei hotărâri judecătorești echivalează cu obținerea unui dublu titlu, nefiind corect să se solicite despăgubiri pentru același imobil pe mai multe căi, în temeiul mai multor acte normative.
Apelantul arată că reclamanta a atacat, așa cum era legal, Dispoziția nr.2232/10.11.2008 emisa de primar la instanța de contencios competenta, în speță, Tribunalul Iași, care, prin sentința 486/2009, rămasa definitiva si irevocabila prin decizia Curții de Apel lași, a admis acțiunea acesteia, dispunând anularea deciziei 2232/10.11.2008 și acordarea de masuri prin echivalent.
De asemenea, învederează apelantul că, prin decizia 27/14.11.2011 a Înaltei Curții de Casație si Justiție, s-au admis recursurile in interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație de Justiție, în sensul că:
1. în acțiunile întemeiate pe art.26 alin 3 din Legea 10/2001 prin care se solicita obligarea statului roman de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul roman nu are calitate procesuala:
2. acțiunile de acordare de despăgubiri bănești pentru imobile preluate abuziv
imposibil de restituit in natura, conform Legii 247/2005, îndreptate împotriva
statului roman sunt inadmisibile.
Menționează apelantul că decizia 27/2011, a fost publicată in Monitorul Oficial partea I, nr.120/17.02.2012.
B. E. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Intimata solicită să fie despăgubită cu suma de 570.000 lei și să fie pusă în posesie, în fizic, cu suprafața de 467,20mp, conform deciziei nr.127/1.07.2009, definitivă și irevocabilă.
Afirmă intimata că despăgubirile sunt suportate de unitatea deținătoare a imobilului dar
nu justifică înlăturarea din proces a Statului R..
Examinând apelul declarat de S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași, Curtea constată că este fondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Astfel, Curtea constată că reclamanta, B. E. a învestit instanța de fond cu o acțiune în pretenții, solicitând obligarea Statului R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. Iași, la plata sumei de 570.000 lei, cu titlu de despăgubiri bănești, reprezentând contravaloarea imobilului – teren în suprafață de 950m.p. – situat în Iași, zona Tătărași – preluat abuziv de stat în perioada comunistă.
P. întâmpinarea formulată în apel, aceasta a solicitat atât acordarea despăgubirilor, în sumă de 570.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului, în suprafață de 950m.p., cât și punerea sa în posesia aceleiași suprafețe de teren, de 467,20 mp
S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași a invocat prin cererea de apel excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și inadmisibilității acțiunii, fundamentându-și aceste două excepții și pe prevederile Deciziei nr.27 din 14.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României
P. Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alineat (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, S. R. nu are calitate procesuală pasivă.
În aceeași hotărâre s-a stabilit că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului R. – cum este cazul în speță - întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale articolului 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
Caracterul obligatoriu al dezlegării date problemei de drept judecate intervine pentru instanță - potrivit articolului 330 indice 7 alineat (4) Cod procedură civilă - de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar Decizia nr. 27 din 14 noiembrie 2011 a fost publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 120 din_, anterior pronunțării instanței de apel.
Instanța supremă a statuat că atâta vreme cât, pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, instanța supremă a constatat că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
Astfel, în Cauza P. împotriva României s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Incertitudinea - fie legislativă, administrativă, fie provenind din practicile aplicate de autorități - este un factor important ce trebuie luat în considerare pentru a aprecia poziția statului, care are datoria de a se dota cu un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a respecta asigurarea obligațiilor pozitive ce îi revin.
Or, în această materie, statul a decis că restituirea în natură și acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005.
P. Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora.
Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Cu privire la acest aspect, s-a subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
P. urmare, s-a concluzionat că exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
Potrivit deciziei instanței supreme, cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior hotărârii-pilot pronunțate în Cauza M. A. și alții împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul „Proprietatea”, instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional.
S-a mai reținut că nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței C.E.D.O. după pronunțarea hotărârii-pilot în Cauza M. A. și alții împotriva României, din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție.
Tot astfel, s-a subliniat că, și în hotărârea-pilot, C.E.D.O. a reamintit că „statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare” și că „punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne” (paragraful 233).
Chiar dacă, în situația în care există o decizie sau dispoziție administrativă ori o hotărâre judecătorească definitivă, devenită irevocabilă, prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, cum este cazul reclamantei – intimate, părțile se pot prevala de existența unui „bun”, în sensul Convenției, garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție trebuie să fie funcționale în cadrul procedurii de executare a „valorii patrimoniale” astfel stabilite.
Or, mecanismul eficient de protecție a drepturilor garantate de art. 6 din Convenție și de art. 1 din Primul Protocol adițional, la care se referă C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, presupune tocmai stabilirea unui sistem eficient și previzibil de executare într-un timp rezonabil a deciziilor și dispozițiilor administrative sau a hotărârilor judecătorești irevocabile.
Curtea reține că prin OUG nr.4/2012, s-a dispus suspendarea, pe o perioadă de 6 luni, a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII “Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, însă această împrejurare nu determină inaplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 27 din 14 noiembrie 2011, deoarece această suspendare a intervenit, conform precizărilor din preambulul OUG nr.4/2012 ,în contextul implementării hotărârii-pilot pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza M. A. și alții împotriva României,raportat la urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului,
Este adevărat că această măsură a fost dispusă avându-se în vedere faptul că, în acest moment, nu mai există un mecanism instituțional și legal prin care să se concretizeze dreptul persoanelor îndreptățite la acordarea despăgubirilor, însă ,în același timp, s-a reținut că se impune acordarea unui interval de timp în vederea identificării de către statul român a unor soluții financiare privind continuarea procesului de acordare a despăgubirilor, în contextul crizei economice ce se manifestă pe plan european, inclusiv în țara noastră.
Curtea apreciază că suspendarea pe o perioadă de 6 luni, a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, are ca scop tocmai punerea la punct de către statul român a unui mecanism eficient și previzibil de executare, care să fie apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, astfel că persoanele care au deja un titlu de despăgubire nu mai au deschisă calea unei acțiuni directe de despăgubiri împotriva Statului român.
Soluționarea acțiunii pe excepția inadmisibilității împiedică cercetarea, în tot ori în parte, conform art. 137 alin 1 Cod procedură civilă, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași și a fondului pretenției deduse judecății.
Raportat considerentelor expuse și, în aplicarea art. 296 teza a II a Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în tot sentința Tribunalului Iași, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași, împotriva sentinței civile nr. 2764/2011 din 12.12.2011 a Tribunalului Iași, sentință pe care o schimbă în tot.
Respinge acțiunea civilă promovată de B. E. în contradictoriu cu S. R., prin M. Finanțelor P., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. a Județului Iași, ca inadmisibilă.
Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 4. 05. 2012.
Președinte, G. P. | Judecător, C.-A. S. | |
Grefier, C. A. |
Red./P.G.
Tehnored./G.E.
2 ex./31 05 2012
Tribunal Iași – C. E.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 744/2012. Curtea de... | Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr.... → |
|---|
