Legea 10/2001. Decizia nr. 1595/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1595/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 31-10-2012 în dosarul nr. 1595/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1595/2012
Ședința publică de la 31 Octombrie 2012
Completul compus din:
Președinte: V. C.-S.
Judecător: C. A.
Judecător: C. T.
Grefier: A. H.
Pe rol judecarea cauzei civile privind recursul declarat de B. Y. Y. prin procurator G. M. V. împotriva sentinței civile nr. 931 din 28.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași – Secția Civilă, intimat fiind M. V. prin primar, având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este la al doilea termen de judecată; se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța consideră recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față, din lucrările cauzei se rețin următoarele ;
P. cererea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 24 februarie 2012, reclamantul B. Y. Y. a chemat în judecată M. V., prin P. pentru a se constata, în principal: să se constate ca este persoană îndreptățită la restituirea în natură sau masuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, a imobilul situat in municipiul V., ., jud. V. și să se dispună direct restituirea în natură a imobilului menționat și în subsidiar, să fie obligat pârâtul la soluționarea notificării nr.674/2001 depusă la Primăria municipiului V., prin care a solicitat restituirea imobilului mai sus indicat.
În motivarea în fapt a cererii, se susține că prin notificarea cu nr. 674/2001 a solicitat restituirea în natură a imobilului construit de bunicii materni și al căror succesor este, bun dobândit în anul 1926 prin actul de vindere – cumpărare transcris la grefa Tribunalului V. sub nr. 2416/12.07.1926.
Se arată că proprietarii au emigrat în Israel în anul 1950, împreună cu cele trei fiice, între care și mama sa Leia, dovada constituind-o certificatul de călătorie nr. 8724/1950; preluarea imobilului a fost abuzivă.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 1076 Cod civil, art. 112 Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, HG nr. 250/2007, decizia nr. XX/19.03.2007 a ÎCCJ dată în recurs în interesul legii.
P. întâmpinare, M. V. a invocat lipsa calității procesuale pasive și a precizat că a solicitat reprezentanților reclamantului depunerea documentației prevăzute de lege pentru soluționarea notificării și cele cu privire la modalitatea preluării. Dosarul aferent notificării nu este complet, solicitarea de a se emite dispoziția nu este întemeiată, reclamantului revenindu-i sarcina de a depune documentele privitoare la proprietate.
Tribunalul V., Secția Civilă prin sentința nr. 931 din 28 iunie 2012 respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și acțiunea, stabilind următoarea situație de fapt:
Reclamantul nu a anexat notificării actele impuse de legea specială. Astfel, acesta nu a dovedit cu acte de stare civilă că este nepotul lui L. N. L. si L. Ester Ruhla și nici că aceștia mai aveau în proprietate imobilul revendicat în anul 1950 când au părăsit România. Reclamantul trebuia să depună diligențe să obțină un istoric de rol fiscal care să dovedească continuitatea dreptului de proprietate în perioada 1929-1950 al numitei E. Ruhla L. asupra acestui imobil.
În consecință nesoluționarea notificării reclamantului până la acest moment nu este imputabilă instituției pârâte, în cauză operând prorogarea tacită a termenului de soluționare în condițiile art. 25 pct. 1 și urm. din HG nr. 250/2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
În considerentele sentinței sunt citate și interpretate dispozițiile art. 23, art. 24 din legea nr. 10/2001 și art. 23.1 și art. 24 alineat 1 din Normele metodologice de aplicare HG nr. 250/2007 ce definesc actele doveditoare ale dreptului de proprietate.
P. raportare la art. 21 alineat 4 din Legea nr. 10/2001 și art. 21 punctul 5 HG nr. 250/2007, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. V., prin P..
Împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul V. a declarat recurs reclamantul, prin mandatar G. M. – V., formulând următoarele critici:
- constatările instanței potrivit cărora nu a adus dovezile solicitate pentru susținerea notificării nu sunt întemeiate, fiind dovedită calitatea de moștenitor, faptul că imobilul s-a aflat în proprietatea bunicilor până la momentul părăsirii României, anul 1950, având domiciliul la adresa din V., . art. 2 litera „i” din Legea nr. 10/2001;
- concluzia tribunalului conform căreia se justifică nesoluționarea de intimat a notificării, cu motivarea dată, nu este o garanție a faptului că trece la soluționarea dosarului administrativ;
- deși s-a susținut, nu s-a probat corespondența pentru completarea dosarului, instanța susținând prorogarea tacită a soluționării notificării reclamantului;
- demersurile către autoritățile și instituțiile indicate de intimată prin întâmpinare, apreciate ca necesare în completarea documentației, au fost făcute.
Se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în tot și admiterea cererii.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 299, art. 304 punctul 9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Legea nr. 10/2001, HG nr. 250/2007.
În susținerea recursului, reclamantul a depus copia notificării, certificat naștere, copia contractului de vindere – cumpărare, certificat de calitate de moștenitor nr. 645/2003, certificat de călătorie pentru L. N. L. și soția Ruhla Esler, cu domiciliul în V., . în Statul Israel, copia actelor de deces a autorilor și cererilor adresate autorităților și instituțiilor locale, ce pot avea evidențe cu privire la imobil.
P. întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului V..
Analizând lucrările cauzei, Curtea reține că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În cererea de chemare în judecată redactată conform art. 112 Cod procedură civilă, reclamantul a indicat obiectul cererii, părțile și temeiul de drept, investind instanța cu un capăt de cerere principal și unul accesoriu.
Cu probele administrate s-a dovedit calitatea de moștenitor, că autorii săi au avut în proprietate imobilul pentru care s-a formulat notificarea în termen, descris în contractul de vânzare – cumpărare și având indicat amplasamentul în orașul V., ..
În consecință, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamantul face parte din categoria persoanelor ce au „ vocație „ la acordarea măsurilor reparatorii, în fizic sau echivalent, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pentru a fi „ persoane îndreptățite „ așa cum sunt definite de legea specială și Normele metodologice de aplicare trebuie să dovedească că imobilul s-a aflat în proprietatea autorilor săi la data preluării de stat și că preluarea a fost abuzivă.
La data formulării notificării și a soluționării cauzei de instanță, s-a precizat de intimat prin întâmpinare în primă instanță și recurs că restituirea în natură nu este posibilă. Construcția este demolată, iar terenul este afectat de utilități publice ( blocuri, alei, căi de acces).
În procesul civil sarcina probei revine celui ce face cererea, reclamantului conform art. 1169 cod civil de la 1864, obligație impusă și prin Legea nr. 10/2001 celui ce a formulat notificarea conform art. 22 alineat 2.
Constatările instanței de fond sub acest aspect sunt corecte, documentația necesară soluționării notificării nefiind completă.
Curtea constată că există neconcordanțe în amplasamentul imobilului sub aspectul numărului – . sau nr. 17, domiciliul autorilor în anul 1950.
În cauză nu s-a contestat că terenul fostei proprietăți aparține domeniului public al Municipiului V., construcțiile fiind demolate, că restituirea în natură nu este posibilă, ceea ce, în lipsa altor probe impune prezumția că s-a preluat de stat.
Însă reclamantul trebuie să dovedească că imobilul pentru care a formulat notificarea s-a aflat în proprietatea autorilor, iar preluarea este abuzivă în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.
P. lege sunt stabilite termene pentru soluționarea notificării prin art. 25 cu mult depășite la data investirii tribunalului.
Faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile în faza procesuală administrativă nu stinge obligația unității deținătoare de a soluționa notificarea într-un termen rezonabil, dacă cel de 60 de zile stabilit de lege a fost depășit.
Lipsa răspunsului entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, deci cu soluția de respingere a notificării, ce naște pentru persoana îndreptățită dreptul de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Potrivit art. 129 alineat 6 Cod procedură civilă judecătorul are obligația de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății, enunțat în cererea de chemare în judecată ca un capăt de cerere principal și în subsidiar.
Ca temei de drept, alăturat dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și HG nr. 250/2007 reclamantul a indicat Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a ÎCCJ/Secțiile Unite prin care „ Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În aplicarea dispozițiilor art. 26 alineat 3 din legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, stabilesc:
Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Obligatorie, potrivit art. 329 alinat 3 din Codul de procedură civilă”.
În consecință, instanța de prim grad are competența de a soluționa în fond notificarea. Totodată, în a dispune măsurile procedurale în completarea documentației dacă este cazul, fie a judeca pe baza înscrisurilor atașate la notificare, redând în considerentele hotărârii motivele în fapt și drept ce i-au format convingerea, cât și cele pentru care s-au înlăturat apărările părților.
În limita investirii prin motivele de recurs și a probelor administrate în instanța de control judiciar, Curtea reține că prima instanță nu a soluționat în „ fond „ capetele de cerere cu care a fost investită așa cum au fost enunțate și a indicațiilor obligatorii ale Înaltei Curți prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii.
Astfel, s-a constatat că nesoluționarea notificării nu este imputabilă instituției pârâte, operând prorogarea tacită a termenului de soluționare fără a se putea stabili dacă „ respingerea „ vizează și restituirea în natură a imobilului, așa cum s-a cerut prin notificare și cerere, în exercitarea controlului judiciar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea admite recursul, casează hotărârea și trimite cauza pentru rejudecare. Instanța de trimitere urmează a avea în vedere și celelalte critici formulate și dispune măsurile procedurale utile judecării în fond a cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de B. Y. Y. împotriva sentinței civile nr. 931 din 28 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul V., pe care o casează în parte.
Trimite cauza la Tribunalul V., Secția civilă pentru rejudecare.
Păstrează din sentința atacată dispoziția privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2012.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. A. | Judecător, C. T. |
Grefier, A. H. |
Redactat C.S.V.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/ 29 Noiembrie 2012
Tribunalul V.: S. D. E.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1570/2012. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1703/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
