Obligaţie de a face. Sentința nr. 397/2012. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 397/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 09-11-2012 în dosarul nr. 1685/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1685/2012
Ședința publică de la 09 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător G. P.
Judecător C. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare recursul formulat de către I. A. D. și I. R. împotriva sentinței civile nr. 397 din 8.06.2012 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, intimați fiind .” SA (F. Direcția A. C.), Direcția A. C., M. P. și R. P., având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 2 noiembrie 2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, și când, pentru a da posibilitate recurenților să depună concluzii scrise la dosar, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 9 noiembrie 2012.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 2548 din 3.11.2010, pronunțată de Judecătoria P., s-a respins acțiunea formulată de reclamanții, I. A. și I. R., în contradictoriu cu pârâții, Consiliul Local al Municipiului P. – Direcția A. - C. P. și M. P., prin reprezentanți legali, Consiliul Local al Municipiului P. și Primarul Municipiului P..
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt proprietarii suprafeței de 1000 mp, teren situat în intravilanul Municipiului P., având ca vecinatâți: la nord- Soseaua Neamtului, la Sud- C. C D., la Vest- D. V., la Est- drum acces, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr 487/19 01 1998, și, pe aceasta suprafața de teren, au edificat un imobil, casa de locuit, compus din parter, etaj și mansardă, precum și împrejmuirea cu gard a suprafeței. Pentru imobilul, casa de locuit, reclamanții poseda certificat de urbanism nr. 145/ 27 07 1998 .
A reținut instanța că reclamanții au invocat faptul că sub imobilul construcție se afla conducta de alimentare cu apa potabila a Municipiului P., aspect ce a fost constatat la finalizarea construcției, când au intenționat sa efectueze lucrări la demisol, conform autorizației de construcție și că, din cauza conductei de alimentare cu apa, imobilul, casa de locuit, a început să crape atât la interior, cât și la exterior, trotuarele suferind aceleași crăpături, fiind nevoiți să izoleze toți pereții cu polistiren, datorita infiltrațiilor cu apă. De asemenea, au mai invocat reclamanții că, datorită amplasamentului conductei de alimentare cu apă starea lor de sănătate s-a agravat .
În urma efectuării expertizei în construcții, a reținut instanța că s-au constatat următoarele:
- casa de locuit, compusă din parter, etaj și mansardă, situată în P. .. Neamțului) nu a fost amplasata de reclamanți pe terenul în suprafață de 1000 mp, dobândit prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 487/19 01 1998;
- nerespectarea autorizației de construire nr. 108/7 08 1998 emisă de Primăria Municipiului P. și amplasarea imobilului pe un alt amplasament a creat situația de fapt reclamata de I. A. și I. R.;
- la data achiziționării terenului și eliberării autorizației de construire, conducta exista pe amplasament;
- nu se poate stabili o legătura directa între lucrările de renovare efectuate de reclamanți și cauzele degradării ce au necesitat aceste lucrări;
- autorizația de construire nr. 108/7.08.1998 a fost eliberata de Primăria P. cu mențiunea „vizat spre neschimbare”, reclamanții asumându-si responsabilitatea prin schimbarea amplasamentului construcției;
- conducta din otel de alimentare cu apa potabila ce trece sub imobil este în stare normala de funcționare, astfel încât nu sunt posibile degradări ale imobilului.
Potrivit dispozițiilor art. 998 Cod civil, orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara.
A reținut instanța că reclamanții nu au făcut dovada existentei condițiilor ce atrag răspunderea civilă delictuală, așa cum arată dispozițiile art. 998 din Codul civil, din probele administrate în cauză, rezultând că aceștia poartă întreaga responsabilitate pentru crearea situației de fapt, având în vedere că, așa cum s-a constatat și prin raportul de expertiză, nerespectarea autorizației de construire nr. 108/7 08 1998 emisa de Primăria Municipiului P. și amplasarea imobilului de către I. A. și I. R. pe un alt amplasament a creat situația de fapt reclamată de petenți. De asemenea, a reținut instanța că nu există vreo legătura de cauzalitate între degradările bunurilor invocate de reclamanți și faptul că pe sub imobilul acestora trece conducta de alimentare cu apa potabila, în urma efectuării expertizei în construcții, constatându-se ca aceasta conducta este în stare normala de funcționare, astfel încât nu sunt posibile degradări ale imobilului.
A mai reținut instanța că nu se poate reține o legătură de cauzalitate între amplasarea conductei de alimentare cu apă și agravarea stării de sănătate a reclamanților, din adresa nr. 1621/ 3.02.2005 emisă de Ministerul Sănătății - DGSPISS București rezultând că nu se poate face legătura directa între poziționarea conductei de alimentare cu apa de sub imobil și patologia reclamata de aceștia.
De asemenea, nu a putut fi reținută vreo culpa în sarcina pârâților, ca urmare a faptului că aceștia, prin adresa nr. 4544/27. 07. 1998, au dat un aviz de principiu reclamanților în vederea eliberării autorizației de construcție, avizul nefiind definitiv.
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr.493 din 08.06.2011, a respins apelul declarat de reclamanții, I. A. D. și I. R., și a păstrat sentința judecătoriei.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că reclamanții apelanți au dobândit proprietatea terenului de 1000 mp, situat în intravilan P. - Suburbia Boșteni, în anul 1998, prin contractul autentic de vânzare-cumpărare nr. 487/19.01.1998, obținând imediat certificatul de urbanism nr. 145/27.07.1998 și autorizația de construcție a unei locuințe nr. 108/07.08.1998, demarând lucrările de construcție a casei, prevăzută doar cu parter și etaj, potrivit documentelor precizate, în anul 1998.
Din planul de situație depus la dosarul de autorizare a construcției a reieșit că terenul, în formă dreptunghiulară, de 20x50 mp, era situat la Șoseaua Neamțului, în imediata vecinătate, iar casa cu latura de 12,6 m era proiectată la o distanță de 3 m de . coroborează și cu cea din planul de situație al terenului primit în proprietate de vânzătorul, Ț. A., conform schiței semnate de membrii Comisiei de fond funciar P., la data de 10.12.1997, conducta de alimentare cu apă fiind situată la o distanță de 26 m față de . expertul G. V. (f. 66 și 144 fond-vol. II), deci la o distanță de 6 m în afara proprietății.
Fără nici o explicație pertinentă din partea reclamanților apelanți, aceștia au, în prezent, proprietatea poziționată în altă parte, anume la o distanță de 17 m față de . Neamțului), amplasamentul având forma aproape pătrată de 30,12m x 32,68 m x 29,95m x 33,97m,după cum reține expertul în construcții, G. V.. În interiorul acestui teren, la o distanță de 9 m de la limita proprietății și la o distanță de 2 m spre interior de la latura de la stradă a casei de locuit, proprietatea este străbătută de conducta de alimentare cu apă. Constatările expertului nu se contrazic, așa cum au susținut apelanții prin motivele de apel, fiind concordante întru totul, poziționarea conductei fiind aceiași și în trecut și astăzi, la 26 m de .> În aceste condiții, corect a reținut prima instanță că nu se poate reține culpa autorităților care au eliberat autorizația de construcție pentru actuala situație în care se găsesc reclamanții, câtă vreme conducta de apă era situată în afara proprietății, la momentul autorizării construcției. Faptul schimbării amplasamentului terenului din motive care au rămas străine instanței de judecată și, implicit, al amplasamentului casei de locuit nu poate fi în niciun fel imputată autorităților, culpa aparținând reclamanților care au construit în cunoștință de cauză. De altfel, aceștia au recunoscut la interogatoriu că au construit casa în regie proprie-răspunsul, la întrebarea nr. 8, neputând preciza cine anume a realizat amplasarea propriu-zisă a construcției pe teren, iar întrebarea nr. 2 rămânând fără răspuns.
Pornind de la această constatare, anume, culpa aparține reclamanților care au construit în cunoștință de cauză pe alt amplasament decât cel autorizat, concluzia care s-a desprins este aceea că nu poate fi antrenată răspunderea pârâților, neputându-se reține în sarcina acestora o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii prin eliberarea autorizației și a avizului de principiu, care au stat la baza edificării imobilului.
Este adevărat că reclamanții au administrat în cauză și alte probe care au dovedit că imobilul a suferit degradări din cauza umidității excesive, inclusiv bunurile mobile fiind distruse, unele chiar în procent de 100% (expertiza evaluatoare bunuri mobile realizată de expert I. G. - f. 2 și următoarele dosar fond, vol. II), însă aceste degradări nu pot fi imputate pârâților pentru același raționament. În plus, în cauză, nu există nicio dovadă a faptului că acea conductă de alimentare cu apă este în stare de degradare în zona de sub locuința părților, pentru a determina degradări imobilului, umiditatea constatată putându-se datora și altor factori, inclusiv neaerisirii corespunzătoare a imobilului, expertul în construcții arătând că gradul de umiditate și sursa umidității putând fi determinate doar prin administrarea probei cu expertiza tehnică realizată de un expert tehnic atestat de Ministerul Construcțiilor, care nu a fost administrată. De asemenea, crăpăturile care au apărut la fațada imobilului și la trotuare pot fi cauzate inclusiv de vicii de construcție, expertul constatând că aceste degradări exterioare nu pot fi determinate de conducta din oțel, răspunsul său fiind bazat pe faptul că această conductă nu este defectă și nu are scurgeri de apă în teren (răspuns la obiecțiunea 1.3.10- f. 146 dosar fond vol. II).
În plus, reclamanții au depus la dosar înscrisuri medicale și dovada efectuării unor tratamente balneare, dar instanța a apreciat că nici acestea nu pot fundamenta răspunderea pârâților câtă vreme diagnosticele reclamate de apelanți (f.132, 133 fond) relevă boli cronice, reumatism poststreptococic în cazul fiicelor lor, coxartroză și varice etc. în cazul apelanților, patologii care nu au legătură cu poziționarea conductei de apă, după cum atestă inclusiv Ministerul Sănătății - Direcția Generală de Sănătate Publică și Inspecția Sanitară de Stat, prin adresa nr. 1621/03.02.2005 (f. 55 fond).
I. R. și I. A.-D. au declarat recurs, considerând că decizia tribunalului este nelegală pentru motivele înscrise în art.304 punctele 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, ei susțin că, în mod nelegal, Tribunalul Iași, în rejudecare, a reținut că au construit casa pe un alt amplasament decât cel indicat în contractul de vânzare - cumpărare și că, în acest fel, nu s-a respectat autorizația de construire nr. 108/07.0S. 1998, neavând în vedere, la soluționarea apelului, următoarele înscrisuri, depuse la dosarul cauzei la instanța de control judiciar, respectiv:
a) procesul verbal de punere în posesie, întocmit de Primăria Municipiului P. nr._/22.12.1997- Comisia municipala de aplicare a Legii nr. 18/1991;
b) schița aferentă acestuia, având forma aproape pătrată - dimensiuni (34 mx29.4 m);
c) planul de încadrare în zonă {plan situație scara 1:500), aferent eliberării autorizației de construire nr. 108/ 7.OH. I99H, vizat spre neschimbare, unde conducta de apa este amplasată pe domeniul public;
d) avizul de principiu, eliberat la obținerea certificatului de urbanism și al autorizației de construire nr. 108/07.08.1998, acte administrative perfect valabile, necontestate si care au fost eliberate conform Legii nr. 50/29 iulie 1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea construcțiilor, vizate spre neschimbare, semnate și autentificate sub nr. 108/07.08.2008;
e) copia planului de amplasament a celor trei proprietăți (I., N. și B.) care dețin autorizații de construire pe conducta de alimentare cu apa potabilă, conductă ce se află poziționată si în acest plan de situație, în afara celor trei proprietăți.
f) faptul ca pârâții au refuzat să pună la dispoziția expertului în specialitatea construcții planul existentei conductei in zona, a recunoașterii pârâților, prin adresa nr. 1621/03.02.2005 si nr. 5225/09.09.2008 (filele 55 si 56 dosar –vol. I - dosar Judecătoria P.), eliberate de DAC P. ca aceasta conducta de alimentare cu apa va fi reamplasata in urma investiției I., de pe teren privat pe teren public, când lucrările vor ajunge în zona în care locuiesc recurenții;
i) adresa nr. 5225/09.09.2008 eliberata de DAC P., din conținutul
căreia se desprinde faptul că ei sunt de acord cu mutarea/devierea conductei
de alimentare cu apa a Municipiului P. și că, în urma investiției I., conducta de
alimentare cu apa va fi reamplasata atunci când lucrările vor ajunge în zona în care locuiesc recurenții.
k) adresa nr. 4544/27.07.1998, reprezentând avizul favorabil pentru amplasarea construcției, act administrativ care a stat la baza eliberării certificatului de urbanism și a autorizației de construire;
I) schița plan de situație a suprafeței de teren de 1000 mp, întocmită de Primăria P., care a stat la baza întocmirii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 487 din 19. 01. 1998, unde conducta de apa este poziționată în afara suprafeței de teren, de 1000 mp (20 m x 50 m);
m) procesul verbal de constatare în teren, încheiat la data efectuării raportului de expertiza in specialitatea construcții, datat la 23.03.2009, prin care reprezentantul DAC P., recunoaște faptul că, conducta de apa se afla la o distanta de 26 metri de trotuarul străzii Moldovei nr. 49, conducta aflându-se la o distanta de 6 metri în afara suprafeței proprietatea recurenților, pentru care s-a eliberat avizul de avizul de principiu (contract de vânzare-cumpărare).
Recurenții afirmă că, în mod nelegal, Tribunalul Iași, în rejudecare, a soluționat cauza în lipsa lor, deși la dosar se afla o cerere pentru lipsa de apărare motivată, fiind în imposibilitatea de a se prezenta și a-și formula apărările.
Recurenții mai susțin că, în mod nelegal, Tribunalul Iași, în rejudecare, a respins apelul fără a da eficiență probelor solicitate de către ei, respectiv, proba cu înscrisuri, martori și o nouă expertiză în specialitatea construcții, încălcând dispozițiile art. 129 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin neacordarea termenului solicitat și motivat în scris, instanța i-a privat de dreptul la apărare care constituie una din garanțiile procesuale ce guvernează judecata, alături de celelalte garanții ce contribuie la desfășurarea unui proces echitabil, încălcându-se principiul contradictorialității, principiu care, conferă garanția unui proces echitabil, în care părțile prezente își pot formula apărările.
Or, potrivit dispozițiilor art.129 (2) Cod procedură civilă: „judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil".
Astfel, instanța de apel, în rejudecare, a reținut cauza spre soluționare la primul termen de judecată, fără a le da posibilitatea să-și formuleze probe în apărare, fiind trecut pe portalul instanțelor de judecată, la termenele de judecată din 11 mai 2012, 18 mai 2012, 25 mai 2012, 01 iunie 2012, că se amână pronunțarea, fără să fie trecut motivul amânării pronunțării, respectiv „ pentru depunere de concluzii scrise".
Învederează recurenții că, prin decizia recurată, instanța a constatat lipsa conductei de alimentare cu apă potabilă de sub imobilul casa de locuit, reținând ca nu există nicio legătură de cauzalitate între degradările bunurilor invocate și faptul că, pe sub imobil, trece conducta de alimentare cu apă potabilă a Municipiului P., reținând astfel vinovăția lor, fără a avea în vedere planul de încadrare în zonă, cel vizat spre neschimbare, la data emiterii autorizației de construire 108/07.08.1998.
Instanța de apel, în rejudecare, nu a avut în vedere probatoriile solicitate în cauză, atât la instanța de fond, cât și la instanțele de control judiciar și, totodată, cele administrate în cauză, în speță, înscrisurile depuse la instanța de fond și la instanța de control judiciar, interogatoriile, precum si cele doua rapoarte de expertiza tehnica efectuate; de asemenea nu a avut în vedere că imobilul, casa de locuit, a fost edificat pe baza avizului de principiu, vizat spre neschimbare, a certificatului de urbanism și a autorizației de construire, acte administrative, perfect valabile, necontestate si care au fost eliberate conform Legii nr. 50/29 iulie 1991 privind autorizarea executării construcțiilor si unele masuri pentru realizarea construcțiilor.
Mai mult decât atât, Tribunalul Iași, prin încheierea de ședință din 11 martie 2011, a calificat ca apel calea de atac exercitată, solicitându-se de către recurenți proba cu înscrisuri, martori și o nouă expertiză în specialitatea construcții, în vederea aflării adevărului, sens în care s-au depus de către recurenți înscrisuri doveditoare.
Recurenții afirmă că, deși înscrisurile dovedesc în totalitate cele relatate de către ei, instanța a respins apelul.
Astfel, nu se poate reține culpa lor, întrucât nu s-a dat eficientei dispozițiilor art. 129 alin. 1, 4, 5 Cod procedură civilă.
Recurenții arată că instanța de apel, în rejudecare, constată lipsa conductei de alimentare cu apă potabilă de sub imobilul ,casa de locuit, reținând ca nu există nicio legătură de cauzalitate intre degradările bunurilor invocate și faptul ca pe sub imobil trece conducta de alimentare cu apă potabilă a Municipiului P., reținând astfel vinovăția lor, fără a avea în vedere planul de încadrare în zonă, cel vizat spre neschimbare, la data emiterii autorizației de construire 108/07.08.1998.
Dacă cele doua instanțe ar fi cercetat cauza sub toate aspectele ar fi observat că, atât din planul de încadrare în zonă, vizat spre neschimbare. cât și cel nevizat, (plan depus în copie xerox color și prezentate în original în instanță pentru confruntare) conducta de apă este amplasată pe domeniul public.
Învederează recurenții că, potrivit tuturor actelor si lucrărilor dosarului, rezultă cu certitudine reaua credința a pârâților, a expertului in specialitatea construcții, refuzul instanței de fond, care nu a dat eficienta dispozițiilor legale si care a respins atât obiecțiunile formulate la raportul de expertiza in specialitatea construcții, cat si efectuarea unei noi expertize pentru aflarea adevărului,conform art. 212 Cod procedură civila, a instanței de apel, care a omis și nu s-a pronunțat privind probele solicitate de către recurenți si nici nu a dat eficientei dispozițiilor art. 129 alin. 1, 4, 5 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește susținerea celor două instanțe că nu s-a făcut dovada existenței condițiilor ce atrag răspunderea civilă delictuală, motivând ca întreaga responsabilitate pentru crearea situației de fapt revine recurenților, prin amplasarea imobilului pe un alt amplasament, în speța, sunt întocmai îndeplinite condițiile pentru a fi atrasa aceasta răspundere.
Potrivit actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine, legătura de cauzalitate între amplasarea conductei de alimentare cu apă, agravarea stării de sănătate a reclamanților și degradarea bunurilor, conform expertizei prețuitoare bunuri mobile.
În consecință, I. A. și I. R. susțin că, prin neacordarea termenului solicitat și motivat în scris, instanța i - a privat de dreptul la apărare, prin nerespectarea principiului contradictorialității, neputându-și formula apărările.
Recurenții pretind că nu s-a dorit a se depune de către pârâți, pe parcursul judecații, înscrisurile care sunt în posesia acestora și care demonstrau, în mod indubitabil, temeinicia susținerilor lor.
Afirmă recurenții că, la data construirii casei de locuit, atât lor, cât și vecinilor li s-a adus la cunoștința că conducta de alimentare cu apa este amplasata la distanta de 3 metri de trotuar, amplasarea construcției respectând distantele minime obligatorii fata de limitele laterale și posterioare ale terenului, conform dispozițiilor Codului civil și conform mențiunilor din certificatul de urbanism și din autorizația de construcție.
Astfel, vina aparține în exclusivitate pârâților care aveau cunoștința de topografia terenului cumpărat si faptul că nu se putea elibera o astfel de autorizație pe conducta de alimentare cu apa potabila a municipiului P..
M. P. și S.C.”P. S. A.” S.A. au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Intimații susțin că, din raportul de expertiza, rezulta, fără echivoc, faptul că reclamanții au construit casa de locuit pe un alt amplasament decât cel indicat in contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 487/19.0,1.1"098 și, în acest fel, nu au respectat autorizația de construire, ajungându-se în situația de a construi casa peste conducta de alimentare cu apa ce deservește M. P..
Mai mult decât atât, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existenta faptei ilicite, a unui prejudiciu, a vinovăției si a legăturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs.
Or, în prezenta cauza, nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a Municipiului P., autorizația de construire nr. 108/07.08.1998 fiind emisa cu respectare dispozițiilor legale în vigoare, iar culpa pentru situația actuala aparținând în exclusivitate reclamanților, care nu au respectat amplasamentul menționat in cadrul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 487/19.01.1998 și pentru care au obținut autorizația de construire.
Totodată, se arată că nu s-a făcut dovada că degradarea bunurilor invocate de reclamanți și agravarea stării de sănătate a acestora se datorează faptului că, pe sub imobilul proprietatea acestora trece conducta de alimentare cu apa potabila a Municipiului P., în condițiile în care,în urma efectuării expertizei in construcții, s-a constatat ca această conducta este în stare normala de funcționare, astfel încât nu sunt posibile degradări ale imobilului, iar din adresa nr. 1621/03.02.2005 emisa de Ministerul Sănătății - DGSPISS București rezultă că nu se poate face legătura directa între poziționarea conductei de alimentare cu apa de sub imobil și patologia invocată.
În recurs au fost administrate înscrisuri noi.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul nu este întemeiat.
În acest sens, Curtea reține că, deși recurenții au invocat motivele de recurs înscrise în art.304 punctele 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, criticile dezvoltate de aceștia cu privire la soluționarea cauzei, cu încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, în condițiile în care ei formulaseră cerere de amânare a judecății sunt susceptibile de încadrare în punctul 5 al art.304 din Codul de procedură civilă.
Acest motiv de modificare nu este, însă, incident în prezenta cauză.
Astfel, Curtea constată că, în urma casării deciziei civile nr.493 din 8.06.2011 a Tribunalului Iași și trimiterii apelului spre rejudecare, prin decizia civilă nr.229 din 3.02.2012 a Curții de Apel Iași, cauza a fost înregistrată pe rolul tribunalului și a primit termen de soluționare la data de 11.05.2012.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași, la data de 09.05.2012, I. R. a solicitat amânarea judecării cauzei și acordarea unui termen mai lung, pentru a se putea prezenta în instanță.
Cererea apelantei-recurente a fost motivată prin faptul că este internată la spital, iar în perioada 28.05._12 va fi plecată în străinătate.
La termenul de judecată din 11.05.2012, instanța de apel a respins cererea de amânare formulată de I. R., apreciind că înscrisul intitulat „certificat concediu medical” este pentru perioada 2.05.2012-6.05.2012, iar biletul de avion nu este datat.
În aceste condiții, instanța de apel, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, a rămas în pronunțare, însă a amânat pronunțarea pentru data de 18.05.2012, pentru a da posibilitatea apelanților să depună concluzii scrise.
Ulterior, tribunalul a amânat pronunțarea, succesiv, la datele de 25.05.2012, 1.06.2012 și 8.06.2012.
Curtea constată că tribunalul, deși a respins cererea apelantei, I. R., de amânare nu a produs nici o vătămare acesteia, deoarece a procedat la amânarea pronunțării de patru ori, în mod succesiv, timp în care aceasta a avut posibilitatea de a formula concluzii scrise și de a-și face apărări în cauză.
În ceea ce-l privește pe recurentul, I. A.-D., Curtea reține că acesta nu a formulat cerere de amânare a judecății cauzei, și nici vreo altă cerere, deși pentru termenul de judecată din 11.05.2012, a semnat personal dovada de primire a citației.
Față de cele expuse, Curtea apreciază că dispozițiile art.105 alin.2 din codul de procedură civilă nu sunt operante în speță.
Susținerea recurenților referitoare la faptul că instanța de apel nu ar fi dat eficiență prevederilor art.129 alin.1, 2, 4, 5 din Codul de procedură civilă este, de asemenea, neîntemeiată, deoarece, potrivit alin.1, care a fost invocat de I. A. și I. R., părțile au îndatorirea „ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările”.
Potrivit alin (2) „Judecătorul va pune în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor din proces și va stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluționarea amiabilă a cauzei”.
De asemenea,conform alin (4) „Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare”iar potrivit alin (5) „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc”.
Însă, Curtea reține că în alin.( 5¹) al aceluiași articol se statuează că „Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona, din oficiu, probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”.
Astfel, acest text instituie obligații atât în sarcina părților, cât și în sarcina instanței.
Curtea constată că instanța de apel a respectat prevederile alin. 4, 5 ale art.129 din Codul de procedură civilă, cauza fiind lămurită sub toate aspectele de fapt și de drept, prin decizia recurată, în baza probelor administrate cu ocazia primei judecăți, la fond și în apel.
În ceea ce –i privește pe recurenți, instanța apreciază că aceștia nu și - au îndeplinit obligațiile înscrise în art.129 alin.1 și nu au urmărit desfășurarea desfășurarea și finalizarea procesului și, cu toate că, așa cum au susținut prin cererea de recurs, consultând portalul instanțelor de judecată, au cunoscut despre amânarea succesivă a cauzei, de patru ori, nu au formulat concluzii scrise ori alte apărări.
Instanța de recurs nu poate primi nici susținerea recurenților referitoare la faptul că instanța de apel nu ar fi administrat probele solicitate de către recurenți la termenul din 11.05.2011, deoarece, din încheierea de ședință de la acest termen rezultă că nu s-au discutat probele, instanța punând în vedere apelanților să depună duplicatul cererii de apel pentru a fi comunicat Direcției A. – C. P., iar I. R. a solicitat termen să –și angajeze apărător, apelantul, I. A. – D., neprezentându – se în instanță.
Ulterior, la termenul de judecată din 3.06.2011, apelanții – prezenți în instanță – au declarat că înțeleg să se folosească de înscrisurile depuse la dosar la instanța de fond și în apel și că nu mai au alte probe de administrat.
Criticile referitoare la neanalizarea probelor de către instanțele de fond și de apel nu pot face obiectul controlului exercitat de către instanța de recurs, deoarece aceste au semnificația unei erori în care s-au aflat instanțele, care au apreciat greșit probele administrate în cauză atunci când au respins pretențiile recurenților.
Însă, punctul 11 al art. 304 din Codul de procedură civilă – referitor la întemeierea hotărârii judecătorești pe o greșeală de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor - a fost abrogat prin O.U.G. nr.138/2000, astfel că nu mai poate fi exercitat controlul de netemeinicie al hotărârii în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.
Astfel cum s-a reținut deja, deși recurenții au invocat și motivele de recurs prevăzute de punctele 7, 8 și 9 ale art. 304, criticile dezvoltate prin cererea de recurs nu sunt susceptibile de încadrare în aceste texte.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de I. A. – D. și I. R. și se va menține sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurenții I. A. – D. și I. R. împotriva deciziei civile nr. 397/8 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 noiembrie 2012.
Președinte, E. G. | Judecător, G. P. | Judecător, C. P. |
Grefier, I. P. |
Red.P.G.
Tehnored.P.I.
2 ex. – 10.12.2012
Tribunalul Iași – M. M.
S. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1703/2012. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 536/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
