Obligaţie de a face. Decizia nr. 64/2012. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 64/2012 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 27-04-2012 în dosarul nr. 64/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 64/2012
Ședința publică de la 27 Aprilie 2012
Completul compus din:
Președinte: G. P.
Judecător: A. E. A.
Grefier: C. A.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de C. C. de Fond Funciar C. și de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Iași împotriva sentinței civile nr. 903 din 14.10.2003 pronunțată de Tribunalul Hîrlău.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată după repunerea pe rol pentru perimare, pricina a fost suspendată la data de 05.05.2007 în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării apelului, raportat la dispozițiile art. 248 alin.1 și 250 Cod procedură civilă și, nemaifiind alte cereri de formulat rămâne în pronunțare asupra excepției.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 903 din data de 14.10.2003 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, în dosarul nr. 1487/2003 al Judecătoriei Hîrlău, instanța s-a pronunțat după cum urmează:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul T. Ș. în contradictoriu cu pârâtele C. C. C. și C. Județeană Iași pentru aplicarea L. nr. 18/1991.
Obligă pârâta C. Județeană să emită titlul de proprietate reclamantului pentru suprafața de 0,50 ha teren pe raza comunei C..
Obligă C. comunală C. să emită documentația premergătoare eliberării titlului de proprietate și să pună în posesie pe reclamant pentru suprafața de 0,50 ha.
Obligă pârâtele la plata unor daune cominatorii de câte 100.000 lei (una sută mii lei) pentru fiecare zi întârziere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la efectivă punere în executare a sentinței.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel C. C. de Fond Funciar C. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași.
În raport cu actele dosarului se constată că cererea de recurs este perimată de drept.
Potrivit art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
În prezenta cauză, la termenul din data de 5.05.2004, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, a suspendat judecata apelului până la soluționarea acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârilor nr. 96 și 338/1992.
Cererea de apel a rămas în nelucrare mai mult de un an după data suspendării, nefiind îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării procesului și nefiind dovedit că ar exista vreun motiv care să fi suspendat cursul perimării, conform art. 250 alineat ultim Cod procedură civilă.
Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, la data de 4.04.2012, pentru a se constata perimarea.
Deoarece sunt îndeplinite condițiile înscrise în art. 248 alin.1 Cod procedură civilă, urmează ca, potrivit art. 252 Cod procedură civilă, să se constate perimată cererea de apel formulată de C. C. C. de A. a L. nr. 18/1991 și C. Județeană de A. a L. nr. 18/1991 Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L.
Decide:
În baza disp. art. 248 (1) Cod procedură civilă constată perimate apelurile formulate de C. C. de Fond Funciar C. și de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași împotriva sentinței civile nr. 903 din 14.10.2003 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, sentință pe care o păstrează.
Definitivă. Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, azi 27.04.2012.
Președinte, G. P. | Judecător, A. E. A. | |
Grefier, C. A. |
Red AAE
Tehnored AC
2 ex/22.05.2012
Judecătoria Hîrlău: C. C.
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 873/2012. Curtea de Apel... | Validare poprire. Decizia nr. 1312/2012. Curtea de Apel IAŞI → |
---|