Anulare act. Decizia nr. 812/2014. Curtea de Apel ORADEA

Ședința publică din 16 septembrie 2014

PREȘEDINTE: P. C. – judecător

JUDECĂTOR: G. M.

JUDECĂTOR: P. A.

GREFIER: I. F.

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentele – reclamante P. R. și P. V. ambele domiciliate în Oradea, ./A, .. 19, Cod postal_, J. Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți B. R. și B. M. L., ambii domiciliați în Oradea, ., Cod postal_, J. BIHOR și intimata – pârâtă B. D. D., cu domiciliile în Oradea, ./A, ._, J. Bihor, în Oradea, ., nr. 59, .. 2, ._, J. Bihor și prin afișare la ușa instanței, împotriva deciziei civile nr. 419/A din data de 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost păstrată sentința civilă nr. 8096 din data de 29 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect: anulare act.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentantul recurenților - reclamanți P. R. și P. V., av. K. A., în baza împuternicirii avocațiale nr. 17 din data de 29 ianuarie 2014, emisă de Baroul Bihor și reprezentantul intimaților pârâți B. R. și B. M. L., av. M. S., în baza împuternicirii avocațiale nr.797 din 21 mai 2014, emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că prin registratura instanței la data de 19 iunie 2014 Administrația Națională a Penitenciarelor a depus la dosar adresa nr._/DRP/11.06.2014 din care rezultă că intimata pârâtă B. D. D. nu figurează încarcerată în unitățile A.N.P., după care:

La întrebarea instanței reprezentanții părților arată că nu mai au alte probe de propus sau cereri de formulat.

Nemaifiind alte probe de propus sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentelor solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în urma rejudecării să se dispună admiterea apelului, modificarea sentinței civile nr. 8096/2012 prin admiterea în întregime a acțiunii și respingerea cererii reconvenționale. Face precizarea că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată din fața tuturor instanțelor de judecată vor fi solicitate pe calea unei acțiuni separate.

În susținerea motivelor de recurs acesta arată că din punct de vedere tehnic nu există inadvertențe în aplicarea capetelor de cerere astfel cum au fost formulate.

Susține că reclamantele au sesizat instanța cu două capete de cerere respectiv, constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare încheiat între cei doi pârâți iar după restabilirea situației de CF să se dispună întabularea contractului autentic de vânzare – cumpărare încheiat în fața notarului public între recurente și intimata B. D. D.. Arată că, între cele două capete de cerere există o legătură, ei nu au formulat o acțiune în prestație tabulară, însă din punct de vedere tehnic acțiunea este admisibilă, cele două capete de cerere nu sunt condiționate reciproc. Astfel, dacă apreciază instanța, acțiunea poate fi admisă doar în parte prin constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare și să se dispună restabilirea situației anterioare de CF, proprietatea să revină intimatei B. D. D. iar apoi recurenții își pot valorifica contractul de vânzare – cumpărare sau pot formula o acțiune în prestație tabulară. În cauză, cu ocazia audierii notarului, acesta a apreciat că din punctul lui de vedere este un contract autentic valabil deși nu are înscrisă data înregistrării pe motiv că nu a putut primi dată certă în momentul prezentării în fața notarului în să această lipsă poate fi suplinită oricând prin prezentarea părților în fața notarului. Susține că prezenta cauză reprezintă o acțiune în anularea unui contract de vânzare – cumpărare pe motiv de fraudă la interesele unui cumpărător anterior care prin mașinațiunile celor doi pârâți a rămas fără obiectul la care avea dreptul. Arată că prezenta cauză se întemeiază pe dispozițiile art. 948 din Codul civil potrivit căruia nu este condiționată dobândirea pe această cale de acțiune a dreptului în sine, ci poate fi făcut ulterior sau prin alt act juridic. Apreciază că în ceea ce-i privește, contractul lor are prioritate, și că încheierea contractului ulterior le asigură suficientă legitimitate procesuală pentru promovarea prezentei acțiuni. De altfel nici instanțele nu au reținut lipsa de interes sau imposibilitatea de a cere anularea contractului. Dacă instanțele apreciază că tehnic nu se poate susține cererea privind întabularea dreptului de proprietate, în subsidiar se poate dispune admiterea primul capăt de cerere iar ulterior recurenții vor putea valorifica dreptul lor real pe calea unei acțiuni separate.

Un alt aspect în susținerea motivelor de recurs se referă la motivul de nulitate absolută care, la promovarea acțiunii l-a constituit „ frauda” la interesele unui alt cumpărător care a dobândit dreptul de proprietate pe baza unei convenții nedesființate, în speță al recurentelor. Contractul lor de vânzare - cumpărare nu a fost atacat, desființat, iar în orice moment acesta poate fi valorificat., neoperând vreo cauză de reziliere și nici nu operează prescripția recurenții având posesia imobilului.

În fapt, arată că în luna ianuarie 2007 recurentele în calitate de promitente cumpărătoare încheie un antecontract de vânzare – cumpărare cu B. D. D. căreia îi plătește un avans de 25.000 euro din 50.000 euro cu cât negociase vânzarea apartamentului, după care se mută în apartament. Ulterior în urma vânzării de către promitente a unei moșteniri îi predau vânzătoarei diferența de preț la bancă, se prezintă în fața notarului public care descoperă primul act de înșelăciune făcut de B. D. D. având concursul pârâților B. respectiv faptul că în extrasul de CF era consemnată o ipotecă de 55.000 euro. Notarul solicită să se facă un ordin de radiere a ipotecii cu acordul beneficiarului ipotecii. Susține notarul că s-a luat legătura telefonic cu beneficiarul ipotecii, că a doua zi a fost prezentat buletinul acestuia după care se încheie declarația prin care se dă acceptul de radiere însă acesta nu se mai prezintă să semneze. Peste puțin timp se descoperă că un alt notar a perfectat un alt contract de vânzare – cumpărare încheiat între intimații B. D. D. și B. R. și M., astfel că recurentele au rămas cu apartamentul vândut și banii luați. În cauza penală instanțele au pronunțat o hotărâre de condamnare a intimatei B. D. D.. Inițial aceasta a fost scoasă de sub urmărire penală după care instanța de judecată admițând plângerea lor împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală, a continuat cercetarea judecătorească și a dispus condamnarea intimatei. Precizează că actul de sesizare nu l-a constituit rechizitoriul parchetului. Acest act de sesizare a fost asumat de intimata B. D. D. care a recunoscut valabilitatea probațiunii și starea de fapt pe care ei au expus-o. Faptul că a existat fraudă rezultă din actele dosarului. Între declarațiile date de intimatul B. R. în fața organului de urmărire penală și declarația dată în fața instanței de judecată există contradicție, iar la interogator acesta nu a recunoscut nimic, susținând că i-a fost furat buletinul. Arată că la fila 66 din dosarul de urmărire penală acesta a declarat că după sărbătorile de iarnă a venit la el familia P. care i-a comunicat că vrea să cumpere apartamentul, deci știa de această promisiune de vânzare – cumpărare cu mult timp înainte de a se ajunge la notar și cu mult timp înainte ca el să cumpere, deci acesta știa de existența promisiunii de vânzare – cumpărare, astfel că acesta acceptă vânzarea, o recunoaște, a acceptat ca familia P. să locuiască acolo însă dorește să-și primească suma de bani de la pârâta B. D. D. și, cu toate acestea, nu se prezintă la notar să primească banii ci se înțelege cu intimata să preia ei casa. Astfel, ambii pârâți știau de intenția lui B. Dabniela D. de a vinde casa. Din cele arătate mai sus rezultă că cei doi au lucrat cu fraudă acest element fiind reținut și în referatul de scoatere de sub urmărire penală.

Susține că al doilea contract de vânzare – cumpărare a fost încheiat în cunoștință de cauză cu prejudicierea familiei P. și nu se poate reține buna lor credință.

Reprezentantul intimaților B. R. și M. L., av. M. S. solicită instanței respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În privința cheltuielilor de judecată arată că acestea vor fi solicitate pe calea unei acțiuni separate.

Susține că motivele invocate prin cererea de recurs, respectiv analiza modului în care instanța de apel a interpretat probațiunea administrată în cauză nu reprezintă motiv de casare a hotărârii.

Referitor la susținerea cum că intimata B. D. respectiv vânzătoarea ar fi recunoscut înțelegerea frauduloasă cu părțile pe care le reprezintă arată că aceasta recunoaștere s-a făcut în contextul aplicării dispozițiilor art. 320/1 din Codul de procedură penală, pentru a ca limitele de pedeapsă să fie reduse cu 1/3. Această recunoaștere a favorizat situația sa personală și nu poate fi un argument în legătură cu buna sau reaua-credință. Susține că în ceea ce privește contractul de vânzare – cumpărare încheiat în data de 13 februarie 2014 încheiat între intimata B. D. D. și cumpărătorii P. R. și V. în cel mai bun caz poate fi valorificat ca fiind un înscris sub semnătură privată care nu a fost înscris în cartea funciară până când s-a perfectat contractul de vânzare – cumpărare încheiat între intimații B. D. D. și familia B., iar instanța nu a fost investită cu o cerere în prestație tabulară. Referitor la susținerea că actul încheiat cu familia P. ar fi un act valabil căruia îi lipsește data arată că nu se poate transmite un drept de proprietate apt de întabulare decât dacă acesta este autentic și nu cu dată certă, data certă nu are nici o legătură. Menționează că și declarațiile notarului date în dosarul penal sunt contradictorii. Astfel acesta arată că actele pe care el le-a întocmit au fost anulate și că după câteva zile a predat un act familiei P. R. și V., ori dacă ar fi dorit ca aceste acte să producă efecte ar fi sfătuit părțile să-l noteze în CF, pentru opozabilitate. Consideră că nu poate fi reținută reaua-credință a familiei B. câtă vreme la data perfectării contractului lor, în CF nu era notată decât ipoteca. În fapt, arată că acest apartament a fost vândut cu suma de 50.000 euro iar împrumutul pe care familia B. l-a acordat intimatei B. D. D. a fost de 55.000 euro, prin urmare cu prețul inițial această familie nu s-ar fi îndestulat, cu atât mai mult cu cât din avansul de 25.000 euro intimata B. D. D. a mai achitat o datorie de 7000 euro unei alte persoane, prin urmare în aceste condiții se întreabă cum ar fi putut familia B. să-și dea consimțământul la vânzarea apartamentului. Mai arată că, instanțele penale au reținut că nu a fost dovedită existența unei înțelegeri oculte între intimații B. și intimata B. D. D. în sensul că s-ar fi dorit înșelarea apelantelor P. R. și V. până la finele procesului penal nu s-a dovedit și nici nu a existat o astfel de înțelegere. Mai arată că familia B. nu putea semna radierea ipotecii până nu primea suma de bani înscrisă ca ipotecă. Invocă faptul că prin sentința penală apelantele au primit despăgubiri de 50.000 euro astfel că dacă acțiunea apelantelor ar fi admisă acestea ar rămâne și cu apartamentul și cu despăgubirile acordate.

În replică, reprezentantul apelantelor precizează că reprezentantul intimaților B. susține și cauza intimatei B. D. D. ca și cum ar reprezenta-o și pe aceasta, că s-a făcut confuzie între instituția notării și a intabulării în CF, că aceasta a făcut afirmații la adresa declarațiilor date de notar fără a face vorbire de declarațiile date de clientul său pe parcursul procesului penal. În legătură cu acordarea despăgubirilor acesta susține că au fost obligați să se constituie parte civilă în procesul penal pentru că riscau să rămână și fără apartament și fără suma de bani plătită pentru acesta, iar în ipoteza în care prezenta acțiune va fi admisă dispoziția din hotărârea penală devine caducă.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8096/2012, pronunțată la data de 29.05.2012 de Judecătoria Oradea a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele P. R. și P. V., în contradictoriu cu pârâții B. D., B. R. și B. M. L..

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamantii reconvenționali B. R. și B. M. L. în contradictoriu cu reclamantele-pârâte reconvenționale P. R. și P. V..

S-a dispus evacuarea reclamantelor-pârâte reconvenționale P. R. și P. V. din imobilul proprietatea pârâților reclamanți reconvenționali B. R. și B. M. L., situat în Oradea, ./A, ., înscris în CF ind_ Oradea, nr. top 1679/3/19.

Au fost obligate reclamantele-pârâte reconvenționale P. R. și P. V. la plata în favoarea pârâților reclamanți reconvenționali B. R. și B. M. L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2200 lei.

În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut că înscrisurile sub semnătură privată intitulate „contract” datate 12.01.2007, respectiv 15.01.2007, semnate de pârâta B. D. D., în calitate de vânzătoare și reclamanta P. V., în calitate de cumpărătoare, necontestate de niciuna din părțile semnatare, atestă că P. V. a plătit, la datele menționate, 10.000 Euro, respectiv 15.000 Euro, cu titlu de avans pentru cumpărarea apartamentului în Oradea, ., . menționează care este prețul total pentru acest imobil.

La data de 13.02.2007, pârâta B. D. D., în calitate de vânzătoare, reclamanta P. R. în calitate de cumpărătoare și reclamanta P. V., în calitate de uzufructuar, au semnat un contract de vânzare-cumpărare redactat de notarul public D. I., având ca obiect imobilul situat în Oradea, ., ., înregistrat în CF ind nr_ Oradea și col_ Oradea, nr top 1679/3/19 pentru un preț de 110.000 lei, contractul nefiind autentificat de notar.

Conform extrasului de CF din data de 13.02.2007, asupra apartamentului menționat era proprietara pârâta B. D. D., fiind înscris și dreptul de ipotecă de rang I în favoarea pârâtului B. R. pentru suma de 55.000 Euro, prin încheierea nr_/2006.

Conform ordinelor de plată în numerar din 13.02.2007, reclamanta P. V. a restras de la BCR suma de 25.000 Euro, pe care afirmă că a predat-o pârâtei B. D. D. cu titlu de diferență de preț, aspect necontestat de aceasta din urmă.

Deși reclamantele au susținut că la data redactării de către notar a contractului de vânzare-cumpărare s-ar fi redactat și o declarație prin care pârâtul B. R. solicita radierea ipotecii, această declarație, nesemnată de nimeni, apare ca redactată ulterior, la 21.02.2007.

În formularul de încheiere al O.C.P.I. Bihor data contractului semnat de reclamante și pârâtă apare alta- 17.02.2007, însă cererea de înscriere este mult ulterioară- 28.09.2007.

La data de 12.03.2007, pârâta B. D. D. a vândut către pârâtul B. R., căsătorit cu B. M. L., apartamentul situat în Oradea, ., ., jud Bihor și teren aferent în suprafață de 14 mp, înregistrat în CF ind nr_ Oradea și col_ Oradea, nr top 1679/3/19, prin contractul autentificat de BNP P. F. sub nr 1274.

În conformitate cu prevederile acestui contract, cumpărătorii urmau să intre în stăpânirea în fapt a apartamentului cel târziu la 30.06.2007.

Prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 12.11.2008 dată de P. de pe lângă Judecătoria Oradea în dosar nr 6686/P/2007, pentru pârâtul B. R. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, reținându-se că acesta nu a avut nicio înțelegere cu pârâta B. D. D. de a le înșela pe reclamante.

Împotriva acestei soluții, reclamantele au formulat plângere, respinsă de Judecătoria Oradea prin sentința penală nr 106/2010, pronunțată în dosar nr_/271/2009, definitivă prin decizia nr. 358/R/2010 a Tribunalului Bihor.

În motivarea sentinței penale nr 106/2010, instanța a reținut că din actele dosarului de urmărire penală nu rezultă ca fiind dovedită existența unei înțelegeri oculte, frauduloase, între pârâții B. D. D. și B. R., în sensul de a o înșela pe reclamanta P. V..

Referitor la pârâta B. M. L., s-a dispus prin ordonanța din 12.11.2008 neînceperea urmăririi penale, reținându-se că aceasta nu a cunoscut nimic în legătură cu discuțiile purtate de soțul său cu B. D. D. și a aflat numai faptul că soțul său a dobândit un apartament în schimbul împrumutului acordat.

Această soluție a fost menținută prin sentința penală nr 106/2010, instanța constatând că B. M. L. nu are nicio implicație în negocierile purtate între ceilalți pârâți, singura sa „culpă” fiind aceea că e soția pârâtului B. R., calitate în care îi apare numele în acte alături de soțul său.

Prin sentința penală nr 887/2011, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr_, definitivă prin decizia penală nr 136/2012 a Curții de Apel Oradea, instanța a condamnat-o pe pârâta B. D. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și pe latură civilă a obligat-o pe aceasta la plata de despăgubiri civile în cuantum de 50.000 Euro în favoarea reclamantelor din prezenta cauză, reprezentând tocmai prețul achitat de acestea pentru apartament (10.000+15.000+25.000 Euro).

În drept, referitor la cererea reclamantelor de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 1274/12.03.2007 instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile următoarele dispoziții din vechiul Cod civil:Art 948 pct 4: Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt o cauză licită.

Art 966 Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect.

Art 967 Convența este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă.Cauza este prezumată până la dovada contrarie.

Art 968 Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

Întrucât existența și valabilitatea cauzei sunt prezumate, conform art 967 Cod civil, cel ce susține nevalabilitatea acesteia trebuie să o și dovedească, în conformitate cu prevederile art 1169 Cod civil.

În cauză reclamantele au susținut că ambele părți din contractul atacat au încheiat acest contract de vânzare-cumpărare pentru a le prejudicia pe reclamante, în frauda intereselor acestora, însă nu au făcut dovada că pârâtul B. R. a acționat în acest sens.

În analiza acestor susțineri, instanța este obligată să rețină cele constatate de instanțele penale, referitor la faptul că nu a fost dovedită existența unei înțelegeri oculte, frauduloase, între pârâții B. D. D. și B. R., în sensul de a o înșela pe reclamanta P. V..

Chiar dacă s-ar susține că aspectele reținute de instanța penală nu au autoritate de lucru judecat decât în ceea ce privește relevanța infracțională a faptei, instanța nu poate reține reaua-credință a pârâtului B. R. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și intenția acestuia de a frauda interesele reclamantelor, nefiind administrată nicio probă în acest sens.

Dimpotrivă, s-a reținut că dreptul acestuia de ipotecă asupra apartamentului în litigiu a fost înscris în Cartea funciară încă din 2006, pentru suma de 55.000 Euro, mult înaintea oricăror discuții între reclamantă și pârâta B. D. D. referitoare la vânzarea apartamentului.

Întrucât pârâta B. D. D. nu a restituit pârâtului suma împrumutată, cei doi pârâți s-au înțeles ca în schimbul acestei datorii, pârâta B. D. D. să transfere pârâtului B. R., căsătorit cu pârâta B. M. L., dreptul de proprietate asupra apartamentului, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 1274/12.03.2007.

La data autentificării acestui contract, în cartea funciară nu era înscris nici un drept al reclamantelor cu privire la apartament, nici măcar o promisiune de vânzare-cumpărare, astfel încât, nici sub acest aspect, nu se poate reține reaua-credință a cumpărătorului.

Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a respins cererea reclamantelor de se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr 1274/13.03.2007 de BNP P. F..

Fiind respins capătul principal de cerere, s-au respins și cererile accesorii, având ca obiect restabilirea situației anterioare, prin radierea inscripțiunilor de la poz B 4,5 din CF individual nr_, nr top 1679/3/19, intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantelor în baza contractului din data de 13.02.2007 încheiat de BNP D. I..

Nu în ultimul rând s-a reținut că admiterea cererii reclamantelor ar însemna că acestea ar dobândi prin hotărâre judecătorească civilă proprietatea asupra apartamentului, după ce prin hotărâre penală definitivă dobândiseră, cu titlu de despăgubiri, exact suma plătită cu titlu de preț a acestuia, în timp ce pârâții B. ar pierde și apartamentul și suma împrumutată pârâtei B. D. D. și dreptul real de garanție asupra apartamentului.

Referitor la cererea reconvențională, s-au reținut următoarele:

Pârâții sunt proprietarii apartamentului situat în Oradea, ./A, . și terenului aferent în suprafață de 14 mp, înscris în CF ind_ Oradea, nr. top 1679/3/19, în baza contractului autentificat de BNP P. F. sub nr 1274/12.03.2007, dreptul lor de proprietate fiind înscris în CF ind_ Oradea sub B 4-5.

Pe de altă parte, reclamantele nu pot face dovada unui titlu asupra acestui apartament, contractul de vânzare din 13.02.2007 nefiind autentificat de notarul public și nefiind înscris în Cartea funciară.

Pentru aceste motive, pentru a permite proprietarilor apartamentului să aibă asupra acestuia toate atributele dreptului de proprietate, deci și dreptul de a folosi bunul, instanța de fond a admis cererea reconvențională și a dispus evacuarea reclamantelor-pârâte reconvenționale P. R. și P. V. din imobilul proprietatea pârâților reclamanți reconvenționali B. R. și B. M. L., situat în Oradea, ./A, ., înscris în CF ind_ Oradea, nr. top 1679/3/19.

Reținând dispozițiile art 274 Cod proc civ., instanța a obligat reclamantele-pârâte reconvenționale P. R. și P. V. la plata în favoarea pârâților reclamanți reconvenționali B. R. și B. M. L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2200 lei, reprezentând: 10 lei taxă de timbru și 2190 lei onorarii avocat, conform chitanțelor nr 441/25.01.2008 și 100/28.05.2012, depuse în original la dosar.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele apelante P. R. și P. V. solicitând motivarea ei în sensul admiterii acțiunii principale și respingerea acțiunii reconvenționale.

Prin decizia civilă nr. 419/A din 20 decembrie 2013 Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantele P. R. și P. V., în contradictoriu cu intimatele B. D., B. R. și B. M. L., împotriva Sentinței civile nr. 8096 din 29.05.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o păstrează în totalitate.

A obligat apelantele la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei în favoarea intimaților B. R. și B. M. L..

Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală 887 din 14.06.2011 a Judecătoriei Oradea pârâta inculpată B. D. D. a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 6 luni închisoare – în baza art. 215 alin.1 și 3 cod penal privind înșelăciunea în convenție, reținându-se în sarcina sa faptul că a indus-o în eroare pe partea vătămată, reclamanta din prezentul dosar P. V. – cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a apartamentului inculpatei, neprezentând părții vătămate în mod clar și pe înțelesul acesteia situația juridică a imobilului, în sensul că era ipotecat în favoarea unei alte persoane în contul unui împrumut și că nu are banii necesari să plătească acel împrumut pentru a putea fi radiată ipoteca, determinând-o totodată pe partea vătămată să-i plătească cu titlu de avans suma de 25.000 euro dobândind astfel un folos material injust.

Totodată, după ce reclamanta-parte vătămată a aflat despre situația reală a imobilului inculpata a menținut-o în eroare chiar și în ziua prezentării părților la notarul public, prin asigurarea că numitul B. R. va accepta radierea ipotecii, întrucât îi va plăti datoria de_ euro, că este o problemă de câteva zile, determinând partea vătămată să îi plătească și restul de 25.000 euro din prețul cuvenit și cauzând astfel o pagubă de 50.000 euro părții vătămate, pagubă nerecuperată nici până în prezent.

La aproximativ 2 luni de zile după ce părțile s-au prezentat la notar, în vederea încheierii contractului, pârâta B. D. D. a vândut pârâților B. apartamentul ipotecat în favoarea acestora și pe care în schimbul celor 50.000 euro a promis că-l va înstrăina reclamantelor din prezenta cauză.

În baza art. 14 și 346 c.pr.penală, art. 998-999 cod civil ca urmare a admiterii acțiunii civile a fost obligată inculpata la despăgubiri civile în cuantum de 50.000 euro în favoarea părților civile P. R. și P. V..

Sentința judecătoriei a fost menținută prin Dec.penală 136/2012 a Curții de Apel Oradea.

S-a constatat că starea de fapt reținută de instanță se confirmă, la fel și susținerile reclamantelor în ceea ce privește modul în care au decurs tratativele între ele și pârâta B. D. D., faptul predării-preluării sumei de 50.000 euro neprezentând așa-zisul preț al vânzării, sumă cu care a fost înșelată reclamanta.

Prin acțiunea introductivă, reclamantele au invocat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către pârâta B. D. D. cu pârâții B. invocând faptul că acesta s-a încheiat de către cei doi pârâți, cu intenția de a o înșela, că și pârâtul B. R. cunoștea faptul că anterior imobilul îi fusese vândut ei.

Prin Ordonanța de scoatere de sub urmărirea penală din data de 12.11.2008 dată de P. de pe lângă Judecătoria Oradea în dosar nr. 6686/P/2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului B. R. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune reținându-se că acesta nu a avut nici o înțelegere cu pârâta B. D. D. de a le înșela pe reclamante.

Această soluție a fost menținută de instanță, reclamantele formulând plângere împotriva ei.

Nici în prezenta cauză reaua credință a pârâtului B. R. nu este dovedită.

La data la care apelanta P. V. s-a prezentat la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică declarația de radiere a pârâtului nu era întocmită, faptul că pârâta era la curent cu datele cărții de identitate a pârâtului B. R. în nici un caz nu poate dovedi înțelegerea așa-zis frauduloasă a celor doi pârâți.

În ceea ce privește faptul că pârâții B. nu au vizitat apartamentul înainte de a-l cumpăra, instanța a constatat că acest motiv nu demonstrează reaua credință a cumpărătorilor, câtă vreme aceștia erau în relații de prietenie cu numita B. D. pe care au vizitat-o și, în nici un caz nu poate surprinde faptul că aceștia au înțeles să cumpere un apartament în contul datoriei pe care o avea pârâta față de ei.

Referitor la modul în care a fost formulată acțiunea instanța s-a constatat că între reclamante și pârâtă nu s-a încheiat un act în formă autentică, instanța nefiind investită cu un capăt de cerere în prestație tabulară iar cererea privind intabularea în CF a dreptului de proprietate în baza contractului „autentic” din 13 februarie 2007 încheiat la BNP D. I., este neîntemeiată deoarece un asemenea act nu a fost încheiat.

În afara celor mai sus arătate s-a constatat că reclamanta a ales să se constituie parte civilă în procesul penal, prin sentința penală arătată dispunându-se restituirea sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri către ea, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă, care constituie titlu executoriu și se bucură de autoritate de lucru judecat – situație în care s-a constatat că acestea au ales modalitatea de rezolvare a litigiului civil dintre ele.

În acest sens în mod judicios a arătat instanța că prin admiterea cererii reclamantelor ar însemna că acestea să dobândească dreptul de proprietate asupra apartamentului, având deja un titlu executoriu pentru despăgubiri echivalent cu prețul acestuia, pârâții urmând să piardă și apartamentul și suma împrumutată pârâtei B. D. D..

Față de cele de mai sus, s-a constattat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 295 c. pr. Civilă, în baza art. 296 din același act normativ s-a respins apelul ca neîntemeiat.

Fiind în culpă procesuală și ca urmare a respingerii apelului, în baza art. 274 c.pr.civilă a obligat apelantele la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei în favoarea intimaților B. R. și B. M. L., reprezentând onorariu avocațial conform chitanței nr. 0078/03.12.2012 de la dosar.

Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs recurentele reclamante P. R. și P. V. solicitând casarea deciziei și în urma rejudecării fondului să se dispună admiterea apelului, modificarea sentinței civile nr. 8096/2012 prin admiterea în întregime a acțiunii respectiv respingerea acțiunii reconvenționale.

Prin motivele scrise recurentele învederează că hotărârea instanței de apel nu ține seama de probele care au fost administrate în faza de apel și care au dovedit în întregime reaua – credință a pârâților care au pus la cale acțiunea de înșelăciune la adresa lor.

Susțin că prin audierea martorului D. I. și atașarea dosarului penal au rezultat elemente de fapt care modifică substanțial raportul juridic impunând admiterea acțiunii.

Astfel, recurentele arată că din declarația acestui martor și din declarațiile date de B. R. în cursul urmăririi penale rezultă fără echivoc că acesta din urma a fost autor la fapta de inducere în eroare conlucrând cu B. D. și fiind evidentă coparticiparea lui la acțiunile infracționale pentru care aceasta a fost condamnată.

Susțin că reaua-credință a lui B. R. rezultă din faptul că este un individ care se ocupă cu cămătăria, fapt care ar fi fost atestat de martorul notar care i-a autentificat mai multe acte având ca obiect împrumuturi bănești acoperite cu tranzacții imobiliare, că ar fi recunoscut faptul că era în cunoștință de cauză de intenția lui B. D. de a le vinde apartamentul și de faptul că recurentele locuiau în apartament.

Mai arată recurentele că în declarația dată în fața organului de urmărire penală B. R. declară expres că a fost de acord ca B. D. să vândă apartamentul iar singura condiție a fost aceea de a primi banii împrumutați, iar pe de altă parte a dat pârâtei B. D. copie după cartea de identitate în ideea de a se întocmi actele de vânzare – cumpărare și declarația de radiere din CF a ipotecii, l-a căutat pe notar cunoscând despre faptul încheierii și semnării contractului iar ulterior a încheiat cu B. D. contractul de vânzare – cumpărare deși știa de intenția acesteia de vânzare și de faptul că s-a încheiat deja la notar un contract.

Recurentele susțin că nu este reală afirmația lui B. conform căreia a aflat de B. că aceasta nu a primi de la recurente diferența de preț.

Subliniază că B. D. a recunoscut în întregime faptele pentru care a fost judecată, aceasta uzând de prevederile art. 320¹ Cod procedură penală, situație în care actul de sesizare al instanței a fost reprezentat de plângerea formulată de recurente și adresată primului procuror în conformitate cu dispozițiile art. 278¹ Cod procedură penală. Ca atare, susțin recurentele că B. I. și-a însușit în întregime conținutul acestei plângeri.

În consecință, recurentele apreciază că rezultă frauda la lege comisă de pârâți ca și element de nulitate absolută care impune admiterea acțiunii conform art. 1237 din Noul Cod civil –frauda la lege.

Mai arată recurentele că, cauza este ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative.

Se învederează faptul că este lovit de nulitate absolută contractul pentru cauză ilicită reprezentată de frauda la lege și de frauda împotriva intereselor adevăratului proprietar. Nulitatea absolută a vânzării lucrului altuia are ca punct de plecare împrejurarea că părțile au încheiat contractul în cunoștință de cauză știind că pentru imobilul vândut este constituit dreptul de proprietate al unei alte persoane.

În acest caz contractul încheiat ascunzând intenția de a aduce altuia o pagubă este un act juridic intenționat, fondat pe o cauză ilicită sau fraudă ambele având ca numitor comun reaua-credință a părților.

Subliniază recurentele că motivul de nulitate absolută este cel prevăzut de prevederile art. 948 pct. 4, art. 966 și 988 Cod civil privind cauza ilicită.

Potrivit art. 966 Cod civil obligația fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect iar conform art. 968 din același cod cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Cauza fiind una dintre condițiile de validitate ale actului juridic reprezintă expresia poziției subiective a părților față de actul juridic încheiat, poziție subiectivă în funcție de care cumpărătorul urmează să fie calificat ca fiind de bună sau de rea-credință.

Un act de înstrăinare încheiat în condițiile în care ambele părți au fost de rea-credință este considerat nul absolut în aplicarea principiului „ fraus omnia corrumpit” al cărui temei legal îl constituie art. 966 din Codul civil.

Arată recurentele că efectele nulității se răsfrâng și asupra familiei B. care cunoșteau situația imobilului și faptul că acestea l-au cumpărat, fiind astfel de rea-credință.

Recurentele susțin că, contractul de vânzare – cumpărare pe care l-au încheiat cu B. D. este un contract autentic care nu a fost anulat sau revocat fiind apt de întabulare iar în cazul în care se va anula contractul lui B. și se va radia titlul său de cartea funciară, notarul va da o nouă dată certă și număr de înregistrare acestui act care va putea fi întabulat în cartea funciară.

Pe de alt parte se susține că nu este cerută de lege condiția ca să se fi dobândit anterior dreptul de proprietate în baza unui act autentic deoarece dacă actul nu ar avea calitate de act autentic tot ar reprezenta un contract sub semnătură privată recunoscut ca atare și în baza lui oricând ar avea posibilitatea să înainteze o acțiune în prestație tabulară.

În drept a invocat prev. art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul de procedură civilă.

Prin concluziile scrise și prin intermediul reprezentantului lor intimații B. R. și Brahye M. L. au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală 887 din 14.06.2011 a Judecătoriei Oradea pârâta inculpată B. D. D. a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 6 luni închisoare – în baza art. 215 alin.1 și 3 cod penal privind înșelăciunea în convenție, reținându-se în sarcina sa faptul că a indus-o în eroare pe partea vătămată, reclamanta din prezentul dosar P. V. – cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a apartamentului inculpatei, neprezentând părții vătămate în mod clar și pe înțelesul acesteia situația juridică a imobilului, în sensul că era ipotecat în favoarea unei alte persoane în contul unui împrumut și că nu are banii necesari să plătească acel împrumut pentru a putea fi radiată ipoteca, determinând-o totodată pe partea vătămată să-i plătească cu titlu de avans suma de 25.000 euro dobândind astfel un folos material injust.

Totodată, după ce reclamanta-parte vătămată a aflat despre situația reală a imobilului inculpata a menținut-o în eroare chiar și în ziua prezentării părților la notarul public, prin asigurarea că numitul B. R. va accepta radierea ipotecii, întrucât îi va plăti datoria de_ euro, că este o problemă de câteva zile, determinând partea vătămată să îi plătească și restul de 25.000 euro din prețul cuvenit și cauzând astfel o pagubă de 50.000 euro părții vătămate, pagubă nerecuperată nici până în prezent.

La aproximativ 2 luni de zile după ce părțile s-au prezentat la notar, în vederea încheierii contractului, pârâta B. D. D. a vândut pârâților B. apartamentul ipotecat în favoarea acestora și pe care în schimbul celor 50.000 euro a promis că-l va înstrăina reclamantelor din prezenta cauză.

În baza art. 14 și 346 c.pr.penală, art. 998-999 cod civil ca urmare a admiterii acțiunii civile a fost obligată inculpata la despăgubiri civile în cuantum de 50.000 euro în favoarea părților civile P. R. și P. V..

Sentința judecătoriei a fost menținută prin Dec.penală 136/2012 a Curții de Apel Oradea.

Prin recursul declarat în prezenta cauză, recurentele critică modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate, ceea ce nu poate constitui un motiv de casare sau modificare a deciziei.

De subliniat că recurentele au invocat în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, care vizează două ipoteze, și anume faptul că hotărârea este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Ori, după cum s-a reținut anterior modul în care instanța de apel a interpretat depozițiile martorului D. I., respectiv susținerile intimatului pârât B. R. în fața organelor de cercetare penală nu reprezintă motive de casare sau modificare în sensul celor prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă.

Mai mult, nici maniera în care instanțele au apreciat asupra stării de fapt dedusă judecății, prin prisma probatoriului administrat în cauză nu reprezintă motiv de casare sau modificare.

De altfel, după cum corect a reținut și instanța de apel, starea de fapt astfel cum a fost reținută, este confirmată de probele administrate în cauză.

În acest sens criticile recurentelor referitoare la faptul că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că în urma probelor administrate a fost dovedită în întregime reaua-credință a pârâților care au pus la cale acțiunea de înșelăciune la adresa lor, respectiv coparticiparea intimatului B. R. la acțiunile infracționale ale intimatei B. D. pentru care aceasta a fost condamnată sunt neîntemeiate.

Astfel, corect și judicios a reținut instanța de apel că prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din data de 12 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în dosarul nr. 6686/P/2007, împotriva căreia recurentele au formulat plângere în baza art. 278¹ din Codul de procedură penală, respinsă de Judecătoria Oradea prin sentința penală nr. 106/2010, definitivă prin decizia penală nr. 358/R/2010 a Tribunalului Bihor, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului B. R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, reținându-se că nu s-a dovedit existența unei înțelegeri oculte, frauduloase, între pârâții B. D. D. și B. R. în sensul de a o înșela pe reclamanta P. V., iar în ceea ce o privește pe pârâta B. M. L. s-a reținut că aceasta nu a cunoscut nimic în legătură cu discuțiile purtate de soțul său cu B. D. D., singura sa „ culpă” fiind aceea că este soția pârâtului B. R., calitate în care îi apare numele în acte alături de al soțului său.

Judicios a reținut instanța de apel și faptul că nici în prezenta cauză nu s-a dovedit reaua-credință a pârâtului B. R., câtă vreme la data la care recurenta P. V. s-a prezentat la notar în vederea încheierii contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică, declarația de radiere a pârâtului nu era întocmită, aspect care rezultă inclusiv din declarația martorului D. I. dată în fața instanței de apel ( fila 96 dosar apel), iar faptul că pârâta B. D. avea o copie după cartea de identitate a pârâtului B. R. în nici un caz nu poate dovedi existența vreunei înțelegeri frauduloase între cei doi pârâți, chiar martorul D. I. în aceeași declarație dată în fața instanței de apel ( fila 96 dosar apel), afirmând „… domnul B. R. la prezentarea în fața mea mi-a arătat că de fapt el a fost încunoștințat de către doamna B. că prezentarea buletinului său la notar este ceva legat de cartea de muncă…”.

În ceea ce privește faptul că plângerea penală a recurentului P. V. ar fi fost însușită de pârâta B. D. D., este de observat că în cursul procesului penal, aceasta a recunoscut săvârșirea faptelor pentru a beneficia de dispozițiile art. 320¹ din Codul de procedură penală care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, ceea ce s-a și dispus prin hotărârile penale pronunțate față de inculpata B. D. D..

Ori, nu se poate reține că recunoașterea inculpatei B. D. D. în cursul procesului penal, pentru a beneficia de o reducere a pedepsei astfel cum prevăd dispozițiile art. 320¹ din Codul de procedură penală, dovedește buna sau reaua-credință a pârâtului B. R..

De subliniat că dreptul pârâtului B. R. asupra apartamentului din litigiu a fost înscris în CF încă din anul 2006 ( fila 12 dosar fond) pentru suma de 55.000 euro, cu mult înaintea oricăror discuții între reclamante și pârâta B. D. referitor la vânzarea apartamentului, iar la data la care s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare a imobilului din litigiu între pârâta B. D. și soții B. ( 12 martie 2007 – fila 157 dosar fond ) în CF nu era înscris nici un drept al reclamantelor recurente cu privire la apartament, astfel că nici din acest punct de vedere nu poate fi reținută reaua-credință a cumpărătorului.

Mai mult, corect a reținut instanța de apel referitor la modul în care a fost formulată acțiunea că de fapt între reclamante și pârâtă nu s-a încheiat un act în formă autentică ( aspect ce rezultă chiar din declarația notarului, martorul D. I. care arată că nu a înregistrat respectivul contract și nici nu l-a semnat – declarație dată în cursul procesului penal ( filele 166-167 – dosar nr. 8274/271/P/2008 al Judecătoriei Oradea), instanța nefiind investită cu un capăt de cerere în prestație tabulară, iar cererea privind întabularea în CF a dreptului de proprietate în baza contractului „ autentic” din 13 februarie 2007 încheiat la BNP D. I., este neîntemeiată deoarece după cum s-a arătat anterior un asemenea act nu a fost încheiat.

Ca urmare, în mod corect nu a fost reținută reaua-credință a intimaților pârâți B. la încheierea contractului de vânzare – cumpărare, respectiv intenția de a frauda interesele reclamantelor recurente.

Ar mai fi de subliniat și faptul că recurentele au ales să se constituie părți civile în procesul penal, prin sentința penală acestea obținând cu titlu de despăgubiri suma de 50.000 euro, sentință definitivă ce se bucură de autoritate de lucru judecat și care constituie titlu executoriu.

Ar mai fi de menționat doar faptul că în cauză de altfel nu sunt incidente dispozițiile art._ din Noul Cod civil – frauda la lege - avându-se în vedere faptul că cele două contracte deduse judecății au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil.

Față de cele ce preced, instanța va respinge ca nefondat recursul și va menține hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentele – reclamante P. R. și P. V. ambele domiciliate în Oradea, ./A, .. 19, Cod postal_, J. Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți B. R. și B. M. L., ambii domiciliați în Oradea, ., Cod postal_, J. BIHOR și intimata – pârâtă B. D. D., cu domiciliile în Oradea, ./A, .. 19, Cod postal_, J. Bihor, în Oradea, ., nr. 59, .. 2, ._, J. Bihor și prin afișare la ușa instanței, împotriva deciziei civile nr. 419/A din data de 20 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR GREFIER,

P. C. G. M. P. A. I. F.

Red. decizie: P. C./08.10.2014

Jud. apel:C. A.-M. F.

Jud. fond:I. F.

Tehnored. I.F./08.10.2014- 2 ex.