Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 578/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 578/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 1626/83/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 578/2014-R
Ședința publică din 8 aprilie 2014
PREȘEDINTE: R. F.– judecător
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: G. M.
GREFIER: I. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant G. I., dom. în comuna Orașu Nou, .. Satu M., în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2810/D din 27 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi au lipsit părțile.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror D. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
Nemaifiind alte probe de propus sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2810/D din data de 27 iunie 2013, Tribunalul Satu M. a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca nefondată cererea reclamantul G. I., împotriva pârâtului S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul examinând excepția de mai sus din perspectiva dispozițiilor legale invocate instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic … sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul aceste persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la … acordarea unor despăgubiri.”
Față de data publicării în Monitorul Oficial a legii de mai sus (11.06.2009) și . acesteia în termen de trei zile de la publicare (conform dispozițiilor constituționale), nefiind prevăzută o altă dată de intrare în vigoare în cuprinsul legii sau în cuprinsul altui act normativ de modificare a acesteia, raportat la data înregistrării cererii introductive în instanță din prezenta cauză (13.02.2013), instanța a găsit-o întemeiată excepția invocată și în consecință a admis-o, respingând acțiunea civilă astfel promovată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul G. I., solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurentul reclamant critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile Legii 221/2009, respectiv probele administrate în cauză, din care rezultă că antecesorul acestuia, numitul G. I., a fost prizonier de război pe teritoriul fostei URSS în perioada 2 mai 1945-10 iulie 1948, fapt dovedit cu înscrisurile de la dosar, măsură administrativă care are caracter politic.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul S. R. solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nelegal și menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
În mod corect Tribunalul Satu M. a respins ca fiind prescrisă acțiunea formulată de reclamantul G. I., față de termenul de 3 ani în care se putea formula prezenta acțiune, termen instituit de art. 5 alin 1 din L 221/2009. Legea arătată a intrat în vigoare în data de 14 iunie 2009, la 3 zile de la publicarea in Monitorul Oficial, iar prezenta acțiune este formulata la data de 13.02.2013, peste termenul special de prescripție institut de lege. În concluzie, fiind prescris dreptul material la acțiune al reclamantului este de prisos analizarea celorlalte critici formulate de acesta prin motivele de recurs.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D C E D I D E :
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul - reclamant G. I., dom. în comuna Orașu Nou, .. Satu M., în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 2810/D din 27 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
R. F. P. C. G. M. I. F.
Red. decizie: R. F./06.05.2014
Jud. fond: R. M.G.
Dact. I.F./06.05.2014 – 2 ex.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 508/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 847/2014. Curtea... → |
|---|








