Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 512/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 512/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 5415/111/2012
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția I civilă |
Număr operator de date cu caracter personal 3159 |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 512 /2014 - R
Ședința publică din data de 19 martie 2014
Președinte: | D. M. | - judecător |
F. T. | - judecător | |
V. P. | - judecător | |
A. L. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile formulate de recurentul - reclamant R. T., domiciliat în Salonta, .. 7, județul Bihor și de recurentul - pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, . - DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR CLUJ N.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR-ORADEA - Oradea, D.C., nr. 2/B, județul Bihor, în contradictoriu cu și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA - cu sediul în Oradea, .. 12 județul Bihor împotriva sentinței civile nr. 278/C din 4 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. unic, având ca obiect: despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut la data de 12.03.2014, mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință întocmită cu respectiva ocazie, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin care s-a amânat pronunțarea pentru astăzi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 278/C din 4 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihors-a admis în parte cererea formulată de către reclamantul R. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și, în consecință:
A constatat caracterul politic al condamnării numitului R. G. ns. la 9 apr.1926 în ., fiul lui M. și A.,prin sentința nr.500/9 oct.1959 pronunțată de Tribunalul M. Timișoara, condamnare la 14 ani de muncă silnică și 7 ani degradare civică pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale prin agitație, prevăzută de art.209 pct.2 lit.a combinat cu art.209 pct.2 al. ultim din Codul penal de la 1939.
A respins restul pretențiilor.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În temeiul art.1- 3 din L.221/2009 tribunalul a constatat caracterul politic al condamnării numitului R. G. ns. la 9 apr.1926 în ., fiul lui M. și A.,prin sentința nr.500/9 oct.1959 pronunțată de Tribunalul M. Timișoara, condamnare la 14 ani de muncă silnică și 7 ani degradare civică pentru crimă de uneltire contra ordinei sociale prin agitație, prevăzută de art.209 pct.2 lit.a combinat cu art.209 pct.2 al. ultim din Codul penal de la 1939(f.7).
În ceea ce privește despăgubirile morale, instanța a constatat faptul că prevederile art.5 al.1 lit. a din L.221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Dec. nr.1358/21 oct.2010 a Curții Constituționale.
În ceea ce privește despăgubirile materiale, tribunalul reține următoarele:
Conform înscrierilor de carte funciară nr._ Salonta, asupra numărului topografic 4459/31/a reprezentând în natură loc de casă și casă au avut înscris dreptul de proprietate, cu titlu de cumpărare, tatăl reclamantului –R. G. și soția R. I.. Asupra cotei de ½ s-a restabilit situația anterioară de CF în favoarea numitei S. I., în baza s.c. nr.1013/1963 pronunțată de Tribunalul Popular Salonta, constatându-se că asupra celeilalte cote de ½, și anume, partea lui R. G. este confiscată în favoarea Statului R.,în CF fiind întabulat dreptul de proprietate al statului asupra acestei porțiuni, cu titlu de sechestru, sub B 9, însă sub B 10,la data de 4 oct.1964 s-a transmis dreptul de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea numitei S. I.. De reținut că titlul în baza căruia numiții R. G. și soția au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ Salonta s-a desființat prin s.c. nr.1013/23 oct.1963 pronunțat de Tribunalul Popular Salonta (f.92). Pe de altă parte,prin Dispoziția nr.809/17 oct.2006 dată de Primarul Mun. Salonta s-a propus aprobarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri numitului R. S. (fiu al def. R. G.), ca urmare a soluționării notificării nr.14/2001 formulată de către acest R. S., în temeiul L.10/2001.
Având în vedere starea de fapt și de drept expusă mai sus cu privire la imobilul înscris în CF_ Salonta situat în Salonta, ..16, tribunalul va respinge cererea reclamantului de acordare de despăgubiri materiale în cuantumul expertizat de exp. A. M. (f.177), și anume în sumă de_ lei –valoarea întregului imobil.
Mai trebuie subliniat și faptul că printr-o hotărâre pronunțată de fosta Curte Supremă de Justiție s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii aplicată inculpatului R. G. (f.145), că prin Dec. nr.710/16 mai 2002 emisă de Comisia constituită în temeiul OUG nr.214/1999 s-a acordat numitului R. G. calitatea de luptător în rezistența anticomunistă(f.9), iar prin Hot. nr.28/5 iul.1996 dată de Comisia Județeană Bihor de Apl. a L.112/95 s-a respins cererea numitului R. S. P. pentru acordare despăgubiri, pentru imobilul din Salonta,. de ½, pe considerentul că imobilul a fost sechestrat și deci nu face obiectul Legii nr.112/1995.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul R. T., solicitând admiterea recursului, și, în principal, casarea hotărârii atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei privind răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de recurent; în subsidiar, modificarea în parte hotărârea atacate, admiterea acțiunii în totalitate, respectiv constatarea caracterului politic al arestării preventive și a condamnării a tatălui său, numitul R. G., la pedeapsa de 14 ani muncă silnică și 7 ani de degradare civică pentru comiterea crimei de uneltire contra ordii sociale prin agitație, precum și a măsurii confiscării averii, dispusă prin sentința penală nr. 500/1959 pronunțată de Tribunalul M. Timișoara, în baza art. 4 alin. 1 și 2 și art. 1 alin 3 din Legea nr. 221/ 2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; cu obligarea intimatului la plata în favoarea recurentului a sumei de 500.000 lei, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a tratamentului inuman din perioada urmăririi penale și a arestării preventive și respectiv a condamnării tatălui său, precum și la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de daune materiale (contravaloarea casei confiscate); cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul arată tatăl său, numitul R. G., a fost cercetat și condamnat la pedeapsa de 14 ani muncă silnică și 7 ani de degradare civică pentru comiterea crimei de uneltire contra ordii sociale prin agitație, dispusă prin sentința penală nr. 500/1959 pronunțată de Tribunalul M. Timișoara, deoarece a făcut parte dintr-o organizație (secta ”Martorii lui Iehova”) care a îndemnat membrii ei de a nu participa la viața politică și culturală, de a se sustrage de la serviciul militar, și care prelucra materiale de "propagandă dușmănească”.
Arată că, în data de 9 mai 1959 a fost arestat preventiv, în data de 9 octombrie 1959 a fost condamnat la pedeapsa mai sus amintită, iar în anul 1964 (iunie) a fost grațiat de restul de pedeapsă și eliberat.
Menționează că tatăl său deținea o casă situată în Salonta, .), care a fost confiscată, împreună cu întreaga avere.
Recurentul consideră că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, invocând prevederile art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea 221 2009 (în forma anterioară modificării ei prin Legea 202/2010).
Arată că, imobilul casă, menționat mai sus, a fost confiscat, lucru care rezultă atât din sentința penală nr. 500/ 1959 a Tribunalului M. Timișoara, din procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc de pe lângă Tribunalul M. Timișoara din 26 ianuarie 1960, cât și din sentința civilă nr. 1013/1963 a Tribunalului Popular al Raionului Salonta, astfel că, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 221/2009.
Astfel, solicită în principal trimiterea cauzei la instanța de fond pentru completarea probațiunii, deoarece, instanța a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, iar în lipsa unui răspuns, pretențiile mele nu pot fi dovedite în mod corespunzător.
În subsidiar, solicită reținerea cauzei spre judecare și admiterea acțiunii în întregime.
În ce privește daunele morale solicitate, arată că, chiar dacă prevederile art. 5 alin. 1 lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale, prin hotărârile pronunțate în dosarele înregistrate anterior publicării Deciziei Curții Constituționale s-au acordat daune morale, ceea ce constituie o inechitate, chiar o discriminare, ceea ce contravine art. 14 din CEDO.
Chiar si după publicarea deciziei respective,persoanele îndreptățite aveau speranța legitimă că-și vor realiza dreptul, ținând cont de jurisprudența de până atunci.
Susține că, prin această Decizia nr. 12/19. 09.2011 pronunțată de Î.C.C.J. sunt încălcate prevederi ale Convenției Europene pentru Apărarea drepturilor Omului, iar prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul prin aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fată de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Arată în continuare că, prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt încălcate prevederile din CEDO referitore la: dreptul la un proces echitabil; respectarea dreptului la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului; principiul nediscriminării, ca atare, această decizie este inaplicabilă raportat la prevederile contrare cu normele europene.
Arată în final că, în ce privește daunele materiale, practica judiciară este unanimă în sensul că acestea se acordă și deci trebuie acordate, fiind vorba de un imobil confiscat de stat în puterea unei hotărâri penale, astfel că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 221/2009.
În drept, sunt invoateă prevederile L. 221/2009, art. 998-999 C.civ., Convenția CEDO, Constituția României, ș.a.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice București prin - DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR CLUJ N.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR-ORADEA, solicitând în conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, admiterea prezentului recurs și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul critică sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, situația de fapt relevată în cauă nu poate fi încadrată în niciuna dintre prevederile Legii nr. 221/2009.
Invocă Decizia nr. 6/15.04.2013 pronunțata în dosar nr. 3/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, susține că, din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din legea specială, rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv categoria de bunuri mai sus menționate când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de măsura administrativă cu caracter politic. Această interpretare derivă din faptul că articolul menționat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precizându-și poziția procesuală prin reprezentantul său, cu ocazia dezbaterii pe fond a solicitat respingerea ambelor recursuri.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, instanța constată a fi nefondate urmare a considerentelor ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Astfel, în ceea ce privește recurs S. R. criticile invocate la adresa hotărârii recurate se constată a fi nefondate, corect instanța de fond reținând caracterul politic al condamnării numitului R. G., dispusă prin sentința penală nr. 500/9 octombrie 1959 pronunțată de Tribunalul M. Timișoara pentru infracțiunea de crimă de uneltire contra ordinei sociale prin agitație, faptă prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a combinat cu art. 209 pct. 2 alineatul ultim din Codul penal, condamnarea având caracter politic de drept în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea 221/2009.
În ceea ce privește recursul recurentului reclamant se constată că, prin cererea cu care a sesizat instanța aceasta a solicitat pe lângă capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii preventive și al condamnării tatălui acestuia la pedeapsa de 14 ani muncă silnică și 7 ani degradare civilă pentru comiterea de uneltire contra ordinii sociale prin agitație și a măsurii confiscării averii dispusă prin sentința penală nr. 500/1959 a Tribunalului M. Timișoara, și obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând valoare averii confiscate, precum și cheltuieli de judecată.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale se impun a fi precizate următoarele:
Curtea de Apel Oradea până la data publicării în Monitorul Oficial nr.789/7.11.2011 a deciziei civile nr.12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în baza art.329 Cod procedură civilă în soluționarea unui recurs în interesul legii, a admis și a continuat să admită astfel de cereri și să constate caracterul politic al măsurilor administrative, al condamnărilor cu caracter politic din perioada 6.03.1945-decembrie 1989 acordând daune morale chiar și după publicarea deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, cu referire la declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009.
Prin hotărârile pronunțate Curtea de Apel Oradea a reținut că deciziile Curții Constituționale sus menționate nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca dreptul la un proces echitabil instituit de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în judecată, fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele Blecic/Croației, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunțate în acest sens de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 14, art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției arătate mai sus.
Prin Decizia nr. 12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție însă, se reține că s-a stabilit –cu forță obligatorie pentru instanțe conform art. 330/7 alin. 4 Cod procedură civilă (dezlegările date problemelor de drept judecat, sunt obligatorii pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial -) că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constituit temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerente, obligatoriu pentru instanțe, că, efectele deciziilor de neconstituționalitate se produc pentru viitor și nu aduc atingere drepturilor câștigate; faptul că acțiunea întemeiată pe art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 s-a promovat când era în vigoare, nu înseamnă că efectele acesteia se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, nefiind un act juridic convențional și nefiind raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite pentru a opera legea incidentă la momentul în care raporturile au luat naștere.
S-a apreciat că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă juridic urmare a declarării neconstituționalității ei iar dreptul pretins, s-a considerat că nu mai are nici un fundament în legislația internă și nici nu este incidentă noțiunea de bun pentru a fi aplicabile dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așadar, deși până la publicarea acestei decizii Curtea de Apel Oradea a admis acțiunile introduse anterior publicării deciziilor de neconstituționalitate, reținând în acest sens existența unei speranțe legitime pentru realizarea dreptului pretins precum și faptul că în cauză nu pot fi discriminați reclamanții ale căror acțiuni nu au fost soluționate până la data publicării deciziilor de neconstituționalitate, și care au fost promovate anterior acestui moment, urmare a publicării deciziei nr. 12/2011 în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat expres că dreptul pretins nu mai are nici un fundament în legislația internă, instanța urmează a respinge recursul.
A proceda altfel decât a conchis Înalta Curte de Casație și Justiție ar însemna, o încălcare a dispozițiilor art.330/7 alin.4 Cod procedură civilă, dispoziții ce sunt imperative.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata de daune materiale corect a reținut instanța de fond faptul că acest capăt de cerere e nefondat raportat la situația juridică a imobilului și în legătură cu care se solicită despăgubirile.
Astfel, într-adevăr, potrivit evidenței rezultate din CF_ Salonta asupra top. 4459/31/a reprezentând în natură loc de casă și casă au avut calitatea de proprietari părinții reclamantului și anume R. G. și R. I..
Prin sentința civilă nr. 1013/1963 dată de Tribunalul Popular Salonta asupra cotei de ½ parte s-a restabilit situația anterioară în favoarea numitei S. I., asupra celeilalte cote de ½ parte făcându-se mențiunea că este confiscată în favoarea Statului R..
Pentru cota de ½ parte aparținând antecesorului reclamantului s-a făcut notificare în baza Legii 10/2001 de către numitul R. S., un alt fiu al lui R. G., prin Dispoziția nr. 809 din 17 octombrie 2006 emisă de Municipiul Salonta, făcându-se propunerea de acordare de despăgubiri, cu înaintarea documentației către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Constatându-se prin urmare că, pentru imobilul în cauză au fost obținute despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 potrivit dispozițiilor art. 5 lit. b din Legea nr. 221/2009 acordarea de despăgubiri materiale pe această cale este exclusă, criticile reurentului fiind astfel nefondate.
Împrejurarea că nici până în prezent despăgubirile nu au fost acordate nu este de natură a impune altă concluzie, atâta timp cât dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 nu a fost desființată, continuând a-și produce efectele.
Așadar, cum în cauză nu se poate reține nici un motiv care să atragă casarea cu trimitere sau modificarea hotărârii, criticile recurentului fiind nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 2 se vor respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de recurentul - reclamant R. T., domiciliat în Salonta, .. 7, județul Bihor și de recurentul - pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, . - DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR CLUJ N.-ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR-ORADEA - Oradea, D.C., nr. 2/B, J. BIHOR, în contradictoriu cu și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA - cu sediul în Oradea, .. 12 județul Bihor împotriva sentinței civile nr. 278/C din 4 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 martie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
D. M. F. T. V. P. A. L.
Judecător fond: F. M.
redactat: judecător: D. M.
tehnoredactat: A. L.
2 exemplare/1 aprilie 2014
| ← Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 847/2014. Curtea... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 58/2014. Curtea de... → |
|---|
