Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 847/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 847/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 7776/271/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 847/2014-R
Ședința publică din 23 septembrie 2014
PREȘEDINTE: P. C. – judecător
JUDECĂTOR: G. M.
JUDECĂTOR: P. A.
GREFIER: I. F.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul reclamant C. R. cu domiciliul în Oradea, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimatul pârât B. P., domiciliat în Oradea, .. 5, . și cu domiciliul procedural ales în Oradea, ., nr., 17/B, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr.196/A din 20 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost păstrată sentința civilă nr._/26.11.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect: acțiune în declararea simulației.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 16 septembrie 2014, dată la care părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării și pentru ca părțile să depună la dosar concluzii scrise a fost amânată pronunțarea hotărârii pentru data de azi, 23 septembrie 2014, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ pronunțată de către Judecătoria Oradea la data de 26.11.2013 s-a respins excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii.
S-a respins ca nefondată cererea formulată de către reclamantul C. R. G. în contradictoriu cu pârâtul B. P. .
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, antecesorul reclamantului a încheiat cu pârâtul atât contractul de vânzare-cumpărare atestat cu data certă 1/01.10.2002 cât și contractul de împrumut atestat cu data certă 3/01.10.2002 de către avocat M. M..De asemenea, antecesorul reclamantului a testat în favoarea pârâtului toată averea sa, declarând că nu are moștenitori rezervatari, prin testamentul autentificat sub nr. 3773/2002 de către BNP D. I..
Conform art. 1169 Cod civil, sarcina probei incumbă celui ce face o afirmție .În speță, sarcina probei privind caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare atestat cu data certă 1/01.10.2002 incumba reclamantului.
Instanța de fond a apreciat că reclamantul nu a dovedit caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare atestat cu data certă 1/01.10.2002.Astfel nici una din probele administrate, nu relevă că intenția părților a fost în sensul încheierii unui alt tip de contract, decât antecontractul de vânzare-cumpărare, răspunsurile pârâtului la interogator precum și depozițiile martorilor nerelevând date în acest sens.
De altfel, dacă se dorea doar garantarea împrumutului cu apartamentul antecesorului reclamantului nu era nici un impediment pentru a întocmi un contract de ipotecă la notar sau chiar și împrumutul putea fi încheiat la notar pentru a fi titlu executoriu și în cadrul actului notarial de împrumut să se convină și asupra ipotecii privind apartamentul în discuție. Antecesorul reclamantului și pârâtul nu au evitat notarul, dovadă fiind testamentul autentificat sub nr. 3773/2002 de către BNP D. I..
Chiar dacă atât contractul de vânzare-cumpărare atestat cu data certă 1/01.10.2002 cât și contractul de împrumut atestat cu data certă 3/01.10.2002 de către avocat M. M. s-au încheiat cu aceeași ocazie, aceasta nu denotă în sine caracterul simulat al primului contract menționat.De asemenea, faptul că pârâtul nu a intrat în posesia apartamentului nu este nefiresc, prin antecontract nespecificându-se asupra posesiei iar atâta timp cât pârâtul nu a devenit proprietar, nu are temei pentru obținerea posesiei.Argumentul reclamantului privind inexistența unui impediment la întocmirea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică nu este întemeiat, întrucât imobilul în litigiu a făcut obiectul legii 112/1995 iar în anul 2002 subzista inderdicția de înstrăinare reglementată de acest act normativ. În consecință instanța a respins cererea .
Cu privire la excepția lipsei de interes, aceasta a fost invocată într-un stadiu incipient al procesului, față de existența testamentului, însă ulterior, pe baza explicațiilor și a înscrisurilor noi depuse de către părți, instanța a constatat că reclamantul are interes în promovarea acțiunii, motiv pentru care a respins excepția lipsei de interes.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.274 C.proc.civ., reclamantul a fost obligat să plătească pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat dovedit cu chitanța nr.323/2013, depusă la dosarul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul apelant C. R. solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate în sensul admiterii acțiunii.
Prin decizia civilă nr.196/A din 20 mai 2014, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul C. R. în contradictoriu cu intimatul B. P., împotriva sentinței civile nr._ din 26.11.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o păstrează în totalitate, fără cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre examinând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de ordine public, tribunalul a reținut următoarele:
Acțiunea în simulație este acea acțiune prin care se cere instanței de judecată să constate existența și conținutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real.
În speță la aceeași dată și anume 01.10.2002 s-au întocmit în fața avocatului M. M. atât un contract de împrumut cât și o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, ambele având caracter public. Sumele de bai din cele două contracte sunt diferite, și anume în promisiunea de vânzare-cumpărare prețul este de_ lei vechi iar în contractul de împrumut suma este de 10.000 USD, echivalentul a_ lei vechi. Acest aspect confirmă faptul că este vorba despre 2 contracte diferite, fără legătură între ele. Dacă se urmărea simularea împrumutului sub forma promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, atunci sumele din cele două contracte trebuia să fie identice.
Un alt element al lipsei caracterului simulat al împrumutului este și faptul că defunctul C. T., în timpul vieții a testat în favoarea familiei B. P. întreaga sa avere, testamentul fiind autentificat sub nr. 3773/01.10.2002 la BNP D. I..
Din declarațiile martorilor H. A. și Zsilo S. A. rezultă că fiii pârâtului B. P. au preluat folosința apartamentului nr. 10 din . anul 2006.
S-a observat și faptul că, cu toate că reclamantul C. R. G. și-a întabulat dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 10/a, cu titlu de moștenire încă din anul 2006, acesta nu a făcut nici un demers pentru a obține apartamentul, până în anul 2012, data intentării acțiunii din prezentul dosar.
Față de considerentele expuse, reținând neaplicabilitatea disp.art. 1175 cod civil vechi, tribunalul a respins apelul, față de dispozițiile art. 296 c.pr.civilă și a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul C. R. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea administrării de probe, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în totul a sentinței civile nr._/2013 pronunțată de Judecătoria Oradea cu consecința admiterii acțiunii sale.
În motivarea recursului cu privire la solicitarea principală de casare a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, recurentul învederează faptul că apreciază că judecarea apelului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 191 și art. 295 din Codul de procedură civilă, privind administrarea probelor în cadrul apelului în sensul că deși nu a solicitat probe în cadrul motivelor de apel s-a încuviințat contraproba pentru intimat, deși proba cu martori solicitată de acesta nu a fost cerută sau invocată la prima instanță, iar în aceste condiții consideră că instanța de apel a respins în mod neîntemeiat cererea sa de contraprobă respectiv reaudierea martorului H. V. cu care a înțeles să probeze elementele aduse în discuție pentru prima oară de intimat în cadrul apelului, legate de folosința imobilului.
În ceea ce privește cererea subsidiară de modificare a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în totul a sentinței civile nr._/2013 pronunțată de Judecătoria Oradea cu consecința admiterii acțiunii sale, recurentul învederează în esență faptul că din probele administrate rezultă că intenția reală a părților a fost aceea de a încheia un contract de împrumut, iar promisiunea sinalagmatică de vânzare – cumpărare vizând apartamentul constituia doar o modalitate de garantare a acestui împrumut, părțile neavând intenția reală de a transmite proprietatea cu privire la imobil.
Subliniază că, instanța de apel interpretând eronat caracterul aparent, respectiv ascuns al celor două acte nu a observat că sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru a se reține existența simulației: existența a două acte încheiate concomitent și faptul că existența actului secret, respectiv contractului de împrumut a fost ascunsă terților.
Mai arată recurentul că instanța de apel nu a apreciat corect probele administrate, nepronunțându-se cu privire la depoziția martorei M. M. și cu privire la cererea sa de a înlătura această depoziție, respectiv nu a cercetat nici afirmațiile sale dovedite cu înscrierile de CF că la data de 1 octombrie 2002 nu exista nici un impediment legal pentru încheierea contractului autentic de vânzare – cumpărare privind apartamentul.
Recursul nu este motivat în drept.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 8 septembrie 2014 prin serviciul registratură, intimatul B. P. a solicitat respingerea recursului formulat de către recurent și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
În drept a invocat art. 115 și urm. din Codul de procedură civilă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de recurs reține următoarele:
Criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate.
În mod corect și judicios instanța de apel a respins ca nefondat apelul formulat de către reclamant și a păstrat în totalitate hotărârea pronunțată de instanța de fond prin care s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul C. R. G..
În ceea ce privește solicitarea de casare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare este de observat că potrivit art. 312 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă, în caz de casare, cauza se trimite spre rejudecare numai în situația în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa unei părți nelegal citată, niciuna dintre aceste două situații nefiind incidente în cauză, câtă vreme acesta a solicitat casarea cu trimitere pe motiv că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 191 și art. 295 din codul de procedură civilă privind administrarea probelor în cadrul apelului.
Mai mult, recurentul nu a solicitat probe în fața instanței de apel în afară de înscrisurile pe care acesta le-a depus, iar după ce i s-a comunicat întâmpinarea formulată de intimat prin care acesta a precizat ce martori solicită a fi audiați și motivul pentru care solicită audierea acestora, recurentul nu a cerut probe noi, iar după audierea martorilor propuși de intimat la ultimul termen de judecată în fața instanței de apel, reprezentanta recurentului a arătat că nu are alte cereri de formulat ( încheierea de ședință de 13 mai 2014 – fila 33 dosar apel).
Ca urmare susținerile recurentului în sensul că instanța de apel a respins în mod neîntemeiat cererea sa de contraprobă, respectiv reaudierea martorului Harapul V. sunt neîntemeiate, iar faptul că acesta apreciază că s-ar impune administrarea acestei probe nu constituie motiv de casare cu trimitere spre rejudecare, nefiind incidente dispozițiile art. 312 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă.
De asemenea nu subzistă nici motivele de modificare a hotărârii pronunțate în apel, nefiind îndeplinite condițiile pentru existența simulației, neexistând nici un indiciu în sensul că părțile ar fi avut vreo înțelegere secretă în acest sens între ele.
În mod corect și judicios instanța de apel a reținut că prin acțiunea în simulație se cere instanței de judecată să constate existența și conținutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau acele clauze ale sale care anihilează sau maschează actul real.
Or, în speță, la aceeași dată și anume 1 octombrie 2002 s-au întocmit în fața unui avocat două acte și anume un contract de împrumut și o promisiune sinalagmatică de vânzare – cumpărare ambele având caracter public, câtă vreme au fost încheiate în condiții identice în fața unui avocat.
Totodată, corect s-a reținut că sumele care figurează în cele două contracte sunt diferite, prețul achitat în cazul promisiunii de vânzare – cumpărare fiind mult mai mic decât suma acordată cu titlu de împrumut (_ lei vechi față de 10.000 de dolari), ori dacă ar fi fost vorba despre o simulație sumele din cele două contracte ar fi trebuit să fie identice.
Mai mult, faptul că părțile nu au avut un comportament ascuns rezultă și din aceea că s-au prezentat la aceeași dată (1 octombrie 2002) în fața notarului unde tatăl recurentului a încheiat un testament autentic în favoarea intimatului B. P., fapt care dovedește că intenția tatălui recurentului nu a fost aceea de a lăsa acest apartament fiului său.
Pe de altă parte, din declarațiile martorilor H. A. ( fila 32 dosar apel) și Zsilo S. A. ( fila 31 dosar apel) rezultă că fii intimatului pârât B. P. au locuit în apartamentul nr. 10 din . anul 2006 până prin anul 2011.
Susținerile recurentului în sensul că martorii H. V. și Jakab K. ar fi cunoscut faptul că tatăl său nu ar fi avut intenția de a vinde apartamentul sunt neîntemeiate câtă vreme martorul H. V.( filele 56-57 dosar fond) arată doar că nu cunoaște ca tatăl reclamantului să fi înstrăinat apartamentul în litigiu „întrucât era averea copilului, adică a reclamantului în cauză. Dacă era dispus să vândă acest apartament eu eram primul care l-aș fi cumpărat…”, iar martora Jakab K. ( fila 58 dosar fond) a arătat că de la tatăl reclamantului cunoștea faptul că acesta deține un apartament pe . Oradea „ despre care afirma dese rânduri că-l va lăsa moștenire copilului său – reclamantul din prezenta cauză…”. Astfel aceste probe testimoniale nu sunt concludente în ceea ce privește dovedirea faptului că tatăl recurentului nu ar fi avut intenția de a vinde apartamentul pe care-l avea în proprietate, cu atât mai mult cu cât martora M. M. în declarația aflată la filele 59-60 dosar fond a arătat că „ ambele părți doreau încheierea contractului de vânzare – cumpărare la care m-am referit mai sus…”
Ar mai fi de menționat doar că argumentul recurentului reclamant privind inexistența unui impediment la întocmirea contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică nu este întemeiat întrucât imobilul în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 112/1995, iar în anul 2002 subzista interdicția de înstrăinare reglementată de acest act normativ aspect care de altfel a fost comunicat părților de către avocat – martora M. M. – astfel cum rezultă din declarația acesteia aflată la filele 59 – 60 dosar fond.
Față de cele ce preced, instanța va respinge ca nefondat recursului și va menține ca fiind legală și temeinică hotărârea atacată, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant C. R. cu domiciliul în Oradea, ., județul Bihor în contradictoriu cu intimatul pârât B. P., domiciliat în Oradea, .. 5, . și cu domiciliul procedural ales în Oradea, ., nr., 17/B, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr.196/A din 20 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
P. C. G. M. P. A. I. F.
Red. P. C./01.10.2014
Jud. apel:M. F.-C. A.
Jud. fond:B. A.
Tehnored. I.F./01.10.2014 – 2 ex.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 578/2014. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 512/2014. Curtea de... → |
|---|
