Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 22-01-2014, Curtea de Apel ORADEA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 3558/83/2012*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția I civilă -

completul II recurs

nr. operator de date cu caracter

personal: 3159

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 178/2014-R

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2014

Președinte :

V. P.

- judecător

D. M.

- judecător

F. T.

- judecător

A. B.

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă G. M., cu domiciliul în comuna Orașu Nou, ., județul Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4026/D din 23.11.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._, având ca obiect: despăgubiri–Legea nr.221/2009.

Ministerul Public-P. de pe lângă Curtea de Apel Oradea este reprezentat de doamna procuror V. D..

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura litigiului dedus judecății, precum și faptul că la dosarul cauze a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 17 decembrie 2013, întâmpinare din partea intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, după care:

Instanța, în baza art. 1591 al. 4 Cod procedură civilă, procedând la verificarea competentei sale, constată că este competentă general, material și teritorial să judece litigiul de față, în temeiul dispozițiilor art. 299 al. 1 Cod procedură civilă .

Întrebată fiind, reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra prezentului recurs.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului promovat de partea reclamantă și menținerea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4026/D 23 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Satu M., în dosar nr._, s-a respins acțiunea civilă înaintată de reclamanta G. M., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru acordarea de despăgubiri în temeiul Legii nr.221/2009; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul analizând cererea în pretenții formulată, din perspectiva motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile coroborat cu efectele produse prin Decizia nr.12/19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 14/2011, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere ai Curții de Apel G. și s-a stabilit că „urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial,reținând și caracterul obligatoriu al acestei decizii în urma publicării în Monitorul oficial nr.789/07.11.2011, prin prisma disp.art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, a respins acțiunea promovată, conform dispozitivului prezentei sentințe.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta G. M. .

Prin decizia civilă nr. 3195/R din 28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr._, s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă G. M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 4026/D 23 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Satu M., care a fost menținută în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut următoarele:

Curtea de Apel Oradea până la data publicării în Monitorul Oficial nr.789/7.11.2011 a deciziei civile nr.12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în baza art.329 Cod procedură civilă în soluționarea unui recurs în interesul legii, a admis și a continuat să admită astfel de cereri și să constate caracterul politic al măsurilor administrative, al condamnărilor cu caracter politic din perioada 6.03.1945-decembrie 1989 acordând daune morale chiar și după publicarea deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, cu referire la declararea neconstituționalității dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009.

Prin hotărârile pronunțate Curtea de Apel Oradea a reținut că deciziile Curții Constituționale sus menționate nu pot fi aplicate cauzelor aflate pe rol la data publicării, pentru a nu încălca dreptul la un proces echitabil instituit de art.6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, legea incidentă la data formulării cererii de chemare în judecată, fiind aplicabilă pe tot parcursul procesului, invocând cauzele Blecic/Croației, Stratis Andreatis/Greciei, Popageorgiu/Greciei, pronunțate în acest sens de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art.14, art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției arătate mai sus.

Prin Decizia nr.12/19.09.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție însă, se reține că s-a stabilit –cu forță obligatorie pentru instanțe conform art.330/7 alin.4 Cod procedură civilă (dezlegările date problemelor de drept judecat, sunt obligatorii pentru instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial -) că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constituit temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerente, obligatoriu pentru instanțe, că, efectele deciziilor de neconstituționalitate se produc pentru viitor și nu aduc atingere drepturilor câștigate; faptul că acțiunea întemeiată pe art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 s-a promovat când era în vigoare, nu înseamnă că efectele acesteia se întind în timp pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, nefiind un act juridic convențional și nefiind raporturi juridice determinate de părți, cu drepturi și obligații precis stabilite pentru a opera legea incidentă la momentul în care raporturile au luat naștere.

S-a apreciat că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă juridic urmare a declarării neconstituționalității ei iar dreptul pretins, s-a considerat că nu mai are nici un fundament în legislația internă și nici nu este incidentă noțiunea de bun pentru a fi aplicabile dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În consecință, dacă până la publicarea deciziei nr. 12/2011 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat expres că dreptul pretins nu mai are nici un fundament în legislația internă, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunile introduse anterior publicării deciziilor de neconstituționalitate, reținând în acest sens existența unei speranțe legitime pentru realizarea dreptului pretins precum și faptul că în cauză nu pot fi discriminați reclamanții ale căror acțiuni nu au fost soluționate până la data publicării deciziilor de neconstituționalitate, după această dată instanța nu este în măsură să mai admită aceste acțiuni întrucât aceasta ar însemna o încălcare a dispozițiilor art.330/7 alin.4 Cod procedură civilă, astfel că acțiunea reclamantei în ceea ce privește acordarea daunelor morale a fost respinsă în mod corect.

Curtea a reținut că se mai impune ca o precizare suplimentară, sublinierea faptului că litigiul de față a fost promovat la 20.04.2012, deci după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, situație în care Curtea nu a mai admis astfel de cereri.

Totodată, având în vedere Decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nici aspectele invocate de partea reclamantă cu privire la caracterul politic al măsurii luate împotriva antecesorului său, s-a apreciat că nu se mai impun a fi analizate.

Raportat la considerentele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată.

Împotriva sentinței civile nr. 4026/D/2012 pronunțată de Tribunalul Satu – M. a formulat un nou recurs reclamanta - recurentă G. M. criticând hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în acest sens că instanța de fond a omis să pună în dezbaterea părților obiectul cauzei și nu a motivat în fapt și în drept respingerea fiecărui capăt de cerere.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate în totalitate.

Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței recurate în totalitate.

Examinând recursul declarat în cauză, instanța urmează a-l respinge ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

În dreptul procesual civil român, sistemul căilor de atac este guvernat de principiul unicității, în sensul că acestea pot fi folosite o singură dată și numai în ordinea stabilită de Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit principiului unicității căilor de atac partea nu poate folosi împotriva unei hotărâri decât o singură dată o cale de atac, neputându-se judeca de mai multe ori aceeași cale de atac împotriva unei hotărâri. Așadar, apelul și recursul nu pot fi exercitate împotriva aceleiași hotărâri decât o singură dată.

Cum în cauză recurenta contestatoare a mai formulat un recurs împotriva sentinței civile nr. 4026/D/2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., recurs soluționat de Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 3195/R/2013, recursul formulat împotriva aceleiași hotărâri este inadmisibil, potrivit considerentelor anterior expuse.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta G. M. împotriva sentinței civile nr. 4026/D/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul Satu – M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca inadmisibil recursul civil declarat de recurenta reclamantă G. M., cu domiciliul în comuna Orașu Nou, ., județul Satu M., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5, . și P. DE PE L. CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 12, județul Bihor, împotriva sentinței civile nr. 4026/D din 23.11.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

V. P. D. M. F. T. A. B.

- judecător fond – R. N.

- redactat decizie – judecător F. T. - 19.02.2014

- dactilografiat grefier A. B. – 19.02.2014 – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 22-01-2014, Curtea de Apel ORADEA