Partaj judiciar. Decizia nr. 917/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 917/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 14846/271/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL O.
Secția I Civilă
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 917/2014-R
Ședința publică din 09.10.2014
Președinte: S. A. L.
Judecător: T. D.
Judecător: M. E.
Grefier: M. V.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii F. V. și F. V.- ambii cu domiciliul în O., ., ., județul B., în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA O.-ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O., cu sediul în O., Piața Unirii, nr.1, județul B., S. B. O., cu sediul în O., ., . B., M. FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ., sector 5, împotriva deciziei civile nr. 668/R din 20 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel O., în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă contestatoarea personal, reprezentanta contestatorilor, avocat I. C. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/3.09.2014, eliberată de Baroul B. - Cabinet de Avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, contestația în anulare este legal timbrată, fiind achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, după care:
La întrebarea instanței, reprezentanta contestatoarei arată că susține contestația în anulare și în ceea ce îl privește pe F. V., sens în care procedează la completarea precizării aflată la filele 23 – 27 ale dosarului. Arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentanta contestatorilor solicită admiterea contestației în anulare, admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare în principal, iar în subsidiar, admiterea recursului, reținerea spre rejudecare, iar pe fond, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Solicită respingerea excepției de tardivitate față de precizarea formulată în contestație în anulare. Apreciază că, contestația în anulare este declarată în termenul legal prevăzut de lege. Arată că instanța de recurs a comiso . erori în ceea ce privește identificarea clădirii și acceptarea ca monument istoric. Clădirea este într-adevăr monument istoric însă aceasta nu împiedică vânzarea lui. Direcția Județeană pentru Cultură B. a comunicat faptul că nu își exercită dreptul de preemțiune, iar vânzarea se poate face numai după înscrierea calității de monument istoric în CF pentru ca viitorul proprietar să fie conștient de statutul pe care și-l asumă, astfel, cu condiția respectării obligațiilor legale specifice, aceste imobile pot fi înstrăinate. Nici un alt vecin nu a avut astfel de probleme la momentul achiziționării spațiului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 668/R din 20 mai 2014, Curtea de Apel O. a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurenții – reclamanți F. V. și F. V. în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria O. – Administrația Imobiliară O., S. – B., cu sediul în O., și Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, împotriva deciziei civile nr. 355 din data de 07.11.2013, pronunțată de Tribunalul B., pe care a menținut-o în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:
Criticile aduse atât deciziei pronunțată de instanța de apel cât și sentinței instanței de fond sunt neîntemeiate, corect și judicios a reținut atât instanța de apel cât și instanța de fond că la soluționarea prezentei cauzei vizând sistarea indiviziunii și constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare a imobilului din litigiu nu se poate face abstracție de litigiile anterioare dintre părți și nici de situația juridică a imobilului.
Așa cum rezultă din probele administrate în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr._ reclamanții au solicitat instanței obligarea pârâtului Statul Român prin Unitatea Administrativă – Primăria O. să le vândă apartamentul nr. 9 din O., ., compus din 3 camere, și dependințe deținut în baza contractului de închiriere nr. 644/25 mai 2007 și să le închirieze celelalte două camere din același imobil cu motivarea că imobilul în mod artificial a fost împărțit în două unități locative. Această acțiune a fost admisă de Judecătoria O. prin sentința nr. 4820/2008, sentința fiind menținută prin Decizia civilă nr. 84/A/2009 a Tribunalului B. însă cu ocazia judecării recursului, prin Decizia nr. 1907/2009-R din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel O. a fost admis recursul Consiliului Local prin Administrația Imobiliară O. și al Ministerului Finanțelor Publice prin DGFP- B. împotriva deciziei nr. 84/2009 a Tribunalului B. fiind modificată sentința nr. 4820/2008 a Judecătoriei O., în sensul că a fost respinsă cererea reclamantului reținându-se că, imobilul respectiv este inclus pe lista de monumente istorice și nu poate face obiectul unei vânzări către chiriași în condițiile Legii nr. 112/1995, fiind și revendicat în baza Legii nr. 10/2001 de foștii proprietari.
Cum în speță, contractul de vânzare – cumpărare nr. 12 din 08.09.2009 încheiat între reclamanții F. și pârâta Administrația Imobiliară O. cu privire la imobilul respectiv a fost încheiat în baza Sentinței civile nr. 4820/2008 și a Deciziei nr. 84/2009 a Tribunalului B. prin care pârâta Administrația Imobiliară O. a fost obligată la vânzarea imobilului sus-menționat și cum prin Decizia nr. 1907/2009 a Curții de Apel O. aceste hotărâri au fost schimbate fiind respinsă acțiunea reclamantului, este evident că încheierea contractului de vânzare –cumpărare s-a făcut fără consimțământul liber a proprietarului deși consimțământul valabil al părții ce se obligă reprezintă unul din condițiile esențiale la încheierea unei convenții potrivit art. 948 din Codul civil în vigoare la data încheierii actului, corect fiind constată nulitatea acestui contract de către instanța de fond.
Mai mult, a opinat in stanța de recurs, din probele administrate rezultă că imobilul în litigiu, ce a făcut obiectul contractului de vânzare – cumpărare nr. 12/2009 a cărei sistare de indiviziune s-a solicitat, a fost declarat monument istoric, aspect reținut cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 1907/2009 / R a Curții de Apel O., astfel că aspectele privind declararea imobilului ca monument istoric nu mai pot fi repuse în discuție, art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia stabilind expres că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, criticile recurenților în acest sens fiind nefondate.
Prin urmare, în mod judicios a apreciat atât instanța de fond cât și instanța de apel că se impune constatarea nulității absolute a contractului de vânzare –cumpărare nr. 12/2009, astfel că în condițiile în care calitatea de proprietari a reclamanților asupra apartamentului nr. 9 compus din 3 camere, situat în O. .. 4, dobândit în baza acestui contract s-a pierdut cu caracter retroactiv, corect au reținut ambele instanțe că reclamanții nu mai au nici o calitate de a cere ieșirea din indiviziune cu privire la bunul aflat în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale.
Aspectele invocate de către recurenți cu privire la lipsa întabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului sunt nefondate și irelevante în condițiile în care imobilul respectiv a fost declarat monument istoric, fiind un bun inalienabil, aflat în domeniul public, dobândirea bunului de către orice persoană fiind interzisă de lege, art. III pct. 9 din Anexa Legii nr. 213/1998 stabilind expres că trecerea în domeniul public a monumentelor operează de drept, prin efectul legii.
Așadar, instanța de recurs a reținut că, corect a fost admisă acțiunea reconvențională prin care Consiliul Local O. – Administrația Imobiliară O. a solicitat, în baza deciziei civile nr. 1907/2009 a Curții de Apel O., constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare nr. 12/2009, încheiat de reclamanți în urma executării silite a intimatelor în dosarul execuțional nr. 181/E/2009 al B. P. E. în baza titlului executoriu reprezentat de Sentințe civilă nr. 4820/2008 a Judecătoriei O. și întoarcerea executării silite în sensul revenirii apartamentului în proprietatea Statului Român, criticile recurenților și în acest sens fiind nefondate.
Nefondat este și motivul invocat de recurenți pentru menținerea contractului, respectiv că imobilul a fost declarat monument istoric în anul 2010 ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care așa cum s-a reținut, potrivit art. III pct. 9 din Anexa Legii nr. 213/1998 statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național fac parte din domeniul public al orașului, iar trecerea în domeniul public operează de plin drept prin efectul legii, dar și față de împrejurarea că aspectele privind constatarea imobilului ca fiind monument istoric au fost tranșate cu autoritate de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 1907/2009 a Curții de Apel O., acesta fiind unul din motivele pentru care a fost respinsă acțiunea reclamantului F. pentru obligarea pârâtei Administrația Imobiliară O. la vânzarea apartamentului nr. 9 din O. ..
În atare situație, contractul de vânzare – cumpărare fiind lovit de nulitate absolută, corect fiind dispusă de către instanța de fond restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării silite a sentinței civile nr. 4820/2008 și întabularea Statului Român în cartea funciară, sunt nefondate și criticile recurenților privind respingerea probei cu expertiza și a celorlalte probe vizând constatarea stării tehnice a apartamentului a cărui sistare de indiviziune s-a solicitat.
Având în vedere considerentele mai sus-expuse, văzând că motivele invocate de recurenți sunt nefondate, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 a respins ca nefondat recursul declarat, menținând în totalitate decizia atacată ca legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii, au formulat cerere de revizuire, recurenții reclamanți F. V. și F. V., solicitând admiterea acesteia, desființarea deciziei, constatarea legalității contractului de cumpărare din 2009 a apartamentului 9, a posibilității de cumpărare a acestuia.
Prin motivele depuse la dosar s-a invocat că nu au fost reținute argumentele lor din întâmpinare ci doar ale reclamantei, legea aplicabilă este nr. 422/2001, cu norme de aplicare aprobate în 2009. Diferența de spațiu denumită impropriu . pierdut potrivit definiției din Legea nr. 422/2001, calitatea de parte de monument istoric. Depune un document al Primăriei O. prin care își declină calitatea de vânzător, a calității procesuale de reclamant.
La data de 18.09.2014, unul dintre revizuienți – F. V. – și F. V., conform susținerii din 09.10.2014, au precizat calea de atac ca fiind o contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia, casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare, pe fond, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
A invocat că decizia este rezultat al unei greșeli materiale, conține omisiuni a motivelor de recurs. S-a confundat încadrarea apartamentului ca fiind nr. 9 . colț cu Moscovei nr. 4, ori, în realitate este apartamentul nr. 9 ., celălalt fiind locuit de familia P.. Clădirea, deși monument istoric poate fi vândută, nu există o interdicție - art. 4 alin. 3 și urm. din Lege nr. 422/2001 -.
M. Culturii, prin adresa nr. 725/02.06.2014 le-a comunicat că nu există drept de preemțiune, iar vânzarea se poate face după înscrierea calității de monument istoric în CF pentru ca viitorul proprietar să cunoască statutul ce și-l asumă. Toate celelalte apartamente din clădire s-au înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995.
Împreună cu soțul au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 22/08.09.2009 în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentul în litigiu, prin decizia civilă nr. 1907/2009 a Curții de Apel O. s-a constatat nulitatea absolută a acestuia, cu motivarea că imobilul era înscris pe lista monumentelor istorice din anul 2004 și nu putea face obiectul vânzării în baza Legii nr. 112/1995. S-a mai reținut existența unei cereri de restituire de către foștii proprietari ai palatului A..
Toate acestea reprezintă erori materiale deoarece nu există o lege care să interzică vânzarea, toți vecinii au cumpărat, dreptul său s-a născut în anul 2001. Greșit s-a apreciat că imobilul este revendicat, dar nu s-a observat adresa Primăriei nr._/15.06.2004 ce atestă că imobilul nu este revendicat, revendicarea se referă la altă locație.
Nu s-a referit instanța la motivele de recurs ce vizau inexistența unei interdicții de înstrăinare, în spațiu locuiesc 3 familii. Au fost induse instanțele în eroare, s-au făcut referiri la reglementări legale ce nu mai sunt în vigoare, la legea monumentelor istorice din 1998, nu la cea actualizată.
Atât cea cât și Primăria au de pierdut, ea redevine chiriaș, iar Primăria va trebui să o despăgubească.
În drept s-a invocat art. 318 teza I, II Cod procedură civilă.
Consiliul Local O. – Administrația Imobiliară O., prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția de tardivitate a cererii, nefiind depusă în termenul impus de art. 3223 pct. 2 Cod procedură civilă, art. 324 alin. 1 pct. 1 indice 2 Cod procedură civilă, iar pe fond respingerea acesteia ca inadmisibilă.
Susținerile contestatorilor nu pot fi primite, nu există un înscris nou, acesta era cunoscut de instanță.
Ceilalți intimați, deși legal citați, nu și-au comunicat poziția în cauză.
Examinând decizia contestată, urmare a precizării căii de atac din revizuire în contestație în anulare, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța constată următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, motivele pentru care părțile pot uza de aceasta fiind strict și limitativ prevăzute de art. 317-318 Cod procedură civilă. Potrivit art. 318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs, mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Analizând considerentele deciziei contestate prin raportare la motivele de recurs ce au fost invocate de contestatori, se reține faptul că, instanța de recurs a verificat fiecare aspect, s-a raportat la cuprinsul Deciziei civile nr. 1907/2009/R pronunțate de Curtea de Apel O. conform căreia s-a reținut faptul că imobilul în litigiu a fost declarat monument istoric, că acest aspect are autoritate de lucru judecat. Art. 318 Cod procedură civilă are în vedere existența unor greșeli materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și pentru verificarea cărora nu este necesară reaprecierea probelor, ceea ce în speță însă nu este cazul. Ca urmare, pe această cale nu pot fi verificate greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor texte legale.
Cele reținute de instanța de recurs reprezintă chestiuni de judecată, de apreciere și interpretare a probelor administrate, a incidenței dispozițiilor legale în materie, ori aceste aspecte, conform celor expuse mai sus, nu pot fi calificate ca greșeli materiale în sensul art. 318 Cod procedură civilă care să poată fi verificate pe calea contestației în anulare, altfel ar echivala cu un recurs la recurs ceea ce este inadmisibil.
Faptul că cele reținute de instanță nu corespunde punctului de vedere al contestatoarei nu poate fi calificat ca o greșeală materială, modul în care s-a făcut verificarea aplicării disp. art 673 indice 9 Cod procedură civilă reprezintă o chestiune de judecată ce nu poate fi modificată, verificată, pe calea aleasă de contestator.
Ca urmare, nefiind incidente dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, instanța va respinge contestația în anulare ca fiind nefondată, menținând în întregime decizia contestată ca fiind legală și temeinică.
Față de cele expuse, excepțiile invocate de intimată, raportat la precizarea căii de atac, nu se mai impuneau a fi analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondată contestația în anulare declarată de contestatorii F. V. și F. V., ambii cu domiciliul în O., ., ., județul B., în contradictoriu cu intimații PRIMĂRIA O.-ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ O., cu sediul în O., Piața Unirii, nr.1, județul B., S. B. O., cu sediul în O., ., . B., M. FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ., sector 5, împotriva deciziei civile nr. 668/R din 20 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel O., pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 09.10.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
S. A. L. T. D. M. E. M. V.
- redactat hotărâre în concept – judecător – S. A. L. – 14.10.2014
- judecători recurs – G. M., R. F., P. C.
- dact. gref. M. V. – 14.10.2014 – 2 ex.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 626/2014. Curtea de Apel ORADEA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 10-09-2014,... → |
|---|
