Succesiune. Decizia nr. 903/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 1635/177/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Nr. operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR ._
DECIZIA CIVILĂ NR.903/A/2014
Ședința publică din 6 octombrie 2014
PREȘEDINTE: V. I. S. - judecător
JUDECĂTOR: M. D.
JUDECĂTOR: B. D. M.
GREFIER: F. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurentul pârât MULCUȚA M., cu domiciliul procesual ales în Oradea, ., . la Cabinet de avocat „M. D.”, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. A., cu domiciliul procesual ales în Oradea, ., nr. 19, . la Cabinet de avocat „D. G.”, împotriva deciziei civile nr. 249/A din data de 20 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, având ca obiect succesiune.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 22 septembrie 2014, când părțile prezente au formulat concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 29 septembrie 2012, respectiv pentru data de azi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND :
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 541 din data de 3 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Aleșd, s-a respins excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată în cauză, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta D. A., în contradictoriu cu pârâtul Mulcuța M. și, în consecință, s-a constatat că în urma decesului defunctului Mulcuța I. a rămas ca și moștenitor acceptant al succesiunii pârâtul Mulcuța M., fratele defunctului, în calitate de colateral privilegiat.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Mulcuța I. se compune din imobilele înscrise în CF_ Nojorid, nr. cadastral 2706, CF_ Nojorid nr. cadastral 2694, CF_ Nojorid nr. cadastral_ și CF_ Oradea nr. topo._.
S-a constatat că reclamanta D. A. deține un drept de creanță asupra succesiunii defunctului Mulcuța I. în cuantum de 36.998,40 Euro, reprezentând pasiv succesoral.
S-a dispus predarea succesiunii către moștenitor și întabularea dreptului de proprietate astfel dobândit în Cartea Funciară cu titlu de succesiune.
S-a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 36.998,40 Euro, în echivalent în lei la data plății efective, în favoarea reclamantei D. A..
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 lei, în favoarea reclamantei
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția privind prescripția dreptului la acțiune, instanța a apreciat că această excepție este nefondată, în condițiile în care dreptul la acțiune având un obiect patrimonial (atât în temeiul art. 1 din Decretul nr. 167 din 1958, act în vigoare la data introducerii acțiunii, acțiunea fiind întemeiată pe prevederile vechiului Cod Civil, cât și în temeiul art. 2500 și următoarele Noul Cod Civil,) al reclamantei s-a născut odată cu stabilirea calității de moștenitor a pârâtului de rând 1, Mulcuța M..
Instituția prescripției nu operează în cauza dedusă judecății, având în vedere că, potrivit art. 1 din Decretul nr.167/1958, fundamentul acestei instituții este de a sancționa pasivitatea titularului dreptului la acțiune, care nu și-a valorificat dreptul material la acțiune în termenul prevăzut de lege.
În cauză, dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la data decesului lui decujus, respectiv la 30.04.2011, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că între reclamanta și decujus a existat o relație de notorietate de concubinaj, iar numai după decesul acestuia reclamanta avea un interes rezonabil în a promova cererea, aceasta fiind de fapt și interpretarea dată de instanțe în cauze similare, respectiv că până la deces și, implicit, până la dezbaterea succesiunii, dreptul la acțiune nu se naște. Ar fi total neechitabil ca reclamanta să fie sancționată pentru pasivitate, atâta timp cât nu a fost pasivă, dreptul și interesul său născându-se doar la data decesului concubinului său.
În situația în care raportul juridic dintre părți s-a născut la data remiterii sumelor de bani, instanța a constatat că în toată această perioada prescripția a fost întreruptă, prin recunoașterea de către defunct a datoriei pe care o avea, făcută implicit prin continuarea relației de concubinaj.
Rezultă așadar, astfel cum s-a opinat în jurisprudență, că recunoașterea nu trebuie să fie expresă, ci doar neîndoielnică, or prin continuarea relației, defunctul a recunoscut implicit și creanța, astfel încât dreptul reclamantei la acțiune s-a născut la data morții acestuia.
Prin urmare, rezultă că reclamanta doar după data deschiderii succesiunii lui decujus are posibilitatea să se îndrepte împotriva moștenitorilor acestuia - debitori față de reclamantă, fiind necesară stabilirea calității lor de moștenitori după defunctul Mulcuța I., care, conform actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei, a decedat la data de 30.04.2011 și acceptarea succesiunii.
Instanța, raportat la data decesului defunctului (30.04.2011), care coincide cu momentul nașterii dreptului reclamantei de a se îndrepta cu acțiune în contra moștenitorilor, nu a socotit ca fiind împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, acțiunea fiind înregistrată la instanță la data de 04.08.2011, la scurt timp după decesul lui decujus.
Referitor la fondul cauzei deduse judecății, instanța, analizând probele administrate în cauză, respectiv actele de stare civilă, extrase Carte Funciară, documente bancare, certificat de calitate de moștenitor, cât și declarațiile martorilor audiați în cauză, a reținut următoarele:
Conform certificatului de deces . nr._/02.05.2011, emis de Primăria Municipiului Oradea, depus la dosarul cauzei la fila 131, rezultă că Mulcuța I. a decedat la data de 30.04.2011 în localitatea Oradea, județul Bihor, având ultimul domiciliu în . județul Bihor.
La data de 19.07.2011, în fața Biroului Notarului public M. S. T., s-au prezentat succesorii defunctului Mulcuța I., decedat la data de 30.04.2011, respectiv pârâtul de rând 1 Mulcuța M., cu domiciliul în localitatea T., ., județul Bihor, care a acceptat moștenirea, Mulcuța E., în calitate de mamă, Mulcuța T. F., în calitate de soră, Mulcuța S. V., în calitate de soră, Mulcuța L., în calitate de frate, Mulcuța F., în calitate de frate, J. M., în calitate de soră, Lacatos E. M., în calitate de soră și V. A., în calitate de soră, care au înțeles să renunțe la succesiune, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 99 încheiat la data de 19.07.2011 ( fila 131 dosar).
Rezultă așadar, raportat la certificatul de calitate moștenitor nr. 99 încheiat la data de 19.07.2011 ( fila 131 dosar), cât și raportat la încheierea finală pronunțată în dosar succesoral nr. 117/2011 la data de 19.07.2011 de Biroul Notarului Public M. S. T. ( fila 130 dosar), că singurul acceptant al moștenirii rămase de pe urma defunctului Mulcuța I. este fratele acestuia, pârâtul de rând 1 Mulcuța M., singurul care, de altfel, are calitate procesuală pasivă în cauza de față, urmând ca instanța, în baza art. 644 și următoarele coroborat cu art. 650, art. 659 și următoarele Vechiul cod civil sub imperiul căruia a luat naștere raportul juridic dedus judecății, să constate că în urma decesului defunctului Mulcuța I., decedat la data de 30.04.2011, a rămas ca și unic moștenitor acceptant al succesiunii fratele acestuia, respectiv pârâtul Mulcuța M., în calitate de colateral privilegiat.
Pârâții Mulcuța F., Mulcuța F., Mulcuța V., Mulcuța L., J. M., Lakatoș M., V. A., Mulcuța E. au fost inițial chemați în judecată de reclamantă, însă instanța, față de poziția procesuală manifestată de reclamantă în ședința publică, ținând seama și de principiul
disponibilității parților, în baza art. 246 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei față de aceștia.
Referitor la bunurile ce formează masa succesorală, din probele administrate în cauză, respectiv din extrasele CF nedef._ Nojorid, instanța a reținut că defunctul Mulcuța I. la data decesului avea în proprietate imobilul cu nr. cadastral 2706, imobilul cu nr. cadastral 2694, conform situației evidențiate de CF_ Nojorid, imobilul înscris în CF_ Nojorid cu nr. cadastral_ și imobilul înscris în CF_ Oradea cu nr. topo._, bunuri care reprezintă în fapt activul succesiunii defunctului.
Față de împrejurarea că pârâtul Mulcuța M. a acceptat succesiunea rămasă de pe urma fratelui său Mulcuța I., instanța, în baza acelorași texte de lege, a dispus predarea succesiunii către moștenitorul acceptant, iar, în baza art. 24 și următoarele, coroborat cu art. 26 și următoarele din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, a dispus și întăbularea dreptului de proprietate astfel dobândit în Cartea Funciară cu titlu de succesiune.
Referitor la dreptul de creanță al reclamantei asupra succesiunii defunctului Mulcuța I., în cuantum de 37.000 Euro, reprezentând pasiv succesoral, instanța a reținut că reclamanta a avut relații de concubinaj cu defunctul Mulcuța I., începând cu perioada anului 1999 și până în anul 2011 când acesta a decedat.
Relația acestora de concubinaj, demonstrată în cauză prin depozițiile martorilor audiați B. E. C., Plaștin Cooș V., N. V. A., s-a dovedit a avea un caracter de continuitate și de notorietate, aspect ce a rezultat din proba testimonială administrată în cauză, respectiv declarațiile martorilor audiați (filele 192 - 193 Vol. I dosar și filele 4-5 vil. II dosar cât și fila 193 vol. I).
S-a reținut în aceste sens că reclamanta a locuit inițial cu defunctul în Oradea, iar în anul 2000 cei doi s-au mutat împreună în localitatea Brescia din Italia, aspect reliefat de declarația martorei B. E. C. (filele 4-5 vol. II dosar), persoană care a locuit alături de cei doi concubini în același apartament. În aceeași perioadă reclamanta a locuit și cu familia pârâtului de rând 1, aspect recunoscut de parat la interogatoriul administrat în cauză (filele 154-155 vol. I dosar).
S-a reținut, de asemenea, că reclamanta a fost încadrată în muncă pe perioada cât a locuit în Italia, fiind angajată ca și dansatoare în diverse localuri și având venituri semnificative din această activitate prestată. În anul 2003 defunctul Mulcuța I. a fost condamnat în Italia, reclamanta fiind cea care a suportat costurile legate de proces, respectiv onorariu de avocat, aspect ce rezultă din declarația martorei B. E. C. ( fila 4-5 dosar vol. II), pe de o parte, cât și din declarația avocatei Raffaela Ghilardi din Italia (fila 158-159 vol. I), iar ulterior eliberării defunctul Mulcuța I. a revenit în România ( aspect confirmat de declarația martorei N. V. A. (fila 192 Vol. I dosar).
S-a reținut, în cauză, în raport de documentele financiar bancare depuse la dosar, că, după data întoarcerii defunctului Mulcuța I. în România,
reclamanta D. A. i-a remis defunctului diverse sume de bani, cu scopul de a-și deschide o afacere, acest ultim aspect rezultând din declarațiile martorilor audiați în cauză - B. E. C., Plaștin Cooș V. (filele 192 - 193 Vol. I dosar și filele 4-5 vil. II dosar cât și fila 193 vol. I).
Astfel, reclamanta D. A. a virat în conturile bancare ale defunctului Mulcuța I. suma totală de 36.998,40 Euro astfel după cum urmează: în baza viramentului efectuat la data de 13.06.2007 prin Banca Unicredit din Bologna a virat suma de 10.000 Euro (filele 3-4 dosar vol. 1 cât și traducerea documentelor de plată depuse la dosarul cauzei la fila 164), la data de 11.06.2007 prin banca Unicredit –Agenția din Bologna a virat suma de 10.000 Euro (filele 5-6 dosar vol. I cât și traducerea documentelor de plată depuse la dosarul cauzei la fila 162), la data de 14.06.2007 prin banca Unicredit a virat suma de 8.000 Euro ( filele 9-11 dosar vol. I cât și traducerea documentelor de plată depuse la dosarul cauzei la fila 163), la data de 12.06.2007 prin banca Gruppo Unicredit a virat suma de 7.000 Euro ( filele 12-14 dosar vol. I cât și traducerea documentelor de plată depuse la dosarul cauzei la fila 165). De asemenea, conform actului tradus depus la fila 166 vol. I dosar, instanța a reținut că reclamanta D. A. a mai efectuat la data de 03.08.2010 în favoarea defunctului Mulcuța I. o plată în sumă de 1998,40 Euro transfer prin poștă .
Rezultă așadar un total 36.998,40 Euro, sume de bani dovedite în cauză și cu privire la care instanța a constatat că reprezintă pasivul succesiunii rămase de pe urma defunctului Mulcuța I. și care au fost remise de reclamantă acestuia în perioada mai sus - menționată, conform documentelor bancare mai sus arătate. Pe de altă parte, instanța a reținut că reclamanta are un drept de creanță cu privire la această sumă, adoptarea unei soluții contrare conducând implicit la îmbogățirea fără justă cauză a pârâtului de rând 1, ceea ce este inadmisibil.
Față de cele ce preced, având în vedere că reclamanta a făcut dovada sumelor de bani remise defunctului Mulcuța I. și că succesiunea rămasă de pe urma acestuia a fost acceptată - pur și simplu - de fratele acestuia, pârâtul Mulcuța M., instanța a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 36.998,40 Euro, în echivalent în lei la data plății, în favoarea reclamantei D. A..
În baza art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a pârâtului, instanța a dispus obligarea sa la plata sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei D. A., sumă ce reprezintă onorar de avocat, conform delegației de la dosar, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 20.06.2013 – data poștei, în termen legal, a declarat recurs, recalificat în apel față de valoarea obiectului pricinii de peste 100.000 lei, pârâtul Mulcuta M., solicitând schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă.
În motivare s-a arătat că soluția de respingere a excepției este nelegală, instanța dând dovada de un subiectivism nepermis, interpretând in mod arbitrar dispoziții legale imperative. În mod eronat a reținut instanța că relația notorie de concubinaj dintre reclamantă și defunct ar putea fi asimilată cu o relație dintre
soți, astfel că nu a curs prescripția, dispozițiile art. 14 al. 4 din Decretul nr. 167/1958 fiind imperative si fără posibilitate de interpretare.
Apelantul consideră că nu rezultă, de nicăieri, că sumele virate în contul lui Mulcuța I. au fost virate cu titlu de împrumut, or, potrivit codului de procedură civilă, sarcina probei îi revine reclamantei, iar, în lipsa unei dovezi în acest sens, acțiunea se impunea a fi respinsă si pe fond.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata D. A. a arătat că solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 249/A/2014, din data de 20 iunie 2014, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul Mulcuța M., în contradictoriu cu intimata D. A., împotriva sentinței civile nr. 541 din data de 3 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Aleșd și a obligat apelantul la cheltuieli de judecată în cuantum de 4500 lei în favoarea intimatei D. A..
În considerentele deciziei tribunalul a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost în mod corect respinsă de prima instanță.
Astfel, instanța nu a reținut, așa cum arătă apelantul, că relația de concubinaj ar putea fi asimilată cu o relație dintre soți pe timpul căreia nu ar curge prescripția. Ceea ce a reținut prima instanță, făcând o interpretare legală și temeinică a dispozițiilor legale în materie de prescripție și a stării de fapt, este că în speță nu poate fi reținută incidența prescripției. Astfel, prescripția extinctivă are caracter de sancțiune pentru titularul unui drept încălcat sau nerecunoscut, care omite să își exercite dreptul de a formula cererea de chemare în judecată în termenul prevăzut de lege. În cauză, întrucât reclamanta a trăit în concubinaj cu defunctul din anul 1999 și până la data decesului – 2011, locuind și gospodărind împreună, dreptul acesteia la acțiunea în restituirea sumelor date concubinului s-a născut doar la decesul acestuia, când moștenitorul a contestat dreptul reclamantei. Până la decesul concubinului, reclamanta nu avea interes în a solicita restituirea sumelor, deoarece concubinul nu îi contesta drepturile, ambii profitând în egală măsură de rezultatele sumelor de bani investite, prin faptul că trăiau și gospodăreau împreună.
Pe fondul cauzei, criticile apelantului se rețin, de asemenea, ca fiind nefondate. Din probațiunea administrată în cauză, martori și înscrisuri, detaliată pe larg de instanța de fond, rezultă cu prisosință atât sursa sumelor de bani în litigiu cât și remiterea acestora către defunct și scopul cu care au fost remise. Astfel, sumele de bani au fost remise prin transferuri bancare în favoarea defunctului. Înscrisurile depuse de reclamantă cu privire la transferurile bancare sunt confirmate și de adresa nr. 775/19.02.2013, trimisă instanței de Banca Transilvania, din anexele căreia rezultă intrările în cont și ridicările în numerar personal de către Mulcuța I.. Nu pot fi avute în vedere susținerile apelantului vizând înscrisul cu privire la suma de 1998,4 Euro, acesta constituind o adeverință din 3.07.2011 cu privire la o operațiune de transfer anterioară, din anul 2010. De asemenea, și probațiunea testimonială administrată în cauză confirmă transferurile bancare efectuate de reclamantă către defunct. Deși reclamanta a arătat că a mai remis direct defunctului și alte sume de bani, despre
care au vorbit și martorii audiați în cauză, acestea nu au fost solicitate și acordate, obiectul litigiului fiind doar sumele trimise prin transfer bancar.
Scopul pentru care au fost trimise sumele de bani rezultă din probațiunea testimonială administrată în cauză, respectiv desfășurarea unei afaceri în România de către concubinul reclamantei, afacere care a și fost derulată un timp. Nu s-a susținut de către reclamantă și nici nu s-a reținut de către instanță că sumele în litigiu ar reprezenta prestații de întreținere a defunctului. Afirmațiile apelantului în sensul că sumele de bani în litigiu ar fi fost destinate consumului și consumate împreună de părți, respectiv că anterior defunctul ar fi împrumutat suma respectivă reclamantei, că defunctul ar fi achitat din suma respectivă datorii ale reclamantei, că sumele respective ar reprezenta sume ale apelantului rămase în Italia, nu sunt susținute în niciun fel sub aspect probator, iar afirmația că din acestea s-ar fi suportat cheltuielile pentru tratamentul bolii care a provocat decesul este, de asemenea, nedovedită, nefiind de natură să înlăture obligația pârâtului ca moștenitor să restituie suma.
Înscrisurile depuse de apelant prin care acesta tinde la dovedirea împrejurării că defunctul avea venituri în Italia în anul 2007 nu pot face dovada în favoarea apelantului, întrucât emană de la acesta, angajator apărând a fi Mulcuța M., și nu au dată certă. Pe de altă parte, existența și a unor venituri proprii ale defunctului nu duce la concluzia că acesta nu a primit sume de la concubină sau că banii transferați de aceasta ar fi fost de fapt câștigurile defunctului.
Împrejurarea că din afacerea derulată de defunct au rezultat venituri și în contul unor creanțe din lucrările efectuate defunctul a primit imobile nu este de natură să înlăture dreptul de creanță al reclamantei, ci, din contră, să îl întărească, apelantul, care a moștenit toate bunurile aflate în patrimoniul defunctului la data decesului, fiind dator să restituie reclamantei suma investită de aceasta pentru ca defunctul să deruleze afacerile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul Mulcuța M., solicitând instanței admiterea acestuia și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a recursului, recurentul a arătat că instanțele de fond au soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând că acesta s-a născut doar la decesul defunctului, în condițiile în care, potrivit art. 2523 Cod Civil, „ prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.”.
Prin urmare, legea stabilește două momente alternative privind începerea curgerii prescripției extinctive: un moment subiectiv, reprezentat de data la care titularul dreptului a cunoscut efectiv nașterea dreptului la acțiune și un moment obiectiv, reprezentat de data la care titularul dreptului ar fi trebuit să cunoască nașterea dreptului său la acțiune. În această ultimă ipoteză, se poate recurge la un criteriu obiectiv, cel al omului prudent și diligent, pentru a se determina dacă titularul dreptului ar fi trebuit să cunoască nașterea dreptului la acțiune, criteriu
completat cu unul subiectiv, determinat de împrejurările concrete care au marcat nașterea dreptului la acțiune.
Dreptul la acțiune s-a născut la momentul la care au fost remise sumele de bani, când obligația de restituire a acestora a devenit exigibilă, iar nu la data decesului defunctului.
Continuarea relației de concubinaj nu poate fi apreciată ca o recunoaștere a datoriei, pentru a opera întreruperea termenului de prescripție.
Astfel, recunoașterea trebuie să fie neîndoielnică, să fie făcută în cunoștință de cauză, atât în ceea ce privește existența dreptului cât și titularul acestuia, și înăuntrul termenului de prescripție.
Recunoașterea tacită rezultă din orice fapt sau act care presupune mărturisirea existenței dreptului a cărui acțiune se prescrie, cum ar fi plata unei părți din datorie cu titlu de acont, achitarea dobânzilor aferente datoriei, cererea de prelungire a termenului de plată, solicitarea amânării executării obligației prin eșalonarea plății, situații care nu sunt incidente în speță.
În vederea protejării propriilor interese, terții trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaște statutul patrimonial al familiei, respectiv regimul juridic al bunurilor soților, puterile de dispoziție ale fiecăruia dintre ei, în măsura în care acestea guvernează validitatea actelor încheiate de soți sau de unul dintre aceștia cu privire la o categorie sau alta de bunuri .
Opozabilitatea față de terți a oricărui regim matrimonial se asigură prin îndeplinirea formalităților de publicitate.
În materie succesorală, temeiul vocației succesorale legale îl constituie căsătoria, dacă aceasta există la data deschiderii succesiunii, și rudenia firească sau rezultată din adopție. Afinitatea și concubinajul nu creează drepturi succesorale.
Prin urmare, momentul decesului numitului Mulcuța I. nu prezintă relevanță sub aspectul nașterii dreptului intimatei de a formula o acțiune în restituire.
Dispozițiile legale în materie succesorală nu prevăd nașterea unui drept succesoral în favoarea concubinului și nu asimilează calitatea acestuia cu cea a unui soț supraviețuitor. Așadar, interesul intimatei de a formula acțiunea în restituire s-a născut la data remiterii sumelor de bani, iar nu la data decesului fratelui recurentului.
Potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă la data la care se naște dreptul la acțiune, iar art. 1186 Cod civil statuează că nicio prescripție nu poate începe să curgă mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere.
Apelantul nu înțelege în baza cărui temei a ajuns instanța de apel la concluzia că scopul determinant al trimiterii sumelor de bani a fost desfășurarea unei afaceri în România de către concubinul reclamantei și că obligația de restituire subzistă. Astfel, este imposibil de determinat dacă aceste sume de bani, remise voluntar de către intimată, au fost utilizate în favoarea intimatei sau pentru folosul strict personal al defunctului.
Niciunul dintre martori nu a văzut aceste sume de bani, iar unii dintre ei știu despre aceste sume doar din spusele intimatei, astfel încât nu se poate trage concluzia că banii câștigați de aceasta au fost trimiși cu scopul ca defunctul să își deschidă o afacere personală. Pe de altă parte, defunctul realiza venituri, aspect nereținut de instanța de apel.
Nu s-a probat scopul sau cauza remiterii acestor sume de bani, care puteau avea orice destinație, cum ar fi stingerea unei datorii către defunct sau către alți creditori, susținerea sau întreținerea altor persoane decât defunctul, depozitarea sumelor de bani într-un loc sigur, etc.
În condițiile în care defunctul ar fi deschis o afacere din banii trimiși de intimată, ar fi fost firesc să o implice, scriptic și faptic, pe concubina sa în desfășurarea obiectului de activitate al acestei afaceri. Cu toate acestea, defunctul nu a făcut niciun act care să ateste această calitate a concubinei și să o asigure că va beneficia, în schimb, de profitul obținut.
Nu are nicio relevanță durata relației de concubinaj, iar legea civilă nu instituie o prezumție a comunității legale de bunuri, precum în cazul soților.
În aceste condiții, interesul intimatei de a promova o asemenea acțiune a existat din timpul vieții defunctului, cu atât mai mult cu cât a cunoscut starea de sănătate a acestuia.
Utilizarea voluntară a sumelor de bani și lipsa recunoașterii dreptului intimatei asupra acestora, în timpul vieții defunctului, conduc la concluzia că defunctul nu și-a manifestat niciodată intenția de a înapoia sau lăsa anumite sume de bani concubinei sale și că nu a operat nicio recunoaștere a acestei creanțe în favoarea concubinei.
În conformitate cu art. 1470, 2264, 2266 din Noul Cod civil, restituirea nu este admisă în privința obligațiilor naturale care au fost executate de bunăvoie. Astfel, raportat la starea de fapt dedusă judecății, în cazul executării obligațiilor naturale, restituirea plății nu este admisă, dacă plata a fost efectuată de bunăvoie.
Textele legale mai sus - arătate consacră diferența majoră existentă, în planul executării, între două categorii de obligații, în funcție de sancțiunea juridică aplicabilă: obligațiile civile perfecte și obligațiile naturale sau imperfecte.
Criteriul de distincție dintre cele două categorii de obligații este dat de prezența sau lipsa sancțiunii juridice, și nu (neaparat) de existența sau inexistența datoriei, ca element structural al raportului juridic obligațional.
Obligațiile naturale nu trebuie confundate cu obligațiile morale sau simplele comandamente morale, ele reprezentând obligații civile care și-au pierdut din forța juridică.
De asemenea, este fără importanță faptul că intimata a suportat costurile de judecată și onorariul avocatei Raffaela Ghilardi, care l-a reprezentat pe defunct în Italia, în legătură cu condamnarea acestuia.
Însăși intimata are susțineri contradictorii cel puțin în ceea ce privește venitul realizat de către aceasta în perioada în care a stat în Italia.
Astfel, la interogatoriul dat, aceasta răspunde la întrebarea nr. 9 că veniturile lunare pentru munca prestată erau între 1500 – 1700 Euro pe lună,
având un contract de muncă încheiat în acest sens, iar prin întâmpinarea la apel susține, în mod contradictoriu, că, de fapt, slujba din Italia” îi aducea venituri constante și semnificative de aproximativ 4000 – 7000 Euro pe lună”, chestiuni din care se deduce cu ușurință că susținerile acesteia sunt neadevărate.
Nu în ultimul rând, în mod greșit a susținut intimata reclamantă faptul că recurentul trebuia să propună o contradovadă pentru aceste susțineri, din moment ce însăși cea care a susținut o chestiune de fapt nu și-a respectat obligația procesuală de a dovedi susținerile pe care se bazează întreaga acțiune privind restituirea sumelor de bani solicitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 405 și următoarele, art. 2523 Cod civil, art. 7 alin. ( 1) din Decretul nr. 167/1958, art. 304 Cod procedură civilă.
Intimata D. A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului, solicitând, în principal, constatarea nulității căii de atac, iar, în subsidiar, respingerea recursului declarat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a întâmpinării, intimata a arătat că, potrivit art. 3021 alin. 1 lit. c) Cod procedură civilă, recursul va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Totodată, art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă stabilește că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2, când se invocă motive de ordine publică, și în alin. 3, care prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Din aceste dispoziții legale rezultă, pe de o parte, faptul că recursul trebuie motivat în termenul legal, sancțiunea nulității intervenind nu doar în situația în care motivarea lipsește cu desăvârșire, ci și atunci când nu se indică cazurile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, iar, pe de altă parte, faptul că doar motivele de nelegalitate pot forma obiectul criticii prin cererea de recurs.
În speță, recurentul nu a motivat în drept recursul, limitându-se a indica în mod generic prevederile art. 304 Cod procedură civilă, fără a preciza în concret la care dintre punctele 1-9 se încadrează. Pe de altă parte, în cuprinsul cererii de recurs nu s-au invocat motive de nelegalitate a hotărârii, recurentul rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege.
Practic recurentul s-a mărginit să reia susținerile și apărările formulate în fazele procesuale anterioare, care nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
În mod corect a reținut instanța de apel că instituția prescripției are un caracter de sancțiune pentru titularul unui drept încălcat sau nerecunoscut, care omite să își exercite dreptul în termenul prevăzut de lege.
În speță, raportat la împrejurarea că intimata a fost concubina antecesorului recurentului pentru o perioadă de 12 ani, dreptul său s-a născut doar la data decesului acestuia, respectiv la data de 30 aprilie 2011, iar nu la data remiterii sumelor de bani, întrucât până la acel moment intimata nu a avut un interes în promovarea acțiunii.
Intimata a fost concubina defunctului Mulcuța I. începând cu anul 1999 și până în anul 2011, dată la care acesta a decedat. În toată această perioadă relația dintre ei a avut un caracter de continuitate și de notorietate, aspect ce rezultă atât din probele testimoniale administrate în cauză, cât și din recunoașterea făcută de apelant prin cererea de apel.
Astfel, intimata a locuit inițial cu defunctul în Oradea, iar în anul 2000 s-au mutat împreună în localitatea Brescia din Italia, aspect confirmat de martora B. E. C. ( filele 4-5 vil. I dosar fond), persoană care a locuit alături de aceștia în același apartament. Tot în această perioadă au locuit și cu familia recurentului, aspect recunoscut de aceasta la interogatoriu ( filele 154 – 155 vol. I dosar fond).
Începând cu aceeași perioadă intimata a fost încadrată în muncă, fiind angajată ca și dansatoare în diverse localuri, slujbă care îi aducea venituri semnificative. În anul 2003 defunctul a fost condamnat la închisoare, iar intimata a fost cea care a suportat toate costurile legate de proces, acordându-i atât suport moral, cât și material, în toată această perioadă.
Ulterior executării pedepsei, defunctul a revenit în țară, întrucât nu mai putea rămâne în Italia ca urmare a condamnării. Aceste aspecte au fost confirmate și de martora N. V. A. ( fila 192 vol. I dosar fond), persoană care a fost o prietenă apropiată a acestuia.
După întoarcerea în țară, antecesorul recurentului i-a solicitat intimatei diverse sume de bani pentru a dezvolta o afacere și, având în vedere calitatea de concubini pe care o aveau, aceasta i-a remis sumele de bani justificate cu chitanțe. Aceste sume reprezintă doar o parte din sumele trimise, întrucât în numeroase rânduri pentru a evita comisioanele bancare, banii au fost înmânați personal. Sumele au fost remise având în vedere calitatea de concubini pe care o aveau, intimata având certitudinea că relația dintre ei va dobândi un caracter oficial.
Toată starea de fapt descrisă se întemeiază pe probele administrate în cauză. În decursul ambelor cicluri procesuale recurentul nu a produs nicio proba din care să rezulte contrariul aspectelor menționate, limitându-se în a da o interpretare proprie probelor administrate, cum de altfel procedează și în cererea de recurs.
Chiar dacă concubinajul nu are o reglementare expresă, întreaga doctrină și practică sunt în sensul recunoașterii de efecte juridice stării de concubinaj, în ceea ce privește raporturile patrimoniale dintre concubini, conform hotărârilor de practică depuse la dosarul de fond.
Referitor la aspectul privind imposibilitatea restituirii sumelor de bani în cazul obligațiilor civile imperfecte, intimata menționează că aceasta se referă, așa cum, de altfel, indică și titlul lor, la obligații, or, în speță, intimata nu a avut
nicio obligație față de antecesorul recurentului, sumele fiind expediate în considerarea calității de concubin pe care o avea.
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata D. A. prin întâmpinare, în temeiul art. 137 alin.1, raportat la art. 298 și art. 316 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, art. 3021 alin. 1 lit. c) Cod procedură civilă prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
De asemenea, art. 306 Cod procedură civilă statuează că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părților.
Cu toate acestea, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Astfel, dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate trebuie să permită încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.
În speță, chiar dacă recurentul a indicat în mod generic prevederile art. 304 Cod procedură civilă, fără a face referire în concret la vreunul dintre motivele de recurs prevăzute la punctele 1-9, Curtea apreciază că aspectele criticate în cuprinsul cererii de recurs pot fi încadrate în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocându-se greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor legale vizând prescripția extinctivă.
Așa fiind, în temeiul art. 137 alin.1, raportat la art. 306 Cod procedură civilă, Curtea va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata D. A., pe care o apreciază ca nefiind întemeiată.
Pe fondul recursului, analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs privind greșita soluționare de către instanțele de fond a excepției prescripției dreptului material la acțiune este nefondat.
Astfel, instituția prescripției extinctive are un caracter de sancțiune pentru titularul unui drept încălcat sau nerecunoscut, care omite să își exercite dreptul material la acțiune în termenul prevăzut de lege.
În speță, între intimata - reclamantă D. A. și decujus a existat o relație de notorietate de concubinaj din anul 1999 și până la data decesului în anul 2011, cei doi locuind și gospodărindu-se împreună, astfel încât până la momentul decesului concubinului său intimata nu avea un interes actual să solicite restituirea sumelor de bani, în condițiile în care drepturile sale nu erau contestate, iar cei doi profitau în egală măsură de sumele de bani investite, prin
faptul că trăiau și gospodăreau împreună, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de apel.
Corespunde realității că, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, termenul prescripției extinctive începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. Cu toate acestea, Curtea apreciază că este incidentă în speță cauza de întrerupere a cursului prescripției reglementată de art. 16 lit. a) din același act normativ, constând în recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, respectiv de către defunct, prin continuarea relației sale de concubinaj cu intimata în condițiile arătate.
Astfel, recunoașterea dreptului nu trebuie să fie expresă, ci doar neîndoielnică, un nou termen de prescripție începând să curgă de la data deschiderii succesiunii defunctului, respectiv de la 30 aprilie 2011, după dispariția cazului de întrerupere, conform art. 17 din Decretul nr. 167/1958.
De la data decesului defunctului intimata - reclamantă avea posibilitatea să se îndrepte împotriva moștenitorilor acestuia, fiind necesară stabilirea calității de moștenitor, în condițiile prevăzute de lege.
Nefondat este și motivul de recurs potrivit căruia restituirea nu este admisă în cazul obligațiilor civile imperfecte care au fost executate de bunăvoie, din probele administrate în cauză nerezultând existența unei obligații în sarcina intimatei – reclamante, în executarea căreia aceasta să fi remis sumele de bani în litigiu defunctului.
Dispozițiile art.304 Cod procedură civilă permit reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres reglementate, ceea ce presupune că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest sens probele administrate, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
Celelalte aspecte invocate de recurent în dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, acesta solicitând practic o reapreciere a situației de fapt pe baza probelor administrate în cauză, ceea ce nu mai poate face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului.
Criticile vizând modul în care instanțele de fond au stabilit situația de fapt și au apreciat probele administrate presupun un control de netemeinicie, care excede cadrului procesual al recursului, în condițiile în care motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.11 Cod procedură civilă era abrogat la momentul pronunțării deciziei atacate.
Raportat la considerentele mai sus – expuse, reținând că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile legale și că nu este incident în cauză niciunul dintre motivele de nelegalitate strict și expres reglementate de art. 304 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul Mulcuța M. împotriva deciziei civile nr. 249/A din data de 20 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a recurentului Mulcuța M., față de soluția de respingere a căii de atac, instanța va dispune obligarea acestuia la plata către intimata D. A. a sumei de 4500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, achitat potrivit chitanței din data de 22 septembrie 2014, depusă la fila 19 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGEexcepția nulității recursului.
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurentul pârât MULCUȚA M., cu domiciliul procesual ales în Oradea, ., . la Cabinet de avocat „M. D.”, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. A., cu domiciliul procesual ales în Oradea, ., nr. 19, . la Cabinet de avocat „D. G.”, împotriva deciziei civile nr. 249/A din data de 20 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurentul Mulcuța M. să plătească intimatei D. A. suma de 4500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ
Pronunțată în ședința publică azi, 6 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR, GREFIER,
V. I. S. M. D. B. D. M. F. M.
Red.dec.jud.B. D/5.10.2014
Jud. apel C. I. F, C. A.
Tehnored.F.M./5.10.2014
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 904/2014. Curtea de Apel ORADEA | Legea 10/2001. Decizia nr. 794/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
