Anulare act. Decizia nr. 2087/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2087/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 29580/200/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.2087
Ședința publică din data de 7 octombrie 2014
Președinte - E. M.
Judecători – C. Ș.
– V. S.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul C. G. E., cu domiciliul ales în comuna Chiojdu, . Chiojdu, nr.133, județ B., împotriva deciziei civile nr.83 din 12.03.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SRL B., cu sediul în B., ..1, județ B..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că prin motivele de recurs reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamantul C. G. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta . SRL B. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că referatul nr. 1148/29.12.2000, adresa nr. 850/28.11.2001 și adresa nr. 8/07.01.2002 sunt înscrisuri falsificate, în care au fost menționate fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, să se dispună desființarea totală a acestor înscrisuri și sa fie obligată pârâta la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, compensații, reparații, pentru prejudiciile însumate de înscrisurile pretins falsificate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că la data de 29.12.2000 A. N. director de producție la societatea-pârâtă a întocmit referatul înregistrat sub nr.1148 referat în care se precizează faptul că începând cu data de 22.12.2000 reclamantul a părăsit locul de muncă comunicând că nu se mai prezintă la serviciu, refuzând să facă paza societății pe timp de zi, precizând că acesta constituie o afirmație necorespunzătoare adevărului.
În situația în care ar fi părăsit locul de muncă, în mod normal și legal în evidențele societății trebuia să se consemneze zilele de absențe nemotivate, inclusiv pentru ziua de vineri 22.12.2000 dată la care la sfârșitul programului s-au achitat drepturile salariale, avansul pentru luna decembrie 2000, drepturi pe care le-a ridicat pe semnătură. A mai precizat că nu avea drept atribuții de serviciu paza pe timp de zi întrucât era angajat ca muncitor necalificat.
Având în vedere referatul conducerii, a fost emisă decizia nr. 44 din 29.12.2000, prin care unilateral s-a dispus concedierea sa în temeiul art. 130 lit. i din Legea 10/1972 pentru absențe nemotivate.
Astfel, înscrisul pretins falsificat referatul nr. 1148/29.12.2000 a produs consecințe juridice. A mai precizat totodată că a formulat plângere penală împotriva numitei A. N. pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, însă prin rezoluția din 3.04.2012 din dosarul nr. 4874/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru că a intervenit termenul de prescripție al răspunderii penale.
La data de 28.11.2011, pârâta a transmis Tribunalului București - pentru dosarul nr. 6018/2001 în care avea calitatea de pârâtă într-un litigiu de muncă, adresa nr. 850 în care se menționa ”vă comunicăm că în data de 29.12.2000 a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă al d-lui C. G. E., angajat al societății noastre, în baza referatului nr.1148/29.12.2000 întocmit de conducătorul direct pentru părăsirea locului de muncă și acumularea a trei zile consecutive de absență nemotivată de la locul de muncă”, prin adresa nr. 8 din 7.01.2001 fiind reluată comunicarea către Tribunalul București.
Aceste adrese au fost considerate de instanță drept probe în soluționarea dosarului nr.6018/2001 al Tribunalului București în care, prin sentința civilă nr. 139 din 8.02.2002, a fost respinsă contestația. Instanța, printre altele a motivat respingerea contestației „în mod legal și temeinic s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă prin decizia nr. 44/29.12.2000, în temeiul art. 130 lit. i Codul muncii, întrucât acesta a acumulat mai mult de trei zile de absențe nemotivate de la serviciu”.
Prin sentința civilă nr.7788/31.07.2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București în dosarul nr.5200/2001, . SRL a fost obligată printre altele la plata indemnizației de incapacitate temporară de muncă, pentru perioada 27.12._01 plata acestor drepturi a fost făcută la data de 31.08.2001 prin stat suplimentar de plată.
Prin sentința nr. 227/21.04.2003 pronunțată de Tribunalul B. instanța a constatat că perioada 27.12._01 constituie vechime în muncă.
Prin sentința nr.203/12.02.2007 pronunțată de Tribunalul B. instanța a obligat pârâta să emită o adeverință privind vechimea în muncă a reclamantului, adeverință vizată de ITM și care să includă cuantumul salariului în perioada 27.12._01.
La data de 27.02.2007 s-a eliberat adeverința nr.370, în care se precizează și că: „de la data de 20.11.2000 până la data de 28.02._ figurând în incapacitate temporară de muncă în perioada 27.12._01, ... la data de 28.02.2001 i s-a desfăcut contractul individual de muncă, conform art. 130 lit. i din Codul muncii, … în perioada 20.11._01 nu a avut absențe nemotivate sau concediu fără plată…”S-a mai precizat că perioada corectă în care nu a avut absențe nemotivate sau concediu fără plată a fost 1.11._01.
În situația în care, ori de câte ori, repararea pagubei produse nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, în cazul de față acțiunea publică stingându-se deoarece a intervenit termenul de prescripție în raport cu prevederile art. 184 Cod pr.civilă potrivit cărora când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de dovadă.
Reclamantul a depus la dosar precizări la cerere, arătând în esență că obiectul cererii este desființarea totală a unor înscrisuri, pretins și dovedit a fi falsificate și care au produs consecințe juridice; că temeiurile de drept ale acțiunii sunt art.3, art. 998, art.1000 alin.3 Cod civil, art.184 Cod pr.civilă, art.35 alin.1 – 3 din Decretul 31/1954.
Prin încheierea de ședință din data de 17.09.2013 instanța a respins excepția autorității de lucru judecat, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
În baza materialului probator administrat, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr._ din 17.12.2013 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiat, obligând reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită să se constate că sunt false următoarele înscrisuri: referatul nr. 1148/29.12.2000, adresa nr. 850/28.11.2001 și adresa nr. 8 din 7.01.2002.
Prin referatul nr. 1148/29.12.2000 întocmit de numita A. N., director de producție la . SRL, s-a menționează faptul că dl. C. G. E. salariat al aceste societăți, începând cu data de 22.12.2000, a părăsit locul de muncă comunicând că nu se mai prezintă la serviciu, refuzând să facă paza societății pe timp de zi. Pentru această abatere propunându-se desfacerea contractului de muncă.
Prin adresele nr. 850/28.11.2001 și nr. 8/07.01.2002 eliberate de . SRL s-a comunică către Tribunalul București pentru dosarul nr. 6018/2001, faptul că în data de 29.12.2000 a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă al d-lui C. G. E., angajat al societății în baza referatului nr.1148/29.12.2000 întocmit de conducătorul direct pentru părăsirea locului de muncă și acumularea a trei zile consecutive de absență nemotivată de la locul de muncă.
Reclamantul a susținut că aceste înscrisuri descriu situații de fapt care nu corespund realității întrucât din adeverința nr. 370/27.02.2007 eliberată de către pârâtă, rezultă că reclamantul C. G. E. a fost angajat al . SRL în baza contractului individual de muncă nr.9627/21.11.2000 pe perioadă nedeterminată în funcția de muncitor necalificat, de la data de 20.11.2000 până la data de 28.02._ figurând în incapacitate temporară de muncă în perioada 27.12._01, ... la data de 28.02.2001 i s-a desfăcut contractul individual de muncă, conform art. 130 lit. i din Codul muncii, … în perioada 20.11._01 nu a avut absențe nemotivate sau concediu fără plată. De asemenea, în susținerea afirmațiilor sale reclamantul a depus la dosar, certificatul de concediu medical ._, care nu conține data eliberării, însă se menționează în cuprinsul său că este valabil pentru perioada ianuarie 2001, se menționează data acordării concediului 3.01.2001, 9 zile de concediu, de la 1 până la 9.01.2001, precum și certificatul de concediu medical . 1992- A_, care de asemenea nu conține data eliberării, însă se menționează în cuprinsul său că este valabil pentru perioada ianuarie 2001, se menționează data acordării concediului 26.01.2001, 10 zile de concediu, de la 17 până la 26.01.2001 pe perioada internării și 4 zile de concediu acordat la ieșire pentru perioada 27.01. - 31.01.2001.
Instanța a constatat că referatul nr. 1148/29.12.2000 care a stat la baza desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului, și prin care s-a constatat că începând cu data de 22.12.2000 reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă, și prin care totodată s-a propus desfacerea contractului de muncă al reclamantului începând cu data de 27.12.2000, a fost emis anterior datei acordării primului concediu medical, respectiv 3.01.2001, prin urmare fiind logic că la data emiterii referatului nr.1148/29.12.2000 pârâta nu avea cunoștință că reclamantul își va lua concediu medical. Cât privește adresele nr.850/28.11.2001 și nr.8/07.01.2002 eliberate de . SRL prin care se comunică către Tribunalul București faptul că în data de 29.12.2000 a fost emisă decizia de desfacere a contractului individual de muncă al d-lui C. G. E. în baza referatului nr.1148/29.12.2000 pentru părăsirea locului de muncă și acumularea a trei zile consecutive de absență nemotivată de la locul de muncă, instanța reținând această situație de fapt este aceleași cu cea pentru care s-a emis decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
Mai mult, instanța a constatat că reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă ce a fost respinsă prin sentința civilă nr.139/8.02.2002 a Tribunalului București. De asemenea, din considerentele acestei sentințe a rezultat că la data desfacerii contractului individual de muncă 29.12.2000, unitatea angajatoare nu avea cunoștință că angajatul său C. G. E. se afla în incapacitate de muncă, acesta încunoștințând unitatea despre incapacitatea sa temporară de muncă ulterior desfacerii contractului individual de muncă, prin cererile din datele de 5.01.2001, 29.01.2001, 25.02.2001 și 2.03.2001.
În ceea ce privește adeverința nr. 370/27.02.2007 s-a reținut că a fost eliberată la mult timp după emiterea înscrisurilor a căror anulare a solicitat-o reclamantul, în urma unor litigii purtate între reclamant și pârâtă, însuși reclamantul arătând prin cererea de chemare în judecată că prin sentința nr.227/21.04.2003 pronunțată de Tribunalul B. instanța a constatat că perioada 27.12._01 constituie vechime în muncă, iar prin sentința nr.203/12.02.2007 pronunțată de Tribunalul B. a fost obligată pârâta să emită o adeverință privind vechimea în muncă a reclamantului, adeverință vizată de ITM și care să includă cuantumul salariului în perioada 27.12._01.
Potrivit dispozițiilor art.184 Cod pr.civilă, când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea penală s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de probă.
Cercetarea falsului de către instanță presupune convingerea că actul analizat prezintă elemente neconforme cu realitatea că, în mod ilicit și cu rea-credință pârâta a întocmit actul cu scopul de a produce efecte juridice.
Însă, instanța a constatat că la data emiterii înscrisurilor a căror anulare a solicitat-o reclamantul, mențiunile din acestea constatau realitatea faptelor de la data emiterii lor, împrejurarea că reclamantul a făcut dovezi că ar fi fost o anumită perioadă de timp în concediu medical neînsemnând că acele înscrisuri au fost falsificate, întrucât ele atestă realitatea stării de fapt de la data emiterii lor. De vreme ce la data emiterii referatului nr. 1148/29.12.2000, care a stat la baza desfacerii contractului individual de muncă, unitatea angajatoare nu a cunoscut faptul că reclamantul se afla în incapacitate de muncă și reclamantul nici nu încunoștințase unitatea în acest sens, și nici nu formulase nicio cerere de concediu fără plată, în mod firesc unitatea angajatoare constatând că reclamantul a lipsit nemotivat de la serviciu.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a falsificării înscrisurilor, de vreme ce s-a constatat că înscrisurile nu au fost falsificate, s-a apreciat că nu există prin urmare o faptă ilicită care să justifice acordarea unei reparații reclamantului, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 998, 999 și urm. Cod civil.
Față de considerentele mai sus expuse instanța a apreciat cererea de chemare în judecată neîntemeiată considerente pentru care a respins-o.
Totodată, potrivit art. 274 Cod pr.civilă fiind în culpă procesuală s-a dispus ca reclamantul să suporte cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe reclamantul C. G. E. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că în motivarea sentinței instanța de fond nu a făcut altceva decât să găsească interpretări și justificări pentru a respinge cu orice preț cererea de desființare a înscrisurilor pretins și dovedit falsificate, ignorând în totalitate conținutul dovezilor din dosar și temeiurilor de drept respectiv legislația aplicabilă pentru soluționarea unei astfel de cereri, inclusiv caracterul obligatoriu al deciziei nr. XV (15) din 21.11.2005 pronunțată în interesul legii în materie de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secțiile Unite.
Apelantul a mai arătat că potrivit dovezilor depuse la dosar de pârâtă (foaie colectivă de prezență, stat de plată, ș.a.) a fost prezent la locul de muncă („s-a prezentat la locul de muncă”).
În situația în care, pentru de 22.12.2000 în foaia colectivă de prezență ar fi fost menționată litera”N” nemotivat (începând cu data de 22.12.2000) susținerea instanței de fond ar fi fost acceptată fără rezerve.
În schimb litera „N” este menționată pentru zilele care, potrivit legii sunt declarate zile nelucrătoare, respectiv sâmbătă 23.12.2000 și luni 25.12.2000, prima zi de C..
S-a mai susținut că instanța de fond a reținut că referatul nr.1148 din 29.12.2000 a fost emis anterior datei acordării primului concediu medical, respectiv 3.01.2001 și astfel logic era ca la data emiterii acestuia pârâta să nu aibă cunoștință că reclamantul își va lua concediu medical. Concediul medical acordat prin certificatul . 1998-A nr._ valabil pentru luna ianuarie 2001 a fost eliberat la data de 3.01.2001 și a fost primul concediu medical pentru anul 2001.
În schimb, ultimul concediu acordat pentru anul 2000 prin certificatul de concediu medical . 1998-A nr._ a fost acordat la 27.12.2000 pentru 5 zile, respectiv 27-31 decembrie 2000.
Apelantul a mai arătat că nu a părăsit niciodată locul de muncă și niciodată nu a acumulat 3 zile consecutive de absență nemotivată în perioada 23-26 decembrie 2000 - zile nelucrătoare.
Mai mult, la data emiterii celor două adrese situația din decembrie 2000 se schimbase în totalitate.
Arată că există o sentință definitivă și obligatorie prin care societatea-pârâtă a fost obligată să achite toate drepturile salariale, pe lângă statul de plată a drepturilor salariale pentru luna decembrie 2000 existând și un stat suplimentar de plată din 31.08.2001 prin care au fost achitate drepturile stabilite prin hotărârea instanței, astfel că nu se mai poate susține că în noiembrie 2001 și ianuarie 2002 fără nicio probă apelantul ar fi părăsit locul de muncă și că a acumulat 3 zile consecutive de absență nemotivată în situația în care înscrisurile anexate confirmau contrariul.
Mai mult, instanța a mai constată că reclamantul a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 139 din 8.02.2002 a Tribunalului București, din considerentele căreia rezultă că la data desfacerii contractului individual de muncă 29.12.2000 unitatea-angajatoare nu avea cunoștință de faptul că angajatul său se află în incapacitate de muncă, acesta încunoștințând unitatea despre această situație ulterior desfacerii contractului individual de muncă prin cererile din data de 5.01.2001, 29.01.2001, 25.02.2001 și 2.03.2001.
Apelantul a arătat, totodată, că nu a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a CIM deoarece, contrar dispozițiilor Codului muncii art.134 alin.2 din Legea nr. 10/1072 decizia nu i-a fost comunicată niciodată în scris în termen de 5 zile, decizia produce efecte de la data comunicării.
Prin sentința civilă nr.139 din 8.02.2002 dosar nr.6018/2001 al Tribunalului București a fost soluționată sesizarea instanței formulată la data de 11.05.2001 - dosar nr. 706/2001 al Tribunalului B..
O contestație împotriva unei decizii de concediere se formula potrivit art. 176 al.1 din Legea nr. 10/1972 în termen de 30 de zile de la comunicare.
În situația de față, decizia nr.44 din 29 decembrie 2000 nu a fost comunicată în scris în termen de 5 zile de la emitere dar a produs consecințe juridice.
Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă se face potrivit Legii nr.1/1970 în vigoare la 29.12.2000 după efectuarea unei cercetări prealabile a faptei care constituie abatere cu respectarea dreptului la apărare. O astfel de cercetare nu s-a efectuat. În situația în care se efectua o cercetare prealabilă referitor la abatere gravă sau încălcarea în mod repetat a obligațiilor de muncă inclusiv a normelor de comportare în unitate, unitatea-pârâtă avea obligația să afle despre incapacitatea de muncă a apelantului.
Despre obținerea certificatului de concediu medical începând cu data de 27.12.2000, prima zi lucrătoare după sărbătorile Crăciunului, apelantul a anunțat telefonic unitatea-angajatoare; a trimis certificatul dar acesta nu a fost primit și, în ultimă instanță, a fost trimis prin poștă.
În fine, instanța a constatat că la data emiterii înscrisurilor a căror anulare o solicitat reclamantul mențiunile din acestea constatau realitatea faptelor de la data emiterii lor.
În această situație, consideră apelantul, dacă mențiunile din înscrisurile denunțate ca fiind falsificate ar fi constatat realitatea faptelor de la data emiterii lor, rezultatul tuturor demersurilor sale din ultimii 12 ani ar fi fost în concordanță cu această realitate a faptelor și nu contrară acestei realități inventate de reprezentanții legali ai pârâtei, dar surprinzător agreată și de instanța de fond.
Mai mult, realitatea faptelor din decembrie 2000 a fost schimbată chiar de pârâtă în numai câteva zile prin statul de plată din ianuarie 2001 document în care nu a fost menționată nici măcar o oră de absentare nemotivată, în situația în care instanța de fond a constatat existența unei părăsiri a locului de muncă și existența unei acumulări de 3 zile consecutive de absență nemotivată.
În aceste condiții, toate mențiunile din documentele denunțate sunt dovedite ca fiind contrare adevărului, contrare împrejurărilor reale chiar și de la data emiterii lor. O faptă reală la o anumită dată și care a produs consecințe juridice rămâne reală pentru totdeauna.
Învederează instanței de control judiciar că toate aceste aspecte au fost arătate și prin observațiile complementare supuse analizei instanței de fond și a susținut cu toată răspunderea că prin sentința apelată s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil.
Curtea de la Strasbourg a reamintit că dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 paragraf 1 din Convenție include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective acest drept nu poate fi considerat efectiv dacă aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.
Altfel spus, articolul 6 paragraf 1 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților cel puțin pentru a le aprecia pertinența (hotărârea Perez împotriva Franței GC, cererea nr._/99, paragraf 80, CEDH 2004-I și hotărârea V. Der Hurk împotriva Olandei din 19.04.1994, . nr.288 și Hotărârea CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina împotriva României, cererea nr._/00.
A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței urmând a fi soluționat litigiul pe fond.
Intimata a solicitat respingerea apelului, susținând că apelantul a atacat pe diverse căi decizia emisă de aceasta; că cert deși a prezentat certificat de concediu medical acest fapt s-a petrecut ulterior constatării celor trei absențe nemotivate în baza cărora s-a dispus desfacerea contractului de muncă; că a fost obligată să-i plătească contravaloarea concediului medical de către instanța de judecată după prezentarea de către apelant a unei adeverințe medicale.
A solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 83 din 12 martie 2014, a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, a reținut că prin cererea introductivă de instanță apelantul a pretins că referatul nr.1148/29.12.2000, adresa nr.850/28.11.2001 și adresa nr. 8/7.01.2002 emise de intimată sunt înscrisuri falsificate.
Conținutul referatului nr. 1148/29.12.2000 este următorul: „Subsemnata A. N., având funcția de director de producție, vă aduc la cunoștință că d-l C. G. E., salariat al unității noastre în funcția de muncitor necalificat, începând cu data de 22.12.2000 a părăsit locul de muncă comunicând că nu se mai prezintă la serviciu, refuzând să facă paza societății pe timp de zi cu ceilalți colegi, conform programării pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru abaterea săvârșită propun desfacerea contractului de muncă conform art.130 alin.2 lit.i Codul muncii începând cu data de 27.12.2000”.
Conținutul adresei nr. 850/28.11.2001 este următorul „referitor la adresa dvs. din data de 21.11.2001 cu privire la dosar nr.6018/2001, vă comunicăm că în data de 29.12.2000 a fost emisă decizia de desfacere a contractului de muncă al d-lui C. G. E., angajat al societății noastre, în baza referatului nr. 1148/29.12.2000 întocmit de conducătorul direct pentru părăsirea locului de muncă și acumularea a trei zile consecutiv de absențe nemotivate de la locul de muncă. Pentru soluționarea cauzei vă înaintăm alăturat următoarele: ( ----)„ fiind nominalizate, în continuare, actele atașate adresei respective.
Adresa nr.8/7.01.2002 reia întocmai conținutul adresei redate anterior, în plus cuprinzând următoarea mențiune: „menționăm că aceste acte v-au fost transmise cu adresa nr. 850/28.11.2001, la cererea d-voastră din data de 21.11.2001, cu privirea soluționării cauzei aceluiași dosar nr. 6018/11.01.2001”.
În accepțiunea apelantului-reclamant, falsul pretins ar fi fost înfăptuit nu prin contrafacerea scrierii sau semnăturii (fals material), ci prin alterarea conținutului actului care nu ar reda corect situația de fapt (fals intelectual).
Or, falsul intelectual este contemporan momentului întocmirii actului, cel care l-a întocmit relatând o altă situație decât cea reală.
Reclamantul-apelant a mai susținut că referatul și cele două adrese indicate în petitul acțiunii sunt false pentru că sunt în discordanță cu foile colective de prezență în cuprinsul cărora, în ziua de 22.12.2000 nu apare „N” (nemotivat) iar în zilele de 23 și 25 nu trebuia să figureze nemotivat pentru că erau zile nelucrătoare, sâmbăta și Crăciunul.
În primul rând, s-a observat de tribunal că în cuprinsul referatului, ca de altfel nici în cuprinsul celor două adrese, nu se arată că s-ar fi acumulat absențe nemotivate, câte și în ce zile pentru ca acestea să fie interpretate prin prisma foilor colective de prezență și a statelor de plată, așa cum a susținut apelantul. Nici măcar nu s-a afirmat că în data de 22.12.2000 apelantul nu ar fi fost prezent la serviciu, ci din contră, că acesta a fost prezent dar a părăsit locul de muncă și a refuzat să efectueze paza pe timp de zi a societății pe perioada sărbătorilor de iarnă, alături de ceilalți colegi, conform programării făcute.
Dacă avea sau nu atribuțiuni în legătură cu paza societății și care au fost măsurile dispuse pentru perioada sărbătorilor de iarnă nu s-a putut verifica în cauza de față pentru că ar fi trebuit să se analizeze conținutul raportului de muncă dintre apelant și societatea-intimată și să se facă aprecieri asupra îndeplinirii sau nu de către acesta a sarcinilor de serviciu, aspect ce a făcut obiect de analiză în litigiile de dreptul muncii declanșate de apelant.
În al doilea rând, s-a apreciat că la momentul întocmirii referatului defăimat ca fals, 29.12.2000, faptul că reclamantul apelant nu se prezentase la serviciu în zilele de 23 și 25 decembrie și nici în continuare era unul real. Că ulterior acesta a prezentat un certificat de concediu medical, iar în urma unor litigii purtate și soluționate prin sentința nr. 227/21.04.2003 pronunțată de Tribunalul B. prin care s-a decis că perioada 27.12._01 constituie vechime în muncă, sentința nr. 203/12.02.2007 pronunțată de Tribunalul B. prin care a fost obligată intimata să emită o adeverință privind vechimea în muncă a apelantului reclamant, adeverință vizată de ITM și care să includă cuantumul salariului în perioada 27.12._01 și sentința civilă nr. 7788/31.07.2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București prin care . SRL a fost obligată la plata indemnizației de incapacitate temporară de muncă pentru perioada 27.12._01, nu înseamnă că referatul în discuție este fals.
S-a constatat că prin toate aceste demersuri ale apelantului-reclamant, ulterioare datei întocmirii referatului, absențele, care inițial erau nemotivate, au ajuns să fie motivate prin prezentarea certificatului de concediu medical și prin dispozițiile luate de instanțe.
Or, așa cum s-a arătat în cele ce preced, cercetarea falsului trebuie raportată la datele avute de cel ce a întocmit actul, la momentul întocmirii lui, iar la momentul întocmirii referatului în discuție emitentul acestui act nu avea la dispoziție nici certificatul de concediu medical (acesta, deși emis la data de 27.12.200, apelantul nu a dovedit că l-a înaintat unității mai înainte de întocmirea referatului) și nici hotărârile judecătorești amintite. De aceea conținutul actului nu a fost considerat ca fiind fals.
Cât privește cele două adrese defăimate și ele ca false, tribunalul a constatat că în conținutul lor intimata nu a făcut decât să arate că la data de 29.12.2000 unitatea a emis o decizie prin care apelantului i-a fost desfăcut contractul de muncă în baza referatului anterior analizat, pentru părăsirea locului de muncă și acumularea a trei zile de absențe nemotivate.
Conținutul adreselor nu este nici pe departe în discordanță cu realitatea de vreme ce prin aceste adrese nu se afirmă existența celor trei absențe nemotivate, cum a pretins apelantul, ci se afirmă existența deciziei de desfacere a contractului de muncă. Or, decizia amintită a existat, prin ea s-a dispus desfacerea contractului de muncă, iar motivul pentru care s-a luat această măsură, menționat în cuprinsul deciziei respective, a fost acumularea a trei absențe nemotivate. Că cele trei absențe au fost ulterior motivate prin prezentarea certificatului de concediu medical, instanțele stabilind că ele constituie vechime în muncă, nu a condus la concluzia că adresele sunt false, ele nefăcând altceva decât să reia conținutul deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Totodată, s-a apreciat de tribunal că celelalte aspecte invocate în cererea de apel referitoare la necomunicarea deciziei de desfacere a contractului de muncă și la neefectuarea cercetării prealabile a faptei care constituie abatere cu respectarea dreptului la apărare, nu au legătură cu cererea dedusă judecății, declararea ca false a referatului nr.1148/29.12.2000 și a adreselor nr. 850/28.11.2001 și 8/07.01.2002.
Pentru aceste considerente, tribunalul a considerat că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației de fapt, o analiză completă și pertinentă a argumentelor invocate de apelantul-reclamant, sentința apelată fiind legală și temeinică și în consecință, în temeiul art.296 Cod pr.civilă, a respins apelul.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând în drept prev.art.304, pct.7, 8 și 9 Cod pr.civilă.
Astfel, se arată că Tribunalul B. a motivat decizia reținând că „În primul rând, s-a observat de tribunal că în cuprinsul referatului, ca de altfel nici în cuprinsul celor două adrese, nu se arată că s-ar fi acumulat absențe nemotivate, câte și în ce zile pentru ca acestea să fie interpretate prin prisma foilor colective de prezență și a statelor de plată, așa cum a susținut apelantul. Nici măcar nu s-a afirmat că în data de 22.12.2000 apelantul nu ar fi fost prezent la serviciu, ci din contră, că acesta a fost prezent dar a părăsit locul de muncă și a refuzat să efectueze paza pe timp de zi a societății pe perioada sărbătorilor de iarnă, alături de ceilalți colegi, conform programării făcute”.
Or, arată recurentul, nicăieri în referat nu se afirmă că în data de 22.12.2000 ar fi fost prezent la serviciu, ci dimpotrivă se arată că începând cu data de 22.12.2000 reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă.
Se mai arată că nicio instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat referitor la „conținutul raporturilor de muncă” dintre recurent și societatea-intimată și nici nu a analizat și nu s-a pronunțat referitor la îndeplinirea sau nu a sarcinilor de serviciu.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Curtea, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, reține următoarele:
Prima critică întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod pr.civilă nu este întemeiată, instanța de apel motivând hotărârea în fapt și în drept, reținând că cercetarea falsului trebuie raportată la datele avute de cel ce a întocmit actul, la momentul întocmirii lui, iar la momentul întocmirii referatului în discuție emitentul acestui act nu avea la dispoziție nici certificatul de concediu medical (acesta, deși emis la data de 27.12.200, apelantul nu a dovedit că l-a înaintat unității mai înainte de întocmirea referatului) și nici hotărârile judecătorești amintite, condiții în care conținutul actului nu a fost considerat ca fals.
Cât privește susținerea recurentului că în cuprinsul referatului din litigiu la data de 22.12.2000 acesta nu s-a prezentat la locul de muncă, Curtea reține că este nefondată având în vedere că în referat se arată că începând cu data de 22.12.2000 salariatul a părăsit locul de muncă, comunicând că nu se mai prezintă la serviciu.
Aceste considerente nu conțin motive contradictorii sau străine de natura pricinii și nici nu se exclud reciproc, astfel cum susține recurentul, iar tribunalul a analizat toate apărările apelantului-reclamant referitoare la conținutul înscrisurilor considerate false de către reclamant.
Nici art.304 pct.8 și 9 nu sunt incidente în speță – atâta vreme cât criticile formulate vizează exclusiv aprecierea probelor, care reprezintă motive nu de nelegalitate ci ,de netemeinicie prevăzute de art.304 pct.11 Cod pr.civilă, care în prezent fiind abrogat prin OUG nr.138/2000, nu mi pot fi supuse examinării în calea extraordinară a recursului.
Acest articol 304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, este indicat formal față de modul de formulare a criticilor și referirea la greșita apreciere a probelor de către instanță, toate motivele sale circumscriindu-se exclusiv acestui aspect.
Față de considerentele mai sus arătate, nefiind incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă, astfel cum au fost invocate de recurent, Curtea de Apel, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. G. E., cu domiciliul ales în comuna Chiojdu, . Chiojdu, nr.133, județ B., împotriva deciziei civile nr.83 din 12.03.2014 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu intimata-pârâtă . SRL B., cu sediul în B., ..1, județ B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 7 octombrie 2014.
PreședinteJudecători
E. M. C. ȘtefanVioleta S.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2014-11-07
2 ex.
VS/FA
d.f. Jud.B. nr._
j.f. P. E.
d.a. Trib. B. nr._
j.a. G. I. R.
A. M.
| ← Cereri. Sentința nr. 14/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 737/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
