Obligaţie de a face. Decizia nr. 2416/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2416/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 7721/105/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 2416
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2014
Președinte – A.-M. R.
Judecători - M. P.
- C.-M. M.
Grefier - C. G.-A.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de revizuentul S. V. domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 48 din 22 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații Ș. M. cu domiciliu ales la Cabinetul de avocatură A. A. L. cu sediul în București, sector 3, ., nr. 29C, ., . M. domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul revizuent S. V. personal, lipsind intimații Ș. M. și S. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este timbrat cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru prin anularea chitanței nr._/2014 și timbru judiciar de 0,50 lei.
Recurentul revizuent, personal, solicită admiterea probelor cu o expertiză topografică și cu înscrisuri, respectiv o planșă foto cu care să dovedească faptul că terenul aparținând domeniului public este distrus și o cerere de strămutare ce urmează a o înainta Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Curtea respinge cererea de probatorii, având în vedere că obiectul prezentei căi de atac este o hotărâre pronunțată în revizuire și, din oficiu, invocă excepția de nulitate a cererii de recurs.
Recurentul revizuent S. V., personal, solicită respingerea excepției.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._/281/26.10.2010, reclamanta Ș. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. V. și S. M., obligarea acestora să modifice partea acoperișului locuinței lor dinspre proprietatea lor pentru a împiedica scurgerea apelor, desființarea celor două ferestre și a ușii făcute nelegale pe peretele dinspre proprietatea lor, grănițuirea proprietăților părților și obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi până la efectuarea lucrărilor.
În motivarea cererii, a arătat că este proprietara imobilului situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova, iar pârâții au cumpărat de la sora sa terenul învecinat în suprafață de 165 mp, pe care au edificat o locuință nefinalizată.
Deși le-a atras atenția că ușa și ferestrele de pe peretele dinspre proprietatea sa sunt construite ilegal, iar apele meteorice colectate de către acoperișul lor se scurg pe proprietatea sa, aceștia nu au remediat situația.
A precizat că între cele două terenuri nu există un hotar deoarece înainte de a-l cumpăra, terenul pârâților era folosit de către reclamantă împreună cu sora sa drept grădină de zarzavaturi.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 584, 611, 615, 623, 1073, 1081 C.civ. și au fost anexate înscrisuri (filele 6-17).
Pârâții au depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiate, deoarece acoperișul este construit în conformitate cu autorizația de construire, iar când vor fi montate jgheaburile de scurgere, apele pluviale vor fi dirijate spre canalizare. În privința ușii și ferestrelor, acestea respectă autorizația, iar distanța dintre locuința lor și limita proprietății vecine este de 1,9 ml, conform art. 612 C.civ.
În privința celui de-al treilea capăt de cerere, au susținut că părțile au convenit un hotar, în conformitate cu actele de proprietate, iar prin antecontractul de vânzare-cumpărare s-a convenit cu sora reclamantei să dobândească suprafața de 176,8 mp.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. C.pr.civ. și ale art. 612 C.civ. și au fost anexate înscrisuri (filele 27-44).
În cauză s-au încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții și în specialitatea topografie, iar pârâților proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr._/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă acțiunea formulată și precizată de reclamanta Ș. M., s-a fixat linia de hotar dintre terenul proprietatea acesteia și terenul proprietatea pârâților S. V. și S. M. pe aliniamentul 2-3, așa cum rezultă din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert G. E..
Pârâții au fost obligați să-și retragă acoperișul pe latura dinspre proprietatea reclamantei cu 1,5 m pe aliniamentul 2-3 determinat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie, să-și închidă ferestre și ușa dinspre peretele dinspre proprietatea reclamantei, dar și să achite cheltuielile de judecată în cuantum de 4070 lei, reprezentând taxe de timbru, onorariu avocat și onorariu de expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr._ din data de 02.08.1993, reclamanta împreună cu autoarea pârâților au împărțit imobilul situat în mun. Ploiești, .: prima a dobândit în deplină proprietate lotul nr. 2 compus din teren în suprafață 97,70 mp și construcția situată pe acesta, cea de-a doua lotul nr. 1 reprezentând teren în suprafață de 176,80 mp, conform schiței anexate.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2322/12.09.2003, pârâții au dobândit terenul în suprafață de 165 mp, determinată în urma măsurătorilor cadastrale.
La data de 15.01.2007 s-a eliberat pârâtului autorizația de construire nr. 1335, prin care i s-a conferit dreptul de a construi o locuință subsol+parter+etaj, conform documentației tehnice vizate spre neschimbare.
1. În ceea ce privește capătul de cerere privind grănițuirea, instanța reține că potrivit art. 584 din vechiul C.civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa.
Această acțiune presupune ca instanța să stabilească în urma cercetării actelor de proprietate ale părților litigante, hotarul dintre proprietățile lor. În speță, reclamanta a învestit instanța cu determinarea hotarului terenului său față de terenul proprietatea pârâților, față de împrejurarea că între cele două proprietăți nu există un gard despărțitor, iar părțile nu au ajuns la un acord cu privire la trasarea liniei de hotar.
Din raportul de expertiză în specialitatea topografie-refacere întocmit de către expert G. E. (filele 128-129) rezultă că lotul nr. 1 aparținând pârâților are suprafața de 165 mp, iar cel al reclamantei, lotul nr. 2, 90,50 mp; conform aceluiași raport, hotarul dintre cele două proprietăți stabilit prin contractul de partaj este pe aliniamentul 2-3, iar conform posesiei, la 1,08 m, respectiv 1,20 mp est, rezultând că pârâții au acaparat suprafața de 11,96 mp, față de împrejurarea că picătura streșinii acestora cade la 1 m de proprietatea reclamantei.
Instanța de fond a considerat că nu poate reține susținerea pârâților din obiecțiunile formulate că diferența de suprafață poate rezulta din delimitarea față de lotul nr. 3 din contractul de partaj, situat la est de proprietatea reclamantei, câtă vreme expertul a precizat în mod clar, răspunzând la obiectivele instanței, că hotarul, conform contractului de partaj este pe linia 2-3, iar conform posesiei, pe linia A-B; din calcularea terenului 2-3-A-B a rezultat o diferență de 11,96 mp. Împrejurarea că și hotarul dintre loturile 2 și 3 ar fi eronat nu are nicio relevanță câtă vreme posesia actuală nu respectă contractul de partaj voluntar.
Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond a constatat că acest capăt de cerere întemeiat și a dispus admiterea lui, fixând linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantei, situat în Ploiești, ., jud. Prahova și terenul proprietatea pârâților, situat în Ploiești, ., jud. Prahova, pe aliniamentul 2-3, astfel cum acesta rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit de expert G. E..
2. Cu privire la retragerea acoperișului, prima instanța a constatat că potrivit raportului de expertiză întocmit de expert N. D., rezultă că apele pluviale cad la circa 0,9 m—0,95 m față de casa reclamantei, distanța dintre cele două locuințe fiind de 1,85 mp -1,95 mp.
Coroborând aceste date cu cele consemnate în raportul de expertiză topo, rezultă că peretele locuinței pârâților se află chiar pe hotarul dintre cele două proprietăți.
Concluzia raportului este că imobilul a fost construit fără respectarea documentației PAC, în speță acoperișul nu respectă planul învelitorii, având altă configurație; situația a fost constatată și de către inspectorii primăriei care în adresele din data de 16.12.2010 și 28.07.2011, au precizat că pârâtul nu a respectat autorizația de construire, fiind de altfel și sancționat contravențional, conform procesului-verbal nr._ din data de 29.10.2010.
Faptul că prin cele două procese-verbale de control al calității lucrărilor în faze determinate aflate la filele 96 și 97 se consemnează că sunt respectate detaliile de execuție și se autorizează continuarea lucrărilor nu are relevanță, deoarece au fost încheiate în data de 26.11.2007 și 03.12.2009, când construcția era la nivel de fundație și placă beton parter, obiectul determinat al controlului fiind acesta.
Potrivit art. 615 din vechiul C.civ., fiecare proprietar este obligat să-și facă streașina casei astfel încât apele pluviale să se scurgă pe terenul său sau în stradă, dar nu pe terenul proprietatea vecinului.
Exercitarea dreptul de proprietate de către pârâți, cu toate atributele sale nu trebuie să aducă prejudicii altor persoane. Atât picătura streașinii, cât și servitutea de vedere reprezintă niște limite impuse de legiuitor în exercițiul acestui drept, în considerarea raporturilor de bună vecinătate.
Faptul că locuința nu este finalizată și că vor instala jgheaburi nu poate reprezenta un argument pentru respingerea acțiunii, de vreme ce legiuitorul nu face nicio distincție cu privire la stadiile de execuție, această obligație fiind una continuă.
Având în vedere că în raportul de expertiză construcții s-a reținut că sageacul acoperișului pârâților este la 1,05 m față de peretele casei lor și față de concluzia trasă cu privire amplasarea acestuia chiar pe limita de proprietate dintre terenurile părților, rezultă că acoperișul încalcă limita de proprietate cu 1,05 m, astfel încât instanța va admite și acest capăt de cerere și va obliga pârâții să-și retragă acoperișul pe latura dinspre proprietatea reclamantei cu 1,05 m, pe aliniamentul 2-3, astfel cum acesta rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit de expert G. E., sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
3. Cu privire la amplasarea celor două ferestre și a ușii, astfel cum s-a reținut anterior, pârâții nu au respectat amplasamentul din proiectul care a stat la baza autorizației de construire, ridicând locuința pe limita de proprietate.
De asemenea, din același raport de expertiză construcții, rezultă că ușa nu era prevăzută în documentația PAC, iar cele două ferestre respectă dimensiunile, dar nu și poziționarea. În urma măsurătorilor, expertul a stabilit că fereastra F1 se află la 1,91 m, fereastra F2 la 1,85 m, iar ușa la 1,88 m.
Schița aflată la fila 83, care face parte din proiectul pentru obținerea autorizației de construire, confirmă constatarea expertului, având în vedere că pe peretele lateral dreapta nu este figurată nicio ușă, ci doar două ferestre, accesul urmând a se face printr-o ușă deschisă pe fațada principală, conform schiței aflate la fila 106.
Potrivit art. 612 coroborat cu art. 614 din vechiul C.civ., ferestrele într-un zid care dă spre proprietatea vecinului nu pot exista decât dacă, perpendicular, există cel puțin 1,9 m între zidul respectiv și limita de proprietate.
Având în vedere că zidul pe care se află amplasate ferestrele și ușa se găsește pe limita de proprietate, este evident că distanța minimă impusă de textul legal nu numai că nu este respectată, dar ea este 0.
Deși legiuitorul enumeră ferestre și alte asemenea deschizături, cu atât mai mult se aplică la o ușă, mai ales că aceasta nici nu este prevăzută în proiectul tehnic.
Instanța de fond a constatat și acest capăt de cerere întemeiat și va obliga pârâții să închidă ferestrele și ușa de pe peretele dinspre proprietatea reclamantei, sub aceeași sancțiune a plății de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 1543/06.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă cererea formulată de reclamantă și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr._/11.11.2011, în sensul că pârâții au fost obligați să-și retragă acoperișul și să închidă ferestrele și ușa de pe peretele dinspre proprietatea părții adverse, sub sancțiunea daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data efectuării lucrării.
Împotriva sentinței nr._/11.11.2011 pronunțată de Judecătoria Ploiești a declarat apel reclamanta, susținând că această cale de atac vizează omisiunea menționării în dispozitiv a faptului că pârâții sunt obligați să-și retragă acoperișul și să închidă ferestrele și ușa, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, obligații care sunt menționate în considerentele hotărârii, dar nu și în dispozitiv.
La rândul lor, în termen legal, au declarat apel și pârâții, solicitând refacerea probelor administrate de prima instanță, precum și administrarea altor probe care ar reieși din dezbateri, schimbarea în tot a sentinței atacate și stabilirea liniei de hotar în mod corect, cu respectarea lotului lor de 176 mp rezultat din actul de partaj voluntar, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel, pârâții au învederat că, din anul 2003, sunt proprietarii unui teren in suprafață de 176,8 mp (165 mp din măsurători) aflat in Ploiești, .. Deși au cumpărat un întreg lot de teren (lotul 1) de la N. Irma A., sora reclamantei, in actul de vânzare nu a fost specificata decât suprafața reieșita din măsurătorile efectuate pentru intabulare. Pe acest teren au edificat o locuința încă nefinalizata. Au fost chemați in judecata de reclamanta S. M., pentru a-i obliga sa modifice partea de acoperiș dinspre proprietatea acesteia, astfel incat apele pluviale sa se scurgă pe proprietatea lor, sa închidă ușa si cele 2 ferestere de pe peretele aflat spre proprietatea reclamantei si, de asemenea, sa se stabilească linia de hotar dintre cele doua proprietăți, întrucât acestea nu erau granituite, deși proprietățile erau lotizate si partajate.
Apelanții pârâți au susținut că vânzătoarea lor a dobândit terenul, prin moștenire parte de la tatăl sau, M. loan, decedat fa data de 09.12.1958 potrivit certificatului de moștenitor nr. 139/1959 si parte de la fratele sau M. Ș., decedat la data de 09.05.1985, potrivit certificatului de moștenitor nr.230/1992.
Potrivit actului de partaj voluntar autentificat la nr._/02.O8.1993 si transcris la nr._-_-_ din 02.08.1993, vânzătoarea noastră N. Irma A. a devenit proprietara exclusiva a lotului nr.1, in suprafața de 176,80 mp.
Lotul 2 compus din suprafața de teren de 97,70 mp si încăperile notate in planul de situație cu simbolurile 1,2,3,4,5,6,7 si 8 au revenit reclamantei noastre S. M., iar lotul 3 compus din teren in suprafața de 96,74 mp curte, teren arabil in suprafața de 62,10 mp, precum si încăperile notate in planul de situație cu simbolurile 9,10,11,12, 13 si 14 au revenit copartajantei M. M..
Suprafața totala de teren care a făcut obiectul actului de partaj a fost de 433,34 mp, precum si locuința ce se afla pe acest teren notate» pe planul de situație, cu simboluri de la 1 la 14.
La un simplu calcul matematic, se poate observa ca terenul liber de construcții partajat a fost de 433,34 mp, terenul de sub construcții nefiind trecut in mod distinct in actul de partaj. Ori, din certificatele de moștenitor, rezulta ca bunul ce a fost ulterior partajat era de 495 mp, precum si construcțiile situate pe acest teren, iar din planul de situație aflat la pagina 126 din dosarul cauzei rezulta ca întreaga suprafața de teren construita este de 183,40 mp, iar suprafața de 433,34 mp este teren fara construcții.
Comparând certificatele de moștenitor, actul de partaj voluntar împreuna cu planul de situație întocmit de Ciuna V. in luna iulie 1991 (pian ce insoteste actul de partaj voluntar) rezulta ca întreaga suprafața ce a fost lotizata ulterior depășește cu mult actele de proprietate ( certificate de moștenitor) si anume exista un excedent de 121,74 mp (totalul lotului inițial inclusiv construcții fiind de 616,74 mp).
Prin urmare, apelanții-pârâți nu înțeleg cum din expertiza topografica întocmita de expert G. E. a rezultat ca ar fi acaparat o suprafață de teren de 11,96 mp teren proprietatea reclamantei S., din moment ce aceasta deține cu mult peste suprafața înscrisa in actele de moștenitor si de partaj.
Apelanții au susținut că in cadrul procesului de judecata, au contestat aceasta expertiza, expertul întocmind in fapt doua lucrări topografice care nu conțin insa adevărul. Astfel, expertul se contrazice, . susține ca au acaparat 10,40 mp, in celalalta 11,66 mp. De asemenea, planurile de situație conțin măsurători diferite, in sensul ca pe latura dinspre proprietatea S. este înscris 10,17 mp în prima expertiza si 10,40 in cea de a doua. Aceasta situație contradictorie si neadevărata (in realitate măsura reala este de 10,14 mp) au adus-o la cunoștința organelor de cercetare penala prin întocmirea unei plângeri penale expertului G..
Pârâții consideră că hotărârea instanței de fond e nelegală si netemeinică, având in vedere faptul ca, desi au contestat aspectele susmenționate, precum si faptul ca expertul topograf desemnat nu a răspuns obiecțiunilor formulate de instanța si nici nu a indicat terenurile pârtilor atât raportate la actele de proprietate si documentația cadastrala aferenta, cat si prin raportare la posesia efectiva a celor doua parți, astfel cum de altfel au învederat mai sus, apărările lor nu au fost luate in considerare de instanța de judecata.
Au arătat instanței ca expertul nu a ținut cont decât de actele de proprietate si de asemenea, nu a măsurat ambele loturi astfel incat sa poată răspunde corect la obiectivele stabilite de instanța de judecata. In cazul lor a comparat si măsurat lotul (deși in realitate exista o suprafața mai mica de teren), iar in cazul reclamantei nu a procedat in același fel, indicând o suprafața de teren de 90,5 mp insa fara a se raporta ia actele de proprietate sau la posesia efectiva.
Aceste apărări ale lor, susținute de avocat, au fost reținute in încheierea de ședința din data de 07.11.2011, insa instanța in mod nelegal respinge obiecțiunile lor si considera ca expertul a răspuns corect la obiectivele instanței, procedând la dezbaterea asupra fondului cauzei. Apelanții au apreciat ca, prin neluarea in discuție a aspectelor învederate de avocatul apărării la termenul de judecata din data de 07.11.2011, instanța de fond a încălcat dreptul lor la apărare, drept garantat de Constituție si de art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În ceea ce privește grănițuirea, instanța de fond stabilește limita de hotar având in vedere expertiza întocmita de G. E., desi a avut cunoștința asupra faptului ca acesta a procedat incorect atunci când a stabilit ca parații au acaparat o suprafața de teren si nu a procedat la măsurarea terenului reclamantei. În dosar se află mai multe planuri de situație, una din iulie 1991, alta din 21.11.1991, iar partajarea a fost efectuata in luna august 1993. Schița aferenta contractului de partaj este cea de la pagina 126, celelalte exemplare fiind copii xerox si nu cunosc daca acestea sunt conforme cu originalele.
Hotărârea instanței este una nelegala întrucât linia de hotar stabilita de către instanța este una incorecta, in sensul ca in realitate, poarta de fier existenta in terenul lor inca de la cumpărarea imobilului cheile porții ne-au fost înmânate de fosta proprietara), la acest moment se afla jumătate in proprietatea or si jumătate in proprietatea reclamantei. Or, acest lucru se poate demonstra cu martori, sau cu expertiza topografica întocmita in mod corect de expertul ce urmează a fi desemnat de instanța in apel. Inca o data, apelanții au arătat instanței (si acest lucru se poate și proba prin cercetarea la fata locului) ca suprafața pe care o dețin efectiv este mai mica decât a consemnat in lucrare expertul G. si totodată exista unele semne vechi de hotar (poarta de fier, gard) care au rămas nemodificate, altele fiind modificate dupa partajarea lotului.
De asemenea, in cauza au întocmit si o expertiza topografica extrajudiciara (in dosar la paginile 188-190) care demonstrează faptul ca li s-a micșorat terenul in detrimentul reclamantei S. M., care deține un plus de suprafața. Nici de aceasta expertiza instanța nu a ținut cont, desi se preciza ca pentru o decizie corecta ar trebui sa se măsoare cele 3 loturi care au rezultat din suprafața dobândita din moștenire.
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii este faptul ca in aceasta cauza nu a fost respectat principiul continuității. Astfel, judecătorul investit cu aceasta cauza a fost avansat la Tribunalul Prahova, iar la data de 29.06.2011 dosarul a fost repartizat la un alt judecător, (dna M.), iar hotărârea este semnata de jud. B. M. R..
În ceea ce privește celelalte capete de cerere, modificarea acoperișului si desființarea geamurilor, acestea urmează sa fie respinse din moment ce linia de hotar nu este cea stabilita de instanța de fond. /astfel, daca linia de hotar va fi stabilita corect, distantele legale prevăzute de Codul Civil sunt respectate de către subsemnații.
Prin decizia civilă nr. 323/09.05.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost admisă excepția de netimbrare a apelului declarat de apelanta-reclamantă Ș. M., invocată din oficiu, și, în consecință, a fost anulat apelul declarat de apelanta-reclamantă Ș. M. împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind netimbrat.
De asemenea, a fost respinsă cererea de completare a probatoriului formulată de apelanții-pârâți, ca fiind neîntemeiată și s-a dispus respingerea apelului declarat de apelanții-pârâți S. V. și S. M. împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
Apelanții-pârâți au fost obligați la plata de cheltuieli de judecată în apel către apelanta-reclamantă, conform gradului de culpă procesuală.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul s-a pronunțat mai întâi asupra excepției invocate din oficiu, constatând că Ș. M. nu a achitat taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina la momentul înregistrării dosarului, în cuantum de 4 lei și nici timbrul judiciar în sumă de 0,15 lei, deși a fost citată cu mențiunea să facă dovada achitării acestor sume, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de citare, aflat la fila 37 din prezentul dosar.
Cum apelanta-reclamantă nu s-a conformat obligației instituite în sarcina sa, ce subzistă chiar și în cazul renunțării la calea de atac (numai în ipoteza unui apel legal timbrat, putându-se da eficiență prev. art. 246 cu aplicarea 298 C.proc.civ.), în baza art. 137 alin. (1) C.proc.civ.cu aplicarea art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997, tribunalul a admis excepția de netimbrare a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, pe care l-a anulat ca fiind netimbrat.
Pe fondul cauzei, tribunalul a considerat că, în ceea ce privește expertiza în specialitatea topografie întocmită și întregită în primul ciclu procesual de expert G. E., în mod corect, judecătorul fondului a dat eficiență concluziilor acestui mijloc științific de probă care atestă împrejurarea că linia reală de hotar existentă între proprietățile învecinate ale părților este situată pe aliniamentul punctelor 2-3, potrivit planului de situație anexă la acest raport (fila 129 dosar fond).
Expertul desemnat de instanța de fond s-a conformat întocmai obiectivelor fixate prin încheierea pronunțată la termenul din 20.05.2011 ce face trimitere la încheierea din 11.03.2011, procedând la identificarea prin măsurare și poziționarea pe schița de plan a terenurilor aflate în proprietatea părților, în legătură cu care se poartă prezentul litigiu.
S-a mai constatat că apelanta-reclamantă Ș. M. a primit, în baza contractului de partaj voluntar, autentificat sub nr._/02.08.1993 la notariatul de Stat Județean Prahova (fila 150 dosar fond), o suprafață de teren de 97,70 mp identificată pe planul de situație anexă la acest contract aflat la fila 162 din dosarul primei instanțe.
Potrivit acestui plan, invocat în cuprinsul motivelor de apel, dar și de către apelanții-pârâți, distanța dintre peretele casei atribuite în lotul apelantei-reclamante Ș. M. și aliniamentul liniei de hotar cu terenul arabil de 176,80 mp primit de copartajanta N. Irma A. este de 2 ml.
Or, amplasamentul acestui perete al casei nu putea fi modificat de către apelanta-reclamantă, motiv pentru care, în mod firesc, la configurarea liniei reale de hotar dintre proprietățile părților, atât expertul, prin lucrarea întocmită, cât și prima instanță, prin hotărârea pronunțată, au asigurat respectarea acestei dimensiuni.
Conform măsurătorilor efectuate de expertul menționat, reclamanta deține efectiv o suprafață de 90,50 mp, iar argumentele apelanților-pârâți, potrivit cărora apelanta-reclamantă ar deține în realitate o suprafață de teren mai mare decât aceea primită la partaj nu au putut fi luate în considerare, fiind simple speculații, formulate pro causa, atât timp cât măsurătorile efectuate de expertul G. E. au fost realizate cu un aparat optic, verificat chiar și cu ruleta de 30 m, în prezența ambilor pârâți.
Tribunalul a mai precizat că, din punct de vedere probatoriu, chiar dacă instanța nu este legată de concluziile expertizei, ele constituind elemente de convingere lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe, totuși constatările de fapt ale expertului, cum ar fi data raportului, arătarea cercetărilor efectuate în prezența părților și susținerile acestora formulate în fața expertului, fac dovada până la înscrierea în fals, având în vedere calitatea expertului de delegat al instanței judecătorești.
De altfel, așa cum rezultă din adresa expertului în specialitatea topografie aflată la fila 75 din dosarul de fond, apelanta-pârâtă S. M. a fost foarte activă pe durata măsurătorilor, verificând distanțele atât pe display-ul aparatului optic, cât și pe ruletă.
Totodată, deschiderea la . primit la partaj de către apelanta-reclamantă era, potrivit aceluiași plan de situație anexă la contractul autentificat sub nr._/1993, de 18 ml (rezultând din adiționarea dimensiunilor indicate de 6,60 ml, 9,40 ml și 2 ml), deschidere asigurată și prin modalitatea de poziționare a liniei de graniță dintre proprietățile părților.
Tribunalul a considerat că prima instanță a respectat dreptul la apărare al apelanților-pârâți, în condițiile în care, la cererea acestora, raportul de expertiză în specialitatea topografie a fost refăcut, ca urmare a nelegalei convocări cu prilejul efectuării lucrării la fața locului a pârâtei S. M., și ulterior întregit prin admiterea obiecțiunilor formulate de aceleași părți prin încheierea pronunțată la termenul din 26.09.2011.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit și completat în ultimul ciclu procesual de expert N. D., ce se coroborează cu aspectele constatate de Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția de Control, dar și prin Direcția Generală de Dezvoltare Urbană, potrivit adreselor aflate la filele 78-80 dosar fond, apelanții-pârâți și-au edificat construcția cu destinația de casă de locuit evidențiată în schița de plan anexă nr. 1, fără să aibă Proiect Tehnic +D.E., fără a respecta prevederile autorizației de construire nr. 1335/2007, în sensul că au executat-o pe un alt amplasament și au modificat configurația inițială a imobilului, în sensul că au construit o ușă cu privire spre proprietatea reclamantei care nu era prevăzută în documentația vizată spre neschimbare, ferestrele din axul 6/A-B-E-D respectă dimensiunile, dar nu și poziționarea lor, fiind deplasate, iar acoperișul nu respectă planul învelitorii având o altă configurație.
Cererea apelanților-pârâți de completare a probatoriului cu o nouă expertiză în specialitatea topografie a fost apreciată de tribunal, ca fiind neîntemeiată, în contextul în care, potrivit precizărilor de mai sus, expertiza de aceeași specialitate administrată la Judecătoria Ploiești este de natură a lămuri cauza sub toate aspectele.
În raport cu modalitatea apreciată ca fiind corectă în care a fost stabilită linia de graniță dintre proprietățile părților, tribunalul a apreciat că prima instanță a soluționat corect și capetele de cerere având ca obiect obligația pârâților de a-și retrage acoperișul pe latura dinspre proprietatea reclamantei cu 1,05 ml, dar și de a închide ferestrele și ușa de pe peretele dinspre imobilul aparținând părții adverse.
În ceea ce privește pretinsa nerespectare a principiului continuității, tribunalul a constatat că, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 29.06.2011 de Președintele Secției Civile a Judecătoriei Ploiești, în baza hotărârii nr. 11/31.05.2011 a Colegiului de Conducere al acestei instanțe, completul investit aleatoriu cu judecarea prezentului dosar a fost desființat ca urmare a promovării judecătorului ce intra în compunerea sa la instanța ierarhic superioară.
De aceea, dosarele aflate pe rolul respectivului complet au fost repartizate ciclic, în conformitate cu prev. art. 99 alin. (11) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, celorlalte complete ale instanței, în modalitatea descrisă în respectivul proces-verbal, dosarul nr._/281/2010 revenind completului CIV12, având ca judecător titular pe cel care a și pronunțat hotărârea atacată, iar această operațiune de repartizare ciclică a fost realizată de judecătorul din planificarea la permanență întocmită la nivelul Secției Civile a Judecătoriei Ploiești, judecător care nu a preluat spre soluționare dosarele supuse împărțelii.
În consecință, în baza art. 296 C.proc.civ., cu aplicarea art. 202 și 212 din același cod coroborate cu art. 584, art. 612, art. 614 și art. 617 Cod civil, tribunal a respins apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr._/11.11.2011, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
De asemenea în baza art. 274 C.proc.civ., pârâții aflați în culpă procesuală au fost obligați la plata sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel, către reclamanta Ș. M..
Împotriva deciziei Tribunalului au declarat recurs, atât pârâții, cât și reclamanta (ce nu și l-a timbrat însă).
În recursul lor, pârâții au susținut, în esență, că Tribunalul nu s-a pronunțat și asupra apelului declarat de ei împotriva sentinței civile nr. 1543/6.02.2012 a Judecătoriei Ploiești, prin care s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr._/11.11.2011 a Judecătoriei Ploiești. Nici în dispozitivul deciziei, nici în considerente nu s-a făcut nici o referire la acest apel, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 129 C.proc.civ., ceea ce atrage nulitatea hotărârii.
Cu privire la fondul cauzei, pârâții au susținut, în esență, că, în mod greșit, primele două instanțe au avut în vedere un raport de expertiză topografică ce nu corespunde realității, nefiind identificate terenurile părților atât prin raportare la actele de proprietate și documentația cadastrală, cât și prin raportare la posesia efectivă. Expertul nu a măsurat ambele loturi, astfel încât să poată răspunde corect la obiectivele stabilite de instanța de judecată.
Au precizat recurenții-pârâți că, întrucât există mai multe neconcordanțe între schițele cadastrale existente la dosarul cauzei și certificatele de moștenitor și față de realitatea existentă în teren, solicită casarea hotărârilor pronunțate, urmând să se rejudece cauza după efectuarea unei noi expertize topografice, care să aibă ca obiectiv măsurarea celor trei loturi din care a fost partajat terenul pe care îl dețin, cu precizarea suprafețelor reale existente.
Prin decizia civilă nr. 419/25.02.2013, Curtea de Apel Ploiești a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta Ș. M., și a admis recursul declarat de pârâții S. V. și S. M., împotriva deciziei civile nr. 323/9 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, a casat în parte decizia civilă nr. 323/09.05.2012 a Tribunalului Prahova și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova pentru a se pronunța și cu privire la apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 1543/ 06.02.2012 a Judecătoriei Ploiești, menținând restul dispozițiilor deciziei.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că deși recurenta-reclamantă a fost încunoștințată să achite și taxa judiciară de timbru de 4,00 lei (depunând la dosar doar timbrul judiciar de 0,15 lei) aferente cererii sale de recurs, aceasta nu a dat curs solicitării instanței, învederând că nu înțelege să-și mai susțină recursul.
În atare situație, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ. raportat la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a anulat recursul declarat de reclamantă ca insuficient timbrat.
Referitor la recursul declarat de pârâți, Curtea a precizat că, în sens material, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 584 cod civil circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție, restabilirea hotarului real ce separă fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.
Într-o asemenea acțiune, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței dreptului de proprietate în întregul său, ci asupra formei terenului care alcătuiește dreptul de proprietate (în partea din litigiu) al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile.
Operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar.
Or, în speță, primele două instanțe, ținând seamă de obiectul acțiunii, în mod legal, a omologat raportul de expertiză topografică G. E., ce a respectat operațiunile judiciare specifice grănițuirii (expuse anterior).
Raportând la linia de hotar astfel stabilită, concluziile expertizei construcții N. D. coroborate cu aspectele constatate de Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția de Control și Direcția Generală de Dezvoltare Urbană (conform adreselor existente la filele 78 – 80 dosar fond) Curtea a apreciat că, în mod legal, au fost admise și capetele de cerere având ca obiect obligația pârâților de a-și retrage acoperișul pe latura dinspre proprietatea reclamantei cu 1,05 ml, respectiv de a închide ferestrele și ușa de pe peretele dinspre imobilul aparținând reclamantei.
S-a mai arătat că, în speță, critica recurenților-pârâți, ce vizează modalitatea de interpretare a probatoriului administrat, nu a putut face obiectul analizei instanței de recurs, întrucât aceasta implica, practic, reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului deja administrat, iar controlul de netemeinicie a hotărârii excede limitelor impuse de art. 304 Cod pr. civilă și nu intră în atribuția instanței de recurs, astfel că acest motiv de recurs, invocat de pârâți, a fost considerat nefundat.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs formulat de pârâți, Curtea a reținut că, potrivit cererii existente la filele 15-17 dosar apel, Tribunalul a fost investit și cu soluționarea apelului declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 1543/6.03.2012 a Judecătoriei Ploiești, prin care s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr._/11.11.2011 pronunțată de aceeași instanță.
Lecturând decizia civilă nr. 323/9.05.2012 a Tribunalului Prahova, Curtea a constatat că Tribunalul nu a analizat și nu s-a pronunțat și cu privire la apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 1543/6.03.2012 a Judecătoriei Ploiești.
În acest context, s-a apreciat că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, afectând drepturile procesuale ale pârâților, statuate de textul menționat, împrejurare de natură a atrage atragă casarea în parte a deciziei, astfel că, în baza art. 312 alin. 5 C.proc.civ., a admis recursul pârâților, a casat în parte decizia și a trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova, pentru a se pronunța și cu privire la apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 1543/2012 a Judecătoriei Ploiești, fiind menținute restul dispozițiilor deciziei.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova la data de 05.03.2013, cauza a fost înregistrată cu nr._/281/2010*.
Prin decizia civilă nr. 244/23.04.2013, Tribunalul Prahova a respins apelul declarat apelanții-pârâți S. V. și S. M., împotriva Sentinței civile nr. 1543/6.02.2012, pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca fiind nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a constatat, în ce privește primul motiv de apel, că pârâții au invocat faptul că nu a fost respectat principiul continuității, deoarece la în dosar au intrat mai mulți judecători, care au fost investiți cu soluționarea cauzei.
Deși pârâții nu au precizat dacă pretind că a fost încălcat acest principiu, pe motiv că cele două sentințe ar fi fost pronunțate de judecători diferiți, ori pe motiv că un judecător a făcut parte din complet cu ocazia administrării probelor, iar alt judecător a făcut parte din complet cu ocazia deliberării și pronunțării soluției, tribunalul a avut în vedere ambele aspecte.
Astfel, în prima variantă, examinând cele două hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță în cauza de față, respectiv sentința civilă nr._/11.11.2011 și sentința civilă nr. 1543/06.02.2012, s-a observat că acestea au fost pronunțate de același judecător, astfel că nu a fost încălcat principiul continuității în privința celor două sentințe.
Pe de altă parte, în a doua variantă, s-a observat că acest aspect a mai fost analizat o dată, cu ocazia primei soluționări în apel a cauzei, când tribunalul a constatat că în speță nu a fost încălcat acest principiu. Atâta timp cât decizia pronunțată în apel de tribunal a fost casată în parte, doar pe anumite aspecte, rezultă că celelalte aspecte soluționate de tribunal, și care au fost menținute în recurs de Curtea de Apel Ploiești, au intrat în puterea lucrului judecat, ele nemaiputând fi analizate încă o dată.
Al doilea motiv de apel vizează faptul că la momentul pronunțării sentinței civile nr. 1543/06.02.2012 ar fi fost încălcat dreptul la apărare al pârâților, cauza fiind luată fără prezența ambelor părți.
Examinând dosarul de fond, tribunalul a constatat că pentru termenul de judecată din data de 06.02.2013, când a fost pronunțată sentința apelată, părțile au fost legal citate.
De asemenea, s-a observat că instanța a dat cuvântul în dezbateri fiecăreia dintre părți (reclamanta, respectiv pârâții), ambele părți punând concluzii cu privire la capătul în cererea principală pentru care se formulase cererea de completare dispozitiv.
Prin urmare, constatând că pentru termenul de judecată de la data de 06.02.2013 toate părțile au fost legale, iar fiecare parte a pus concluzii în fond, rezultă că, atât reclamantei, dar și pârâților (care au declarat prezentul apel) le-a fost garantat și respectat dreptul la apărare, astfel că și acest motiv de apel este nefondat.
Prin cel de-al treilea motiv de apel, pârâții au susținut, mai întâi, că prima instanță nu a analizat întinderea cuantumului, și nici dacă obligațiile stabilite în sarcina pârâților prin sentința_/11.11.2011 pot fi executate imediat, printr-o prestație ce nu necesită mai multe zile. De asemenea, pârâții au susținut că, atâta timp cât în prezent art. 5803 C.proc.civ. prevede posibilitatea pentru instanță de a stabili pentru debitor o amendă civilă, în caz de neexecutare a obligației, nu mai pot fi acordate și daune cominatorii.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie, s-a considerat, plecând de la dispozițiile art. 1073 și 1075 C. civ., că daunele cominatorii reprezintă un mijloc de constrângere al debitorului de a-și executa în natură obligația stabilită în sarcina sa.
Prin urmare, fiind un mijloc de constrângere a debitorului, și nu o modalitate de stabilire anticipată a eventualelor pagube ce le-ar suferi creditorul, urmare a neexecutării culpabile a obligației stabilite în sarcina sa, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a procedat la stabilirea cuantumului daunelor cominatorii, în sumă de 100 lei/zi de întârziere.
De asemenea, tribunalul a reamintit că, potrivit Deciziei nr. XX pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 12.12.2005,într-un recurs în interesul legii,cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803 din Codul de procedură civilă.
Cât privește pretinsa încălcare a principiului disponibilității, tribunalul a constatat că prima instanță nu a acordat reclamantei mai mult decât a cerut, pronunțându-se asupra cererii de stabilire a daunelor cominatorii în cuantum solicitat de aceasta.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, în baza art. 296 C.proc.civ., apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-pârâți împotriva sentinței civile nr. 1543/06.02.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire pârâtul S. V., în ceea ce privește soluția pronunțată de completul care a rejudecat în lipsa sa.
În continuare, revizuientul a învederat că depune o parte din acte, care nu există la dosarul nr._/281/2010, solicitând totodată să se accepte să depună și celelalte acte, când va fi citat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul tribunalului Prahova la data de 04.10.2013, sub nr._ .
La data de 12.11.2013, revizuientul a depus la dosar motivele cererii de revizuire, intitulate memoriu. Astfel, s-a susținut că, potrivit art. 612 coroborat cu art. 614 Cod civil, ferestrele unui zid care dau spre proprietatea vecinului nu pot fi amplasate dacă perpendicular nu există 1,9 m între zidul respectiv și limita de proprietate, iar ing. Hența M., în data de 11.02.2005, la nr. 234 a verificat și înregistrat la Agenția Națională de cadastru această limită de proprietate.
Astfel, pârâtul a solicitat să se analizeze acest act, care nu poate fi distrus de grănițuire, mai ales de cea efectuată de expert G., care a măsurat într-un fel la fața locului și a trecut în schiță ce a dorit.
În continuare, pârâtul a menționat că distrugerea zidului nu are nicio legătură cu familia Ș., deoarece în actul de partaj voluntar, terenul arabil aparținând familiei N. are laturile de Sud și de Nord de 17 m și prin mutarea cotei 2 m din vest, nu ar fi decât un fals în schiță și nu reprezentă micșorarea laturii de la 17 m la 15 m.
În acest sens, pârâtul a susținut că cel de la firma M. este vinovat că nu a măsurat cota de 2 m din Sud acolo unde există, iar expertul G. a fixat aceleași 4 puncte în lucrarea sa finală, neținând cont de stâlpii de la gard, care au fost măsurați pe etape (cu distanță trotuar - casă și respectiv, între stâlpi).
Mai mult, pârâtul a arătat că expertul G. a prezentat instanței o lucrare incompletă, de la lotul nr. 2 a luat 16 m plus 2 m din terenul arabil cumpărat de familia S. și nu a identificat corect posesia de proprietate S. și Ș., între cele 2 proprietăți existând și familia N. care are 20,84 mp.
De asemenea, s-a menționat că reclamanta Ș., prin înregistrarea limitei de proprietate la 4,31 m rămași după vânzarea corpului de proprietate C2, are clar limita de proprietate (prin cadastru), care nu poate fi contestată de grănițuire.
De asemenea, la ultimul termen de judecată, tribunalul i-a reamintit pârâtului S. V. motivele de revizuire reglementate de dispozițiile art. 322 pct. 1-7, iar după această informare, pârâtul a declarat că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 1, 3 și 5 C.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 48 din 22 ianuarie 2014, Tribunalul Prahova a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată. pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nesuspensivă de executare. Ea poate fi exercitată doar împotriva hotărârilor definitive și irevocabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
Astfel, conform art. 322 alin. 1 C.proc.civ., pot fi suspuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanța de apel prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs, când evocă fondul.
Textele de lege invocate de pârât în susținerea cererii sale cuprind următoarele ipoteze (cazuri) de revizuire:
- pct. 1: dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
- pct. 3: dacă obiectul pricinii nu se află în ființă;
- pct. 5: dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
În cauza de față, tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr. 244/23.04.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost respins apelul declarat de pârâții S. V. și S. M. împotriva sentinței civile nr. 1543/06.02.2012 pronunțate de Judecătoria Ploiești.
Împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către pârâtul S. V., iar prin decizia civilă nr. 199/30.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a fost respins ca nefondat recursul declarat de acesta.
Revenind la decizia atacată cu revizuire, tribunalul a observat, mai întâi, prin prisma prevederilor art. 322 pct. 1 C.proc.civ., că aceasta nu conține dispoziții potrivnice, care să nu poată fi duse la îndeplinire. Astfel, se observă că prin decizia respectivă s-a dispus doar respingerea apelului declarat de pârât ca fiind nefondat.
De asemenea, avându-se în vedere dispozițiile art. 322 pct. 3 C.proc.civ., invocate de pârât, tribunalul constată că prin decizia atacată au fost analizate 3 motive de apel, și anume: nerespectarea principiului continuității la judecătorie, încălcarea dreptului la apărare la momentul pronunțării sentinței atacate cu apel, precum și faptul că nu puteau fi acordate, simultan, și amendă civilă, și daune cominatorii.
Plecând de la aceste 3 motive de apel, tribunalul a apreciat că nu se poate afirma că „obiectul pricinii nu se află în ființă”.
În plus, prin motivele de revizuire depuse la dosar (filele 13-22) pârâtul S. V. nu a detaliat ce dorește a susține prin faptul că obiectul pricinii nu s-ar mai afla în ființă.
În consecință, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 C.proc.civ. referitoare la hotărârea atacată.
Având în vedere cele constatate mai sus, s-a apreciat că nu se mai impune analizarea și a celorlalte motive de revizuire invocate de pârâtul S. V., formulate împotriva deciziei nr. 244/23.04.2013 pronunțate de Tribunalul Prahova.
În raport de aceste considerente, tribunalul a respins cererea de revizuire formulată de pârâtul S. V. împotriva deciziei nr. 244/23.04.2013 pronunțate de Tribunalul Prahova, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul S. V., cererea de recurs fiind nemotivată.
La termenul de judecată din 13 noiembrie 2014 Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului pentru nemotivare, excepție ce o socotește întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispozițiilor art. 3021 lit. c. C. pr. civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.
Recursul se motivează, conform art. 303 C.pr.civilă, prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind arătate limitativ de art. 304 pct.1-9 C.pr.civilă.
Totodată, art. 306 alin.1 C. pr. civilă prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor care se referă la motive de ordine publică.
Prin urmare, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul, înseamnă arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 C.pr.civilă, dar și dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecata al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
Numai indicarea greșită a motivelor de recurs obligă instanța la o încadrare corectă a acestora, în condițiile art. 306 alin.3 C. pr. civilă, o asemenea obligație nefiind stabilită în sarcina instanței în situația în care recurentul nu indică niciun motiv de recurs din cele prevăzute de art.304 C.pr.civilă.
In cauză, recurentul revizuient nu s-au conformat dispozițiilor înscrise în art. 3021 și 304 C. pr. civilă, întrucât, în declarația de recurs, nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute de art.304 C. pr. civilă, criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, precizând doar că decizia pronunțată în apel este nelegală și netemeinică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 306 alin.1 C.pr.civilă, Curtea va admite excepția nulității și va constata nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității recursului invocată din oficiu.
Constată nulitatea recursului declarat de revizuentul S. V. domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva deciziei civile nr. 48 din 22 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații Ș. M. cu domiciliu ales la Cabinetul de avocatură A. A. L. cu sediul în București, sector 3, ., nr. 29C, ..1, . și S. M. domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13 noiembrie 2014 .
Președinte, Judecători,
A.-M. R. M. P. C.-M. M.
Grefier,
C. G.-A.
Red. MP
2 ex./25.11.2014
d. revizuire_ - Tribunalul Prahova
j.rev. Ș. O. C., P.-A. A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 2142/2014. Curtea de... | Grăniţuire. Decizia nr. 1242/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
