Strămutare. Sentința nr. 44/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Sentința nr. 44/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 890/59/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.44

Ședința din camera de consiliu din 21 noiembrie 2013

PREȘEDINTE: A.-M. N.

GREFIER: M. S. L.

S-a luat în examinare cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr._ formulată de petentul V. D. T..

La apelul nominal, făcut în camera de consiliu, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,instanța, constată că intimata a depus la dosar, prin registratura instanței la 29 octombrie 2013 întâmpinare prin care se invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara, apreciindu-se că este competentă Înalta Curte de Csație și Justiție.

Se constată, de asemenea, că petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa.

Instanța observând că dosarul nr._ a cărui strămutare se solicită are ca obiect contestație în anulare, iar cererea de chemare în judecată care a declanșat litigiul în cadrul căruia s-a formulat contestație în anulare a fost introdusă la data de 7 mai 2012, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, constată că, în temeiul normelor tranzitorii, respectiv dispoz. art. 3 rap. la art.81 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile procesuale aplicabile pricinii sunt ale vechiului cod de procedură civilă din 1864, cu modificările ulterioare, în vigoare la momentul înregistrării acțiunii inițiale, și nu ale Noului Cod proc.civ.

Având în vedere că intimata prin întâmpinare a invocat excepția excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara, apreciind că cererea de strămutare ar reveni Î.C.C.J, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara în baza art.158 alin. 1, art.159 alin. 1 pct. 2, art.137 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 2 din NCPC .

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la 29 august 2013 sub nr._, petentul V. D. T. a solicitat strămutarea judecării contestația în anulare din dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului A. la o altă instanță de același grad din raza de competență a Curții de Apel Timișoara, pe motiv de bănuială legitimă, invocând în drept dispozițiile art.142 alin.1 și 2 rap. la art.6 NCPC, art.6 pct.1 CEDO.

La termenul de judecată stabilit la data de 21.11.2013, instanța a constatat că, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată care a declanșat litigiul în cadrul căruia s-a formulat contestație în anulare ce face obiectul dosarului nr._ a cărui strămutare se solicită și la prevederile art. 3 coroborate cu art. 81 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, respectiv dispozițiile art. 24 și 25 din Noul Cod de procedură civilă, dispozițiile procesuale aplicabile pricinii sunt cele ale Codului de procedură civilă în vigoare la momentul înregistrării acțiunii, și nu ale Noului Cod proc.civ., adoptat pe parcursul soluționării cauzei.

Având în vedere dispozițiile procedurale aplicabile cauzei și temeiul de drept ce se circumscrie motivului invocat în susținerea cererii de strămutare, în temeiul art. 39 alin. 2, art. 158 alin.1 și 159 alin.1 pct. 2 C.pr.civ., instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială de soluționare a cererii de strămutare, asupra căruia urmează a se pronunța cu prioritate, în condițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ.

Având în vedere că procesul în cadrul căruia s-a formulat contestația în anulare a cărei strămutare se solicită a fost pornit înainte de data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă, precum și prevederile art.39 alin.2 C.pr.civ. conform cărora cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 137 alin 1 raportat la art. 158 și 159 pct.2 C.pr.civ., Curtea de Apel Timișoara, admițând excepția necompetenței sale materiale, va declina competența de soluționare a cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului_ formulată de petentul V. D. T. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția de necompență materială a Curții de Apel Timișoara, și, în consecință

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului_ formulată de petentul V. D. T. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.11.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-M. N. M. S. L.

Red. A-M.N-/ 22.11.2013

Teh. L.M.S/2 ex./22.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 44/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA