Cereri. Decizia nr. 832/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 832/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 3490/252/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 832

Ședința publică din 11 iunie 2013

PREȘEDINTE: M. L.

JUDECĂTOR: D. C.

JUDECĂTOR:C. R.

GREFIER: I. P.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul I. R. împotriva sentinței civile nr. 922/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații I. L., M. P., D. A., P. L. și P. municipiului L., având ca obiect refuz soluționare cerere.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat: reclamantul recurent I. R. și intimații I. L., M. P. și D. A., toți în stare de detenție, și pentru intimații P. L. și P. municipiului L., c.j. M. Otescu.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, reclamantul recurent I. R. declară că nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 922/12.03.2013 și nu are cunoștință despre cererea de față, sens în care s-a luat o declarație acestuia consemnată separat atașată la dosar.

Instanța, din oficiu, pune în discuție, potrivit art. 306 Cod pr. civ., excepția nulității recursului față de nemotivarea acestuia în termenul legal, și acordă cuvântul pe excepția invocată.

Atât reclamantul recurent I. R., cât și intimații I. L., M. P. și D. A., arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.

Reprezentanta intimaților P. L. și P. municipiului L., c.j. M. Otescu a solicitat admiterea excepției.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față constată:

Prin sentința civilă nr. 922/PI/12.03.2013, Tribunalul T. – Secția I Civilă a constatat ca nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții I. R., fiul lui N. și A., născut la 31 august 1993 în prezent în Arestul IPJ T., I. L., fiul lui I. și A., născut la 13 noiembrie 1989, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, M. P., fiul lui P. și Liubița, născut la 25 august 1981, în prezent deținut în Penitenciarul A., M. P., fiul lui I. și A., născut la 12 iunie 1993 în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C. și D. A., fiul lui B. și Steluța, născut la 19 ianuarie 1991, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara în contradictoriu cu pârâții P. L. și P. M. L..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria L. sub nr._ din 11.12.2012, reclamanții I. R., I. L., M. P., M. P., D. A. au chemat în judecată pe pârâții P. L., P. M. L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata, sumei de 8000 ron, reprezentând daune morale.

În motivare, au arătat că în luna martie 2011 au transmis o cerere pârâtei, cu confirmare de primire, care a fost primită de pârâtă, dar până în prezent reclamanții nu au primit nici un răspuns. Prin cererea trimisă, reclamanții au solicitat unele informații de interes personal, referitor la o proprietate rămasă moștenire de la bunicul lor.

În drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 544/2001 și nr. 544/2004, art.2, al. 2, art 48 și art. 47 din Constituție.

Acțiunea introductivă nu a fost semnată.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M. L. și în subsidiar, pe fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Judecătoria L. prin sentința civilă nr.194/23.01.2013 pronunțată în dosar nr._ a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei L.. A declinat competența de judecare a cererii în favoarea Tribunalului T..

Cauza s-a înregistrat la Tribunalul T. sub nr. dosar_ la data de 11.02.2013.

Analizând prezenta cerere, instanța a reținut incidența disp. art.133 alin. 1 C.pr.civ. ce stipulează că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Văzând declarațiile reclamanților și dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța a constatat nulă prezenta cerere de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I. R., aflat în detenție în Penitenciarul Timișoara.

Recursul lui nu a fost motivat nici în fapt și nici în drept, menționându-se doar că motivele vor fi arătate în fața instanței.

La primul termen de judecată din data de 11 iunie 2013, prezent în sală alături de toți ceilalți reclamanți intimați aflați și ei în detenție în diverse penitenciare, reclamantul I. R. a declarat verbal și apoi în scris, sub propria-i semnătură, că el nu a declarat recurs împotriva sentinței Tribunalului T..

Având în vedere aceste împrejurări, în baza art. 109 alin. 1 și 137 Cod pr. civ., Curtea va constata ca nul recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 922/12.03.2013 a Tribunalului T. – Secția I Civilă, în numele reclamantului I. R..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamantul I. R. împotriva sentinței civile nr. 922/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul T. – Secția I Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații I. L., M. P., D. A., P. L. și P. municipiului L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 11 iunie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. L. D. C. C. R.

GREFIER,

I. P.

Red. D.C./12.06.2013

Tehnored. I.P. 2 ex./19.06.2013

Prima instanță: Tribunalul T., jud. C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 832/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA