Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1103/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1103/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 5217/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 24.05.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1103/R
Ședința publică din 18 septembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele R. A. și D. I. împotriva sentinței civile nr. 1023/19.03.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP T., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. U. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că, la data de 25.07.2013, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta Ministerului Public arată că nu are cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la 12.06.2012 la Tribunalul T. sub nr._, reclamantele R. A. și D. I. au chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, și au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 90.000 euro sau echivalentul în lei la data plății pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea antecesorului lor Minia (M.) P., dispusă prin sentința penală nr. 636/1959 a Tribunalului M. Timișoara.
În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că D. I. este fiica lui Minia (M.) P., iar R. A. este nepoata de fiu a acestuia.
Antecesorul lor s-a născut la 23.02.1911 în localitatea Berini, județul T. și a decedat la 3.12.1994 în comuna Sacoșu-Turcesc, ..
Prin sentința penală nr. 639/1959 a Tribunalului M. Teritorial Timișoara, antecesorul lor a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru delictul de uneltire, în baza art. 200 Cod penal.
Având în vedere faptul că temeiurile de drept pentru care a fost condamnat se regăsesc printre actele normative prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, această condamnare constituie de drept o condamnare cu caracter politic, astfel încât reclamantele se consideră îndreptățite să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Pedeapsa dispusă prin sentința penală nr. 636/1959 a Tribunalului M. Timișoara a fost executată de antecesorul lor de la 27.09.1959 până la 15.01.1963, când a fost grațiat în baza Decretului nr. 5/1963, fiind încarcerat în Penitenciarele Timișoara, A. și Aiud.
În toată această perioadă a suportat chinuri și umilințe cumplite, fiind de notorietate persecuțiile la care au fost supuși deținuții politici în penitenciarele comuniste.
Prin condamnarea și încarcerarea antecesorului lor, a fost afectat atât acesta, prin atingerile aduse dreptului la libertate individuală, dreptului la viață personală, la liniște, la cinste, la onoare și la demnitate, cât și întreaga familie.
În drept, reclamantele au invocat Legea nr. 221/2009, art. 1359 Cod civil, art. 2 și art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 274 Cod proc.civilă.
Prin sentința civilă nr. 1023/19.03.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamantele R. A. și D. I. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. T..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că temeiul de drept reprezentat de dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15.11.2010.
Conform art. 147 alin. 1 din Constituție, dispozițiile declarate neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Cum termenul s-a împlinit la data de 30.12.2010, rezultă că textul de lege menționat trebuie considerat că nu mai există.
Curtea Constituțională a constatat faptul că nu poate exista decât o obligație morală a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, iar prin Decretul lege nr. 118/1990 și OUG nr. 214/1999 au fost acordate măsuri reparatorii persoanelor care au suferit măsuri administrative sau condamnări politice în perioada regimului comunist în România, astfel că nu este nici legală, dar nici nu se impune adoptarea unei noi reglementări cum este Legea nr. 221/2009 în același domeniu al drepturilor civile.
În acest context, acțiunea vizând daune morale devine neîntemeiată, nemaiexistând temei legal pentru soluționarea ei în sensul solicitat de reclamante.
Descrierea noțiunii de „bun” în sensul Convenției include și noțiunea de speranță legitimă de a dobândi un bun. Aceasta înseamnă că legea și practica internă îi dau reclamantului motive să creadă că va avea câștig de cauză în fața instanțelor naționale.
Ca urmare a încetării efectelor textului de lege, tribunalul a apreciat că reclamantele nu mai au o speranță de a dobândi compensații,
Urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Hotărârea este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 C.proc.civ.
În ceea ce privește temeiul reprezentat de dispozițiile art. 998-999 C.civ., pentru că art. 1359 din Noul cod civil nu este incident, față de prevederile art. 5 din Legea nr. 71/2011, fapta fiind anterioară datei de 01.10.2011, tribunalul a constatat că acțiunea cu o astfel de cauză este prescrisă conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Chiar dacă prin adoptarea Legii nr. 221/2009 statul a recunoscut dreptul la acordarea de măsuri reparatorii persoanelor ce fac obiectul acestei legi, o astfel de recunoaștere nu poate fi considerată ca repunând în termenul de prescripție pentru acordarea despăgubirilor morale.
Alte temeiuri invocate de reclamante constau în art. 2, 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la dreptul la viață al omului, cu interdicția de a cauza moartea în alte cazuri decât acelea excepționale enumerate de primul text și la interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Tribunalul a apreciat că acestea nu pot sta la baza admiterii acțiunii, întrucât pe de o parte, Convenția este aplicabilă și poate fi deci invocată doar pentru faptele produse după data ratificării de către România din 20.06.1994. Faptele descrise în acțiune s-au petrecut anterior momentului arătat, prin urmare ele sunt incompatibile ratione temporis cu dispozițiile Convenției.
Împotriva sentinței civile nr. 1023/19.03.2013 a Tribunalului T. au declarat recurs în termenul legal reclamantele.
În motivarea recursului, au arătat că sentința recurată este dată cu interpretarea greșită a legii și probatoriului administrat în cauză.
Cu privire la repararea prejudiciului moral, instanța de fond a interpretat greșit legea în ce privește consecințele Deciziei nr. 1358 a Curții Constituționale asupra dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, acțiunea impunându-se a fi analizată sub aspectul prevederilor dreptului european.
În acest sens, se impun a fi analizate consecințele deciziei Curții Constituționale din perspectiva art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, a articolului 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție, a art. 14 al Convenției, care interzic discriminarea în legătură cu drepturi și libertăți garantate de Convenție și protocoalele adiționale, și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectarea bunurilor.
Tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost soluționată cererea de către instanțele de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, durata procesului și finalizarea acestuia depinzând adesea de o . factori precum gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei.
Curtea Europeană a atras atenția asupra pericolelor inerente în folosirea legislației cu caracter retroactiv, care poate influența soluționarea judiciară a unui litigiu, în care statul este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislații este acela de a transforma litigiul într-unul imposibil de câștigat (cauza Satka și alții c. Greciei, hotărârea din 27 martie 2003, cauza C. c. României, hotărârea din 27 mai 2003).
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea „bunuri” privește atât „bunurile actuale” având o valoare patrimonială (cauza V. der Mussele împotriva Belgiei, hotărârea din 23 noiembrie 1983), cât și, în situații precis delimitate, creanțele determinate potrivit dreptului intern corespunzătoare unor bunuri cu privire la care cel îndreptățit poate avea o „speranță legitimă” că ar putea să se bucure efectiv de dreptul său de proprietate (cauza Pressos Compania Naviera S.A. și alții împotriva Belgiei; cauza Draon împotriva Franței, cauza Gratzinger și Gratzingerova împotriva Cehiei; cauza Trgo împotriva Croației).
Câtă vreme voința statului a fost de a despăgubi persoanele care întrunesc cerințele impuse de Legea nr. 221/2009, adoptând în acest sens actul normativ menționat, acestea aveau o bază suficientă în dreptul intern pentru a putea spera, în mod legitim, la acordarea despăgubirilor.
În drept, reclamantele au invocat art. 304, pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 312 Cod proc.civilă.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că acțiunea reclamantelor este lipsită de temei legal, întrucât prin decizia nr. 1358/21.10.2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art. 3041 și art. 306 alin. 2 C.p.c., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul reclamantelor este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În mod corect prima instanță a reținut că acțiunea reclamantelor a devenit lipsită de fundament juridic prin declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 prin decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale, decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010.
Curtea Constituțională a reținut că reglementarea cuprinsă în art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 nu a fost temeinic fundamentată și încalcă normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000, determinând incoerență și instabilitate legislativă.
Din această cauză s-a ajuns la existența unor reglementări paralele și care au aceeași finalitate în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă. Curtea Constituțională a ajuns la această concluzie având în vedere faptul că art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009 are scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferența constând doar în modalitatea de plată a despăgubirilor morale, adică prestații lunare, până la sfârșitul vieții, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 și o sumă globală, în cazul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În fine, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009 contravin prevederilor art. 1 alin. 3 și 5 din Constituție.
În conformitate cu art. 147 alin. 1 din Constituție și cu art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile legale constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, prevederile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Conform art. 147 alin. 4 din Constituție și art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, de la data publicării deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt general obligatorii și au putere de lege numai pentru viitor.
În cazul de față, decizia nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010. Termenul de 45 de zile a expirat fără ca Parlamentul să pună de acord prevederile legale declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
Prin urmare, această decizie a Curții Constituționale a devenit obligatorie pentru instanțe.
Art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, care reprezintă temeiul juridic al acțiunii, și-a încetat efectele juridice.
Inexistența temeiului juridic atrage nelegalitatea acțiunii reclamantelor sub aspectul dreptului la despăgubiri morale.
Nu se poate reține nici că reclamantele aveau, anterior deciziei Curții Constituționale, un „bun” în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului generată de aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Aveau doar posibilitatea de a-l dobândi printr-o hotărâre judecătorească. Hotărârea judecătorească în cazul de față însă s-a pronunțat după ce textul legal care reprezenta temeiul juridic al acțiunii a fost declarat neconstituțional, situație care exclude și discriminarea în raport cu persoanele care la data respectivă erau în posesia unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în baza unui text legal în vigoare, care nu fusese constatat ca fiind neconstituțional.
Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat acest punct de vedere prin decizia nr. 12/19.09.2011, pronunțată în dosarul nr. 14/2011, prin care a admis recursul în interesul legii formulat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G..
Instanța supremă a stabilit că, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit., a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantele R. A. și D. I. împotriva sentinței civile nr. 1023/19.03.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele R. A. și D. I. împotriva sentinței civile nr. 1023/19.03.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. R.R.-20.09.2013; tehnored. C.J.- 04.10.2013; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul T.; Judecător: A. C.
| ← Cereri. Decizia nr. 76/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 832/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
