Cereri. Decizia nr. 967/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 967/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 609/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.967
Ședința publică din 10 Iulie 2013
PREȘEDINTE: M. L.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea M. A. împotriva deciziei civile nr. 1459/29.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I Civilă în dosar nr._/325/2007, în contradictoriu cu intimații S. L., F. R. și C. L. AL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pentru contestatoare se prezintă mandatar M. V., pentru intimatul S. L. se prezintă avocat D. Zbîrcot iar pentru intimatul C. L. al Municipiului Timișoara se prezintă consilier juridic V. S., lipsă fiind intimatul F. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, mandatarul contestatoarei depune la dosar copie de pe procura judiciară prin care este împuternicit de către soția sa, contestatoarea, să o reprezinte pentru toate actele judecății iar reprezentantele celor doi intimați depun la dosar împuternicire avocațială și respectiv delegație de reprezentare a instituției pârâte, după care se constată că a fost atașat, la solicitarea instanței, dosarul nr._/325/2007 al Curții de Apel Timișoara în care s-a pronunțat decizia contestată, împreună cu dosarele atașate acestuia.
De asemenea, se constată că au fost depuse la dosar, de către contestatoare, prin registratura instanței la data de 27.06.2013, atașate la înscrisul intitulat „Întâmpinare”, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, conform mențiunii cu care partea a fost citată. Totodată, a anexat înscrisului depus, un set de înscrisuri în copie, constând în încheierea pronunțată în data de 22.05.2012 în dosarul nr._/325/2007 al Curții de Apel Timișoara; tabele cuprinzând valorile de piață orientative pentru terenurile intravilane, case și anexe aflate în Municipiul Timișoara, pentru anul 2012 comunicate numitului M. V. de către Camera Notarilor Publici (astfel cum rezultă din adresa 1841/9.08.2012 la care acestea au fost anexate); extrase C.F. nr. 1317 C. și nr. 5581 C.; propunerea de ieșire din indiviziune adresată de către expertul P. G. Judecătoriei Timișoara; obiecțiuni formulate de către contestatoare și M. V. la expertiza efectuată de către expertul M. C.: certificat eliberat de Primăria municipiului Timișoara; cererea de apel formulată de către M. V. și M. A., cereri adresate de către aceștia Judecătoriei Timișoara; răspunsuri la obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat la instanța de fond; raport de evaluare întocmit de către expertul evaluator G. D.; articole din ziar; cerere de aderare la apel, formulată de către intimatul S. L. și alte cereri, întâmpinări și concluzii scrise întocmite de către M. V. și M. A. vizând dosarele nr._/325/2007 ale Tribunalului T. și Curtea de Apel Timișoara.
De asemenea, se constată depusă prin registratura instanței următoarele: la data de 26.06.2013, de către intimatul C. L. al municipiului Timișoara, cerere de comunicare a motivării contestației în anulare (fiind comunicat – potrivit rezoluției președintelui de secție - înscrisul intitulat „Întâmpinare” depus de către contestatoare); la data de 04.07.2013, de către intimatul F. R., concluzii scrise iar la data de 05.07.2013, de către intimatul S. L., întâmpinare.
Mandatarul contestatoarei depune la dosar extras din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precizând că potrivit dispozițiilor acestei legi, era necesar ca expertiza tehnică judiciară dispusă de instanță să fie avizată de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.
Nefiind formulate cereri și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.
Mandatarul contestatoarei solicită admiterea contestației și casarea deciziei contestate, pentru motivele expuse în cuprinsul înscrisului depus la dosar.
Reprezentanta intimatului S. L. solicită respingerea ca inadmisibilă a contestației formulate de către contestatoarea M. A., argumentând că aceasta, deși a invocat în drept dispozițiile art. 318 al. 1 C.proc.civ., nu a precizat care dintre tezele acestui articol a fost avut în vedere.
În opinia sa, contestatoarea a reiterat concluziile susținute în fața instanței de recurs, analizate deja în această cale de atac. În plus, învederează că s-au invocat motive care vizează fondul cauzei.
Reprezentanta intimatului S. L. mai solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, în dovedirea cărora depune la dosar chitanța nr. 35 eliberată la data de 05.07.2013 pentru suma de 500 lei.
Reprezenta instituției intimate, achiesează la concluziile reprezentantei intimatului S. L., solicitând respingerea contestației.
Mandatarul contestatoarei, având cuvântul în replică, consideră că este inadmisibil ca printr-o hotărâre judecătorească să se atribuie unei persoane un drept pe care, în realitate nu îl are.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față constată:
Prin decizia civilă nr. 1459/29.05.2012 pronunțată în dosar nr._/325/2007, Curtea de Apel Timișoara a respins recursurile declarate de reclamanții M. V. și M. A., pârâții F. M., F. R. și C. L. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 751/26.10.2011 pronunțată de Tribunalul T. și i-a obligat pe recurenți la plata sumei de 1500 lei (câte 500 lei) cheltuieli de judecată către intimatul S. L..
În ceea ce privește recursul reclamanților M. V. și M. A. (contestația din cauza de față), instanța de recurs a reținut faptul că reclamanții aduc, prin recursul formulat critici cu privire la modul de interpretare a probatoriului administrat, apreciind că, în mod eronat, instanța de fond și cea de apel au avut în vedere la pronunțarea hotărârilor, concluziile expertizelor judiciare efectuate în cauză, fiind ignorate alte probe (certificatul fiscal și expertiza extrajudiciară).
Aceste critici, în opinia instanței de recurs, nu privesc nelegalitatea hotărârii recurate, ci netemeinicia, iar critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.proc.civ., pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat .
S-a constatat că starea de fapt, nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs, față de actuala reglementare a prevederilor art. 304 C.proc.civ., recursul devenind o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.proc.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor.
Astfel, raportat la starea de fapt reținută în baza probatoriului administrat în cauză, s-a apreciat că s-a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, cu privire la sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor în litigiu.
Instanța de recurs a considerat că, în mod corect, tribunalul a reținut, ca și reper în soluționarea pricinii, probele administrate în condițiile art. 167 și urm. C.proc.civ., cu respectarea principiului contradictorialității, ce prezintă un grad mai ridicat de credibilitate. Dacă reclamanții erau nemulțumiți de concluziile expertizelor judiciare efectuate în cauză, trebuiau să procedeze în condițiile art. 212 C.proc.civ., lucru pe care nu l-au făcut, astfel că probele în discuție au fost corect apreciate de instanță, neputând fi criticată cu succes hotărârea recurată sub acest aspect în calea de atac a recursului.
Totodată s-a reținut că sistarea stării de indiviziune trebuie făcută la valoarea de circulație a imobilului de la data pronunțării hotărârii, nu prin raportare la valoarea de impozitare (care este orientativă) sau la o expertiză extrajudiciară, ce nu respectă cerințele de contradictorialitate prevăzute de legea procesual civilă, putând fi avută în vedere doar dacă toate părțile sunt de acord cu acest lucru, situație ce nu se regăsește în speță.
Cu privire la sulta datorată pârâtului S. L., instanța de recurs a apreciat că aceasta a fost corect stabilită de instanța de fond și de cea de apel, față de faptul că, chiar dacă acesta nu figurează în CF cu vreun drept asupra terenului, acesta este inclus în patrimoniul său, ca urmare a faptului că este unicul moștenitor al defunctei Mandl M., preluând poziția și drepturile înscrise pe numele acesteia în CF, având în vedere și concluziile raportului de expertiză topo de la filele 152 și urm. dosar nr._/325/2007 al Judecătoriei Timișoara.
Cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de părți, s-a concluzionat că soluția tribunalului este urmarea unei juste aplicări a prevederilor art. 274–276 C.proc.civ., raportat la obiectul cauzei și cotele de proprietate ale părților. În acest sens s-a argumentat că soluția de sistare a stării de indiviziune profită tuturor coproprietarilor, astfel că toți sunt ținuți să suporte costul expertizelor judiciare pentru evaluarea proprietății, corespunzător cu cotele de proprietate deținute, nefiind firesc ca doar una dintre părți să-și recupereze cheltuielile cu onorariu de avocat și taxele judiciare de timbru, în condițiile în care toate părțile au făcut astfel de cheltuieli, sub acest aspect fiind corect aplicate prevederile art. 276 C.proc.civ., dispunându-se compensarea.
Cu privire la soluția dată asupra cererii de îndreptare a erorii materiale, s-a opiniat că decizia tribunalului este corectă și sub acest aspect, reținându-se că, chiar dacă reclamanții au cerut rectificarea suprafeței de teren din CF, iar expertul a confirmat existența unui plus de teren, o astfel de solicitare nu putea fi admisă, în condițiile în care nu au fost chemați în judecată toți proprietarii riverani parcelei în discuție, proba nu a fost administrată în contradictoriu cu aceștia și nu a stabilit de unde provine suprafața constatată în plus; de asemenea, nu a fost precizată poziția vecinilor terenului sub acest aspect, nefiind urmată procedura prevăzută de art. 19 și urm. din Ordinul nr. 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul, modul de înlocuire și recepție a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în CF.
Împotriva acestei decizii recurenta M. A. a formulat la data de 10.06.2013 o contestație în anulare conform art. „318 (1)1” C.proc.civ. pentru aceea că „încalcă dispozițiile art. 3041 act. 4, 63, 8, 9” și că ea se referă doar la evaluarea sultelor și a cheltuielilor de judecată, situația ieșirii din indiviziune rămânând la fel.
S-a susținut că în fața instanței de recurs au fost depus concluzii scrise la data de 16.05.2012 dar acestea au fost omise din decizia pronunțată, sens în care în prezentul dosar a fost depusă o copie a acestor concluzii.
La data de 27.06.2013, aceeași contestatoare a formulat o dezvoltare a motivelor contestației sale – intitulată impropriu „Întâmpinare” (act procedural pe care îl puteau utiliza doar părțile în proces având calitatea de intimați) în care a criticat decizia din recurs conform art. 3041 pct. 4 pentru că i-a fost atribuită lui S. L. o sultă pentru o suprafață de teren pe care nu a avut-o.
În opinia contestatoarei s-a încălcat și art. 3041, 63pentru că i s-a dat lui S. L. ceea ce nu a cerut iar ceea ce a cerut (ieșirea din indiviziune cu statul contra unei sulte) nu a fost dispusă de către instanță.
S-a dat în schimb un lucru necerut, adică sulta pentru 115 m.p. teren iar ulterior 2/3 din această sultă, perpetuându-se apoi această greșeală fără a se cerceta cererile sau actele.
S-a încălcat, de asemenea, și art. 3041 8 prin neluarea în considerare a cererilor și contestației depuse de reclamanți, inclusiv expertizele administrate în cauză care, în opinia contestatoarei sunt incorecte pentru că nu au ținut cont de dinamica pieței imobiliare după debutul crizei (expertiza topografică) sau s-au bazat pe o ignorare a legii (expertiză în construcții).
Decizia din recurs este nelegală, conform art. 3041 pct. 9 și pentru că nu a ținut cont de certificatul fiscal depus de reclamanți la dosar, (act ce este necesar atunci când se solicită pronunțarea unei hotărâri de înstrăinare a unor bunuri imobile).
În privința modului de stabilire a cheltuielilor de judecată, contestatoarea susține că calculul făcut de instanță este eronat. Astfel, în ceea ce privește expertiza în construcții, prima expertiză a fost cerută de S. L. dar a fost plătită de M. (cu toate că el a prezentat anterior alte soluții de partaj dar pe care S. le-a refuzat) iar în ceea ce privește cealaltă expertiză, expertul M. C. a fost plătit de reclamantul M. cu 1250 lei iar expertul B. M., de pârâtul S., cu 852,55 lei, în timp ce pârâtul F., coproprietar al cotei de 1/4 din construcție, nu a plătit nimic.
Cu referire la expertiza topografică, cheltuielile pentru onorariile celor trei experți au fost achitate de M., care a achitat și plata onorariului expertului D.. Pârâtul F. a achitat și el o parte din atare cheltuieli nu însă și pârâtul S. sau pârâtul Statul român.
Totalizând aceste cheltuieli precum și cele legate de plata onorariilor de avocat, rezultă că reclamanții M. au efectuat cheltuieli de judecată substanțial mai mari ca ceilalți coproprietari cărora le-au profitat expertizele administrate în dosar, ceea ce este inechitabil.
În susținerea contestației au fost depuse: copia Încheierii de ședință din 22.05.2012 (prin care s-a dispus amânarea pronunțării deciziei din recurs), adresa nr. 1841/9.08.2012 eliberată de Camera Notarilor Publici recurentului M. V. (cu referire la modul de evaluare a prețului unui imobil), însoțită de acte de evaluare a imobilelor, extrase C.F. ale imobilelor în litigiu, copii ale expertizelor efectuate în dosar precum și ale obiecțiunilor recurenților și alte copii ale demersurilor lor procedurale.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul S. L. a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației lui M. A. și obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C.proc.civ., ea urmărind de fapt o rejudecare a recursului și pronunțarea, pe cale de consecință, a unei soluții care să-i fie favorabilă.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor contestației în anulare formulate de recurenta M. A., se constată că această contestație este nefondată.
Este în primul rând de observat faptul că, în absența asistării calificate din partea unui avocat, în contestație au fost menționate ca temeiuri de drept texte legale inexistente respectiv 3041 „pct. 4”, „pct. 63” și „pct. 8” C.proc.civ., în realitate art. 3041 C.proc.civ. neavând decât un singur alineat.
Din dezvoltarea motivelor contestației rezultă însă că poate fi identificat ca temei de drept al acesteia art. 318 C.proc.civ. sub ambele teze, respectiv cel al pretinsei omisiuni al analizării unor motive ale recursului reclamanților și cel al unei pretinse greșeli materiale făcute de instanță cu ocazia judecării recursului, în legătură cu modul de stabilire a sultei și de calculare a cheltuielilor de judecată.
Curtea constată că argumentele expuse de recurenta M. A. în contestația sa nu susțin niciuna din cele două situații consacrate de textul art. 318 C.proc.civ.
În primul rând, ceea ce critică contestatoarea este pretinsa omisiune a instanței de recurs de a analiza nu temeiuri de drept ale recursului lor ci probe și argumente din cererile acestora și din concluziile scrise care au susținut solicitările lor potrivit cărora imobilele supuse partajului au fost supraevaluate – și deci sulta stabilită în sarcina lor, prea mare – precum și faptul că cheltuielile de judecată au fost stabilite greșit, prin ignorarea cheltuielilor pentru plata onorariilor experților.
Curtea urmează a observa – contrar susținerilor contestatoarei – că ambele critici din recurs, respectiv atât aspectul modului de interpretare a probelor dosarului (deci inclusiv, a expertizelor) cât și cel al cheltuielilor de judecată au fost avute în vedere de instanța de recurs.
Faptul că în recurs nu s-au luat în discuție, punctual, argumentele vizând modalitatea în care instanțele anterioare au interpretat probele și au stabilit situația de fapt, este expresia corectei aplicări a dispozițiilor procedurale privind judecarea recursului care – așa cum justificat s-a arătat – nu mai permit în prezent exercitarea unui control în această privință.
O dată cu abrogarea prin Legea nr. 219/2005 a art. 304 pct. 10 C.proc.civ. (care făcea din omisiunea examinării probelor sau a apărărilor un motiv de recurs) controlul judiciar în recurs nu mai poate viza decât legalitatea unei hotărâri iar nu și temeinica ei.
În egală măsură, în cuprinsul deciziei de recurs a fost luat în discuție și celălalt aspect invocat de reclamanții M. în cererea lor și anume cel referitor la modul de calcul și de plată a cheltuielilor de judecată.
Faptul că soluția pronunțată de instanță în privința acestuia nu a satisfăcut solicitarea reclamanților recurenți, nu poate constitui motiv de admitere a contestației în anulare de față prin prisma celei de-a doua ipoteze a textului art. 318 C.proc.civ.
Acest text face posibilă admiterea unei atare contestații doar în ipoteza în care, cu ocazia judecării recursului, instanța a săvârșit o greșeală materială, adică acea greșeală pe care doctrina și jurisprudența o recunosc unanim ca fiind una ce ține de aspectele formale ale judecării recursului (cum ar fi de exemplu, anularea unei cereri de recurs, ca netimbrată, în condițiile în care nu s-a observat că ea fusese timbrată sau respingerea unui recurs ca tardiv în condițiile în care s-a dovedit că el a fost formulat în termen, etc.).
Invocarea textului menționat nu permite însă cenzurarea modului de interpretare a probelor (așa cum se dorește în cauză prin evocarea, din nou, a înscrisurilor ce dovedesc cheltuielile efectuate de toate părțile în procesul de partaj care le-a opus) întrucât, în caz contrar, s-ar consacra în fapt o nouă procedură de cenzură judiciară, adică un recurs la recurs, soluție legală pe care natura în retractare a căii extraordinare de atac a contestației în anulare, nu o permite.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că prezenta contestație în anulare formulată de recurenta reclamantă M. A. împotriva deciziei civile nr. 1459/29.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I Civilă în dosar nr._/325/2007, este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge pe cale de consecință.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C.proc.civ., contestatoarea va fi obligată să plătească intimatului S. L. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de recurenta M. A. împotriva deciziei civile nr. 1459/29.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I Civilă în dosar nr._/325/2007.
Obligă contestatoarea să plătească intimatului S. L. suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 Iulie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. L. C. R. D. C.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./15.07.2013
Tehnored..O.I./2 ex/16.07.3013
Instanța recurs: Curtea de Apel Timișoara, jud. M. L., D. C., C. R.
Instanța de apel: Tribunalul T., jud. L. D., jud. C. Seculi
Prima instanță: Judecătoria Timișoara, jud. L. M. M.
| ← Expropriere. Decizia nr. 137/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 76/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
