Expropriere. Decizia nr. 1094/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1094/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 3908/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ - 15.02.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 1094/R
Ședința publică din 18 septembrie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursul declarat de reclamanta N. M. împotriva Sentinței civile nr. 3418 din 18.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin M.T.I., reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-, pentru expropriere.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, pentru reclamanta recurentă lipsă, doamna avocat Luce D. și, în reprezentarea pârâtului intimat, domnul avocat G. D..
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. U. C., de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanții părților depun la dosar împuternicirile avocațiale și arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului. Menționează că acțiunea a fost prematur introdusă întrucât nu a fost încă emisă hotărârea privind despăgubirile.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
În deliberare, constată că prin Sentința civilă nr. 3418 din 18.12.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta N. M. împotriva pârâtului S. R., reprezentat de MTI prin CNADNR, având ca obiect expropriere- despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 749 mp (din suprafața totală de 30.000 mp), supus exproprierii, înscris în CF nr._ Pecica, nr.top.136.A.702/2, nr.cad._.
Prin HG nr.416/2010, publicată în Monitorul Oficial – Partea I nr.288 din 03.05.2010, s-au declanșat procedurile de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada A. – Nădlac, iar în conformitate cu art.4 alin.8 din Legea nr.198/2004, toate imobilele au fost evaluate, stabilindu-se de către evaluatori că suma cuvenită reclamantei cu titlu de despăgubiri, acceptată de aceasta, a fost de 16.767 lei (poziția nr.274 din lista inițială).
În cursul anului 2010, expropriatorul a plătit mai multor proprietari despăgubirile cuvenite conform evaluării, celorlalți proprietari, printre care și reclamantei, fiindu-le învederat că vor fi despăgubiți ulterior.
După apariția Legii nr.255/2010, intervenită ulterior declanșării procedurii de expropriere, Guvernul a adoptat Hotărârea nr.488/11.05.2011 prin care a fost introdusă Anexa 2 la HG nr.416/2010 ce cuprinde proprietarii care nu fuseseră despăgubiți și modifică retroactiv doar despăgubirile cuvenite acestora, stabilindu-se că reclamantei în speță i se cuvine doar suma de 534,04 lei.
Reclamanta nu este de acord cu această sumă, considerând-o derizorie și fără nici o bază legală.
Potrivit disp. art.35 lit.c) din Legea nr.255/2010, „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: …c) Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, cu modificările și completările ulterioare;”
Având în vedere faptul că, prin Sentința civilă nr. 495 din data de 20.09.2012, Curtea de Apel Timișoara a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Guvernului nr.488/2011, tribunalul nu poate admite cererea reclamantei privind acordarea unor despăgubiri în cuantum de 16.767 lei pentru terenul expropriat, atât timp cât Hotărârea de Guvern nr. 416/2010 a fost modificată prin HG nr. 488/2011, iar exproprierea s-a realizat sub imperiul Legii nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Mai mult decât atât, potrivit disp. art. 22 din Lega nr. 255/2010, „(1) Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
(2) Termenul în care moștenitorii expropriatului defunct se pot adresa instanței judecătorești curge de la data acceptării succesiunii.
(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.”
În temeiul art. 25 din Legea nr. 33/1994, modificată, prevede că, „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii”.
Cum reprezentanta reclamantei, la termenul de judecată din data de 04.12.2012, a arătat că nu solicită efectuarea unei expertize, deși Legea nr. 255/2010 prevede că expropriatul se poate adresa instanței competente doar cu privire la cuantumul despăgubirilor, acțiunea fiind soluționată potrivit prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește stabilirea despăgubirii, iar art. 25 din Legea nr. 33/1994 prevede ca instanța să constituie o comisie de experți pentru stabilirea despăgubirii, astfel că, pentru considerentele de fapt și de drept de mai sus, tribunalul a respins acțiunea formulată de către reclamanta N. M..
Împotriva sentinței Tribunalului a declarat recurs reclamanta N. M., solicitând, în principal, admiterea recursului și casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate, declararea HG nr. 488/2011 (cu anexa nr. 2 la HG nr. 916/2010) ca nelegală, constatarea inopozabilității acesteia și a Legii nr. 255/2010 și obligarea pârâtului la emiterea, în temeiul art. 7 din Legea nr. 198/2004, a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru suma de 16.767 lei, stabilită prin raportul de evaluare și acceptată de către ea, și obligarea pârâtei să-i achite suma de 16.767 lei cu titlu de despăgubiri și a sumei de 1.040,39 lei cu titlu de dobânzi legale, calculată de la data de 01.08.2010 până la data de 12.09.2011 și în continuare până la data plății.
În motivare, reclamanta recurentă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c., arătând că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 27 alin. 3 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, arătând că expropriatorul a redus, nejustificat, unui grup de persoane din cadrul aceluiași proiect de infrastructură, nivelul despăgubirilor, discriminare prohibită de art. 16 alin. 1 din Constituție, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Recurenta a mai arătat că Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare a valorii stabilite de HG nr. 488/2001, însă ea nu a contestat această valoare, ci faptul că s-a stabilit o nouă valoare, care este nejustificată atâta timp cât valoarea fusese stabilită de un expert și făcută publică sub imperiul Legii nr. 198/2004, precizând că nu dorește ca printr-o expertiză administrată în instanță să se modifice valoarea stabilită prin HG nr. 488/2011, ci dorește același tratament ca și consătenii săi.
Totodată, a susținut că Tribunalul nu a făcut distincția între exproprierea de fapt și exproprierea formală și a încălcat art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arătând că CNADNR a notat în CF fără consimțământul său, la data de 10.05.2010, intenția de expropriere și apoi a dezmembrat imobilul, astfel că substanța dreptului său de proprietate a fost afectată semnificativ, imobilul fiind indisponibilizat de facto (cauzele Mellacher și alții vs. Austria, Afacearea Sporrong și Lonnroth vs. Suedia).
Pârâtul intimat nu a formulat întâmpinare, cu toate că a fost citat cu această mențiune.
În urma examinării sentinței atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul reclamantei, pentru argumentele de mai jos.
Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a despăgubirii, iar conform aliniatului 3 al aceluiași articol, acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.
Astfel, art. 25 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 prevede că „Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți (…)” iar art. 26 alin. 2 stabilește că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ- teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului (…)”.
Așadar, conform acestor norme de drept formal (procesual), instanța judecătorească este competentă să se pronunțe doar asupra cuantumului despăgubirii, care trebuie să fie stabilită de către o comisie de experți.
Pe de altă parte, Legea nr. 33/1994 (art. 1 și 26) și Legea nr. 255/2010 (art. 8) conțin și norme de drept substanțial prin care se consacră caracterul just al despăgubirii, care se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, norme care se află în concordanță cu prevederile art. 1 din protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu pot fi primite susținerile privind existența unei discriminări, prohibită de art. 16 alin. 1 din Constituție, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, întrucât cadrul legislativ intern creat prin cele două legi speciale privind exproprierea (Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 255/2010) este în deplină concordanță cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și asigură o justă despăgubire, în cadrul procedurii judiciare existând posibilitatea ca, pe baza expertizei, valoarea despăgubiri acordare expropriatului, în speță reclamantei, să fie egală sau chiar mai mare decât cea acordată celorlalte persoane expropriate, din aceeași zonă.
În virtutea acestor considerente, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este legală, urmând ca în baza art. 312 alin. 1 C.p.c. să respingă recursul reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta N. M. împotriva Sentinței civile nr. 3418 din 18.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 23.09.2013;
Tehnored. C.J.- 24.09.2013; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul A.
Judecător: O. S. S.
| ← Cereri. Decizia nr. 1005/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 112/1995. Decizia nr. 1644/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
