Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 1713/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1713/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 1467/55/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1713
Ședința publică din 05 decembrie 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Finanțelor Publice A. împotriva deciziei civile nr. 358/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta Fundația C. și pârâtul M. A. prin Primar, având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamanta-intimată, avocat A. Ș. ,lipsind celelalte părți.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, se constată depus, prin Serviciul registratură: la data de 03 decembrie 2013, de către reclamanta-intimată întâmpinare, în copie fax.
Reprezentantul reclamantei-intimate depune la dosar delegație de reprezentare, dovada plății onorariului avocațial și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat
Instanța, reținând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul reclamantei-intimate solicită instanței respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a deciziei pronunțate de Tribunalul A. și acordarea cheltuielilor de judecată.
Solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului R. și declară că recursul întemeiat pe această excepție este inadmisibil., întrucât excepția a fost respinsă de către instanța de fond, iar pârâtul-recurent nu a declarat apel cu privire la aceasta.
S-a solicitat și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune întrucât pârâtul-recurent a invocat în mod eronat dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că reclamanta a solicitat constatarea nulității actului prin care S. R. a dobândit bunul imobil, fără să vizeze actele ulterioare acestei preluări.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 31.01.2013, formându-se dosarul nr._, reclamanta Fundația C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. A. prin Primar, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de donație autentificat la notariatul de Stat al Raionului A. sub nr. 257/1966 din data de 14.01.1966.
În motivare, reclamanta a arătat că este înființată de Federația Comunităților Evreiești din România și Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor (WJRO - World Jewisch Restitution Organization) și are ca obiectiv statutar formularea cererilor de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de Stat de la comunitățile și organizațiile evreiești. Recunoașterea acestui obiectiv s-a realizat și prin dispozițiile O.U.G. nr. 21/1997, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 140/1997 și modificată ulterior prin O.G. nr. 111/1998.
Reclamanta a arătat că prin actul autentic atacat, S. R. a realizat preluarea a trei imobile aflate în patrimoniul Comunității Evreiești din A.. Actul a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de fond prevăzute de art. 948 C. civ., în sensul că a fost lipsit de cauză întrucât nu a existat intenția de a gratifica, iar consimțământul la încheierea actului a fost smuls prin violență psihică, fiind exprimat sub presiunea autorităților comuniste din vremea respectivă.
Reclamanta a solicitat aplicarea sancțiunii nulității datorită lipsei cauzei.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 948 și 966 din vechiul cod civil și art. 2 din Decretul 167/1958.
Pârâtul M. A. prin Primar, a depus întâmpinare (filele 11-12 dosar fond) invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în acțiunea introductivă se invocă faptul că s-ar fi impus donatorilor să transfere Statului R. dreptul de proprietate și ca atare consimțământul dat la încheierea actului juridic prin care s-a concretizat oferta de donație în favoarea Statului R. a fost viciat prin dol și violență. Ca urmare, oferta de donație este lovită de nulitate relativă, iar potrivit dispozițiilor Decretului 167/1968 privind prescripția extinctivă nulitatea poate fi invocată în termenul general de prescripție de 3 ani.
S-a mai arătat, că dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, prevăd prin derogare un termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii.
Pârâtul a menționat, referindu-se la determinarea momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție, că chiar dacă acțiunea nu putea fi promovată în timpul regimului totalitar, începând cu luna decembrie 1989 se putea promova o acțiune similară celei deduse în acest dosar.
Pârâtul M. A. a solicitat prin întâmpinare, respingerea acțiunii întrucât reclamanta nu a făcut dovada că donatorii au obligați să transfere dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu., consimțământul dat la încheierea actului nefiind viciat, donația rămânând valabilă.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin D.G.F.P. A., a depus întâmpinare (filele 38-39 doar fond) și a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Referitor la excepția netimbrării pârâta a arătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 146/1997, dispozițiile alin. 1 se aplică și cererilor în constatarea nulității unui act juridic patrimonial.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pârâta a relevat că contractul de donațiune este încheiat între Comunitatea Evreilor /Mozaică/, cu sediul în A., ..10,în baza delegației nr.873/1965 și cu aprobarea nr.4745 /1965 dată de către Departamentul cultelor de pe lângă Consiliul de Miniștrii și nr. 3470/1965 dată de către Federația Comunităților Evreiești/Mozaică/ din R.S.R., reclamanta neavând nici o calitate.
Vis a vis de excepția calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, s-a menționat pe de o parte, că Ministerul Finanțelor Publice nu a preluat nici un imobil de la reclamantă și nici nu este vorba de reprezentarea statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturile juridice, astfel că nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății și de aceea nu există motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice iar pe de altă parte că statul nu răspunde pentru obligațiile organelor și celorlalte instituții de stat ale întreprinderilor și organizațiilor economice de stat, daca ele sunt persoane juridice.
În drept, pârâtul S. R. prin M.F.P. a invocat dispozițiile art. 112-118 C. pr. Civ., H.G. nr. 34/2009 și L. 146/1997.
Prin sentința civilă nr. 3799/20.05.2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins excepția netimbrării acțiunii, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a respins excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru S. R., a admis excepția prescripției dreptului la acțiune. De asemenea, a respins acțiunea având ca obiect „constatare nulitate act juridic” formulată de reclamanta Fundația C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. A. Prin Primar, ca fiind prescrisă și nu a acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de donație autentificat la Notariatul de Stat al Raionului A. sub nr. 257/1966 din data de 14.01.1966, Comunitatea Evreilor/Mozaică din A., cu aprobarea Departamentului Cultelor de pe lângă Consiliul de Miniștri, și a Federației Comunității Evreiești /Mozaice din R.S.R., a donat Statului R. trei imobile, situate în M. A., .. 38, .. 49, și ., înscrise în CF 4769 A., CF nr. 1060 A., și CF nr. 8749 A..
Prin deciziile nr. 10/10.10.2003 și 12/10.10.2003 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 - privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, s-a dispus retrocedarea în natură către Fundația C. a imobilelor situate în A., ., și .. 49, înscrise în CF 8749 și CF 1060, reclamanta Fundația C. intabulându-se în calitate de proprietară în cartea funciară – după cum rezultă din extrasele de carte funciară aflate la dosar.
Instanța de fond a reținut, în ceea ce privește al treilea imobil – situat în A., .. 38 (fost 42), înscris în CF 4769 A., că acesta este o clădire cu un număr de 11 apartamente, imobilul fiind apartamentat – după cum rezultă din cartea funciară colectivă nr._ A., reclamanta formulând cerere de retrocedare către Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în temeiul O.U.G. 94/2000, cererea nefiind soluționată până în prezent, din lipsa unor documente, astfel cum rezultă din adresa nr. 2273/18.04.2008, Comisia solicitând dovada promovării unei acțiuni pentru constatarea nulității absolute a actului de donație.
În ceea ce privește excepția netimbrării cererii, prima instanță a reținut, că acțiunea a fost promovată cu scopul retrocedării imobilului, potrivit legilor reparatorii privind imobilele naționalizate, respectiv Legea 10/2001, OUG 94/2000, acțiunea încadrându-se în categoria acțiunilor având ca finalitate retrocedarea imobilelor preluate abuziv, acțiuni prevăzute de legislația specială în materie (Legea 10/2001, OUG 94/2000, Legea 247/2005, etc.) și fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 6 al. 5 din OUG 184/2002 raportat la art. 15 lit. p și r din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În privința excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, prima instanța a reținut, că reclamanta Fundația C. este succesoarea comunităților evreiești locale și a Federației Comunităților Evreiești din România cu privire la bunurile trecute în patrimoniul statului în mod abuziv, fiind înființată de Federația Comunităților Evreiești din România și Organizația Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor (WJRO), având ca obiectiv statutar formularea cererilor de retrocedare a imobilelor preluate abuziv de Stat de la comunitățile evreiești, calitate recunoscută inclusiv prin OUG 21/1997 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților evreiești din România.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, și excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru S. R. – invocate prin întâmpinare, instanța de fond a reținut în conformitate cu art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 și art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998, că Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, iar Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de reprezentant al Statului R., excepțiile invocate nefiind întemeiate.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, prima instanță a observat raportat la starea de fapt mai sus reținută, că imobilul vizat în prezenta cauză – situat în A., .. 38, înscris inițial în CF 4769 A., în prezent în cartea funciară colectivă nr._ A., este obiectul unei cereri de retrocedare către Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în temeiul O.U.G. 94/2000, cererea nefiind soluționată până în prezent, astfel cum rezultă din adresa nr. 2273/18.04.2008 emisă de Comisie.
Având în vedere că imobilul face obiectul legislației speciale în materia retrocedărilor (Legea nr. 10/2001, O.U.G. nr. 94/2000, Legea nr. 247/2005, etc.), instanța de fond a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, termenul special de prescripție, prevăzut de legislația în materie – art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun (unde nulitatea absolută pentru lipsa cauzei este imprescriptibilă), s-a împlinit anterior promovării prezentei cereri de chemare în judecată.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta Fundația C. solicitând anularea acesteia și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare, a arătat că instanța de fond a respins acțiunea, reținând ca întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, în temeiul art. 45 al. 5 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea,, a arătat că soluția instanței de fond este nelegală datorită aplicării greșite a art. 45 din Legea nr. 10/2001 ce reglementează nulitatea actelor juridice de înstrăinare, adică acele acte prin care S. R. a înstrăinat imobilele preluate abuziv, nicidecum pe cea a actelor de preluare.
A menționat că obiectul acțiunii este nulitatea actului de preluare de către Stat, nulitate al cărei regim nu este reglementat de dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001. În consecință, a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei, a solicitat instanței să rețină nulitatea absolută a contractului de donație autentificat la Notariatul de Stat al Raionului A. sub nr. 257/1966 din data de 14.01.1966. A arătat că nulitatea este determinată de încălcarea condițiilor de fond prevăzute de art. 948 Codul Civil, în sensul că lipsește cauza actului întrucât nu a existat nicio clipă intenția de a gratifica, încheierea actului fiind consecința presiunii autorităților comuniste din vremea respectivă, care au acționat în scopul diminuării sferei proprietăți imobiliare particulare prin transferul ei în patrimoniul statului.
Totodată, a subliniat că după anul 1989, S. însuși a recunoscut caracterul abuziv al acestor preluări și a emis o . acte cu caracter reparator, astfel cum este și cazul O.G. nr. 94/2000, în temeiul căreia a solicitat Comisiei Speciale de Retrocedare restituirea imobilului din A., .. 38. De asemenea a arătat că instanțele de judecată au considerat de notorietate caracterul abuziv al preluării imobilelor din patrimoniul cultelor religioase și al organizațiilor constituite de acestea, practica judiciară pe care a depus-o la dosarul instanței de fond dovedind acest lucru.
Prin decizia nr. 358/A/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, s-a admis apelul declarat de reclamanta Fundația C., s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 3779/20.05.2013 pronunțată de Judecătoria A. în sensul că: admite acțiunea, constată nulitatea absolută parțială a contractului de donație autentificat la fostul notar de stat al Raionului A. sub nr. 257/14 ianuarie 1966, respectiv a clauzelor referitoare la imobilul situat în A., ..
Au fost menținute dispozițiile referitoare la modul de soluționare a excepției netimbrării, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru S. R..
În considerentele deciziei civile Tribunalul a reținut că potrivit art. 948 Codul Civil 1864, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat, o cauză ilicită.
Cauza sau scopul este elementul actului juridic civil care constă în obiectivul urmărit la încheierea unui asemenea act. În actele cu titlu gratuit, scopul îl reprezintă intenția de a gratifica – animus donandi.
Prin urmare, când lipsa cauzei se datorează lipsei intenției de a gratifica, în actele cu titlu gratuit, lipsește un element esențial al actului juridic civil, astfel că soluția aplicabilă este aceea a nulității absolute – nulitate care – în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Decretul 167/1958, poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
Este adevărat că dispozițiile art. 967 Codul Civil instituie o prezumție juris tantum de existență a cauzei și prin urmare, cine invocă lipsa acesteia, trebuie să și dovedească aspectul, răsturnând prezumția.
Însă la fel de adevărat este că la vremea respectivă, nimeni nu și-a donat proprietatea de bunăvoie Statului comunist, fiind de notorietate presiunile exercitate de autorități pentru a prelua abuziv proprietățile private – ori faptele notorii dispensează părțile de obligația de a le dovedi.
Prin precizările depuse la dosar, reclamanta a arătat că acțiunea sa este o cerere accesorie și incidentală demersului exercitat în baza O.U.G. nr. 94/2000, urmărind restituirea imobilului pe calea procedurii speciale. Din acest considerent nici nu a cerut repunerea părților în situația anterioară, iar efectul admiterii acțiunii nu este restituirea bunului imobil, ci posibilitatea continuării procedurii administrative de restituire, prevăzută de OUG nr. 94/2000.
Se observă că prin deciziile nr. 10/10.10.2003 și 12/10.10.2003 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 - privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, s-a dispus retrocedarea în natură către Fundația C. a imobilelor situate în A., ., și .. 49, înscrise în CF 8749 și CF 1060, reclamanta Fundația C. intabulându-se în calitate de proprietară în cartea funciară – după cum rezultă din extrasele de carte funciară aflate la dosar.
Prin urmare, chiar S. R. a recunoscut caracterul de preluare abuzivă a imobilelor donate prin actul atacat, datorită stabilirii eronate a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, prima instanță a pronunțat o soluție nelegală.
Față de considerentele expuse anterior, constatând imprescriptibilitatea acțiunii, iar pe fond, temeinicia acesteia, în baza art. 296 Codul de procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința și în consecință a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta D.G.F.P. A. în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant legal al Statului R., a declarat recurs în termen legal la data de 06 noiembrie 2013, solicitând admiterea lui, modificarea deciziei civile în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului R.. În subsidiar, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii civile.
Pârâtul-recurent a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere lipsa calității de reprezentant pentru S. R., învederând faptul că imobilul în litigiu face parte din domeniul privat al Orașului A., deci nu din domeniul public ( conform H.G. nr. 976/2002).
În consecință, susține că în raport cu prevederile art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998 și art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, văzând că imobilul face parte din domeniul privat al Orașului A., calitatea de pârât nu o poate avea decât unitatea administrativ teritorială care are bunul respectiv în patrimoniu.
Pe fond, s-a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu atât mai mult cu cât imobilul în litigiu face obiectul unei revendicări pe cale procedurii speciale reglementate de OUG nr. 94/2000, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, ce reglementează termenul special de prescripție de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe fondul cauzei, relativ la lipsa cauzei, respectiv lipsa intenției de a gratifica ( reținută de tribunal), se susține că reclamanta nu a dovedit prin nici o probă că la încheierea actului de donație, donatoarea nu a avut intenția de a gratifica, invocarea unor aspecte de notorietate ce țin de practicile regimului comunist sunt nerelevante și nu pot dovedi, în lipsa altor probe, confirmarea actului juridic ca fiind lipsit de cauză.
Pentru toate aceste considerente, pârâta-recurentă a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant legal al Statului R. și a prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În drept, pârâtul-recurent a invocat art. 304 pct. 9 c.pr.civ. și art. 3041 c.pr.civ..
Prin întâmpinarea depusă în cauză la 03 decembrie 2013 ( recalificată în condițiile art. 308 alin. 2 c.pr.civ. ca și concluzii scrise), intimata Fundația C. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil ( în principal) întrucât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice a fost respinsă prin hotărârea instanței de fond, iar pârâta nu a formulat apel pe acest aspect.
În privința excepției prescripției dreptului la acțiune, s-a susținut că în mod greșit recurenta invocă prevederile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, întrucât acestea au în vedere în mod exclusiv „ actele juridice de înstrăinare” adică cele prin care Statului R. a transmis dreptul său de proprietate, ori în speța de față se solicită constatarea nulității actului prin care S. R. a preluat bunul imobil.
Pe fond, se susține că în mod corect tribunalul a reținut că nu s-a făcuf dovada intenției donatorului de a gratifica – animus donandi, iar lipsa acesteia determină lipsa unui element esențial a actului juridic civil, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de pârât, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Obiectul concret dedus judecății în speța de față îl constituie cererea reclamantei Fundația C. de a se constata nulitatea absolută a contractului de donație autentificat de notarul de stat al Raionului A. sub nr. 257/1966 ( act prin care s-au preluat trei imobile aflate în patrimoniul Comunități Evreiești din A.), dovedind nerespectarea prevederilor art. 984 C.civ., în concret, lipsa cauzei, lipsa intenției de a gratifica, însoțită de consimțământul la încheierea actului smuls prin violență psihică, exercitată de presiunea autorităților comuniste din vremea respectivă.
Pornind de la obiectul concret dedus judecății, Curtea reține că într-adevăr, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant legal al Statului R. ( invocat în fața instanței de fond fila 38-39), a fost respinsă de prima instanță ( prin corecta interpretare și/aplicare în cauză a prevederilor art. 3 alin 1, pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, coroborat cu art. 12 alin. 5 din Legea nr. 213/1998. Cum această soluție de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, nu a fost atacată de pârât, prin declararea vreunui apel, pe acest aspect, invocarea ei direct în recurs este inadmisibilă, potrivit principiului omis-o medio.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, întemeiat pe dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, lege ce reglementează regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de Stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, Curtea reține că aceasta în mod corect a fost respinsă de tribunal, întrucât în contextul reglementării speciale a legii nr. 10/2001 - lege cadrul pentru retrocedarea imobilelor preluate abuziv de S. comunist, dispozițiile art. 45 alin. 5 au în vedere în mod exclusiv „ actele juridice de înstrăinare”, respectiv actele juridice prin care S. R., în calitatea sa de proprietar, a transmis dreptul de proprietate asupra acestor imobile.
Cum în speța de față, însă, în discuție nu intră vreo înstrăinare de către S. R. a unui imobil preluat în proprietatea sa în perioada regimului comunist, ci constatarea nulității absolute a actului prin care S. a dobândit acest imobil, în mod concret tribunalul a reținut că nu pot fi reținute ca incidente prevederile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 și astfel, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât.
Pe fondul cauzei, pornind de la particularitățile speței și împrejurările concrete în care s-a procedat la preluarea imobilului de către S. R., la acea vreme, în mod concret s-a stabilit că este în afară de orice dubiu că la momentul încheierii actului de donație, nu a existat vreo intenție a donatorului de a gratifica S. R. cu acest imobil ( alături de încă două imobile preluate în aceleași împrejurări, restituite deja în procedura O.U.G. nr. 94/2000), dovada concretă în acest sens fiind existența presiunilor exercitate de autoritățile comuniste din acea vreme pentru preluarea proprietăților private.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că recursul declarat de pârâta D.G.F.P. – A. este nefondat și în baza art. 299, 312 alin. 1 c.pr.civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 358/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
R.
P.-D.
Red. M.G.24.01.2014
Tehnored. R.P.D. – 04.02.2014
Prima instanță: Judecătoriei A., Judecător B. I. E.
Instanță de Apel: Tribunalul A. – Judceători: M. A. și T. B.
2EX/SM
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1715/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 187/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
