Superficie. Decizia nr. 188/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 188/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 2585/325/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 188
Ședința publică din 12 februarie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții C. G. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 1284 din 14.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. Timișoara, prin Primar, și C. L. al Municipiului Timișoara, având ca obiect superficie.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, se prezintă av. C. Obîrșanu în reprezentarea reclamanților recurenți și c.j. S. V. în reprezentarea pârâților intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâții intimați au depus la dosar, la 30.01.2013, cerere de eliberare a deciziei civile pronunțate în data de 14.11.2012 de către Tribunalul T. în dosarul nr._, însoțită de dovada achitării taxei de timbru, iar la 8.02.2013 întâmpinare, calificată de către instanța de judecată ca fiind concluzii scrise, în raport de data depunerii la dosar și a dispozițiilor art. 308 alin. 2 Cod proc.civ.
Reprezentanta reclamanților recurenți depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Reprezentanta instituțiilor pârâte depune la dosar delegație.
Curtea, din oficiu, față de disp. art. 282 ind. 1 coroborat cu prev. art. 299 C.proc.civ., pune în discuție excepția inadmisibilității declarării căii de atac a recursului în prezenta cauză și acordă cuvântul pe această excepție. Reprezentanta reclamanților precizează că obiectul cererii este radierea din CF a construcției vechi și intabularea dreptului de superficie asupra imobilului și dreptul de folosință asupra terenului. Ca atare, cererea de față nu poate fi apreciată ca o acțiunea în revendicare, este o acțiune în constatare, care are două căi de atac, respectiv apel și recurs, iar, în mod greșit Tribunalul T. a calificat calea de ataca ca fiind recurs.
Față de cele arătate solicită respingerea excepției, admiterea recursului, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare în apel la Tribunalul T..
Reprezentanta instituțiilor pârâte cu privire la excepția invocată, solicită admiterea acesteia, respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr._/11.04.2012, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții C. G. și C. M., împotriva pârâților M. TIMIȘOARA reprezentat prin C. L. al MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și PRIMARUL MUNICIPIULUI TIMIȘOARA și pe cale de consecință a constatat că reclamanții au dobândit un drept de superficie asupra imobilului situat în Timișoara, ., înscris în C.F. nr._ Timișoara nr. top. 8175 asupra construcției și terenului în suprafață de 95 mp..
A dispus radierea din C.F. a construcției înscrise până în anul 1948, precum și înscrierea dreptului de superficie în cartea funciară nr._ Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul situat în Timișoara . înscris în CF nr._ Timișoara CAD C1 nr. top. 8175 în suprafață de 95 mp, proprietar tabular M. Timișoara și apartenent domeniului public în baza HG nr. 1016/2005, Legea nr. 213/1998, este deținut în fapt de reclamanții C. G. și C. M. de aproximativ 40 de ani conform declarației martorului audiat F. Liubița.
Pe acest imobil a existat o veche construcție din chirpici încă dinainte de război (anexă pentru îngrijitorii de animale de pe domeniul Kuncz) care a fost refăcută de reclamanți în sensul că pe temelia construcției inițiale reclamanții au edificat o construcție nouă din cărămidă. Deși edificarea actualei construcții s-a făcut fără acordul proprietarului terenului, pârâtul nu a infirmat prezenta stare de fapt și nu a luat nicio măsură în sensul împiedicării reclamanților de a edifica noua construcție și de a mai folosi terenul respectiv. Mai mult, din declarația martorului audiat se constată că însuși Primarul Municipiului Timișoara a încurajat pe reclamanți alături de cei aflați în aceeași situație în zona Kuncz și le-a promis sprijinul său în reglementarea situației juridice.
În cauza de față, instanța de fond a statuat că atât reclamanții, cât si pârâtul, au incontestabil „un bun” în sensul prevederilor art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO. Dacă referitor la „acest bun”, contrar voinței proprietarului, instanța ar constata existența unui drept de superficie, acest fapt ar constitui în mod evident „o ingerință” în sensul frazei I a primului aliniat al art.1 din protocolul nr.1 la CEDO. Situația nu ar putea fi analizată doar ca o atingere adusă folosinței terenului, ci ca o lipsire de proprietate pentru simplul motiv că dacă s-ar constata în favoarea reclamanților dreptul de folosință asupra terenului pe toată durata existenței edificatelor, s-ar aduce atingere chiar substanței dreptului de proprietate al pârâtei, particularitatea dreptului de superficie, față de alte dezmembrăminte ale proprietății, fiind aceea ca este un drept perpetuu.
Pentru ca o astfel de privare să fie în acord cu prev. art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO, s-a apreciat că acesta ar trebui „să fie prevăzută de lege”, „să urmărească un scop legitim”, iar ingerința în dreptul de proprietate ar trebui să răspundă criteriului proporționalității, conform paragrafului 78 din Hotărârea CEDO în cauza Brumărescu împotriva României.
Judecătoria a apreciat că aceste condiții sunt îndeplinite, deoarece în dreptul civil român, existența superficiei este recunoscuta prin interpretarea per a contrario a art. 492 C.civ., potrivit căruia „orice construcție, plantație sau lucru făcut in pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, pana ce se dovedeste din contra”.
Cum starea de fapt potrivit căreia casa reclamanților este construită pe terenul pârâtei este necontestată, instanța de fond a constatat că prezumția relativă a accesiunii instituită de art. 492 C.civ. este răsturnată, reclamanții fiind proprietarii construcției de pe pământul pârâtei.
Instanța de fond a conchis că cererea reclamanților prin care se solicită recunoașterea dreptului de superficie urmărește un scop considerat de instanță legitim, constând în exercitarea în limite normale a atributelor proprietății asupra casei și, implicit, asupra terenului pe care a fost edificată aceasta.
A mai apreciat judecătoria că ingerința instanței în dreptul de proprietate al pârâtei prin recunoașterea dreptului de superficie în favoarea reclamanților răspunde criteriului proporționalității între scopul urmărit – evitarea prejudiciului considerabil pe care l-ar suferi prin demolarea întregii construcții – și mijlocul folosit – acordarea dreptului de folosință asupra suprafeței de 95 mp teren.
De asemenea, prima instanță a reținut că construcția edificată de reclamanți are o vechime de aproximativ 25-30 de ani conform raportului de expertiză (fila 36) și a fost edificată pe suprafața de 95 mp, astfel că dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului casă de locuit i se alătură în mod necesar și dreptul de folosință asupra terenului aferent.
De aceea, văzând că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea dreptului de superficie, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților pentru suprafața strict ocupată de casă, determinată prin raportul de expertiza la 95 mp, și a dispus înscrierea acestui drept în cartea funciara_ Timișoara.
Împotriva sentinței antemenționate a declarat recurs pârâtul M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara, solicitând în principal, admiterea căii de atac, casarea sentinței recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
Se arată ca judecătoria nu a ținut cont de faptul că pârâții au învederat atât instanței de fond, cât și expertului desemnat în cauză nerespectarea Hotărârii nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, actualizată până la 24.05.2011, precum și că nerespectarea prevederilor legale a fost constatată în urma verificării pe teren a consilierilor Serviciului Autorizare și Control Construcții din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara și nu pe baza unor presupuneri a unor persoane nespecializate, așa cum a susținut în mod eronat expertul, în cadrul răspunsului la obiecțiuni.
Recurentul a mai reproșat instanței de fond că nu a dispus refacerea expertizei, ținând cont de faptul că forma și dimensiunile parcelei din teren sunt diferite de cele din planul de carte funciară Sarmes și de faptul că în urma suprapunerii planului de carte funciară și planului de situație, s-a constatat că imobilul situat în Timișoara, . este extins și pe . 8176.
Totodată, conform PUG, zona are destinația de locuințe și funcțiuni complementare cu regim de înălțime P-P+2E, max. admis 40%.
O altă critică adusă sentinței primei instanțe, vizează faptul că nu a ținut cont de faptul că terenul în litigiu se află în domeniul public al Municipiului Timișoara, iar un bun aflat în proprietatea statului, domeniul public, este scos din circuitul civil, fiind inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, potrivit art. 135 pct. 5 din Constituția României, trecerea unui astfel de bun în domeniul privat realizându-se prin lege, prin hotărâri ale autorităților locale, potrivi dispozițiilor Legii nr. 33/1994 Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 215/2001.
Se critică sentința instanței de fond pentru faptul de a nu fi stabilit corect domenialitatea căreia se circumscrie imobilul în litigiu, iar comportarea cu rea-credință sau cu o pasivitate apropiată relei-credințe a proprietarului terenului, nu are drept rezultat nașterea dreptului de proprietate al constructorului asupra construcției sau a dreptului de superficie cu privire la teren, ci are drept consecință pierderea dreptului de a obliga pe constructor la ridicarea construcției.
In drept au fost invocate prevederile art.304 pct. 7 si 9, art.312 C.proc.civ., art.315 alin.1 C.proc.civ.
Intimații reclamanți C. G. si C. M., legal citați si-au exprimat poziția procesuală față de calea de atac declanșată de recurent, solicitând respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
In apărare, reiterând apărările expuse în fața instanței de fond, intimații au arătat că, prin edificarea construcției revendicate au fost respectate normele de autorizare impuse prin lege fapt demonstrat prin concluziile expertului, care nu au fost contestate de părți.
In ceea ce privește aplicarea restricțiilor impuse de art. 135 din Constituție față de terenul din domeniul public, intimații arată că atât timp cât construcția s-a stabilit că este proprietatea unor persoane fizice și că în ceea ce privește terenul domeniul public (necontestat) pretențiile reclamantului vizează doar instituirea unui drept de folosință, neintrând sub incidența restricțiilor recunoașterea pretențiilor de folosința ale reclamanților.
Se mai precizează că imobilul construcție este edificat de intimați anterior intrării acestuia în domeniul public a terenului, iar la vremea edificării construcției terenul nu era intrat în domeniul public.
Mai apreciază reclamanții că manifestarea neglijenței și pasivității proprietarului terenului, în ceea ce privește edificarea acestor construcții reiese și din faptul că vreme de mai multe decenii nu a luat nici o măsura împotriva constructorilor din cartierul Kuncz, iar nerespectarea măsurilor privind intabularea dreptului de proprietate nu atrage imposibilitatea recunoașterii dreptului de proprietate, ci eventual o sancțiune administrativă, care nu s-a aplicat.
Prin decizia civilă nr. 1284 din 14.11.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis recursul declarat de pârâții recurenți M. Timișoara prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr._/11.04.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați C. G. și C. M., și a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin prezentul demers judiciar reclamanții tind la recunoașterea, (constituirea) unui drept de superficie în favoarea lor asupra terenului în suprafață de 95 mp. identificat topografic prin nr. top.8175, evidențiat în CF nr.4 Timișoara și aparținând domeniului public al Municipiului Timișoara conform datelor de carte funciară, în conformitate cu HG nr.1016/2005.
Fiind un drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate, superficia se poate constitui exclusiv asupra unor bunuri imobile și nu poate dezmembra decât dreptul de proprietate privată. Dezmembrămintele proprietății: uzufructul, servitutea, superficia sunt incompatibile cu dreptul de proprietate publică, concluzie fundamentată pe art.136 alin.4 din Constituție, dar și pe art.861 alin.1 din Noul Cod Civil.
Art.861 alin.1 din Noul cod civil a preluat practic dispozițiile constituționale și ale abrogatului art.11 alin.1 din Lg. nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, statuând că „bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile”, interzicând prin urmare și dezmembrarea dreptului de proprietate publică prin constituirea de drepturi reale principale derivate, cum sunt cele supra amintite; uzul, uzufructul, servitutea, superficia.
Or, în speță, prima instanță a nesocotit, pronunțând soluția criticată, tocmai regimul juridic al terenului, obiect al dreptului de superficie și vizat de atributul folosinței ce se tinde a fi recunoscut proprietarilor construcției, care, așa cum o demonstrează probele administrate în cauză se privesc a fi reclamanții, autorii edificării construcției în urmă cu circa 25 de ani.
Și aceasta, întrucât extrasul de carte funciară confirmă dincolo de orice dubiu că terenul în litigiu, pe care s-a edificat construcția de către reclamanți este apartenent domenialității publice a Municipiului Timișoara domenialitate confirmată prin HG nr.2016/1995.
Sens în care, aspectele legate de aceea că reclamanții nu au deținut autorizație de construcție la data edificării, că nu au fost sancționați la acea epocă și nici mai târziu administrativ, că li s-au tolerat demersurile în edificarea casei, construcție ce nu ar corespunde tehnic unor norme legale, nici nu prezintă la acest moment vreo relevanță, cât timp recunoașterea unui drept de superficie este obstaculată în cauză, cum supra s-a demonstrat de regimul juridic al terenului apartenent domeniului public al municipiului, teren asupra căruia se urmărește constituirea dezmembrământului superficiei.
Or, în atare, situație, solicitarea reclamanților de constituire, respectiv, recunoaștere de către instanță a dreptului de superficie în favoarea lor asupra terenului proprietatea publică a municipiului (ideea recunoașterii tinzând a fi acreditată de reclamanți care susțin că deși construcția există de 25 de ani, abia în 2005 s-a stabilit regimul juridic al terenului în litigiu), nu poate fi primită, nefiind întemeiată și, privindu-se, de altfel, și ca prematură, cât timp regimul juridic al terenului rămâne același În alți termeni, reclamanții au la îndemână calea contenciosului administrativ pentru contestarea hotărârii de guvern ce a inclus terenul domeniului public, facultate recunoscută de art.8 alin.2 din Lg. nr.213/1998.
Raționamentul primei instanțe, legat de modalitățile recunoscute ale constituirii dreptului de superficie: ex lege, prin convenția părților, prin legat ori prin uzucapiune, neregăsite în speță, cum și de analiza oportunității și legalității constituirii (recunoașterii) unui asemenea drept pe cale judecătorească, cu luarea în considerarea a jurisprudenței CEDO (Hotărârea Bock și P. contra României) care îngăduie sub condiții bine stabilite o atare „ingerință” în dreptul de proprietate ocrotit prin art.1 din Protocolul nr.! la CEDO, nu poate fi reținut cât timp terenul în litigiu nu face obiect al dreptului de proprietate privată, ci se circumscrie domenialității publice ale cărei bunuri nu pot fi grevate legal cu o atare sarcină.
Totodată, afirmația reclamanților intimați în sensul că alte persoane aflate într-o situație similară au beneficiat de recunoașterea jurisdicțională a dreptului de superficie, afirmație dublată de depunerea la dosar a unor hotărâri judecătorești este fără relevanță în speță, dat fiind că în sistemul de drept românesc precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, iar pe de altă parte, dintr-o simplă lecturare a considerentelor se observă că nu rezultă în nici un fel că terenul respectiv s-ar încadra domeniului public, precum în speța de față.
Tribunalul, văzând greșita aplicare a legii la starea de fapt dată de speță, a reformat în tot soluția atacată, admițând recursul potrivit cu art.312 alin.1-3 C.pr.civ. și a respins, pe cale de consecință, acțiunea reclamanților, reținând că atât timp cât terenul se află în domeniul public o recunoaștere precum cea solicitată este prohibită de lege.
Împotriva deciziei civile nr. 1284/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul T., au declarat recurs reclamanții C. G. și C. M. care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare ca apel la Tribunalul T..
În motivare au arătat că obiectul cu care au investit instanța îl constituie o acțiune de rectificare a cărtii funciare in sensul radierii construcției înscrise in cf nr._ Timișoara cu nr. topo 8175 si constatarea dreptului de superficie in favoarea reclamanților si înscrierea acestuia in cartea funciara (proprietate asupra construcției si folosința asupra terenului)
Apreciază ca Tribunalul T. a pronunțat o hotărâre fără temei legal atât din perspectiva calificării caii de atac ca fiind recurs si nu apel cit si din perspectiva aplicării legislației privind recunoașterea dreptului de proprietate al constructorului de buna credința.
Arată ca instanța de fond a admis acțiunea de radiere a construcției din cartea funciara fundamentând soluția pe dispozițiile art. 34 pct. 4) din legea nr. 7/1996 privind publicitatea imobiliara.
Acțiunea de radiere a construcției vechi din cartea funciara are caracteristica unei acțiuni de rectificare de carte funciara a cărei soluție data de prima instanța este supusa caii de atac a apelului in fata tribunalului si ulterior a recursului in fata curții de apel.
Arată că, în mod greșit, Tribunalul T. a apreciat ca soluția pronunțată de Judecătoria Timișoara in aceasta cauza este cenzurabila doar pe calea recursului întrucât in cazul in care instanța constata ca înscrierea din cartea funciara nu mai este in concordanta cu situația reala actuala a imobilului orice persoana interesata poate cere rectificarea înscrierii din cartea funciara.
Întrucât prin aceeași acțiune s-a solicitat atât radierea construcției vechi din cartea funciara cât si constatarea dobândirii dreptului de superficie si înscrierea acestuia in cartea funciara apreciază ca hotărârea pronunțata este supusa unei cai de atac unitare respectiv apel si recurs si nu doar recurs.
Având in vedere ca norma juridica care reglementează procedura cailor de atac este una de ordine publica se impune in temeiul art.304 pct. 5 si 9 C. admiterea recursului, casarea deciziei si in temeiul art. 312 C. trimiterea dosarului spre rejudecarea apelului de către Tribunalul T., în cauză nefiind vorba de o acțiune evaluabilă în bani.
În drept, invocă art. 304 pct. 3,5 și 9 Cod proc.civ.
Prin întâmpinare, intimații M. Timișoara și C. L. al Municipiului Timișoara au solicitat respingerea recursului cu motivarea că acțiunea de chemare în judecată are ca prim capăt de cerere „constatarea dobândirii unui drept de superficie asupra imobilului situat în Timișoara, ., drept constând în drept de proprietate asupra construcției prin edificare și drept de folosință asupra terenului în suprafață de 95 mp”, iar capetele de cerere subsidiare au fost radierea din C.F. a construcției intabulate din 1948 și înscrierea dreptului de superficie mai sus arătat.
Reclamanții, prin reprezentant, au precizat că valoarea imobilului este de 20.000 lei, cuantum necontestat, astfel că, prezentul demers litigios este unul evaluabil în bani, fiind o acțiune în constatarea unui drept de superficie, care are ca și capăt de cerere subsidiar o rectificare de carte funciară.
La termenul de judecată din 12.02.2013, în raport de dispozițiile art. 299 Cod proc.civ. și ale art. 2821 Cod proc.civ., Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității prezentului recurs și a rămas în pronunțare pe această excepție, în raport de dispozițiile art. 137 Cod proc.civ.
Examinând hotărârea atacată față de această excepție, Curtea constată că decizia pronunțată de Tribunalul T. și atacată cu recurs de către reclamanți este o hotărâre irevocabilă, astfel că în raport de dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod proc.civ. ea nu mai poate face obiectul controlului jurisdicțional pe calea unui nou recurs.
Curtea reține că este neîntemeiată afirmația recurenților în sensul că obiectul acțiunii este unul neevaluabil în bani, întrucât a investit instanța cu o acțiune de rectificare de carte funciară, solicitând atât radierea construcției vechi, cât și constatarea dobândirii dreptului de superficie și înscrierea lui în C.F., în raport de decizia nr. 32/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, prin decizia RIL arătată, dată în aplicarea prev. art. 282 ind. 1 alin. 1 C.proc.civ., s-a apreciat că, pentru determinarea competenței materiale și a căilor de atac potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282^1 alin. 1 din codul de procedură civilă nu se are în vedere denumirea generică a cererii, ci valoarea obiectului acesteia, indiferent dacă ea este în constatarea sau realizarea dreptului.
Intenția legiuitorului a fost aceea de a se îndepărta de reglementarea anterioară, care viza exclusiv acțiunile în realizare având ca obiect obligații de plată a unor sume de bani sau de predare a unui bun mobil de o anumită valoare, și de a extinde sfera de aplicare a dispozițiilor art. 282^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă prin includerea tuturor litigiilor patrimoniale evaluabile în bani, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, indiferent dacă acestea vizează acțiuni în realizarea dreptului, acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței dreptului, acțiuni în constituire sau de transformare, acțiuni personale, reale sau mixte etc., singura condiție impusă fiind doar aceea ca obiectul litigiului să aibă o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
S-a definit de către Înalta Curte de Casație noțiunea de acțiune patrimonială, în sensul că aceasta este cea care are un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale.
S-a conchis ca ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară
Un drept are caracter personal, fără conținut economic și, prin urmare, neevaluabil în bani, atunci când este strâns legat de persoană, servind la individualizarea acesteia în cadrul societății sau al familiei: dreptul la viață, la sănătate și integritate fizică și morală, la libertate, la onoare, cinste, reputație, dreptul la nume și la domiciliu etc.
A susține că există acțiuni patrimoniale neevaluabile în bani înseamnă a susține o contradicție juridică, a spune de fapt că există drepturi patrimoniale neevaluabile în bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebește de drepturile personale nepatrimoniale.
Caracterul patrimonial al acțiunii subzistă indiferent de formularea unor pretenții accesorii privitoare la repunerea părților în situația anterioară
S-a reținut prin aceeași decizie că, pentru stabilirea taxei judiciare de timbru urmează să fie avute în vedere dispozițiile și categoriile de acțiuni folosite de legea specială, în timp ce pentru determinarea competenței materiale după valoare și, implicit, a căilor de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele civile și comerciale se va avea în vedere natura dreptului care fundamentează acțiunea, particularizând-o și transferându-i din caracterele sale.
În raport de considerentele ce au fundamentat decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii arătate, curtea constată că prezenta acțiune, ce tinde la constatarea inexistenței unei construcții și la dobândirea unui drept de superficie, este evaluabilă în bani, vizând drepturi cu conținut economic și nu personale, indisolubil legate de persoana reclamanților, chiar dacă construcția inițială nu mai există și chiar dacă s-a formulat un petit de rectificare carte funciară. Aceste cereri nu vizează drepturi personale, nepatrimoniale, astfel cum această noțiune este definită cu caracter obligatoriu, motiv pentru care trebuie avută în vedere valoarea acțiunii indicată de reclamați chiar prin cererea introductivă, la suma de 20.000 lei (fila 13 dosar fond).
Față de această valoare, decizia pronunțată de Tribunalul T. și atacată în cauză cu recurs de către reclamanții C. G. și C. M., este o hotărâre irevocabilă, prin aceasta soluționându-se în mod corect cererea de recurs, ca urmare a unei juste interpretări și aplicări a prev. art. 282 ind. 1 C.proc.civ., astfel că nu mai este supusă prezentului recurs, ce apare a fi inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale arătate, Curtea constată că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care o va admite și în baza dispozițiilor art.137 alin.1 și art. 312 C.pr.civ., va respinge prezentul recurs, ca inadmisibil, fără a mai cerceta temeinicia motivelor privind fondul cauzei, față de prioritatea excepției reținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții C. G. și C. M. împotriva deciziei civile nr. 1284 din 14.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. M.L./20.02.2013
Tehnored L.P./05.03.2013
Ex.2
Primă instanță: N.P. – Judecătoria Timișoara
Instanța de recurs:C.B., A.A., P.F. – Tribunalul T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 187/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Pretenţii. Decizia nr. 278/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
