Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 433/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 433/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 2276/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator - 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 433
Ședința publică din 19 martie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul A. I. împotriva sentinței civile nr. 2180/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă în dosarul nr._ și de pârâtul S. român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva aceleiași sentinței, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților, care au avut loc în cauză, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.03.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 19.03.2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2180/14.11.2012, Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă a admis în parte acțiunea reclamantului A. I. față de pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. și a obligat pârâtul să-i plătească suma de 37.866 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale precum și suma de 2600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Decizia nr. 200/1951 familia reclamantului a fost deportată în Câmpia Bărăganului. Întreaga avere rămasă în casă a fost confiscată.
Având în vedere prevederile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 solicită să fie despăgubit cu echivalentul valorii bunurilor confiscate și cu echivalentul producției agricole pe perioada 1952-1989.
Despăgubirile materiale reprezintă contravaloarea animalelor: 2 tăurași, o vacă, 2 cai, 4 porci, 10 oi, 70 oi, 30 găini, 20 curci, 25 gâște; contravaloarea uneltelor agricole: 1 centrifugă, 1 topitor solar, 1 despicător, 1 plug prășit, 1 plug arat, 1 plug îngropat, 2 căruțe, 1 sanie, 1 cadă struguri, 1 teasc struguri, 2 butoaie.
La momentul deportării cele 13,52 ha de teren agricol ale familiei erau cultivate cu: 3,56 ha porumb, 0,58 ha orz, 1,15 ovăz, 3,62 ha grâu, 0,56 ha cartofi, 0,14 ha floarea soarelui, 0,5 ha pepene, 0,61 ha legume, 0,58 ha legume, 1,25 ha fânețe.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 din Legea nr.221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe Decizia M.A.I. nr.200/1951.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea nr.221/2009, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Rezultă deci că măsura luată împotriva familiei reclamantului, constituie o măsură administrativă cu caracter politic în sensul prevăzut de art. 3 din Legea nr.221/2009, astfel încât nu mai este necesară constatarea caracterului politic al măsurii administrative, alin. 2 al art. 4 excluzând cazurile care se încadrează la art.3 din Lege.
Prin urmare, față de dispozițiile art. 3 alin.1, art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009, capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative aplicată, urmează a fi respins.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin Decizia nr.1354/20.10.2010 și Decizia nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.14/2011, urmare a deciziilor Curții constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamanților cât și soluția juridică întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Dreptul de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu poate adăuga de la sine și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu normele de drept comun.
În ceea ce privește despăgubirile materiale solicitate de reclamant, prima instanță a constatat că, potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 “orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/_ privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Pentru recuperarea prejudiciului material, reclamantul își putea valorifica drepturile, respectiv pretențiile referitoare la despăgubirile materiale privind bunurile mobile și imobile confiscate, prin procedura legilor speciale instituite după anul 1989, Legea nr. 10/2001. În situația în care reclamantul nu a utilizat calea legilor speciale, este neîntemeiată solicitarea lor formulată în baza Legii nr. 221/2009, lege care se referă strict la toate celelalte despăgubiri ce nu au putut fi obținute în baza legilor speciale de reparație.
Din actele depuse la dosar rezultă că daunele materiale se referă la bunuri mobile confiscate și lipsa de folosință a terenurilor, iar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precizat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Această situație rezultă fără dubiu și din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, după ce se arată că pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit două modalități principale de restituire, în natură și prin echivalent, în motivul emiterii actului normativ, descriind situația actuală, legiuitorul arată că dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până în prezent vreo despăgubire concretă. La secțiunea vizând schimbări preconizate se menționează că prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana în cauză, precum și soțul său sau descendenții până la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
Reclamantul a depus la dosar la filele 32-34 inventarul preluat de la bunicul reclamantului în momentul deportării. Din acest inventar reiese că i-au fost confiscate animale: 2 cai, 2 viței, 6 oi, 8 găini, 2 curci, 2 gâște, 25 stupi. Contravaloarea acestora, potrivit raportului de expertiză este de 31.145 lei.
De asemenea, i-au fost confiscate mașini și unelte agricole: 1 plug cu tracțiune animală, 1 grapă fier, 1 prășitoare, 1 teasc, 1 sanie, contravaloarea acestora conform raportului de expertiză fiind de 6.721 lei.
Prin urmare, prima instanță a apreciat că daunele materiale dovedite de reclamant se ridică la valoarea de 37.866 lei, sumă cu care reclamantul trebuie despăgubit.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, ambele părți, solicitând fiecare modificarea în parte a sentinței, reclamantul în sensul admiterii în totalitate a acțiunii sale iar pârâtul în sensul respingerii ei integrale.
Recursul reclamantului a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod proc.civ. și art. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. iar în fapt pe aceea că în mod greșit nu i-a fost acordată cu titlu de despăgubiri și contravaloarea producției agricole a anului 1951 întrucât pentru acest an s-a dovedit că familia sa a însămânțat terenul proprietatea sa privată cu diverse culturi agricole pe care însă nu a mai putut să le recolteze datorită dislocării sale forțate în B..
Recursul pârâtului a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. iar în fapt pe aceea că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a legii atunci când a considerat că reclamantul este îndreptățit la acordarea despăgubirilor pentru bunurile mobile confiscate (utilaje agricole și animale) întrucât acestea nu fac obiectul Legii nr. 221/2009 care vizează doar situația acelor bunuri (confiscate și nerestituite) care fac și obiectul Legii nr.10/2001 și a Legii nr. 247/2005, ceea ce nu este cazul în dosarul de față.
În plus, calcularea cuantumului despăgubirilor prin raportare la prețurile actuale, nu are temei legal.
Prin concluziile scrise formulate în cauză recurentul reclamant a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art. 3041 Cod proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că ambele recursuri sunt parțial fondate.
Ca observație preliminară se impune aceea că art. 304 pct. 8 Cod proc.civ. (invocat ca unul din temeiurile de drept ale recurentului reclamant) nu-și găsește aplicare în cauză întrucât ea nu are ca obiect un act juridic (în sensul de negotium juris – ipoteză exclusiv vizată de acest text) ci un fapt juridic reprezentat de măsura administrativă abuzivă de deportare în B. a familiei reclamantului în perioada 1951-1955.
Cât privește celălalt temei de drept al ambelor recursuri – art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. – rezultă că el privește aspecte de nelegalitate a hotărârii atât prin prisma caracterului justificat și legal al acordării despăgubirilor pentru daune materiale (susținere invocată în recursul pârâtului) cât și al modului de cuantificare al acestor despăgubiri (susținere invocată în recursurile ambelor părți).
În ceea ce privește legalitatea dispoziției de acordare a acestui gen de despăgubiri în beneficiul reclamantului, Curtea constată că în mod corect și Tribunalul C.-S. a admis solicitarea în acest sens a reclamantului și, aceasta, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că fundamentul juridic al unei asemenea solicitări este art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 care, după . acestei legi, nu a fost supus niciunei modificări – nici măcar parțiale – și nici nu a fost declarat neconstituțional.
Textul acestui articol (alin. 1) arată că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri cu caracter politic (cum este și deportarea în B. la care a fost supusă reclamanta și familia sa) precum și, după decesul ei, soțul sau descendenții acesteia până la gradul II inclusiv pot solicita instanței, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate o dată cu comiterea faptului abuziv dacă bunurile nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 modificată și completată sau ale Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare (art. 5 alin. 1 lit. b ).
Același articol în alin. 5 prevede că acordarea de despăgubiri în condițiile anterior menționate atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse în condițiile legilor amintite.
Analizarea conținutului textelor menționate, a conținutului inițial al art. 5 alin. 1 lit. a referitor la despăgubirile pentru daune morale și a celui prevăzut de art. 5 alin. 1 lit. c (referitor la repunerea în drepturi sau la înlăturarea efectelor degradării militare), demonstrează că prin promovarea Legii nr. 221/2009 legiuitorul a urmărit să înlăture pe cât posibil, complet toate consecințele grave și serioase produse de abuzurile vechiului regim politic, indiferent de natura lor.
Dacă în privința temeiului de despăgubiri pentru daune morale Curtea Constituțională a constatat că el nu se justifică în condițiile în care există și alte reglementări în vigoare pentru realizarea aceluiași scop reparatoriu, în privința celorlalte două categorii de măsuri reparatorii nu a existat niciun control de constituționalitate anterior sau posterior intrării în vigoare a legii care să nege legitima lor consacrare.
În interpretarea în context a legii și constatând că dacă pentru restituirea imobilelor confiscate abuziv de stat au fost adoptate succesiv în timp diferite legi (Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările lor), pentru restituirea bunurilor mobile confiscate ca efect al condamnărilor sau măsurilor administrative cu caracter politic, nu a existat până la apariția Legii nr. 221/2009 nici un act normativ similar, de aceea nu se poate în mod rațional afirma că această categorie de bunuri nu ar face obiectul de reglementare al legii.
Este adevărat că art. 5 alin. 1 lit. b al Legii nr. 221/2009 condiționează acordarea reparației materiale pentru bunurile confiscate de declanșarea procedurilor Legii nr. 10/2001 modificate și completate și ale Legii nr. 247/2005 modificate și completate, însă această referință nu poate avea alt scop decât cel de evitare a stabilirii unei duble despăgubiri în una și aceeași materie, fără însă a se putea concluziona că se exclude în mod implicit, alternativa acordării despăgubirilor pentru bunurile mobile confiscate ce nu mai pot fi restituite în natură.
Prin urmare, Curtea constată că interpretarea atentă a legii recunoaște reclamanților beneficiul unei astfel de reparații.
Cu toate acestea, fiind vorba de o lege specială, prin excepție de la regulile răspunderii civile delictuale care a stat la baza ideii de reparație materială pe care statul și-a asumat-o în mod voluntar, el nu va răspunde decât în mod limitat, la nivelul pagubei efective, respectiv a contravalorii bunurilor confiscate - și evident dovedite în mod neechivoc –nu și pentru folosul nerealizat, lucru rezultat cu claritate din formularea alin. 1 lit. b al art. 5 al Legii nr. 221/2009.
Prin urmare, prin aplicarea raționamentului de mai sus, Curtea constată că, de principiu, se pot acorda despăgubiri pentru daune materiale și pentru bunuri confiscate (în fapt sau în drept) de natura celor menționate de reclamant în acțiunea sa (animale din gospodărie, utilaje agricole sau contravaloarea culturii agricole a anului 1951 pe care familia reclamantului nu a mai putut să o recolteze), însă doar cu condiția – expres menționată de art. 5 alin. 1 lit. b al Legii nr. 221/2009 – ca ele să nu fi fost restituite celor îndreptățiți.
Privite din acest punct de vedere, Curtea constată că justificate sunt pretențiile reclamantului A. I. doar în ceea ce privește cultura agricolă a anului 1951 – însușită în fapt de autoritățile comuniste și nerecompensată în vreun fel până în prezent – nu și ceea ce privește contravaloarea utilajelor agricole și a animalelor avute în proprietate de familia reclamantului (pentru care Tribunalul C.-S. a acordat acestuia despăgubiri de 37.866 lei) întrucât pentru aceste bunuri A. I. (bunicul reclamantului) a primit suma de 110.840 lei, prin vânzarea lor către autoritățile de atunci (a se vedea în acest sens copia actului de la fila 10 dosar de fond care reprezintă pagina 6 a procesului verbal de predare a bunurilor, act menționat parțial la filele 10-13 dosar și parțial la filele 32-34 dosar de fond).
Rezultă deci, că în privința acestor bunuri nu se poate vorbi de o confiscare și, cu atât mai puțin, de o lipsă de compensare câtă vreme prețul vânzării lor a fost acceptat și primit de bunicul reclamantului.
În ceea ce privește plata contravalorii culturii agricole a anului 1951, solicitarea reclamantului se constată a fi justificată.
Pentru stabilirea cuantumului acesteia, instanța de fond a încuviințat o expertiză de specialitate care a stabilit că, în raport de natura diferitelor plante agricole însămânțate în anul 1951 de bunicul reclamantului (fila 15 dosar de fond), valoarea acestora reprezintă suma de 54.629 lei (fila 59 dosar).
Observând cu atenție și corect compunerea acestei sume, Curtea constată că ea este doar în parte justificată.
Astfel, în totalul sumei de 54.629 lei au fost avute în vedere atât valoarea plantelor agricole în sine (porumb, grâu, orz, etc.) cât și părți componente ale acestora (paie grâu, coceni porumb, paie trifoi, etc.) care nu se mai justificau din moment ce s-au evaluat produsele agricole în integralitatea lor, din care cauză valoarea acestora din urmă va fi scăzută din suma totală.
Tot din această sumă urmează a fi scăzută și valoarea culturii de floarea soarelui (320 lei) pentru că la momentul preluării terenurilor bunicului reclamantului (fila 15) nu s-a dovedit a fi existat o asemenea cultură.
Totodată, urmează a fi scăzută și valoarea de 13.797 lei reprezentând contravaloarea altor legume din moment ce au fost deja avute în vedere în calculul făcut de expert, anumite legume (ceapă, tomate) iar identitatea lor exactă nu a fost, oricum, precizată în procesul verbal de preluare amintit anterior.
Rezumând, rezultă ca legal datorată reclamantului ca și contravaloare a producției agricole a anului 1951 doar suma de 31.684 lei.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea va admite atât recursul recurentului reclamant A. I. cât și recursul instituției pârâte și va modifica în parte sentința civilă nr. 2180/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 31.684 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale urmând a fi menținute în rest celelalte dispoziții ale acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite atât recursul declarat de reclamantul A. I. cât și recursul declarat de pârâtul S. român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 2180/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă instituția pârâtă să plătească reclamantului suma de 31.684 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 Martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. D.C./19.03.2013
Tehnored.L.P./28.03.2013
Ex.2
Instanța de fond: S.B. – Tribunalul C.-S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 633/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1001/2013. Curtea de... → |
|---|
