Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 742/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 742/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 2773/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 742
Ședința publică din 16 mai 2013
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta C. V. (fostă C.) împotriva sentinței civile nr. 815/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat B. M. C. pentru reclamanta recurentă lipsă, nefiind prezent pârâtul intimat.
Ministerul Public este reprezentat de procuror B. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat B. M. C., pentru reclamanta recurentă C. V. solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru completarea probatoriului cu expertiza de specialitate solicitată și neadministrată. În subsidiar, solicită modificarea deciziei și, în rejudecare, admiterea în totalitate a acțiunii precizate, susținând că nu a putut face dovada cu extras de carte funciară privind proprietatea asupra imobilului, iar cu privire la despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, nu au fost formulate întrucât terenul a fost confiscat și nu s-a putut solicita reconstituirea dreptului de proprietate.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât reclamanta nu a făcut dovada cu privire la proprietatea asupra imobilului și nici cu privire la solicitarea despăgubirilor potrivit Legii nr. 10/2001.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.815/13.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C. S. a respins acțiunea formulată de reclamanta C. V. (fostă C.), cu domiciliul în B., ., jud. C.-S. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP C.-S., cu sediul în Reșița, .. 2, jud. C.-S.,fără cheltuieli de judecată.
Tribunalul a constatat în primă instanță că între anii 1951-1955, prin măsura administrativă cu caracter politic materializată în Decizia MAI nr. 200/1951, întreaga familie a reclamantei, formată din bunica sa C. A., tatăl său C. P., mama sa C. V. și reclamanta, au fost deportați în Câmpia Bărăganului, respectiv în localitatea Jegalia.
Întreaga avere rămasă după bunicul reclamantei, C. G., reprezentând casa cu nr. 31 situată administrativ în localitatea Jimbolia, . cu anexe, împreună cu tot mobilierul aferent un ei case de locuit, plus toate animalele și bunurile mobile existente în casă, precum și terenurile agricole proprietatea familiei, au fost confiscate de către autoritățile comuniste.
Casa bătrânească și celelalte bunuri mobile, nu le-au mai fost restituite, la întoarcerea din B., iar terenul de 5 ha de pământ (respectiv 9 iugăre), atât în extravilanul și intravilanul localității Jimbolia le-a fost restituit abia în anul 1994.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin.1 din Legea nr.221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe Decizia M.A.I. nr.200/1951.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Prin Decizia nr.1354/20.10.2010 și Decizia nr.1358/21.10.2010 ale Curții Constituționale a României, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009 au fost declarate ca fiind neconstituționale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr.12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr.14/2011, urmare a deciziilor Curții constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea reclamanților cât și soluția juridică întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.
Dreptul de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu poate adăuga de la sine și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu normele de drept comun.
Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 “orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acestora până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/_ privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare”.
Pentru recuperarea prejudiciului material, reclamanta își putea valorifica drepturile, respectiv pretențiile referitoare la despăgubirile materiale privind bunurile imobile confiscate, prin procedura legilor speciale instituite după anul 1989, Legea nr. 10/2001. În situația în care reclamanta nu a utilizat calea legilor speciale, este neîntemeiată solicitarea lor formulată în baza Legii nr. 221/2009, lege care se referă strict la toate celelalte despăgubiri ce nu au putut fi obținute în baza legilor speciale de reparație.
Din actele depuse la dosar rezultă că daunele materiale se referă la c/val culturilor, lipsa de folosință a imobilelor și confiscarea bunurilor mobile, iar din dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, rezultă că legiuitorul a avut în vedere exclusiv bunurile imobile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 când a prevăzut modalitatea respectivă de reparare a prejudiciului cauzat de condamnarea cu caracter politic. Interpretarea menționată derivă din faptul că articolul precizat condiționează acordarea unor astfel de despăgubiri de nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, acte normative ce reglementează situația imobilelor preluate abuziv.
Această situație rezultă fără dubiu și din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 221/2009. Astfel, după ce se arată că pentru repararea prejudiciului material Legea nr. 10/2001 a stabilit două modalități principale de restituire, în natură și prin echivalent, în motivul emiterii actului normativ, descriind situația actuală, legiuitorul arată că dificultățile legate de procesul de punere în aplicare a acestei legi au determinat ca, în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor regimului totalitar comunist să nu obțină nici până în prezent vreo despăgubire concretă. La secțiunea vizând schimbări preconizate se menționează că prin derogare de la prevederile Legii nr. 10/2001, persoana în cauză, precum și soțul său sau descendenții până la gradul al doilea inclusiv, pot opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate.
Niciunde în expunerea de motive legiuitorul nu s-a referit la acordarea de despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate sau pentru lipsa de folosință a terenurilor și nici pentru alte imobile decât cele care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și nici nu a prevăzut vreo astfel de dispoziție în cuprinsul legii, prevederile legale neputând fi aplicate prin analogie.
Mai mult, reclamanta nu a reușit să facă dovada că familiei sale i-au fost confiscate bunurile mobile, utilajele agricole și animalele precizate în cererea de chemare în judecată, ea recunoscând că nu deține un proces-verbal de confiscare a acestor bunuri.
Cu privire la imobilul înscris în CF nr. 2482 Jimbolia, situat administrativ în Jimbolia, ., jud. T., despre care reclamanta susține că a fost confiscat familiei sale în momentul deportării și nu le-a fost restituit niciodată, din extrasul de CF aflat la fila 34 dosar, tribunalul a constatat că acest imobil a fost trecut în proprietatea Statului R. în urma exproprierii nr. 3290/61, nr. 3145/78.
Așadar, acest imobil nu a trecut în proprietatea Statului R. ca urmare a deportării familiei reclamantei în B. pe perioada 1951 – 1955, ci mult mai târziu la câțiva ani după întoarcerea din B..
Prin urmare, preluarea acestui imobil de către S. R. nu poate fi analizată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 221/2009.
Față de aceste considerente, Tribunalul ținând cont de dispozițiile Legii nr. 221/2009 a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta C. V. (fostă C.) în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP C.-S., ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, reclamanta C. V., fostă C., care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.9 C.pr.civ. rap.la art.304/1 C.pr.civ.
Recurenta susținut că tribunalul a interpretat greșit disp.art.5 lit.b din L.221/2009, atât din prespectiva probelor administrate în cauză, cât și modul în care familia reclamantei a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului pentru care se solicită despăgubiri.
Recurenta a susținut că s-a reținut greșit că acest imobil nu ar fi trecut în proprietatea Statului R. ca urmare a deportării familiei reclamante în B. în perioada 1951-1955 ci mult mai târziu, la câțiva ani după întoarcerea din B.. Prin urmare, preluarea acestui imobil de către S. R. nu poate fi analizată prin prisma dispoziției Legii 221/2009.
Tribunalul C.-S. a interpretat greșit actul juridic dedus judecății neținând seama de toate probele ce se găsesc la dosarul cauzei.
A învederat instanței de fond că în anul 1951, prin Decizia MAI nr.500/1951, întreaga mea familie, C. A., C. P., C. G., V. și subsemnata reclamantă am fost deportați în Câmpia Bărăganului, respectiv în localitatea Jegălia.
Întreaga avere, inclusiv casa situată administrativ în Jimbolia, ., județul T., (devenit ulterior T. V.) cu anexe ne-a fost confiscată de către autoritățile comuniste.
Mai afirma că prin Ordinul O. nr.7897/13.09.1945, bunicul reclamantei, C.,G. a fost împroprietărit cu casa mai sus indicată în și cu celelalte bunuri.
In mod greșit instanța reține că imobilul situat în Jimbolia, nr.31, . (devenit ulterior T. V.) a fost preluat prin expropriere de S. R. în 1961, conform CF nr. 2482 Jimbolia și nu la data deportării familiei în Câmpia Bărăganului, însă instanța uită să amintească că fila de carte funciară a fost reconstituită începând cu 1961, fila de carte funciară veche fiind distrusă conform adresei OCPI T., aflata la dosarul cauzei.în aceste condiții nu se poate concluziona că imobilul situat în Jimbolia, nr.31, . (devenit ulterior T. V.) a fost preluat de S. R. de la familia mea prin expropriere în anul 1961.
Este de notorietate și fară putință de tăgadă că la data plecării forțate în B., toate bunurile, atât mobile cât și imobile au fost confiscate de S. R., fie că această confiscare a fost operată în cartea funciară, fie că nu a fost operată în cartea funciară.
Independent de înscrierea în cartea funciară, confiscarea a produs efecte juridice, iar dispozițiile art.5 din Legea 221/2009 nu prevăd obligativitatea încadrării în dispozițiile legii de înscrierea măsurii confiscării în cartea funciară.
Potrivit dispozițiilor art.5 alin.l lit.b din Legea 221/2009, care reglementează dreptul oricărei persoane ce a suferit condamnării cu caracter politic în perioada 06.03._89 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative "dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03._89 sau ale Legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției".
Instanța de fond trebuia să analizeze dacă reclamanta îndeplineste condiția cerută de legiuitor pentru acordarea despăgubirii reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, aceea că bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii 10/2001 și ale Legii 247/2005.
Cu privire la bunurile mobile solicitate prin acțiunea principală, cere să se observe că aceste bunuri sunt bunuri imobile prin destinație conform dispozițiilor art.6 alin.(l) și (2) din Legea 10/2001 potrivit cărora "Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporarea în aceste imobile".
Aceste bunuri mobile au fost preluate odată cu imobilul prin confiscare, devenind imobile prin destinație.
Instanța de fond a respins în mod greșit proba cu expertiza în construcții, topografică și merceologică, ca nefiind utilă soluționării cauzei, cu toate că a precizat că nu a primit despăgubiri în temeiul Legii 10/2001, Legii 247/2005 decât pentru 5 ha de teren. A solicitat echivalentul bunurilor imobile confiscate, ce intră în sfera de aplicare a art.5 alin.l lit.b din Legea 221/2009.
Curtea, analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.299 și urm. C.pr.civ. rap.la art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.304/1 și art.304 pct.9 C.pr.civ., va constata că acesta este neîntemeiat.
Astfel, curtea va constata că solicitarea reclamantei – recurente, de acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material determinat de nerestituirea imobilului din localitatea Jimbolia, .. 31 (fostă ., și din această perspectivă, tribunalul a interpretat și aplicat corect disp.art.5 alin.1 lit. b din L.221/2009.
În acest sens, curtea va constata în primul rând faptul că reclamanta nu a prezentat nicio dovadă cu privire la existența acestui imobil în proprietatea tabulară a antecesorilor săi, în CF 870 Jimbolia nefiind intabulat vreodată niciun membru al familiei C.,.
Apoi, curtea va mai constata că imobilul înscris în CF nr. 2482 Jimbolia, situat administrativ în Jimbolia, ., jud. T., despre care reclamanta susține că ar fi fost confiscat de la familia domniei sale în momentul deportării și nu le-a fost restituit niciodată, din extrasul de CF aflat la fila 34 dosar, rezultă că acest imobil a fost trecut în proprietatea Statului R. în urma exproprierii cu nr. 3290/61, nr. 3145/78.
Așadar, acest imobil nu a trecut în proprietatea Statului R. cu titlu de confiscare, ca urmare a deportării familiei reclamantei în B. pe perioada 1951 – 1955, ci mult mai târziu, la câțiva ani după întoarcerea din B. și cu un cu totul alt titlu, respectiv expropriere
Prin urmare, preluarea acestui imobil de către S. R. nu poate fi analizată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 221/2009.
Această concluzie este întărită și de faptul că nici reclamanta și nici vreun alt membru al familiei domniei sale nu au formulat notificări în baza L.10/2001, astfel că reclamantei îi sunt aplicabile și dispozițiile cuprinse în Decizia nr.6/15.05.2013 (publicată în Monitorul Oficial nr. 245 din 29 aprilie 2013, în sensul că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de casație și Justiție a decis în interesul legii că pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul prev. art.312 C.pr.civ. raportat la art.304 pct.9 și la art.304/1 C.pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamanta C. V. (fostă C.,) împotriva sentinței civile nr.815/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 C.pr.civ., întrucât intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamanta C. V. (fostă C.) împotriva sentinței civile nr. 815/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.05.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. C.P. – 22.05.2013
Tehnored. S.C. - 2 ex./22.05.2013
Tribunalul C.-S., Judecător: S. B.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 283/2013. Curtea de... | Anulare act. Decizia nr. 949/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
