Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1087/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1087/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 3499/115/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1087
Ședința publică din 17 septembrie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 1719 din 02.11.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, văzând data suspendării judecății prezentei cauze, față de dispozițiile art. 137 alin. 1 raportat la art. 248 și urm. C.proc.civ., invocă, din oficiu, excepția de perimare a prezentei căi de atac și acordă cuvântul doamnei procuror cu privire la aceasta.
Reprezentanta Parchetului arată că sunt întrunite toate condițiile legale pentru a opera perimarea și pune concluzii de admitere a excepției.
Instanța închide dezbaterile și reține pricina spre soluționare pe excepția invocată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1719/02.11.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea formulată de reclamantul P. V. împotriva pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C. - S., având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
Împotriva sentinței susmenționate, a declarat recurs reclamantul P. V., recurs ce a fost înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 07.02.2012 sub nr. dosar_ .
La termenul de judecată din 03.04.2012, prezenta cauză a fost suspendată în baza art. 242 pct. 2 C.proc.civ., față de lipsa nejustificată a părților și, de la acea dată, până la data de 09.07.2013, pricina a rămas în nelucrare din vina părților.
Recursul a fost repus pe rol din oficiu, conform art. 252 al. 1 Cod proc.civ., fixându-se termen de judecată la data de 17.09.2013, termen la care, instanța, din oficiu, față de dispozițiile art. 248 și urm. C.proc.civ., a invocat excepția perimării prezentului recurs, excepție ce urmează a fi soluționată cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.proc.civ..
Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.
Conform art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.
Având în vedere că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, față de dispozițiile legale invocate anterior, instanța constată că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea, excepția invocată fiind întemeiată, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 137 alin 1, art. 248 și urm. C.proc.civ., o va admite și va constata perimată prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 1719 din 02.11.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red.ML/23.09.2013
Tehnored L.P./24.09.2013
Ex.2
Primă instanță: S. B. - Tribunalul C.-S.
← Anulare act. Decizia nr. 949/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 1494/2013. Curtea de Apel... → |
---|