Legea 112/1995. Decizia nr. 1644/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1644/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 7113/30/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1644
Ședința publică din 26 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantele M. I. și I. I., precum și de pârâții P. M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1949/PI/16.07.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 noiembrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 19 noiembrie 2013, și, mai apoi, pentru astăzi, 26 noiembrie 2013.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1988/26.06.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele M. I. și I. I., a anulat în parte Dispoziția nr. 1294/6.07.2010 emisă de P. municipiului Timișoara, în sensul că a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 reclamantelor, pentru cota de ½ din terenul expropriat, înscris în CF 4233 Timișoara, nr. top 639-641/7/2/2, de 305 mp, situat în Timișoara, .; a respins cererea reclamantelor de acordare a cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 2278/13.11.2012 pronunțată în dosar nr._, a admis recursul declarat de reclamantele M. I. și I. I. împotriva acestei sentințe, casând-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, și a respins, ca nefundat, recursul pârâtului.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că, în mod corect prima instanță a stabilit calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 cu referire la imobilul în litigiu, precum și întinderea dreptului lor la despăgubiri în raport cu cota-parte din moștenirea cuvenită în urma decesului părinților lor, ca foști proprietari ai acestui imobil.
S-a constatat că, la fel de corect a procedat instanța de fond și atunci când a încuviințat efectuarea unei expertize pentru a se stabili situația de fapt a imobilului și dacă este posibil de admis solicitarea reclamantelor de restituire, prin compensație, a parcelelor învecinate pe care ele le folosesc, însă această preocupare pentru soluționarea temeinică și legală a acțiunii trebuie să aibă în vedere și întocmirea unei schițe anexă la expertiză din care să rezulte dacă aceste parcele sunt sau nu afectate normalei exploatări a construcțiilor învecinate (blocuri sau garaje), dacă există utilități publice supraterane sau subterane sau servituți legale și, apoi, să pronunțe o hotărâre pe cale de consecință, cu luarea în considerare inclusiv a aspectului că parcelele menționate de reclamante sunt în stăpânirea lor de fapt de mult timp, că ele se află în perimetrul – delimitat prin gard – în care este construită casa și garajul reclamantelor și că, din economia probelor dosarului, nu a rezultat că locatarii zonelor învecinate sau autoritățile locale ar fi obiectat cu privire la această stare de fapt.
Solicitarea reclamantelor de acordare prin compensație a parcelelor evidențiate în acțiunea lor și în expertiză este susținută de dispozițiile Legii nr. 10/2001, care, într-o anumită ordine de preferință, indică această măsură imediat subsidiară celei constând în restituirea în natură a imobilelor revendicate și înaintea celei de acordare a despăgubirilor (ceea ce este menit să satisfacă nu numai interesul particular al persoanelor îndreptățite, ci și interesul general, de evitare a riscului de împovărare a bugetului public) și ea poate deveni posibilă dacă situația de fapt a parcelelor o permite.
Cum referințele în această privință conținute în probele dosarului sunt insuficiente (aspect remarcat de însăși instanța de fond în sentința recurată) și pentru că suplimentarea lor trebuie făcută prin proba judiciară a expertizei, imposibil de administrat în recurs, conform art. 305 Cod pr. civ., Curtea a admis recursul reclamantelor sub aspectul solicitării subsidiare și a casat sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la pima instanță.
Ca urmare a deciziei de casare, cauza a fost reînregistrată la Tribunalul T. sub nr._, care a reținut incidența dispozițiilor art. 315 C. pr. civ., conform cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prin sentința civilă nr. 1949/PI/16.06.2013 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul T. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele M. I. și I. I. împotriva pârâților P. M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara; a anulat în parte Dispoziția nr. 1294/06.07.2010 emisă de pârâtul P. M. Timișoara, în sensul că s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reclamantelor pentru cota de ½ din terenul expropriat înscris în CF nr. 4233 Timișoara nr. top 639-641/7/2/2 în suprafață de 305 mp din Timișoara, .; a respins, în rest, acțiunea; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamante.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia de casare pronunțată, Curtea de Apel Timișoara a statuat ca, în rejudecare, să fie efectuat un supliment la raportul de expertiză, prin care să se stabilească, în concret situația imobilelor revendicate, dacă pot fi restituite în natură sau prin compensație. În acest sens, s-a dispus completarea raportului de expertiză cu suplimentul solicitat de instanța de recurs.
S-a mai reținut că, prin dispoziția nr. 1294/06.07.2010 emisă de pârâtul P. M. Timișoara, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reclamantelor pentru cota de 1/4 din terenul expropriat înscris în CF nr. 4233 Timișoara nr. top 639-641/7/2/2 în suprafață de 305 mp din Timișoara, ..
Cu privire la calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite și cu privire la natura imobilul revendicat, în cotele stabilite, prima instanță a reținut că acestea sunt îndeplinite în cauză din perspectiva Legii nr. 10/2001, astfel cum reiese cu putere de lucru judecat din considerentele deciziei de casare.
Disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 instituie regula ca imobilele preluate în mod abuziv să se restituie în natură, dacă acest lucru este posibil, iar, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru).
În ce privește cererea reclamantelor de compensare a bunului preluat cu terenul învecinat, tribunalul a apreciat că această solicitare este neîntemeiată, deoarece, deși raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie efectuat în cauză, inclusiv obiecțiunile și suplimentul efectuat în rejudecare, conțin concluzii favorabile reclamantelor, acestea nu au fost însușite de către tribunal, care a apreciat că terenurile solicitate a fi atribuite în compensare nu îndeplinesc condițiile legale pentru această operațiune.
Astfel, din fostul număr topografic 639-641/7/2/2 în suprafață de 305 mp din Timișoara, ., reclamantele ar putea obține doar terenul delimitat de conturul VWUC, în suprafață de 16,51 mp, expertul propunând compensarea diferenței de suprafață până la 152,2 mp cu două terenuri în suprafață de 21,62 din fostul nr. top 639-641/7/3/2, care nici nu a aparținut autorilor reclamantelor, respectiv de 120,84 mp, spații verzi din CF nr._, aflat în aceeași situație.
Din planul de la fila 168, care conține propunerea de acordare de teren în compensare și în natură, tribunalul a reținut că acest teren, solicitat de reclamante, este imediat limitrof unui . unei baterii de garaje.
În răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că nu este afectat accesul la blocul nr. 3, pentru că . blocul nr. 36 și parcela top nr._, dar aceste soluții nu se regăsesc în expertiză.
În suplimentul la expertiză, expertul face propuneri, arătând că terenurile solicitate nu afectează nicio altă persoană și nu încalcă niciun drept de proprietate; or, afirmațiile expertului nu sunt susținute de niciun înscris oficial sau act apt să producă vreun efect juridic; expertul rezumându-se să redea simplele sale constatări de fapt. Or, în aceste condiții, suprafața de teren expropriată nu poate fi restituită decât prin despăgubirile stabilite în condițiile legii.
Văzând că solicitarea reclamantelor este în parte întemeiată, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele M. I. și I. I., împotriva pârâților P. M. Timișoara prin Primar, P. M. Timișoara, conform celor deja arătate și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamante, ca fiind nedovedită.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, atât reclamantele M. I. și I. I., cât și instituțiile pârâte P. M. Timișoara, prin Primar și P. M. Timișoara.
Reclamantele M. I. și I. I., prin recursul declarat, au solicitat casarea hotărârii recurate, iar, după rejudecarea pricinii în fond, admiterea în întregime a acțiunii așa cum a fost formulată, cu anularea în parte a Dispoziției nr. 1294/06.07.2010 a Primarului M. Timișoara referitoare la imobilul din Timișoara, ./b, și obligarea celor doi pârâți la emiterea unei noi dispoziții de restituire în natură, pentru cota de 1/2 din terenul expropriat, înscris în CF nr.4233 Timișoara, nr. top 639-641/7/2/2, în suprafață de 305 mp din Timișoara ./b, către reclamante, după cum urmează: restituire în natură a terenului neocupat, în suprafața de 16,51 mp, delimitat de punctele V.W.C.U., conform expertizei topo ing.R. M. și a suplimentului la Raportul de Expertiză precum și a terenului de 21,62 mp delimitat de punctele M.H.B.Z. din top vechi nr.639-641/7/3/2/ din expertiza topo ing. R. M. și a suplimentului la Raportul de Expertiza, și restituirea prin acordarea în compensație a terenului de 120,84 mp delimitată de punctele H.E.F.G.H1 .U.C.B.H. din top_/1 pe care se află construit garajul și o anexă lipite de . reclamantelor, conform expertizei ing. R. M. si a suplimentului la Raportul de Expertiza; cu înscrierea în CF a terenului de mai sus în proprietatea reclamantelor cu titlu de restituire teren și acordare teren în compensație.
În motivare, au arătat că sentința recurată este pronunțată urmare casării cu trimitere spre rejudecare a Sentinței civile nr. 1988/26.06.2012 a Tribunalului T., conform Deciziei civile nr.2278/13.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Cu toate că suplimentul la Raportul de expertiză dispus prin decizia de casare a fost comunicat cu toate părțile, nu s-au formulat obiecțiuni la acesta de către nicio parte și nici instanța, potrivit rolului activ, nu a dispus completări sau noi suplimentări care sa clarifice eventuale contradicții.
Instanța de fond a reținut că, în suplimentul la expertiză, expertul face propuneri, arătând că terenurile solicitate nu afectează nicio altă persoană și nu încalcă niciun drept de proprietate, că terenurile propuse spre restituire nu sunt afectate de amenajări subterane, conducte de alimentare cu apa, gaze, petrol, electricitate de mare calibru și nici nu afectează căile de acces (străzi, parcări, trotuare, accesul la garaje, etc), fiind depusă și schița din care rezultă acest lucru precum și faptul că suprafața solicitată se află în stăpânirea lor faptică de mai mult timp, într-un perimetru delimitat prin gard.
Ca atare, consideră că reținerile instanței, în sensul înlăturării suplimentului la expertiza cu motivarea ca afirmațiile expertului nu sunt susținute de niciun înscris oficial sau act apt să producă vreun efect juridic, este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Astfel, potrivit art.201 și urm. Cod proc.civ. și art. 330 și urm. NCC instanța, când consideră necesară lămurirea unor împrejurări de fapt poate dispune, la cerere, efectuarea unui raport de expertiza. Dispozițiile legale în materie prevăd că raportul de expertiză poate fi completat, iar, în cazul în care există nelămuriri sau contradicții, să fie cerute completări referitoare la aceste aspecte.
In speță, instanța de fond s-a rezumat a înlătura suplimentul la expertiza pe motivul arătat, fără să constate că acest supliment la expertiza a fost comunicat cu intimații, care nu au formulat obiecțiuni la supliment, că expertul a convocat părțile la efectuarea acestui supliment, care are în anexă un Plan de situație a poziționării construcțiilor limitrofe imobilului cerut, plan ce este identic cu extrasul din planul de bază existent la P. M. Timișoara - Serviciul Banca de date urbane, act pe care recurentele l-au depus la dosar, astfel că motivul invocat de instanța de fond este neîntemeiat și contrar evidenței.
D. urmare, suplimentul de expertiză dispus potrivit deciziei de casare cuprinde constatări și concluzii motivate ale expertului și nu necesită noi completări sau lămuriri și nici depuneri de alte înscrisuri oficiale, întrucât planul de situație atașat la suplimentul de expertiză este identic cu cel aflat la Primărie.
Se mai invocă în susținerea recursului art. 48 din Legea nr.165/16.05.2013, care dispune asupra restituirii în natură a părților de teren rămase libere și care nu afectează servituți legale sau spatii verzi, sens în care sunt și considerentele deciziei de casare.
In situația dată, nu se contestă că reclamantele stăpânesc cei 305 mp într-un perimetru delimitat prin gard, că terenul nu este afectat de vreo amenajare de utilitate publică, cale de acces, nu sunt conducte supra și subterane așa încât, restituirea în natură, consideră că are prioritate față de acordarea de despăgubiri.
Apreciază că este justificat și petitul privitor la cheltuielilor de judecată întrucât au depus chitanțe referitoare la plata expertizei și a onorariului de avocat, iar instanța în mod netemeinic le-a respins petitul pe motiv, ca nedovedit.
În drept, art. 304 ind. 1 Cod proc.civ., art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod proc.civ. raportat la art. 312 alin. 2, 3, 4 și 61 Cod proc.civ..
Pârâții P. M. Timișoara, prin Primar, și P. M. Timișoara au solicitat, prin recursul declarat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivare, au arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală și netemeinică, neținând cont de dispozițiile legale în materie și de starea de fapt reală, dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
In primul rând, au invocat excepția lipsei coparticipării procesuale pasive a Primăriei M. Timișoara, reprezentată prin Primar, întrucât P. M. Timișoara nu poate sta în judecată în fața instanțelor judecătorești deoarece nu are personalitate juridică, iar P. M. Timișoara este reprezentantul unității administrativ-teritoriale, respectiv a M. Timișoara, nu al Primăriei M. Timișoara.
Mai mult, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicata, primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale. Potrivit art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215.2001, republicata, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și injustiție.
Mai mult decât atât, emitentul dispoziției atacate este P. M. Timișoara.
Pe fondul cauzei, învederează instanței de judecată faptul că, în mod eronat prima instanță a admis cererea reclamanților privind propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, fără a avea în vedere dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, care prevăd că, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile sale se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a acestei legi.
Așadar, dispozițiile Legii nr. 165/2013 se aplică și prezentului litigiu, iar, raportat la faptul că reclamanții nu au formulat o precizare de acțiune prin care să solicite măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 sub formă de puncte, apreciază că soluția primei instanțe trebuia să fie de respingere a acțiunii.
În drept, art.304 pct. 8 si 9. Cod proc.civ., art. 304 indice 1 Cod proc.civ. și art. 312 Cod proc.civ.
În cauză, reclamantele M. I. și I. I. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de pârâți, casarea hotărârii recurate, iar, pe fond, admiterea în întregime a acțiunii, reluând argumentele invocate prin cererea de recurs. Au arătat că împrocesarea Primăriei Mun. Timișoara s-a datorat unei greșeli materiale, iar recursul promovat vizează doar situația pârâtului Municipiul Timișoara, prin Primar.
În drept, invocă prevederile art. 115 și urm. C.proc.civ..
Față de precizarea cadrului procesual, exprimată de reclamante pe calea concluziilor scrise, în sensul că indicarea Primăriei Mun. Timișoara, în calitate de intimată în prezentul recurs, constituie o eroare materială, curtea constată că excepțiile invocate de pârâți pe calea recursului declarat au rămas fără obiect, nemaifiind necesară analizarea calității și capacității procesuale a Primăriei Mun. Timișoara, sens în care se va lua act de această manifestare procesuală.
Cu privire la fondul pricinii, procedând la examinarea sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele, în limitele trasate de art. 304 și 304 ind. 1 C.proc.civ., față de actele și lucrările dosarului, de prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate succesiv, curtea constată că ambele recursuri sunt parțial întemeiate, pentru următoarele considerente:
Ambele cereri de recurs vizează problema naturii măsurilor reparatorii cuvenite reclamantelor-notificatoare, pentru partea din imobil preluată abuziv, în condițiile în care, prin decizia de casare pronunțată anterior în cauză, au fost tranșate irevocabil aspectele privind calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite în condițiile Legii nr. 10/2001, precum și întinderea drepturilor cuvenite, intrând în puterea lucrului judecat, astfel că nu mai pot fi repuse în discuție.
Prima instanță, cu respectarea întocmai a dispozițiilor deciziei de casare, potrivit art. 315 alin. 1 C.proc.civ., a dispus suplimentarea probatoriului administrat în vederea stabilirii modalității în care reclamantele urmează a fi despăgubite pentru partea de imobil preluată abuziv.
Curtea mai constată că, pe parcursul rejudecării pricinii și administrării suplimentului la raportul de expertiză dispus, a fost adoptată Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, lege prin care dispozițiile legale cu privire la natura măsurilor reparatorii ce se pot stabili în baza Legii nr. 10/2001 au suferit modificări substanțiale.
Astfel, potrivit legii speciale reparatorii în forma inițială, oferirea de bunuri în compensare era o măsură reparatorie prevăzută de legea specială, respectiv de art. 11 alin. (8) și art. 26 din Legea nr.10/2001. De asemenea, potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 10/2001, rep., imobilele preluate abuziv în perioada de referință, se restituie de regulă, în natură. Dacă restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Măsura reparatorie de acordare în compensare a unor bunuri, în speță imobile, conform art.1 alin.2 din L nr.10/2001, respectiv în baza art.1.7 din HG nr.250/2007 privind normele de aplicare a legii, se realizează prin oferirea de bunuri aflate în circuitul civil și care sunt deținute de entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire, iar pentru bunurile aflate în proprietate publică ele trebuie în prealabil dezafectate și trecute în proprietate privată.
De asemenea, conform art.10.3 din normele de aplicare a legii, prin restituire nu pot fi afectate: căile de acces, străzi, trotuare, parcări, conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate, amenajările de spații verzi din jurul blocurilor, grădinile publice, piețele pietonale și altele.
Atunci când legea se referă la reparația prin compensare folosește noțiunea de bunuri disponibile, noțiune care presupune nu doar lipsa sarcinilor asupra imobilelor, ci și faptul ca acestea să fie efectiv libere. Dispozițiile art.13-14 din lege privind subrogația în drepturile locatorului fiind de excepție, se referă doar la restituirea aceluiași imobil deținut înainte de naționalizare; excepția fiind de strictă interpretare, nu poate fi extinsă și la alte situații nereglementate de Legea nr.10.
Pe de altă parte, prin art. 1 din Legea nr. 165/2013, intrată în vigoare la 20.05.2013, se prevede: ,,(1) Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. (2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.” Potrivit art. 4 din același act normativ, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
În speță, din conținutul raportului de expertiză tehnică judiciară și a suplimentului dispus în rejudecare, rezultă că, din fostul număr topografic 639-641/7/2/2, în suprafață de 305 mp din Timișoara, ., este liber și poate fi restituit în natură reclamantelor doar terenul delimitat de conturul VWUC, în suprafață de 16,51 mp., cererea de recurs a reclamantelor fiind întemeiată sub acest aspect, atâta timp cât restituirea în natură a imobilului notificat ce este liber prevalează față de orice altă măsură reparatorie.
Cu privire la cele două terenuri propuse de expert a fi atribuite în compensarea diferenței de suprafață până la 152,2 mp, din care unul în suprafață de 21,62 din fostul nr. top 639-641/7/3/2, iar cel de al doilea de 120,84 mp, spații verzi din CF nr._, curtea constată că aceste terenuri nu au aparținut niciodată autorilor reclamantelor. De asemenea, curtea mai constată că, din planul de la fila 168, care conține propunerea de acordare de teren în compensare și în natură, acest teren este imediat limitrof unui . unei baterii de garaje. În răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că nu este afectat accesul la blocul nr. 3, pentru că . blocul nr. 36 și parcela top nr._, dar este justă reținerea tribunalului că aceste aspecte nu se regăsesc în expertiză, iar, în plus, se impune a conchide că nu sunt îndeplinite cerințele art. 10.3 din normele de aplicare a legii, care prevăd expres că prin restituire nu pot fi afectate căile de acces, străzi, trotuare, parcări, conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate, amenajările de spații verzi din jurul blocurilor, grădinile publice, piețele pietonale și altele. Or, chiar expertul reține că . mp figurează în CF nr._, cu destinația de spații verzi, fiind, deci, exclusă de lege de la restituire în natură.
Faptul că reclamantele folosesc în prezent aceste porțiuni de teren de o perioadă mai lungă de timp, porțiuni ce se regăsesc îngrădite în perimetrul curții lor, nu poate conduce la concluzia că se poate trece peste interdicția prevăzută expres de legea specială reparatorie, cu atât mai mult cu cât, față de modificările suferite, expuse anterior, nu se mai pot acorda măsuri reparatorii în echivalent, constând în alte suprafețe de teren decât cele preluate efectiv.
Față de conținutul neechivoc al textelor legale menționate anterior, cuprinse în Legea nr. 165/2013, concluzia ce se impune este că legiuitorul a suprimat expres posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma compensării cu alte bunuri sau servicii, în situația în care imobilele ce fac obiect al Legii nr. 10/2001 nu pot fi restituite în natură, măsurile reparatorii cuvenite urmând a fi stabilite în condițiile Legii nr. 165/2013, cum în mod just afirmă pârâtul P. Mun. Timișoara, cererea sa de recurs fiind întemeiată sub acest aspect.
Având în vedere că noua lege reparatorie a intrat în vigoare la trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial și față de dispozițiile art. 4, potrivit cărora legea se aplică și proceselor în curs de judecată, curtea constată că dispozițiile noi sunt incidente în cauza de față, fără ca prin aceasta să se încalce principiul neretroactivității legii civile.
Astfel, legiuitorul nu a suprimat posibilitatea persoanei îndreptățite de a-și vedea acoperit prejudiciul cauzat prin preluarea imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură, ci a apreciat că nu mai este oportună menținerea acordării de bunuri în compensare, ca măsură reparatorie.
În continuare, este de observat că această revenire a legiuitorului asupra alternativelor la restituirea în natură puse la dispoziția persoanei îndreptățite este conformă cu prevederile Convenției, jurisprudența CEDO lăsând la îndemâna statelor semnatare adoptarea măsurilor legislative pe care le găsește de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
Astfel, în cauza P. contra României, s-a reținut că art.1 din Protocolul 1 nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
La fel, în hotărârea pilot M. A. și alții împotriva României, instanța europeană a drepturilor omului a reamintit că „statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare” (par. 233).
În consecință, câtă vreme legea permite în continuare repararea integrală a prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă de către stat a imobilului, nici principiul neretroactivității și nici normele convenționale nu au fost încălcate, o discriminare în sensul Protocolului 12 intervenind în situația în care legiuitorul ar fi suprimat în totalitate posibilitatea acoperirii prejudiciului, ipoteză ce nu se regăsește în cauză.
Nu pot fi reținute, ca întemeiate, susținerile reclamantelor, în sensul că trebuie să le fie acordat terenul solicitat în compensare, față de prevederile art. 48 din Legea nr. 165/2013, întrucât aceste dispoziții legale se referă la ipoteza în care măsura reparatorie constă în restituirea în natură a terenului deținut anterior și preluat abuziv, nu la ipoteza din speță, în care se cere acordarea unui alt teren decât cel preluat abuziv, în compensare pentru terenul ce nu mai poate fi restituit în natură.
Nu se verifică nici încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 129 și art. 202 și urm. C.proc.civ., în condițiile în care a fost administrat suplimentul la raportul de expertiză dispus de instanța de rejudecare, aspectele invocate de reclamante prin cererea de recurs puteau fi stabilite pe baza actelor existente la dosarul cauzei, iar părțile, beneficiind de apărare calificată, nu au solicitat noi clarificări expertului, lămuriri ce nu sunt necesare pentru justa soluționare a pricinii, față de modificările legislative survenite.
Ca atare, față de starea de fapt ce rezultă din actele și lucrările dosarului și de prevederile legale precitate, curtea constată că soluția ce se impunea a fi dispusă în cauză era cea de restituire în natură către reclamante a parcelei topo nr._/2, teren în suprafață de 16,51 mp., teren ce a fost preluat de la antecesorii lor și care este liber, precum și, pentru partea de teren ce nu mai poate fi restituită în natură, pârâtul P. M. Timișoara trebuie să propună acordarea de despăgubiri reclamantelor, în condițiile Legii nr. 165/2013.
Cu privire la modul de soluționare a petitului privind cheltuielile de judecată efectuate în fața primei instanțe, curtea constată că, la filele 114 din dosarul inițial al primei instanțe, se regăsește doar dovada achitării de către reclamante a sumei de 2.000 lei, cu titlu de onorariu expert, sumă ce trebuia a fi avută în vedere la soluționarea cererii, astfel că, având în vedere și soluția ce se impunea a fi dispusă în cauză, precum și prevederile art. 276 C.proc.civ., curtea va modifica sentința și sub acest aspect, în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamante a sumei de 200 lei, cheltuieli parțiale de judecată în primă instanță, în limita admiterii pretențiilor deduse judecății.
Pentru toate aceste considerente, văzând că legea nouă aplicabilă în cauză, conform celor arătate anterior, nu mai prevede compensarea cu alte bunuri, ca măsură reparatorie, susținerile recurentelor vizând neacordarea în primă instanță a imobilelor indicate, rămânând lipsite de temei legal, în baza art. 312 al. 1-3 C.p.c. raportat la art. 304, 304 1 C.p.c., instanța va admite recursurile declarate de reclamantele M. I. și I. I., precum și de pârâții P. M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara împotriva sentinței primei instanțe, pe care o va modifica în parte, în sensul că va dispune restituirea în natură către reclamante a parcelei topo nr._/2, teren în suprafață de 16,51 mp.; va dispune ca pârâtul P. M. Timișoara să propună acordarea de despăgubiri reclamantelor, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru diferența dintre cota de ½ din terenul expropriat înscris în C.F. nr. 4233 Timișoara nr. top. 639-641/7/2/2, în suprafață de 305 mp din Timișoara, ., și suprafața de teren restituită în natură; va obliga pârâtul la plata către reclamante a sumei de 200 lei, cheltuieli parțiale de judecată în primă instanță, menținând în rest sentința.
Față de prevederile art. 274 C.proc.civ., având în vedere că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, curtea nu la va acorda.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantele M. I. și I. I., precum și de pârâții P. M. Timișoara prin Primar și P. M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1949/PI/16.07.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Dispune restituirea în natură către reclamante a parcelei topo nr._/2, teren în suprafață de 16,51 mp..
Dispune ca pârâtul P. M. Timișoara să propună acordarea de despăgubiri reclamantelor, în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru diferența dintre cota de ½ din terenul expropriat înscris în C.F. nr. 4233 Timișoara nr. top. 639-641/7/2/2, în suprafață de 305 mp din Timișoara, ., și suprafața de teren restituită în natură.
Obligă pârâtul la plata către reclamante a sumei de 200 lei, cheltuieli parțiale de judecată în primă instanță.
Menține în rest sentința.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./20.01.2014
Tehnored L.P./27.01.2014
Ex.2
Primă instanță: C. P. – Tribunalul T.
| ← Expropriere. Decizia nr. 1094/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Legea 10/2001. Sentința nr. 1912/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
