Obligaţie de a face. Decizia nr. 170/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 170/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 3066/30/2009*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 170
Ședința publică din 31 ianuarie 2013
P.: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
GREFIER: B. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. C., M. G. C. și M. M. - prin reprezentanții legali, împotriva deciziei civile nr. 396/A/03.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtele C. Națională de Asigurări de Sănătate și C. Județeană de Asigurări de Sănătate T..
Procedura este legal îndeplinită. Fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 24.01.2013, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru azi, 31.01.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
P. Decizia civilă nr. 396/A/03.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. a fost respins apelul declarat de reclamanții M. C., M. G.-C. și M. M. (prin reprezentanți legali M. C. și M. G.-C.) împotriva sentinței civile nr._/20.10.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații-pârâți C. Națională de Asigurări de Sănătate și C. Județeană de Asigurări de Sănătate T..
A fost respinsă cererea apelaților privind obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr. nr._/20.10.2011 pronunțată in dosarul nr._ Judecătoria Timișoara a respins cererea formulata de reclamanții M. C., M. G. C., împotriva paraților C. N. de Asigurari de Sanatate si C. Județeană de Asigurari de Sanatate Timis, fara cheltuieli de judecata.
Instanța de fond a reținut că fiica reclamanților, M. M., a fost diagnosticata la naștere cu surzenie congenitala părinții acesteia hotărând, după consultarea opiniei mai multor specialiști, sa efectueze la o clinica din Austria o operație care necesita implant cohlear.
Reclamanții au suportat costul aparatului auditiv si cheltuielile privind internarea, operația propriu zisa si alte costuri aferente asa cum rezulta din înscrisurile anexate la filele 12-64 ( dosar prima instanta ).
In calitate de persoane care contribuie la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, reclamanții au solicitat rambursarea cheltuielilor cu serviciile medicale efectuate in străinătate.
Legea interna aplicabila cererii reclamanților este Legea 95/2006 care la art.236 prevede ca asigurații au dreptul la rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale in străinătate, metodologia de efectuare a acestor plați stabilindu-se prin ordin al președintelui CNAS cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.
Potrivit art. 8 al. 2 din Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 729/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind rambursarea si recuperarea cheltuielilor reprezentand asistenta medicala acordata in baza documentelor internationale cu prevederi in domeniul sanatatii la care Romania este parte, rambursarea poate avea loc in situația in care serviciul medical acordat . al UE a fost achitat de asigurat insa rambursarea se face la nivelul tarifelor prevazute la alineatul 5 al acestui ordin.
Noțiunea de pachet de servicii de baza este definita la art.210 in Legea 95/2006 si se refera la serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sanatății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale si alte servicii care se suporta din fondul național unic de asigurări de sănătate, in condițiile contractului cadru.
F. de aceste acte normative reclamanții au dreptul la rambursarea doar a cheltuielilor privind serviciile medicale de specialitate in ambulatoriu, medicamentelor si dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiente organice sau funcționale in ambulatoriu si doar la nivelul tarifelor practicate in România si calculate de C. de Asigurări de Sănătate la solicitarea asiguratului si nu la rambursarea integrala a cheltuielilor pe care le-a implicat efectuarea intervenției chirurgicale in străinătate.
Reclamanții au susținut ca nerambursarea in totalitate a cheltuielilor contravine legislației comunitare respectiv Tratatului C.E.
Pentru ca o prevedere a Tratatului sa aibă efect direct si sa poată fi invocata in fata instanței naționale, trebuie ca acea prevedere sa creeze in patrimoniul persoanei fizice un drept, iar prevederea sa fie printre altele clara si precisa.
Reclamanții nu au invocat prevederi clare si precise ale Tratatului care sa le confere un drept individual la recuperarea cheltuielilor cu serviciile medicale efectuate in strainatate iar un stat membru poate adopta norme prin care se creează o situație mai puțin favorabila propriilor cetățeni in comparație cu cetățenii altor state membre.
Așadar, prevederile interne privind rambursarea cheltuielilor la nivelul tarifelor practicate in România nu contravine niciunei prevederi a Tratatului CE.
Pentru considerentele arătate, instanța, văzând si limitele in care a fost investita, a respins ca neîntemeiata cererea.
Impotriva hotararii au declarat apel M. C., M. G.-C. și M. M., solicitand modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată, obligarea intimatelor-pârâte la rambursarea cheltuielilor cu serviciile medicale și cu achiziția dispozitivelor medicale efectuate in interesul fiicei lor minore, în sumă de 28.969,94 Euro, echivalentul în lei la data introducerii acțiunii, obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și apel.
In motivarea apelului, reclamantii apelanti arata ca decizia de a efectua un implant . Austria, au avut in vedere in primul rand interesul superior al minorei, convinsi fiind de faptul ca un asemenea interes ar fi mult mai bine protejat prin apelarea la serviciile unei clinici din strainatate.
Hotărârea primei instante a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Dreptul la sănătate și ocrotirea acesteia este un drept prevăzut și protejat în legislația română, fiind garantat de Constituție, Convenția din 20 Noiembrie 1989, Legea nr.272/2004, Legea nr.448/2006.
Este de notorietate faptul că sistemul sanitar din România este deficitar din punct de vedere al dotărilor, a personalului ori excesiv de birocratic .
Raportat la boala de care suferă minora, în interesul superior al acesteia (așa cum este înscris principiul de la art. 6 alin.1 lit. a din Legea nr. 272/2004) și în virtutea obligațiilor legale care le incumbă în calitate de părinți, au hotărât să apeleze la serviciile mult mai rapide, specializate și profesioniste pe care o clinică din Austria le putea oferi.
Totodată, boala de care suferă minora, respectiv surzenie congenitală, era în măsură să pună în pericol grav dezvoltarea viitoare a acesteia prin faptul că abilitățile de comunicare ale sale erau grav afectate, mai ales ținând cont de vârsta fragedă a acesteia, trecerea timpului ducând la posibilitatea ca să nu mai deprindă aceste abilități, ori să le deprindă cu mari dificultăți.
Decizia de a apela la o clinică din Austria în cel mai scurt timp și fără alte formalități, este întemeiată și din acest punct de vedere, în virtutea principiului celerității în luarea oricărei decizii cu privire la copil, principiu înscris la art.6 alin.l lit.j din Legea nr. 272/2004.
Minora este, totodată, încadrată în gradul accentuat de handicap, fapt care îi conferă acesteia drepturi suplimentare, prevăzute de Legea nr.448/2006 privind protecția persoanelor cu handicap.
Promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revine, în principal, autorităților administrației publice locale unde își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap și, în subsidiar, respectiv complementar, autorităților administrației publice centrale, societății civile și familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap, după cum arată dispozițiile art. 7 din Legea nr.448/2006.
Astfel, în cazul minorei, răspunderea reclamantilor este subsidiară, complementară. Restituirea de către pârâte a cheltuielilor ocazionate de operație precum și de achiziționarea dispozitivului medical este întemeiată și din acest punct de vedere.
Contravaloarea serviciilor medicale precum și a dispozitivelor medicale este decontabilă prin intermediul CNAS și caselor județene, potrivit Legii 95/2006.
Art. 217 alin. 3 lit. i din Legea 95/2006 - contractul cadru reglementează condițiile acordării asistenței medicale cu privire la „prescrierea și eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a procedurilor terapeutice, a protezelor și ortezelor, a dispozitivelor medicale".
Art. 218 alin. 2 lit. d din acesta lege se prevede că asigurații au dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, și dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii, iar la lit. k se arată că aceștia au dreptul să beneficieze de dispozitive medicale.
Art. 233 alin. 3 din Legea 95/2006 se face referire expresă la dispozitivele pentru auz arătându-se că „Asigurații au dreptul la materiale sanitare și dispozitive medicale pentru corectarea văzului, auzului, în condițiile prevăzute în contractul-cadru."
Art. 236. alin. 2 din aceeași Lege prevede că rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte este efectuată de casele de asigurări de sănătate prin intermediul CNAS.
Art. 237 prevede că nu sunt suportate din fondul de asigurări de sănătate la lit. k „contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere;" rezultând că în principiu contravaloarea dispozitivelor medicale este suportată din fondul de asigurări de sănătate, dacă sunt respectate condițiile impuse prin norme.
Și în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea depturilor persoanelor cu handicap se face trimitere la normele cuprinse în contractul-cadru arătându-se că „persoanele cu handicap beneficiază de asistență medicală gratuită, inclusiv de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu cât și pe durata spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite prin contractul-cadru"
Contractul-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008 adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 324/2008 . Acesta prevede la art. 4 alin. (1): „Casele de asigurări de sănătate au obligația să deconteze contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor în tratamentul ambulatoriu și a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu contractate, conform contractelor încheiate cu furnizorii."
Contractul-cadru arată că modul de prescriere, procurare, închiriere și decontare a dispozitivelor medicale se stabilește prin norme.
Decontarea dispozitivelor medicale care se acordă pe o perioadă nedeterminată se face de către casele de asigurări de sănătate, la nivelul prețului de referință valabil în momentul emiterii deciziei de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, pe baza facturilor emise de furnizorii cu care au încheiat contracte de furnizare de dispozitive medicale.
Decontarea, în cazul protezelor auditive, se face după depunerea de către asigurat a unui document de validare întocmit de către un medic de specialitate otorinolaringologie, pe baza raportului probei de protezare.
In concluzie, prin raportare la cele de mai sus, decontarea serviciilor medicale precum și a dispozitivelor medicale este posibilă prin intermediul CNAS, dacă solicitanții au calitatea de asigurați, însă doar ca urmare a unei birocrații cu determinări arbitrare, pe alocuri, care ar fi întârziat mult dezvoltarea minorei aflată în imposibilitate de a comunica.
Neparcurgerea procedurii descrisă nu poate constitui o piedică în calea decontării de către pârâte a cheltuielilor ocazionate cu implantul minorei. Jurisprudența Comunitară confirmă clar acest aspect.
Se observă din dispozițiile legale faptul că procedura în vederea decontării unui dispozitiv medical este deosebit de anevoioasă și birocratică. Mai mult, o . prevederi din această procedură sunt incompatibile cu principiile înscrise în Convenția din 20 Noiembrie 1989 - cu privire la drepturile copilului, Constituția României, Legea nr. 272/2004, Legea nr.448/2006, precum și cu dispozițiile comunitare.
In primul rând prin parcurgerea unei asemenea proceduri este afectat principiul luării cu celeritate a deciziilor privitoare la copil, fiindcă o asemenea procedură este în măsură să întârzie accesul copilului la dispozitivul medical de care are urgentă nevoie.
Mai mult, chiar dacă s-ar parcurge toate etapele acestei proceduri, pentru a fi decontabil, dispozitivul medical ar trebui ales dintre dispozitivele medicale ale furnizorilor avizați de Ministerul Sănătății Publice.
I se răpește astfel copilului dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge înscris la art. 43 alin.l din Legea nr. 272/2004, prin faptul că respectivii furnizori nu oferă întotdeauna cele mai performante dispozitive existente pe piață.
Faptul că pentru a fi decontabil dispozitivul trebuie să fie oferit de un furnizor avizat de Ministerul Sănătății Publice este în contradicție și cu dispozițiile comunitare, o atare prevedere instituind bariere în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor serviciilor și persoanelor, prevăzută de art. 39 și urm. din Tratatul CE.
Și dispozițiile privitoare la autorizația prealabilă (decizia de aprobare a dispozitivului medical eliberată de casa de asigurări de sănătate) sunt neconforme dispozițiilor comunitare, Curtea de Justiție a Comunităților Europene pronunțându-se în repetate rânduri asupra necesității autorizației prealabile.
In cauza Kohll și în cauza Decker ( cauza C-158/96 din 28.04.1994 și cauza C-120/95 din aceeași dată) Curtea a arătat că Resortisanții UE pot beneficia de îngrijiri medicale într-un alt stat membru fără autorizație prealabilă, și pot obține rambursare în conformitate cu tarifele statului în care au asigurare. Hotărârile respective vizează rambursarea costurilor aferente ochelarilor și tratamentului ortodontic, ori pentru identitate de rațiune la fel se poate concluziona și în cazul unui dispozitiv auditiv.
Pârâta CNAS arată că nu ar fi îndeplinite condițiile legale pentru decontarea sumelor solicitate de deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de Regulamentul CEE 1408/1971, respectiv faptul că tratamentul nu face parte din pachetul de servicii medicale de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale din România, precum și că, raportat la starea de sănătate a minorei și evoluția bolii acesteia, acest tratament s-ar fi putut acordat în România.
In contra susținerilor pârâtei CNAS, au precizat că protezarea auditivă face parte din serviciile medicale de care asigurații din sistemul de asigurări de sănătate din România beneficiază.
În motivarea acestui aspect pârâta invocă prevederile Ordinului nr. 570/2007, Ordin care era valabil pentru anul 2007 și nu și pentru anul 2009 când s-a solicitat rambursarea cheltuielilor.
Art. 237 din Legea nr.95/2006 prevede expres și limitativ ce fel de cheltuieli sunt excluse de fondul de asigurări de sănătate, contravaloarea dispozitivelor medicale nefiind exclusă, ci doar a accesoriilor la acestea.
Art. 233 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 arată că asigurații au drept la materialele necesare și la dispozitivele medicale pentru corectarea auzului.
Legea nr. 448/2006 arată că „persoanele cu handicap beneficiază de asitență medicală gratuită în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite prin contractul-cadru".
Potrivit contractului-cadru pe anul 2008 (HG nr.324/2008) la art. 4 alin. 1 se arată că este obligația caselor de asigurări să deconteze contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor în tratament ambulatoriu si a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale.
Jurisprudența comunitară din cauza Kohll și în cauza Decker (cauza C-158/96 din 28.04.1994 și cauza C-120/95 din aceeași dată), menținută până la această dată de Curtea europeană de Justiție a arătat că Resortisanții UE pot beneficia de îngrijiri medicale într-un alt stat membru fără autorizație prealabilă.
Mai mult, nu se poate invoca faptul că operația putea fi efectuată în România deoarece operația se impunea a fi derulată într-un timp foarte scurt, prin raportarea la precizările medicilor austrieci, interval în care în mod cert nu au ar fi obținut autorizația prealabilă, care nici măcar nu este obligatorie, după cum au precizat.
Art. 1 din Normele metodologice din 2 aprilie 2007 - privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte.
Implantul auditiv implică procurarea unui dispozitiv auditiv, deoarece, în lipsa acestuia, implantul nu ar avea niciun efect asupra auzului minorei.
Faptul că Hotărârile CJUE au fost pronunțate înainte, sau după ., nu are nicio relevanță cu privire la incidența acestora în speța dedusă judecății, au apreciat apelantii.
Art. 148 alin. 2 din Constituția României statuează cu titlu de principiu: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
De asemenea, art. 5 din Noul cod civil prevede: în materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului comunitar se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul pârtilor.
Astfel, în cauza Cauza C-120/95 Decker, Curtea s-a pronunțat asupra intepretării dispozițiilor art. 30 și 36 din Tratatul CE, vizând libera circulație a mărfurilor, considerând că acestea au fost încălcate de către autoritățile Luxemburgheze din moment ce au condiționat restituirea cheltuielilor cu ochelarii de obținere a unei autorizații prealabile.
De asemenea, în hotărârea 2011/C 370/12, Curtea de Justiție a Uniunii Europene în dosarul nr. C-255/09 dintre Comisia Europeană și Portugalia stipulează: (...) în situația îngrijirilor medicale în afara mediului spitalicesc acordate într-un alt stat membru, care fac obiectul reglementării portugheze care nu implică utilizarea de echipamente materiale complexe și costisitoare regimul de autorizare prealabilă căruia îi este supusă rambursarea acestui tip de îngrijiri constituie o restricție privind libera prestare a serviciilor.
Aceleași concluzii au fost reținute și în situația îngrijirilor medicale din afara mediului spitalicesc acordate într-un alt stat membru, altele decât cele care fac obiectul reglementării portugheze, care nu implică utilizarea de echipamente materiale complexe și costisitoare și care nu sunt acoperite de Regulamentul 1408/71.
In drept, apelul a fost intemeiat pe dispozitile art. 282 și urm. C.pr.civ., art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și textele legale supra menționate.
Intimata parata C. Națională de Asigurări de Sănătate Bucuresti a formulat intampinare, solicitand menținerea în tot a sentinței atacate, admiterea excepției invocate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In motivarea intampinarii parata intimata a aratat ca minora a obtinut calitatea de persoana cu handicap după ce i s-a implantat dispozitivul medical activ.
Rezultă din afirmațiile reclamantilor că nu au întreprins nici un demers în România, la nicio unitate sanitară din România și Timișoara pentru implantarea dispozitivului medical activ, ca eventual apoi, să poată afirma despre restrângerea drepturilor și a procedurilor birocratice.
Decontarea tuturor serviciilor medicale, inclusiv de dispozitive medicale are loc numai prin intermediul unui contract de furnizare de servicii medicale încheiat între unitatea sanitară (denumită furnizor) și casa de asigurări de sănătate județeană, CNAS neavând atribuții în acest sens și nici nu intră în relație contractuală cu nici un furnizor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale.
In situația în care minorei i s-ar fi implantat dispozitivului medical activ într-o unitate sanitară din România, aceasta ar fi beneficiat gratuit de toate serviciile medicale acordate, inclusiv de contravaloarea dispozitivului medical activ.
Din adresa nr. 5901/16.09.2011 a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara din care rezultă faptul că în anul 2008 s-au efectuat implanturi cohleare la această unitate sanitară, existând posibilitatea și în anul 2007 să se efectueze aceste implanturi - rezultând astfel dotarea necesară a spitalului pentru efectuarea unor asemenea operații de implant, a aratat intimata.
P. aceeasi intampinare s-a aratat ca la data introducerii cererii de chemare în judecată, Noul Cod civil nu a fost în vigoare, astfel încât, prezenta cauză se va soluționa având în vedere prevederile Codului civil din anul 1864, cu modificările și completările ulterioare.
In cauza C-120/95 Decker, concluziile au fost reținute cu privire situația îngrijirilor medicale din afara mediului spitalicesc, ceea ce excede speța care este spre soluționare.
Din lecturarea Jurnalului Oficial al Uniunii Europene din data de 17.12.2011, dispozitivul Cauzei C-255/09 are conținutul diferit în raport de cauza pe care prezenta instanță o are de solutionat.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Comunităților Europene nu fac corp comun cu norma din Tratat, interpretarea fiind strict personală pentru o situație dată.
S-a apreciat de asemenea lipsa calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aratandu-se ca in conformitate cu prevederile art. 266 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, C.N.A.S este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, având ca principal obiect de activitate asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România. Atât timp cât implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate în România, rezultă faptul că acesta nu se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate care este gestionat de CNAS. conform art. 270 alin. 1 lit. a din Legea 95/2006, ci de la bugetul de stat, care este gestionat de către Ministerul Sănătății.
Ordinul nr._ pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2008, responsabilitățile în monitorizarea și controlul acestora, detalierea pe subprograme și activități, indicatorii specifici, precum și unitățile sanitare prin care se derulează acestea în anul 2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt cuprinse la Anexa nr. 2 lit. A intitulată " Programe naționale de evaluare, profilaxie și tratament finanțate de Ministerul Sănătății Publice", la punctul II este prevăzută Structura acestui program, iar la punctul 6 se menționează: „Programul de diagnostic și tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță", tratamentul surdității congenitale prin implant cohlear și proteze auditive.
Persoanele asigurate pot beneficia de tratament medical în spațiul UE prin intermediul formularului E 112, în conformitate cu prevederile Regulamentului CEE nr. 1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială salariaților și familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității.
Astfel, pentru eliberarea formularului E 112, pentru situația trimiterii [a tratament medical. Regulamentele europene stipulează obligația îndeplinirii a două condiții cumulative:
1.tratamentul respectiv se regăsește printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România
2.acest tratament nu se poate acorda pacientului în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obținerea tratamentului respectiv în România, luând în considerare starea de sănătate a persoanei solicitante și evoluția probabilă a bolii.
Pachetul de servicii de bază se acordă asiguraților și cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamentele, materialele sanitare. dispozitivele medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații și se suportă din fond, în condițiile contractului-cadru.
A menționat faptul că în speța de față această condiție nu este îndeplinită având în vedere faptul că implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate în România, ci este finanțat de la bugetul de stat, gestionat de către Ministerul Sănătății.
Pe cale de consecință, atât timp cât implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, rezultă faptul că nu este îndeplinită prima condiție impusă de Regulamentului CEE nr. 1408 / 1971, astfel că instituția lor nu poate proceda la decontarea cheltuielilor ocazionate de implantul cohlear minorei M. M..
Intimata a aratat că implantul cohlear este finanțat de la bugetul de stat, gestionat de către Ministerul Sănătății, astfel că apelanții reclamanți nu vor putea beneficia de decontarea cheltuielilor ocazionate cu implantul cohlear minorei în baza formularului El 12, o atare interpretare echivalând cu eludarea prevederilor Regulamentului CEE nr. 1408 /1971.
In ceea ce privește punctul 2 al condiției cumulative prevăzute în regulamentele europene, a învederat instanței faptul că, apelanții reclamanți nu fac dovada că acest tratament nu se putea acorda pacientei în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obținerea tratamentului respectiv în România, luând în considerare starea de sănătate a minorei și evoluția probabilă a bolii. Astfel, rezultă că aceștia nu au urmat procedura stabilită de regulamentele europene, cât și cele reglementate de către actele normative naționale, fapt care determină în opinia lor, respingerea apelului, respectiv a cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
In drept, intampinarea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 289 alin. (2) Cod procedură civilă.
Intimata parata C. Națională de Asigurări de Sănătate Timis a formulat la randul sau intampinare , solicitand respingerea apelului ca netemeinic și nefondat cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca temeinica si legala.
In motivarea intampinarii, a aratat ca cheltuielile efectuate cu ocazia internării si operației, precum si a medicamentelor si materialelor necesare intervenției, se efectuează conform art. 7/1 din Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 122/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte, "In condițiile în care un asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidență ca persoană asigurată, acesta suportă contravaloarea serviciilor medicale acordate.
La solicitarea scrisă a asiguratului, însoțită de documente justificative, casa de asigurări de sănătate rambursează contravaloarea serviciilor medicale acordate potrivit alin. (1) și plătite de acesta, la nivelul tarifelor prevăzute la alin. (4).
Rambursarea cheltuielilor în condițiile alin. (1) și (2) se efectuează de către casa de asigurări de sănătate unde este luată în evidență persoana asigurată către asiguratul care solicită rambursarea, în lei.
Totodată a precizat ca in anul 2008 in cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenta Timișoara au fost efectuate un număr de 3 cazuri de implant cohlear, rămânând pe stoc Ia sfârșitul anului 2008 un număr de 11 proteze pentru implant cohlear.
Apelanții reclamanți au reiterat modalitatea deficitara de acordare a serviciilor medicale pe teritoriul tarii fara a face dovada refuzului măcar a unei singure unități specificate mai sus, unități sanitare prin care se derulează Subprogramul de tratament al surdității congenitale prin implant cohlear și proteză auditivă BAHA .
In motivarea apelului se face referire la procedura de acordare a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiente organice sau funcționale in ambulatoriu (de exemplu cadre metalice, cărucioare cu rotile, proteze auditive), in speța de fata fiind vorba de un implant cohlear, iar implanturile se realizează in cadrul programelor naționale de sănătate in unitățile mai sus menționate si nu pe baza metodologiei expusa de apelanții reclamanți.
In drept intampinarea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 115-118 C.pr.civ.
In apel nu au fost solicitate si administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul T. a reținut că, acesta este nefondat.
Potrivit art. 7din Ordinul Președintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 122/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea si recuperarea cheltuielilor reprezentand asistenta medicala acordata in baza documentelor internationale cu prevederi in domeniul sanatatii la care Romania este parte, in conditiile in care un asigurat in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania se deplaseaza . al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fara aprobarea prealabila a casei de asigurari de sanatate unde este luat in evidenta ca persoana asigurata, acesta suporta contravaloarea serviciilor medicale acordate. Cu toate acestea, la solicitarea scrisa a asiguratului, insotita de documente justificative, casa de asigurari de sanatate unde este luata in evidenta persoana asigurata, ramburseaza contravaloarea acestor servicii medicale la un nivel prevazut de art. 71 al. 4 din ordinul mentionat, insa doar in situatia in care serviciul medical acordat in statul membru al Uniunii Europene face parte din pachetul de servicii de baza din sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania.
In speta, tratamentul surditatii congenitale prin implant cohlear nu face parte din pachetul de servicii de baza din sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania, ci este finantat de la bugetul de stat, gestionat de catre Ministerul Sanatatii, conform Ordinului_ pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate in anul 2008.
Tribunalul a apreciat ca reclamantii se supun conditiilor prevazute de aceste ordine pentru a beneficia de rambursarea contravalorii serviciilor medicale achitate in strainatate. Desi reclamantii au invocat preeminenta reglementarilor comunitare, nu au indicat vreo astfel de dispozitie comunitara cu caracter obligatoriu, care sa aiba prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, conform art. 148 al. 2 din Constitutia Romaniei; reclamantii-apelanti au invocat doar interpretari data de Curtea de Justitie a Uniunii Europene asupra unor norme din Tratatul CE.
Cat priveste calitatea procesuala pasiva a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, tribunalul a retinut ca aceasta institutie nu a declarat apel impotriva hotararii pentru a critica respingerea exceptiei.
Avand in vedere aceste considerente, in temeiul art. 296 C.pr.civ. tribunalul a respins apelul ca nefondat.
In baza art. 274 al. 1 C.pr.civ. tribunalul a respins cererea apelantilor, aflati in culpa procesuala, privind obligarea intimatilor la plata cheltuielilor de judecata.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții M. C., M. G. C. și M. M. - prin reprezentanții legali, la data de 10.08.2012, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost ea formulată, respectiv:
1. Să se dispună obligarea intimatelor-pârâte la rambursarea cheltuielilor cu serviciile medicale și cu achiziția dispozitivelor medicale efectuate de către reclamanți în Austria în interesul fiicei minore, în sumă de 28.969,94 Euro, echivalentul în lei la data introducerii acțiunii;
2. Să se dispună obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de reclamanți în primă instanță, apel și recurs, pentru următoarele motive:
În fapt, minora M. M., fiica lor, s-a născut la data de 26.01.2007, fiind diagnosticată la naștere cu surzenie congenitală.
Medicii specialiști de renume în domeniu, ai Universității de Medicină din Viena, s-au pronunțat cu privire la oportunitatea operației, concluzionând că pentru a garanta o evoluție normală a auzului și vorbirii, un implant de Cochlea era absolut necesar.
Din acest motiv, considerând că pentru dezvoltarea viitoare a fetiței lor este foarte importantă capacitatea de a auzi și vorbi, și după ce au consultat opinia acestor medici specialiști, la data de 23.06.2008 minora a fost internată în Austria, la Clinica Rudolfinerhaus BetriebsGmbH din Viena, Billrothstrasse 78, pentru efectuarea unui implant de Cochlea.
Deoarece operația s-a desfășurat în străinătate, respectiv în Austria, părinții Mihaelei au suportat toate cheltuielile ocazionate de operație, cheltuieli constând în procurarea dispozitivului auditiv necesar pentru efectuarea implantului, cheltuieli de spitalizare, consiliere si anestezie, cheltuieli cu însoțitorul, etc, a căror rambursare o solicită în temeiul calității lor de asigurați la sistemul asigurărilor de sănătate.
Cheltuielile efectuate de reclamanți, și a căror rambursare o solicită sunt în cuantum de 28.969,94 Euro și reprezintă următoarele:
1. Suma de 21.877,92 - contravaloarea a implantului auditiv PULSAR_ Cohlear Implant System.
2. Suma de 5.567,02 Euro - contravaloarea cheltuielilor ocazionate cu internarea și operarea Mihaelei, reprezentând costul camerei în care M. a fost internată, costul materialelor și medicamentelor, precum și alte costuri aferente procedurii.
3. Suma de 625 Euro - contravaloarea costurilor cu însoțitorul Mihaelei pe toată durata spitalizării.
4. Suma de 900 de euro - contravaloarea costurilor aferente consilierii și anesteziei.
Cheltuielile mai sus menționate pe care reclamanții, în calitate de părinți ai minorei, le-au efectuat în vederea dezvoltării normale a acesteia, și decizia aleasă de către ei, de a efectua un implant într-o clinică din Austria, au avut în vedere în primul rând interesul superior al minorei, convinși fiind de faptul că un asemenea interes ar fi mult mai bine protejat prin apelarea la serviciile unei clinici din străinătate.
Având în vedere faptul că toți sunt asigurați în sistemul asigurărilor de sănătate din România, raportat la dispozițiile legale naționale și comunitare au solicitat către CJAS T. rambursarea cheltuielilor efectuate în Austria, pe care le-au dovedit cu acte.
Ca urmare a refuzului acestora de a le rambursa banii cheltuiți cu tratamentul în Austria, s-au adresat instanțelor de judecată pentru a dispune obligarea Casei de Asigurări de Sănătate la respectiva rambursare.
Cererea le-a fost respinsă, însă, în mod total nejustificat, prin Sentința Civilă nr._ din 20.10.2011 de către Judecătoria Timișoara.
Motivarea primei instanțe a fost aceea că reclamanții avem: dreptul la rambursarea doar a cheltuielilor privind serviciile medicale de specialitate în ambulatoriu, medicamentelor și dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu și doar la nivelul tarifelor practicate în România și calculate de C. de Asigurări de Sănătate la solicitarea asiguratului și nu la rambursarea integrală a cheltuielilor pe care le-a implicat efectuarea intervenției chirurgicale în străinătate.
Mai mult decât atât, cu privire la aplicarea prioritară în materie a legislației comunitare, prima instanță a considerat că: Reclamanții nu invocă prevederi clare și precise ale Tratatului care să le confere un drept individual la recuperarea cheltuielilor cu serviciile medicale efectuate in străinătate iar un stat membru poate adopta norme prin care se creează o situație mai puțin favorabilă propriilor cetățeni în comparație cu cetățenii altor state membre.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, ce a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 396/A pronunțată de către Tribunalul T. - secția I civilă în ședința publică din 03.05.2012, prin care s-a respins apelul formulat.
Decizia civilă nr. 396/A/03.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. este netemeinică și nelegală, impunându-se modificarea în tot a acesteia, pentru motivele invocate pe larg infra.
Sentința este dată cu încălcare și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă
Instanța de control judiciar respinge apelul reclamanților arătând că „reclamanții se supun condițiilor prevăzute de aceste ordine (Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 122/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală și Ordinul_ pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2008 n.n.)", însă fără a arăta care sunt condițiile ce trebuie întrunite pentru recuperarea cheltuielilor reprezentând asistență medicală efectuate în străinătate și motivele pentru care instanța reține implicit că în speță subsemnații nu le îndeplinim.
Instanța de apel își motivează soluția de respingere a acțiunii reclamanților prin aceea că implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, precum și de faptul că, deși au invocat preeminența reglementărilor comunitare, nu ar fi indicat vreo astfel de dispoziție comunitară cu caracter obligatoriu.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au invocat:
1. încălcarea legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă)
a) Hotărârea recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 34 din Constituție, art. 3 alin. 1 din Convenția din 20 Noiembrie 1989, art. 6 din Legea nr. 272/2004, art. 10 din Legea nr. 448/2006, care garantează dreptul copilului la sănătate
Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat de Constituția României la art. 34 alin. 1. în ceea ce privește copiii și tinerii, în Constituție se prevede la art. 49 alin. 1 faptul că aceștia se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor, iar art. 50 prevede că persoanele cu handicap se bucură de protecție specială.
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului recunoaște copiilor, la art. 5, dreptul la protecție și asistență în realizarea și exercitarea deplină a drepturilor lor, arătând că răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile fața de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
Principiul interesului superior al copilului este înscris și în Convenția din 20 noi 1989 cu privire la drepturile copilului care arată la art. 3 alin. 1: „în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala."
Mai mult, în art. 6 din Legea nr. 272/2004, sunt ridicate la rangul de principii respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; egalitatea șanselor și nediscriminarea; asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil; celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil.
Raportat la boala de care suferă minora, în interesul superior al acesteia (așa cum este înscris principiul de la art. 6 lit. a din Legea nr. 272/2004) și în virtutea obligațiilor legale care incumbă calității de părinți, au hotărât să apeleze la serviciile mult mai rapide, specializate și profesioniste pe care o clinică din Austria le putea oferi.
Totodată, boala de care suferă minora, respectiv surzenie congenitală, era în măsură să pună în pericol grav dezvoltarea viitoare a acesteia prin faptul că abilitățile de comunicare ale sale erau grav afectate, mai ales ținând cont de vârsta fragedă a acesteia, trecerea timpului ducând la posibilitatea ca să nu mai deprindă aceste abilități, ori să le deprindă cu mari dificultăți.
Astfel, decizia lor de a apela la o clinică din Austria în cel mai scurt timp, și fără alte formalități, este întemeiată și din acest punct de vedere, în virtutea principiului celerității în luarea oricărei decizii cu privire la copil, principiu înscris la art.6 lit. j din Legea nr. 272/2004.
Se impune a se observa că prin parcurgerea procedurii de obținere a deciziei de aprobare pentru procurarea dispozitivelor medicale emisă de CNAS, procedură reglementată prin Contractul cadru pentru anul 2008 și Normele sale metodologice, este afectat principiul luării cu celeritate a deciziilor privitoare la copil, fiindcă o asemenea procedură este în măsură să întârzie accesul copilului la dispozitivul medical de care are urgentă nevoie. Mai mult, i se răpește astfel copilului dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge înscris la art. 43 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, prin faptul că respectivii furnizori nu oferă întotdeauna cele mai performante dispozitive existente pe piață.
Art. 43 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 conferă copilului dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
La alin. 2 al aceluiași articol se prevede faptul că accesul copilului la servicii medicale și de recuperare, precum și la medicația adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și de la bugetul de stat.
Mai mult, decizia pronunțată încalcă și dispozițiile cuprinse în art. 10 din Legea nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, potrivit căruia „persoanele cu handicap beneficiază de asistență medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu cât și pe durata spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite prin contractul cadru". Astfel, minora este încadrată în gradul accentuat de handicap, astfel cum rezultă din Certificatul anexat la dosarul cauzei, fapt care îi conferă acesteia drepturi suplimentare, prevăzute de Legea nr.448/2006 privind protecția persoanelor cu handicap.
Drepturile persoanelor cu handicap, și deci și dreptul acestora de a beneficia de un tratament care să le amelioreze ori să le elimine temporar ori permanent handicapul, este recunoscut atât de Legea nr. 448/2006, în virtutea principiilor înscrise la art. 3, precum și de art. 50 alin. 1 din Constituția României.
Mai mult, promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revine, în principal, autorităților administrației publice locale unde își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap și, în subsidiar, respectiv complementar, autorităților administrației publice centrale, societății civile și familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap, după cum arată dispozițiile art. 7 din Legea nr.448/2006.
Convenția din 20 noiembrie 1989 - cu privire la drepturile copilului prevede la art. 23 alin. 1: „Statele părți recunosc că pentru copiii handicapați fizic și mental trebuie să se asigure o viață împlinită și decentă, în condiții care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le faciliteze participarea activă la viața comunității."
Se observă astfel faptul că în cazul minorei, care suferă de o boală de o anumită gravitate, ceea ce atrage după sine încadrarea într-un anumit handicap, răspunderea părinților este subsidiară, complementară. Restituirea de către pârâte a cheltuielilor ocazionate de operație precum și de achiziționarea dispozitivului medical este întemeiată și din acest punct de vedere.
Succesul implantării depinde de vârsta la care se realizează operația, de gradul de surditate, de performanța implantului și de terapie. Procentul de reușită este de 80% și implică mai mulți factori, între care partea chirurgicală are un risc de numai 10%, iar restul se referă la logopedie, educație etc.
Potrivit cazuisticii realizate în alte țări cu experiență îndelungată în acest domeniu, este ideal ca implantarea copiilor să se realizeze până sau la vârsta de un an, maxim doi, astfel încât recuperarea să aibă un grad cât mai ridicat de succes. Cu cât se depășește această vârstă, cu atât învățarea vorbirii este mai dificilă, pentru că sistemul nervos "se închide", nefiind stimulat.
Deși, Convenția din 20 Noiembrie 1989 - cu privire la drepturile copilului, Constituția României, Legea nr. 272/2004, Legea nr.448/2006, recunosc și garantează printr-o . principii dreptul la sănătate instituind și o protecție specială în ceea ce privește copii și persoanele cu handicap, prin alte dispoziții legale, însă, exercițiul acestui drept este restrâns, instituindu-se o . proceduri birocratice incompatibile cu aceste principii, precum și cu dispozițiile comunitare. .
b) Hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 218 alin. 2 lit. d din Legea nr. 95/2006, (care prevede că „asigurații au dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii"), precum și a art. 236 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, deoarece instanța nu reține că subsemnaților ne-ar fi aplicabile dispozițiile legii nr. 95/2006, ci Ordinul_ pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale și Ordinul 122/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte.
Reclamanții au arătat, atât în acțiunea introductivă, cât și în cadrul motivelor de apel, faptul că ei au dreptul, raportat la dispozițiile 218 alin. 2 lit. d și art. 236 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, la rambursarea cheltuielilor ocazionate de serviciile medicale și achiziționarea dispozitivelor medicale pentru fiica lor minoră. Astfel, legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede condițiile generale în care se pot deconta dispozitivele medicale: la art. 218 alin. 2 lit. d, prevede că asigurații au dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii, iar la lit. k se arată că aceștia au dreptul să beneficieze de dispozitive medicale. Aceste dispoziții se coroborează cu prevederile art. 233 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 care face referire expresă la dispozitivele pentru auz, arătându-se că „asigurații au dreptul la materiale sanitare și dispozitive medicale pentru corectarea văzului, auzului, în condițiile prevăzute în contractul cadru". Totodată, în cuprinsul art. 236 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 se prevede că „rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte este efectuată de casele de asigurări de sănătate prin intermediul CNAS".
Art. 237 lit. k din Legea nr. 95/2006 prevede că nu sunt suportate din fondul de asigurări de sănătate „contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului și auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere". Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă faptul că, doar contravaloarea accesoriilor dispozitivelor medicale (spre exemplu baterii) nu este suportată din fondul de asigurări de sănătate. per a contrario, contravaloarea dispozitivelor medicale este suportată din fondul de asigurări de sănătate, dacă sunt respectate condițiile impuse de Contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, care la art. 111 menționează că „suma maximă care se suportă de casele de asigurări de sănătate din Fond pentru fiecare dispozitiv medical sau tip de dispozitiv medical este prețul de referință ori, după caz, suma de închiriere".
În Contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, adoptat prin H.G. nr. 324/2008 se prevede la art. 4 alin. 1: „casele de asigurări de sănătate au obligația să deconteze contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor în tratamentul ambulatoriu și a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu contractate, conform contractelor încheiate cu furnizorii".
P. dispozitiv medical se înțelege orice instrument, aparat, echipament, material sau alt articol, utilizat singur sau în combinație, inclusiv software-ul necesar funcționării corespunzătoare a acestuia, destinat de producător să fie folosit pentru om în scop de diagnostic, monitorizare, tratament, ameliorare sau compensare a unei leziuni sau a unui handicap. Potrivit acestei definiții implantul cohlear se încadrează în categoria dispozitivelor medicale, astfel încât CNAS putea și poate să deconteze contravaloarea acestuia.
2. Aplicarea greșită a legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă)
Cea de-a doua teză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă subsumează toate cazurile de aplicare greșită a legii. Legiuitorul folosește conceptul de lege în sens larg. P. urmare, trebuie să se aibe în vedere și aplicarea greșită a unei norme juridice prevăzută în orice act normativ.
a) Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a Ordinului Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 122/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte, respectiv a art. 71 alin. 4, care prevede că se rambursează contravaloarea serviciilor medicale acordate într-un stat membru al UE unui cetățean român, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde acesta este luat în evidență ca persoană asigurată, însă doar în situația în care serviciul medical acordat face parte din pachetul de servicii de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
Consideră că aparatul auditiv face parte din pachetul de bază motivat de următoarele: conform art. 210 lit. c) din Legea nr. 95/2006 prin pachet de servicii de bază se înțeleg „serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații și se suportă din fond", iar la lit. j) a aceluiași articol se arată ce se înțelege prin dispozitive medicale - „sunt utilizate pentru corectarea văzului, auzului, pentru proteza rea membrelor, respectiv proteze, orteze, necesare în scopul recuperării unor deficiențe organice sau fiziologice", iar la lit. j al aceluiași articol se definesc dispozitivele medicale ca fiind dispozitivele ce „sunt utilizate pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea membrelor, respectiv proteze, orteze, dispozitive de mers, necesare în scopul recuperării unor deficiențe organice sau fiziologice".
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din în Contractul cadru valabil pentru anul 2008, „pentru categoriile de persoane prevăzute în legi speciale, care beneficiază de asistență medicală gratuită suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în condițiile stabilite de reglementările legale în vigoare, casele de asigurări de sănătate decontează integral suma aferentă serviciilor medicale furnizate prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, care cuprinde atât contravaloarea serviciilor medicale acordate oricărui asigurat, cât și suma aferentă contribuției personale prevăzută la unele servicii medicale ca obligație de plată pentru asigurat, în condițiile prevăzute în norme, respectiv copiata conform prevederilor legale în vigoare". Or, minora face parte din categoria persoanelor prevăzute în legi speciale, respectiv Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât casa de asigurări de sănătate trebuia să deconteze integral suma aferentă serviciilor medicale furnizate.
Potrivit art. 2 alin. 9 din Legea nr. 95/2006 „Asistența de sănătate publică este garantată de stat și finanțată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii", iar potrivit Anexei 1 pct. 4 al Secțiunii A din Ordinul 574/2008 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate Programele naționale, respectiv subprogramele de sănătate care sunt derulate în comun de către Ministerul Sănătății Publice și C. Națională de Asigurări de Sănătate și care sunt finanțate din fondurile transferate din bugetul Ministerului Sănătății Publice în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, art. 5 alin. 2 din Ordinul 574/2008 prevăzând „C. Națională de Asigurări de Sănătate derulează activitățile cuprinse în cadrul programelor prevăzute la pct. 4, finanțate prin transferuri din bugetul Ministerului Sănătății Publice în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate".
Totodată, conform Anexei privind Structura programelor naționale de sănătate, Partea B: Programe naționale de sănătate de evaluare, profilactice și cu scop curativ finanțate din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate este prevăzut și subprogramul de tratament al surdității congenitale prin implant cohlear și proteze auditive (Hotărârea 357/2008 pentru aprobarea programelor naționale de sănătate), astfel că rezultă că sursa de finanțare a implantului cohlear este aceeași, respectiv Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate. Acest Fond este constituit din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, din subvenții de la bugetul de stat, precum și din alte surse.
Instanța de apel a apreciat că „reclamanții se supun condițiilor prevăzute de aceste ordine pentru a beneficia de rambursarea contravalorii serviciilor medicale achitate în străinătate", omițând a indica care sunt aceste condiții și motivele pentru care reclamanții nu le-ar întruni, cu consecința imposibilității rambursării către aceștia a cheltuielilor suportate.
Or, reclamanții au demonstrat că întrunesc condițiile legale în vederea obținerii rambursării cheltuielilor suportate cu serviciile medicale prestate în favoarea fiicei lor minore, M. M..
c) Hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor comunitare privitoare la libertatea de prestare a serviciilor respectiv aplicarea art. 56 din Tratatul privind Funcționarea U.E.
În ceea ce privește preeminența în speță a reglementărilor comunitare, instanța reține în mod nejustificat faptul că „reclamanții-apelanți nu au indicat vreo astfel de dispoziție comunitară cu caracter obligatoriu, care să aibă prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, conform art. 148 alin. 2 din Constituția României; reclamanții apelanți au invocat doar interpretări date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene asupra unor norme din Tratatul CE".
Uniunea Europeană presupune o ordine juridică autonomă, în cadrul căreia s-a încredințat organelor de jurisdicție ale statelor membre aplicarea dreptului comunitar. Pentru a asigura caracterul unitar al îndeplinirii acestei misiuni, autorii Tratatelor au creat un mecanism special, reglementat de art. 267 TFUE (ex. art. 234 TCE), cel al acțiunii în pronunțarea unei hotărâri preliminare, care să permită instanțelor naționale și Curții de Justiție a Comunităților Europene (CJCE) să relaționeze. Este vorba de un mecanism care prin suplețea sa este perfect adaptat pentru a crea raportul ce trebuie să existe între judecătorul comunitar și instanțele naționale, permițând un control al celui dintâi asupra judecătorului național, fără a putea vorbi însă de o relație ierarhică. Acest control este cu atât mai eficace cu cât, prin intermediul hotărârilor preliminare, CJCE poate participa efectiv, într-o anumita măsură, la exercitarea funcției jurisdicționale în statele membre, prin imixtiunea sa, indirectă, în calificarea juridică a faptelor din acțiunea principală.
Examinarea jurisprudenței Curții relevă o grijă deosebită a sa pentru realizarea coerenței și unității dreptului comunitar. Metodele de interpretare pe care ea le folosește au un caracter constructiv, interpretarea teleologică și cea sistematică fiind larg răspândite. în nenumărate rânduri, Curtea a subliniat că fiecare dispoziție a dreptului comunitar trebuie situată în contextul său și interpretată în lumina ansamblului dispozițiilor acestui drept, a finalității și stadiului evoluției dreptului la data la care se aplică dispoziția respectivă.
Articolul 267 TFUE (ex art. 234 TCE) conferă Curții o misiune specială, de asigurare a unității de interpretare a dreptului comunitar. Această instanță este cea care dă interpretarea „autentică" a dreptului originar și celui derivat, exercitând monopolul interpretării, doar soluțiile de interpretare oferite de ea având un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic.
Potrivit art. 220 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, principala sarcină ce a fost încredințată jurisdicțiilor Uniunii Europene este aceea de a garanta respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor institutive. Totodată, potrivit aceluiași art. 220, „Curtea de Justiție a Comunităților Europene (actualmente CJUE,n.n.) se situează pe o poziție de egalitate în raport cu celelalte instituții europene, fiind obligată să asigure „îndeplinirea sarcinilor atribuite Comunităților".
Conform voinței Statelor Membre, exprimate prin tratatele institutive, Curtea este competentă să garanteze că, în aplicarea și interpretarea tratatelor comunitare, este respectat dreptul comunitar. Totodată, Curtea oferă, în unele ipoteze (cum ar fi cea a recursului prejudiciar) o interpretare oficială dreptului european, interpretarea putând depăși în unele situații limitele cazului practic dedus judecății, caz în care se vorbește de o autoritate interpretativă a deciziei, rezultând din aceea că norma face corp comun cu norma interpretată.
Art. 267 TFUE (ex art. 234 TCE) constituie deci cheia de boltă a puterii jurisdicționale în cadrul Comunității, contribuind de o manieră determinantă la implementarea unui spațiu jurisdicțional la nivel comunitar, prin posibilitatea pe care a oferit-o CJUE ca, prin jurisprudența sa, din care o parte importantă - calitativ și cantitativ - e formată din hotărârile preliminare, să joace un rol major în procesul de integrare europeană.
CJUE și instanțele naționale au competențe bine delimitate dar, pentru aplicarea uniformă a dreptului comunitar, organele de jurisdicție comunitare vor contribui, direct și complementar, la luarea unei decizii la nivel național.
În ceea ce privește hotărârile de interpretare a dreptului comunitar, acestea au o autoritate de lucru judecat absolută și relativă, în același timp, CJUE încercând să respecte atât imperativul asigurării aplicării unitare a dreptului comunitar și a forței obligatorii a hotărârilor preliminare, cât și pe acela al respectării dreptului organelor de jurisdicție națională de a sesiza Curtea și a caracterului eminamente evolutiv al jurisprudenței sale.
În ceea ce privește efectul hotărârilor pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a stabilit, ca regulă de principiu, că hotărârile prejudiciare sunt obligatorii pentru jurisdicțiile naționale care au sesizat Curtea. Totuși, hotărârile prejudiciare au autoritate interpretativă absolută erga omnes, efect în virtutea căruia „se interzice oricărui organ jurisdicțional din orice Stat Membru să se îndepărteze de soluția reținută de Curte de Justiție a Uniunii Europene în cazul în care ar fi chemat să decidă într-o problemă identică. în consecință, interpretarea furnizată de Curie pe calea unei hotărâri prejudiciare, obligă toate organele naționale de jurisdicție din toate Statele Membre. Din punct de vedere tehnic, se consideră că dispozitivul declarativ al hotărârii preliminare se încorporează în norma interpretată și condiționează aplicarea sa de către ansamblul organelor naționale de jurisdicție. Ca și în cazul hotărârilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, doctrina vorbește de lucru interpretat."
Doctrina admite „suportul normativ al jurisprudenței" al CJUE, apreciind, într-o variantă categorică, că jurisprudența CJUE este izvor de drept european, iar într-o variantă rezervată, că doar metodele de interpretare folosite de Curte și principiile generale de drept comunitar sunt izvor de drept comunitar.
Dreptul comunitar se caracterizează printr-o aplicare imediată în ordinea juridică a statelor membre, efectul său imediat fiind recunoscut, pe cale jurisprudențială, întregului . primar, drept derivat (decizii, directive), drept rezultat din acordurile externe ale Comunităților.
Instanța de apel reține, în mod nejustificat, faptul că reclamanții nu ar fi indicat dispozițiile comunitare, întrucât în cuprinsul apelului la pag. 14, aceștia au invocat art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 234 TCE), potrivit căruia Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, respectiv a art. 36 și 42 TFUE (ex art. 30 și 36 TCE) vizând libera circulație a mărfurilor, iar la pag. 15 art. 56 și 60 TFUE (ex art. 49 și 53 TCE), vizând libertatea de prestare a serviciilor (cauza Kohll).
Astfel, faptul că pentru a fi decontabil dispozitivul trebuie să fie oferit de un furnizor avizat de Ministerul Sănătății Publice este în contradicție și cu dispozițiile comunitare, o atare prevedere (art. 106 din Contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, care prevede că „dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu, denumite în continuare dispozitive medicale, se acordă, pentru o perioadă determinata ori nedeterminată, de către furnizorii de dispozitive medicale avizați de Ministerul Sănătății Publice și evaluați potrivit dispozițiilor legale în vigoare" și art. 244 din Legea nr. 95/2006 potrivit căruia furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente, care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de CNAS și Ministerul Sănătății, pot intra în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate), instituind bariere în ceea ce privește libera circulație a serviciilor, persoanelor și capitalurilor, prevăzută de art. 45 și urm. din TFUE.
În ceea ce privește dispozițiile privitoare la autorizația prealabilă (decizia de aprobare a dispozitivului medical eliberată de casa de asigurări de sănătate) cuprinse in art. 10 alin. 1 din Normele metodologice privind Contractul cadru pentru anul 2008) sunt neconforme dispozițiilor comunitare. în acest sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în repetate rânduri asupra faptului că pentru rambursarea cheltuielilor nu este necesară obținerea autorizației prealabile (cauza Decker). Reglementarea națională în domeniul securității sociale nu este de natură a exclude dispozițiile Tratatului privind libera prestare a serviciilor. Astfel, tratamentul minorei corespunde unei prestații realizate contra unei remunerații și deci, trebuie considerată ca un serviciu în sensul art. 57 TFUE (ex art. 50 din TCE).
Întrucât dispozițiile din dreptul intern privitoare la obținerea unei autorizații prealabile, respectiv a deciziei de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, astfel cum se prevede în Anexa nr. 33 din Normele metodologice privind Contractul cadru pentru anul 2008, sunt contrarii dispozițiilor comunitare, respectiv art. 59 TFUE (ex art. 52 TCE) și art. 60 TFUE (ex art. 53 TCE) (cauza Kohll), se impune aplicarea cu prioritate a reglementărilor comunitare, potrivit prevederilor art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Au redat interpretarea pe care CJUE o dă dispozițiilor art. 56 TUE (ex art. 49 din TCE), cu caracter obligatoriu pentru instanțele tuturor statelor membre.
În acest sens, în cauza Kohll și în cauza Decker ( cauza C-158/96 din 28.04.1994 și cauza C-120/95 din aceeași dată) Curtea a arătat că resortisanții UE pot beneficia de îngrijiri medicale într-un alt stat membru fără autorizație prealabilă, și pot obține rambursare în conformitate cu tarifele statului în care au asigurare. Hotărârile respective vizează rambursarea costurilor aferente ochelarilor și tratamentului ortodontic ori, pentru identitate de rațiune, la fel se poate concluziona și în cazul unui dispozitiv auditiv.
Astfel, în cauza Kohll, Curtea a statuat că procedura autorizației prealabile, dacă ea nu împiedică deplasarea în alt stat membru pentru a primi acolo îngrijiri medicale, descurajează totuși un astfel de demers deoarece cheltuielile medicale aferente nu vor fi rambursate dacă autorizația prealabilă este refuzată, în condițiile în care dacă aceste cheltuieli ar fi fost efectuate în statul afilierii, acestea ar fi fost rambursate. în concluzie „o astfel de reglementare descurajează asigurații să se adreseze prestatorilor de servicii medicale stabilite în alt stat membru și constituie, atât pentru aceștia din urmă, cât și pentru pacienții lor, o piedică la libera prestare a serviciilor.
În cauza C-385/99, Muller-Faure and van Riet, din 13.05.2003, Curtea a arătat că dispozițiile înscrise în art. 56 și 57 TFUE (ex art. 49 și 50 din Tratatul CE) prevalează în fața reglementărilor naționale care fac presupunerea costurilor îngrijirilor non-spitalicești acordate în alt stat membru de către o persoană sau de către o instituție cu care fondul de sănătate al persoanei în cauză nu are încheiat un contract, condiționat de autorizația prealabilă a fondului, chiar și atunci când legislația națională în cauză instituie un sistem de beneficii în asemenea fel încât persoana asigurată este îndreptățită nu la rambursarea costurilor ocazionate de tratamentul medical, ci chiar la tratamentul în cauza care este oferit gratuit.
Decizia Curții se înscrie în jurisprudența menită să creeze o „Europă a pacienților", în interiorul căreia este asigurată libera prestare a serviciilor medicale. Un stat membru nu poate impune restricții acestei libertăți decât în cazul în care se face dovada necesității apărării unor interese de ordin național, respectându-se totodată principiul proporționalității între obiectivul urmărit și atingerea adusă regulilor comunitare.
Din analiza dispozițiilor privind libera prestare a serviciilor, reiese că articolele 59 și 60 ale TFUE (ex art. 52 și 53 TCE) interzic o reglementare națională care subordonează autorizării de către organismul de securitate socială al asiguratului rambursarea prestațiilor de îngrijiri medicale într-un alt stat membru.
Principiul comunitar al libertății de prestare a serviciilor în interiorul Uniunii se opune unei reglementări naționale care impune obținerea de către asigurat a unei autorizări prealabile în cazul îngrijirilor medicale prestate pe teritoriul unui alt stat membru de către personal medical neacreditat pe lângă casa de asigurări din statul de origine al asiguratului.
Totodată, un regim de autorizare administrativă prealabilă nu ar trebui să legitimeze un comportament discreționar din partea autorităților naționale, de natură să priveze de efectul util dispozițiile comunitare, în special cu privire la o libertate fundamentală ca cea în cauză.
Pentru ca un regim de autorizare administrativă prealabilă să fie justificat, chiar când derogă de la o acea libertate fundamentală, acest regim trebuie să fie bazat pe criterii, nediscriminatorii și cunoscute dinainte, astfel încât să limiteze exercițiul puterii de apreciere a autorităților naționale, astfel încât aceasta să nu fie utilizată manieră arbitrară. Un asemenea regim de autorizare administrativă prealabilă trebuie să se bazeze pe un sistem procedural ușor accesibil și care să garanteze persoanelor în cauză că solicitarea lor va fi tratată într-un termen rezonabil precum și cu obiectivitate și imparțialitate, eventualele refuzuri ale autorizării trebuind să poată fi contestate în cadrul unui recurs jurisdicțional.
Urmare a hotărârilor Curții de Justiție a Comunităților Europene mai ales în cauzele Kohl, Smits și Peerbooms ca și Muller-Faure și van Riet au fost definite principiile care vizează condițiile în care pacienții au dreptul, în virtutea articolului 56 TFUE (ex art. 49 din Tratatul CE), să beneficieze de tratament medical în alt stat membru și de a le fi rambursate cheltuielile realizate cu acest tratament de către regimurile naționale de asigurări de sănătate la care sunt afiliați.
Totodată, circumstanța că rambursarea îngrijirilor medicale este solicitată ulterior serviciului național de sănătate, nu este de natură a îndepărta aplicarea regulilor liberei prestări a serviciilor garantate de Tratat.
Astfel, este deja hotărât că un serviciu medical nu își pierde calificarea sa de prestare de serviciu în sensul art. 56 TFUE (ex art. 49 din TCE) pe motiv că pacientul, după ce a retribuit prestatorul străin pentru serviciile prestate de îngrijiri medicale, solicită ulterior rambursarea acestor îngrijiri de către serviciul național de sănătate (Hotărârea Muller-Faure, punctul 103). Trebuie deci admis că art. 49 se aplică unei situații în care pacientul, care primește în alt stat membru decât statul său de rezidentă prestații medicale spitalicești contra unei remunerații, independent de modul de funcționare al sistemului național în care este asigurată această persoană"( Hotărârea Watts, punctele 88-90).
Totodată, metodologia trimiterii unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate, aprobată prin Ordonanța nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, care prevede la art. 1 faptul că „persoanele cu afecțiuni deosebit de grave, care nu pot fi tratate în țară, pot fi trimise la tratament în străinătate". Această dispoziție este în contradicție flagrantă cu dispozițiile comunitare în materie privind libertatea de a presta servicii, motiv pentru care se impune aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar. Astfel în cauza C-444/05, Stamatelaki, din 19 aprilie 2007 Curtea a arătat că legislația unui stat membru care exclude asumarea cheltuielilor pentru îngrijiri într-un spital privat efectuate într-un alt stat membru nu este în conformitate cu principiul libertății de a presta servicii.
Referitor la acest principiu, CJUE analizează o reglementare care abordează în mod diferit o situație de îngrijiri efectuate într-un alt stat membru, față de situația similară în care îngrijirile sunt efectuate pe teritoriul statului membru. Pe de o parte, un cetățean trebuie să plătească îngrijirile primite într-un spital privat pe teritoriul altui stat membru, fără să-i fie rambursate costurile, în timp ce nu este necesar să plătească niciun fel de taxe de spitalizare într-un spital public sau privat agreat în propriul său stat; pe de altă parte, cheltuielile privind spitalizarea de urgență într-un centru privat pe teritoriul altui stat membru nu sunt rambursate ca în cazul în care ar fi fost spitalizat într-un spital privat neagreat în statul său. O astfel de reglementare descurajează, respectiv împiedică pacienții să se adreseze serviciilor spitalicești de pe teritoriul altor state membre. Caracterul absolut al interdicției nu este adaptat obiectivelor; măsurile mai puțin restrictive și mai respectuoase ale libertății de a presta servicii ar putea fi luate în considerare.
Instituirea diferitelor proceduri, autorizații ori orice alte astfel de dispoziții, este în măsură să priveze grav exercițiul dreptului fundamental la sănătate, drept garantat de Constituție, și nu pot condiționa restituirea cheltuielilor deja ocazionate.
Mai mult, majoritatea prevederilor în acest domeniu instituie bariere în ceea ce privește accesul liber la piața serviciilor medicale oferite de instituții medicale din alte state membre.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene în jurisprudența sa referitor la acest domeniu a arătat că natura specială a anumitor servicii, cum sunt și cele privitoare la protezarea auditivă, nu le elimină pe acestea de la aplicarea principiului fundamental al libertății de mișcare (cauza 279/80 Webb [1981] ECR 3305, paragraful 10, și Kohll, paragraful 20), astfel că dispozițiile naționale din domeniul asigurărilor sociale nu pot exclude aplicarea articolelor 59 și 60 din TFUE (ex art. 52 și 53 Tratatul CE) (cauza Kohll, paragraful 21).
Mai mult, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că o persoană asigurată într-un stat membru are dreptul la rambursarea cheltuielilor ocazionate într-un alt stat membru, după cum rezultă din considerentele hotărârii CJUE în cauza Kohll și în cauza Decker (cauza C-158/96 din 28.04.1994 și cauza C-120/95 din aceeași dată).
Se impune a se observa faptul că decizia recurată încalcă dispozițiile art. 49 din TCE privind libertatea de prestare a serviciilor TCE (actualul art. 56 din TFUE) si jurisprudența CJUE care s-a pronunțat în sensul că resortisanții UE pot beneficia de îngrijiri medicale într-un alt stat membru fără autorizație prealabilă și pot obține rambursare în conformitate cu tarifele statului în care au asigurare. Astfel, așa cum intimata pârâtă C.N.A.S. București arată la pag. 12 din întâmpinarea formulată, „minora M. M. ar fi beneficiat de gratuitatea serviciilor medicale și a implantului cohlear, în condițiile în care acestea s-ar fi realizat la una dintre unitățile sanitare din România". P. urmare decizia instanței de apel de respingere a apelului formulat încalcă dispozițiile art. 56 TFUE (ex art. 49 din TCE), atât timp cât reclamanții ar fi putut obține asistentă medicală gratuită în România, însă nu pot obține rambursarea cheltuielilor medicale doar pentru că acestea au fost efectuate în Austria.
Din situația de fapt din speță și din ansamblul argumentelor invocate infra rezultă fără putință de tăgadă, că atât prima instanța cât și instanța de apel au soluționat cauza încălcând libertatea de circulație a mărfurilor și persoanei, precum si libertatea de prestare a serviciilor, prevăzute de art. art. 36, 42 56 si 60.
Având în vedere dispozițiile art. 42, 56 și 60 TFUE (ex art. 36, 49 și 59 din TCE), interpretarea acestor articole dată de Curte în spețe similare celei în care se află, în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat favorabil, după cum au arătat, cererilor asiguraților din sistemele de asigurări naționale de a beneficia de suportarea cheltuielilor de tratament efectuate într-un alt stat membru, solicită instanței admiterea recursului cu consecința admiterii acțiunii și să dispună restituirea de către pârâți a cheltuielilor mai sus-menționate, având în vedere forța interpretativă a hotărârilor comunitare pe deplin incidente în speță și prevederile legale citate.
Pentru toate aceste motive, se solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost ea formulată.
În drept, au fost invocate și dispozițiile art. 299 și urm. Cod de procedură civilă, art. 148 alin. 2 din Constituția României.
P. concluziile scrise depuse la dosar la dosar, pârâta intimată C. Județeană de Asigurări de Sănătate T., a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanții recurenți M. C., M. G.-C. si M. M. (prin reprezentanți legali), ca netemeinic și nefondat cu consecința menținerii Deciziei Civile nr. 396/A pronunțata de Tribunalul T. ca temeinica si legala.
Se arată că, prin Decizia Civila nr. 396/A pronunțata de Tribunalul T., s-a respins apelul reclamanților recurenți, reținându-se corect ca tratamentul surdititatii congenitale prin implant cohlear nu face parte din pachetul de servicii de baza din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, ci este finanțat de la bugetul de stat, gestionat de către Ministerul Sanatatii, conform Ordinului_ pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate in anul 2008.
In fapt, recursul declarat de reclamanții recurenți nu reprezintă altceva decât o reluare a argumentelor invocate in fata instanței de apel, fara a se indica vreun motiv de recurs.
Reclamanții s-au deplasat în Austria pentru a beneficia de servicii medicale fără aprobarea prealabilă a Casei de Asigurări de Sănătate în evidența căreia se află ca și asigurați.
Cheltuielile efectuate cu ocazia internării si operației, precum si a medicamentelor si materialelor necesare intervenției, se efectuează conform art. 71 din Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 122/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte, "(1) In condițiile în care un asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidență ca persoană asigurată, acesta suportă contravaloarea serviciilor medicale acordate.
(2) La solicitarea scrisă a asiguratului, însoțită de documente justificative, casa de asigurări de sănătate rambursează contravaloarea serviciilor medicale acordate potrivit alin. (1) și plătite de acesta, la nivelul tarifelor prevăzute la alin. (4).
(3) Rambursarea cheltuielilor în condițiile alin. (1) și (2) se efectuează de către casa de asigurări de sănătate unde este luată în evidență persoana asigurată către asiguratul care solicită rambursarea, în lei.
(4) Nivelul la care se realizează operațiunea de rambursare prevăzută la alin. (3) se stabilește după cum urmează:
a) pentru serviciile medicale de specialitate din ambulatoriu, medicamentele în tratamentul ambulatoriu, precum și dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu: tarife exprimate prin valoarea definitivă a punctului, stabilită în trimestrul anterior datei la care s-a plătit serviciul, tarife maximale, tarife, procent din tarife, prețuri de referință, procent din prețurile de referință, prețuri de decontare, prevăzute de actele normative în vigoare care reglementează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vigoare la data efectuării plății serviciului de către asigurat;
b) pentru spitalizarea continuă: ICM x TCP, unde ICM este cel mai mare indice de case - mix, aferent spitalelor din România și prevăzut în actele normative care reglementează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vigoare la data efectuării plății serviciului de către asigurat, iar TCP este tariful pe caz ponderat al aceluiași spital, aferent aceluiași an;
c) pentru spitalizarea de zi: o treime din suma rezultată în urma aplicării procedurii prevăzute la lit. b).
(5)Rambursarea prevăzută la alin. (3) poate avea loc numai în situația în
care serviciul medical acordat într-un stat membru al Uniunii Europene și
achitat de către asigurat face parte din pachetul de servicii de bază din sistemul
de asigurări sociale de sănătate din România. "
Totodată precizează că reclamanții nu fac dovada apelării la o unitate sanitara publica deși aveau posibilitatea efectuării tratamentului surdității congenitale prin implant cohlear și proteze auditive in România prin cadrul programelor naționale de sănătate aprobate prin Hotărârea Guvernului nr 357/2008 .
CJAS T. a finanțat din subvenții primite din bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate in cadrul programului național de boli neurologice, subprogramul de tratament al surdității congenitale prin implant cohlear si proteza auditiva BAHA prin Spitalul Clinic Municipal Timișoara (Dr. C.).
Natura cheltuielilor subprogramului sunt adresate pentru reabilitarea auditiva prin implant cohlear si protezare auditiva BAHA a copiilor cu surditate congenitala.
Prevederile din Anexa II capitolul B Secțiunea I Subsectiunea 4 litera b) din Normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2008 aprobate prin Ordinul comun MS/CNAS nr._, precizează următoarele:
„ b) Subprogramul de tratament al surdității congenitale prin implant cohlear și proteză auditivă BAHA
Activități:
- reabilitarea auditivă prin implant cohlear și proteze auditive BAHA
Criteriile de eligibilitate:
Indicatori de evaluare:
a). Indicatori de rezultat - anual:
- recuperarea în proporție de peste 80% a copiilor cu surditate congenitală; Î
b). Indicatori fizici:
- număr implanturi cohleare - 83;
- număr dispozitive BAHA implantate - 20;
c). Indicatori de eficiență:
- cost mediu/implant cohlear - 68.000 lei;
- cost mediu/proteză BAHA-- 17.800 lei.
Natura cheltuielilor subprogramului:
- cheltuieli cu materiale specifice: implante cohleare și proteze BAHA.
Unități care derulează subprogramul:
- Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. "Prof. dr. D. H.";
- Spitalul Clinic C. București;
- Spitalul Clinic Municipal Timișoara;
-Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-N.:
- Spitalul Clinic de Recuperare Iași;
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu M.;
-Spitalul Clinic "Sf. S."Iași;
- Spitalul Județean Ilfov "Sfinții împărați C. și E.". "
Totodată precizează că in anul 2008 in cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenta Timișoara au fost efectuate un număr de 3 cazuri de implant cohlear, rămânând pe stoc la sfârșitul anului 2008 un număr de 11 proteze pentru implant cohlear.
Invederează instanțe ca apelanții reclamanți reiterează modalitatea deficitara de acordare a serviciilor medicale pe teritoriul tarii fara a face dovada refuzului măcar a unei singure unități specificate mai sus, unități sanitare prin care se derulează Subprogramul de tratament al surdității congenitale prin implant cohlear și proteză auditivă BAHA .
In motivarea apelului se face referire la procedura de acordare a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiente organice sau funcționale in ambulatoriu ( de exemplu cadre metalice, cărucioare cu rotile, proteze auditive), in speța de fata fiind vorba de un implant cohlear, iar implanturile se realizează in cadrul programelor naționale de sănătate in unitățile mai sus menționate si nu pe baza metodologiei expusa de apelanții reclamanți.
In ceea ce privește dreptul intern fata de dreptul comunitar, apelanții reclamanți nu invoca prevederi clare si precise ale Tratatului care sa le confere un drept individual la recuperarea cheltuielilor cu serviciile medicale efectuate in străinătate, iar un stat membru poate adopta norme prin care se creează o situație mai puțin favorabila propriilor cetățeni in comparație cu cetățenii altor state membre, asa cum corect a apreciat instanța de fond prin sentința apelata. Astfel, prevederile interne privind rambursarea cheltuielilor la nivelul tarifelor practicate in România nu contravine niciunei prevederi a Tratatului CE.
In concluzie solicită instanței respingerea recursului ca netemeinic și nefondat si menținerea Deciziei Civile nr. 396/A pronunțata de Tribunalul T. ca temeinica si legala ca temeinica si legala.
P. întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat menținerea în tot a sentinței civile nr._ pronunțată de Judecătoria Timișoara și a deciziei civile nr. 396/A pronunțată de Tribunalul T., iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În fapt: minora M. M. a fost diagnosticată la naștere cu surzenie genitala și părinții au internat minora la data de 23.06.2008 la Clinica Rudolfinerhaus riebsGmbll din Viena - Austria suportând cheltuielile ocazionate cu procurarea pozitivului auditiv necesar pentru efectuarea implantului, cheltuieli de spitalizare, consiliere și anestezie, cheltuieli cu însoțitorul, a căror recuperare o solicită de la intimații pârâți.
Cu privire la motivele de recurs invocate, se arată următoarele:
Hotărârea recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 34 din Constituție, art. l din Convenția din 20 noiembrie 1989, art. 6 din Legea nr. 272/2004, art. 10 din r. 448/2006, care garantează dreptul copilului la sănătate:
Recurenții reclamanți invocă prevederi ale art. 34 alin. 1 din Constituția României, dar întocmai, întreaga legislație din domeniul sănătății reglementează ocrotirea sănătății copiilor și tinerilor, beneficiind de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor. Arată că vor dezvolta această afirmație în cuprinsul apărării.
Totodată, se face o prezentare a Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare, invocându-se și prevederea cuprinsă la art. 43 alin. (1), respectiv: „Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept” dar la soluționarea recursului trebuie avut în vedere și alin. (2) al acestui articol, care prevede: Accesul copilului la servicii medicale și de recuperare, precum și la medicația adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și de la bugetul de stat". Rezultă astfel că, orice copil născut din prima zi de naștere are dreptul la servicii medicale, de recuperare și medicație, acestea fiind garantate de către statul român, prin prevederile cuprinse în legislația din domeniul sănătății, iar costurile fiind suportate din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și de la bugetul de stat.
Se arată că urmează o prezentare a calității minorei ca fiind o persoană cu handicap, dar recurenții reclamanți se sustrag să precizeze că, această calitate a obținut-o după ce minorei i s-a implantat dispozitivul medical activ. Deci, nu se poate vorbi și nu poate fi luat în calcul, restituirea unor cheltuieli efectuate în străinătate, cheltuieli efectuate înainte de implantarea dispozitivului medical activ, iar calitatea de persoană cu handicap a obținut-o după ce dispozitivul medical activ a fost implantat. Rezultă că, pentru acest motiv de recurs, instanța nu poate să rețină ca fiind un motiv temeinic pentru admiterea recursului. Rezultă că, recurenții reclamanți nu au întreprins nici un demers în România, la o unitate sanitară din România și Timișoara pentru implantarea dispozitivului medical activ, ea eventual apoi, să poată afirma despre restrângerea drepturilor.
b) Hotărârea pronunțată de instanța de apel este dată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 218 alin. 2 lit. d din Legea nr. 95/2006, (care prevede că „asigurații au dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii”), precum și a art. 236 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, deoarece instanța nu reține că le-ar fi aplicabile dispozițiile legii nr. 95/2006, ci Ordinul_ pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale și Ordinul 122/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în emul sănătății la care România este parte.
Se invocă la acest punct al motivelor de recurs, prevederile de la art. 218 alin. (2) lit. d) ) și art. 236 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; precum și o prevedere din HG nr. 324/2008 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008 și din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr._ pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2008.
În prezentarea dispozițiilor legale privind condițiile acordării asistenței medicale către furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, trebuie să precizeze că, decontarea tuturor serviciilor medicale, inclusiv de dispozitive medicale are loc numai prin intermediul unui contract de furnizare de servicii medicale încheiat între unitatea sanitară (denumită furnizor) și casa de asigurări de sănătate județeană, CNAS neavând atribuții în acest sens și nici nu intră în relație contractuală cu nici un furnizor de servicii medicale, medicamente și pozitive medicale.
Recurenții reclamanți nu au dorit să beneficieze de serviciile medicale existente România și mai cu seamă, serviciile medicale existente la cea mai apropiată unitate sanitară de domiciliul acestora, respectiv Spitalul Clinic Municipal Timișoara.
a) Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a Ordinului Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 122/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte, respectiv a art. 71 alin. 4:
Recurenții reclamanți fac o confuzie între:
- decontarea serviciilor medicale acordate de către o unitate sanitară din România aflată în relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate județeană,
Și
- decontarea serviciilor medicale acordate în străinătate.
Se impune a se preciza următorul aspect: In situația în care minorei i s-ar fi implantat dispozitivului medical activ într-o unitate sanitară din România, aceasta ar fi beneficiat gratuit de toate serviciile medicale acordate, inclusiv de contravaloarea dispozitivului medical activ.
Precizează că, apărarea lor s-a întemeiat pe dispoziții legale care au fost în vigoare la data efectuării implantului cohlear, si nu data când s-a solicitat rambursarea cheltuielilor reprezentând serviciile medicale acordate în străinătate.
Învederează instanței de judecată faptul că prevederile Ordinului nr._ pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2008, responsabilitățile în monitorizarea și controlul acestora, detalierea pe subprograme și activități, indicatorii specifici, precum și unitățile sanitare prin care se derulează acestea în anul 2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt cuprinse a Anexa nr. 2 lit. A intitulată " Programe naționale de evaluare, profilaxie si tratament finanțate de Ministerul Sănătății Publice", la punctul II este prevăzută Structura acestui program, iar la punctul 6 se menționează: „Programul de diagnostic și tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță”.
Astfel, la acest punct 6 sunt prevăzute două obiective de realizat:
a). asigurarea investigațiilor diagnostice și tratamentului chirurgical al unor afecțiuni complexe cu ajutorul dispozitivelor de înaltă performanță.
b). tratamentul surdității congenitale prin implant cohlear și proteze auditive.
Întrucât de inter este lit. b) al acestui program, precizează că în tratamentul surdității congenitale prin implant cohlear și proteză auditivă Baha, obiectivul principal este:
- reabilitarea, criteriile de eligibilitate, indicatorii, natura cheltuielilor și unitățile care derulează programul sunt prevăzute în anexa nr. 2 lit. B.
Anexa nr. 2 lit. B din Ordinul nr._ pentru aprobarea Normelor
tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2008, prevedea la Subprogramul de tratament al surdității congenitale prin implant cohlear și proteză auditivă Baha următoarele:
Activități:
- reabilitarea auditivă prin implant cohlear și proteze auditive BAHA
Criteriile de eligibilitate:
Indicatori de evaluare:
a). Indicatori de rezultat - anual:
- recuperarea în proporție de peste 80% a copiilor cu surditate congenitală; Î
b). Indicatori fizici:
- număr implanturi cohleare - 83;
- număr dispozitive BAHA implantate - 20;
c). Indicatori de eficiență:
- cost mediu/implant cohlear - 68.000 lei;
- cost mediu/proteză BAHA-- 17.800 lei.
Natura cheltuielilor subprogramului:
- cheltuieli cu materiale specifice: implante cohleare și proteze BAHA.
Unități care derulează subprogramul:
- Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. "Prof. dr. D. H.";
- Spitalul Clinic C. București;
- Spitalul Clinic Municipal Timișoara;
-Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-N.:
- Spitalul Clinic de Recuperare Iași;
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu M.;
-Spitalul Clinic "Sf. S."Iași;
- Spitalul Județean Ilfov "Sfinții împărați C. și E.". "
Se susține, că din nou, se reiterează dispoziții legale din legislația asigurărilor sociale de sănătate din România, dar recurenții reclamanți pentru minora acestora nu au dorit să beneficieze de servicii medicale garantate în România, în mod gratuit.
După cum au arătat, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate nu au loc decontări din acest program; ci Ministerul Sănătății transferă banii în bugetul CNAS, iar casele de asigurări de sănătate județene decontează la rândul lor către unitățile sanitare care derulează acest program.
Dar, în concluzie, mai puțin important pentru soluționarea apelului este cine și cum se face decontarea serviciilor medicale pentru acest program finanțat de către Ministrul Sănătății; nu acesta este obiectul soluționării cauzei, important în opinia noastră este că recurenții reclamanți pentru minora lor au ales o unitate sanitară din străinătate să i se acorde un serviciu medical.
Se mai invocă din nou prevederi ale Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, dar acestea nu au relevanță pentru obiectul de soluționare a prezentei cauze, întrucât nici una dintre intimatele pârâte nu au contestat dreptul minorei de a primi serviciul medical necesar în una dintre unitățile sanitare din România; nu au contestat drepturile minorei handicapate, care a devenit o persoană cu handicap, după ce i-a fost implantat dispozitivul medical activ.
Reiterăm faptul că implantul cohlear ar fi putut fi realizat în România, la una dintre unitățile sanitare specificate mai sus. Mai mult, în probatoriu am depus adresa nr. 5901/16.09.2011 a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara din care rezultă faptul că în anul 2008 s-au efectuat implanturi cohleare la această unitate sanitară, existând posibilitatea și în anul 2007 să se efectueze aceste implanturi - rezultând astfel dotarea necesară a spitalului pentru efectuarea unor asemenea operații de implant.
Recurenții reclamanți afirmă: „Considerăm că aparatul auditiv face parte din pachetul de bază... ", continuându-se cu prevederi ale unor articole din Legea nr. 95/2006, dar este total greșită această afirmație, întrucât, pachetul de servicii medicale de bază este detailat expres la Anexa 1 Cap. 1 din Normele metodologice de aplicare a Contractului cadru privind condițiile acordării asistenței medicale acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2008, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr._ . Din lecturarea simplă a Anexei 1 Cap. I din Norme, rezultă că, aparatul auditiv cohlear nu este cuprins în pachetul de servicii medicale de bază în asistența medicală primară și nici în oricare altă asistență medicală din România. Interpretarea forțată a recurenților reclamanți nu poate să conducă la includerea acestui aparat în pachetul de servicii medicale de bază.
Desigur, se arată că nu se contestă prevederile cuprinse în Ordinul președintelui CNAS nr. 122/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte.
Ceea ce este important de reținut este că, la data efectuării implantului cohlear, acest Ordin emis de către președintele CNAS a avut câteva modificări, fapt pentru care trebuie să se ia în considerare legislația în vigoare la data efectuării implantului cohlear - ceea ce recurenții reclamanți s-au prevalat de dispoziții neactualizate la data efectuării implantului. Astfel: se precizeaza temeiul cuprins din Ordinul nr. 122/2007:
Art. 7^1: (1) în condițiile în care un asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidență ca persoană asigurată, acesta suportă contravaloarea serviciilor medicale acordate.
(2) La solicitarea scrisă a asiguratului, însoțită de documente justificative, casa de asigurări de sănătate rambursează contravaloarea serviciilor medicale acordate potrivit alin. (1) și plătite de acesta, la nivelul tarifelor prevăzute la alin. (4).
(3) Rambursarea cheltuielilor în condițiile alin. (1) și (2) se efectuează de către casa de asigurări de sănătate unde este luată în evidență persoana asigurată către asiguratul care solicită rambursarea, în lei.
(4)Nivelul la care se realizează operațiunea de rambursare prevăzută la alin. (3) se
stabilește după cum urmează:
a) pentru serviciile medicale de specialitate din ambulatoriu, medicamentele în tratamentul ambulatoriu, precum și dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu: tarife exprimate prin valoarea definitivă a punctului, stabilită în trimestrul anterior datei la care s-a plătit serviciul, tarife maximale, tarife, procent din tarife, prețuri de referință, procent din prețurile de referință, prețuri de decontare, prevăzute de actele normative în vigoare care reglementează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vigoare la data efectuării plații serviciului de către asigurat;
b) pentru spitalizarea continuă: ICMx TCP, unde ICM este cel mai mare indice de case - mix, aferent spitalelor din România și prevăzut în actele normative care reglementează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vigoare la data efectuării
plății serviciului de către asigurat, iar TCP este tariful pe caz ponderat al aceluiași spital, aferent aceluiași an;
c)pentru spitalizarea de zi: o treime din suma rezultată în urma aplicării procedurii
prevăzute la lit. b).
(5)Rambursarea prevăzută la alin. (3) poate avea loc numai în situația în care
serviciul medical acordat într-un stat membru al Uniunii Europene și achitat de către
asigurat face parte din pachetul de servicii de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
b) Hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor comunitare privitoare la libertatea de prestare a serviciilor respectiv aplicarea art. 56 din Tratatul privind funcționarea UE:
Precizează faptul că, instanța de recurs, nu este ținută să soluționeze cauza având în vedere practica și soluțiile pronunțate de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, întrucât, acestea au fost pronunțate înainte de . Europeană și pentru țara noastră nu sunt opozabile, fapt care determină înlăturarea acestor susțineri.
Cu toate acestea, hotărârile pronunțate nu pot constitui temei juridic pentru efectuarea plăților privind situația în care un asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fără aprobarea prealabilă a casei de asigurări de sănătate unde este luat în evidență ca persoană asigurată.
Prima instanță și instanța de apel au procedat în mod corect cu privire la faptul că nu au ținut cont de criticile aduse și a prezentării hotărârilor CJUE, întrucât nu au fost investite cu soluționarea impactului acestora asupra legislației asigurărilor sociale de sănătate din România.
Se face referire la cauza C-120/95 Decker, dar după cum se precizează, concluziile au fost reținute cu privire situația îngrijirilor medicale din afara mediului spitalicesc, ceea ce excede speța care este spre soluționare.
Din lecturarea Jurnalului Oficial al Uniunii Europene din data de 17.12.2011, dispozitivul Cauzei C-255/09 are următorul cuprins: „întrucât, cu excepția împrejurărilor prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, nu a prevăzut posibilitatea de rambursare a cheltuielilor determinate de îngrijirile medicale din afara mediului spitalicesc efectuate într-un alt stat membru, care nu implică utilizarea unor echipamente materiale complexe și costisitoare enumerate limitativ în legislația națională sau, în cazurile în care Decretul-lege nr. 177/92 din 13 august 1992 de stabilire a condițiilor de rambursare a cheltuielilor medicale efectuate în străinătate recunoaște posibilitatea de rambursare a respectivelor cheltuieli determinate de îngrijirile medicale, a condiționat rambursarea lor de eliberarea unei autorizații prealabile, Republica Portugheză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 49 CE".
Rezultă astfel conținutul diferit în raport de cauza pe care instanță o are de soluționat.
Așa cum s-a consemnat în hotărârile atacate, recurenții reclamanți nu invocă prevederi clare și precise ale Tratatului care să le confere un drept individual la recuperarea cheltuielilor cu serviciile medicale efectuate în străinătate, iar un stat membru poate adopta norme prin care se creează o situație mai puțin favorabilă propriilor cetățeni în comparație cu cetățenii altor state membre. Astfel, prevederile interne privind rambursarea cheltuielilor la nivelul tarifelor practicate în România nu contravine niciunei prevederi a Tratatului CE.
Având în vedere dispozițiile legale aplicabile în cauza dedusă judecății pârâta intimată invocă:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate:
În conformitate cu prevederile art. 266 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, C.N.A.S este instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, având ca principal obiect de activitate asigurarea funcționării unitare și coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România.
Învederează instanței faptul că, atribuțiile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate sunt prevăzute în mod expres și limitativ în Secțiunea a II- a, art. 270 din Legea nr. 2006.
În conformitate cu art. 1 din H.G. nr. 1718/2008 privind organizarea și funcționarea Misterului Sănătății „Ministerul Sănătății este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și reprezintă autoritatea centrală în domeniul asistenței de sănătate publică".
Cu referire la obiectul excepției invocate și prin raportare la acțiunea de față, precizează faptul că atribuțiile Ministerului Sănătății sunt prevăzute în mod expres la art. 2 din actul normativ mai sus menționat, respectiv:
- elaborează politici, strategii și programe de acțiune în domeniul sănătății populației, în acord cu Programul de guvernare, coordonează și controlează implementarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniul sănătății populației, la nivel național, regional și local ( art. 2 lit. a)
- elaborează, implementează și coordonează programe naționale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică ( art. 2 lit. i)
Menționează faptul că implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate în România, ci este finanțat de la bugetul de stat, gestionat de către Ministerul Sănătății.
Pe cale de consecință, atât timp cât implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate în România, rezultă faptul că acesta nu se suportă din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate care este gestionat de CNAS, conform art. 270 alin. 1 lit. a din Legea 95/2006, ci de la bugetul de stat, care este gestionat de către Ministerul Sănătății.
Având în vedere că pentru a putea exercita acțiunea în justiție, calitatea cerută pentru acest fapt trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului ce se discută și să aparțină subiectului activ al dreptului, deoarece acțiunea are ca obiect acordarea contravalorii cheltuielilor suportate de apelanții reclamanți pentru tratamentul efectuat în Austria, prin similitudine de raționament și calitatea procesuală pasivă trebuie să aparțină subiectului pasiv al dreptului, condiție imperativă care nu este îndeplinită față de C. Națională de Asigurări de Sănătate.
Față de toate aceste considerente, solicită să se constate faptul că instituția nu are calitate procesuală pasivă și să se admită excepția astfel cum a fost formulată.
Întrucât, recurenții reclamanți au solicitat decontarea cheltuielilor ocazionate de efectuarea implantului cohlear minorei M. M., menționează faptul că această cerere este neîntemeiată, sens în care fac următoarele precizări pe care le consideră necesare pentru o judicioasă soluționare a cauzei de către instanța de judecată:
Persoanele asigurate pot beneficia de tratament medical in spațiul UE prin intermediul formularului E 112, în conformitate cu prevederile Regulamentului CEE nr. 1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială salariaților și familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității.
Actul normativ menționat reglementează necesitatea deplasării într-un stat membru pentru a beneficia de un tratament adecvat, precum și condițiile care trebuie îndeplinite în vederea autorizării de instituția competentă, respectiv, de casa de asigurări de sănătate la care solicitantul este luat în evidență ca persoană asigurată.
Astfel, pentru eliberarea formularului E 112, pentru situația trimiterii la tratament medical, Regulamentele europene stipulează obligația îndeplinirii a două condiții cumulative:
1. tratamentul respectiv se regăsește printre serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România
2. acest tratament nu se poate acorda pacientului în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obținerea tratamentului respectiv în România, luând în considerare starea de sănătate a persoanei solicitante și evoluția probabilă a bolii.
Referitor la prima condiție, fac precizarea faptului că Legea nr. 95/2006, cu modificările și completările ulterioare, la art. 210 alin. 1 lit. c) reglementează în mod expres faptul că „pachetul de servicii de bază se acordă asiguraților si cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătății, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale și alte servicii la care au dreptul asigurații si se suportă din fond. în condițiile contractului-cadru".
Menționează faptul că în speța de față această condiție nu este îndeplinită având în vedere faptul că implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate în România, ci este finanțat de la bugetul de stat, gestionat de către Ministerul Sănătății.
Pe cale de consecință, atât timp cât implantul cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază de care beneficiază asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, rezultă faptul că nu este îndeplinită prima condiție impusă de Regulamentului CEE nr. 1408 / 1971, astfel că instituția lor nu poate proceda la decontarea cheltuielilor ocazionate de implantul cohlear minorei MoIdovan M..
Precizează faptul că implantul cohlear este finanțat de la bugetul de stat, gestionat de către Ministerul Sănătății, astfel că recurenții reclamanți nu vor putea beneficia de decontarea cheltuielilor ocazionate cu implantul cohlear minorei în baza formularului E 112, o atare interpretare echivalând cu eludarea prevederilor Regulamentului CEE nr. 1408 /1971.
În ceea ce privește punctul 2 al condiției cumulative prevăzute în regulamentele europene, învederează instanței faptul că, apelanții reclamanți nu fac dovada că acest tratament nu se putea acorda pacientei în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obținerea tratamentului respectiv în România, luând în considerare starea de sănătate a minorei și evoluția probabilă a bolii. Astfel, rezultă că aceștia nu au urmat procedura stabilită de regulamentele europene, cât și cele reglementate de către actele normative naționale, fapt care determină în opinia lor, respingerea apelului, respectiv a cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiat(ă). Cu alte cuvinte, nimeni nu poate beneficia de rambursarea unor costuri a serviciilor medicale acordate în alte țări, dacă nu a epuizat toate procedurile interne de rezolvare a problemei medicale.
Precizează că, în România implantul cohlear se realizează la Institutul de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională O.R.L. "Prof. dr. D. H." București, la SPITALUL CLINIC MUNICIPAL TIMIȘOARA, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-N. și la Spitalul Clinic de Recuperare Iași. Astfel, recurenții reclamanți pentru minora M. M. ar fi beneficiat de gratuitatea serviciilor medicale și a lanțului cohlear, în condițiile în care acestea s-ar fi realizat la una dintre unitățile sanitare din România, costurile ar fi fost suportate din bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății.
Față de afirmațiile prezentate precum că se urmărește "interesul superior al copilului" întemeiat pe Convenția cu privire la drepturile copilului, se dorește a fi înlăturate susținerile prezentate.
În ceea ce privește prezentarea temeiurilor legale din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și din Contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobat prin HG nr. 324/2008, cu modificările și completările ulterioare, se dorește a se observa că decontarea dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale se realizează în ambulatoriu, se acordă pentru o perioadă determinată ori nedeterminată de către furnizorii de dispozitive medicale avizați de către Ministerul Sănătății și evaluați potrivit legii. Față de cauza dedusă judecății, aceste argumente nu justifică eludarea și nerespectarea normelor, procedurilor prevăzute în legislația internă, deci, nu poate constitui temei legal pentru a obliga C. Națională de Asigurări de Sănătate la plata unui serviciu medical și a celorlalte cheltuieli ocazionate cu aceasta, de către persoane care nu doresc să respecte legislația din România și a regulamentelor instituite de către Consiliul Europei.
Mai mult, metodologia de rambursare a cheltuielilor efectuate cu asistenta medicală în străinătate este reglementată prin Ordinul președintelui CNAS nr. 122/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea și recuperarea cheltuielilor reprezentând asistența medicală acordată în baza documentelor internaționale cu prevederi în domeniul sănătății la care România este parte, respectiv la art. 7^1 din acest Ordin.
Ceea ce este important de reținut este că, la data efectuării implantului cohlear, acest Ordin emis de către președintele CNAS a avut câteva modificări, fapt pentru care instanța trebuie să aibă în vedere legislația în vigoare la data efectuării implantului cohlear.
Este de la sine înțeles că, efectuarea unui implant, deci a unei intervenții chirurgicale asupra unui organ, semnifică o altă procedură decât cea de procurare a unui pozitiv medical - în consecință, se solicită respingerea și a acestor argumente.
La finalul întâmpinării, pârâta intimată C. Națională de Asigurări de Sănătate face un scurt rezumat al cauzelor: cauza Kohll, Cauza Miiller-Faure și van Riet, cauza Geraets-Smits și Peerbooms, Hotărârea Zvone Watts și Hotărârea, Stamelaki, prezentate și soluționate de către Curtea de Justiție a unii Europene.
Examinând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 C.pr.civ., curtea de apel consideră că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurenții reclamanți au invocat în motivele de recurs dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ. vizând încălcarea și aplicarea greșită a legii de către instanța de apel.
În ceea ce privește invocarea de către recurenți a încălcării dispozițiilor art. 34 din Constituție, art. 3 alin. 1 din Convenția din 20 Noiembrie 1989, art. 6 din Legea nr. 272/2004, art. 10 din Legea nr. 448/2006, care garantează dreptul copilului la sănătate, Curtea constată că speța de față are ca obiect rambursarea de către casa de asigurări sociale de sănătate din România a cheltuielilor medicale efectuate în străinătate, nefiind deci în discuție negarea dreptului reclamantei minore de a beneficia de tratament medical, la dosarul cauzei fiind depuse înscrisuri din care rezultă că în Timișoara, la Spitalul clinic Municipal de Urgență Timișoara, s-a desfășurat în cursul anului 2008 (anul în care reclamanta minoră a suferit operația de implant cohlear în Austria) programul național care a inclus și tratamentul surdității congenitale prin implant cohlear (f.174 din dosarul de recurs), în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr._ al Ministrului Sănătății Publice și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, respectiv Anexa nr.2. Or, conform art.34 din Constituția României, organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii. Așadar, este atributul legiuitorului de a stabili condițiile de organizare a sistemului de asigurări sociale de sănătate, iar potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Sintetizând cele mai sus arătate, instanța de recurs constată că nu se poate considera că s-a încălcat dreptul la sănătate al reclamantei minore sau interesul său superior prin nerambursarea integrală a cheltuielilor efectuate în străinătate din moment ce în țară putea beneficia de tratamentul medical al surdității congenitale prin implant cohlear ale cărui costuri ar fi fost suportate, așa cum s-a arătat mai sus, de Ministerul Sănătății prin intermediul programului național derulat în anul 2008. A fost alegerea reclamanților de a se deplasa la o clinică din străinătate pentru realizarea implantului mai sus menționat, instanța de recurs urmând a verifica dacă și în ce proporție trebuie rambursate cheltuielile aferente acestei proceduri de către pârâtele chemate în judecată.
Referitor la susținerea recurenților privind încălcarea dispoz. art.218 alin.2 lit.d și art.236 din Legea nr.95/2006 raportat la aplicarea de către instanța de apel a prevederilor Ordinului nr.122/2007, se constată că potrivit art. 71 din Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 122/2007, in vigoare la data plații serviciului medical de către reclamanți, pentru aprobarea Normelor metodologice privind rambursarea si recuperarea cheltuielilor reprezentând asistenta medicala acordata in baza documentelor internaționale cu prevederi in domeniul sanatatii la care Romania este parte: ( 1) In conditiile in care un asigurat in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania se deplaseaza . al Uniunii Europene cu scopul de a primi tratament medical, fara aprobarea prealabila a casei de asigurari de sanatate unde este luat in evidenta ca persoand asigurata, acesta suporta contravaloarea serviciilor medicale acordate. (2) La solicitarea scrisa a asiguratului, insotita de documente justificative, casa de asigurari de sanatate ramburseaza contravaloarea serviciilor medicale acordate potrivit alin. (1) si platite de acesta, la nivelul tarifelor prevazute la alin. (4). (3) Rambursarea cheltuielilor in conditiile alin. (1) si (2) se efectueaza de catre casa de asigurari de sanatate unde este luata in evidenta persoana asigurata catre asiguratul care solicita rambursarea, in lei. (…) (5) Rambursarea prevazuta la alin. (3) poate avea loc numai in situatia in care serviciul medical acordat . al Uniunii Europene si achitat de catre asigurat face parte din pachetul de servicii de baza din sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania".
Curtea reține că în mod corect tribunalul a constatat că tratamentul medical al surdității congenitale prin implant cohlear nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, a fost finanțat în anul 2008 de la bugetul de stat, gestionat de către Ministerul Sănătății în conformitate cu dispozițiile din Ordinul nr._ pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate în anul 2008.
În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor comunitare privitoare la libertatea de prestare a serviciilor, respectiv art.56 TFUE, Curtea reține că jurisprudența CJUE a statuat că principiul comunitar al libertății de prestare a serviciilor în interiorul Uniunii europene se opune unei reglementări naționale care impune obținerea de către asigurat a unei autorizări prealabile în cazul îngrijirilor medicale prestate pe teritoriul unui alt stat membru de către personalul medical neacreditat pe lângă casa de asigurări din statul de origine al asiguratului. P. deciziile Kohll și Decker s-a statuat în sensul garantării unui acces liber la serviciile străine în aceleași condiții ca in țara de origine, decontarea cheltuielilor urmând să se realizeze între beneficiarul de asigurare socială dintr-o țară membră și si instituția sa de asigurare, exact ca si cum ar fi obținut asistenta medicală în țara de origine, si astfel trebuie să se conformeze tarifelor și regulilor de compensare aplicabile în țara sa.
Așadar, deși autorizația prealabilă – pentru deplasarea în străinătate pentru tratamentul medical – nu ar fi necesară pentru decontarea contravalorii serviciilor medicale, nicio hotărâre din jurisprudența CJUE invocată de reclamanți nu prevede restituirea cheltuielilor medicale efectuate în altă țară membră decât țara de origine dacă acestea sunt mai mari decât cheltuielile care i-ar fi fost decontate în propria sa țară persoanei care a primit tratamentul. Chiar Directiva nr2011/24/UE din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere, invocată și depusă de reclamanți la dosarul cauzei, (directivă ce nu se aplică speței nefiind în vigoare la data implantului cohlear în anul 2008), prevede cu titlu de principiu la art.7 alin.4: costurile asistenței medicale transfrontaliere sunt rambursate sau plătite direct de către statul membru de afiliere până la nivelul costurilor care ar fi fost suportate de statul membru de afiliere dacă asistența medicală respectivă ar fi fost acordată pe teritoriul său, fără a depăși costurile efective ale asistenței medicale primite.
Așadar, nicio dispoziție comunitară invocată de reclamanți nu recunoaște dreptul la decontarea cheltuielilor si costurilor serviciilor medicale superioare celor practicate in tara, costurile naționale fiind cele pe care de altfel ar fi fost obligat sa le suporte si prestatorul serviciilor medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România.
P. urmare, sintetizând toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea reține că reclamanții nu se încadrează în dispoz. art.7 indice 1 din Ordinul nr.122/2007, însă conform art.56 TFUE și jurisprudenței CJUE pronunțată în interpretarea acestuia, au dreptul de a li se rambursa aceleași costuri pe care instituția lor de asigurare de sănătate le-ar fi plătit în cazul în care ar fi suportat intervenția în țară, respectiv la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara – secția clinică ORL în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr._ al Ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Deoarece tratamentul surdității prin implant cohlear a fost finanțat în cursul anului 2008 de către Ministerul Sănătății, iar acesta nu este chemat în judecată, Curtea constată că reclamanții au dreptul la decontarea de către casa județeană de asigurări a sumelor de bani pe care aceasta le-ar fi plătit în cazul în care reclamanta minoră ar fi efectuat procedura în Timișoara, sumă care este în valoare de 1252,62 lei conform adresei de la f.174 din dosarul de recurs, reprezentând contravaloarea internării în clinica ORL.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art.312 alin.1-4 și art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul împotriva Deciziei civile nr.396/A din 3.05.2012 a Tribunalului T. pe care o va modifica în sensul că va admite apelul formulat de reclamanții M. C., M. G.-C. și M. M. prin reprezentanții săi legali M. C. și M. G.-C. împotriva Sentinței civile nr._ din 20.10.2011 a Judecătoriei Timișoara pe care o va schimba în parte în sensul că va admite în parte acțiunea reclamanților și va obliga pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate T. să plătească reclamanților suma de 1252,62 lei, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că recurenții prin reprezentant au arătat cu ocazia cuvântului în dezbateri că nu solicită cheltuieli de judecată, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți M. C., M. G.-C. și M. M. prin reprezentanții săi legali M. C. și M. G.-C. în contradictoriu cu intimatele pârâte C. Națională de Asigurări de Sănătate și C. Județeană de Asigurări de Sănătate T. împotriva Deciziei civile nr.396/A din 3.05.2012 a Tribunalului T..
Modifică decizia civilă recurată în sensul că admite apelul formulat de apelanții reclamanți M. C., M. G.-C. și M. M. prin reprezentanții săi legali M. C. și M. G.-C. împotriva Sentinței civile nr._ din 20.10.2011 a Judecătoriei Timișoara pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților și obligă pârâta C. Județeană de Asigurări de Sănătate T. să plătească reclamanților suma de 1252,62 lei, menținând în rest dispozițiile sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
M. G. A.-M. N. DR. L. L.
GREFIER,
D. B.
Red. A.M.N. – 1.03.2013
Tehnored. D.B. – 2 ex./1.03.2013
Tribunalul T., Judecători: M. R., A. C.
Judecătoria Timișoara, Judecător: D. B.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 410/2013. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 367/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
