Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1193/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1193/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 2760/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1193
Ședința publică din 25.09.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R., REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. împotriva sentinței civile nr.1817/11.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul G. M., având ca obiect acordare despăgubiri în baza Legii nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicită admiterea recursului formulat de pârât având în vedere Decizia nr. 6/15.04.2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pe fond solicită respingerea în totalitate a acțiunii reclamantului.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1817/11.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 127.011 lei reprezentând daune materiale; au fost respinse restul pretențiilor ca nefiind dovedite; a fost obligat pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1500 lei reprezentând onorariu expert.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea înregistrată la 11.06.2012 reclamantul G. M. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și obligarea paratului la plata sumei de 200.000 euro (cinci sute mii euro), daune materiale.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut că prin decizia MAI nr. 200/1951 familia sa a fost răpită din casa, fiind deportată în Câmpia Bărăganului; întreaga avere rămasa în casa a fost confiscata de către autoritățile comuniste.
Având în vedere prevederile art 5 alin 1 lit b din Legea 221/2009 a solicitat sa fie despăgubit cu echivalentul valorii bunurilor confiscate, bunuri deținute de către familia sa la momentul deportării și cu echivalentul producției agricole pe perioada 1952-1989. Conform actelor de la dosar, la momentul deportării toată averea era trecută pe numele G. D. – tatăl său, astfel încât susține că se încadrează în prevederile art 5 alin 1 din lege.
Astfel, a solicitat despăgubirii pentru următoarele bunuri: animale vaci, porci, pasări; - contravaloarea culturilor agricole din anul 1951 pana în anul 1989. A arătat că la momentul deportării familiei sale cele 13 ha de teren agricol ale familiei sale erau cultivate.
Având în vedere structura culturii agricole cu care terenurile familiei erau cultivate în anul 1951, a solicitat ca această structură să fie avută în vedere și în ceea ce privește calcul despăgubirilor ce le solicită și pentru folosul nerealizat al terenurilor în perioada 1952- 1989 .
A precizat bunurile materiale ca fiind: un cazan, o batoza mare, o prăvălie, o secerătoare, o moară, un darac.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că prin Decizia nr. 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne, reclamantul împreună cu familia sa au fost deportați.
În momentul deportării le-a fost confiscată casa de locuit, terenurile agricole în suprafață de 13 ha, cultivate, și bunurile arătate în procesul-verbal întocmit la data de preluării.
La întoarcerea în . nu le-au mai fost restituite (declarațiile martorilor), iar casa a necesitat reparații pentru a fi locuită, datorită faptului că a fost degradată.
Instanța a reținut ca fiind certă existența în patrimoniul antecesorilor reclamantului doar a bunurilor arătate în înscrisurile depuse la dosar – fila 29, respectiv procese verbale, întrucât cu privire la acestea există început de dovadă scrisă întocmit de autorități în momentul preluării, înscrisuri ce au natura unui început de probă scrisă și care au putut fi coroborate cu probe testimoniale.
Având în vedere aceste considerente, instanța a constatat că în cauză a fost dovedită atât existența în patrimoniul antecesorilor reclamantului cât și faptul confiscării a următoarelor bunuri, bunuri ce se încadrează și în noțiunea de "bunuri confiscate" (astfel cum este prevăzută la art. 5 alin. 1 lit. b Legea 221/2009): culturile aflate pe terenurile confiscate în anul 1951 (32.340 lei), la care se adaugă contravaloarea următoarelor bunuri: cazan,– 2130 lei, batoză –_ lei, secerătoare – 2160 lei, moară–_ lei, un darac – 5280 lei, bunuri mobile aflate în gospodărie la data deportării, astfel cum au fost dovedite prin PVC, în valoare totală de 127.011 lei.
Cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare în Câmpia Bărăganului, instanța a constatat că este lipsit de obiect, întrucât caracterul politic al acestei măsuri administrative,dispusă în baza deciziei nr. 200/1991 a MAI este prevăzut expres prin art. 3 alin. 1 lit. e din Legea 221/2009.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat că bunurile al căror echivalent valoric a fost solicitat nu fac obiect al Legii nr. 221/2009, că reclamantul nu a urmat procedura specială reglementată de disp. Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005 și că evaluarea bunurilor nu respectă dispozițiile legale.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 304 C. pr. civ., față de disp. art. 299 și următoarele C. pr. civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Prin Decizia nr.6/2013 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr.245/29.04.2013 și obligatorie pentru instanțe conform art.3307 al.4 C.pr.civ. s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009 – temei al cererii reclamantului – pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul Legii nr.10/2001 și Legii nr.247/2005 sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Din examinarea considerentelor deciziei menționate rezultă că, în baza dispozițiilor art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, pot fi solicitate despăgubiri pentru terenuri și construcții, precum și pentru utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobile prin natură și destinație), nu și pentru alte categorii de bunuri.
Pe de altă parte, din conținutul acelorași considerente și al expunerii de motive a Legii nr.221/2009 (expunere avută în vedere și la pronunțarea sus-menționatei decizii) rezultă că este necesar ca, pentru bunurile solicitate în baza art.5 al.1 lit.b, persoana îndreptățită să fi formulat notificare în baza legilor speciale, notificare ce să nu fi fost soluționată.
Astfel, referitor la repararea prejudiciului material, expunerea de motive a legii are în vedere dificultățile legate de punere în aplicare a Legii nr.10/2001, dificultăți ce au determinat ca persoane în vârstă persecutate de regimul totalitar să nu obțină până la data elaborării proiectului de lege vreo despăgubire concretă.
Pe de altă parte, art.5 al.5 din Legea nr.221/2009 prevede că acordarea de despăgubiri în condițiile al.1 lit.b atrage de drept încetarea procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr.10/2001 sau ale Legii nr.247/2005.
Or, atât acordarea de despăgubiri în baza legilor speciale, cât și încetarea de drept a procedurilor derulate în baza acestor legi presupun legala investire a deținătorului (în sensul Legii nr.10/2001 ori al Legii nr.247/2005) cu notificarea cerută de lege, notificare ce nu a fost formulată de reclamantul din prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1, 2, 3 C. pr. civ. raportat la art.304 pct.9 C. pr. civ., instanța va admite recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1817/11.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ ; va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 1817/11.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/07.10.2013
Teh. AMT/2 ex./08.10.2013
Prima instanță: Tribunalul C.-S. –jud. M. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 367/2013. Curtea de Apel... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 404/2013. Curtea de... → |
|---|
