Revendicare imobiliară. Decizia nr. 315/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 315/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 7864/55/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 315

Ședința publică din 27.02.2013

PREȘEDINTE: Rujița R.

JUDECĂTOR: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

GREFIER:A. M. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul pârât C. T. împotriva deciziei civile nr. 140/02.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr. 6873/21.07.2010, în contradictoriu cu intimații reclamanți O. E. - D. și O. L. - I., având ca obiect revendicare imobiliară

La apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă pârâtul și reclamantul O. E. D., lipsă fiind reclamantul O. L.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței la data de 27.02.2013, de către reprezentantul reclamanților cerere de apelarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată (fax).

Reclamantul solicită reapelarea cauzei.

Instanța, față de solicitarea reclamantului și având în vedere cererea reprezentantului reclamanților, dispune lăsarea cauzei la a treia strigare.

La a treia strigare, la apelul nominal, la a doua strigare, se prezintă pârâtul, reclamantul O. E. D. asistat de av. T. F., pentru reclamantul O. L. av. T. F..

Reprezentantul reclamanților depune la dosar copia minutei Deciziei civile nr. 77/R/30.01.2013.

Pârâtul depune cerere de amânare pentru angajare apărător și cerere de suspendare și precizează că pe rolul Judecătoriei A. mai există un dosar civil care are ca obiect acțiune în grănițuire și pe care l-a înregistrat la 14.02.2013, depune copia acțiunii în grănițuire.

Instanța supune discuției cerere de amânare pentru angajare apărător și cerere de suspendare în baza art. 244 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ.

Reprezentantul reclamanților solicită respingerea cererii de amânare pentru angajare apărător având în vedere termenul la care a fost introdus recursul. De asemenea, arată că se opune suspendării .

Instanța, respinge cererea de amânare pentru angajare apărător formulată de pârât având în vedere termenul la care s-a formulat cererea și faptul că recursul a fost întocmit prin avocat. În ceea ce privește cererea de suspendare în baza art. 244 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ pârâtul nu a făcut dovada formulării plângerii penale pentru complicitate la fals și uz de fals împotriva reclamanților, iar, în ceea ce privește acțiunea în grănițuire, soluția acțiunii de față nu depinde de cererea de grănițuire depusă, instanța respinge cererea de suspendare în baza art. 244 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ.

Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Pârâtul solicită admiterea recursului conform motivelor arătate, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul reclamanților solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate în apel și fond, cu cheltuieli de judecată în recurs.

CURTEA

În deliberare constată că prin Decizia civilă nr. 140 din 2 aprilie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins apelul declarat de pârâtul C. T. împotriva Sentinței civile nr. 6873/21.07.2010, pronunțată de Judecătoria A., în contradictoriu cu reclamanții intimați O. E. - D. și O. L. – I..

În consecință, Tribunalul a menținut hotărârea primei instanțe care a admis în parte acțiunea civilă exercitată și precizată de reclamanții O. E. D. și O. L. I. în contradictoriu cu pârâtul C. T. și pe cale de consecință a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C., ., nr. 141 A, înscris în titlul de proprietate nr._/23.09.1994, compus din teren intravilan, în suprafață de 2413 mp., proprietatea reclamanților, identificat în parcele cadastrale T43 A 1962 în suprafață de 1113 mp., și T43 A 1962/1 în suprafață de 1300 mp. De asemenea a obligat pârâtul să demoleze construcția edificată pe terenul intravilan situat în C., ., nr.141 A, înscris în titlul de proprietate nr._/23.09.1994, proprietatea reclamanților, în caz contrar, a autorizat reclamanții să demoleze această construcție pe cheltuiala pârâtului, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 54.143 lei despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosință a terenului în ultimii 5 ani și a obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în sumă de 8874,96 lei.

Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în C., ., nr. 141 A, înscris în titlul de proprietate nr. 11.696/23.09.1994, compus din teren intravilan, în suprafață de 2413mp., dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, identificat în parcelele cadastrale T43 A1962 în suprafață de 1113 mp. și T43 A1962/1 în suprafață de 1300 mp. Actul doveditor care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamanților îl constituie CF nr. 2062 C., cu nr. top. 3151/3.C, intravilan în suprafață de 11.870 mp., imobil care a fost proprietatea antecesorului lor J. I., ulterior dobândit de către reclamanți, prin moștenire, conform certificatului de moștenitor nr. 688/20.04.1990.

Prima instanță a mai reținut că pârâtul este proprietarul locuinței situate în localitatea C., .. 181, imobil învecinat cu imobilul proprietatea reclamanților, situat în C., . la nr. 141 A și că acesta a recunoscut că folosește o suprafață de 0,69 ha teren situat lângă imobilul proprietatea sa, susținând că l-a primit în proprietate conform adeverinței nr.2568/1991 emisă de Comisia de împroprietărire C.. De asemenea reclamanții au susținut că, suprafața de teren ocupată de pârât este folosită de acesta fără titlu iar pe terenul din litigiu pârâtul a edificat o casă, posedând acest teren încă din anul 1991 în baza respectivei adeverințe.

Judecătoria a reținut că prin Sentința penală nr. 1745/22.08.1996 pronunțată de Judecătoria A., pârâtul a fost condamnat la amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie în legătură cu folosința suprafeței de teren disputate de părți. Potrivit raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de expertul Csurovski A., . care pârâtul a început construcția se identifică pe planul cadastral cu imobilele definite sub nr. cad. T 43/A1962 și nr. cad. T 43/A1962/1, înscrise în T.P. nr._/23.09.2994 în favoarea reclamanților, iar conform schiței de C.F., terenul se identifică cu nr. topo. 3151/3/c înscris în C.F. nr._, în proprietatea acelorași pârâți. Potrivit raportului de expertiză agricolă efectuat de expert G. T. M., de pe suprafața de teren de 2413 mp. s-ar obține anual, prin cultivarea acestuia cu tomate, un venit net de 10.828,6 lei.

Judecătoria a apreciat incidența în cauză a următoarelor dispoziții legale: art. 480, art. 483, art. 494, al. 1 și 2, art. 1073, art. 1077 și art. 1169 C. civ..

În drept prima instanță a apreciat că, în ceea ce privește stabilirea calității de proprietar asupra terenului în discuție, niciuna dintre părți nu a solicitat anularea titlului de proprietate invocat de cealaltă parte, fapt ce determină soluționarea diferendului juridic prin analiza comparativă a respectivelor titluri în vederea stabilirii a celui mai caracterizat.

Judecătoria a constatat că reclamanții dețin un titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 care este intabulat în C.F., că pârâtul exercită o folosință, sancționată deja pe cale penală, în baza unei adeverințe emise în baza Legii nr. 18/1991 fără identificarea terenului prin coordonate topografice sau cadastrale iar prin expertiză topografică s-a constatat că pârâtul a construit pe terenul înscris în C.F. în favoarea reclamanților.

În raport de aceste elemente de fapt instanța a apreciat că titlul reclamanților este superior din punct de vedere juridic titlului invocat de pârât, deoarece: conține o identificare a imobilului prin coordonatele sale topografice în timp ce titlul pârâtului nu prezintă astfel de elemente, este emis în cadrul unei faze ulterioare prevăzute de Legea nr. 18/1991 momentului în care a fost emis cel al pârâtului, este intabulat în C.F. și nu a fost anulat ulterior.

Față de aceste considerente, instanța în baza art. 480 C. civ., a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C., ., nr. 141 A, înscris în titlul de proprietate nr._/23.09.1994, compus din teren intravilan, în suprafață de 2413mp., proprietatea reclamanților, identificat în parcele cadastrale T43 A 1962 în suprafață de 1113 mp., și T43 A 1962/1 în suprafață de 1300 mp.

Referitor la construcțiile edificate de pârât pe terenul reclamanților, instanța a considerat că acesta nu se bucură de prezumția de bună credință instituită de art. 493 și 1899 C. civ., în condițiile în care acesta a fost condamnat penal pentru infracțiunea de tulburare de posesie și a continuat exercitarea folosinței asupra imobilului ulterior acestei sancționări penale și pe cale de consecință, în baza art. 494 C. pr. civ., instanța a obligat pârâtul să demoleze construcția edificată pe terenul intravilan situat în C., ., nr.141 A, înscris în titlul de proprietate nr._/23.09.1994, proprietatea reclamanților, în caz contrar, reclamanții fiind autorizați să demoleze construcția pe cheltuiala pârâtului.

Judecătoria a apreciat că, în condițiile art. 483 C. civ., reclamanții sunt îndreptățiți a beneficia de echivalentul valoric al culturilor agricole pe care le-ar fi putut obține de pe terenul ocupat ilicit de pârât. Acțiunea reclamanților a fost introdusă în data de 17.06.2009, astfel că aceștia sunt îndreptățiți să obțină de la pârâți echivalentul valoric al culturilor agricole aferenți anilor 2006, 2007 și 2008 (prin efectul limitativ al prescripției de 3 ani), pentru anul 2009 (anul introducerii acțiunii) și anul 2010 (an în care a continuat ocuparea fără titlu), ceea ce înseamnă o perioadă de 5 ani. Luând în considerare un venit net anual de 10.828,6 lei, stabilit pe calea expertizei, rezultă că pentru cei 5 ani, pârâtul datorează reclamanților suma de 4.143 lei, cu titlu de despăgubiri civile astfel că în aplicarea disp. art. 274-276 C. pr. civ., instanța a obligat pârâtul și la plata sumei de 8874,96 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorar avocat.

Prin apelul promovat împotriva hotărârii primei instanțe, pârâtul C. T. a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.

Apelantul a apreciat că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și că în mod greșit a fost obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul intravilan în suprafață de 2413 mp. situat în loc. C. . nr. 141 A, și să demoleze construcția edificată pe acest teren, având în vederea că reclamanții nu au demonstrat că sunt proprietarii acestui teren intravilan susținând inițial că terenul ar fi proprietatea lor, dobândit cu titlu de moștenire, de la J. I. și că ar fi înscris în CF.nr.2062 C. cu nr.top.3151/3.c.. Din extrasul Cf., depus de aceștia, rezultă mai multe inadvertențe fată de susținerile reclamanților și față de înscrierile din CF, astfel: în CF. suprafața de teren este în întindere de_ mp. ori reclamanții susțin că dețin în proprietate doar suprafața de 2413 mp. teren., în CF. anexa nr. l la Partea I, categoria terenului este „arabil", ori terenul pe care acesta îl posedă este intravilan, alăturat casei sale. Apelantul apreciază că, deși s-a efectuat o expertiză topografică pentru identificarea acestui teren, identificarea realizată de expert nu este reală.

Apelantul a învederat că din adeverința emisă de Primăria C. cu nr. 1400/0.03.2008, adresată reclamantului O. E., rezultă că „nu se poate identifica apartenența suprafeței din titlu de proprietate extrasului de CF.2062, întrucât nu au o evidență în acest sens". Din răspunsul exprimat de OCPI. A. la cererea sa, prin care a cerut o copie legalizată a hărții de CF în temeiul căreia susține expertul că a realizat identificarea, se arată că nu se găsește în Arhiva OCPI. A.. Harta depusă de reclamanți la ultimul termen de judecată nu poate fi copia legalizată a hărții de CF. pentru că în primul rând nu poartă viza OCPI. A., doar o ștampilă conform cu originalul pe care o poate aplica orice persoană, iar în al doilea rând OCPI. A. a comunicat că nu deține această hartă de CF. Nu s-a putut face o corespondență, așa cum a arătat și Primăria, intre suprafața din titlu și cea din CF.2062 C. până când titlu de proprietate nu este intabulat în CF. acesta nu poate fi opozabil terților pentru a pretinde lăsarea în deplină posesie a terenului. În fața terților proprietarii își justifică dreptul de proprietate în temeiul extrasului de CF, nu în baza actului prin care ar fi dobândit dreptul. Terenul din CF este identificat cu un nr. top. iar terenul din titlu este identificat cu nr. cadastral, terenul din CF. este în suprafață de_ mp. și este arabil iar cel din titlu este în suprafață de 2413 mp. intravilan, fără să fie indicată adresa de amplasament.

Apelantul a mai susținut că are în posesie o suprafață de 0,69 ha teren situat lângă imobilul proprietatea sa, dar acest teren l-a primit în proprietate conform adeverinței nr.2568/1991 emisă de Comisia de împroprietărire C.. Ca urmare atât titlul său de proprietate cit și titlul reclamanților emană de la același autor, situație în care trebuie preferat titlul său de proprietate, acesta fiind cel mai vechi, și pentru că nici un titlu de proprietate nu a fost transcris pentru a fi opozabile celui de-al treilea.

Apelantul a mai arătat că pe acest teren a edificat o casă și îl are în posesie încă din anul 1991, ca proprietar de bună credință, ca urmare nu poate fi de acord cu cererea reclamanților de a-i demola construcția pe care a edificat-o având convingerea că terenul îi aparține. Chiar și în situația în care prin absurd s-ar demonstra că terenul trebuie lăsat în posesia reclamanților, aceștia nu pot fi autorizați să-i demoleze casa fără să-i achite contravaloarea materialelor și a manoperei. Reclamanții nu au demonstrat contrariul, cum că ar fi de rea credință, iar buna credință se prezumă. Faptul că ar fi construit casa fără autorizație de construire nu are nici o legătură asupra bunei sale credințe cu privire la posesia terenului. A încălcat eventual unele norme în construcții sancționabile cu o contravenție ,dar nu a fost amendat și nici nu s-a dispus de către Primărie să demoleze construcția pentru motivul că a realizat-o cu acordul autorităților din perioada anilor 90.

Tribunalul, examinând apelul prin prisma motivelor invocate și în cadrul stabilit de art. 194-296 C. pr. civ., a apreciat că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin primul motiv invocat, apelantul susține că reclamanții nu au demonstrat că sunt proprietarii terenului în litigiu.

Conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, imobilul arabil situat în loc. C., înscris sub AI-1 în CF nr._ C., (provenita din conversia de pe hârtie a CF nr.2062 C.) cu nr. top. 3151/3/C, în suprafața de_,00 mp, formează proprietatea tabulara a lui O. L. I. (. de 1/2, și O. E. D. (B2-1) asupra cotei de 1/2 dreptul de proprietate a fost dobândit cu titlul de succesiune.

In temeiul Legii nr. 18/1991 prin reconstituirea dreptului de proprietate, reclamanții au fost împroprietăriți cu teren arabil situat în intravilanul Orașului C., și suprafața de 2413,00 mp, amplasat pe parcelele cu nr. cad. T43/A1962 și nr. cad. T43/A1962/1, aceste parcele sunt înscrise în Titlul de proprietate nr._/23.09.1994.

Identificările și măsurătorile efectuate la fata locului, au condus la constatarea faptului ca, parcelele de teren cu T43/A1962 și nr. cad. T43/A1962/1, ocupa suprafața de 2413,00 mp din . nr. top. 3151/3/c, înscrisa în CF nr._ C., în proprietatea reclamanților.

Terenul în suprafața de 5000 mp, asupra căruia paratul a dobândit dreptul de proprietate, nu a fost înscris în adeverința cu datele de identificare, iar titlul de proprietate nu a fost eliberat iar datorita acestei situații nu se cunoaște amplasamentul terenului dobândit de parat.

. care paratul a început construcția, se identifica pe planul cadastral cu imobilele definite sub nr. cad. T43/A1962 și nr. cad. T43/A1962/1, înscrise în Titlul de proprietate nr. l 1696/23.09.1994 în favoarea lui O. E. D. și O. L. I., iar conform schiței de CF, terenul în cauza se identifica cu nr.top.3151/3/c înscrisa în CF nr._, în proprietatea reclamanților.

Ori, față de concluziile precise ale raportului de expertiză, instanța apreciază că reclamanții și-au dovedit atât dreptul de proprietate cât și faptul că edificatul este ridicat de către pârât pe terenul lor.

Nu pot fi primite nici susținerile apelantului referitoare la incorectitudinea expertizei, prin răspunsul la obiecțiuni dl. expert A. Ciurovski arătând că identificările au fost efectuate cu ajutorul schiței de CF și a planului cadastral întocmit la scara 1:2000, pe care sunt evidențiate parcelele de teren înscrise în titlul de proprietate nr._/23.09.1994. Mai mult, reclamanții au și depus la dosar copia schiței de CF, semnată pentru conformitate de către arhitect.

În mod corect a apreciat prima instanță că titlul reclamanților este superior din punct de vedere juridic titlului invocat de către pârât, criteriile reținute pentru analiză fiind pertinente.

Ar mai fi de amintit că pe parcursul soluționării prezentului litigiu pârâtul a exercitat o acțiune împotriva reclamanților prin care a solicitat obligarea Comisiei Județene A. și Comisiei Locale C. la emiterea unui titlu de proprietate pentru cei 0,50 ha extravilan, de asemenea și anularea titlului de proprietate nr._/23.09.1994 emis în favoarea reclamanților – acțiunea sa fiind respinsă irevocabil.

Mai susține apelantul că a fost de bună credință la ridicarea construcției și nu poate fi obligat la plata despăgubirilor civile.

Nu poate fi primit nici acest motiv, actele dosarului dovedind exact contrariul. Astfel, prin sentința penală nr. 1745/22.08.1996 – definitivă a Judecătoriei A., pârâtul a fost condamnat la 100.000 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie. De asemenea în considerentele sentinței penale nr. 2728/11.11.2008 a Judecătoriei A. se arată că după pronunțarea sentinței anterior menționate (august 1996) C. T. a refuzat să elibereze terenul părții vătămate O. E. D. și a continuat să îl ocupe abuziv procedând chiar la construirea unui imobil pe terenul respectiv, fapt ce a determinat partea vătămată să formuleze o nouă plângere penală, înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria A. în data de 16.07.2007.

Conform adreselor nr. 8022/28.11.2007 și nr. 4946/13.06.2007 emise de Primăria Orașului C., pârâtul a edificat o construcție fără obținerea prealabilă a unei autorizații în acest sens. În data de 08.06.2007 a fost încheiat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 5064 prin care în conformitate prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările ulterioare s-a aplicat sancționarea cu amendă contravențională conform art. 26 lit. a și s-a dispus conform art. 28 desființarea lucrărilor executate fără autorizație de construire.

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că pârâtul nu se bucură de prezumția de bună credință astfel că reclamanții sunt îndrituiți conform art. 494 cod civil să solicite obligarea sa la desființarea construcției și la plata de daune interese.

Nu este întemeiat nici motivul prin care se invocă faptul că reclamanții nu ar fi dovedit întinderea prejudiciului suferit. Așa cum se apără aceștia prin întâmpinare categoria de folosință a terenului este aceeași în intravilan și este de notorietate faptul că specificul agrar al zonei este cultivarea legumelor, în special a tomatelor. Cuantumul prejudiciului suferit a fost determinat printr-o expertiză tehnică efectuată de către dl. expert G. T. M., acesta arătând că venitul net realizat pe suprafața de 2413 mp este de 10.828 lei pe an.

Nu poate fi primit nici ultimul motiv invocat, respectiv cuantumul exagerat al cheltuielilor de judecată. Se constată că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 8874,96 lei, aceasta fiind compusă din taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial în sumă de 1500 lei – onorariu rezonabil și justificat prin chitanțele fiscale depuse la dosar.

Nu poate fi reținută nici excepția autorității de lucru judecat cu privire la demolarea construcției invocată de reclamanți prin notele de ședință întrucât pe de o parte, nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză prevăzută de art. 163 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, prin sentința civilă nr._/23.11.2011 pronunțată de Judecătoria A., acțiunea a fost soluționată pe excepția prescripției, nefiind analizat fondul cauzei.

Pentru aceste considerente se constată că sentința atacată este legală și temeinică, astfel că în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca neîntemeiat.

Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs pârâtul C. T., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria A..

În motivare, pârâtul recurent a indicat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. pr. civ., arătând că i-a fost respinsă de instanță solicitarea sa de efectuare a unei noi expertize pentru identificarea terenului reclamanților înscris în titlul de proprietate nr._/23.09.1994, iar expertiza topografică care a stat la baza pronunțării hotărârilor recurate nu poate să aibă o valoare probatorie absolută, atâta timp cât nu a avut la bază un plan cadastral de delimitare și parcelare a suprafețelor de teren și amplasamentelor atribuite terțelor persoane de către Primăria C., un proces verbal de punere în posesie a reclamanților pe vechiul amplasament, harta topografică veche a CF nr. 2062 C. din care să rezulte amplasamentul suprafeței de_ mp teren arabil, precum și vecinătățile acestei suprafețe de teren, care a fost proprietatea antecesorului reclamanților, J. F., și hotărârea Consiliului Local C. prin care s-a schimbat natura juridică a suprafeței de teren de_ mp arabil, din extravilan în intravilan.

Că, schimbarea naturii juridice a suprafeței de 2413 mp, din extravilan în intravilan, a fost făcută de expert, fără a avea la bază vreun document care să confirme această schimbare, fiind evident că vechiul amplasament al acestei parcele este în extravilan, iar suprafața de teren menționată în titlul de proprietate nr._/23.09.1994 al reclamanților intimați nu se poate identifica cu terenul în suprafață de 0,69 ha, pe care îl are în posesie în baza adeverinței de proprietate nr. 2568/26.11.1991.

Recurentul a mai susținut că, deși ambele instanțe au reținut că a fost condamnat prin Sentința penală nr. 1743/1996 la o amendă penală de 100.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 221 alin. 1 C. pen., nici o instanță nu a lecturat considerentele acestei sentințe, prin care s-a arătat explicit că nu a existat un proces verbal de punere în posesie a intimaților, iar după pronunțarea acestei sentințe nu au preluat posesia asupra terenului și nu i-au solicitat să-l părăsească.

În fine, a învederat că sunt eronate aprecierile instanței conform cărora parcelele au fost identificate după o schiță topografică, întrucât s-a adresat OCPI care i-a răspuns că nu deține o asemenea schiță.

Prin completarea cererii de recurs depusă la 30.05.2012, în termen (f 11-15), a indicat și dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 C. pr. civ. și a solicitat să se dispună modificarea hotărârilor în sensul respingerii acțiunii, în cazul în care instanța apreciază că nu se impune casarea.

În motivare a reiterat faptul că se impunea efectuarea unei noi expertize, având în vedere că deține în proprietate ./3/a, iar suprafața revendicată a reclamanților este reprezentată de nr. top 3151/3/c, astfel încât construcția pe care a edificat-o nu poate fi amplasată decât pe lotul cu nr. top 3151/3/b, care nu aparține reclamanților.

Astfel, a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care în baza art. 312 alin. 3 C. pr. civ. se justifică casarea hotărârii recurate pentru administrarea probei.

Totodată, recurentul a învederat că, potrivit certificatului de moștenitor 688/1990, suprafața înscrisă în Titlul de proprietate nr._/1994 nu corespunde cu cea moștenită și că el a fost pus în posesie asupra terenului pentru care a plătit și taxe, precizând că Judecătoria s-a pronunțat asupra excepției prescripției fără a o pune în discuția părților.

Reclamanții intimați O. E. - D. și O. L. – I. au depus întâmpinare, căreia Curtea i-a conferit natura juridică a unor concluzii scrise, pentru depășirea termenului prevăzut de art. 308 alin 2 C. pr. civ., solicitând respingerea recursului pârâtului (ambele cereri).

La termenul din 26 septembrie 2012, s-a dispus suspendarea acestei cauze până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/55/2012, cauza fiind repusă pe rol la solicitarea reclamanților intimați, fiind stabilit termen de judecată pentru data de 30.01.2013.

În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. pr. civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat recursul pârâtului, pentru considerentele de mai jos.

În ceea ce privește solicitarea recurentului de a fi casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării unei noi expertize topografice, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de apel a respins această cerere în condițiile în care, potrivit art. 212 C. pr. civ. instanța s-a considerat lămurită de expertiza efectuată, iar recurentul nu a cerut, motivat, la primul termen după depunerea lucrării, efectuarea unei noi expertize, limitându-se doar la a formula obiecțiuni, la care expertul a răspuns.

În al doilea rând, Curtea are în vedere că potrivit raportului de expertiză și schiței CF, aflată la filele 207-208 din dosarul primei instanțe, schița pe care se află ștampila OCPI și semnătura arhivarului cu mențiunea că este conformă cu originalul, . care pârâtul recurent C. T. a început construcția se identifică cu imobilele definite sub nr. cad T43/A1962 și nr. cad. T43/A1962/1 înscrise în Titlul de proprietate nr._/23.09.1996 în favoarea reclamanților intimați O. E. - D. și O. L. – I., iar conform schiței de CF terenul în litigiu se identifică cu nr. top 3151/3/c, înscris în CF nr._ în proprietatea reclamanților.

Pe de altă parte, ambele instanțe au apreciat judicios că este preferabil titlul de proprietate al reclamanților, câtă vreme dreptul lor de proprietate a luat naștere ca urmare a reconstituirii dreptului lor de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, pe vechiul amplasament, iar plângerea petentului C. T. (pârâtul recurent din această cauză), având ca obiect obligarea Comisiei Locale C. și a Comisiei Județene A. la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,59 ha teren atribuit în baza adeverinței și rectificarea Titlului nr._/1999 emis în favoarea intimaților, a fost respinsă prin sentința civilă nr. 9589/24.10.2012, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2012, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 77/R/03.01.2013 a Tribunalului A..

De asemenea sunt neîntemeiate susținerile recursului privind buna sa credință la ridicarea construcției și exercitarea posesiei asupra terenului, câtă vreme a fost condamnat la amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie.

În plus, trebuie observat că argumentele invocate prin cererea de recurs vizează în cea mai mare parte aspectele legate de netemeinicia hotărârii, respectiv de aprecierea eronată a probelor, care nu mai pot face obiectul recursului din momentul abrogării punctelor 10 și 11 ale art. 304 C. pr. civ., prin OUG nr. 138/2000.

Mai mult decât atât, recurentul nu indică în mod expres în ce constă încălcarea normelor de procedură, acordarea a mai mult decât s-a cerut, nemotivarea hotărârii, actul juridic care ar fi fost interpretat greșit și nici dispozițiile legale încălcate.

În fine, nu poate fi însușită critica recurentului referitoare la pronunțarea primei instanțe asupra excepției prescripției, fără punerea ei în discuție, în condițiile în care această critică nu a făcut obiectul apelului, fiind exercitată omisso medio abia în recurs.

Față de cele de mai sus, Curtea apreciază că decizia recurată este legală, nefiind susceptibilă de casare sau modificare pentru cazurile prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 alin 1 C. pr. civ, va respinge recursul pârâtului.

În baza art. 274 C. pr. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul C. T. împotriva Deciziei civile nr. 140 din 2 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Obligă recurentul să plătească intimatului O. E. D. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.

GREFIER,

A. M. T.

Red. OG/07.03.2013

Teh. AMT/2 ex./18.03.2013

Primă instanță: Judecătoria A. – jud. C. L. D.

Instanță apel: tribunalul A. – jud. M. A., T. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 315/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA