Expropriere. Decizia nr. 146/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 146/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 2279/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ operator 2928
DECIZIA CIVILĂ NR.146/A
Ședința publică din 17 octombrie 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr.L. L.
GREFIER: M. S. L.
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de reclamanta H. M. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, împotriva Sentinței civile nr. 123 din 22.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă domnul avocat P. E. în reprezentarea reclamantei apelante lipsă și domnul avocat G. D. în reprezentarea pârâtului apelant.
Din partea Ministerului Public-P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a participat la dezbateri doamna procuror D. C. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei a depus la dosar chitanța CEC nr._/1 din 16.10.2013 pentru suma de 250 lei reprezentând diferența de onorariu pentru expertul C. D. și chitanța CEC nr._/1 din 16.10.201 pentru suma de 250 lei reprezentând diferența de onorariu pentru expertul S. I..
Reprezentantul reclamantei apelante a depus concluzii scrise învederând că nu are alte cereri de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Reprezentantul intimatului a învederat că nu are alte cereri de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public a arătat că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul apelantei reclamante a solicitat admiterea apelului reclamantei pentru motivele invocate în scris, cu cheltuieli de judecată constând în onorariul pentru expertiză și onorariul de avocat în prima instanță și apel. Față de apelul pârâtului, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Reprezentantul pârâtului a solicitat admiterea apelului declarat de pârât, fără cheltuieli de judecată și respingerea apelului declarat de reclamantă.
Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă și admiterea apelului declarat de pârât.
Notă: Se constată că pârâtul apelant nu a făcut dovada achitării diferenței de onorariu în sumă de 50 de lei pentru expertul C. D. L. și în sumă de 300 lei pentru expertul B. M., conform dispozițiilor din încheierea anterioară, acesta având obligația achitării diferențelor menționate (dispoziție executorie conform art.213 alin.2 C.pr.civ.).
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor de față constată următoarele:
Pin Sentința civilă nr. 123 din 22.01.2013, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect despăgubiri, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.2/4 din 6.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2256,34 Euro sau echivalentul în lei conform cursului oficial BNR la data plății cu titlu de despăgubiri și dobânda legală calculată asupra diferenței dintre suma acordată de 2256,34 Euro și cea în cuantum de_,69 lei stabilită prin Hotărârea nr.2/4 din 6 10 2011, începând cu data scadenței din 10 01 2012 și până în ziua plății efective, a respins restul pretențiilor solicitate, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 06.04.2012, reclamanta H. M. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, solicitând anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 2/4/06.10.2011; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor echivalente cu valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 7163 mp, respectiv suma de 31.114 euro; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 71.418,69 lei stabilită prin Hotărârea nr. 2/4 din 06.10.2011, dobândă calculată de la data de 10.01.2012; obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în data de 28 aprilie 2010 Guvernul României a emis Hotărârea 416, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.”, publicată în Monitorul Oficial, în data de 3 mai 2010.
Prin aceasta se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.”, potrivit hărții topografice prevăzute în anexă și se aprobă, de asemenea, declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
De asemenea, se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 1 suma globală estimată de 63.000 mii lei, alocată de la bugetul de stat, aprobat potrivit legii, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la cap. 84.01.03 „Transport rutier”, titlul 56.01 „Programe din Fonduri Externe Nerambursabile Postaderare” – „Programe din fondul de coeziune (FC)”. Suma prevăzută la art. 3 se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acesteia, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Respectiva sumă, care ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, însă au fost lăsați la o parte 251 de persoane, printre care și reclamanta, rămași nedespăgubiți în baza actului normativ respectiv. Pentru cei 251 a fost emis alt act, Hotărârea nr. 488 din 11 mai 2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane, și prin care se acordă sume cu aproximativ 70% mai mici decât persoanele despăgubite în 2010, respectiv, în 2010, pentru un metru pătrat de teren s-au plătit între 4 euro și 10 euro/mp, iar prin ultima hotărâre de guvern, despăgubirea a fost stabilită mult sub valoarea de piață.
Reclamanta menționează că a cerut anularea HG.488/2011, în fața Curții de Apel Timișoara, această cerere făcând obiectul dosarului_ care este în curs de judecare.
De asemenea arată că nu este de acord cu valoarea despăgubirilor stabilite prin HG 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii 255/2010 considerând că așa cum arată literatura de specialitate exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept. Din momentul exproprierii dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat.
Caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României. Aceasta prevede la art. 44 alin. 3: Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despăgubire.
În temeiul normelor constituționale anterior subliniate a fost concepută și elaborată o reglementare unitară care stabilește modalitatea de expropriere a imobilelor proprietate privată numai pentru cauză de utilitate publică și numai după o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Astfel, pe lângă normele constituționale la care a făcut trimitere în materie de expropriere face referire la disp. art. 1 din Legea 33/1994 republicată, care prevăd că exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publica, dupa o dreapta si prealabila despăgubire, de asemenea, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 prevede că în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în lista au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.
Or, HG 488/2011 precum și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010 nu țin cont nici de prevederile din Constituția României, nici de dispozițiile care rezultă din actele normative menționate, deoarece despăgubirile stabilite nu au caracter drept sau just prealabil deposedării proprietății.
Lipsa unui caracter injust al despăgubirii este recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care prin Hotărârea 416 din 2010 a stabilit ca pentru un metru pătrat de teren tot din acea zonă ca just prețul de 4 euro, nu 0,17 cenți cum a stabilit pentru subsemnații prin hotărârea pe care o atacăm.
În ceea ce privește încălcarea reglementărilor europene arată că potrivit jurisprudența CEDO se subliniază faptul că partea a doua a art.1 din Protocolul nr. 1 conține trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, și anume: privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie; privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică; privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.
De asemenea arată că și Comisia Europeană a decis cu valoare de principiu în Hotărârea din 15.01.1998 faptul că: o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Reclamanta consideră că valoarea terenului s-a stabilit în mod corect la suma de 20.468 Euro prin expertiza inițială efectuată în condițiile legii, și cu respectarea art. 11 alin. 7 din Legea 255/2010, care reglementează detaliat actuala procedură de expropriere prevede că înainte de data începerii activității comisiei prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR, va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, pe fiecare categorie de folosință.
Mai mult decât atât, prevederile Legii nr. 255/2010 conform art. 34 din acest act normativ, se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 precum și cu cele ale Codului Civil, incident în cauză fiind și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 care circumscrie procedura stabilirii cuantumului despăgubirilor.
Precizează de asemenea că valorile imobilelor incluse în expertizele întocmite pentru notarii publici, sunt valori orientative conform Legii 571/2003 și HG 44/2004 art. 77 indice 1 alin. 4, fiind valori orientative calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor și care nu pot constitui drepte despăgubiri .
Reclamantă mai arată că nu are niciun fel de elemente obiective, nearbitrare prin care să poată forma percepția și reprezentarea asupra corectitudinii stabilirii prețului mediu pe metru pătrat de teren de doar 0,17 cenți, în schimb, se află în situația de a avea reprezentarea clară asupra discriminării evidente, consecință a emiterii H.G. 488/2011 sub aspectul stabilirii diferențiate a despăgubirilor.
Aceasta deoarece la aceiași comisie locală constituită la nivelul orașului Pecica în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010 există listate toate proprietățile și persoanele în calitate de titulari ai acestora, pe care urmează să treacă tronsonul de autostradă. La fiecare dintre respectivele proprietăți, inclusiv la cele ale reclamantei, s-au stabilit ca rezultat al unor evaluări efectuate de către expertul evaluator ANEVAR U. loan R., valori de despăgubiri pe mp de teren între 4 euro si 15,54 euro, aceasta figurând cu o valoare stabilită de 4,35 Euro pe mp. și o sumă globală de despăgubire pe toată suprafața de 20.468 Euro, sumă pe care o solicită pârâtului.
Pentru a evidenția prețul infim stabilit de către Guvernul României pentru suprafețele de teren de care a fost expropriată prin HG 488/2011 și prin Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010, reclamanta face referire la evaluări de teren și rezultatul acestora, respectiv: lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A. – calculul despăgubirilor evidențiază evaluarea medie a unui mp de teren aferent zonei comunei Șeitin (din imediata apropiere a orașului Pecica) la 4 euro pe mp sub semnătura expertului evaluator B. Gheorhe membru ANEVAR; lista privind teritoriul orașului Nădlac, jud. A. - calculul despăgubirilor evidențiază valoarea medie a unui mp de teren aferent zonei orașului Nădlac (din imediata apropiere a orașului Pecica) la 4,5 euro pe mp sub semnătura expertului evaluator B. G. membru ANEVAR; Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, care conține în anexa nr. 2, cuprinzând lista imobilelor care constituie coridor de expropriere pentru lucrarea de ocolire Cluj Nord — Est pe raza localităților Cluj N. si Apahida, sumele individuale aferente despăgubirilor în cuantum cuprins între 20 euro - 25 euro pe mp, solicitând ca instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 31 din Legea 255/2010 care prevăd că orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă, respectiv, evaluarea făcută de expertul evaluator ANEVAR U. loan R..
Reclamanta mai consideră că în ceea ce privește despăgubirea propusă prin HG 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii 255/2010 este discriminatorie, încălcând drepturile fundamentale ale omului și Constituția României, respectiv art. 16 alin. 1 din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, a art. 1 din Protocolul nr. 12, art. 21 alin. 1 din Carta drepturilor fundamentale al Uniunii Europene, toate aceste dispoziții protejând drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, rezultând fără dubiu de tăgadă faptul că orice discriminare și diferențiere de tratament între cetățeni fără motive obiective bine justificate (cum ar fi acela că fondurile s-au epuizat) sunt interzise.
Guvernul României și comisia locală de aplicare a legii, însă, ignoră aceste prevederi din moment ce la interval de câteva luni, pentru o parte dintre cetățeni de pe același coridor de expropriere stabilește anumite despăgubiri însă pentru reclamantă cu 70% mai mici.
Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că aplicarea unui tratament diferit în situații comparabile reprezintă o discriminare directă. În concret, prin Hotărârea din 28.05.1985 CEDO stabilește în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli faptul că noțiunea de discriminare cuprinde în mod normal cazurile în care un individ sau un grup este tratat mai bine decât altul, fără o justificare adecvată. Pentru terenuri care posedă caracteristici identice unii proprietari au fost despăgubiți cu mai bine de 4 euro pe metru pătrat, iar subsemnații cu aproximativ 0, 17 euro în medie.
În drept, invocă dispozițiile art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 7 și art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994; art. 16 alin. 1 și art. 44 alin. 3 din Constituția României; art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului; Hotărârea din 28.05.1985 a CEDO în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli;
Pârâtul, a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata; fără cheltuieli de judecata;
Prin întâmpinare se arată că, în fapt, prin cererea de chemare in judecata s-a solicitat obligarea la plata sumelor cu titlu de daune-interese pentru suprafața de teren supusă exproprierii, teren care face obiectul exproprierii pe amplasamentul lucrări de utilitate publica "Autostrada Nadlac-A.". Consideră ca despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere atacată sunt stabilite în mod corect.
Conform Notei de Fundamentare - H.G. nr. 488/11.05.2011 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac - A.", drumurile publice din România reprezintă o componentă principală a sistemului național de transport și constituie obiectul exclusiv al proprietății publice. Prin Hotărârea Guvernului nr. 947/1990 privind modernizarea rețelei de drumuri existente și. construcția de autostrăzi în România, s-a aprobat Programul național de modernizare a drumurilor existente și construcția de autostrăzi în România, beneficiar fiind Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA
C. general al politicii Guvernului constă în asigurarea și susținerea unei infrastructuri adecvate dezvoltării obiectivelor socio-economice prin modernizarea, dezvoltarea și administrarea eficientă a sectorului rutier, cu accent pe extinderea numărului de autostrăzi, modernizarea și lărgirea drumurilor existente, a podurilor și a tuturor facilităților aferente. în vederea realizării lucrărilor de modernizare a drumurilor naționale, lucrări care privesc siguranța și securitatea națională, în contextul îndeplinirii cerințelor organismelor internaționale, având ca scop integrarea României în structurile euroatlantice, au fost demarate măsuri și programe de construcții de autostrăzi și drumuri naționale.
La momentul promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului nr. 416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local cu modificările și completările ulterioare și de Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 434/2009, pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului.
Astfel, la momentul respectiv, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 198/2004 cu modificările și completările ulterioare, expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului, planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
In prezent, cadrul legal în materie de exproprie îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 255/2010 expropriatorul are obligația de a aproba prin Hotărâre de Guvern și lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ - teritoriale.
Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Autostrada Nădlac - A." au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009,
Prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării "Autostrada Nădlac - A.", precum și suma globală estimată cu titlu de despăgubire în valoare de 63,000 mii lei, sumă rezultată din Raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere. Suma de 63.000 mii lei aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 a fost suplimentată cu suma de 17.500 mii lei prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în conformitate cu art. 4 alin 4 din Legea nr. 198/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât la data promovării hotărârii inițiale din cauza insuficienței bugetare a fost alocată de la bugetul de stat doar suma de 63.000 mii lei, suma globală necesară acestui proiect fiind de 80.500 mii lei.
Raportul a fost întocmit si cuprinde elementele constitutive ale valorii despăgubirilor aferente fiecărui imobil in parte, așa cum sunt ele prevăzute de Legea nr. 33/1994, adică prețul la care se vând, in mod obișnuit, imobilele de același fel si contravaloarea prejudiciului proprietarului prin faptul exproprierii. A fost întocmit in vederea evaluării terenului expropriat, bazându-se pe principiile exproprierii pentru cauză de utilitate publică, idei directoare declarate prin legislația in vigoare. Valoarea de despăgubire a fost estimată conform prevederilor Legii 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare specială a terenurilor compusa din valoarea reala a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Prin urmare, aceasta valoarea specială este mai mare decât o valoare de piața care reprezintă: „suma estimată pentru care o proprietate poate fi schimbată la data evaluării, intre un cumpărător decis și un vânzător hotărât, într-o tranzacție echilibrată, după un marketing adecvat, în care fiecare parte acționează în cunoștință de cauza, prudent și fără constrângeri".
În urma raportului de evaluare întocmit, proprietarii terenurilor sunt obligați să vândă, iar cumpărătorul este, la rândul sau, obligat să cumpere, amândoi fiind condiționați de proiectul de utilitate publică în cauză, și anume „Construcția Autostrăzii Nadlac - A., pe teritoriul administrativ al jud. A.". Astfel, preeminența interesului general, care este definit de art. 2, alin (1), lit. I al Legii 554/2004 a Contenciosului administrativ, ca fiind: "interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor", determină prevalarea în fața interesului privat al proprietarilor, însă determina totodată o justă și imediată despăgubire, care in concret are aptitudinea de a fi mai însemnată decât valoarea de piața a imobilului.
De asemenea, raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor si arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil, oferta competitivă, etc.
In drept a invocat Legea nr. 255/2010, precum și pe toate celelalte prevederi invocate.
Din probele administrate în cauză, tribunalul a reținut în fapt că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 2/4/05.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 7163 mp din terenul situat în Localitatea Pecica Jud. A., având număr cadastral A1/1/30/2 înscris în CF_ Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de_,69 lei, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro / mp.
Reclamanta contestă această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantei se grefează pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:
„alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 7.163 mp, ar fi de 145.095,22 lei, echivalentul a 31.621,49 euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață, se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda randament, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța apreciază că suma de 9001 euro pentru o . mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, stabilește pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp., adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta a fost și motivul pentru care tribunalul, din oficiu în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. 5 Cod proc. civ., în raport de concluziile raportului de expertiză, a solicitat unui birou notarial situat în apropierea zonei în care se găsește terenul expropriat, de a comunica instanței o copie a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în cursul anilor 2011 – 2012, cu obturarea datelor de identificare ale părților și cu păstrarea elementelor care interesau în soluționarea cauzei, respectiv: data contractului, suprafața vândută și prețul stabilit de părți.
În total, au fost depuse la dosar un număr de 19 contracte (f. 320-339), prin care s-au vândut diverse suprafețe de teren, unele mai reduse de numai 5000 mp. până la suprafețe mai mari de 6,2 ha., 6,3 ha. sau chiar 6,4 ha. de teren arabil. Toate contractele depuse la dosar datează din perioada 2011 – 2012, astfel că prețurile indicate în cuprinsul lor sunt de certă actualitate.
Dintr-o analiză sumară a acestor contracte se poate constata că, în cele mai multe cazuri, prețul de vânzare a fost de 1,3 lei/mp. În unele contracte au putut fi identificate și prețuri mai reduse, respectiv între 0,6 – 0,9 lei/mp., dar au existat convenții de vânzare a unor terenuri agricole, chiar la prețuri mai ridicate, potrivit adresei nr. 221 din data de 08.05.2012 emisă de BNP Asociații „D.” în zona Pecica s-au înregistrat în situații mai rare de 2900 – 3000 euro/ha, respectiv 0,3 euro/mp. preț pe care instanța îl va reține ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii aproximative de circulație a suprafeței de 7163 mp. expropriată de la reclamantă pentru construirea autostrăzii A. – Nădlac.
Din înmulțirea suprafeței expropriate de 7163 mp. de teren din proprietatea reclamantei, cu un preț de 0,3 euro/mp. cu cât s-au vândut terenurile în general, în ultimii 2 ani în extravilanul Orașului Pecica, rezultă o valoare de 2148,9 Euro.
Instanța nu a reținut valoarea de piață din contractele de vânzare – cumpărare de la filele 406 – 436 dosar întrucât unele contracte au fost încheiate în noiembrie 2012 cu mult după data exproprierii, este un contract izolat, mai mult terenul a fost achiziționat în vederea realizării de către vânzători a obiectului de activitate a Intreprinderii Individuale Kocsik M. „Agro press”, teren care are deschidere la DN 7 și acces direct la rețeaua de gaze nefiind astfel comparabil cu terenul expropriat de la reclamanți. La fel nici contractul din de vânzare-cumpărare din 17 05 2012 prin care o societate a dobândit un teren nu este relevant deoarece acesta are categoria de folosință curți și construcții, ceea ce nu este cazul în speță, ipoteza fiind identică și în ceea ce privește contractul de ipotecă autentificat la data de 17 02 2011. Pe de altă parte contractul autentificat la 12 august 2011 încheiat între două societăți comerciale nu este relevant față de criteriul stabilit de art.26 alin.1 și 2 din L nr.33/1994. Contractele din 2007 respectiv 2009 nu se referă la perioada supusă exproprierii neputând fi luate în considerare, iar contractele de locațiune nu sunt acte de vânzare.
Sintagma de ,, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare-cumpărare, și nu ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate din zonele locale privind imobilele de același fel, în aceeași unitate administrativ-teritorială. În aceste condiții concluziile comisiei de experți trebuie să aibă la bază prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel și din aceeași unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării lucrării.
Metodele utilizate de experți, respectiv de comparație și randament nu se regăsesc printre criteriile prevăzute expres și neechivoc de Legea nr.33/1994, și anume prețul cu care se vând în mod obișnuit, în zona în discuție, terenuri similare celui expropriat. În cazul în care experții nu au analizat vânzări efective, instanța nu poate ține seama, la stabilirea despăgubirilor, de raportul de expertiză întocmit.
În cauză nu se punea problema lipsei de tranzacții pentru perioada vizată așa cum rezultă din contractele atașate la dosar și din adresa notarului public D. S., astfel încât contractele autentice de vânzare-cumpărare exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.
Afirmația experților că în realitate părțile declară la notar un preț mai mic pentru a eluda taxele și onorariile notariale, nu este susținută de nicio probă, astfel atâta timp cât nu s-a constatat de către instanță vreo simulație privind prețul nu se pune problema înlăturării unor convenții autentice care beneficiază de prezumția de validitate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul reține a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind 5 % comisioane. Prin urmare instanța concluzionează că în cadrul despăgubirilor cuvenite reclamanților trebuie inclusă și suma de 26,7 euro, reprezentând procentul menționat din valoarea de circulație a terenului expropriat.
În schimb nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a valorii pierderii producției agricole pentru un an de zile.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta adică roadele muncii depuse. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
De asemenea nu se justifică nici acordarea unor despăgubiri suplimentare pentru dauna provocată ca urmare a interdicției de construire pe lățimea benzii de siguranță și protecție atâta timp cât terenul expropriat a fost teren agricol, iar reclamanții nu au făcut dovada că, a fost aprobat un plan urbanistic zonal care anterior exproprierii nu a schimbat categoria de folosință a terenului din teren agricol extravilan în teren cu construcții.
Argumentele și susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieței imobiliare din zonă, criteriul legal din art.26 din L nr.33/1994 nu poate fi înlăturat pe acest considerent.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, respectiv a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 2/4/06.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2256,34 Euro sau echivalentul în lei conform cursului oficial BNR la data plății cu titlu de despăgubiri și dobânda legală calculată asupra diferenței dintre suma acordată de 2256,34 Euro și cea în cuantum de_,69 lei stabilită prin Hotărârea nr.2/4 din 6 10 2011, începând cu data scadenței din 10 01 2012 și până în ziua plății efective, și a respins restul pretențiilor solicitate.
În ceea ce privește dobânda legală, a arătat că temeiul acordării acesteia îl constituie art.1 din OG nr.13/2011.
Având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte, în baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul de avocat, celelalte onorarii legate de expertize fiind compensate.
Împotriva Sentinței civile nr.123 din 22.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. a formulat recurs pârâtul Statul Român prin CNADNR SA și apel reclamanta H. M..
Prin cererea de recurs formulată, pârâtul Statul Român prin CNADNR SA solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs a arătat că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reala a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite. Prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de .. fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zona.
În concret, conform Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în mai 2011, suprafața totala ce urmează a fi expropriata este de_ mp, având o valoare de despăgubire totala de 684.356,29 lei. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanta cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către domnul Ing. G. N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 6253, și calitatea de Expert funciar membru AEF, legitimație nr. 018 și de către doamna Ec. G. N., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 1222. Valoarea de despăgubire a fost estimata conform prevederilor Legii 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare speciala a terenurilor compusa din valoarea reala a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
De asemenea, s-a susținut că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifica a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil, oferta competitiva, etc).
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Prin cererea de apel formulată, reclamanta H. M. solicită modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii in totalitate a acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și precizată, obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată cauzate atât în primă instanță cât si apel.
În motivare a arătat că prima instanță a acordat ca despăgubiri o sumă mai mică (2256,34 euro), decât cea oferită prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr.2/4 din 05.10.2011 (_,691 lei=_ euro). Așadar, prima instanță contrar scopului pentru care a demarat prezenta acțiune a decis să îi reducă despăgubirea oferită de la 9,71 lei/mp la 1,35 lei/mp. Potrivit art. 27 alin.2 din Legea 33/1994 „ despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator si nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată". Or, prima instanță încalcă evident dispoziția citată acordându-i cu peste 8 lei/mp mai puțin decât i-a oferit expropriatorul. Articolul citat este o formă a principiului conform căruia nimeni nu își poate agrava situația în propria cale de atac, care se aplică și căilor de atac propriu zise prevăzute de codul de procedură civilă. Și practica judiciară este unanimă în sensul că instanța de judecată nu poate acorda despăgubiri mai mici decât cele oferite de expropriator.
A mai invocat cp prima instanță a înlăturat din probațiune raportul de expertiză și celelalte înscrisuri - schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al expertizei si aplicarea greșită a legii. Conform art.25 din Legea 33/1994 :„Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. După cum se poate constata, legea obligă instanța să dispună efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea de despăgubire. Această expertiză s-a efectuat în prezenta cauză conform legii. Valoarea stabilită prin raportul de expertiză este o valoare reală și corectă de despăgubire, fiind apropiată de valoarea stabilită de HG 416/2010 în forma sa inițială. După cum se poate constata, expertiza efectuată stabilește valoarea de despăgubire la_,49 Euro cu ceva mai puțin decât valoarea despăgubirilor constatată inițial de către CNADNR prin expert evaluator ANEVAR U. I. R.. Din compararea valorii acestor două evaluări cu valoarea oferită prin hotărârea de despăgubire a cărei anulare o solicită se constată diferența de valoare de care reclamanta a fost privată, față cei care au încasat sumele inițial. Se solicită a se constata că expertiza efectuată s-a făcut într-un mod profesionist de către comisia de experți, iar rezultatul evaluării acesteia are la bază criterii științifice obiective, în pofida observațiilor sau obiecțiunilor sau a altor încercări de demontare de către CNADNR a evaluării făcute, răspunsul oferit de către experți a fost de natură să demonteze aceste critici prin argumentarea științifică a susținerilor. Prevederile Legii 33/1994 sunt imperative în sensul necesității efectuării expertizei evaluatorii asupra terenurilor expropriate atunci când cel expropriat este nemulțumit de cuantumul despăgubirii. Acest caracter imperativ al necesității efectuării expertizei denotă intenția legiuitorului de a da prevalentă acestui mijloc de probă în ecuația stabilirii adevărului juridic.
Cu toate acestea, prima instanță ignoră acest aspect, considerând cu privire la valoarea de despăgubire rezultată din expertiză fără nicio justificare că: (...) este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective. Prima instanță face ea însăși propriile calcule la fila 8 din sentință, ceea ce tinde către depășirea limitelor puterii judecătorești, deoarece instanța de judecată nu are competența necesară efectuării unui astfel de demers.
Prima instanță se folosește, totuși, în aprecierea valorii rezultate din raportul de expertiză ca fiind în afara realității obiective de justificarea că terenul este: situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ. Această apreciere este una absurdă, în condițiile în care, experții au ținut cont de ea în efectuarea expertizei și au făcut deprecierea care rezultă din acest aspect. Insă, localitatea Pecica este cel mai apropiat oraș de orașul reședință de județ al Jud. A., este punct de tranzit spre Occident între A. și Nădlac, are terenuri agricole cu solul de cea mai bună calitate din România. Și acestea sunt doar câteva dintre criteriile care trebuie avute în vedere în cadrul unei evaluări, nu doar faptul că este sau nu reședință de județ. Acesta este un criteriu arbitrar, valoarea se stabilește tocmai din acest motiv de către specialiști prin metode tehnice, conform legii, modalitatea de desfășurare a proceselor de judecată din țara noastră nefăcându-se în echitate, așa cum a procedat prima instanță în acest dosar. Și chiar dacă ar fi judecat obiectiv în echitate, despăgubirea stabilită ar fi trebui să fie alta, dat fiind prețurile pe care le-au încasat primii expropriați. Nicio altă probă, constând în diferite contracte de vânzare cumpărare sau raportări la valori minime din grila otariilor nu pot avea gradul de obiectivitate și de adaptare la concret al expertizelor judiciare. Aceasta deoarece contractele de vânzare cumpărare autentice prezintă de cele mai multe ori valori sub cele reale la care se desfășoară tranzacția explicabile prin intenția părților implicate de a evita costurile notariale ridicate. De asemenea valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative conform Codului fiscal art.77 ind.1 alin.4, fiind destinate exclusiv pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale."
Valoarea de despăgubire trebuie să țină cont și de lipsirea proprietarilor de libertatea de a pierde din patrimoniu terenul prin libera negociere pe care o oferă piața tranzacțiilor. Pe lângă raportul de expertiză aflat la dosar, prima instanță a făcut abstracție și de alte probe constând în înscrisuri, după cum urmează: contracte de vânzare-cumpărare, contracte de ipotecă, contract de închiriere, hotărâri de expropriere din zona adiacentă terenurilor expropriate, precum și primul raport de evaluare efectuat de expert U. R., toate cu prețuri similare celui solicitat. De asemenea concluziile parchetului sunt de „admitere a acțiunii conform probelor administrate in cauza”.
Prima instanță depășește limitele rolului activ prin depunerea unor înscrisuri în favoarea pârâtei aplicând greșit dispozițiile art. 129 alin.5 Cod pr. civilă. În concret, prima instanță a depus la dosarul cauzei, din oficiu, contracte de vânzare cumpărare din care rezultă valori de tranzacționare sub valoarea pieței aproximativ 1,34 lei/mp. Această probă este vădit în favoarea intimatei pârâte dat fiind că prezintă valori foarte apropiate de cele oferite inițial de către pârâtă, care în proces a cerut respingerea acțiunii și păstrarea valorilor minimale din grila notarilor valori sub care nu se poate vinde. Cu toate că și reclamanta a depus mai multe contracte de vânzare cumpărare de la notari diferiți din care rezultă valori de vânzare chiar mai mari decât valoarea din raportul de expertiză prima instanță nu le-a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor finale. Practic prima instanță a dat prevalentă în aprecierea materialului probator de la dosar probei depuse chiar de instanța din oficiu fiind singura probă în favoarea pârâtei. Potrivit art. 129 alin.5 din Cod pr. civilă „(...) dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc. Mai mult decât atât, prima instanță nu a depus în mod legal respectivele înscrisuri la dosar, depășind limitele rolului activ al judecătorului, care după cum putem observa mai sus sunt trasate de art. 129 alin. Cod pr. civilă. Astfel prima instanță a depus înscrisuri favorabile intimatei pârâte fără să pună în vedere acestei părți să completeze probatoriul sau să pună în discuția părților necesitatea administrării respectivei probe, așa cum impune dispoziția legală menționată Practic prima instanță a fost în situația de a aprecia asupra prevalentei dintre proba depusă de ea și probele depuse de reclamantă, ceea ce a știrbit obiectivitatea procesului de judecată.
Prima instanță a aplicat greșit art. 25 din Legea 33/1994 conform căruia pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. Rezultă indubitabil că intenția legiuitorului este fără îndoială aceea de a da prevalentă în cadrul ansamblului probator expertizei tehnice . Prima instanță însă cu nesocotirea și aplicarea greșită a dispozițiilor normative menționate a înțeles să considere elementul principal al probațiunii adresa BNP D. din care rezultă prețul de vânzare declarate de părți în perioada 2010-2012. Însăși prima instanță recunoaște în argumentare că respectiva adresă conține prețul declarat de părți ceea ce implică ideea care și există în realitate că poate exista un alt preț real de vânzare, diferit de cel declarat la notari. Acest aspect este unul de notorietate de altfel în societatea românească, făcut cu scopul de a micșora taxele care trebuie plătite cu ocazia efectuării unei tranzacții imobiliare. Cu privire la adresa depusă la dosarul cauzei nr. 221/08.05.2012 emisă de către Birou Notari Publici Asociați „ D." - care afirmă că Ia biroul său notarial nu s-au efectuat tranzacții decât cu valori derizorii de până Ia 3000 euro/ha, acesta adresă nu corespunde realității pieței imobiliare, iar prețul indicat din adresă este prețul minim din grila notarilor, preț sub care nu se poate vinde. Anterior emiterii respectivei adrese la Biroul Notarilor Publici Asociați „ D." s-au vândut terenuri și la alte prețuri, conform contractului depus la dosar de 2.5 euro /mp, contract încheiat la data de 12.08.2011, anterior emiterii adresei de către biroul notarial, având nr. de autentificare de 1608/12.08.2011. De asemenea, a depus la dosarul cauzei mai multe contracte de vânzare cumpărare de la mai multe birouri notariale BNP C., BNP Bătea, BNP M. și BNP D., toate cu preturi similare celui cerut prin acțiune.
Cu privire la raportul de expertiză întocmit de către expert evaluator membru ANEVAR G. N. cu nr. de legitimație 6253, precizează că a făcut demersuri în vederea lămuririi legalității raportului de expertiză la UNEAR (noua denumire a ANEVAR-ului) prin Adresa cu nr. de înregistrare 602/10.12.2012. Am solicitat să se comunice dacă metoda folosită de către dl. expert G. - metoda comparației prin bonitare - este sau nu conformă cu legislația în vigoare precum și cu Standardele Internaționale de Evaluare, și dacă nu, care este sancțiunea prevăzută de lege. Prin Adresa nr. 711/21.12.2012 UNEAR a comunicat că: „utilizarea acestei metode de către evaluatorii autorizați ai Uniunii constituie abatere profesională care se sancționează de către organele abilitate ale Uniunii în funcție de circumstanțele în care a fost săvârșită". Conform aceleiași adrese, „utilizarea «metodei comparației prin bonitare» la evaluarea terenurilor intravilane nu este în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare care sunt obligatorii pentru evaluatorii autorizați, membri ai Uniunii Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România.",
Reclamanta a mai invocat că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 26 din Legea 33/1994, în cadrul prețului final acordând un prejudiciu derizoriu care face abstracție de valoarea prejudiciului stabilită obiectiv pe criterii științifice de către experți tehnici judiciari în raportul de expertiză.
Cu privire la cheltuielile de judecată, arată că în primă instanță a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, onorar expert parte precum și onorar expert desemnat de instanță. Instanța de judecată în mod greșit a acordat cheltuieli de judecată infime în raport cu cuantumul total solicitat care a fost dovedit.Potrivit art. 274 Cod pr. civilă partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Prima instanță a încălcat dispozițiile art. 16 din Constituția României, art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul 12 la CEDO, art. 21 alin. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE.
Despăgubirea propusă prin HG 488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii 255/2010, precum cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturile fundamentale ale omului și Constituția României. Având în vedere toate dispozițiile din Constituția României, cât și din celelalte tratate care protejează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, rezultă fără dubiu de tăgadă faptul că orice discriminare și diferențiere de tratament între cetățeni fără motive obiective bine justificate (cum ar fi acela că fondurile s-au epuizat) sunt interzise. Guvernul României și comisia locală de aplicare a legii și prima instanță, însă, ignoră aceste prevederi din moment ce la interval de câteva luni, pentru o parte dintre cetățeni de pe același colidor de expropriere stabilește anumite despăgubiri și pentru reclamantă cu mult mai mici. Discriminarea este cu atât mai frapantă cu cât și pentru reclamantă, ca și pentru primi expropriați s-au stabilit prin raportul de evaluare al expertului U. în faza inițială valori aproximativ egale de despăgubire. Unii însă au primit despăgubirea la acele valori, iar reclamantei i s-au stabilit despăgubiri derizorii. Prin acțiunea civilă care face obiectul prezentului dosar reclamanta nu a cerut constatarea prezenței discriminării în HG 488/2011, ci constatarea și eliminarea acesteia din valoarea despăgubirilor propusă de Comisia de Stabilire a Despăgubirilor. Nu critică legalitatea HG 488/2011, așa cum dă impresia prima instanță prin motivare, ci cuantumul în sine al despăgubirii, vădit diminuată față de cea încasată de proprietarii terenurilor alăturate. Jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că aplicarea unui tratament diferit în situații comparabile reprezintă o discriminare directă.
S-a mai invocat încălcarea dispozițiilor cu privire la caracterul just al despăgubirilor, arătând că suma propusă prin HG 488/2011, Comisia de Aplicare a Legii 255/2010 și prima instanță nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, ceea ce încalcă grav dreptul de proprietate privată, fiind încălcate și dispozițiile interne și cele europene care reglementează exproprierea ca limitare adusă dreptului de proprietate privată.
Se mai arată că valoarea terenului reclamantei s-a stabilit în mod corect prin expertiza inițială efectuată în condițiile legii, prevederile Legii nr. 255/2010 conform art. 34 din acest act normativ, completându-se în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 precum și cu cele ale Codului Civil. Incident în cauză devine și art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 care circumscrie procedura stabilirii cuantumului despăgubirilor în modalitatea următoare: ,,La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum si instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului luând în considerare dovezile prezentate de aceștia ".
Pârâtul recunoaște implicit faptul că terenul reclamantei a făcut obiectul primei evaluări prin numărul pe care îl atribuie hotărârii. In concret, numărul hotărârii este compus din numărul de ordine al reclamantei în cea de-a doua hotărâre de Guvern - 2 și numărul de ordine pe care terenul reclamantei l-a avut în prima evaluare - 4. Făcând trimitere la prima evaluare prin număr just ar fi fost ca pârâtul să tină cont și de conținutul acesteia, care stabilește valoarea terenului la 4,40 Euro.
Se invocă dispozițiile art. 31 din Legea 255/2010 care prevăd că: Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă, fiind deci valabilă evaluarea făcută de expertul evaluator ANEVAR U. loan R..
S-a arătat că sunt încălcate prevederile constituționale cu privire la dreptul fundamental de proprietate a art. 44 alin. 3 . Pe cale de consecință o expropriere efectuată la un preț de 2 euro/mp conform HG 488/2011 sau o sentință civilă la un preț de 0,3 eurocenti/mp încalcă flagrat dreptul la proprietate referitor la o dreaptă despăgubire. De asemenea, prețul de 1,34 lei cu acordarea unui prejudiciu de 0,003euro/mp încalcă aceste prevederi, fiind un preț minim din grila notarilor, preț sub care conform dispozițiilor din Codului fiscal art.77 ind.1 alin 4 nu se poate declara o vânzare. Pe cale de consecință nu există despăgubire la un preț minim din grila notarilor și fără acordarea vreunui prejudiciu preț sub care nu se poate vinde, fiind încălcat dreptul de proprietate prin pronunțarea sentinței din prezentul dosar. De asemenea instanța nu face nicio mențiune referitoare la discriminare, la încălcarea tratatelor europene și a Constituției României neținând cont că dreptul la proprietate este un drept fundamental al omului, iar încălcarea acestuia atât prin Hotărârea de Stabilire a despăgubirilor cât și prin sentința primei instanțe aduce o vătămare majoră atât persoanei cât și statului de drept.
În drept, art 282-298 Cod pr civilă, art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 7 și art. 22 din Legea nr. 255/2010, art. 1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, art. 16 alin. 1 și art. 44 alin. 3 din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Hotărârea din 28.05.1985 a CEDO în Cauza Abdulaziz, Cabales și Balkardeli; alte dispoziții legale și jurisprudențiale invocate.
La termenul de judecată din 25.04.2013, având în vedere dispozițiile art.282 ind.1 C.pr.civ. și valoarea obiectului litigiului, Curtea a constatat că incidentă în speță este calea de atac a apelului, și nu a recursului.
Deliberând asupra apelurilor, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din perspectiva art.295 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Referitor la apelul reclamantei H. M., Curtea constată că exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin.3 din Constituție. Art.22 alin.3 din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispoz. art.26 din legea nr.33/1994: valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții ținând seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Stabilirea faptului dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr. 488/2011 este una corectă sau nu se poate determina doar în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, cu efectuarea unei expertize în condițiile art.25-26 din Legea nr.33/1994.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin calea de atac formulată, reclamanta invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 privind stabilirea despăgubirii, urmare a faptului că nu s-au avut în vedere criteriile imperative prevăzute de lege la determinarea cuantumului despăgubirii ce trebuie să se compună din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate care sunt în concordanță cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și jurisprudența Curții europene în materie, rezultă consacrarea legislativă a caracterului just al despăgubirii pentru imobilele expropriate, precizându-se explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Așa cum s-a pronunțat ICCJ în decizii de speță (de ex. Dec.civ. nr.572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare. În raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe se arată în mod expres că abordarea prin comparație a avut ca termeni de raportare oferte pe piața imobiliară, fiind indicate 5 oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole și, deci, nu a avut în vedere prețul cu care s-au vândut imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză, așa cum prevăd dispoz. art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994. Or, prima instanță era obligată să dispună efectuarea unei expertize potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, experții trebuind, în cadrul metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici.
Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experți care să stabilească despăgubirea conform art.22 alin.3 din Legea nr.255/2010 rap. la art.26 din Legea nr.33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părți nu a formulat obiecțiuni (critici) cu privire la această lucrare științifică.
Din raportul de expertiză întocmit în etapa procesuală a apelului, rezultă că cei trei experți au determinat valoarea terenului expropriat prin comparația vânzărilor unor imobile similare, ajungând la concluzia că această valoare este de 121.609,47 lei (f.173). În ceea ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, instanța constată că singurul prejudiciu care este cert (deși viitor, este sigur ca realizare) este reprezentat de cheltuielile suplimentare de transport în sumă de 669,92 lei, cheltuieli determinate de faptul că accesul la . reclamantei după expropriere se poate face numai prin traversarea autostrăzii în zona nodurilor (f.176 din dosar).
Referitor la dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, instanța constată că aceasta este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii. De asemenea nu a fost dovedită dauna pentru lipsa de acces întrucât reclamanta nu a probat efectuarea unor cheltuieli pentru construirea unui nou drum de acces. Aceeași concluzie se impune și referitor la dauna rezultată din scăderea valorii parcelelor în urma divizării lotului (din punctul de vedere al exploatării agricole) deoarece nu rezultă din probele administrate în cauză că acest prejudiciu este cert, sigur ca realizare.
Având în vedere toate considerentele de mai sus, în baza art. 296 C.pr.civ., va admite apelul formulat de reclamantă împotriva nr.123 din 22.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 122.279,39 lei (121.609,47 lei + 669,92 lei) cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 7163 mp teren. Va menține în rest dispozițiile sentinței civile referitoare la anularea în parte a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, la dobânda legală calculată asupra diferenței dintre suma acordată de instanță și cea stabilită prin hotărârea de despăgubire și la respingerea în rest a pretențiilor solicitate.
Referitor la apelul pârâtului Statul Român prin CNADNR SA, instanța constată că în conformitate cu dispoz. art.295 alin.1 C.pr.civ., instanța de apel poate examina cauza doar prin prisma motivelor invocate prin cererea declanșatoare a căii de atac, cu excepția vizând motivele de ordine publică. Cu alte cuvinte, simpla nemulțumire a părții cu privire la sentința recurată, fără a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală, nu este suficientă. În cauza de față, prima instanță a admis în parte cererea reclamantei. Prin cererea de recurs (calificată ca fiind cerere de apel) în esență pârâtul a expus dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu și argumentele faptului că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în mai 2011 de . a fost realizat în concordanta cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către experți membri ANEVAR, iar valoarea de despăgubire a fost estimata conform prevederilor Legii 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare speciala a terenurilor compusa din valoarea reala a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Curtea constată că susținerile pârâtului apelant au caracter general, nefiind critici punctuale și concrete ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea sau ale manierii în care a calculat despăgubirea ce-i revine reclamantei pentru terenul expropriat.
Având în vedere aceste considerente, precum și argumentele pentru care s-a constatat a fi întemeiat apelul formulat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe, în baza art.296 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat apelul pârâtului.
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga pârâtul aflat în culpă procesuală la plata sumei de 4200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel reprezentând onorariul experților achitat de reclamantă și onorariul de avocat (f.136, 445, 447, 448 din dosarul tribunalului, f.125, 139-141, 189, 192 și 194 din dosarul de apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelantul pârât Statul Român prin CNADNR SA, cu sediul în București, ..38, sector 1 în contradictoriu cu reclamanta H. M., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat P. E. B. din A., ., . împotriva Sentinței civile nr.123 din 22.01.2013 pronunțată de Tribunalul A..
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă H. M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CNADNR SA împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 122.279,39 lei (121.609,47 lei + 669,92 lei) cu titlu de despăgubire pentru exproprierea suprafeței de 7163 mp teren.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A.-M. N. Dr.L. L.
GREFIER,
M. S. L.
Red. A-MNica /6.11.2013
Tehnored. M.S.L../ 6.11.2013/ 4 ex./ 2 ex. . instanță, Tribunalul A., judecător Ș. V.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1716/2013. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 795/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
