Contestaţie la executare. Decizia nr. 920/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 920/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 16735/325/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 920
Ședința publică din 25 noiembrie 2014
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea M. M. împotriva deciziei civile nr. 581/A/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații W. E. și B. M.&ASOCIAȚII, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua apelare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care, se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsa, conform dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod proc.civ.
Instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității prezentei căi de atac raportat la dispozițiile art. 483 alin. 2 coroborat cu art. 717 alin. 1 Cod pr. civ., și reține cauza spre soluționare pe excepția invocată.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 581/A/12.06.2014 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins apelul formulat de apelanta M. M. împotriva sentinței civile nr._/2013 pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul_, în contradictoriu cu intimații W. E. și B. M. și Asociații.
Împotriva acestei decizii, a promovat cale de atac intitulată „recurs”, contestatoarea M. M., criticând hotărârea atacată prin prisma prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 7 din Noul Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din 25.11.2014, curtea, din oficiu, față de obiectul pricinii (contestație la executare) și de dispozițiile art. 483 alin. 2 coroborate cu art. 717 alin. 1 C.proc.civ., a invocat excepția inadmisibilității prezentei căi de atac, excepție ce va fi analizată cu prioritate, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ..
Astfel, dispozițiile art. 457 al. 1 C.p.c., conform cărora ”hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”, consacră principiul legalității căilor de atac.
De asemenea, potrivit art. 717 C.proc.civ. (care reglementează căile de atac în materia contestației la executare) ”Hotărârea pronunțată cu privire la contestație poate fi atacată numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 711 alin. (4) și art. 714 alin. (4) care pot fi atacate în condițiile dreptului comun. (2) Hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută. Dacă prin contestație s-a cerut lămurirea înțelesului, întinderii ori aplicării unui titlu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicție, hotărârea prin care s-a soluționat contestația va putea fi atacată numai cu apel, dispozițiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.”
În speță, Judecătoria Timișoara a fost sesizată în prezentul dosar cu soluționarea unei contestații la executare formulată împotriva actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 500/ex/2013 al B. M. & Asociații, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr._/17.04.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul_, rămasă definitivă și irevocabilă. În baza acestui titlu, executorul judecătoresc a emis diverse acte de executare silită, printre care și adrese de înființare a popririi, acte ce au fost contestate de către recurentă.
În consecință, curtea constată că, în speță, suntem în ipoteza unei contestații la executare clasice, soluționate printr-o hotărâre judecătorească pentru care art. 717 C.proc.civ. prevede o singură cale de atac, cea a apelului, de competența tribunalului, legea neprevăzând calea de atac a recursului.
Nu suntem în situațiile reglementate de art. 711 alin. 4 (împărțirea bunurilor comune în cadrul contestației la executare) și art. 714 alin. 4 (contestația la executare introdusă de o terță persoană care pretinde că are un drept real asupra bunului urmărit), ipoteze în care hotărârile pronunțate pot fi atacate în condițiile dreptului comun, și nici în cazul unei contestații privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, situații în care hotărârea judecătoriei dată în soluționarea contestației este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută.
Având în vedere obiectul pricinii și dispozițiile legale precitate, curtea constată că hotărârea Judecătoriei Timișoara era supusă doar căii de atac a apelului, soluționată de tribunal prin decizia recurată, decizie însă ce este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu prezentul recurs, ce apare a fi inadmisibil.
Pentru aceste considerente, ce fac inutilă, față de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.proc.civ., examinarea fondului susținerilor recurentei, în baza prevederilor art. 245 C.proc.civ. raportate la art. 457 alin. 1 C.proc.civ., art. 483 alin. 2 C.proc.civ., curtea constată că excepția invocată este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge prezentul recurs, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea M. M., cu domiciliul procedural ales în localitatea Coșteiu nr. 344, județul T., împotriva deciziei civile nr. 581/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații W. E., cu domiciliul procedural ales în Timișoara, . Timișoara nr.3, ., la avocat Vasii-Kolla C., și B. M.&ASOCIAȚII, cu sediul în Timișoara, Piața Ț. V. nr. 1, ..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. RC./ 26.11.2014
Tehnored. L.P. 7 ex./ 16.12.2104/5 . de apel: Tribunalul T., jud. C. C. A.
Prima instanță: Judecătoria A., jud. H. B.
← Conflict de competenţă. Sentința nr. 97/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 437/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
---|