Expropriere. Decizia nr. 152/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 152/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 2257/108/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 152
Ședința publică din 13 februarie 2014
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: M. G. JUDECĂTOR: A.-M. N.
GREFIER: S. C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta H. M., precum și de pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 3372/03.12.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat P. E. pentru reclamanta recurentă H. M. (lipsă) și avocat G. D. pentru pârâtul recurent S. R., prin CNADNR SA.
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. L. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială și, ca o chestiune prealabilă, invocă tardivitatea recursului promovat de pârât.
Instanța pune în discuție tardivitatea recursului declarat de pârât și acordă cuvântul atât sub acest aspect cât și pe fond.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea excepției tardivității recursului declarat de pârât. Pe fond, solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat în scris și respingerea recursului pârâtei, fără cheltuieli de judecată.
Avocat G. D., pentru pârâtul recurent, solicită respingerea excepției, apreciind că recursul este declarat în termen. Pe fond, solicită admiterea recursului declarat de pârât și respingerea recursului declarat de reclamantă, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de reclamantă și respingerea recursului declarat de pârât, ca tardiv.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3372/03.12.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara cu sediul Timișoara, având ca obiect despăgubiri. A fost anulată în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 9/14/06.10.2011. Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de_ lei cu titlu de despăgubiri. Au fost respinse restul pretențiilor solicitate. Totodată, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul A. a reținut că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._ la data de 17.06.2013, în rejudecare, a constatat că prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul A. la data de 06.04.2012, reclamanta Lelik M. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 9/14/06.10.2011 și plata unor despăgubiri în sumă de 17.317 euro sau corespondentul în lei la cursul valutar din data plății, pentru terenul expropriat, în suprafață de 3984 mp, cu dobânda legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat ce urmează a fi calculată de instanță, coroborată cu suma de 2840,59 lei stabilită prin hotărârea de expropriere, reprezentând dobândă calculată de la data de 10.01.2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția reclamantei și până în ziua plății efective și, totodată, obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial și onorariu expert.
În motivarea acțiunii a arătat că, urmare emiterii HG nr.416/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Nădlac-A.", s-a aprobat ca despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării suma globală de 63.000.000 lei care, deși ar fi trebuit să acopere despăgubirile pentru toți cei vizați, a lăsat la o parte un nr. de 251 de persoane, printre care și reclamantul.
Pentru aceste persoane s-a emis ulterior un alt act normativ, respectiv HG nr.488/11.05.2011, care o modifică pe precedenta și în a cărei anexă apar cele 251 de persoane rămase nedespăgubite, printre care și reclamantul, căruia i s-a calculat despăgubiri cu aproximativ 70% mai mici decât cele acordate vecinilor săi, despăgubiți în anul 2010. Cu alte cuvinte, în anul 2010, pentru un metru pătrat de teren, s-au plătit între 4 și 10 Euro/mp., iar după emiterea noii hotărâri, despăgubirea a fost stabilită cu mult sub valoarea de piață.
Prin urmare, a considerat că suma propusă prin HG nr.488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr.255/2010 nu reprezintă o justă și prealabilă despăgubire, în condițiile în care, astfel cum este consacrată în literatura de specialitate, exproprierea pentru cauză de utilitate publică este înțeleasă ca o excepție de la caracterul absolut și inviolabil al dreptului de proprietate privată, precum și de la caracterul perpetuu al acestui drept; din momentul exproprierii, dreptul de proprietate privată încetează și se naște dreptul de proprietate publică asupra bunului expropriat, iar caracterul de excepție al instituției exproprierii și condițiile în care poate opera sunt prevăzute de însăși Constituția României, care, la art.44 alin.3, statuează că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
În opinia reclamantei, atât HG nr.488/2011, cât și Hotărârea Comisiei de Aplicare a Legii 255/2010 încalcă aceste prevederi imperative și nu prezintă un caracter drept prealabil deposedării proprietății, acest aspect fiind recunoscut indirect chiar de către Guvernul României care, prin Hotărârea nr.416/2010, a stabilit că pentru un metru pătrat de teren din aceeași zonă se calculează prețul de 4 euro și nu cel de 0,17 cenți, cum s-a stabilit prin hotărârea atacată.
În dovedirea afirmațiilor, reclamanta a făcut trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a stabilit existența a trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate și anume ca privarea să fie prevăzută de lege, adică de norme interne aplicabile în materie, privarea să fie impusă de o cauză de utilitate publică și privarea să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional. Mai mult decât atât, a adăugat reclamanta că, la rândul său, Comisia Europeană a decis, cu valoare de principiu, prin Hotărârea din 15.01.1998, că o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu normele de drept intern, să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat, de maniera în care privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, indemnizare acordată titularului dreptului de proprietate.
Astfel fiind, reclamanta a subliniat că valoarea terenului a fost corect stabilită la suma de_ euro prin expertiza efectuată inițial, iar raportarea la expertizele întocmite de camerele notarilor publici, pe care Guvernul le-a avut în vedere în hotărârea care stabilește despăgubirea propusă, nu respectă caracterul rezonabil și proporțional al indemnizării și nu poate să reprezinte o despăgubire justă și dreaptă, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, luând în considerare dovezile prezentate de aceștia.
Pe cale de consecință, a considerat că raportarea strict la expertizele întocmite de camerele notarilor publici este nelegală, nefirească și nu evidențiază o justă despăgubire, iar acele valori sunt pur orientative, calculate exclusiv pentru stabilirea impozitelor, cu atât mai mult cu cât raportul de evaluare efectuat de către expertul ANEVAR U. I. R. a stabilit, pentru persoanele afectate de tronsonul de autostradă, valori de despăgubiri între 4 și 15,54 Euro/mp., iar reclamantul figura cu o valoare stabilită de 4,35 Euro/mp, cu o sumă globală de despăgubire în cuantum de 17.317 Euro.
Ca atare, a considerat că această sumă a fost corect stabilită, luând în considerare și diferența foarte mare între valorile terenurilor pe metru pătrat stabilite de expertiza independentă în documentul numit „Tabel cu valorile de despăgubire al terenurilor ce urmează a fi expropriate de pe teritoriul administrativ al orașului Pecica în vederea construcției autostrăzii Nădlac - A." și cele evidențiate în anexa aferentă HG nr.488/2011, în același sens fiind și Lista privind teritoriul comunei Șeitin, jud. A., Lista privind teritoriul orașului Nădlac și Hotărârea Guvernului României nr. 573/01.06.2011, prin care se stabilesc, pe metru pătrat, valori de câteva ori mai mari față de cele calculate prin hotărârea de expropriere.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea acțiunii.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând, în esență, că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.
Arată că, la momentul promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului nr.416/2010, procedurile de expropriere aplicabile au fost cele prevăzute de Legea nr.198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local și de Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 434/2009 pentru acele imobile proprietate privată care se regăsesc pe culoarul de expropriere aferent proiectului, prevederi în baza cărora expropriatorul a întocmit o documentație tehnico-economică cuprinzând date privind încadrarea lucrării în planurile de urbanism și amenajare a teritoriului și planuri cu amplasamentul lucrării care conțin delimitarea suprafețelor și a construcțiilor propuse spre expropriere.
În prezent, a afirmat pârâtul, cadrul legal în materie de expropriere îl reprezintă Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, iar potrivit art. 5 din această lege, expropriatorul are obligația de a aproba, prin hotărâre de guvern, lista proprietarilor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ – teritoriale; indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Autostrada Nădlac - A. au fost aprobați prin Hotărârea Guvernului nr. 1480/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 416/2010 s-a aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele situate pe amplasamentul lucrării, precum și suma globală estimată, cu titlu de despăgubire, în valoare de 63.000.000 lei, rezultată din raportul de expertiză întocmit de către un expert autorizat ANEVAR, angajat de către expropriator, în conformitate cu vechiul cadru legislativ în materie de expropriere; această sumă a fost ulterior suplimentată cu 17.500.000 lei, prin Hotărârea Guvernului nr. 1248/2010, în situația în care suma globală necesară acestui proiect era de 80.500.000 lei.
În raport de prevederile art.11 din Legea nr.255/2010, s-a procedat la evaluarea proprietăților imobiliare expropriate de către un evaluator specializat, ing. G. N., membru ANEVAR, stabilindu-se, în conformitate cu standardul internațional IVS, că suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de 865.211 mp, cu o valoare totală a despăgubirilor în cuantum de 684.356,29 lei.
Așadar, a concluzionat pârâtul că atât timp cât raportul de evaluare a fost întocmit analizând piață specifică a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea, oferta competitiva, etc.), hotărârea de expropriere este temeinică și legală, iar susținerile reclamantului sunt nefondate și se impune respingerea acestora ca atare.
Pentru termenul din 16 mai 2012 s-a depus la dosar cerere de introducere în cauză a numitei H. M. în calitate de moștenitoare a reclamantei Lelik M., dat fiind faptul că aceasta a decedat iar potrivit certificatului de moștenitor depus la dosar cu nr.69/03.05.2012, H. M. este moștenitoarea reclamatei în calitate de fiică.
Prin concluziile scrise depuse la data de 07.11.2012, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că expertiza efectuată în cauză nu este concludentă pentru stabilirea valorii despăgubirilor întrucât nu a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.
A susținut că această expertiză nu pornește de la prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel situate în aceeași unitate administrativă, ci de la oferte culese de pe internet care prezintă semne de întrebare privitoare la veridicitatea și concludența acestora.
A solicitat instanței a observa că, în urma apariției Legii nr.255/2010, valoarea despăgubirilor propuse a fi plătite expropriaților a fost stabilită prin efectuarea unei expertize care respectă cerințele legislative apărute în urma publicării acestei legii, care a fost efectuată de . și care a stabilit o valoare justă ce trebuie acordată persoanelor expropriate.
La termenul din 23.01.2013 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că majorează pretențiile de la pct.2 al acțiunii în sensul că solicită obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei la data plății a sumei de_ euro în locul sumei de_ euro solicitat inițial, menționând că suma de_ euro reprezintă prejudiciul conform raportului de expertiză efectuat în cauză.
Prin concluziile scrise depuse în data de 23.01.2013, reclamanta a arătat că își susține acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată, apreciind că valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia constituită în condițiile Legii nr. 33/1994 este o valoare reală și corectă, iar prin compararea acestei valori cu cea oferită prin hotărârea de despăgubire se poate constata existența unei diferențe de care reclamantul a fost privat față de persoanele despăgubite inițial.
A adaugat că expertiza a fost efectuată în mod profesionist și este bazată pe criterii științifice obiective, răspunsul experților fiind de natură a demonta observațiile și criticile aduse de pârât cu privire la evaluarea terenului.
În opinia sa, nicio altă probă administrată în cauză nu prezintă gradul de obiectivitate și de adaptare precum cel al expertizei judiciare, iar contractele de vânzare-cumpărare depuse de instanță din oficiu prezintă valori cu mult sub cele reale la care se desfășoară tranzacția, tocmai din intenția părților de a evita costurile notariale ridicate.
Prin sentința civilă nr. 571/13.02.2013 s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamanta H. M. în calitate de moștenitoare al defunctei Lelik M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii reprezentat prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect expropriere.
A dispus anularea în parte a Hotărârii de despăgubiri nr. 9/14 din data de 06.10.2011 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.256/2010 cu privire la valoarea despăgubirilor și obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 4780 lei cu dobândă legală calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii stabilită de instanță și suma de 2840,59 lei stabilită prin Hotărârea Comisiei nr.9/14 din data de 06.10.2011 începând cu data de 10.01.2012 până la data plății pentru exproprierea suprafeței de 3984 mp. de teren arabil.
A obligat pârâtul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 571/13.02.2013 au declarat recurs, deopotrivă, atât reclamanta H. M., cât și pârâtul S. R., prin CNADNR – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Prin decizia civilă nr. 817/R Curtea de apel Timișoara a admis recursurile declarate de reclamanta H. M. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, împotriva sentinței civile nr. 571/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, având ca obiect expropriere.
A casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare în fond la Tribunalul A..
În considerente a reținut că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv a unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art. 312 alin. 3 și 61 Codul de procedură civilă. A considerat necesar ca experții să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, și să se țină seama și de celelalte critici aduse prin cererea de recurs.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la data de 17.06.2013 la Tribunalul A. cu nr._, prin Încheierea din data de 24.09.2013, instanța dispunând efectuarea suplimentului expertizei conform considerentelor deciziei de casare, obligatorii pentru instanța de fond.
Prin încheierea ședinței publice din data de 24.09.2013, s-a dispus experților L. Ș., Bănuțiu E. și B. M. să efectueze un supliment de expertiză potrivit considerentelor deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, iar la data de 22.10.2013, s-a depus la dosar această probă.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. nr. 9/14/06.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 3984 mp, din terenul situat în localitatea Pecica, județul A., având nr. cadastral_ și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,713 lei/mp, iar reclamantul a contestat această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamantei este grefată, într-adevăr, pe dispozițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 conform cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr. 255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
În cauză sunt incidente prevederile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, conform cărora: „alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; alin.2 ,,La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art. 481 din Codul civil, ori, se remarcă faptul că Legea nr. 255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr. 488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr.488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea guvernului, iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.
Potrivit îndrumărilor Curții de Apel Timișoara din decizia de casare, s-a efectuat un supliment de expertiză, în cadrul căruia experții pentru stabilirea valorii de piață a terenului expropriat, au utilizat metoda comparației (primul criteriu de comparabilitate l-a constituit localizarea - extravilanul localității Pecica, pentru eventualele diferențe efectuându-se corecții conform ghidurilor metodologice de evaluare).
În urma procesului de evaluare a rezultat, conform fisei anexate, valoarea de piață unitară pentru terenul evaluat, de 3,70 euro/mp.
Experții au mai precizat că valoarea obținută este similară cu cele obținute prin metoda comparațiilor cu analiza statistică, metoda comparațiilor cu utilizarea de oferte vânzare terenuri respectiv metoda de randament (ultimele doua utilizate în raportul de expertiza inițial).
Având în vedere valoarea de piață unitară obținută în prezentul supliment la raportul de expertiză elaborat în acest dosar ( 3,70 euro/mp) și explicațiile referitoare la daune, din raportul de expertiză efectuat în prima judecată asupra fondului rezultă: valoarea terenului –_ lei.
În raportul de expertiză se arată că dacă un proprietar de teren dorește să-și cumpere o altă parcelă de teren cu o suprafață identică (sau apropiată) cu suprafața terenului expropriat, acesta va avea o cheltuială în plus față de valoarea de bază a terenului. Cheltuiala în plus este formată din suma mai multor cheltuieli suplimentare cum ar fi: comision din prețul noului teren plătit unei agenții imobiliare, taxe privind transcrierea terenului și alte cheltuieli neprevăzute (culegeri de informații despre terenuri similare supuse procesului de vânzare, deplasări la fața locului, agentul imobiliar, la oficiul de cadastru, primărie, etc.).
Prin urmare, instanța a apreciat că aceste daune se cuvin reclamantei, totalul acestora fiind 3287 lei.
În ce privește dauna datorată ca urmare a necultivării terenului instanța a apreciat că aceasta nu poate fi acordată, în condițiile în care reclamantul nu a făcut vreo dovadă că, anterior exproprierii, suprafața de teren ar fi fost cultivată.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța a pronunțat soluția mai sus menționată.
Privitor la cheltuieli de judecată, s-a reținut că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de „culpa procesuală a părții care cade în pretenții”, astfel a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea Raportului de expertiză efectuat în dosarul cauzei.
Împotriva Sentinței civile nr.3372 din 3.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. au formulat recurs atât reclamanta H. M., cât și pârâtul S. R., reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanta H. M. a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate în baza art. 304 pct. 8, 9 coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă în sensul admiterii acțiunii introductive inclusiv cu privire la petitul 3, respectiv obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre despăgubirile acordate de către instanță și despăgubirile de 2840,59 lei propuse inițial de pârâtă, dobândă calculată de la data de 10.01.2012 și până în ziua plății efective;
S-a solicitat menținerea sentinței primei instanțe cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate de_ lei, precum și cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 1500 lei.
În motivarea cererii de recurs reclamanta a arătat că art.1 din OG 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, prevede următoarele:
(l)Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești
(2)Dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie.
(3)Dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare,
(4)Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanță privește atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
(5)Prin dobândă se înțelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci și alte prestații, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinței capitalului.
De asemenea, art. 6 din OG 13/2001 prevede că: Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. în lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.
Or, în cazul despăgubirilor care se cuvin reclamantei se impune plata de către pârât a dobânzii legale, cel puțin pentru diferența dintre suma propusă inițial prin HG și cuantumul oferit de către instanță în baza expertizelor efectuate, așa cum s-a solicitat în acțiunea introductivă.
Cu privire la momentul de la care se calculează dobânda legală s-a considerat că data de la care curg aceste dobânzi este 10.01.2012 deoarece aceasta este data scadentă la care trebuia plătită contravaloarea despăgubirii pentru terenul expropriat, adică a 90-a zi de la data emiterii Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 9/14 din data de 05.10.2011.
Art. 21 din Legea 255/2010 prevede că în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor expropriatorul efectuează prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora.
Or, pârâtul nu a pus la dispoziția reclamantei și nici nu a plătit diferența dintre suma infimă oferită prin hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă pe cale administrativă și despăgubirea justă stabilită de către instanța de judecată. În aceste condiții, se impune obligarea pârâtei și la plata către reclamantă a dobânzii legale conform petitului nr. 3 din acțiunea introductivă.
In drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 Cod pr civilă, OG 13/2011, precum și celelalte dispoziții legale menționate.
Prin cererea de recurs formulată, pârâtul recurent a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivare a arătat că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reala a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite. Prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de .. fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zona.
În concret, conform Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în mai 2011, suprafața totala ce urmează a fi expropriata este de_ mp, având o valoare de despăgubire totala de 684.356,29 lei. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanta cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către domnul Ing. G. N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 6253, și calitatea de Expert funciar membru AEF, legitimație nr. 018 și de către doamna Ec. G. N., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 1222. Valoarea de despăgubire a fost estimata conform prevederilor Legii 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare speciala a terenurilor compusa din valoarea reala a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite .
De asemenea, s-a susținut că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifica a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil, oferta competitiva, etc).
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 pârâtul recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta recurentă a invocat tardivitatea formulării cererii de recurs de către pârât, instanța punând în discuție această excepție termenul de judecată din 13.02.2014.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea de apel reține următoarele:
În ceea ce privește excepția de tardivitate a recursului formulat de pârât, Curtea reține că potrivit disp.art.301 C.proc.civ." Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel".
Nerespectarea termenului imperativ pentru declararea recursului determina decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, in condițiile prev.de art. 103 alin.1 C.proc.civ., cu excepția situațiilor prev.de art.103 alin.2 C.proc.civ. a căror incidență însă nu a fost probată în speță.
Sentința civilă recurată a fost comunicata pârâtului la data de 17.12.2013 (fila 70 dosar fond), iar calea de atac a recursului a fost declanșata in data de 16.01.2014, fiind încălcat astfel termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii date de prima instanță. Prin urmare, recursul declarat de pârât împotriva Sentinței civile nr.3372 din 3.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. apare ca fiind tardiv formulat, urmând a fi respins în baza art.312 alin.1 C.pr.civ.
În ceea ce privește recursul reclamantei, se constată că aceasta solicită acordarea dobânzii legale aferente diferenței dintre suma de_ lei stabilită de instanță drept despăgubire și suma de 2840,59 lei acordată inițial de expropriator, începând cu data de 10.01.2012.
Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.1 din Legea nr.255/2010 rap. la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, s-a constatat că despăgubirea cuvenită reclamantei pentru exproprierea suprafeței de teren în litigiu este de 69.028 lei, acesta fiind echivalentul corect pentru imobilul expropriat ce trebuia prevăzut în hotărârea de stabilire a despăgubirilor emisă de comisia pentru aplicarea Legii 255/2010. Această sumă reprezentând justa despăgubire pentru bunul expropriat trebuia plătită de pârât în condițiile art.21 din Legea nr.255/2010, fiind deci scadentă la data de 10.01.2012, dată de la care a solicitat reclamanta acordarea de dobânzi legale. Prin urmare, conform dispoz. art.1 alin.3 din OG13/2001, în baza art.312 alin.1-4 C.pr.civ., Curtea va admite recursul formulat de reclamanta recurentă H. M. împotriva Sentinței civile nr.3372 din 3.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. pe care o va modifica în parte în sensul obligării pârâtului și la plata dobânzii legale aferentă diferenței dintre suma de_ lei stabilită de instanță drept despăgubire și suma de 2840,59 lei acordată inițial de expropriator, începând cu data de 10.01.2012 și până la data plății, fiind menținute în rest dispozițiile sentinței recurate.
Având în vedere că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, instanța nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca tardiv recursul formulat de recurentul pârât Statul Român prin CNADNR SA împotriva Sentinței civile nr.3372 din 3.12.2013 pronunțată de Tribunalul A..
Admite recursul formulat de reclamanta recurentă H. M. împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamantă și a dobânzii legale aferentă diferenței dintre suma de_ lei stabilită de instanță drept despăgubire și suma de 2840,59 lei acordată inițial de expropriator, începând cu data de 10.01.2012 și până la data plății.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. M. G. A.-M. N.
GREFIER,
S. C.
Red. A.M.N. – 26.02.2014
Tehnored. S.C. - 2 ex./26.02.2014
Tribunalul A., Judecător: T. B.
| ← Expropriere. Decizia nr. 141/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 476/2014. Curtea de... → |
|---|
