Pretenţii. Decizia nr. 437/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 437/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 24430/63/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 437
Ședința publică din 14.05.2014
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. C. împotriva deciziei civile nr. 745/20.11.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul S. R., REPREZENTAT PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții.
Instanța constată că mersul dezbaterilor au avut loc în ședința publică din 07.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei hotărâri, când instanța a amânat pronunțarea pentru 14.05.2014.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 479/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat cererea formulată de reclamantul B. C. împotriva pârâtului S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea din 14.12.2012 înregistrată la Tribunalul D., reclamantul B. C. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca ,prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să plătească despăgubiri în sumă de 202.400 lei reprezentând contravaloarea construcțiilor în număr de opt prevăzute de inventarul din anul 1949 al fermei din extravilanul comunei Ghilad, județul T., proprietatea autorilor său, L. G., L. M. și L. P., confiscate în baza Decretului nr.83/1949 și anume: clădire locuință personal 249 m.p., clădire locuință lucrători 170 m.p., grajd 370 m.p., cocini 40 m.p., magazie cereale 198 m.p., pătul 72 m.p., fânar 196 m.p., 2 fântâni adânci de 15 m.
În motivare, a arătat că imobilele au fost proprietatea autorilor săi ai cărui unic moștenitor este. Prin sentința civilă nr.367/12.05.2009 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, rămasă definitivă prin respingerea recursului Instituției Prefectului T. - Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor T., s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamantul este unicul moștenitor al antecesorilor săi potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr.1/2000 și ca are dreptul la despăgubire pentru construcțiile enumerate,iar organele administrative ale Statului au fost obligate să întocmească documentația pentru plata despăgubirilor.
A mai învederat că valoarea despăgubirilor a fost stabilită de expertiza tehnică efectuată în cadrul dosarului cu nr._ la 56.222 lei, dolari SUA, nefiind contestată.
Demersurile sale pentru executarea hotărârilor judecătorești au rămas infructuoase timp de aproape 3 ani, iar la un moment dat i s-a comunicat că cererea pentru realizarea dreptului de creanță se află în studiu la Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților unde ar fi înregistrat sub nr._/31.01.2011.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele acte: notificarea din 16.12.2011, decizia civilă nr.1494/R/17.12.2009, pronunțată de Tribunalul T., sentința civilă nr.367/12 mai 2009, pronunțată de Judecătoria D., în dosarul nr._, raport de expertiză tehnică-judiciară, cu anexa nr. și anexa nr.3, formular de inventarierea și evaluarea patrimoniului.
La data de 22 ianuarie 2013, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței a Tribunalului D., excepția prescripției acțiunii, excepția netimbrării; pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Excepția de necompetență a fost admisă de către Tribunalul D., care prin Sentința Civilă nr. 18/05.02.2013 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei D..
Pentru admiterea excepției s-a reținut că acțiunea dedusă judecății a fost întemeiata pe prevederile Legii 1/2000, dat fiind că prin sentința civilă nr .367/12.05.2009 a Judecătoriei D. rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, Comisia Locala Ghilad și Comisia Județeană T. au fost obligate să procedeze la întocmirea documentației necesare pentru acordarea despăgubirilor conform dispozițiilor cuprinse în Titlul VII al Legii 247/2005, despăgubiri pe care reclamantul le solicită și pe calea prezentei acțiuni și pe prevederile art. 998 și urm C. civ.
În temeiul prevederilor art. 137 alin. 1 C. pr. civ., instanța este datoare să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care, din oficiu, instanța a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat, raportat la prevederile art. 137 și art. 166 C. pr. civ.
Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea unei hotărârii, sau cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Prin Sentința civilă nr. 367/12.05.2009 a Judecătoriei D. rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1494/R/17.12.2009 a Tribunalului T. s-a constatat cu valoare de lucru judecat că petentul B. C. are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, pentru construcțiile în prezent demolate care au existat pe exploatația agricolă a autorilor săi, în calitate de moștenitor legal după defuncții L. G., L. M. și L. P., în temeiul disp. art. 31 alin. 1 din L. 1/2000, astfel cum a fost modificată și completată, iar ca o consecință a acestei stări de fapt a fost obligat S. R. - în cazul concret ( dată fiind reprezentarea conferită prin legile speciale) acesta fiind reprezentat de către Comisia Locală de Fond Funciar din cadrul Primăriei Ghilad și Comisia Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată Asupra Terenurilor din C. Instituției Prefectului Județului T.-să procedeze la întocmirea documentației necesare pentru acordarea despăgubirilor conform dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată și completată.
Puterea de lucru judecat nu este reglementată în mod expres ca un efect al hotărârii judecătorești ci ca o prezumție legală prin art. 1200 pct. 4 C. civ. și ca o excepție procesuală - prin art.166 cod procedură civilă.
Efectele puterii de lucru judecat prezintă un aspect negativ, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.
În speța de față, reclamantul nu mai poate cere despăgubiri pentru acele construcții preluate de stat și asupra cărora i s-a recunoscut irevocabil dreptul la despăgubiri,cita vreme această hotărâre nu și-a pierdut puterea executorie ci se află în fază de executare ( o fază de executare atipică, dar singura prevăzută de lege pentru aceste situații special reglementate ),atâta timp cât prin hotărârile date în litigiul anterior s-a stabilit cu putere de lucru judecat că domnia sa „are calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, pentru construcțiile în prezent demolate, care au existat pe exploatația agricolă a autorilor săi, în calitate de moștenitor legal după defuncții L. G., L. M. și L. P., în temeiul disp. art. 31 alin. 1 din L. 1/2000, astfel cum a fost modificată și completată”, iar ca o consecință a acestei stări de fapt a fost obligat S. R. să procedeze la întocmirea documentației necesare „pentru acordarea despăgubirilor conform dispozițiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificată și completată”
Un alt efect al „lucrului judecat” este exclusivitatea, care face să nu fie posibil un nou litigiu dacă exista tripla identitate de părți, obiect și cauză dar și obligativitatea care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești.
Prin cererea de față, același reclamant, în virtutea acelorași temeiuri de drept și, mai mult, invocând chiar domnia sa autoritatea de lucru judecat a hotărârii mai sus menționate pretinde, din nou, obligarea Statului R. ( prin alt reprezentant - Ministerul Finanțelor, reprezentativitate care nu prezintă relevanță, întrucât autoritatea care reprezintă statul este dată de lege, iar nu atribuită de către parte) la plata acelorași despăgubiri – suma de 202.400 lei, reprezentând contravaloarea celor „8 construcții pentru care s-a constatat că am un asemenea drept prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe din jud. T.” .
În considerarea acestor efecte ale puterii de lucru judecat, expresiile „putere de lucru judecat” și „autoritate de lucru judecat” nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, ceea ce nu e valabil sau cu putere de lucru judecat, cum este în speța de fașă, când se invoca obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.
Prin urmare, reținând puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 367/12.05.2009 a Judecătoriei D. rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1494/R/17.12.2009 a Tribunalului T. pronunțată anterior, prin care s-a statuat asupra situației despăgubirilor solicitate și prin prezenta acțiune – instanța a respins cererea formulată.
Prin decizia civilă nr. 745/20.11.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost admis.
În consecință, sentința a fost schimbată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată ca lipsită de interes.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, pe calea apelului, reclamantul a solicitat anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la Judecătoria D., cu cheltuieli de judecată, considerând că hotărârea este nelegală și netemeinică.
În motivare, a arătat că hotărârile judecătorești reținute ca prim element al incidenței autorității lucrului judecat au fost pronunțate la demersul său, deoarece a atacat hotărâri administrative care-i contestau dreptul la despăgubiri. Au fost infirmate aceste hotărâri și s-a constatat irevocabil dreptul la despăgubiri pentru cele 8 construcții demolate abuziv. Nicicând în acest prim proces și în hotărârile judecătorești pronunțate nu a cerut obligarea administrației la plata acestor despăgubiri, ceea ce ține de o acțiune în realizarea dreptului - pe care a pornit-o în al doilea proces, ca urmare a refuzului categoric de recunoaștere a puterii lucrului judecat a hotărârilor inițiale și de conformare.
De aici, o primă critică: nu există identitate în ce privește obiectul proceselor. Nelegal s-a pronunțat sentința, deoarece nu există identitate între constatarea dreptului său la despăgubiri și a tuturor consecințelor administrative ale acestora și cea de-a doua acțiune în realizare pe care a introdus-o datorită încălcării dreptul său și a hotărârilor judecătorești anterioare.
A arătat că dacă fundamentul dreptului său la despăgubiri se află în dispozițiile art. 480 C. civ. și ale Legii nr. 1/2000, pentru constatarea existenței lui, același temei - care a justificat constatarea dreptului - l-a invocat în cea de-a doua acțiune, dar există diferențe între acestea sub aspectul efectelor sale. Atât timp cât prima dată l-a invocat pentru constatare, nimic nu-l împiedică să îl invoce a doua oară pentru realizarea dreptului.
A arătat că, existând acest refuz declarat de rezolvare, nici un argument nu îi închide calea judecătorească pentru realizarea dreptului său în condițiile în care au trecut 13 ani de la depunerea cererii pentru rezolvarea administrativă și peste 3 ani de la pronunțarea hotărârii judecătorești.
În drept, a invocat prevederile art. 297 C. pr. civ.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate precum și în baza art. 295 C. pr. civ., instanța a reținut că, prin cererea de chemare în judecată formulată în prezentul dosar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor despăgubiri în sumă de 202.400 lei, reprezentând contravaloarea construcțiilor în număr de opt prevăzute de inventarul din anul 1949 al fermei din extravilanul comunei Ghilad, județul T., proprietatea autorilor său, L. G., L. M. și L. P., confiscate în baza Decretului nr.83/1949 și anume: clădire locuință personal 249 m.p., clădire locuință lucrători 170 m.p., grajd 370 m.p., cocini 40 m.p., magazie cereale 198 m.p., pătul 72 m.p., fânar 196 m.p., 2 fântâni adânci de 15 m.
Prin sentința civilă nr. 367/12.05.2009 a Judecătoriei D. rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1494/R/17.12.2009 a Tribunalului T. s-a soluționat cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Ghilad și Comisia Județeană de Fond Funciar T. prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 89/3 din 30.02.2007 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor T. având ca obiect aceleași 8 construcții.
Cele două cereri de chemare în judecată, a reținut tribunalul, au obiecte diferite, sunt întemeiate pe două cauze juridice diferite și privesc părți diferite, excepția autorității de lucru de judecat fiind în mod greșit admisă.
Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond noțiunile de „putere de lucru judecat” și „autoritate de lucru judecat” sunt diferite. Însă doar „autoritatea de lucru judecat” împiedică declanșarea celui de-al doilea litigiu, „puterea de lucru judecat” se impune într-un nou litigiu care nu este identic cu cel precedent prin aceea că instanța trebuie să țină cont de chestiunile tranșate în mod definitiv prin procesul precedent, dacă aceste chestiuni au legătură cu soluționarea noului litigiu.
Autoritatea de lucru judecat presupune declanșarea unui nou litigiu identic cu cel soluționat anterior. Instanța de fond, deși a reținut că în speță nu există autoritate de lucru judecat, a admis, totuși, excepția autorității de lucru judecat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 295 și 296 C. pr. civ. din 1865, instanța de apel a admis apelul și în rejudecare a analizat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentului litigiu, invocată de oficiu.
Deși nu există o definiție legală a „interesului“, această condiție a exercitării acțiunii civile a fost definită de practica judiciară ca fiind folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a putea justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare și întreținerea acesteia până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile.
Reclamantul are deja un titlu executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 367/12.05.2009 a Judecătoriei D. rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1494/R/17.12.2009 a Tribunalului T. prin care pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar din cadrul Primăriei Ghilad și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor din cadrul Instituției Prefectului Județului T. au fost obligate să procedeze la întocmirea documentației necesare pentru acordarea despăgubirilor pentru cele 8 construcții demolate, care au existat pe exploatația agricolă a autorilor săi, în calitate de moștenitor legal după defuncții L. G., L. M. și L. P..
Această hotărâre se află în prezent în faza de executare la Autoritatea pentru Restituirea Proprietății.
Prin prezentul litigiu, reclamantul solicită despăgubiri pentru aceleași construcții motivat de faptul că nu s-a pus în executare până în prezent titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 367/12.05.2009 a Judecătoriei D. rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 1494/R/17.12.2009 a Tribunalului T..
Astfel, prin promovarea acestei acțiuni reclamantul dorește obținerea unui al doilea titlu executoriu care să aibă același obiect.
Pentru aceste considerente, instanța de apel a dispus conform celor mai sus-arătate.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
În motivare a învederat că excepția lipsei de interes nu a fost pusă în discuția părților și că în mod greșit nu a fost trimisă cauza la prima instanță spre rejudecare.
A învederat că hotărârea inițială a fost una în constatare a drepturilor sale, fără putere executorie, nefiind titlu executoriu.
A invocat neobservarea de către instanță a comunicării ANRP nr. 5027DFF din 03.07.2011 și notificarea nr. 66/N/20.11.2011 din cuprinsul cărora rezultă că se refuză recunoașterea stabilirea irevocabilă a drepturilor sale, invocându-se o a doua judecată administrativă sub aspectul existenței sau inexistenței lor și neefectuându-se nici un act de executare a sentinței civile nr. 367/12.05.2009 irevocabilă, astfel că este îndreptățit la a formula o acțiune în realizare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2000 și art. 998 C. civ.
A invocat durata excesivă a procedurilor și necesitatea soluționării procesului într-un termen rezonabil, precum și încălcarea dreptului său la apărare.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 5, 9 C. pr. civ.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza disp. art. 306 alin. 2 C. pr. civ., față de înscrisurile de la dosar și ale normelor legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele.
În prealabil, se constată că instanța de apel a invocat în baza art. 137 alin. 1 C. pr. civ. excepția lipsei de interes la termenul de judecată din 20.11.2013 în ședință publică. Corespunde realității că reclamantul-apelant a lipsit de la judecată și nu a luat cunoștință despre reținerea de către instanță a disp. art. 137 alin. 1 C. pr. civ.
Se observă, însă, că reclamantul a fost legal citat pentru acel termen de judecată (f. 24 dos. apel) astfel că, dată fiind opțiunea sa de a nu se prezenta (personal sau prin reprezentant) la termenul stabilit de instanță, el nu poate invoca încălcarea dreptului la apărare, pentru că excepția a fost invocată în lipsa sa, disp. art. 85, 92 alin. 2, 137 alin. 1 C. pr. civ. fiind respectate în cauză în condițiile în care a și solicitat judecata în lipsă (f. 4 dos. apel)
În concluzie, susținerile recurentului vizând încălcarea dreptului la apărare sunt nefondate.
În continuare, Curtea constată că, reținând excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea prezentei cereri, tribunalul a avut în vedere că acesta are deja un titlu executoriu (sentința civilă nr. 367/12.05.2009 a Judecătoriei D.) care se află în faza de executare, astfel că nu justifică interesul procesual de a obține un al doilea titlu având același obiect.
În primul rând, se observă că tribunalul a reținut că excepția autorității de lucru judecat a fost greșit reținută în primă instanță, cele două procese (cel de față și cel în care a fost pronunțată sus-menționata sentință) având obiecte, părți și cauze diferite.
În al doilea rând, instanța reține că prin sentința civilă nr. 367/12.05.2009 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria D. (irevocabilă prin decizia civilă nr. 1494/R/17.12.2009 a Tribunalului T.) s-a constatat că reclamantul din prezenta cauză este persoana îndreptățită la despăgubiri în temeiul art. 31 din Legea nr. 1/2000 pentru imobilele confiscate de la antecesorii săi și au fost obligate pârâtele comisia locală și cea județeană de fond funciar la întocmirea documentației necesare acordării despăgubirilor conform dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pe de altă parte, prin prezenta cerere, reclamantul solicită obligarea directă a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 202.400 lei reprezentând contravaloarea acestor imobile.
Se observă că, urmare a primului litigiu, reclamantul deține un titlu în baza căruia a obținut recunoașterea dreptului său de a obține despăgubiri în modalitățile prevăzute de legea specială, astfel că reclamantul justifică interesul procesual în a obține obligarea Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al statului la plata despăgubiri bănești, în mod nelegal fiind reținută lipsa interesului în promovarea acțiunii.
Reținând ca fiind incidentă această excepție, instanța de apel a apreciat că în mod neîntemeiat prima instanță a făcut aplicarea art. 166 C. pr. civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Decizia dată în apel nu a fost criticată sub acest aspect, astfel că această statuare este irevocabilă, consecința fiind casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria D..
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, 2, 3, 5 C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ. instanța va admite recursul declarat de reclamantul B. C. împotriva deciziei civile nr. 745/20.11.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, va casa decizia recurată și sentința civilă nr. 479/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul având același număr și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță urmând ca, în rejudecare, instanța să aibă în vedere susținerile și apărările (pe fond sau pe excepție, altele decât cea a lipsei de interes și, respectiv, a autorității de lucru judecat) formulate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B. C. împotriva deciziei civile nr. 745/20.11.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 479/26.03.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul având același număr și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14.05.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/16.05.2014
Teh. AMT/10.06.2014/2 ex
Prima instanță: Judecătoria D. – jud. C. M..
Instanța de apel: Tribunalul T. – jud. I. A. D., L. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 920/2014. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 280/2014. Curtea de... → |
|---|
