Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 471/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 471/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-05-2014 în dosarul nr. 2731/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 471/R
Ședința publică din 21 mai 2014
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele G. P. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 1567/15.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.- S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGFP C.-S., pentru despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, lipsesc părțile.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror M. U. C. de la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care se constată că judecata recursului a fost suspendată la data de 20.02.2013, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, cauza fiind repusă pe rol din oficiu pentru termenul de astăzi, în vederea discutării perimării recursului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită constatarea perimării recursului.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin încheierea din 20.02.2013, în baza dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantele G. P. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 1567/15.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.- S. în dosarul nr._ .
De la această dată și până în prezent, cauza a rămas în nelucrare din vina părților, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.
Potrivit dispozițiilor art.248 alin. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
Conform art.252 alin. 1 C.pr.civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu.
Din raportarea textelor legale citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 248 al. 1 C.pr.civ. constată perimat recursul declarat de reclamantele G. P. și P. M. împotriva sentinței civile nr. 1567/15.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.- S. în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
G. O. R. RUJIȚA F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. G.O.- 02.06.2014;
Tehnored. C.J.- 02.06.2014; 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul C.-S.
Judecător: R. L. M.
← Acţiune în constatare. Decizia nr. 929/2014. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 731/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
---|