Expropriere. Decizia nr. 189/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 189/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 992/108/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.189
Ședința publică din 20 februarie 2014
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 3377/05 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta M. E., având ca obiect expropriere – despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința se prezintă pentru pârâtul-recurent avocat D. G., și pentru reclamanta-intimată, lipsă, avocat O. G., în substituire avocat Stanoiov L..
Ministerul Public este reprezentat de procuror D. L. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, instanța pune în vedere reprezentantului pârâtului să confirme, prin semnătură cererea de recurs.
Reprezentantul pârâtului-recurent semnează în fața instanței memoriul de recurs și depune la dosar delegație de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Reprezentanta reclamantei-intimate depune la dosar delegație de reprezentare, delegație de substituire și concluzii scrise declarând că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat acordă cuvântul pe recurs:
Reprezentantul pârâtului recurent solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, conform motivelor susținute în scris. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantei-intimate solicită instanței respingerea recursului conform motivelor detaliate prin concluziile scrise. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicită instanței admiterea recursului formulat de pârât.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.3377 din 5.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. a fost admisă acțiunea civilă exercitată de reclamanta M. E. împotriva pârâtului S. R. prin M.T.I. prin C.N.A.D.N.R. București prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a fost anulată Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.47/81 din 10.10.2011 privitor la cuantumul acestora, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4985 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă de la 10.10.2011 la data plății efective, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin acțiunea introductivă, reclamanta M. E. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, solicitând obligarea acestuia, în calitate de expropriator, la anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr.47/81/10.10.2011 și plata unor despăgubiri în sumă de 2940 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în suprafață de 294 mp, cu cheltuieli de judecată.
În motivare susține, în esență, că nu este de acord cu valoarea despăgubirilor stabilite raportat la valoarea medie de piață pentru terenurile extravilane similare din jurul orașului Pecica, de 10 euro/mp și ținând cont de faptul că, din aceste terenuri expropriate, oameni își obțin cele necesare traiului; or, din despăgubirile oferite, aceștia nu ar putea nici măcar să-și cumpere medicamentele necesare pentru o lună de zile, dar să le mai acopere beneficiul nerealizat.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul prin reprezentant a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că despăgubirile stabilite prin hotărârea de expropriere au fost corect calculate.
Prin sentința civilă nr.1257/25.03.2013, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.47/81 din 10.10.2011 și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 416,75 lei cu titlu de despăgubiri - și dobânda legală calculată de la data de 10.10.2011.
Prin Decizia civilă nr.1025/R/11.09.2013 a Curții de Apel Timișoara, sentința recurată a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să administreze un supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, instanța de fond urmând a ordone experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs.
Conform art.315 alin.1 C.pr.civ., rejudecând cauza în cadrul limitelor deciziei de casare, în cauză s-a administrat un supliment la raportul de expertiză inițial astfel cum s-a stabilit prin hotărârea instanței de control judiciar.
Se reține astfel că, potrivit art.26 din Legea nr.33/1994, „(1) - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, „(2) - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Având în vedere valoarea de piață unitară obținută în suplimentul la raport - 3,14 euro/mp, rezultă o valoare a terenului de 294 mp în sumă de 922 euro (4.099 lei) și o valoare a daunelor în cuantum 199 euro (886 lei), din care suma de 46 euro (205 lei) reprezintă daună pentru redobândirea unui teren similar, iar suma de 153 euro (681 lei) reprezintă dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport.
Răspunzând la obiectivele stabilite de instanța de judecată, experții au precizat că valoarea finală a despăgubirilor solicitate este de 1.121 euro (4.985 lei) și deși suplimentul a fost comunicat pârâtului pentru a se formula eventuale obiecțiuni, acesta nu și-a expus nicio poziție procesuală, expertul pe care l-a desemnat fiind de acord cu concluziile raportului.
În consecință, pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanța a admis acțiunea civilă exercitată de reclamanta M. E. împotriva pârâtului S. R. prin M.T.I. prin C.N.A.D.N.R. București prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a anulat Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.47/81 din 10.10.2011 privitor la cuantumul acestora, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 4985 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă de la 10.10.2011 la data plății efective.
În baza art. 275 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinței nr.3737/5.12.2013 pronunțată de Tribunalul A. a declarat recurs pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs a arătat că despăgubirea propusă și neacceptată de expropriat se compune din valoarea reala a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar ambele componente au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse a fi plătite. Prețul de piața stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza propunerii despăgubirilor este unul corect, datele cuprinse în raportul de evaluare întocmit de .. fiind în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zona.
În concret, conform Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în mai 2011, suprafața totala ce urmează a fi expropriata este de_ mp, având o valoare de despăgubire totala de 684.356,29 lei. Raportul de evaluare a fost întocmit în concordanta cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către domnul Ing. G. N., expert evaluator bunuri mobile și proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 6253, și calitatea de Expert funciar membru AEF, legitimație nr. 018 și de către doamna Ec. G. N., expert proprietăți imobiliare, având calitatea de membru ANEVAR, legitimație nr. 1222. Valoarea de despăgubire a fost estimata conform prevederilor Legii 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare speciala a terenurilor compusa din valoarea reala a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
De asemenea, s-a susținut că raportul de evaluare a fost întocmit analizând piața specifica a proprietăților imobiliare în cauză, întemeindu-se pe criterii precum: definirea pieței (tipul de proprietate, potențialul de a produce venituri, localizare, caracteristicile investitorilor și arendași), gradul de fertilitate al terenului sau echilibrul pieței (cererea probabil, oferta competitiva, etc).
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 304 pct. 9 și 312 pârâtul recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
Prin concluziile scrise depuse la dosar reclamanta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., Curtea de apel reține următoarele:
În conformitate cu dispoz. art.316 rap. la art.304 ind.1 și art.295 alin1 C.pr.civ., instanța de recurs poate examina cauza doar prin prisma motivelor invocate prin cererea de recurs (care pot fi altele decât cele prevăzute de art. 304 C.pr.civ.), cu excepția prevăzută de art. 306 alin. 2 C.pr.civ. vizând motivele de ordine publică. Cu alte cuvinte, simpla nemulțumire a părții cu privire la sentința recurată, fără a fi indicate în concret motivele pentru care se consideră această hotărâre netemeinică sau nelegală, nu este suficientă.
În cauza de față, prima instanță, în rejudecare, după administrarea probei impuse de instanța de recurs în conformitate cu dispoz. art.315 alin.1 C.pr. civ., a admis cererea reclamantei și a majorat cuantumul despăgubirilor cuvenite acestora ca urmare a exproprierii având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către comisia de experți numită de tribunal, precum și dispozițiile legale indicate în considerentele hotărârii recurate.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs numai pârâtul, acesta în esență expunând dispozițiile legale privind procedura de expropriere pentru terenul în litigiu și argumentând faptul că raportul de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii 255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în mai 2011 de . fost întocmit în concordanta cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare de către experți membri ANEVAR, iar valoarea de despăgubire a fost estimata conform prevederilor Legii 255/2010 și Legii 33/1994 și conform standardului internațional IVS 1, reprezentând o valoare speciala a terenurilor compusa din valoarea reala a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.
Curtea constată că susținerile recurentului au caracter general, nefiind critici punctuale și concrete ale modului în care instanța a interpretat și aplicat normele legale pe care și-a întemeiat hotărârea, ale concluziilor raportului judiciar de expertiză pe baza căruia tribunalul a pronunțat sentința recurată, ale modului în care experții au ajuns la concluziile expuse în raportul întocmit, ale criteriilor avute în vedere de aceștia și de instanță pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor. Cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat mai sus, tribunalul în baza dispoz. art.315 alin.1 C.pr.civ. a administrat proba cu expertiza tehnică așa cum a fost îndrumat de instanța de recurs, având în vedere criteriile expuse în decizia anterioară de casare.
Deoarece recurentul pârât nu a formulat critici în sensul menționat mai sus, în lipsa investirii, nici instanța de recurs nu poate examina sentința sub aceste aspecte, conform dispoz. art.316 rap. la art.304 ind.1 și art.295 alin1 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, deoarece dispozițiile art. 306 alin. 2 C.pr.civ. nu sunt incidente în cauză, în baza art. 312 alin. C.pr.civ., instanța va respinge recursul formulat de recurentul pârât Statul Român prin CNADNR împotriva Sentinței civile nr.3377 din 5.12.2013 pronunțată de Tribunalul A..
Având în vedere soluția pronunțată, precum și faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, Curtea nu va acorda astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul pârât Statul Român prin CNADNR SA în contradictoriu cu intimata reclamantă M. E. împotriva Sentinței civile nr.3377 din 5.12.2013 pronunțată de Tribunalul A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N. C. P.
GREFIER,
R. P.-D.
Red. AMN. / 21.02.2014
Tehnored. R.P.D. – 20.02.2014
Prima instanță: Tribunalul A.: Judecător: - N. C.
2EX/SM
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 188/2014. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 330/2014. Curtea de... → |
---|