Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 188/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
Comentarii |
|
Decizia nr. 188/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 5947/115/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 188/R
Ședința publică din 20 februarie 2014
PREȘEDINTE: M. G.
JUDECĂTOR: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: R. P.-D.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de revizuientul-recurent B. S. împotriva sentinței civile nr. 3851/12.12.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S., având ca obiect despăgubiri conform Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, personal și asistat de avocat N.-M. V., lipsă fiind intimatul.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. A. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care, reprezentantul revizuientului depune la dosar delegație de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte chestiuni prealabile de soluționat, acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul revizuientului solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe cale de consecință, admiterea cererii de revizuire. Declară că motivele de revizuire sunt întemeiate, reclamantul fiind în imposibilitate de a propune probe în susținerea pretențiilor sale și pentru a-și dovedi paguba suferită. În mod concret, actele prin care se puteau dovedi cele susținute nu s-au găsit niciodată în posesia reclamantului, acestea fiind obținute în urma diligențelor depuse de apărătorul angajat după pronunțarea sentinței primei instanțe. În această primă fază procesuală, reclamantul a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu care nu a depus diligențele pentru obținerea actelor necesare susținerii cauzei. Reclamantul, neavând pregătire judiciară a fost în imposibilitate obiectivă de a obține dovezile pentru a fi depuse în timp util la dosar.
În această situație, reprezentantul reclamantului concluzionează că sunt îndeplinite condițiile stabilite de art. 322 c.pr.civ., prin raportare la situația concretă a cauzei. De asemenea, sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 ș 9 c.pr.civ., de admitere a recursului.
Se solicită a se avea în vedere particularitățile speței deduse judecății generate de lipsa de pregătire juridică a reclamantului și, raportat la toate acestea, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara solicită respingerea recursului declarat de revizuient.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3851/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._, s-a respins cererea de revizuire formulată de ( reclamantul ) revizuientul B. S. împotriva sentinței civile nr. 1929/16 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._, prin aceasta din urmă, fiind respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul B. S. pentru despăgubiri, în condițiile Legii nr. 221/2009.
Împotriva acestei ultime hotărâri ( respectiv a sentinței civile nr. 1929/16 noiembrie 2011 a Tribunalului C.-S.), reclamantul din dosarul de fond nr._ – obiect despăgubiri la Legea nr. 221/2009, a formulat la 25 noiembrie 2013 o cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 c.pr.civ., art. 323 alin. 1, art. 324, 326, 328 c.pr.civ., art. 509 pct. 5 și următoarele N c.pr.civ. și dispozițiile Legii nr. 221/2009.
În motivarea cererii de revizuire a arătat că pe durata judecării cauzei ce face obiectul dosarului nr._ ,la Tribunalul C.-S., revizuientul a fost apărat în mod defectuos de către apărătorul său ales, astfel că, acesta, nu a putut și nici nu a știut să propună sau să formuleze probe.
Revizuientul a mai arătat că revizuirea este reglementată de art. 322-328 din C. proc. civ., și reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare (cu excepția cazului existenței hotărârilor potrivnice), prin intermediul căreia, se tinde la desființarea unei hotărâri judecătorești definitive, greșită în raport cu unele împrejurări de fapt, survenite după pronunțarea acesteia, și pronunțarea unei soluții noi. Revizuirea se raportează la hotărârea care se întemeiază pe probe neadevărate, sau la descoperirea unor dovezi noi, care vădesc greșita soluție pronunțată.
S-a arătat că motivul al cincilea de revizuire - prevăzut de art. 322 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., se întemeiază, pe împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanța de judecată, fiind alcătuit din două ipoteze distincte.
Revizuientul a învederat că în cazul primei ipoteze, incidente în speța de față este vorba despre descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Aceasta înseamnă că, înscrisul trebuie să fi existat la momentul judecății, iar imposibilitatea prezentării lui să se fi datorat doar faptului că au fost reținute de partea potrivnică sau unor împrejurări mai presus de voința părții; și nu în ultimul rând faptul că, acest înscris, să fie de o asemenea importanță, încât să ducă la o altă soluție decât cea pronunțată.
Astfel, potrivit Procesului - Verbal încheiat în data de 18.06.1951, de domnul polițist P. V. T. cu Președintele Comisiei de inventariere, N. P., revizuientului B. S., i-au fost confiscate următoarele bunuri imobile: 1 casă de 15-50 mp, cu 3 camere din cărămidă, acoperiș de țiglă, 2 uși cu geam, 1 leaur cu 7 ferestre cu geamuri, o masă veche, o ladă 1,50 m vopsită, un gard de fontă, un burlan, o ladă de scânduri nevopsită, o sobă cu plită, din cărămidă, un coteț de 8-20 m, un porumbar, un grajd, o iesle la grajd, o cămară mică, grajdul cu acoperiș de țiglă, o magazie din scânduri, 1 butoi, o greblă, 2 butoaie de țuică goale de 225-347 1, o cameră, unde era așezat cazanul de țuică.
Potrivit procesului - verbal de inventariere, încheiat în data de 20.06.1951, de Președintele Comisiei de inventariere, N. P., revizuientului B. S., i-au fost confiscate următoarele bunuri mobile: un cazan de rachiu cu toate accesoriile complete, o masă, o ladă, o mașină de gătit, 2 butoaie de lemn, un plug de fier, o cadă și o bancă lungă.
De asemenea, potrivit situației din data de 30.06.1951, anexă cererii de revizuire, i-au mai fost confiscate revizuientului și următoarele bunuri mobile: o oaie, un porc, 3 stupi, un plug, un alambic, iar valoarea acestora putea fi estimată la_ lei.
În consecință, revizuientul a susținut că daunele materiale sunt mai mult decât probate în prezenta cerere de revizuire.
S-a mai susținut că noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie pentru aflarea adevărului cu privire la pricina dedusă judecății.
În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
S-a concluzionat că aceste drepturi legale ale participanților la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității. Pentru asigurarea contradictorialității în procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul.
Intimatul S. R., reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S., legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În considerentele hotărârii de respingere a cererii de revizuire ( sentința civilă nr. 3851/12.12.2013 a Tribunalului C.-S.), s-a reținut că înscrisurile invocate ca și „acte noi” în sensul art. 322 pct. 5 c.pr.civ., nu îndeplinesc condițiile prevăzute strict și cumulativ de acest text de lege, pentru admisibilitatea cererii de revizuire, respectiv imposibilitatea prezentării lor la instanța de fond, datorită unor împrejurări mai presus de voința părților.
Împotriva sentinței civile nr. 3851/12.12.2013 a Tribunalului C.-S., revizuientul B. S., prin apărător ales, avocat N. M. V., a declarat recurs în termen legal la data de 09 ianuarie 2014, solicitând în temeiul art. 304 punctele 7, 8 și 9 c.pr.civ. și art. 3041, art. 312 alin. 1, 2 și 3 c.pr.civ., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate și admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată și susținută, în sensul admiterii acțiunii civile formulată de reclamantul B. S. și obligarea Statului R., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice – C. S. la plata daunelor materiale în cuantumul precizat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5, art. 323 alin. 1, art. 324, art. 326 și art. 328 din c.pr.civ., aret. 509 pct. 5 și următoarele din N. c.pr.civ. și prevederile Legii nr. 221/2009, art. 299, art. 304 pct. 7, 8 și 9, art. 3041 și art. 312 alin. 1, 2 și 3 din c.pr.civ.
Intimatul S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice – C. S., legal citat, nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de revizuientul-recurent, în raport cu dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 c.pr.civ. raportat la art. 322 alin. 1 pct. 5 c.pr.civ., Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Temeiul de drept invocat de reclamantul B. S. în susținerea cererii de revizuire, îl constituie dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 c.pr.civ., care arată în mod expres că „ se poate cere revizuirea unei hotărâri dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților….”.
În sensul art. 322 pct. 5 c.pr.civ., poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră.
Revizuientul B. S. a invocat în susținerea cererii de revizuire faptul că apărarea sa a fost defectuoasă în dosarul de fond nr._ a Tribunalului C.-S., în sensul că deși actele existau, nu au fost solicitate pentru a fi depuse și folosite în dosarul civil judecat.
Sub acest aspect, literatura și practica judecătorească în materie au statuat că împrejurarea mai presus de voința părții presupune că înscrisul exista la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuientului, în sensul că partea a stăruit la filiala Arhivelor Statului, dar documentul nu a putut fi obținut la data judecății, ci numai ulterior, deoarece Arhivele Statului nu dispun de personal necesar pentru căutarea actelor, iar documentele din arhivă nu sunt suficient și corect ordonate. per a contrario, simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, dacă nu se face dovada unei împrejurări de forță majoră care s-o fi împiedicat să și le procure în timpul procesului.
De asemenea, dacă actul nou, în baza căruia a fost formulată cererea de revizuire, s-a aflat la Arhivele Naționale, la dispoziția permanentă a părților interesate, astfel încât nu a fost depus în dosar la data soluționării cauzei în fond nu datorită unei împrejurări „mai presus de voința pârâtului”, ci datorită neglijenței acestuia care, deși avea posibilitatea de a procura actul de la instituția publică, a omis a-și formula apărarea în sensul celei invocate prin formularea cererii de revizuire. În atare situație, analiza în fond a procesului, în baza acestui act nou este inadmisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 c.pr.civ. referitoare la existența unei împrejurări insurmontabile pentru procurarea actului.
Pornind de la aceste exemple de practică judiciară și dispozițiile art. 322 pct. 5 c.pr.civ., în mod corect s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul B. S., întrucât, pe de o parte, apărarea defectuoasă în dosarul de fond, invocată în prezentul proces, nu poate constitui temei pentru susținerea și admiterea unei cereri de revizuire, sau să poată echivala cu o „împrejurare mai presus de voința părții” . Pe de altă parte, trimiterile la prevederile procesului verbal încheiat la data de 18.06.1951 de inventariere a bunurilor existente în gospodăria reclamantului; la procesul verbal de inventariere încheiat la 26.06.1951 de confiscare a unor bunuri mobile, utilaje agricole din gospodăria sa, fără indicarea vre-unei împrejurări de forță majoră ori mai presus de voința părții, care să-l fi împiedicat să le depună în dosarul de fond, suntnerelevante sub aspectul îndeplinirii condiției cerute imperativ de art. 322 pct. 5 în privința „înscrisului nou”.
Cu alte cuvinte, revizuientul, face o simplă indicare și invocare a acestor două procese verbale de inventariere și de confiscare, fără a preciza ( în sensul art. 322 pct. 5 c.pr.civ.) dacă le-a deținut sau nu, când a aflat de existența lor, de ce nu le-a putut produce ca și probe în dosarul de fond nr._ al Tribunalului C.-S..
Astfel fiind, în mod legal instanța de fond, Tribunalul C.-S., a respins cererea de revizuire, iar recursul de față apare ca nefondat.
Relativ la motivele de recurs, tribunalul menționează că, deși se indică incidența prevederilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 c.pr.civ. care reglementează ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii ( punctul 7); când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ( punctul 8); și când hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea greșită a legii ( punctul 9), revizuientul-recurent nu indică în concret, pentru fiecare punct în parte, motivele de fapt ce susțin aceste temeiuri de modificare a sentinței civile recurate.
Altfel spus, indicarea în drept, a acestor temeiuri de modificare a sentinței civile recurate impunea obligatoriu, în recursul de față, indicarea punctuală a aspectelor ce țin de o motivare contradictorie și străină de natura pricinii ( în sensul art. 322 pct. 7 c.pr.civ.); sau în ce a constat interpretarea greșită a actului dedus judecății ( conform punctului 8 al art. 304) și nelegalitatea hotărârii, circumscrisă punctul 9 al art. 304 c.pr.civ..
În speța de față aceste aspecte nu se regăsesc în recursul declarat de revizuient, care, în fapt, reia în expunere împrejurările concrete în care, în anul 1950, familiei sale i s-au confiscat o . bunuri fără, însă a indica, concret, motivele de fapt ce susțin incidența temeiurilor prevăzute de punctul 7, 8 și 9 c.pr.civ. ( indicate expres), prin raportare directă la dispozițiile art. 322 pct. 5 c.pr.civ. ce face obiectul cauzei.
Astfel fiind, recursul declarat de revizuientul B. S. este nefondat și în baza art. 299-312 alin. 1 c.pr.civ., va fi respins ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. 1 c.pr.civ. și că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de revizuientul B. S. împotriva sentinței civile nr. 3851/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. G. A.-M. N. C. P.
GREFIER,
R. P.-D.
Red. M.G.. / 21..03.2014
Tehnored. R.P.D. – 28.02.2014
Prima instanță: Tribunalul C.-S.: Judecător: - S. B.
Instanța de revizuire: Tribunalul C.-S.: Judecător C. A..
2EX/SM
← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 84/2014. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 189/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
---|