Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 217/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 17884/55/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ operator 2928
DECIZIA CIVILĂ Nr. 217/R
Ședința publică de la 27 Februarie 2014
PREȘEDINTE: L. L.
JUDECĂTOR :A.-M. N.
JUDECĂTOR :M. G.
GREFIER: M. S. L.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții A. P. și A. S. M. împotriva deciziei civile nr. 461/5 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul M. A., având ca obiect hotărâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenții lipsă, avocat Vocoiev N. și în reprezentarea intimatului lipsă, avocat O. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că nu mai sunt alte cereri, constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta recurenților solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii pentru motivele invocate în scris.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat ,conform întâmpinării, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. sub nr._, la data de 28.11.2012, reclamantul A. P. a chemat în judecată pe pârâtul M. A., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri, prin care să dispună obligarea pârâtului la executarea antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. 1/2002 la C.. av. Vucoiev N., în sensul suplinirii consimțământului acestuia la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare asupra imobilului situat în A., P-ța A. I., nr. 16a, ., înscris în CF_ A., cu nr. top 981/b/XVIII, în temeiul art. 970 alin. 1, rap. la art. 1021 teza a doua C. civ.; întabularea dreptului de proprietate al reclamanților, cu titlu de vânzare-cumpărare în CF nr._ A., în temeiul L. nr. 7/1996; cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3502/30.04.2013 Judecătoria A. a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. P. și A. S. M., în contradictoriu cu pârâtul M. A., ca nefondată. A obligat reclamanții să plătească pârâtului suma de 2 000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că pârâtul este proprietarul imobilului situat în A., P-ța A. I., nr. 16 a, .. A., înscris în CF. nr._ - C1 – U11 A.; l-a dobândit prin moștenire testamentară după numita Uncruț F., decedată la 29.11.2004.
Anterior, aceasta promisese vânzarea imobilului către reclamanți „la expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 112/1995, respectiv la 10.11.2011”; în actul sub semnătură privată subscris la 4.10.2002 s-a mai stipulat că în schimbul acestei promisiuni „promitenții cumpărători se obligă să achite promitentei vânzătoare suma de 50.000.000 de lei, azi data încheierii prezentului contract”. La aceeași dată, aceleași părți, reclamanții și numita Uncruț F., au încheiat un contract pe care l-au denumit „de întreținere”; în acesta au stipulat că „întreținuta se obligă ca la expirarea termenului prevăzut de Legea nr. 112/1995, respectiv la 10.11.2011 să se prezinte la un notar public pentru a încheia contractul autentic de vânzare cumpărare în baza căruia va transmite întreținătorilor proprietatea asupra imobilului situat în A., P-ța A. I. nr. 16 A .”; că „întreținătorii se obligă să o întrețină pe întreținută în schimbul promisiunii acesteia de a se prezenta la nota; că „reprezintă voința reală a părților și este un contra înscris, vis-a-vis de antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat sub nr. 1/2002”.
Prin sentința civilă nr. 2934/2005 a Judecătoriei A., irevocabilă, s-a admis acțiunea civilă exercitată de numita Uncruț F., continuată de moștenitorul M. A., și s-a reziliat contractul de întreținere încheiat de părți la data de 4. 10.2002, instanța de fond a reținut în esență neîndeplinirea obligației de întreținere de către reclamanți.
Prin sentința civilă nr. 9099 a Judecătoriei A., irevocabilă, s-a respins acțiunea în rectificare prin care s-a solicitat radierea din cartea funciară a promisiunii sinalagmatice de vânzare - cumpărare din 04.10.2002, arătându-se că nu sunt îndeplinite prescripțiile art. 34 din L. nr. 7/1996, republicată, și nu este incident în cauză principiul potrivit căruia anularea actului principal duce la anularea actului subsecvent, rezilierea contractului de întreținere nedeterminând în mod automat nulitatea promisiunii sinalagmatice de vânzare – cumpărare, cele două acte juridice fiind independente, nefiind unul accesoriu altuia.
Față de acestea instanța de fond a arătat că cererea de chemare în judecată nu este fondată.
Între numita Uncruț F. și reclamanți s-a încheiat o promisiune sinalagmatică de vânzare – cumpărare, având ca obiect derivat imobilul situat în A., P-ța A. I., nr. 16 a, .. A., înscris în CF. nr._ - C1 - U11 A.; un astfel de contract dă naștere unei obligații de a face, adică de a se proceda la transmiterea dreptului de proprietate, în considerarea art. 987 Codul Civil, art. 1073 și art. 1075 Codul Civil, coroborate cu prevederile contractuale; această obligație are un caracter patrimonial, ce se transmite prin succesiune. În speță însă pârâtul are calitatea de legatar cu titlu particular (f. 32, 74) și, astfel cum prescrie art. 775 și art. 909 Codul Civil, nu răspunde pentru pasivul succesoral, nefiind continuator al persoanei defunctului, ci titularul unui drept asupra unui bun individual determinat, drept ce i s-a transmis ca atare (ut singuli); de asemenea, nu se constată în cauză nici incidența vreunei ipoteze de excepție în care legatarul să răspundă pentru datoria de care se prevalează reclamanții.
Apoi, chiar de i-ar incumba pârâtului vreo obligație asumată de defuncta Uncruț F., prima instanță a constatat că nu a existat în patrimoniul acesteia din urmă o obligație validă derivată din promisiunea de vânzare – cumpărare din 04.10.2002. Într-adevăr, cum arată și reclamantul, acest din urmă act juridic este lovit de nulitate absolută.
În privința acestui considerent s-a subliniat în primul rând că, fiind în discuție nulitatea absolută, nu era necesar, din punct de vedere procesual, a se formula o cerere reconvențională de către pârât pentru constatarea acesteia, întrucât el este îndreptățit a o invoca cu titlu de apărare, aptă să fundamenteze soluția respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată, neputând fi obligat la îndeplinirea unei obligații consacrate de un act juridic nul.
Apoi, instanța de fond a arătat că în examinarea validității promisiunii sinalagmatice la a cărei executare tind reclamanții nu se poate face abstracție de contractul de întreținere încheiat la aceeași dată; date fiind prescripțiile acestuia din urmă, în mod vădit, operațiunea juridică pe care au realizat-o părțile a fost o simulație prin deghizare parțială, în actul secret prevăzându-se contraprestația reală a reclamanților, asumată în schimbul promisiunii numitei Uncruț F. de transmitere a dreptului de proprietate, dar și în schimbul acestuia din urmă ca atare: întreținerea. Prin urmare, în raporturile dintre reclamanți și numita Uncruț F. și-a produs efectele exclusiv contractul secret, adică contractul de întreținere. Or, acesta a fost reziliat prin hotărâre judecătorească, desființându-se, așadar, obligația reclamanților de a presta întreținere către numita Uncruț F.. Așa fiind, a dispărut și scopul imediat (causa proxima) al asumării obligației de transmitere a imobilului, fără de care aceasta din urmă nu poate ființa, cum prescrie art. 966 Codul Civil.
Instanța de fond a arătat că toate acestea nu sunt de natură să contrazică argumentele sentinței civile nr. 9099/2008 a Judecătoriei A., cum afirmă reclamanții. În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a arătat doar că nu este întemeiată o acțiune în rectificarea cărții funciare, prin radierea promisiunii de vânzare – cumpărare din 04.10.2002, întrucât rectificarea, conform art. 34 din L. nr. 7/1996, republicată, nu poate avea decât un caracter subsecvent constatării judiciare a vreuneia dintre ipotezele acolo descrise. Or, împrejurarea că s-a reziliat contractul secret, prin ea însăși și în lipsa deducerii spre judecată și a contractului public, notat în cartea funciară, nu este aptă să fundamenteze radierea acestuia din urmă; în acest sens, limitat la speța dosarului nr._, s-a folosit atât ideea de neaccesorialitate a promisiunii sinalagmatice de vânzare - cumpărare, cât și observația că cele două acte sunt de sine stătătoare.
Nu în ultimul rând, prima instanță a subliniat că acțiunea în anularea promisiunii sinalagmatice de vânzare – cumpărare, soluționată prin respingere prin sentința civilă nr. 207/2004 a Judecătoriei A., de care de asemenea se prevalează reclamanții în susținerea pretenției lor, nu are o relevanță de putere de lucru judecat în prezenta speță, întrucât cauza acolo invocată (adică situația de fapt calificată juridic) a fost lipsa consimțământului numitei Uncruț F. la încheierea contractului și falsificarea semnăturii sale.
Împotriva sentinței au declarat apel apelanții A. P. și S. M., prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței primei instanțe în sensul admiterii acțiunii.
În motivare au arătat că au formulat o acțiune în executarea antecontractului de vânzare - cumpărare. Între aceștia și defuncta antecesoare a pârâtului Uncruț F., s-a încheiat promisiunea de vânzare - cumpărare în litigiu, pe care au încercat inițial să o valorifice pe calea unei acțiuni în prestație tabulară, acțiune respinsă cu motivarea instanței că în prezenta speță trebuie formulată o acțiune în executarea acestei promisiuni. Au arătat că acțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost respinsă de instanța de fond cu trei motivări nefondate.
În primul rând, au arătat că instanța de fond a considerat că pârâtului M. A. nu-i poate fi opozabilă promisiunea de vânzare - cumpărare în litigiu, încheiată de defuncta sa antecesoare Uncrut F., având în vedere că nu este succesor universal al defunctei, ci cu titlu particular. Această motivare a considerat că este o absurditate juridică, având în vedere că pârâtul are calitatea de succesor particular tocmai asupra imobilului ce face obiectul promisiunii. Or, în aceste condiții, strict cu privire la acest bun, pârâtul este obligat să respecte toate obligațiile, la fel ca și drepturile antecesoarei sale. Iar obligația de a încheia contract autentic de vânzare - cumpărare este una din obligațiile patrimoniale ce se transmit moștenitorilor. Au subliniat că dacă nu dorea să își asume obligația stipulată în aceasta promisiune, soluția era să nu accepte moștenirea. Au considerat că motivarea instanței de fond prin care s-a arătat că înaintea introducerii prezentei acțiuni în executarea antecontractului aceștia trebuiau să formuleze o acțiune în anularea certificatului de moștenitor al pârâtului nu are, de asemenea, nici un suport legal. Certificatul de moștenitor a fost legal întocmit de către notarul public în baza testamentului defunctei și, în opinia apelanților, nu există nici un temei legal de anulare a acestuia. Faptul că, anterior întocmirii testamentului, defuncta testatoare a încheiat promisiunea de vânzare - cumpărare în litigiu au considerat că nu este un motiv de anulare a testamentului și nici a certificatului de moștenitor.
Au arătat că procedural, instanța de fond a admis excepția nulității promisiunii in litigiu, soluție pe care au considerat-o eronată din două puncte de vedere. În primul rând, având în vedere motivul invocat drept temei al anularii, respectiv neplata prețului, au considerat că sancțiunea nu este nulitatea, ci o eventuală rezoluțiune pentru neplata prețului. În al doilea rând, au apreciat că, indiferent de motivul invocat, această nulitate trebuia formulată pe calea unei acțiuni reconvenționale, întocmită în condițiile legii, deoarece, independent de orice interpretare, reprezintă o pretenție proprie a intimatului. Admițând această excepție în afara unei cereri reconvenționale, au considerat că instanța a greșit și sub aspect procedural, pe lângă erorile săvârșite pe fondul prezentei cauze. Mai mult, au învederat că intimatul nu cunoaște acest aspect legat de plata prețului, deoarece nu a fost de față la încheierea promisiunii și nici măcar nu-i cunoștea și probabil, nici pe defunctă, la acea dată. De asemenea au considerat că dacă defuncta nu ar fi încasat prețul stipulat în promisiune, că ar fi formulat o acțiune în acest sens în timpul vieții, dar singura acțiune pe care a înțeles să o formuleze a fost una de constatare a nulității, deoarece nu ar fi semnat personal promisiunea. Acea acțiune a fost respinsă, deoarece expertiza grafică efectuata în cauza a confirmat ca semnătura ii aparține, însă defuncta nu a susținut vreodată ca nu i s-a plătit prețul. În aceste condiții, au apreciat că nu poate să facă aceste afirmații intimatul, în calitate de moștenitor.
În al treilea rând, admițând excepția nulității promisiunii, au apreciat că prima instanță a încălcat puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosar civil nr._ . În dosarul menționat intimatul a solicitat rectificarea CF în sensul radierii promisiunii, cu motivarea că aceasta nu reprezintă voința reală a părților care nu s-au înțeles contra unui preț ce, în consecință nu a fost plătit, ci asupra unei întrețineri. Or, instanțele, în mod constant, au reținut că promisiunea de vânzare - cumpărare are caracter independent, nu există nici o legătură de accesorietate cu cea de întreținere și, în consecință, au menținut notarea acesteia în CF ca act de sine - stătător. Admițând excepția nulității, instanța de fond a considerat că, deoarece nu exista o prevedere clară în acest sens în dispozitivul hotărârilor menționate, nu poate fi vorba despre putere de lucru judecat. Dar, în condițiile în care motivarea dispozitivului de respingere a acțiunii în acel dosar se găsește doar în considerente, acestea sunt intrate fără dubiu în puterea de lucru judecat, ce are incidență vădită în soluționarea prezentei cauze. Au arătat că și în acel dosar, intimatul a susținut aceeași nulitate a promisiunii datorită neachitarii prețului, dar formulată în altă maniera, a unei acțiuni în simulație mascată sub forma unei rectificări CF, probabil pentru a evita timbrarea la valoare.
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat menținând ca legală și temenică sentința apelată.
Cu referire la apelul promovat, a considerat necesar a puncta faptul că apelul are ca obiect, exclusiv, sentința civilă nr. 3502/2013, ceea ce are drept consecință imposibilitatea analizării de către instanța de apel a tuturor motivelor, punctual al motivului ce vizează modul de soluționare al apărării pârâtului, pe excepție, privind nulitatea convenției provizorii și nu prin formularea unei reconvenționale, deoarece prin încheierea ședinței publice de judecată din 09.04.2013, instanța punând în discuția părților cele două excepții invocate în apărare, a autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului material la acțiune, pe care le-a respins, iar în legătură cu nulitatea invocată de intimat, pe cale de excepție, ambele părți au fost de părere că reprezintă o apărare de fond, neinvocându-se nici de reclamanți și nici de instanță necesitatea promovării unei cereri reconvenționale care să fructifice apărarea fondată pe nulitatea convenției.
Motivul de apel ce vizează greșita soluționare a obligației ce incumba intimatului de a proceda la executarea promisiunii de vânzare cumpărare, prin reținerea calității sale de legatar cu titlul particular, a considerat că este nefondat. S-a reținut de instanță, iar apelanții nu au contestat, nici prin motivele de apel, faptul că intimatul este legatar cu titlul particular, dată fiind natura dreptului conferit și nu cantitatea de bunuri pe care o conține legatul.
Motivul ce vizează critica admiterii excepției nulității promisiunii de vânzare cumpărare fondată pe insuficiența apărării pe această cale și necesitatea promovării de către intimat a unei cereri reconvenționale, a considerat că nu mai poate fi analizat, încheierea în care s-a consemnat poziția părților nefăcând obiectul apelului.
A arătat că cel de al treilea motiv de apel vizează excepția puterii de lucru judecat, în raport cu hotărârile pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei A., având ca obiect rectificare de carte funciară. A solicitat a se respinge excepția ca inoperantă în cauză.
Totodată ,a subliniat faptul că, în raport cu litigiul pendinte, sentința civilă nr. 9099/2008 din dosarul nr._, nu are autoritatea lucrului judecat fiind vorba de o cauză diferită respectiv acțiunea în rectificare de carte funciară exercitată în contradictoriu cu reclamantul, fondată pe dispozițiile art. 34 din Legea 7/1996, tinzând la radierea din CF a promisiunii litigioase motivat cu aceea că reziliindu-se contractul de întreținere, trebuie radiat din CF și cel de vânzare, instanța de fond reținând că rezilierea întreținerii nu determină automat nulitatea vânzării, ale cărei condiții de validitate nu au fost examinate ci doar existența sau nu a unei legături de accesorietate între cele două convenții.
A subliniat că rezilierea întreținerii lipsește de cauză convenția de vânzare prin dispariția scopului imediat al asumării obligației de transmitere a imobilului, fără de care aceasta nu poate ființa, conform art. 966 Cod civil.
Totodată, a arătat că reiese cu claritate faptul că prețul de vânzare de 50.000 lei vechi nu s-a plătit, că obligația nu a fost îndeplinită, ceea ce a condus la reziliere, implicit la lipsa cauzei contraprestației, apelanții însăși invocând simulația în dosarul nr. 10.604/2003 al Judecătoriei A..
Conform susținerilor apelanților, s-ar afla în prezența a doua acte valide, ceea ce ar conduce la intabularea dreptului lor de proprietate, în condițiile inexistentei temeiului radierii titlului, obligația asumată de defunctă fiind una personală, obligația de a face.
Prin decizia civilă nr. 461/2013 ,Tribunalul A. a respings apelul exercitat de reclamanții apelanți A. P. și A. S. M. în contradictoriu cu intimatul M. A. împotriva sentinței civile nr. 3502/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria A. și a obligat apelanții să plătească intimatului 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut ca nefundat motivul invocat privind plata prețului.
În acest sens, s-a reținut că nu poate fi primit acest motiv în condițiile în care, în două litigii anterioare ce au format obiectul dosarelor nr._/2003 și nr._/2003, apelanții au arătat în motivarea acțiunii, respectiv în întâmpinare în cel de al doilea dosar, că imobilul în litigiu a fost dobândit în temeiul legii nr. 112/1995, neputând fi înstrăinat până în anul 2008, iar în aceste condiții, voința reală a părților, respectiv de a încheia un contract autentic de întreținere nu a putut fi materializată.
Totuși părțile, pentru a-și atinge finalitatea au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, singurul act ce putea fi notat în cartea funciară, acesta fiind actul aparent. Pârâții au învederat că voința reală a părților a fost consemnată în actul secret de întreținere care a modificat actul aparent doar în ceea ce privește prestația. Astfel obligația pârâților de a achita contravaloarea imobilului de 50.000.000 lei a fost înlocuită cu obligația de întreținere a reclamantei Uncruț F. cu toate cele necesare traiului.
Ori aceste susțineri sunt veritabile mărturisiri extrajudiciare, iar instanța apreciază într-o interpretare de ansamblu a probelor cauzei, că acestea are o mare putere doveditoare.
Prin urmare, având în vedere că cererea cu care a fost investită instanța este cea de obligare la executarea contractului, atâta vreme cât reclamanții apelanți nu și-au îndeplinit propria obligație – acea de a presta întreținerea defunctei (aspect judecat irevocabil), aceștia nu au temei legal pentru a cere obligarea pârâtului la îndeplinirea propriei obligații – aceea de a transfera dreptul de proprietate asupra imobilului.
Așadar, s-a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță, că în patrimoniul defunctei nu există o obligație validă derivată din antecontract care să îi incumbe pârâtului.
Este adevărat că excepția nulității antecontractului a fost greșit admisă – așa cum se susține prin cel de al doilea motiv de apel – știut fiind că nulitatea este o sancțiune ce intervine în cazul în care nu se respectă condițiile de valabilitate, la încheierea actului juridic, ori, lipsa cauzei a intervenit ulterior, ca urmare a rezilierii contractului de întreținere pe cale judecătorească. Însă acest aspect, față de cele reținute anterior, nu este de natură a schimba soluția primei instanțe.
S-a reținut că nu poate fi primit nici motivul de apel ce vizează obligația legatarului cu titlu particular de a răspunde de pasivul moștenirii,potrivit dispozițiilor art. 775 și 909 Codul Civil, regula este că legatarii cu titlu particular nu sunt obligați la plata pasivului succesoral. Prin excepție însă, legatarii particulari pot fi ținuți la plata pasivului succesoral în următoarele situații: atunci când testatorul le impune acest lucru cu titlu de sarcină a legatului lăsat; atunci când legatarul are ca obiect un imobil ipotecat de defunct; atunci când legatul are ca obiect o succesiune nelichidată dobândită de testator sau o societate ori cotă parte dintr-o societate și atunci când bunurile succesiunii nu sunt suficiente pentru plata datoriilor succesiunii, acestea din urmă trebuind să fie plătite înaintea legatelor (nemo liberalis nisi liberatus).
Sub acest aspect, s-a apreciat că în mod corect a reținut prima instanță că în speță nu se constată incidența vreunei ipoteze de excepție în care legatarul să răspundă pentru datoria de care se prevalează reclamanții.
Cu toate acestea, prima instanță a analizat raportul juridic dintre părți și în ipoteza în care pârâtului i-ar incumba vreo obligație asumată de către defuncta Uncruț, iar în apel au fost cenzurate aceste considerente.
Pentru acestea motive, în baza art. 480 Codul de procedură civilă,apelul a fost respins, iar în baza art. 274 codul de procedură civilă au fost obligați apelanții să plătească intimatului 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal ,la 11 decembrie 2013, reclamanții A. P. și A. S. M.,solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și admiterea acțiunii în temeiul art.312 alin.3 C.pr.civ.
În motivare, reclamanții-recurenți au invocat nelegalitatea hotărârii prin prisma aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente în materie. Astfel, s-a susținut nelegalitatea menținerii de către tribunal a soluției de admitere a excepției nulității promisiunii de vânzare-cumpărare ,excepție ce nu putea fi invocată de pârâți decât pe calea unei cereri reconvenționale, ceea ce în speță nu s-a realizat.
De asemenea, s-a susținut și că soluția de menținere a excepției de mai sus este nelegală și pe fond. În concret, s-a precizat că pârâtul a invocat nulitatea promisiunii de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, ori acest aspect era dovedit, nu poate atrage nulitatea unui contract, ci rezilierea pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale,potrivit art. 1020-1021 Cod civil.
Tot sub acest aspect s-a subliniat că pârâtul nu avea de unde să știe dacă prețul s-a achitat sau nu, întrucât el nu a cunoscut părțile la data încheierii actului, iar în timpul vieții sale, autoarea pârâtului ( al cărui moștenitor este), în niciuna din acțiunile sale sau plângerile penale formulate împotriva reclamanților, nu a invocat neplata prețului, ci alte aspecte de nelegalitate a contractului.
Reclamanții au mai criticat și argumentele instanței conform cu care ,pârâtul, în calitate de succesor cu titlu particular ,nu poate suporta sarcinile succesorale. Or, în cauză, promisiunea de vânzare-cumpărare privește chiar imobilul asupra căruia s-a încheiat testamentul ,la data dezbaterii succesorale era notată în CF, astfel încât pârâtul a preluat-o ca sarcină succesorală și este obligat să o respecte.
În drept,reclamanții recurenți au invocat dispozițiile art.213 alin.3 și art. 304 pct.9 C.pr .civ.
Prin întâmpinarea depusă la 24 ianuarie 2014, intimatul M. A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei recurate, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.
În susținere, intimatul a invocat în prealabil ,obligația reclamanților-recurenți de a achita taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor concrete invocate în recurs,respectiv suma de 3.345,53m lei, subliniind că în instanțele fondului, reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar.
De asemenea, pârâtul a invocat și nelegalitatea recursului ca urmare a faptului că nu sunt indicate nici aspecte de fapt și nici de drept în susținerea lui, iar art.312 C.pr civ., indicat de recurenți în final, este nerelevant sub aspectul soluției ce se urmărește de aceștia.
Relativ la critica privind menținerea soluției de admitere a excepției nulității promisiunii de vânzare-cumpărare, în lipsa unei cereri reconvenționale exprese, se invocă excepția omisso medio, întrucât sentința instanței de fond a fost apelată pentru alte aspecte, iar încheierea din data de 9.04.2013, prin care s-a discutat această excepție, nu a fost atacată.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că succesiunea actelor încheiate de părți și poziția procesuală a reclamanților exprimată în două dosare anterioare,purtate între părți, nr._/2003 și_/2003, nu îi îndrituiește pe aceștia să ceară executarea obligației rezultând din promisiunea de vânzare în condițiile în care voința reală a părților a fost consemnată în actul secret de întreținere care a modificat actul aparent doar în ceea ce privește modalitatea prestației, astfel încât obligația de achita contravaloarea prețului de 50 milioane lei a fost înlocuită cu obligația de întreținere, în fapt neexecutată, ceea ce a condus la rezilierea prin hotărâre judecătorească, în dosar nr. 7001/2004.Prin urmare, în mod corect, ambele instanțe au stabilit că în patrimoniul defunctei nu a existat o obligație validă derivată din antecontract care să îi incumbe pârâtului intimat, neexistând un temei legal pentru transferul dreptului de proprietate.
La data de 29 ianuarie 2014, reclamanții-recurenți au formulat cerere de ajutor public judiciar în temeiul art. 6 din OUG nr.50/2008, admisă prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 12.02.2014( fila 27 dosar recurs).
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamanți,raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept invocat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este nefondat,pentru următoarele considerente:
În prealabil, trebuie subliniat faptul că potrivit art.299 C.pr civ, obiect al recursului îl constituie hotărârea pronunțată de instanța de apel, iar pentru a duce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor ,condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate ,o minimă argumentare în fapt și în drept,precum și indicarea probelor pe care se bazează. Pornind de la aceste considerente teoretice, instanța constată că într-adevăr ,reclamanții –recurenți nu au indicat și nu au invocat vreun motiv de nelegalitate dintre cele reglementate de art. 304 C.pr.civ., rezumându-se la invocarea art. 312 C.pr civ, ce reglementează strict soluțiile ce se pot pronunța de instanța de recurs.
În ceea ce privește primul motiv de recurs prin care reclamanții au criticat soluția de menținere a admiterii excepției nulității promisiunii de vânzare-cumpărare, în lipsa unei cereri reconvenționale exprese în acest sens, într-adevăr, se constată acesta a fost tranșat prin încheierea de ședință din 9.04.2013, și nu a făcut obiectul apelului declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe. Prin urmare, criticile pe care reclamanții nu le-au invocat în apel, la adresa sentinței primei instanțe,nu mai pot fi formulate în recursul omisso medio ,prin care se formulează pentru prima dată critici care nu au fost invocate în apel.
Pe fondul cauzei, pornind de la soluțiile irevocabile pronunțate de instanțe în cele două dosare civile anterioare derulate între părți ( cu referire la dosarul nr._/2003 și_/2003), în care s-a statuat cu putere de lucru judecat că voința reală a părților a fost consemnată în actul secret –contractul de întreținere ce a modificat actul aparent doar în ce privește modalitatea prestației,având în vedere și poziția procesuală a reclamanților în aceste două demersuri juridice, subliniază nelegalitatea și lipsa de suport probator a cererii reclamanților ,în prezenta cauză, de obligare a pârâtului la executarea promisiunii de vânzare-cumpărare .În consecință, în mod legal s-a reținut de către instanțele fondului –suverane în administrarea probatoriului necesar stabilirii concrete a stării de fapt dedusă judecății- că în patrimoniul defunctei nu a existat o obligație validă derivată din antecontract, și care să-i incumbe pârâtului, neexistând unui temei legal pentru transferul dreptului de proprietate.
În ceea ce privește critica vizând nelegala înlăturare a obligației pârâtului de executare a obligației ce rezultă din antecontract, în calitate de legatar particular, Curtea reține că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.775 și art. 909 Cod civil, potrivit cu care regula este că legatarii cu titlu particular nu sunt obligați la plata pasivului succesoral. Cum pârâtul nu se situează în niciuna din situațiile de excepție reglementate de aceste norme ( atunci când: testatorul le impune acest lucru cu titlu de sarcină a legatului lăsat; când legatul are ca obiect un imobil ipotecat de defunct; legatul are ca obiect o succesiune nelichidată dobândită de testator sau o societate ori cotă-parte din societate și când bunurile succesiunii nu sunt suficiente pentru plata datoriilor succesiunii ), în mod legal s-a reținut că legatarului particular-pârâtului- nu-i incumbă obligația de executare a antecontractului pretinsă de reclamanți.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că recursul este nefondat și nefiind incident niciunul din temeiurile de casare ori modificare a hotărârii recurate ,în baza art. 299,312 alin. 1 C.pr civ, va respinge recursul ca nefondat ,cu aplicarea în consecință a prevederilor art.274 alin. 1 C.pr.civ., de obligare a reclamanților la plata către pârât a sumei de 1000 lei ,cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța nr._/20 ianuarie 2014 eliberată de Cabinet avocat O. S. din cadrul Baroului A.( fila 33 dosar).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții A. P. și A. S. M. împotriva deciziei civile nr. 461/5 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă reclamanții să plătească intimatului M. A. suma de 1000 lei,cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică ,azi, 27 Februarie 2014.
Președinte, L. L. | Judecător, A.-M. N. | Judecător, M. G. |
Grefier, M. S. L. |
Red. M.G-05.04.2014
Tehnored. M.S.L-10.04.2014
2 ex.
Instanta de fond: Judecătoria A., judecător A. O.
Instanța de apel:Tribunalul A., judecători T. B.,M. A.
| ← Anulare act. Decizia nr. 218/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 771/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
