Obligaţie de a face. Sentința nr. 108/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 108/2014 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 10566/30/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.147
Ședința publică din 22 octombrie 2014
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții I. I. și CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT I. I. împotriva sentinței civile nr.108/PI/21.01.2014, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul V. S., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței la data de 21.10.2014 concluziile scrise formulate de reclamanții apelanți I. I. și Cabinet Individual de Avocat „I. I.”.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 15.10.2014, când pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.108/PI/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții I. I. și Cabinetul Individual de Avocat „I. I.”, în contradictoriu cu pârâtul V. S..
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că prin cererea din 30.10.2013, reclamanții I. I. și Cabinet Individual de Avocat „I. I.” au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul V. S., să se constate că drepturile lor nepatrimoniale au fost lezate în mod grav, iremediabil, solicitând interzicerea faptei ilicite săvârșite și iminente; încetarea producerii acesteia; constatarea caracterului ilicit al faptei, repetate, dat fiind prejudiciul creat, care subzistă; restabilirea drepturilor atinse, atât ca persoana fizica, cât și ca profesionist, prin obligarea pârâtului pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare în M. Of. Partea a IV-a; repararea prejudiciului prin prezenta cale a acțiunii în despăgubiri sau în reparație patrimoniala a prejudiciului, chiar nepatrimonial, cauzat, solicitând obligarea la plata sumei de l.000.000 Euro - echivalentul în moneda naționala raportat la cursul valutar de schimb curent, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că reclamantul a fost defăimat, agresat verbal de către pârâtul V. S., în legătura cu exercitarea profesiei privind reprezentarea pârâtei V. V., în cauza dosar nr._/325/2013, Judecătoria Timișoara, Secția a II-a Civilă.
La termenele din 09.10.2013 și 23.10.2013, în același dosar nr._/325/2013, Judecătoria Timișoara, Secția a II-a Civilă privind soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul V. S. în contradictoriu cu pârâta V. V., având ca obiect obligația a face, în mod public, a fost ofensat că persoana fizică și ca avocat de pârâtul V. S.. În ambele sale posturi, autorul faptelor ilicite, pârâtul V. S., a făcut aceste proferări cu ură, aversiune extremă, în mod tendențios, existând toate elementele răspunderii civile delictuale.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 95 pct. 1 C.pr.civ., art. 27 din OUG nr. 80/2013, Statutul profesiei de avocat.
În probațiune s-au depus înscrisuri și s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtului.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că distinct de temeiul de drept invocat de către reclamant - legea specială privind exercitarea profesiei de avocat și Statutul profesiei de avocat - motivarea în fapt și în drept vizează preponderent răspunderea civilă delictuală, reglementată de Codul civil.
Conform dispozițiilor art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare; autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care se desprind din dispozițiile art. 1357 C.civ. sunt: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Repararea prejudiciului în cadrul răspunderii delictuale are ca drept scop să înlăture integral efectele faptei ilicite. Principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, în natură sau prin echivalent, autorul prejudiciului fiind obligat să acopere nu numai paguba efectivă (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cesans).
Examinând din această perspectivă speța dedusă judecății, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală a pârâtului, lipsind fapta ilicită.
Din probele existente la dosar: transcrierea înregistrărilor ședințelor de judecată din data de 09.10.2013 și 23.1.2013 și răspunsul la interogatoriu al pârâtului, rezultă că afirmațiile pârâtului cu privire la activitatea profesională a reclamantului - care are calitatea de reprezentant al fostei soții cu care se judecă de peste 10 ani - din cadrul celor două ședințe de judecată reprezintă expresia principiului contradictorialității în procesul civil și se circumscriu în limitele libertății de exprimare.
Comentariile părților declanșate de punerea în discuție a excepției de necompetență a judecătoriei în soluționarea cauzei au evidențiat reacția de indignare a pârâtului V. S. ce nu posedă cunoștințe juridice și care a apreciat că invocarea necompetenței unei instanțe este inadmisibilă și reprezintă o minimalizare a actului de justiție și a respectului ce trebuie datorat justiției. De altfel, chiar și în prezenta cauză, cu prilejul luării interogatoriului și prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, pârâtul și-a exprimat nemulțumirea vis-a-vis de invocarea de către reclamant a unei necompetențe generale a judecătoriei ce nu are personalitate juridică și este o „anexă a tribunalului”.
Susținerile pârâtului - că toate procesele pe care i le-a intentat reclamantul în calitate de avocat al fostei sale soții au fost pierdute de către acesta cu costurile aferente desfășurării unui proces - nu sunt de natură să lezeze demnitatea și activitatea profesională a reclamantului, în condițiile în care reprezintă opinia părții adverse ce susține că, în final, a câștigat aceste litigii.
În concluzie, afirmațiile pârâtului din cele două ședințe de judecată nu pot fi considerate ca aducând atingere onoarei și demnității reclamantului sau activității sale profesionale, astfel că activitatea acestuia nu reprezintă o faptă ilicită.
Văzând că nu este îndeplinită prima condiție pentru existența răspunderii civile delictuale, instanța a omis analiza celorlalte, demersul apărând inutil soluționării cauzei.
Pentru aceste considerente, instanța a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamanților.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, care au solicitat schimbarea ei și admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare, reclamanții au invocat că prima instanță a omis să soluționeze obiectul cererii reclamanților, pe care l-au reiterat.
Au invocat că instanța neindependentă, neautonomă și lipsită de imparțialitate nu are competența de a se substitui avocatului și de a cenzura autoevaluarea celui „care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi” sau „ale cărui drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate”, fiind incidentă și norma constituțională reglementată de art.24.
Art.7 (1) din Hotărârea nr.64/2011 prevede „Într-o societate întemeiată pe valorile democrației și ale statului de drept, avocatul are un rol esențial, avocatul este indispensabil justiției și justițiabililor și are sarcina de a apăra drepturile și interesele acestora …”.
Al.3 din art.7 al Hotărârii nr.64/2011 prevede: „În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricții, presiuni, constrângeri sau intimidări … ori a altor persoane fizice … Libertatea și independența avocatului sunt garantate prin lege”.
Text art.261 ind.1 Cod penal, la Capitolul II „Infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției”, „Împiedicarea participării în proces”, dispune: „(1) Împiedicarea participării într-o cauză …, civilă, …, a unui … sau apărător, săvârșită prin … sau prin orice alt mijloc de constrângere, îndreptată împotriva sa … se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani; (2) Tentativa se pedepsește”.
Terxt art.279 din noul Cod penal reglementează ultrajul judiciar.
Au arătat că instanța de apel trebuia să verifice dacă cererea de judecată nu s-a limitat exclusiv la stabilirea situației de fapt din data de 09.10.2013 și din 23.10.2013, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată: „ interzicerea faptei ilicite săvârșite și iminente; - încetarea procedurii acesteia (a se vedea parcursul desfășurării, în contextul factual)” etc.
Au invocat următoarele: practicaua sentinței, la pagina 1, paragraful 8, în mod greșit se menționează data: „23.01.2013”, iar la pagina 2, paragraful 11, se menționează de asemenea greșit data: „23.01.2013”, fapt pentru care cere îndreptarea hotărârii cu privire la aceste erori materiale cuprinse în hotărârea apelată, conform prevederilor text art.442, art.445 noul Cod de procedură civilă.
Instanța de fond a restrâns obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că, parțial, s-a denegat de dreptate, înfrângând principiul disponibilității și al liberului acces la justiție, etc.
Instanța a judecat cauza din propria sa perspectivă, denaturând și abstragând contextului – natura, esența instituției juridice instrumentate de art.252, art.253 ș.a. C.civil, după cum au menționat supra.
Substituind voința reclamanților ca participanți la proces, participantul la proces, președintele completului, din arbitru s-a poziționat în postura de apărătoare și disculpatoare a faptelor ilicite comise și în prezent de către pârâtul intimat V. S. cu scuza, printre altele, că acesta „nu posedă cunoștințe juridice”, apreciind că „invocarea necompetenței unei instanțe este inadmisibilă și reprezintă o minimalizare a actului de justiție și a respectului ce trebuia datorat justiției”. V. S. nu a făcut acest gen de afirmații, fapt pentru care, inclusiv în probațiune, reclamanții au solicitat să li se comunice procesul-verbal de transcriere a înregistrării audio a ședinței de judecată din data de 21 ianuarie 2014 în dosar nr._ al Tribunalului T..
Instanța de fond folosește sintagmele: „Comentariile părților …”; „au evidențiat reacția de indignare a pârâtului …”; „pârâtul și-a exprimat nemulțumirea …”; „procesele pe care le-a intentat reclamantul”, suprapunând (în fraza de la pagina 3, paragraful 2) exprimările: „sau activitățile sale profesionale” cu exprimarea: „astfel că activitatea acestuia nu reprezintă o faptă ilicită”, punând astfel semnul egalității între activitatea profesională și activitatea pârâtului de a comite fapte ilicite. Raționamentul instanței este unul fals, atât din punct de vedere formal cât și material.
Au arătat că există erori logice în construcția argumentelor prin analogie, rolul analogiei în argumentarea instanței fiind unul denaturat, făcându-se confuzie între activitatea profesională a avocatului și activitatea pârâtului în proces; prezența sofismelor de limbaj (ale ambiguității) determinate de folosirea greșită a termenilor, punându-se în evidență echivocația, amfibolia, diviziunea/compoziția etc.
Au arătat că în mod nejustificat instanța de fond a respins probe, admițând proba cu interogatoriul, a omis întrebări (întrebarea nr.2, întrebarea nr.3 și parțial întrebarea nr.4). Nu reclamantul „a intentat …, în calitate de avocat al fostei sale soții, …”, „procesele”.
În prezent, V. V. se consideră ca fiind nu fosta ci actuala soție - fapt care l-a determinat pe V. S. să intenteze acesteia o acțiune având ca obiect obligația a face, respectiv să-și schimbe numele de V., chiar dacă între timp și după prescrierea punerii în executare a sentinței de divorț a făcut demers și a obținut înregistrarea mențiunii de desfacere a căsătoriei și de reluare a numelui – cauza ce formează obiectul unui litigiu aflat în curs de desfășurare.
Sintagma „fostei sale soții” situează instanța de fond pe poziția agreată de intimatul V. S., acesta obținând partajul bunurilor comune fără ca divorțul să se fi menționat în registrul de stare civilă.
Instanța de fond, negând rolul avocatului, devalorizează conținutul calomniei aduse acestuia în mod repetat de către intimat. Astfel, se omite faptul că prezentul litigiu este unul cu profesioniști (liber profesioniști).
Au invocat că în mod greșit exprimările: „…și acest domn pretinde că este avocat și vorbește numai prostii”; „Cum să fie dacă spune că nu aveți dreptul să judecați, pentru ce mai vine, numai să ia bani!?”; „… dânsul nu câștigă nici un proces, vine numai să ia bani” nu constituie fapte ilicite pentru prima instanță. Atenționarea: „Judecător: Domnule reclamant, vă pun în vedere să aveți un comportament civilizat și să nu aduceți acuze domnului avocat”; consemnarea „Reclamantul solicită respingerea excepției după care a început să adreseze o . cuvinte jignitoare la adresa apărătorului pârâtei” (a se vedea „Încheierea Ședința publică din 09.10.2013”, dosar de primă instanță, pag.2, paragraful 6) reprezintă un incident care a tulburat solemnitatea ședinței de judecată și care a fost calificat de către doamna președintă G. D. prin consemnarea adresării unei serii de „cuvinte jignitoare la adresa apărătorului pârâtei”.
Instanța de fond a evitat să marcheze și să interpreteze în ce anume circumstanțe de fapt, de timp, de spațiu, auditoriu public, soluri, ambient s-a consumat incidentul provocat de V. S. împotriva avocatului „soției sale V. V.”.
Pentru instanța de fond, toate cele întâmplate nu însemna „nimic”. Astfel, V. S., încurajat, continua să-l calomnieze pe avocat cu scopul evident de a-l determina pe acesta să renunțe la a o mai apăra, atât în procesul cu pricina cât și în alte litigii pe clienta sa V. V., etc. A intra în dispută directă cu avocatul părții adverse, în „opinia instanței” este considerat ca fiind ceva licit, normal, scuzabil, apărătorul neavând mai multe drepturi decât V. S. care nu este avocat, dar căruia i se permite în mod oficial să hărțuiască avocatul, adresându-i jigniri și contestându-i calitatea de avocat. De facto, V. S. devine mai avocat decât avocatul, etc.
Speculația „Examinând din această perspectivă” (excluzându-se legea specială privind exercitarea profesiei de avocat și Statutul profesiei de avocat, vizând „preponderent răspunderea civilă delictuală”) și formularea „văzând că nu este îndeplinită prima condiție pentru existența răspunderii civile delictuale, instanța va omite analiza celorlalte, demersul apărând inutil soluționării cauzei” realizează și un paralogism.
În baza unor considerente nefondate, neîntemeiate și fără construcție logică, instanța „Respinge …” – „apreciind ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamanților”. Cu alte cuvinte, reclamanților li s-a făcut o proastă reclamă, doar că astfel, în mod oficial, V. S. să poată face propagandă negativă profesiei liberale.
Rezultatul acestei „mari reușite” a justiției este cel de a damna avocatul și forma în care își exercită profesia, răpindu-i pe viitor libertatea, motivația, rolul, sensul profesiei liberale, pentru a instiga astfel la „dizidența” etc. și în același timp să facă din V. S. un denigrator al reputației, demnității profesiei de avocat, constrânsă stigmei puse de onorabila instanță neindependentă, neautonomă și anticonstituțională, care pe calea interpretării revalorizează o întreagă ordine juridică.
Valorile (caracterul indefinibil al sinelui; tipuri de valori; valori intrinseci etice și valori intrinseci relevante din punct de vedere etic; purtătorii de valoare; stările de lucruri; valori ale tendinței; valorile actului; valori ale Constituției persoanei; valori arhitectonice; valori ale realizării persoanei; valori ale binelui și răului; forța și înălțimea valorilor; atlasele valorii = valori negative = producerea și distribuirea relelor = arhitecturi ale răului) nu sunt discernute în context, aceasta nefiind o nedreptate legală ci o nedreptate judiciară.
Au mai arătat că art-1349 C.civil, în raționamentul instanței de fond, îl îndrituiește pe V. S. să nu respecte regulile de conduită pe care și legea specială le impune și să aducă atingere, prin acțiunile sale, drepturilor și intereselor legitime ale profesiei de avocat – lucru pe care îl poate face cu discernământ, fără nicio răspundere. Mai mult, contrar prevederilor text art.1353, V. S., în concepția instanței de fond, poate cauza un prejudiciu prin chiar exercițiul drepturilor sale fără a fi obligat să-l repare, fără nicio excepție, etc.
În mod ilicit, la data de 09.10.2013, cu continuare în data de 23.10.2013, reclamantul a fost defăimat, agresat verbal etc. de către V. S., în legătură cu exercitarea profesiei privind reprezentarea pârâtei V. V. în cauza dosar nr._/325/2013 a Judecătoriei Timișoara, reiterând starea de fapt expusă.
Au indicat motivele de drept:
În exercitarea dreptului la apărare avocatul are dreptul și obligația de a stărui pentru realizarea liberului acces la justiție, pentru un proces echitabil …” (art.2/5 din Legea nr.51/1995).
Potrivit art.4 din legea precitată: „În exercitarea profesiei și în legătură cu aceasta avocatul este protejat de lege”.
Potrivit art.5 (1): „Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt:cabinetele individuale, etc.”.
Conform art.39 (1): „În exercitarea profesiei avocații sunt ocrotiți de lege, …”.
Text art.48 (1) din legea supra consacră și sintagma „cu demnitatea profesiei”.
Text art.7 (1) din Hotărârea nr.64/2011 reglementează: „Într-o societate întemeiată pe valorile democrației și ale statului de drept, avocatul are un rol esențial, avocatul este indispensabil justiției și justițiabililor și are sarcina de a apăra drepturile și interesele acestora …”.
Potrivit al.(3) din același art.7: „În exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus niciunei restricții, presiuni, constrângeri sau intimidări … ori a altor persoane fizice … Libertatea și independența avocatului sunt garantate prin lege”.
Subsecțiunea a 3-a din Statutul profesiei de avocat reglementează „Demnitatea profesiei”.
Au arătat că marchează aceste repere normative din legea specială, etc. și că fac trimitere și la art.1 (3) ș.a. din Constituția României; la art.1 ș.a. DUDO; dispoziții corespondente Convenției Europene a Drepturilor Omului; art.58, art.60, art.61, art.72, art.252, art.253, art.1349 și următoarele C.civ.; alte acte normative de drept național și de drept european, precum și de drepturile omului, legislația conexă.
Au invocat că există toate elementele răspunderii civile delictuale, fiind lezate în mod grav onoarea și reputația, etc. Faptele sunt cu impact ilicit, deosebit de grav și cu potențial previzibil … în consecințe … in virtu …
Există un prejudiciu preponderent nepatrimonial (numit și moral) prin atingerile aduse onoarei (demnității) etc.
Faptele ilicite sunt comisive, excluzând exercitarea normală a unui drept subiectiv – qui suo iure utitur, neminem laedit. Acestea ignoră limitele externe, limitele interne ale dreptului subiectiv, adică nu sunt exercitate potrivit scopului în care au fost recunoscute de lege; lipsește buna-credință. Vinovăția constă în intenție directă, existând capacitate delictuală, etc.
În drept, invocă și prevederile text art.466, art.479, art.480, art.482 N.C.pr.civ., pe lângă cele supra menționate.
Ca probe în susținerea apelului au solicitat refacerea probei cu interogatoriul administrat în primă instanță, fiind necesar ca intimatul V. S. să răspundă la toate întrebările, în mod explicit și nuanțat, cu supliment de întrebări; instanța de fond să depună la dosar și totodată să comunice procesul-verbal cu transcrierea înregistrării audio a ședinței de judecată din data de 21 ianuarie 2014, dosar nr._ al Tribunalului T.; să se depună raportul de evaluare profesională și psihologică a președintei C. P., judecător în cadrul Tribunalului T..
Au invocat ca mijloace de probă transcrierea ședințelor de judecată din 09.10.2013 și 23.10.2013 și încheierile de ședință de la aceste termene; au solicitat administrarea probei testimoniale și depunerea casetelor cu înregistrarea ședinței de judecată, inclusiv video; au solicitat administrarea altor probe care ar rezulta cu necesitate din dezbateri.
Pentru motivele arătate la termenul de judecată din 15.10.2014, instanța a respins cererea în probațiune formulată de apelanți.
La același termen, instanța a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apelanți.
Examinând apelul prin prisma susținerilor reclamanților apelanți și în baza art.479 al.1 C.pr.civ., față de probele administrate și de normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Pe calea cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin fapta ilicită a pârâtului care, prin expresiile folosite în timpul ședințelor de judecată și prin tonul cu care a făcut aprecieri la adresa reclamantului-avocat a lezat în mod grav onoarea și reputația reclamanților; au învederat că se impune interzicerea faptei ilicite săvârșite, iminente și repetate, încetarea producerii faptei și restabilirea drepturilor atinse.
Corespunde realității că dreptul la respectarea demnității persoanei este recunoscut de normele generale și speciale invocate de reclamanți și că atingerea adusă onoarei și reputației persoanei este interzisă, limitările prevăzute de lege fiind de strictă interpretare.
Instanța nu exclude nici situația invocată în cauză, respectiv că atingerea adusă acestui drept al personalității reclamantului apelant, avocat de profesie, în această calitate dar și ca persoană fizică,să aducă prejudicii cabinetului individual de avocatură, formă în care domnul avocat își exercită activitatea.
În situația în care o persoană cu discernământ încalcă interdicția de a aduce atingere acestui drept va fi obligată la repararea integrală a prejudiciilor cauzate prin încălcare, conform dispozițiilor art.1349 al.1, 3 C.civ., răspunderea sa fiind angajată în situația întrunirii condițiilor cerute cumulativ de dispozițiile art.1357 C.civ.
Respingând cererea în reparație formulată de reclamanți, prima instanță a reținut că răspunderea pârâtului nu poate fi angajată, câtă vreme una dintre condițiile cumulativ cerute de norma legală sus-menționată, respectiv săvârșirea faptei ilicite de către pârât, nu este întrunită în cauză.
În prealabil, instanța de apel reține că, arătând starea de fapt în condițiile art.194 lit.d C.pr.civ., reclamanții s-au referit la afirmațiile pârâtului din ședințele de judecată din 09.10.2013 și 23.10.2013 în dosarul nr._/325/2013 al Judecătoriei Timișoara (filele 3-4 dosar fond).
Corespunde realității că reclamanții au solicitat ca, fiind constatat caracterul ilicit al faptei repetate a pârâtului, să fie interzisă fapta săvârșită și iminentă și producerea acesteia, cu consecința restabilirii drepturilor atinse și a reparării patrimoniale a prejudiciului.
Se observă, însă că, potrivit celor mai sus-arătate, prima instanță a reținut că susținerile pârâtului la termenele de judecată indicate de reclamanți nu constituie faptă ilicită în sensul art.1357 C.civ. și că, astfel, nu poate fi angajată răspunderea delictuală a pârâtului cu consecința reparării prejudiciului invocat de reclamanți, în modalitățile solicitate de aceștia în condițiile art.253 al.3, 4 C.civ.
Pe de altă parte, nefiind constatat caracterul ilicit al faptei, nu putea fi interzisă săvârșirea faptei ilicite și iminente prin încetarea producerii acestei fapte pe viitor.
În consecință, criticile apelanților vizând restrângerea obiectului cererii de chemare în judecată de către prima instanță, cu consecința denegării de dreptate și a principiilor disponibilității și al liberului acces la justiție sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare.
Nici susținerile apelanților vizând administrarea probatoriului în primă instanță nu sunt de natură a atrage schimbarea sentinței atacate.
Astfel, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată stabilit de reclamanți conform celor mai sus-arătate, tribunalul a făcut corecta aplicare a dispozițiilor art.194 al.1 lit.c, d, art.255 al.1, art.258 al.1, art.264, art.22 al.1, 2, 7 C.pr..civ., astfel că pentru motivele arătate în practicaua sentinței a înlăturat în mod legal întrebările din interogatoriu ce exced obiectului litigiului și a respins cererile în probațiune formulate de reclamanți.
În continuare, instanța reține că pârâtul a făcut afirmațiile calificate de reclamanți ca fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în timpul ședințelor publice de judecată, ședințe în care părți sunt reclamantul V. S. (pârât în prezenta cauză) și pârâta V. V. al cărui apărător ales este domnul avocat I. I. (reclamant în cauză).
Condiție a angajării răspunderii civile delictuale, fapta ilicită se constituie în acțiunea sau inacțiunea contrară legii ori bunelor moravuri prin care se încalcă drepturile sau interesele legitime ale unei persoane.
Caracterul ilicit al faptei este irelevant, însă, dacă fapta apreciată ca fiind prejudiciabilă a fost săvârșită în exercitarea legală și normală a unui drept subiectiv, conform art.1353 C.civ.,
Cum afirmațiile pârâtului (în modalitatea și tonul invocate de reclamanți) au fost făcute în ședință de judecată, ele reprezintă exteriorizări ale dreptului la liberă exprimare în exercitarea de către pârât a dreptului la un proces echitabil.
O exercitare a acestor drepturi subiective cu rea credință ori cu depășirea limitelor în care este recunoscut constituie abuz de drept și plasează exercitarea lor în sfera ilicitului.
Or, din examinarea afirmațiilor pârâtului cu raportare la considerentele sentinței apelate și la normele legale incidente în cauză, instanța de apel reține că tribunalul a reținut în mod legal că faptei pârâtului îi lipsește caracterul ilicit, condiție a răspunderii delictuale.
Astfel, reclamantul își apără personal interesele în dosarul nr._/325/2013 al Judecătoriei Timișoara, liberul acces la justiție permițând persoanelor care nu au pregătire juridică (aspect necontestat de reclamanți) să își reprezinte singure interesele.
Adresându-se în această modalitate instanței, pârâtul este încredințat că, apelând la sprijinul justiției va obține recunoașterea legitimității pretențiilor sale, câtă vreme a arătat la termenul de judecată din 09.10.2013 că „ … a făcut douăzeci (procese), până acum nu a câștigat niciunul, mi-a făcut procese zeci, dânsul nu câștigă nici un proces …”.
Or, urmare a susținerilor apărătorului părții adverse (indicat, conform celor mai sus-arătate ca fiind apărător al acesteia și în celelalte „zeci” de litigii), susțineri expuse în încheierea de ședință de la acel termen și redate în transcrierea înregistrării ședinței de judecată (filele 8-11 dosar fond), evident depășit de susținerile reclamantului-apărător, de excepțiile invocate de acesta, de argumentele aduse, cu trimiteri la norme de drept și de morală și la concepte filosofice, în condițiile în care el (pârâtul din prezenta cauză) arată că dorește ca pârâta din acel dosar „să-și reia numele de fată”, iar aceasta „nu vrea” (fila 10 dosar fond), fără a bănui, la data sesizării instanței, că pretențiile sale sunt de natură a ridica problemele învederate de avocatul-reclamant, pârâtul a susținut competența judecătoriei în soluționarea litigiului, neînțelegând de ce susține reclamantul că instanța nu are dreptul să soluționeze litigiul și a arătat că solicită respingerea excepției de necompetență invocată de avocatul pârâtei.
În ședința publică din 23.10.2013 (filele 20-22 dosar fond), la solicitarea instanței de a-și exprima punctul de vedere asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale în condițiile art.29 al.4 din Legea nr.47/1992, pârâtul și-a exprimat ignoranța („De unde să știu …” – fila 20 dosar fond) în ceea ce privește excepția invocată de reclamant în reprezentarea clientei sale, adversara pârâtului.
Corespunde realității că, în exercitarea drepturilor sale procesuale, în litigiul sus-menționat, pârâtul a folosit expresii („… și acest domn pretinde că este avocat și vorbește numai prostii”; „… pentru ce mai vine, numai să ia bani?”; „…mi-a făcut procese zeci, dânsul nu câștigă nici un proces, vine numai să ia banii”; „nu știu cum invocă asemenea prostii”) care, plasate în alt context decât cel arătat, ar putea depăși limitele recunoscute de lege exercitării dreptului la liberă exprimare.
Pentru soluționarea litigiului de față este necesar, însă, a se observa că pârâtul a făcut menționatele afirmații în timpul derulării unui nou litigiu purtat cu V. V. (susținerile sale vizând multitudinea litigiilor dintre aceștia nefiind contrazise) și nu într-un alt cadru ori spațiu și le-a făcut nu ca urmare unei pure inițiative personale ci ca reacție la susținerile avocatului adversarei sale din acest nou proces (înregistrat sub nr._/325/2013 la Judecătoria Timișoara).
Este indiferentă calitatea procesuală a pârâtului în acel litigiu (cea de reclamant), câtă vreme litigiile (numeroase, conform celor mai sus-arătate) au fost purtate în contradictoriu cu aceeași parte.
Corespunde realității că adversar al reclamantului din litigiul aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara nu este dl.avocat I. I. ci partea pe care acesta o reprezintă, însă apărările și excepțiile din cele două ședințe de judecată nu au fost invocate de pârâta V. V. ci de apărătorul acesteia, reclamant în prezenta cauză.
Or, încredințat fiind de legitimitatea pretențiilor depuse judecății, pe de o parte și pus în fața cererilor și argumentelor pârâtei formulate prin apărător, pe de altă parte, pârâtul a avut reacția corect apreciată de prima instanță ca fiind de indignare, reacție exteriorizată în modalitatea mai sus-arătată.
Este adevărat că, în exercitarea profesiei și în apărarea intereselor clientului său, avocatul are o marjă a libertății de exprimare mai mare decât un particular care își expune opiniile într-un cadru oarecare.
Se observă, însă că, așa cum s-a arătat, afirmațiile pârâtului lipsit de pregătire juridică au fost făcute ca urmare a solicitării instanței de a răspunde la fiecare cerere a adversarei sale formulată prin avocat, manifestările verbale datorându-se conținutului acestor cereri și consecințelor formulării lor (amânarea judecății).
Chiar dacă în încheierea de ședință din 09.10.2013 s-a menționat că, după ce a solicitat respingerea excepției lipsei calității de participant la procesul civil și de instanță de judecată a Judecătoriei Timișoara invocată de apărătorul pârâtei, reclamantul a început să-i adreseze cuvinte jignitoare acestuia (fila 9 dosar fond), din înregistrarea ședinței de judecată rezultă că pârâtul a adus acuze (fila 11) și că judecătorul a apreciat că reclamantul și-a spus părerea și că nu i s-a părut că l-ar fi jignit pe avocat (fila 10 dosar).
În consecință, dat fiind acest context în care pârâtul a făcut afirmațiile considerate de reclamanți ca aducând atingere demnității personale și profesionale, văzând că fapta a fost săvârșită în condițiile și limitele stabilite de art.15, 1353 C.civ., în mod legal a reținut prima instanță că faptei îi lipsește caracterul ilicit și că, astfel, răspunderea delictuală a pârâtului nu poate fi angajată.
Apreciind în acest sens, instanța a avut în vedere probele administrate pe care le-a apreciat prin prisma normelor legale incidente astfel că sunt nefondate susținerile apelanților vizând substituirea de către instanță a avocatului și transformarea acesteia în apărător al pârâtului, dispozițiile art.6, 7, 8, 20, 22 C.civ. și ale art.24 din Constituție fiind pe deplin respectate, prin hotărârea apelată instanța pronunțându-se asupra cererilor pârâților și expunând logic motivele pentru care acestea au fost respinse.
Respingând cererea de chemare în judecată, prima instanță s-a pronunțat asupra situației concrete care i-a fost supusă examinării, fără a extinde soluția dată asupra unor aspecte generice ori viitoare.
Instanța va respinge cererea de îndreptare a hotărârii primei instanțe sub aspectul indicării corecte a datei în loc de cea greșit indicată (23.01.2013), câtă vreme, conform dispozițiilor art.445 C.pr.civ., o atare cerere nu poate fi formulată pe calea apelului, ci în condițiile art.442-444 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.480 al.1 C.pr.civ., instanța va respinge apelul declarat de reclamanții I. I. și Cabinet Individual de Avocat „I. I.” împotriva sentinței civile nr.108/PI/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul V. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanții I. I., având CNP_, domiciliat în Timișoara, ..26, ., jud.T. și CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT „I. I.”, având C._/01.01.2007, cu sediul în Timișoara, ..26, ., jud.T. împotriva sentinței civile nr.108/PI/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâtul V. S., având CNP_, domiciliat în Timișoara, ., jud.T..
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, recurs care se va depune la Curtea de Apel Timișoara.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
F. Ș. G. O.
Grefier,
M. M.
Red.FȘ/03.11.2014
Tehnored.MM/5 ex/20.11.2014
Instanță fond: Tribunalul T. – jud.Crsitina P.
Emis 3 comunicări
| ← Cereri. Decizia nr. 609/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Cereri. Decizia nr. 797/2014. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
