Conflict de competenţă. Sentința nr. 42/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 42/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 42/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 42
Ședința din camera de consiliu
din 18.02.2015
PREȘEDINTE: Rujița R.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență dintre Secția de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului T. și Secția I Civilă a Tribunalului T. în privința soluționării acțiunii formulate de reclamantul S. B. R. împotriva pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara.
Dezbaterile s-au desfășurat în camera de consiliu, fără citarea părților, în conformitate cu art. 135 alin. 4 C. pr. civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate alte cereri, instanța rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul T. – Secția de C. Administrativ și Fiscal la 06.06.2014 sub nr._, reclamantul S. B. R. a chemat în judecată pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara și a solicitat obligarea pârâtelor la următoarele plăți reprezentând: daune materiale în cuantum de 145.114 euro, prin echivalent în lei la data plății, reprezentând lipsa de folosință a autoturismului, calculată de la data de 04.10.2002 (data confiscării autoturismului) și până la data introducerii prezentei 05.06.2014; daune materiale produse prin lipsa de folosință a autoturismului din ziua următoare introducerii cererii (06.06.2014) și până la data restituirii efective a acestuia; dobânda legală aferentă sumelor solicitate cu începere de la data de 04.10.2002 și până la data plății efective; cheltuielile ocazionate cu prezentul litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 18.05.2002, Mizun A. – D. a introdus pe teritoriul românesc un autovehicul marca Audi, proprietatea sa, a reclamantului.
La 17.08.2002 autoturismul a fost scos la vânzare de către Societatea G. Automobile SRL. În momentul în care autovehiculul era expus spre vânzare, în piață, reprezentanții Direcției Regionale Vamale Interjudețene Timișoara efectuau un control. Fiind chestionat, reprezentantul firmei nu a putut face dovada plății taxelor vamale datorate.
Pentru acest motiv, la data de 04 octombrie 2002, Direcția R. Interjudețeană Timișoara, în temeiul art. 386 lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, a întocmit un proces - verbal de constatare a contravenției pe numele lui Mizun A. D., prin care i-a aplicat acestuia o amendă contravențională, iar ca măsură complementară pentru neplata taxelor a procedat la confiscarea autoturismului.
Confiscarea autoturismului s-a efectuat la data de 04.10.2002, Mizun A. D. a formulat împotriva procesului-verbal o plângere contravențională.
Judecătoria Sânicolaul M., prin sentința civilă nr. 29/17.01.2003. a admis în parte plângerea și a anulat procesul - verbal în ce privește amenda aplicată, constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției, dar și faptul că restituirea, potrivit legii, nu poate fi cerută de petent deoarece nu este proprietarul autoturismului.
Direcția R. Interjudețeană Timișoara a declarat recurs împotriva sentinței, acesta fiind respins însă de Tribunalul T. prin decizia nr. 412/RCA/09.06.2003, sentința judecătoriei devenind astfel irevocabilă.
Reclamantul S. B. R. a arătat că, în calitate de proprietar, a formulat o plângere contravențională împotriva procesului - verbal de contravenție, prin care a solicitat anularea acestuia cu privire la măsura confiscării, formându-se astfel dosarul cu nr. 6601/30.05.2003. Plângerea a fost admisă, Judecătoria Timișoara dispunând, prin sentința civilă nr. 6613/31.05.2003, anularea procesului - verbal și restituirea autoturismului. Sentința a fost atacată cu recurs, iar Tribunalul T., prin decizia civilă nr. 795/RCA/2003, a admis recursul, a modificat în tot sentința civilă nr. 6613/31.05.2003, în sensul că a respins plângerea contravențională și a menținut măsura confiscării.
Reclamantul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privirea la încălcarea art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea dispozițiilor art. 6 § 1, respectiv a dreptului la un proces echitabil, aspect ce rezultă din hotărârea pronunțată la data de 16 aprilie 2013 în Cauza B. împotriva României.
Deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat câștig de cauză, la data de 16.10.2013 s-a adresat Tribunalului T. cu o cerere de revizuire formulată în temeiul disp. art. 509 alin. 1 pct. 10 C. pr. civ., cerere care a fost admisă prin decizia civilă nr. 67/12.02.2014 și prin care instanța a dispus schimbarea în tot a deciziei civile nr. 795/RCA/20.11.2003, în sensul că a respins recursul formulat.
Pe lângă constatarea cu privire la încălcare dispozițiilor art. 6 § 1, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai constatat și existența prejudiciului produs, însă nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, considerând că „măsura de reparație cea mai potrivită pentru reclamant ar fi redeschiderea, la cererea acestuia, a procedurii în timp util și cu respectarea cerințelor art. 6 § 1 din Convenție...”.
Reclamantul a mai arătat că daunele materiale solicitate se fundamentează pe sentința civilă nr. 6613/31.05.2003, irevocabilă prin decizia civilă nr. 67/12.02.2014, hotărâri prin care instanțele au dispus restituirea autoturismului, pentru motivul că autoritățile statului nu l-au confiscat respectând condițiile instituite de lege.
Fiind evidentă încălcarea drepturilor sale, dar și existența prejudiciului care este reprezentat de lipsa de folosință a autoturismului pe o perioadă de 4262 zile (calculate de la data de 04.10.2002 și până la data de 05.06.2014), se impune repararea integrală a prejudiciului produs și care continuă să se producă până la restituirea autoturismului sau după caz, a contravalorii acestuia, a arătat reclamantul.
A mai arătat că se impune și repararea prejudiciului care va continua să se producă după introducerea cererii de chemare în judecată, în baza principiului reparării integrale a prejudiciului produs, consacrat prin dispozițiile art. 1385 alin. 1 C. civ.
A arătat că pârâtele datorează și dobânda legală cu începere de la data de 04.10.2002 (data confiscării autoturismului) pentru sumele solicitate.
În drept, subliniind faptul că procesul – verbal de contravenție are natura juridică a unui act administrativ cu caracter individual, reclamantul a invocat art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 19 din Legea nr. 554/2004; de asemenea, a invocat art. 1385 alin. 1 și 2 și art. 1535 C. civ. cu privire la capătul 2 al cererii.
La 11.07.2014 (filele 76 și 77), reclamantul a depus la dosar o completare a acțiunii, prin care a mai solicitat instanței să constate refuzul nejustificat al pârâtelor de a-i restituii suma datorată. În motivare, a arătat că la 12.05.2014 le-a comunicat pârâtelor o somație, prin care le-a pus în vedere să îi restituie autoturismul confiscat și să-i plătească despăgubirile datorate pentru privarea de posesia și folosința autoturismului pentru o perioadă de aproximativ 12 ani.
Reprezentanții pârâtei Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara au comunicat faptul că i se va restitui contravaloarea autoturismului, deoarece restituirea în natură nu mai este posibilă pentru că autoturismul a fost donat unei alte instituții, aspect confirmat de pârâta A.N.A.F. Procedura de restituire a contravalorii autoturismului este în curs de desfășurare.
Pârâta Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara nu a menționat nimic de despăgubirile pentru privarea sa de posesia și folosința autoturismului, deducându-se astfel existența refuzului nejustificat cu privire la cerere.
Pârâta A.N.A.F. i-a comunicat că nu datorează această sumă, deoarece DRVI (instituția care a dispus confiscarea autoturismului) a fost absorbită doar de Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara, nu și de către aceasta.
În această situație, a susținut reclamantul, suntem în prezența unui refuz nejustificat expres al A.N.A.F. și un refuz nejustificat tacit al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara cu privire la daunele solicitate prin somație.
În drept, a invocat art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pentru termenul din 10.10.2014, reclamantul a depus la dosar o precizare a cuantumului pretențiilor (filele 101-104), indicând suma de 146.680 euro.
A arătat că la 30.07.2014, pârâta Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara i-a virat suma de 50.330 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului la data de 20.05.2004, data de 30.07.2014 fiind avută în vedere pentru calcularea despăgubirilor pentru lipsa de folosință.
Ca temei juridic al acțiunii sale, reclamantul a reiterat dispozițiile art. 1, art. 8 și art. 19 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, a arătat că art. 1385 și art. 1386 C. civ. au fost invocate pentru justificarea acoperirii prejudiciului în integralitatea sa, iar Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile Codului civil.
Prin sentința civilă 3788/10.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T., Secției de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul S. B. R. împotriva pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara în favoarea Secției I Civilă din cadrul Tribunalului T..
Pentru a hotărî astfel, instanța, confirmând starea de fapt prezentată de reclamant, a invocat și a citat art. 8 din Legea nr. 554/2004 și a constatat că în cauză, raportat la starea de fapt reținută, pretențiile reclamantului nu au ca temei anularea vreunui act administrativ sau constatarea unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri cu caracter administrativ, întrucât litigiul reclamantului, care intră în sfera contenciosului administrativ, a fost deja soluționat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 6613/31.05.2003, pronunțată în dosarul nr. 6601/30.05.2003 al Judecătoriei Timișoara, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 795/RCA/2003 a Tribunalului T. – schimbată în totalitate prin decizia civilă nr. 67/12.02.2014, pronunțată în dosarul nr._/30/2013 al Tribunalului T. (dosar având ca obiect revizuire, în care s-au respins și cererile de despăgubire vizând contravaloarea mașinii, dobânzi, penalități, daune materiale).
Nici motivul cuprins în completarea (modificarea) cererii de chemare în judecată (fila 77) - cum că în cauză ar fi vorba de o cale de atac împotriva unui refuz nejustificat -, nu poate fi reținut, întrucât acest pretins refuz vizează o cerere de despăgubiri civile adresată pârâtelor, neavând caracter administrativ.
Astfel cum a fost întemeiat în drept chiar și de către reclamant, temeiul cererii acestuia rezidă în disp. art. 1385 alin. 1, 2 și art. 1535 din Noul Cod Civil, care se referă la răspunderea civilă delictuală și la daunele moratorii. S-a reținut însăcă pretențiile reclamantului nu izvorăsc din anularea vreunui act administrativ, acest aspect (ce ține de contencios administrativ) fiind soluționat deja, reclamantul fundamentându-și pretențiile pe existența hotărârii Curții Europeane a Drepturilor Omului (cauza B. c/a României din16 aprilie 2013), prin care s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 6 § 1, respectiv a dreptului la un proces echitabil.
Dosarul a fost înregistrat la Secția I Civilă a Tribunalului T. la 20.09.2014 sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 68/14.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T., Secției I Civilă a admis excepția de necompetentă funcționala a acestei secții și a declinat competenta în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului T..
A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Curtea de Apel Timișoara, Secția I Civilă pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prezentul litigiu are ca obiect o cerere prin care reclamantul S. B. R. solicită obligarea pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara la plata unor daune materiale având drept cauză confiscarea autoturismului proprietatea reclamantului printr-un proces verbal de contravenție, anulat de instanțele judecătorești de contencios administrativ.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1, art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 1385 alin. 1, art. 1385 alin. 2, art. 1535 C. civ.
Prin completarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat ca instanța să constate refuzul nejustificat al pârâtelor de a-i restitui suma datorată, invocând art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin notele de ședință depuse la ultimul termen de judecată, reclamantul a reiterat faptul că cererea sa de chemare în judecată are un caracter administrativ, fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Aceleași susțineri au fost invocate oral de reprezentantul reclamantului și la termenul de judecată din data de 10.10.2004.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul se consideră vătămat într-un drept al său prin emiterea procesului verbal de contravenție, anulat între timp, și solicită daune materiale ca urmare a emiterii unui act administrativ considerat ilegal.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității (art. 9 C. proc. civ. din 2010). Într-adevăr, nu constituie o derogare de la acest principiu dreptul instanței de a da calificarea corectă unei cereri de chemare în judecată a cărei denumire a fost stabilită greșit de către părți, în temeiul art. 152 C. pr. civ. din 2010, întrucât instanța nu procedează la schimbarea obiectului sau a cauzei juridice a acțiunii, ci îi fixează numai denumirea procedurală exactă.
Dreptul instanței de a califica o cerere nu este echivalent cu dreptul său de a pune în discuție posibilitatea modificării acesteia. A califica înseamnă a da denumirea legală din punct de vedere procedural unei cereri fundamentate corect în raport de situația de fapt, chiar dacă textele legale sunt eronat indicate, instanța având acest drept independent de poziția procesuală a părților. A pune în discuție modificarea acțiunii înseamnă a refundamenta o cerere întemeiată greșit, aspect ce nu poate fi realizat decât cu concursul părții.
Astfel, instanța are dreptul să pună în discuția părților fundamentul juridic corect al cererii, însă, în măsura în care partea insistă în soluționarea cererii astfel cum a fost inițial formulată, instanța nu poate proceda la modificarea cererii, întrucât aceasta ar avea drept consecință încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil.
Întrucât reclamantul a insistat în faptul că dorește ca cererea sa de chemare în judecată să fie soluționată potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, instanța constată că prezentul litigiu are un caracter administrativ.
Pentru soluționarea conflictului negativ de competență, dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Timișoara, Secția I Civilă, unde a fost înregistrat la 05.02.2015 sub nr._ .
Examinând conflictul negativ de competență în raport cu obiectul cauzei și în condițiile art. 133, art. 135 și art. 136 C. pr. civ., Curtea constată că în speță competența materială funcțională revine Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului T. pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Așa cum rezultă din acțiunea înregistrată la Tribunalul T., Secția de C. Administrativ și Fiscal la 06.06.2014, precum și din completările și precizările ulterioare, reclamatul S. B. R. și-a întemeiat acțiunea în despăgubiri îndreptată împotriva pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, mai exact pe dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1 și art. 19 din această lege, dispoziții care reglementează dreptul la repararea pagubei a persoanei vătămate printr-un act administrativ.
Actul administrativ prin care pretinde reclamantul că i s-a cauzat o pagubă este procesul verbal de constatare a contravenției din 04.10.2002 al Direcției Regionale Vamale Interjudețene Timișoara (instituție a cărei activitate a fost preluată prin fuziune prin absorbție de pârâta Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara) prin care a fost amendat contravențional numitul Mizun A. D. pentru neplata taxelor vamale pentru un autoturism marca Audi, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea autoturismului.
Trebuie făcută precizarea că autoturismul era proprietatea reclamantului din acest dosar S. B. R..
Așa cum rezultă din starea de fapt prezentată anterior, în urma plângerii contravenționale a lui Mizun A. D., procesul verbal de contravenție a fost anulat în parte, în ceea ce privește amenda contravențională, reținându-se însă că restituirea autoturismului nu poate fi cerută de acest petent, întrucât nu el este proprietarul.
În această situație, reclamantul S. B. R. a formulat la rândul său plângere contravențională împotriva aceluiași proces – verbal de contravenție, care în final, în recurs, i-a fost respinsă.
Reclamantul a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care prin hotărârea din 16.04.2013 i-a dat câștig de cauză, reținând încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a dreptului la un proces echitabil.
Bazându-se pe această hotărâre a Curții, reclamantul a solicitat, în baza art. 322 pct. 9 C. pr. civ., revizuirea hotărârii prin care i s-a respins cererea reconvențională.
Prin decizia civilă nr. 67/12.02.2014, pronunțată în dosarul nr._/30/2013, Tribunalul T., Secția de C. Administrativ și Fiscal a admis în parte cererea de revizuire și a schimbat în tot decizia civilă nr. 795/RCA/20.11.2003 a Tribunalului T. în dosarul nr._/2003, în sensul că a respins recursul pârâtei (menținându-se astfel sentința din 31.08.2003 a Judecătoriei Reșița, prin care s-a admis plângerea contravențională a reclamantului S. B. R. și s-a dispus restituirea autoturismului).
S-a respins în rest cererea de revizuire (capătul de cerere pentru pretenții), reținându-se că are în vedere „aspecte care extrapolează procedura plângerii contravenționale și care a făcut obiectul dosarului_/2003”.
Prin acțiunea din dosarul de față reclamantul formulează distinct acțiune în pretenții împotriva pârâtelor, pretenții constând în despăgubiri pentru lipsa de folosință a autovehiculului confiscat nelegal, avându-se în vedere admiterea plângerii contravenționale a reclamantului S. B. R..
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ permite și formularea distinctă a acțiunii în despăgubiri pentru prejudicii cauzate printr-un act administrativ, așa cum rezultă din art. 19 al legii.
De altfel, în speță reclamantul a invocat ca temei juridic al acțiuni sale, alături de art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, și art. 19 din aceeași lege.
A.. 2 al art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevede că asemenea acțiuni pentru despăgubiri se adresează instanțelor de contencios administrativ.
Faptul că reclamantul a invocat și art. 1385 din Codul civil, care este cuprins în capitolul privind răspunderea civilă delictuală, secțiunea privind repararea prejudiciului, nu înlătură natura de contencios administrativ a litigiului. De altfel, reclamantul a precizat în mai multe rânduri că acest text legal a fost invocat în privința întinderii prejudiciului și implicit a despăgubirilor.
Față de aceste considerente, în raport cu dispozițiile legale prezentate anterior, având în vedere și art. 135 și art. 136 C. pr. civ., Curtea va stabili în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului T. competența materială a soluționării acțiunii formulate de reclamantul S. B. R. împotriva pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului T. competența materială a soluționării acțiunii formulate de reclamantul S. B. R., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Av. B. P. din Timișoara, ., ., împotriva pârâtelor Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sectorul 5, și Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 9B, jud. T..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
Rujița RAMBUAlina M. T.
Red. RR/27.02.2015
Teh. AMT/04.03.2015/5 ex./3ex. .>
Se comunică:
- reclamantul S. B. R., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Av. B. P. din Timișoara, ., .
- pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5
- Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 9B, jud. T.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 84/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 391/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
