Obligaţie de a face. Decizia nr. 84/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Comentarii

0

Decizia nr. 84/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 84/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 84

Ședința publică din 19 februarie 2015

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: M. G.

JUDECĂTOR: A.-M. N.

GREFIER: S. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul S. V.-D. împotriva deciziei civile nr. 1054/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții intimați M. T. și Infrastructurii București, prin CNADNR București, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat S. Madona M. pentru reclamantul recurent S. V. D., lipsă pârâții intimați.

Procedura de citare legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, la 17.02.2015, întâmpinare formulată de pârâta intimată.

Reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului de avocat și, nefiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Avocat S. Madona-M., pentru reclamantul recurent, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr.civ., modificarea hotărârii instanței de apel în sensul admiterii apelului declarat de reclamant și, în conformitate cu prevederile art. 296 Cod pr.civ., modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligarea pârâtului de a efectua, pe cheltuială proprie, lucrările constând în mutarea drumului național D.N. (A.-Oradea) la o distanță de 22 m față de imobilul proprietatea reclamantului, astfel cum s-a solicitat în scris, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3137/24.06.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria A. a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S. V.-D. împotriva pârâților M. T. și Infrastructurii și C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, având ca obiect obligația de a face, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul S. V. D. este proprietarul imobilului situat în Nădab, .. 2, jud. A., înscris în CF nr._ Chișineu-Criș (nr. CF vechi 879 Nădab), casă și teren în suprafață de 3.546 mp, imobil limitrof drumului național DN 79 A. – Oradea. Conform mențiunii din CF nr._ Chișineu-Criș, de sub B4, notare făcută prin încheierea de CF nr. 5800/10.06.2010, imobilul este supus exproprierii în temeiul Legii nr. 98/2004. Reclamantul a fost propus pentru expropriere cu suprafața de 5 mp (suprafață apreciată de expropriator ca afectând proprietatea reclamantului), procedura de expropriere fiind în circuitul de avizare a Guvernului României. Prima instanță a constatat că doar pârâta CNADNR SA, societate comercială pe acțiuni, cu personalitate juridică proprie (art. 1 din OUG 84/2003), în calitate de concesionar al drumului național și în temeiul art. 21 al. 1 din OG nr. 43/1997, justifică o calitate procesuală pasivă în cauză, pârâtul M. T. și Infrastructurii neavând o asemenea calitate deoarece a transmis prin contractul de concesiune nr. MM/487/04.02.2004 administrarea drumurilor naționale către pârâta CNADNR SA. Față de obiectul acțiunii s-a constatat că atât în economia Legii nr. 198/2004 cât și a Legii nr. 255/2010, toate lucrările de construcție de drumuri naționale (prin lucrări de construcție înțelegându-se lucrări de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare ori extindere) sunt lucrări de utilitate publică, care se realizează în cadrul juridic stabilit prin lege, iar în speță, lucrările de construcție / extindere s-au făcut în baza unor proiecte de execuție și a unor autorizații de construire a căror nelegalitate nu a fost constatată de instanța de contencios administrativ competentă. În acest context, prima instanță a apreciat inadmisibilă solicitarea reclamantului de fi obligați pârâții să mute drumul național și să realizeze rigole /șanțuri pentru colectarea apelor pluviale pe marginea drumului, ca și solicitarea de a fi autorizat reclamantul să realizeze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului. S-a arătat că, faptul că instanța nu poate dispune mutarea drumului nu are semnificația că lucrările de construcție / extindere a drumului sunt făcute în conformitate cu cerințele OG nr. 43/1997 referitoare la zonele de protecție sau de siguranță a drumului sau că aceste lucrări nu afectează proprietatea reclamantului, însă reclamantul are la dispoziție alte remedii pentru apărarea drepturilor sale. Astfel, atât Legea nr. 198/2004, în temeiul căreia pârâta a notat în cartea funciară a imobilului proprietatea reclamantului că acesta este supus exproprierii, cât și Legea nr. 255/2010 – act normativ ce constituie cadrul juridic actual privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, prevăd trimiterea la dispozițiile art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care consacră competența de soluționare a litigiilor privind exproprierea în favoarea tribunalelor, reglementând inclusiv situația în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren (cum este cazul în speță, în care CNADNR SA apreciază că doar 5 mp sunt supuși exproprierii), iar proprietarul cere instanței exproprierea totală (sau, oricum, într-o proporție mare), instanța având un drept de apreciere în raport cu situația reală. În consecință, prima instanță a constatat că pretențiile reclamantului pot fi soluționate în urma finalizării procedurii de expropriere (nefinalizată până în prezent), modalitatea firească de rezolvare a situației fiind exproprierea unei suprafețe de teren suficiente astfel încât să fie respectate prevederile actelor normative indicate de reclamant și nu mutarea drumului național. De asemenea s-a apreciat că și petitul privind rigolele/șanțurile pentru colectarea apelor pluviale urmează a fi lămurit ulterior stabilirii definitive a suprafeței expropriate. Față de cele reținute prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamant având ca obiect obligația de a face, iar în raport de prevederile art. 453 Cod de procedură civilă a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat apel reclamantul S. V. D. solicitând admiterea căii de atac și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul de a obliga pârâții să mute drumul național D.N. 79 (A. - Oradea) la o distanță de 22 m fată de imobilul proprietatea reclamantului situat în localitatea Nădab, calea A., Nr. 2, Jud. A., calculată la limita proprietății sale până la axul drumului, conform prevederilor Anexei 1 lit. b) din OG nr. 43/1997 republicată și modificată și să realizeze șanțuri/rigole pentru colectarea apelor pluviale pe marginea drumului, într-un termen stabilit de instanță, în caz de refuz, să fie autorizat apelantul de a realiza aceste lucrări, pe cheltuiala pârâților. De asemenea solicită obligarea pârâților la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată pe care le-a angajat atât la instanța de fond, cât și la instanța de apel, respectiv a taxelor judiciare de timbru și a onorariului de avocat.

În motivarea cererii de apel se arată că pârâții au întreprins demersurile în ordinea inversă față de cea firească, prevăzută de lege iar prima instanță a luat în considerare, fără a administra vreo probă în acest sens, că suprafața de 5 mp din proprietatea acestuia ar fi afectată de lucrări, respectiv că această suprafață a fost „apreciată de expropriator ca afectând proprietatea" apelantului, fără să observe însă că această suprafață a fost avută în vedere inițial la construirea variantei ocolitoare a D.N.79 A. - Oradea și fără să aibă în vedere că ulterior, în cursul anilor 2011 - 2012, s-au efectuat inclusiv lucrări de extindere a lățimii părții carosabile a variantei ocolitoare a aceluiași drum național, motiv pentru care suprafața afectată de lucrări este, în momentul de față, mult mai mare. Precizează că prima instanță a adoptat o tăcere deplină în legătură cu lucrările de extindere a lățimii părții carosabile pe care pârâții le-au executat în cursul anului 2011 și parțial în anul 2012 și prin care i-au afectat și mai mult proprietatea. Arată că nu a contestat și nici nu contestă că lucrările sunt de utilitate publică însă apreciază că nicio dispoziție legală nu dă dreptul pârâților de a-i afecta în vreun fel dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Nădab, Calea A., nr. 2. jud. A., cu nr. cad._, înscris în C.F. nr._ compus din 3.546 mp teren și casă de locuit, ori de a pune în pericol siguranța sa și a familiei sale. Arată că pârâții au realizat atât noua variantă de drum, cât și extinderea ei cu afectarea dreptului său de proprietate asupra imobilului menționat mai sus iar prin lucrările executate, pârâții au încălcat atât art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cât și paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 44 din Constituție, prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. Instanța trebuia să aibă în vedere că inclusiv paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale recunoaște că orice cetățean „poate fi lipsit de proprietatea sa", dar numai pentru „cauză de utilitate publică" și numai „în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Invederează că drumul național D.N. 79 a avut, inițial, traseul prin localitatea Nădab județul A., iar ulterior s-a realizat o nouă variantă, prin care s-a obținut ocolirea localității Nădab și a celor 2 treceri la nivel cu calea ferată, noua variantă realizată asigurând circulația întregului trafic auto între A. - Oradea și Oradea – A. și astfel s-a ajuns în situația ca imobilul proprietate a acestuia, precum și încă un imobil să ajungă într-o parte a variantei de drum realizată, iar localitatea Nădab să se afle în cealaltă parte și astfel cele două imobile, dintre care unul al apelantului au fost separate de localitatea Nădab prin varianta nouă de drum realizată. Precizează că imobilul proprietatea sa se află tangențial cu partea carosabilă a variantei noi de drum și că în ultima perioadă de timp la această variantă au avut mai multe lucrări de modificare, ultima fiind de supraînălțare a drumului, precum și de extindere a părții carosabile (în lățime) și astfel, în urma acestor lucrări s-a ajuns ca acostamentul și partea carosabilă a drumului național D.N. 79 să treacă tangențial cu împrejmuirea de la imobilul său, precum și la o distanță de aproximativ 2 m față de casa de locuit, respectiv față de dormitoarele familiei compuse din soția acestuia și 2 copii minori. Arată că pârâții nu au avut în vedere la realizarea acestei noi variante de drum că potrivit prevederilor art. 54 alin. (1) din OG nr. 43/1997 republicată și modificată. Atât casa de locuit, cât și anexele și curtea imobilului se află în zona de nord - vest a localității Nădab. respectiv in zona limitrofă a drumului național D.N. 79 (a drumului vechi). Consideră că atât construirea variantei noi de drum, cât și lărgirea ei s-a făcut cu nerespectarea celor mai elementare norme în această materie și astfel, partea carosabilă, pe care circulă inclusiv vehicule de tonaj mare a fost extinsă până limita imobilului său respectiv până la gardul cu care este împrejmuit imobilul iar pârâții nu au asigurat în urma executării lucrărilor de extindere a părții carosabile, niciun fel de zonă de siguranță sau de protecție în limitele prevăzute de Anexa 1 a OG nr. 43/1997 republicată. Mai mult, varianta nouă de drum construită de către pârâți nu a fost prevăzută cu trotuare pentru pietoni, borduri, șanțuri și rigole pentru colectarea apelor pluviale, șanțuri de gardă etc., iar toate acestea fac ca apele pluviale să se scurgă în interiorul proprietății sale, contrar prevederilor art. 611 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată. Precizează că de la executarea lucrărilor menționate mai sus și până în prezent siguranța acestuia și a membrilor familiei sale este pusă permanent în pericol, astfel, arată că nu de puține ori vehicule de tonaj mare, aflate în circulație pe acest drum național, au intrat pe proprietatea sa (în curtea imobilului), distrugând împrejmuirea de la frontul stradal, membrii familiei sale fiind de mai multe ori în pericol de a fi accidentați chiar în curtea imobilului al cărui proprietar este, pericolul fiind mai mare pe timp de iarnă, când drumurile devin acoperite cu zăpadă, gheață, polei, făcând posibilă deraparea autovehiculelor. Arată că din cauza zgomotului infernal, produs ca urmare a rulării vehiculelor de tonaj mare nu se pot odihni iar copii nu-și pot face temele. Consideră că realizarea noii variante a drumului național D.N. 79 s-a făcut de către pârâți cu încălcarea prevederilor art. 17 alin. (1) din Anexa 1 a Ordinului ministrului sănătății nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare (abrogat prin art. 4 din Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014, care a prevăzut că „amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot și vibrații și dimensionarea zonelor de protecție sanitară se vor face in așa fel încât în teritoriile protejate nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat la 3 m de peretele exterior al locuinței la 1,5 m înălțime de sol, să nu depășească 50 dB(A) și curba de zgomot 45. In timpul nopții (orele 22,00 - 6,00), nivelul acustic echivalent continuu trebuie să fie redus cu 10 dB(A) față de valorile din timpul zilei". Apreciază că varianta nouă a drumului național D.N. 79 s-a realizat inclusiv cu încălcarea prevederilor pct. 2.5 din STAS 6156-86. precum și din STAS_-88, unde se prevede (în ambele STAS-uri) că la limita fațadei valoarea limită a lui Leq este de 50 dB (fără să se specifice vreun interval orar). Dacă nu se poate respecta condiția de 50 dB la fațada clădirii, atunci măsurile adoptate trebuie să asigure valoarea admisibilă a nivelului de zgomot interior din clădiri, respectiv valoarea maximă de 35 dB ziua cu ferestrele închise. Inclusiv in Indicativul PI22-89 se prevede aceeași valoare a nivelului de zgomot, care nu trebuie să depășească limita de 35 dB(A) în interiorul clădirilor de locuit. Arată că din cauza trepidațiilor produse de vehiculele de tonaj mare construcțiile au început să crape, degradându-se de la o zi la alta. Construirea variantei noi de drum, precum și extinderea lățimii acestei variante, în zona imobilului său, s-a făcut și cu încălcarea altor dispoziții legale: art. 2 alin. (3) din OG nr. 43/1997 referitor la trotuarele și „zonele de siguranță", or în zona imobilului proprietatea sa nu există „zone de siguranță" și nici trotuare ori alei pietonale, în condițiile în care imobilul se află în intravilanul localității Nădab; art. 2 alin. (5) pct. 6 din OG nr. 43/1997 republicată și modificată. Consideră că prima instanță trebuia să cunoască că, potrivit prevederilor art. 16 alin. (I) din OG nr. 43/1997 republicată și modificată, zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului și sunt destinate inclusiv „protecției proprietăților situate în vecinătatea drumului" și că lipsind „zonele de siguranță", înseamnă că nu există niciun fel protecție pentru imobilul reclamantului, acesta fiind supus permanent pericolului de a fi distrus, iar cei ce locuiesc în acest imobil să fie, în orice moment, accidentați. Totodată arată că zonele de protecție a drumurilor naționale sunt cuprinse, potrivit prevederilor Anexei 1 lit. b) din OG nr. 43/1997 republicată și modificată, între marginile exterioare ale zonelor de siguranță și marginile zonei drumului. Zonele de siguranță pentru drumurile naționale au o lățime de 22 m distanță de la axul drumului, până la marginea exterioară a zonei drumului însă pârâții au realizat varianta nouă de drum fără ca să țină cont de aceste limite minime pentru zonele de siguranță și de protecție a drumului. Astfel, arată că varianta nouă de drum s-a făcut inclusiv cu încălcarea dispozițiilor art. 24 din OG nr. 43/1997 republicată și modificată.

În drept își întemeiază cererea pe prevederile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; art. 15 alin. (2) și art. 44 alin. (1) și alin. (3) din Constituția României -republicată; art. 3 alin. (1) ale art. 81 din Legea nr. 76/2012; art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997; art. 55 din OUG nr. 80/2013; art. 24 și ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2010; art. 2 alin. (3) și alin. (5) pct. 6, art. 14. art. 15. art. 16 alin. (1), art. 24, art. 54 alin. (1) și ale Anexei 1 din OG nr. 43/1997 republicată și modificată; art. 611, art. 1.349, art. 1.357 și ale art. 1.373 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată; art. 17 alin. (1) din Anexa 1 a Ordinului ministrului sănătății nr. 536/1997; art. 4 din Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014; Decizia Curții Constituționale nr. 1.189 din 06 noiembrie 2008; pct. 2.5 din STAS 6156-86 și STAS_-88; Indicativului PI22-89; art. 16 alin. (1) Ut. c), art. 46 alin. (5) și art. 77 alin. (7A2) din Anexa I a Ordinului ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 1.430/2005; art. 20 alin. (1) lit. c), art. 48 alin. (5) și art. 82 alin. (8) din Anexa 1 a Ordinului ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009; art. 242 alin. (2), ari. 274 alin. (1), art. 282 alin. (1), art. 284 alin. (1) și alin. (5), art. 287, art. 288, art. 292 alin. (1) și ale art. 296 din vechiul Cod de procedură civilă.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (C.N.A.D.N.R. S.A.) a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea căii de atac formulate ca neîntemeiată și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

În motivare arată că indicarea greșită în dispozitivul sentinței civile nr. 3137/24.06.2014 a căii de atac, respectiv apel în loc de recurs, nu constituie o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 281 Cod de procedură civilă și nu conferă părții un alt drept decât cel pe care legea îl prevede, întrucât calea de atac este dată de lege și nu de către instanță.

Arată că în perioada decembrie 1998 - ianuarie 1999 s-au purtat negocieri cu reclamantul în vederea încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, pârâta urmând să cumpere de la reclamant o parte din proprietatea sa pentru a putea fi efectuate lucrările de construire a variantei ocolitoare astfel cum a fost realizat proiectul inițial; i s-a adus la cunoștință faptul că datorită lucrărilor ce urmau a fi efectuate pentru construirea DN 79 A. -Oradea ( varianta ocolitoare Nădab), actualmente parte integrantă a DN 79, este imperios necesar ca între acesta și pârâtă să se încheie un contract de vânzare-cumpărare a unei suprafețe de teren din proprietatea acestuia, ori a întregii proprietăți a acestuia, iar soluționarea pe cale amiabilă și încheierea unui contract de vânzare - cumpărare între părți se impunea a fi realizată întrucât urma să se construiască varianta ocolitoare Nădab - DN 79 A. - Oradea. Invocă art. 2 din Legea nr. 255/2010.

Reclamantul a refuzat orice negociere și astfel proiectantul a fost obligat să modifice proiectul care a stat la baza construirii drumului național, deviind traseul drumului național, proprietatea reclamantului nefiind ocupată de lucrările care urmau să se efectueze. Faptul că au fost efectuate lucrări de construcție în preajma proprietății reclamantului, lucrări prin care reclamantul susține că i-a fost afectată calitatea vieții, se datorează din vina exclusivă a acestuia care nu a înțeles că în temeiul de drept al Legii nr. 198/2004 în vigoare până la momentul abrogării sale prin Legea nr. 255/2010, suprafața de 5 mp din proprietatea acestuia se impune a fi expropriată întrucât lucrările care s-au efectuat în vecinătatea imobilului său reprezintă lucrări de interes public, lucrări a căror desfășurare nu pot fi condiționate de acordul sau refuzul recurentului-reclamant. Apreciază că prima instanță în mod temeinic și legal a stabilit că lucrările de construcție și extindere a DN 79 A.-Oradea 5 s-au executat în baza proiectelor de execuție și a autorizațiilor de construire a căror nelegalitate nu a fost constatată de instanța de contencios, respectiv Tribunalul A. cât și Curtea de Apel Timișoara, aceste două instanțe respingând excepția de nelegalitate a autorizațiilor de construire, excepție invocată de către reclamant și de asemenea prima instanță în mod temeinic și legal a apreciat ca inadmisibilă cererea reclamantului prin care acesta a solicitat obligarea societății pârâte la a muta drumul național DN 79 A. - Oradea.

În drept invocă Legea 255/2010; art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Pârâtul M. T. a depus întâmpinare la cererea de apel promovată de S. V.-D. prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului transporturilor pentru aceleași motive prezentate în primă instanță.

În ședința publică din data de 09.09.2014, instanța de apel a pus în vedere părților să arate dacă lucrările de construcție la DN 79 au fost finalizate în anul 2004 (28.09.2004); care a fost amplasamentul inițial al DN79 (cu depunerea de către pârâta CNADNR a schiței amplasamentului din 2004), respectiv la terminarea lucrărilor în 2004. De asemenea, pârâta CNADNR SA să explice motivul reabilitării drumului în 2011, dacă a avut loc o lărgire a drumului, din ce motiv, iar din această perspectivă care este legătura între extinderea drumului și propunerea de expropriere a 5 mp realizată în decembrie 1998 – ianuarie 1999; să facă dovada acelor negocieri.

Din perspectiva acestor lămuriri ce urmează a fi aduse de părți, instanța a pus în discuție excepția prescrierii dreptului la acțiune raportat la obiectul acesteia (obligație de a face) și la prevederile Decretului nr. 167/1958.

Tribunalul a obligat apelantul să depună note de ședință în care să își exprime punctul de vedere privitor la excepția inadmisibilității acțiunii ce stă la baza soluției primei instanțe (raportat la existența unei alte proceduri), având în vedre că acesta nu a criticat sentința civilă, ci doar a reiterat argumentele din primă instanță. codul de procedură civilă îi permite această conduită în baza efectului devolutiv al apelului, dar în același timp, instanța de apel poate solicita părților să aducă toate lămuririle necesare conform principiului rolului activ al instanței ș ia prevederilor art. 295 alin. 1 C. Iar CNADNR SA să arate explicit dacă cere sau nu recalificarea căii de atac din apel în recurs.

Apelantul a depus la dosar note scrise referitoare la cele dispuse de Tribunalul A. prin încheierea din 09 septembrie 2014, învederând că imobilul proprietate a sa se află pe DN 79, aproximativ între km 38+096 si km 38+130. Lucrările de „reabilitare DN 79 A. - Oradea km 4+250 - 108+100", care au inclus și lărgirea părții carosabile a DN 79, în zona imobilului proprietate a reclamantului au făcut obiectul autorizației de construire nr. 18 din 07.09.2009 emisă de M. T. și Infrastructurii, anterior acestei autorizații de construire, intimatul - pârât de ordinul II a obținut Autorizațiile de construire nr. 2/22.01.1999 și nr. 9/27.03.2002, ambele emise de președintele Consiliului Județean A.. pentru „construire privind căi de comunicație - Eliminare pasaje de nivel pe DN 79, km 38+250, zona Nădab ". Lucrările ce au făcut obiectul acestor două autorizații de construire au fost recepționate prin procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, ce se află la fila nr. 124 a dosarului instanței de fond. Arată că în perioada anilor 2011 - 2012, în zona limitrofă a imobilului au fost executate o altă . lucrări, respectiv lucrări de „reabilitare DN 79 A. - Oradea km 4+250 - 108+100", care au inclus și lărgirea părții carosabile a DN 79 (pe toată lungimea frontului stradal a imobilului) iar Inspectoratul de Stat în Construcții - Direcția Regională în Construcții Vest a constatat „Contrar prevederilor documentației tehnice de execuție, plan de situație și profiluri transversale curente, pe zona învecinată imobilului (proprietate a subsemnatului n.s.), nu este realizată, până la data efectuării controlului, rigola din beton (km 38+096 - 38+130) și șanțul pereat (km 38+130 - 38+173)" iar dovada o fac cu Adresa Inspectoratului de Stat în Construcții - Direcția Regională în Construcții Vest nr. 3.330/20.02.2013. Aceste părți de construcție ale drumului național nici nu mai pot fi executate, întrucât nu există spațiul necesar pentru construirea lor, iar datorită nerealizării rigolei și a șanțului, toată apa de pe partea carosabilă a DN 79 se scurge în curtea imobilului reclamantului, contrar dispozițiilor art. 615 din vechiul cod civil și ale art. 611 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, ca apele pluviale să se scurgă pe fondul proprietarului vecin. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, solicită respingerea acesteia în baza art. 21 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat. Precizează că prin lucrările pe care le-au executat intimații - pârâți, aceștia i-au afectat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Nădab calea A., nr. 2, județul A.. Apreciază că cel mai important drept real, dreptul de proprietate, nu este prescriptibil extinctiv fiind incident art. 21 din același decret. Consideră că inclusiv în cazul în care în această acțiune pentru „obligația de a face" ar fi incident termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut la art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă se află în interiorul acestui termen, întrucât a introdus acțiunea la data de 22.08.2012, în condițiile în care autorizația de construire nr. 018 a fost emisă de M. T. și Infrastructurii la data de 07.09.2009 iar lucrările de reabilitare și de extindere a lățimii părții carosabile, care au afectat imobilul proprietatea sa au fost executate în perioada 2011 – 2012. De invocă prevederile art. 37 alin. (2) și (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, pe motiv că reclamantul ar fi „supus exproprierii", așa cum s-a reținut la pag. 9 ultimul alineat din considerentele hotărârii apelate, solicită a se proceda la respingerea acestei excepții întrucât nu beneficiază de dreptul de a introduce o acțiune, prin care să poată solicita exproprierea propriei sale persoane pentru cauză de utilitate publică întrucât potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) și alin. (2), raportate la cele ale art. 5 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, utilitatea publică poate fi declarată numai de către Guvern, pentru lucrări de interes național, respectiv de consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, pentru lucrări de interes local, ori, după caz, de o comisie compusă din președinții consiliilor județene, atunci când lucrările de interes local se desfășoară pe teritoriul mai multor județe. A invocat și art. 2 alin. (I) din Legea nr. 198/2004; art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010. a cerut respingerea cererii de recalificare a căii de atac, din apel în recurs, având în vedere art. 282 alin. (1) teza a I-a și art. 282¹ alin. (1) din vechiul Cod de procedură civilă. Având în vedere că acțiunea de față are ca obiect., obligația de a face ", care nu se află printre excepțiile prevăzute la art. 282¹ alin. (1) din vechiul Cod de procedură civilă, precum și faptul că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, apreciază că hotărârea instanței de fond este supusă atât căii de atac a apelului, cât și a căii de atac a recursului.

Pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a depus la dosar note de ședință referitor la dispoziția instanței de judecată solicitând recalificarea căii de atac din apel în recurs astfel cum a solicitat și prin întâmpinare.

Referitor la dispoziția instanței în ceea ce privește motivul reabilitării drumului arată că în cursul anului 2008, urmare a proiectului de reabilitare a DN 79 – tronsonul A. – Oradea, proiect finanțat de Banca Europeană de Investiții (B.), s-a dispus ca DN 79 A. – Oradea să fie reabilitat, reabilitarea acestui tronson de drum făcând parte din Programul al IV-lea de Reabilitare a Drumurilor, iar scopul a fost de a îmbunătăți anumite sectoare din rețeaua drumurilor naționale, printre care și tronsonul A. – Oradea. Referitor la dispoziția instanței de a indica dacă a avut loc o lărgire a drumului și din ce motiv, arată că odată cu reabilitarea DN 79 A.-Oradea s-au executat lucrări de casetare a drumului, adică de lărgire cu l m lățime, stânga-dreapta întrucât se impunea ca DN79 să fie introdus în categoria de drum european fiind identificat ca E 671 ( European 671). Casetarea s-a executat pe zona de siguranță a drumului, zonă care se află în administrarea C.N.A.D.N.R. S.A. în temeiul Contractului de concesiune nr. MM/487/04.02.2004- anexa 2 încheiat între M. T., Construcțiilor și Turismului și C.N.A.D.N.R. S.A. București iar prin Contractul de concesiune nr. MM/487/04.02.2004.

Referitor la dispoziția instanței în ceea ce privește legătura dintre extinderea drumului si propunerea de expropriere a 5 mp arată că extinderea drumului, în speță lărgirea cu 1 m lățime stânga - dreapta s-a impus a se executa întrucât DN79 trebuia să corespundă categoriei de drum european fiind încadrat ca E 671 (European 671). Precizează că lărgirea cu 1 m în lățimea drumului s-a executat în zona de siguranță, zonă care face parte integrantă din drum, conform art. 2 alin. (3) coroborat cu art. 16 din OG nr. 43/1997 republicată și modificată. În ceea ce privește exproprierea a 5 mp din terenul proprietatea apelantului-reclamant, arată că această suprafață a fost avută în vedere pentru realizarea viitoarei zone de siguranță care urmează să fie amenajată, urmare a lărgirii drumului cu 1 m. Nici la acest moment, cu tot cu lucrările executate la DN 79, proprietatea apelantului - reclamant nu este afectată nici de construirea si nici de reabilitarea DN 79, respectiv E 671. Menționează că într-adevăr imobilul apelantului-reclamant se află în vecinătatea DN 79-E67I, dar această împrejurare nu justifică solicitarea acestuia, formulată în cuprinsul acțiunii promovate și anume aceea de a se muta DN 79 datorita stării de frică pe care susține că o simte apelantul-reclamant întrucât DN 79 se află în vecinătatea imobilului în care acesta locuiește.

Prin decizia civilă nr. 1054/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost respins apelul exercitat de apelantul S. V. D., în contradictoriu cu intimații M. T. și Infrastructurii și C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, reprezentată de Direcția Regională Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 3137/24.06.2014 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul nr._ .

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

În primul rând, s-a avut în vedere că apelantul nu a contestat dispoziția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. T. și Infrastructurii, așa încât această dispoziție a Judecătoriei A. a rămas irevocabilă.

Apelantul nu contestă faptul că lucrarea de modificare a traseului DN79 este de utilitate publică, același caracter avându-l și lucrările de reabilitare a aceluiași drum.

Reclamantul a susținut, în motivarea căii de atac, că între anii 2001 – 2012 au fost executate lucrări de înălțare și de extindere a șoselei, iar în urma acestora, DN 79 trece pe lângă imobilul său, la 2 metri de casă.

În aprecierea instanței de apel, aceste afirmații sunt contrazise de probele administrate în cauză.

Conform documentației tehnice depuse în primul volum al dosarului de contencios administrativ (dosarul Tribunalului A. învestit cu soluționarea excepției de nelegalitate), în 1996 au început lucrările (în plan organizatoric) de efectuare a unei variante de traseu a DN79 care să elimine traversarea pasajelor de nivel la km 38 + 250 și la km 34 + 250 din loc. Nădab, jud. A., datorită condițiilor improprii siguranței circulației, a consumurilor suplimentare de carburanți și lubrificanți, a riscului crescut de accidente de circulație.

Apelantul nu a contestat susținerile CNADNR SA formulate în apărare, referitor la faptul că anterior lucrărilor de construire (decembrie 1998 – ianuarie 1999) s-au purtat discuții între părți în vederea cumpărării unei părți din imobilul apelantului sau a întregii proprietăți (fila 19 alin. 6 dosar de apel) în scopul construirii DN 79 varianta ocolitoare Nădab. Nu a contestat nici faptul că nu a fost de acord cu negocierile, motiv pentru care proiectantul drumului a modificat proiectul inițial, deviind traseul drumului pentru a ocoli imobilul proprietatea reclamantului.

După realizarea noi rute a DN79 (finalizată în 2004) și înainte de efectuarea lucrărilor de extindere a drumului (2011 – 2012) a fost propusă spre expropriere suprafața de 5 mp din terenul apelantului. Notarea exproprierii în CF nr._ Chișineu Criș a avut loc în anul 2010, în condițiile în care reclamantul era coproprietarul cotei de 1.648/1.773 mp din teren, iar în 2011 a dobândit, prin împroprietărire, diferența de 125/1.773, devenind unic proprietar al terenului.

Potrivit foii de capăt – proiect nr. 8/1998 realizat de . Feroviar SRL și memoriul tehnic aferent (fila 75 și urm. vol. I dosarul de contencios administrativ al Tribunalului A.) a fost efectuată documentația de înlăturare a pasajelor la nivel cu calea ferată la km 34+250 și km 38+250 și înființarea unui nou pasaj la nivel la km 36+650, cu modificarea traseului DN79.

În acest sens, au fost emise autorizațiile de construire nr. 2/22.01.1999 (filele 19, 20 vol. I dosarul de contencios administrativ al Tribunalului A.), nr. 9/27.03.2002 (filele 21, 22 din același dosar) și nr. 9/27.03.2002 (filele 56, 57 vol. I dosarul de contencios administrativ al Tribunalului A.) de către Consiliul Județean A. pentru executarea lucrărilor de eliminare pasaje de nivel pe DN79, km 34+250 – 38+250 la Nădab.

Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost întocmit la data de 28.09.2004 de către intimatul CNADNR SA și poartă numărul_ (filele 11, 12 același dosar de mai sus).

Apelantul arată (iar intimații nu îl contrazic) că, inițial, DN 79 a avut traseul prin localitatea Nădab, jud A.. Ulterior s-a realizat varianta ocolitoare astfel încât, în prezent, același drum ocolește loc. Nădab și cele 2 treceri de nivel de cale ferată, asigurând circulația întregului trafic A. – Oradea și invers.

Schița proiectului tehnic de eliminare pasaje la nivel pe DN79 la Nădab (fila 184 din vol. I al dosarului de contencios administrativ) reflectă faptul că anterior, între pasajul de la km 34 + 250 și cel de la km 38 + 250 exista o rută șerpuitoare a DN79 ce parcurgea granița localității Nădab până la colțul extrem al acesteia (nord – vest) și unde se afla și pasajul de cale ferată de la km 38 + 250.

Actualul drum constituie o linie dreaptă între cele două pasaje, ocolind . se intersectează exclusiv la același punct extrem al localității ce coincide cu pasajul km 38 + 350.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat că imobilul său este situat „în zona de nord – vest a localității Nădab, respectiv în zona limitrofă a drumului național D.N. 79 (a drumului vechi)” (fila 7, antepenultimul alineat).

Însă, în fotografiile depuse la filele 49 – 52 ale dosarului de apel se observă că în aproprierea imobilului apelantului se află locul unde converg traseul vechi și cel nou al DN79.

Aceste fotografii relevă faptul că DN79 separă construcțiile proprietatea reclamantului – apelant de calea ferată, respectiv de o altă construcție situată lângă calea de transport feroviar. De o parte și de alta a drumului se află stâlpii de susținere a rețelei de distribuire a curentului electric, iar între construcția situată lângă calea ferată și DN 79 se află copaci și puțin spațiu liber.

Așadar, imobilul reclamantului se afla în apropierea acelui punct extrem al comunei (la nord – vest) și în varianta inițială a drumului (în aproprierea fostului pasaj de cale ferată de la km 38+250), ceea ce înseamnă că eventualele pagube nu puteau fi produse de realizarea variantei ocolitoare a DN79.

În descrierea prejudiciului creat proprietății sale, apelantul susține că, în urma lucrărilor la DN79, acostamentul și partea carosabilă a drumului trec la o distanță de 2 m față de casa de locuit, iar construirea variantei noi a drumului și lărgirea ei au fost efectuate fără respectarea normelor în această materie, cu precizarea că partea carosabilă a fost extinsă până la limita imobilului lui, respectiv până la gardul stradal (fila 7).

Inclusiv din aceste critici rezultă că, deși invocă atât crearea noii variante a DN79, cât și lucrările de lărgire a carosabilului acestuia drept cauză a prejudiciului, argumentele sale se raportează, de fapt, la aceste ultime lucrări, iar nu la cele de executare a noului traseu al DN 79, finalizate în 2004.

De altfel, în notele de ședință depuse în apel, la cererea instanței, reclamantul a lămurit faptul că înțelege să conteste lucrările de extindere a drumului realizate în zona imobilului său în anul 2011. Solicitând respingerea excepției prescrierii dreptului său la acțiune, apelantul a arătat, printre altele, și faptul că raportat la obiectul acțiunii sale constând în „obligație de a face”, se află în termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 întrucât a introdus acțiunea în data de 22.08.2012, iar autorizația de construire nr. 18 a fost emisă de M. T. și Infrastructurii la data de 07.09.2009, în timp ce lucrările de reabilitare și extindere a părții carosabile, despre care consideră că au afectat imobilul proprietatea sa, au fost executate în perioada 2011 – 2012.

Această excepție a fost pusă în discuția părților de către instanța de apel tocmai pentru a clarifica obiectul acțiunii, și anume dacă vizează toate lucrările privitoare la DN79 executate în zona imobilului apelantului, adică atât cele de modificare a traseului inițial începute în 1998, cât și cele de reabilitare a acestuia demarate în 2008 – 2009 și puse în practică în 2011 – 2012 sau are în vedere doar această ultimă categorie de lucrări (cele de reabilitare).

În cadrul notelor de ședință, apelantul a lămurit acest aspect al demersului său judiciar. Așadar, obiectul litigiului vizează doar aceste lucrări de mai sus realizate în perioada 2011 – 2012 pentru reabilitarea DN79 și extinderea lățimii carosabilului, iar nu și lucrarea propriu-zisă de modificare a traseului drumului.

Pentru acest motiv, instanța a revenit asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune la ultimul termen de judecată. Trebuie precizat, totuși că argumentul apelantului privitor la incidența art. 21 din Decretul nr. 167/1958 republicat („Dispozițiile Decretului de față nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate […]”) nu este întemeiat, căci prezenta acțiune nu este una petitorie, imobiliară, ci o acțiune personală având ca obiect un drept de creanță constând într-o obligație de a face, și anume aceea de mutare a DN79 la o distanță de 22 m față de imobilul proprietatea reclamantului, respectiv de efectuare a șanțurilor/rigolelor pentru colectarea apelor pluviale. În consecință, demersul reclamantului – apelant, astfel cum este determinat, prin obiectul său, este supus prescripției extinctive a dreptului la acțiune, conform art. 3 alin. 1 teza I raportat la art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

Deci, după finalizarea noii rute a DN 79, au fost efectuate alte lucrări de reabilitare a acestui drum, așa cum rezultă din studiul de fezabilitate realizat în februarie 2008 și depus de intimatul CNADNR SA în apel (fila 63 și urm.). Studiul are la bază proiectul de reabilitare a DN 79, proiect ce face parte din Programul de Reabilitare Drumuri Program VI – Servicii de Consultanță pentru proiectare și Supervizare Construcții L. A: DN79 + DN19 A. – Satu M. (fila 89), iar, în cuprinsul său se arată că, în profil transversal, pe sectorul km 4+200 – km 5+450 din județul A., lățimea platformei proiectate era de 15 m, cu partea carosabilă de 14 m, aceasta din urmă având 2 benzi de circulație pe sens (4 x 3,50 m) încadrate cu 2 acostamente consolidate cu lățimea de 1,00 m din care 0,50 m benzi de încadrare cu aceeași structură ca a părții carosabile (fila 101 ultimul alineat)

Conform fișei tehnice nr. 67/16.05.2008 întocmit pentru obținerea acordului de mediu (filele 490 și urm., vol. II al dos. Tribunalului A. Secția de contencios administrativ și fiscal) lucrările de reabilitare a DN79 au constat în: lucrări aferente părții carosabile (ranforsarea sistemului rutier existent sau refacerea acestuia unde era cazul); lucrări pentru siguranța circulației (amenajări curbe, parapeți direcționali); lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale (șanțuri, rigole); 6 poduri, 11 podețe, respectiv înlocuirea a 10 podețe.

Prima instanță nu a negat existența prejudiciului invocat de reclamant, ci a respins acțiunea doar pe considerentul că cererea de modificare a cursului drumului este inadmisibilă în contextul valabilității autorizațiilor de construire, apreciind că înlăturarea prejudiciului suferit de reclamant este posibil pe calea exproprierii în condițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994 republicată privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, conform căruia „(1) În cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă.

(2) Atunci când părțile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la expropriere, dar nu și asupra despăgubirii, instanța va lua act de învoială și va stabili despăgubirea. […]

(4) În cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală.”.

Tribunalul reține ca fiind corect argumentul judecătoriei privitor la soluționarea problemei prin expropriere în condițiile art. 24 din Legea nr. 33/1994 republicată, considerând, însă, că acesta este un motiv de netemeinicie, iar nu de inadmisibilitate a acțiunii.

Din adresa nr. 3330/20.02.2013 a Inspectoratului de Stat în Construcții Direcția Regională în Construcții Vest rezultă că la momentul respectiv erau în curs de derulare lucrări de reabilitare de la km 4+250 (ieșirea din Mun. A.) până la km 108+100 (.) în baza autorizației de construire nr. 18/07.09.2009 valabilă până la finalizarea lucrărilor în conformitate cu Legea nr. 255/2010. Prin procesul verbal de control nr. 2121/06.02.2013 s-a constatat, la obiectivul „Reabilitare DN 79 A. – Oradea km 4+250 – 108+100” că, în perioada lucrărilor la infrastructura și suprastructura drumului în zona imobilului apelantului a fost reconstruită împrejmuirea imobilului pe toată lungimea frontului stradal; contrar prevederilor documentației tehnice de execuție, pe zona învecinată aceluiași imobil nu era realizată rigola de beton (km 38+096 – 38+130 și șanțul pereat (km 38+130 – 38+173). Același Inspectorat a concluzionat că urmează a fi respectate de către constructor și consultant prevederile proiectului de execuție, finalizarea elementelor de scurgere a apelor conform detaliilor, planurilor de situație, profilurilor longitudinale și transversale, cu prioritate în toate zonele în care imobilele învecinate drumului național pot fi afectate de apele meteorice.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat că pârâții nu au asigurat, în urma lucrărilor de extindere a drumului și zona de siguranță sau de protecție în limitele prevăzute de OG nr. 43/2007 republicată. De asemenea, a reclamat absența trotuarelor, șanțurilor și rigolelor, ce face parte din ampriza drumului (art. 15 din OG nr. 43/1997 rep.) ceea ce face ca apele pluviale să se scurgă în interiorul proprietății sale, sens în care invocat art. 611 din noul Cod civil ce reglementează picătura streșinii (în secțiunea limitelor legale ale dreptului de proprietate) în sensul că „Proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.”. Evident această normă nu este incidentă în cauză din moment ce determină limitarea legală a dreptului de proprietate din perspectiva ploii ce se scurge de pe acoperiș, iar nu de pe drum aflată la baza casei, ceea ce nu înseamnă că proprietarul/administratorul drumului public este exonerat de obligația de a proteja fondurile învecinate de curgerea apei de pe căile de transport terestru.

Din fotografiile depuse la dosar reiese faptul că drumul se află, în prezent, la un nivel superior față de locuința apelantului, existând o mică distanță între punctul cel mai apropriat al gardului stradal și drum.

Referitor la aceste aspecte, apelantul a susținut în notele de ședință depuse în apel că nu mai pot fi executate lucrările respective (rigola, șanțul) întrucât nu mai este spațiu necesar.

Or, tocmai pentru finalizarea extinderii drumului cu respectarea dispozițiilor art. 14 – art. 17 din OG nr. 43/1997 republicată privind regimul drumurilor, în sensul realizării inclusiv a rigolelor, șanțului, a zonelor de siguranță cu distanțele prevăzute de Anexa nr. 1 la același act normativ, a fost aleasă soluția exproprierii notată deja în CF nr._ Chișineu Criș.

Intimata CNADNR SA a arătat că lucrarea de reabilitare a DN 79 tronsonul A. – Oradea a fost finanțată de Banca Europeană de Investiții în scopul transformării DN 79 în drum european, fiind identificat cu E 671. În acest sens, a efectuat lucrări de casetare a drumului, adică de lărgire cu 1 m lățime în stânga și în dreapta, cu precizarea că această casetare a fost realizată în zona de siguranță a drumului aflată în administrarea sa. A mai arătat că exproprierea celor 5 mp urmează a se realiza tocmai pentru refacerea zonei de siguranță.

Un alt prejudiciu invocat de apelant constă în pericolul pe care îl prezintă pentru casa, dar și pentru familia sa proximitatea circulației rutiere, ce implică de multe ori vehicule de mare tonaj. A susținut, de asemenea, că datorită trepidațiilor produse de circulația acestor vehicule au apărut crăpături în construcții.

Un astfel de prejudiciu actual nu a fost probat cu o expertiză în construcții, iar din fotografiile depuse de reclamant rezultă că a fost refăcut gardul stradal (privitor la care la fila 15 s-a depus o fotografie a vechiului gard ce prezintă o fisurare a acestuia în plan vertical), ce delimitează proprietatea reclamantului de cea publică. Aceleași fotografii nu reliefează, însă, degradări (fisuri) ale construcției, în prezent.

Pericolul pe care îl reprezintă traficul rutier urmează a fi înlăturat prin realizarea zonei de siguranță a drumului în urma exproprierii unei porțiuni a terenului reclamantului.

Un alt prejudiciu invocat de apelant îl reprezintă zgomotul peste limitele permise de art. 17 alin. 1 din Anexa nr. 1 a Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 536/1997.

Pe de o parte, un astfel de prejudiciu nu a fost probat în cauză. Pe de altă parte, noul traseu al DN79 a fost finalizat în anul 2004, iar în aproprierea imobilului său se află și vechiul traseu al acestui drum, situație în care instanța de apel reține că, din punct de vedere fonic, imobilul se află în aceeași situație în care se găsea și în perioada vechii rute a DN79.

Ultimul argument al apelantei vizează absența mențiunii „Vizat pentru neschimbare” pe planurile depuse de partea adversă la dosarul cauzei. Cu toate acestea, apelantul nu a susținut falsul acestor înscrisuri, iar documentația respectivă a fost depusă și valorificată în dosarul de contencios administrativ, ce a avut ca obiect excepția de nelegalitate invocată de reclamant, respinsă irevocabil.

Așadar, în ceea ce privește zona de siguranță și șanțurile de colectare a apelor pluviale, înlăturarea prejudiciului urmează a se realiza prin exproprierea celor 5 m din terenul proprietatea reclamantului.

Instanța a fost învestită cu cererea de mutare a DN79 cu 22 m pentru repararea prejudiciilor de mai sus, însă reclamantul nu a probat cu expertiză topografică temeinicia și viabilitatea acestei solicitări. Din fotografiile depuse la dosarul de apel rezultă că această soluție nu este posibilă, căci, așa cum am arătat deja, DN 79 în forma actuală este mărginit în zona imobilului reclamantului, pe partea opusă acestuia, de o altă construcție, cu pomi și stâlpi de susținere a rețelei de distribuire a energiei electrice până la calea ferată. Chiar și fără o expertiză topografică, este evident faptul că deplasarea în lateral cu 22 m față de imobilul proprietatea reclamantului nu este posibilă, căci presupune nu doar demolarea celeilalte construcții al cărui proprietar nu a fost identificat de reclamant, dar și mutarea rețelei de distribuție a energiei electrice (al cărei proprietar nu a fost chemat în judecată), precum și a căii ferate (la fel, în absența împrocesuării proprietarului, dar și fără probarea faptului că mutarea căii ferate este posibilă din punct de vedere topografic și nu pune în pericol circulația feroviară).

Cererea apelantului de obligare a părților adverse la realizarea șanțurilor și rigolelor pentru colectarea apelor pluviale sau autorizarea reclamantului de a le efectua, pe cheltuiala părților adverse, este condiționată de obținerea spațiului necesar pentru realizarea lor, precum și a zonei de siguranță. Zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranță și zonele de protecție (art. 14 din OG nr. 43/1997 rep.), șanțurile și rigolele sunt componente ale amprizei drumului, alături de partea carosabilă (art. 15 din aceeași OG), în timp ce zonele de siguranță sunt suprafețe de teren situate de o parte și de cealaltă a amprizei drumului (art. 16).

Așadar, în condițiile în care mutarea drumului nu este posibilă, unica soluție de rezolvare a problemei cu aplicarea dispozițiilor OG nr. 43/1997 rep. rămâne exproprierea, conform art. 54 alin. 1 din același act normativ („Dobândirea terenurilor necesare pentru executarea unor drumuri noi, modernizări, corecții de trasee, reabilitări, lărgiri de drumuri se face prin modurile admise de lege, inclusiv prin expropriere pentru cauză de utilitate publică.”).

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, ținând cont de faptul că instanța a fost învestită în termen legal doar cu o cerere de reparare în natură a prejudiciului invocat de reclamant, tribunalul, în baza art. 296 C. (1865), a respins apelul, precum și solicitarea având ca obiect cheltuielile de judecată din apel, cu menținerea soluției privitoare la cheltuielile de judecată din primă instanță.

Împotriva deciziei civile nr. 1054/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, reclamantul S. V. D. a formulat recurs în termen, la 06.01.2015, prin care solicită admiterea recursului și, în consecință, modificarea în tot în sensul admiterii apelului, iar în baza art. 296 din vechiul Cod de procedură civilă să schimbe, în tot, Sentința civilă nr. 3.137 din 24 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria A. - Secția civilă în Dosarul nr._, în sensul de a obliga intimații - pârâți să mute drumul național D.N. 79 (A. - Oradea) la o distanță de 22 m față de imobilul proprietate a subsemnatului, situat în localitatea Nădab, calea A., nr. 2, județul A., calculată de Ia limita proprietății sale până la axul drumului, conform prevederilor Anexei 1 lit. b din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și să realizeze șanțuri/rigole pentru colectarea apelor pluviale pe marginea drumului, într-un termen stabilit de instanță, iar în caz de refuz, să fie autorizat reclamantul de a realiza aceste lucrări, pe cheltuiala intimaților - pârâți.

De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) din vechiul Cod de procedură civilă, solicită obligarea intimaților - pârâți la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată pe care le-a angajat cu acest proces, respectiv a taxelor judiciare de timbru și a onorariului de avocat.

În fapt, arată că prin Decizia civilă nr. 1.054 din 25 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul A. - Secția I civilă în Dosarul nr._, instanța de apel a respins apelul pe care l-a formulat, declarat împotriva Sentinței civile nr. 3.137 din 24 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria A. - Secția civilă în Dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți.

Invederează că legea aplicabilă, în materie de taxe judiciare de timbru, este Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare (în prezent abrogată), pe motiv că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru nu poate produce efecte retroactiv, iar conform dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României - republicată, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".

Arată că potrivit art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prevede: „Pentru cererile și acțiunile introduse până la . prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vizoare la data introducerii lor". Mai mult, potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei Ieși".

Având în vedere cele menționate mai sus, timbrează cererea de apel la valoarea prevăzută la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare (în prezent abrogată), respectiv să achit taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei, care reprezintă 50% din taxa datorată pentru acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță și să depun timbru judiciar, în valoare de 0,15 lei, cum prevede art. 3 alin. (1) teza a Il-a din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului -pârât de ordinul I, instanța de apel a reținut că reclamantul nu a „contestat dispoziția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale a pârâtului M. T. și Infrastructurii", în condițiile în care, susține reclamantul, el și-a exprimat poziția față de această excepție prin notele de ședință depuse, în dosarul instanței de fond, la termenul din 18 decembrie 2012, prin care a solicitat instanței „să procedeze la respingerea acestei excepții, întrucât Autorizațiile de construire nr. 2 din 22 ianuarie 1999 și nr. 9 din 27 martie 2002, au fost emise de Consiliul Județean A., anterior datei încheierii Contractului de concesiune nr. 487 din 04 februarie 2004, iar acest contract nu poate produce efecte juridice ex tunc".

Arată că, întrucât calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat să respecte dreptul, a opinat că ambii intimați - pârâți au calitate procesuală pasivă, însă, instanța de apel nu a avut în vedere că, potrivit prevederilor art. 292 alin. (1) din vechiul Cod de procedură civilă, „părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare ".

Totodată, arată că art. 292 alin. (2) din vechiul Cod de procedură civilă a prevăzut că, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, numai pe baza celor invocate la prima instanță. Instanța de apel a reținut, în mod eronat, la pag. 9 alin. (3) și alin. (4) din considerentele hotărârii recurate, că afirmațiile reclamantului privind faptul „că între anii 2001 - 2012 au fost executate lucrări de înălțare și de extindere a șoselei, iar în urma acestora, DN 79 trece pe lângă imobilul său, la 2 metri de casă " ar fi „ contrazise de probele administrate în cauză", în condițiile în care nu arată care au fost probele pe care și-a format această convingere.

Mai mult, contrar dispozițiilor legale, instanța de apel s-a limitat numai la a reține, la pag. 9 alin. (6) din considerentele hotărârii recurate, că reclamantul nu a „contestat susținerile CNADNR SA formulate în apărare, referitor la faptul că anterior lucrărilor de construire (decembrie 1998 - ianuarie 1999)" s-ar fi „purtat discuții între părți în vederea cumpărării unei părți din imobilul reclamantului sau a întregii proprietăți (fila 19 alin. 6 dosar de apel) în scopul construirii DN 79 varianta ocolitoare Nădab ", precum și faptul că nu a contestat nici faptul că nu ar fi „fost de acord cu negocierile, motiv pentru care proiectantul drumului" ar fi „modificat proiectul inițial, deviind traseul drumului pentru a ocoli imobilul proprietatea" subsemnatului.

Astfel, reclamantul apreciază că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe simplele afirmații ale intimatului - pârât de ordinul II, care, în opinia reclamantului, au fost inoperante, în lipsa unor probe concludente. Instanța de apel nu a avut, însă, în vedere că sarcina probei în această privință a fost în sarcina intimatului - pârât de ordinul II, în temeiul dispozițiilor art. 1169 din vechiul Cod civil („ Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească ").

Recurentul invederează că prevederile art. 1169 din vechiul Cod civil au fost în vigoare la data introducerii acțiunii. Potrivit prevederilor art. 230 Ut. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare, „La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă: a) Codicele civil (sau Codul civil din 1864), publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7 din 12 ianuarie 1865, nr. 8 din 13 ianuarie 1865, nr. 8 din 14 ianuarie 1865, nr. 11 din 16 ianuarie 1865, nr. 13 din 19 ianuarie 1865, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art. 1169 -1174 și 1176 - 1206, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 ".

În ceea ce privește poziția imobilului proprietate a reclamantului, arată că, într-adevăr, acesta s-a aflat „în apropierea acelui punct extrem al comunei (la nord -vest) și în varianta inițială a drumului (în apropierea fostului pasaj de cale ferată de la km 38+250) ", dar ceea ce nu a observat sau a refuzat să rețină instanța de apel este faptul că drumul inițial a fost amplasat la o distanță mult mai mare față de imobilul proprietate a subsemnatului, varianta ocolitoare fiind construită în spațiul existent între drumul inițial (vechi) și imobilul proprietate a subsemnatului.

De asemenea, instanța de apel nu a avut în vedere că, ulterior, varianta ocolitoare a D.N. 79 a fost lărgită până la limita imobilului proprietate a sa, motiv pentru care cele reținute de către instanța de apel, la pag. 10 penultimul alineat din considerentele hotărârii recurate, potrivit cărora „eventualele pagube nu puteau fi produse de realizarea variantei ocolitoare a DN79" nu pot reprezenta decât simple alegații ale instanței, afirmă recurentul.

În plus,susține că instanța de apel dă dovadă de inconsecvență în această privință, întrucât, pe de o parte, a reținut, la pag. 10 penultimul alineat din considerentele hotărârii recurate, că „eventualele pagube nu puteau fi produse de realizarea variantei ocolitoare a DN79", iar, pe de altă parte, la pag. 12 alin. (2) și alin. (3) din considerentele hotărârii recurate, a reținut că „prima instanță nu a negat existența prejudiciului invocat de reclamant apreciind că înlăturarea prejudiciului suferit de reclamant este posibil pe calea exproprierii...", precum și faptul „ca fiind corect argumentul judecătoriei privitor la soluționarea problemei prin expropriere... ".

Se susține că instanța de apel a efectuat o examinare superficială a actelor aflate la dosar, motiv pentru care a și reținut, în mod eronat, la pag. 11 primul alineat din considerentele hotărârii recurate, inclusiv faptul că argumentele reclamantului s-ar raporta, „de fapt, la aceste ultime lucrări, iar la cele de executarea a noului traseu al DN 79, finalizate în 2004", în condițiile în care prin notele de ședință, depuse la termenul din 12 decembrie 2012, la dosarul instanței de fond, subsemnatul am invocat excepția de nelegalitate a Autorizațiilor de construire nr. 2 din 22 ianuarie 1999 și nr. 9 din 27 martie 2002, excepție ce a făcut obiectul Dosarului nr._ al Tribunalului A. - Secția contencios administrativ și fiscal.

Mai mult, susține recurentul, instanța de apel persistă în greșeli și reține, la pag. 11 alin. (2) din considerentele hotărârii recurate, că „în notele de ședință depuse în apel, la cererea instanței", reclamantul a lămurit faptul că înțelege să conteste „lucrările de extindere a drumului realizate în zona imobilului" său în anul 2011, în condițiile în care nu s-a pus în discuție problema stabilirii lucrărilor pe care reclamantul a înțeles să le conteste și nici „clarificarea" obiectului acțiunii, cum, în mod eronat, pretinde instanța de apel.

Recurentul arată că la pct. 2 din notele scrise depuse la dosarul instanței de apel, la termenul din 30 septembrie 2014, și-a exprimat opinia cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de către instanțe de apel, solicitând instanței să procedeze la respingerea acestei excepții, întrucât, potrivit prevederilor art. 21 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, „ dispozițiile Decretului de față nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie". In acest sens, a arătat că, prin lucrările pe care le-au executat intimații - pârâți, aceștia au afectat dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Nădab, calea A., nr. 2, județul A., cu nr. cad._, înscris în C.F. nr._, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 879 - Nădab, care este compus din 3.546 mp teren și casă de locuit cu anexe, precum și faptul că cel mai important drept real, dreptul de proprietate, nu este prescriptibil extinctiv (este imprescriptibil).

De asemenea, arată că a menționat că inclusiv în cazul în care în această acțiune pentru „obligația de a face" ar fi incident termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut la art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, el se află în interiorul acestui termen, întrucât a introdus acțiunea la data de 22 august 2012, în condițiile în care ultima autorizație de construire (Autorizația de construire nr. 018) a fost emisă de M. T. și Infrastructurii la data de 07 septembrie 2009, iar lucrările de reabilitare și de extindere a lățimii părții carosabile, care au afectat imobilul proprietate reclamantului, au fost executate în perioada 2011 - 2012.

Invederează totodată, că lucrările de construire și de lărgire {„reabilitare", în opinia intimaților - pârâți) a variantei ocolitoare a D.N.79 au început încă înainte de anul 2000 și nu erau finalizate nici în anul 2013, întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul Adresei Inspectoratului de Stat în Construcții - Direcția Regională în Construcții Vest nr. 3.330 din 20 februarie 2013, până la acea dată nu era efectuată recepția la terminarea lucrărilor, fapt reținut, de altfel, și de către instanța de apel, la pag. 12 penultimul alineat din considerentele hotărârii recurate, în care menționează: „ Contrar prevederilor documentației tehnice de execuție. în zona învecinată aceluiași imobil nu era realizată rigola din beton (km 38+096 - 38+130) și șanțul pereat (km38+130 - 38+173). Același Inspectorat a concluzionat că urmează a fi respectate de către constructor și consultant prevederile proiectului de execuție, finalizarea elementelor de scurgere a apelor conform detaliilor, planurilor de situație, profilurilor longitudinal și transversal, cu prioritate în toate zonele în care imobilele învecinate drumului național pot fi afectate de apele meteorice ", lucrări care nu sunt executate nici până în prezent și care nici nu mai pot fi realizate, în zona imobilului proprietatea sa, pe motiv că nu mai există spațiul (terenul) necesar pentru construirea lor.

Apreciază că suprafața de 5 mp, pe care au invocat-o intimații - pârâți ca fiind necesară pentru executarea acestor lucrări și pe care instanța de apel a apreciat-o ca fiind necesară pentru construirea trotuarului, a rigolei și a șanțului de colectare a apelor meteorice, nu este, nici pe departe, suficientă pentru realizarea unor asemenea lucrări.

Astfel, se susține că în prima parte a considerentelor hotărârii recurate, instanța de apel a reținut că ar fi fost executate numai lucrări de „reabilitare" la D.N. 79, care nu au inclus (presupus) și lucrări de lărgire a părții carosabile a drumului, la pag. 13 alin. (4) din considerentele hotărârii recurate, revine și se contrazice, reținând că intimații - pârâți au executat „ lucrări de casetare a drumului, adică de lărgire cu 1 m lățime în stânga și în dreapta" (în total cu 2 m), „în scopul transformării DN 79 în drum european, fiind identificat cu E 671".

Referitor Ia faptul că nerespectarea unei distanțe minime legale față de imobilul în care locuiește reclamantul și membrii familiei sale afectează nu numai rezistența și stabilitatea construcțiilor, ci pune în pericol inclusiv siguranța noastră, a persoanelor ce locuiesc în imobil, instanța s-a limitat la a reține că „un astfel de prejudiciu actual nu a fost probat cu o expertiză în construcții", în condițiile în care reclamantul arată că a solicitat, atât prin cererea de chemare în judecată, cât și prin cererea de apel administrarea probei testimoniale, scop în care a indicat datele de identificare a doi martori, prin adresa depusă la dosarul instanței de fond, la termenul din 18 decembrie 2012, precum și a probei cu expertiza tehnică judiciară, probe pe care instanțele de fond și de apel nu au considerat de cuviință să le încuviințeze.

Aceleași argumente au fost menținute și în ceea ce privește zgomotul produs de traficul greu și intens ce se desfășoară pe D.N. 79, în sensul că instanța a reținut, la pag. 13 ultimul alineat din considerentele hotărârii recurate, „imobilul se află în aceeași situație în care se găsea și în perioada vechii rute a DN79", în condițiile în care între drumul vechi (ruta veche) și imobilul proprietate a subsemnatului a fost realizat un drum nou (o variantă ocolitoare a satului Nădab), a cărei parte carosabilă a fost, ulterior, lărgită până la limita imobilului proprietatea sa. Totodată, dacă în ceea ce privește poziția intimaților - pârâți, instanța de apel s-a limitat a reține ca fiind reale și suficiente simplele afirmații ale acestora, fără a exista probe în susținerea lor, în ceea ce îl privește, instanța își motivează soluția pe faptul că nu a făcut dovada celor arătate, în condițiile în care el a propus administrarea de probe în acest scop, dar care nu au fost administrate de către cele 2 instanțe.

Din cele arătate mai sus, rezultă că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată atât cu o motivare superficială a hotărârii, cât și cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale pe care le-a invocat recurentul. Invederează că, obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 din vechiul Cod de procedură civilă, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico - juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico - juridic clar, explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Invederează că intimații - pârâți au considerat să execute, mai înainte, lucrările de construire a variantei ocolitoare și numai ulterior să facă demersurile necesare pentru exproprierea sa. Altfel spus, intimații - pârâți au întreprins demersurile în ordinea inversă față de ordinea firească, prevăzută de lege. Mai mult, arată că instanța de apel a luat în considerare, fără a administra vreo probă în acest sens, că suprafața de 5 mp din proprietatea subsemnatului ar fi afectată de lucrări, fără să observe, însă, că această suprafață a fost avută în vedere inițial la construirea variantei ocolitoare a D.N.79 A. - Oradea și fără să aibă în vedere că ulterior, în cursul anilor 2011 - 2012, s-au efectuat inclusiv lucrări de extindere a lățimii părții carosabile a variantei ocolitoare a aceluiași drum național, motiv pentru care suprafața afectată de lucrări este, în momentul de față, mult mai mare. Apreciază că instanța de apel a dat dovadă de inconsecvență inclusiv în legătură cu lucrările de extindere a lățimii părții carosabile pe care pârâții le-au executat în cursul anului 2011 si parțial în anul 2012 si prin care i-au afectat și mai mult proprietatea, iar suprafața de 5 mp propusă spre expropriere, așa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate, nu satisface nici pe departe condițiile legale pentru ca D.N.79 să rămână pe actualul amplasament. Totodată, consideră că din considerentele hotărârii recurate rezultă, fără putință de tăgadă, că instanța de apel a apreciat ca fiind normal și legal ca intimații - pârâți să execute, mai înainte, lucrările de construire a variantei ocolitoare, precum și pe cele de extindere a lățimii părții carosabile a variantei și numai ulterior să facă demersurile necesare pentru exproprierea subsemnatului, deci în ordinea inversă față de ordinea firească, prevăzută de lege.

Reclamantul arată că nu a contestat și nici nu contestă că lucrările sunt de utilitate publică, însă, chiar dacă lucrările au o asemenea utilitate, nicio dispoziție legală nu dă dreptul intimaților - pârâți de a-i afecta în vreun fel, sau de a-i tulbura dreptul de proprietate asupra imobilului situat în localitatea Nădab, calea A., nr. 2, județul A., cu nr. cad._, înscris în C.F. nr._, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. 879 - Nădab, care este compus din 3.546 mp teren și casă de locuit, ori de a pune în pericol siguranța sa și a familiei mele.

Consideră că intimații - pârâți trebuiau să aibă în vedere că orice proprietar beneficiază inclusiv de dreptul de a ataca în justiție actele administrative ale Guvernului privind exproprierea, în cazul în care consideră necesar și că aceștia au realizat atât noua variantă de drum, cât și extinderea ei cu afectarea dreptului său de proprietate asupra imobilului menționat mai sus. Prin lucrările executate, intimații - pârâți au încălcat atât art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului („Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa"), cât și paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional"), precum și art. 44 din Constituție, prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. Mai arată că instanța de apel nu a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii atacate, că, potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (1) și alin. (3) din Constituția României - republicată, dreptul de proprietate este garantat și „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă si prealabilă despăgubire".

În opinia recurentului, examinând soluția instanței de apel, ar trebui să accepte ca dreptul său de proprietate să fie încălcat de orice instituție sau companie a statului și în orice fel de condiții, sub pretextul invocării „utilității publice". Apreciază că instanța de apel trebuia să aibă în vedere că inclusiv paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale recunoaște că orice cetățean „poate fi lipsit de proprietatea sa", dar numai pentru „cauză de utilitate publică" și numai „în condițiile prevăzute de lege si de principiile generale ale dreptului internațional". Or, în cazul dedus judecății, proprietatea sa a fost afectată de către o instituție, precum și de o companie a statului, care se bucură, în momentul de față, arată recurentul, inclusiv de girul și de protecția unei instanțe judecătorești, ceea ce nu poate fi admisibil, într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene, precum România.

Recurentul consideră că are obligația de a epuiza toate căile de atac interne, după care va sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu încălcarea, de către Statul Român, a paragrafului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Invederează că drumul național D.N. 79 a avut, inițial, traseul prin localitatea Nădab, județul A.. Ulterior la drumul național D.N. 79 s-a realizat o nouă variantă, prin care s-a realizat ocolirea atât a localității Nădab, cât și a celor 2 treceri la nivel cu calea ferată. Noua variantă realizată asigură circulația întregului trafic auto între A. - Oradea și Oradea – A. și astfel s-a ajuns în situația ca imobilul proprietatea reclamantului, precum și încă un imobil să ajungă într-o parte a variantei de drum realizată, iar localitatea Nădab să se afle în cealaltă parte. Altfel spus, cele două imobile, dintre care unul este al subsemnatului, au fost separate de localitatea Nădab prin varianta nouă de drum realizată. Imobilul subsemnatului se află, însă, tangențial cu partea carosabilă a variantei noi de drum, celălalt fiind într-o poziție mai retrasă. în ultima perioadă de timp la această variantă au avut mai multe lucrări de modificare, ultima fiind de supraînâlțare a drumului, precum și de extindere a părții carosabile (în lățime).

În urma acestor lucrări s-a ajuns ca acostamentul și partea carosabilă a drumului național D.N. 79 să treacă tangențial cu împrejmuirea de la imobilul meu, precum și la o distanță de aprox. 2 m față de casa de locuit, respectiv față de dormitoarele familiei mele, compusă din subsemnatul, soția și 2 copii minori.

Intimații - pârâți nu au avut, însă, în vedere, susține recurentul la realizarea acestei noi variante de drum, că, potrivit prevederilor art. 54 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „dobândirea terenurilor necesare pentru executarea unor drumuri noi, modernizări, corecții de trasee, reabilitări, lărgiri de drumuri se face prin modurile admise de lese, inclusiv prin expropriere pentru cauză de utilitate publică ".

Inclusiv din acest text cu valoare de lege rezultă, fără echivoc, că intimații - pârâți au avut obligația ca, anterior efectuării lucrărilor, să dobândească terenurile necesare pentru executarea lucrărilor.

Intimații - pârâți au realizat, însă, atât noua variantă de drum, cât și extinderea ei prin afectarea dreptului meu de proprietate asupra imobilului menționat mai sus.

Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1.189 din 06 noiembrie 2008, că sensul juridic al verbului „a afecta" cuprinde mai multe nuanțe, precum cel de „ a suprima ", „ a aduce atingere ", „ a prejudicia ", „ a vătăma ", „ a leza " sau „ a antrena consecințe negative ".

Menționează că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Buchen contra Cehiei - 2002, noțiunea de „bun" înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică. Invederează că atât casa de locuit, cât și anexele și curtea imobilului se află în zona de nord - vest a localității Nădab, respectiv în zona limitrofă a drumului național D.N. 79 (a drumului vechi). Construirea variantei noi de drum, cât și lărgirea ei s-a făcut, în opinia recurentului, cu nerespectarea celor mai elementare norme în această materie, sens în care a arătat că partea carosabilă, pe care circulă inclusiv vehicule de tonaj mare, a fost extinsă până limita imobilului meu, respectiv până la gardul cu care este împrejmuit imobilul. Susține că intimații - pârâți nu au asigurat, în urma executării lucrărilor de extindere a părții carosabile, niciun fel de zonă de siguranță sau de protecție, în limitele prevăzute de Anexa 1 a Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar în condițiile în care construcțiile noi pot fi autorizate și realizate numai cu respectarea distanțelor minime prevăzute în Anexa 1 a Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consider că, potrivit principiului simetriei, inclusiv construirea de drumuri noi se poate face numai cu respectarea acelorași distanțe față de toate construcțiile existente la data construirii drumului.

Mai mult, arată că în varianta nouă de drum construită de către intimații - pârâți nu este prevăzută cu trotuare pentru pietoni, borduri, șanțuri și rigole pentru colectarea apelor pluviale, șanțuri de gardă etc. Toate acestea fac ca apele pluviale să se scurgă în interiorul proprietății sale. Potrivit prevederilor art. 604 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „proprietarul fondului inferior nu poate împiedica în niciun fel curgerea firească a apelor provenite de pe fondul superior".

Art. 604 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede, însă, că „la rândul său, proprietarul fondului superior este obligat să nu efectueze nicio lucrare de natură să agraveze situația fondului inferior", obligație pe care intimații - pârâți au încălcat-o, prin realizarea lucrărilor la D.N. 79.

Se arată că de la executarea lucrărilor menționate mai sus și până în prezent siguranța subsemnatului și a membrilor familiei mele este pusă permanent în pericol. Astfel, arată că nu de puține ori vehicule de tonaj mare, aflate în circulație pe acest drum național, au intrat pe proprietatea sa (în curtea imobilului), distrugând împrejmuirea de la frontul stradal, membrii familiei fiind de mai multe ori în pericol de a fi accidentați chiar în curtea imobilului al cărui proprietar este.

Invederează că el și membrii familiei trăiesc permanent sub teroarea că în orice moment pot fi accidentați în incinta imobilului în care locuiesc și că pe timp de iarnă, pericolul este și mai mare, întrucât drumurile devin acoperite cu zăpadă, gheață, polei, făcând posibilă deraparea autovehiculelor. În plus, arată că din cauza zgomotului infernal, produs ca urmare a rulării vehiculelor de tonaj mare nu se pot odihni, iar copiii nu-și pot face temele. Realizarea noii variante a drumului național D.N. 79 a fost realizată de către intimații - pârâți cu încălcarea prevederilor art. 17 alin. (1) din Anexa 1 a Ordinului ministrului sănătății nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare (abrogat prin art. 4 din Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației), care a prevăzut că „amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot și vibrații și dimensionarea zonelor de protecție sanitară se vor face în așa fel încât în teritoriile protejate nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat ta 3 m de peretele exterior al locuinței ta 1,5 m înălțime de sol, să nu depășească 50 dB(A) și curba de zgomot 45. în timpul nopții (orele 22,00 - 6,00), nivelul acustic echivalent continuu trebuie să fie redus cu 10 dB(A) fată de valorile din timpul zilei".

Varianta nouă a drumului național D.N. 79 s-a realizat inclusiv cu încălcarea prevederilor pct. 2.5 din STAS 6156-86, precum și din STAS_-88, unde se prevede (în ambele STAS-uri) că la limita fațadei valoarea limită a lui Leq este de 50 dB (fără să se specifice vreun interval orar). Dacă nu se poate respecta condiția de 50 dB la fațada clădirii, atunci măsurile adoptate trebuie să asigure valoarea admisibilă a nivelului de zgomot interior din clădiri, respectiv valoarea maximă de 35 dB ziua cu ferestrele închise. Inclusiv în Indicativul P122-89 se prevede aceeași valoare a nivelului de zgomot, care nu trebuie să depășescă limita de 35 dB(A) în interiorul clădirilor de locuit.

Recurentul insistă asupra fenomenului de poluare fonică ce intervine, în sensul că poluarea fonică, zgomotul, afectează sănătatea oamenilor; produce disconfort și probleme de sănătate, ritm cardiac înalt, dereglări psihice și nivel mare de stres, dereglări de somn, probleme cognitive, capacitate redusă de concentrare, probleme auditive etc. Nu lipsite de importanță sunt și celelalte efecte ale zgomotului, precum problemele social - culturale, economice și estetice (izolare socială, zone rău famate, deteriorarea clădirilor etc). Critică faptul că instanța de apel nu a considerat de cuviință să se pronunțe asupra acestor aspecte pe care le-a invocat inclusiv în cererea de apel și în plus, din cauza trepidațiilor produse de vehiculele de tonaj mare construcțiile au început să crape, degradându-se de la o zi la alta.

Sesizează și faptul că există pericolul ca oricând vehiculele de tonaj mare, precum TIR - urile, să le intre noaptea în dormitoare.

Invederează că, potrivit prevederilor art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranță si zonele de protecție".„Ampriza drumului este suprafața de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru cicliști, acostamente, șanțuri, rigole, taluzuri, șanțuri de gardă, ziduri de sprijin și alte lucrări de artă" -art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor Anexei 1 lit. a) a Il-a liniuță din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „zonele de siguranță ale drumurilor sunt cuprinse de la limita exterioară a amprizei drumului până la:...2,00 m de la piciorul taluzului, pentru drumurile în rambleu".

Zonele de protecție a drumurilor naționale sunt cuprinse, potrivit prevederilor Anexei 1 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, între marginile exterioare ale zonelor de siguranță și marginile zonei drumului. Zonele de siguranță pentru drumurile naționale au o lățime de 22 ni distanță de la axul drumului, până la marginea exterioară a zonei drumului.

Recurentul susține că intimații - pârâți au realizat varianta nouă de drum fără ca să țină cont de aceste limite minime pentru zonele de siguranță și de protecție a drumului, că, varianta nouă de drum s-a făcut inclusiv cu încălcarea dispozițiilor art. 24 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că „ la proiectarea, execuția și intervențiile asupra drumurilor se va ține seama de categoriile funcționale ale acestora, de traficul rutier, de siguranța circulației de normele tehnice, de factorii economici, sociali șt de apărare, de utilizarea rațională a terenurilor, de conservarea și protecția mediului și de planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, precum și de normele tehnice în vigoare pentru adaptarea acestora la cerințele pietonilor, cicliștilor, persoanelor cu handicap și de vârsta a treia ".

În drept, recurentul își întemeiază cererea de recurs pe prevederile:

- art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului;

- paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

- art. 15 alin. (2) și art. 44 alin. (1) și alin. (3) din Constituția României - republicată;

- art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru;

- art. 3 alin. (1) teza a H-a din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 1169 din vechiul Cod civil;

- art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 25 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 2 alin. (3) și alin. (5) pct. 6, art. 14, art. 15, art. 16 alin. (1), art. 24, art. 54 alin. (1) și ale Anexei 1 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 604 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 3 alin. (1) și ale art. 21 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat;

- art. 17 alin. (1) din Anexa 1 a Ordinului ministrului sănătății nr. 536/1997 pentru aprobarea Normelor de igienă și a recomandărilor privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 4 din Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației;

- Deciziei Curții Constituționale nr. 1.189 din 06 noiembrie 2008;

- pct. 2.5 din STAS 6156-86 și STAS_-88;

- Indicativului P122-89;

- art. 242 alin. (2), art. 261, art. 274 alin. (1), art. 292 alin. (1) și alin. (2), art. 296, art. 299 alin. (1), art. 301, art. 302, art. 302A1, art. 303, art. 304 pct. 7 și pct. 9 și ale art. 305 din vechiul Cod de procedură civilă.

În probațiune, recurentul arată că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant, raportat la obiectul cauzei, temeiul de drept indicat și actele depuse în susținere, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, trebuie subliniat faptul că în prezenta cale de atac, recurs, nu pot fi invocate și supuse controlului judiciar al instanței decât aspecte de nelegalitate a hotărârii, și nu de temeinicie, respectiv de stabilire a situației de fapt dedusă judecății.

În calea extraordinară a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurent nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art.304 C.pr.civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial).

Scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control a legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză – sub toate aspectele susținute de pârâta recurentă – istoricul cauzei dedusă judecății, toate cu consecințe directe în planul configurării/reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat în mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.

Noua formulare a textului art.304 C.pr.civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului și cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu interese contrare.

O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemul dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind în mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

În raport de aceste considerente, rezultă că reclamantul S. V.-D., în recursul său, deși invocă incidența temeiurilor de modificare a deciziei civile, conform art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr.civ., (pct. 7- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și pct. 9 când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), în fapt, motivele expuse pe larg, în scris, nu se circumscriu niciunuia din cele două texte de lege enunțate, ci ele vizează starea de fapt dedusă judecății, care, potrivit art. 299 și urm. Cod pr.civ., nu mai poate fi examinată în calea de atac a recursului.

Invocarea de către reclamantul-recurent S. V.-D. a incidenței dispozițiilor Legii nr. 146/1997 – privind taxele judiciare de timbru, cu modificările la zi, este reală, acesta fiind și cadrul legislativ sub imperiul căruia s-a derulat procedura de față, și nu sub incidența prevederilor OUG nr. 80/2013.

În plus, orice contestație privind taxa judiciară impusă părții, în speță, reclamantului recurent, putea fi făcută cu respectarea prevederilor speciale reglementate de art. 18 din Legea nr. 146/1997 (contestația împotriva modului de stabilire a taxei judiciare), ceea ce nu s-a întâmplat.

De asemenea, este nefondată și critica privind reținerea de către tribunal a împrejurării necontestării de către reclamant a dispoziției primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale a pârâtului M. T. și Infrastructurii.

Împrejurarea că reclamantul și-a exprimat poziția procesuală față de această excepție prin notele de ședință depuse în dosarul de fond (în primă instanță, deci) la termenul din 18 decembrie 2012, nu echivalează și nu substituie invocarea distinctă, ca și motiv de apel, în calea de atac a apelului, a acestui diferend. Instanța de apela răspuns punctual la motivele cu care a fost investită de reclamant prin apelul declarat la 29.07.2014, între care nu se regăsește și problema admiterii excepției lipsei calității procesuale a pârâtului M. T. și Infrastructurii.

Apare, de asemenea, ca nefondată, critica reclamantului privind excepția prescripției dreptului la acțiune în condițiile în care instanța de fond a statuat că cererea de față este formulată în termen legal, iar problema prescripției nu a mai fost invocată.

Pe fondul pricinii, așa cum am mai subliniat în preambulul hotărârii, reclamantul reiterează împrejurările de fapt ce stau la baza nemulțumirilor domniei sale, față de modul de realizare a extinderii la DN 79, fără a indica, în concret, care sunt normele legale încălcate în cauză și care, astfel, ar atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod pr.civ. (aplicarea greșită a legii).

Pe baza probelor administrate de părți, tribunalul a statuat în fapt și în drept asupra cererii reclamantului, iar aspectele ce țin de stabilirea situației de fapt (cu referire aici la susținerile reclamantului privind lucrările de întărire a părții carosabile), nu mai pot face obiectul recursului, întrucât ele se circumscriu noțiunii de „împrejurări de fapt”, iar în recurs se pot examina doar aspecte de nelegalitate.

Or, față de prejudiciul invocat de reclamant prin neasigurarea de către pârât în urma lucrărilor de extindere a drumului și zona de siguranță sau de protecție în limitele prevăzute de OG nr. 43/2007, republicată, Curtea reține că în mod corect instanțele de fond au stabilit că pentru finalizarea extinderii drumului cu respectarea dispozițiilor art. 14-17 din OG nr. 43/1997 (privind regimul drumurilor, în sensul realizării rigolelor, a șanțurilor, a zonelor de siguranță, etc.), s-a adoptat soluția exproprierii suprafeței de 5 m din terenul reclamantului (dispusă în anul 2010 și notată în CF).

Celelalte critici privind prejudiciul rezultat din temerea provocată și trăită permanent, de reclamant și familia sa, de circulația rutieră a vehiculelor de mare tonaj, ori a degradării fizice a imobilului – casă, ori a disconfortului fonic, care, de asemenea, se circumscrie stării de fapt, iar pe de altă parte, cum corect s-a subliniat, urmează a fi înlăturate tocmai prin reamenajarea și realizarea zonei de siguranță a drumului.

Pentru toate aceste considerente, față de motivele invocate în scris de reclamant și temeiul de drept indicat (art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr.civ.), Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art. 299, 312 al. 1 Cod pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

> ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S. V.-D. împotriva deciziei civile nr. 1054/25.11.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. P. M. G. A.-M. N.

GREFIER,

S. C.

Red. M.G.- 09.04.2015

Tehnored. S.C. - 2 ex./10.04.2015

Tribunalul A., Judecători: T. B., M. A.

Judecătoria A., Judecător: H. B.

← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 46/2015....		Conflict de competenţă. Sentința nr. 42/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Grăniţuire. Decizia nr. 191/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Validare poprire. Decizia nr. 192/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Restituire metale preţioase. Decizia nr. 45/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 46/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Conflict de competenţă. Sentința nr. 42/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Legea 10/2001. Decizia nr. 391/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Anulare act. Decizia nr. 177/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA Strămutare. Sentința nr. 187/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA