Restituire metale preţioase. Decizia nr. 45/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2015 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 45/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 45
Ședința publică din 10 februarie 2015
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta B. Băița împotriva deciziei civile nr. 1093/A/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. R., prin Banca Națională a României – Sucursala Regională T., C. R., L. D., Maninni V., B. F., Ladlena L., Carletti F., Stimilli S., R. I. și C. B. (ultimii doi în calitate de moștenitori ai defunctului R. V.), având ca obiect restituire metale prețioase.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua apelare a cauzei, se prezintă doamna cons. jur. A. T., pentru intimatul S. R., prin Banca Națională a României – Sucursala Regională T., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimatul S. R. a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 02.02.2015, întâmpinare.
Reprezentanta instituției intimate depune la dosarul cauzei delegație.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta instituției intimate solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei pronunțată de Tribunalul T., fără cheltuieli de judecată.
Arată că recurenta reiterează aceleași motive invocate în apel și nu solicită decât o reapreciere a declarațiilor testimoniale ale persoanelor audiate în cauză.
Învederează instanței că, din declarațiile celor doi martori nu reiese că aceștia au participat efectiv la confiscarea vreunei cantități de aur de la reclamanta recurentă, mai mult, acestea nu au putut fi coroborate cu niciun alt mijloc de probă, fiind, de altfel, contrazise de procesele-verbale și inventarele depuse la dosar, toate fiind întocmite pe numele altor persoane, înscrisuri din care nu rezultă identitatea dintre aceste persoane și titularul dreptului dedus judecății.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj sub nr._ din data de 17.12.2009, reclamanta Bot Băița a chemat în judecată, în calitate de pârâți, S. R., prin Banca Națională a Românie, C. R., L. D., M. V., B. F., R. V., M. L., C. F. și S. S., solicitând restituirea în natură sau contravaloarea în lei la data plății, în măsura în care acestea nu se mai regăsesc fizic, a următoarelor cantități de metal prețios materializate în obiecte din metale prețioase, după cum urmează: 228,15 gr aur constând în bijuterii și alte obiecte din metal prețios menționate în inventarul nr. 309/1985 al Inspectoratului Județean de Miliție C. S.; 225,53 gr. aur constând în bijuterii diverse menționate în inventarul nr. 271.368/1972 din 23.05.1973 al Inspectoratului Județean T. - Brigada Economică; 344,86 gr aur constând în bijuterii diverse menționate în inventarul nr. 251.041/01.07.1977 al Inspectoratului Județean T. - Brigada Economică; 419,32 gr. aur constând în bijuterii diverse menționate în inventarul nr. 251.170/08.05.1973 al Inspectoratului Județean T. - Brigada Economică și 884,39 gr. aur constând în bijuterii diverse menționate în inventarul nr. 251.079/1972 din 23.05.1973 al Inspectoratului Județean T. - Brigada Economică.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că bunurile din metal prețios mai sus menționate au fost depuse la Banca Națională României, în perioada anilor 1972-1989, ca urmare a mai multor confiscări repetate, confiscări efectuate atât de organele Miliției județului T., cât și de organele Miliției județului C.-S..
A mai arătat că, în perioada de mai sus agenți din cadrul fostei miliții, ca urmare a unor informații obținute prin mijloace specifice, au descins în mai multe rânduri la domiciliul reclamantei din Lugoj și, în urma unor amenințări la adresa acesteia și a membrilor familiei sale, au procedat în mod repetat la confiscarea tuturor obiectelor din metal prețios care au fost găsite.
Reclamanta a mai arătat că, în aceeași maniera intempestivă, aceasta a fost oprită în trafic când se deplasa prin județul C. S. și supusă fiind unei percheziții a fost deposedată de o altă cantitate de aur, formată din bijuterii și alte obiecte din metal prețios.
Reclamanta a mai precizat că în acea perioada aceasta desfășura activități de comerț cu bijuterii diverse, pietre prețioase și alte obiecte din metale prețioase.
Se mai arată că, pentru a se da o forma cât mai legală acestor descinderi, întotdeauna organele miliției întocmeau procesele verbale constatatoare pe numele unor persoane fictive, a căror date de identificare agenții miliției le cunoșteau din alte împrejurări, poate similare, procedura care, pe de o parte, avea menirea de a nu atrage răspunderea penală a adevăratului proprietar, susținându-se că, de fapt, li se face un serviciu, iar, pe de altă parte, de a ascunde pentru totdeauna identitatea adevăratului proprietar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.26 și următoarele din OUG. nr. 190/2000.
La filele 28-29 dosar pârâta Banca Națională a României Sucursala T. a depus întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Bot Băița, cu motivarea că reclamanta solicită restituirea unor bunuri din metal prețios în cantitate de 2102,25 grame, bunuri care apar în înscrisuri ca fiind confiscate de la alte persoane, cetățeni italieni, reclamanta nejustificându-și astfel legitimarea procesuală activă.
La filele 44-45 dosar, reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a arătat că, pentru a dovedi mai presus de orice tăgada calitatea procesuală activă și a identifica proprietarul de fapt și de drept al bunurilor confiscate de către organele de miliție în perioada menționată în acțiune, reclamanta consideră că se impune demararea procedurii înscrierii în fals a înscrisurilor în baza cărora s-au confiscat bunurile în cauză, procedură în urma căreia, nefiind caz de judecată penală datorită prescripției răspunderii, instanța civilă are posibilitatea de a cerceta falsul prin orice mijloc de probă.
În drept au fost invocate dispozițiile art.26 si următoarele din O.U.G. nr. 1.90/ 2000, art. 183 și urmat. Cod.proc.civ.
La fila 58 dosar, pârâtul S. R., prin Banca Națională a României, a depus note scrise prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei B. Băița, față de înscrisurile depuse la dosar, iar, referitor la proba testimonială, solicitată de reclamantă, a arătat că se opune întrucât se îndoiește de veridicitatea declarațiilor testimoniale, atâta vreme cât martorii susțin (ca de altfel, în majoritatea proceselor având același obiect) că se formase o tactica în inserarea unor nume fictive în procesele verbale, în opinia acesteia, fiind astfel imposibil de determinat care este adevărata identitate a proprietarilor.
La filele 321-322 pârâta BNR a depus note de ședință, prin care a arătat că, reclamanta nu-și poate dovedi calitatea de proprietar cu proba testimonială, actele de confiscare reprezentând înscrisuri autentice, pentru care operează prezumția de legalitate și autenticitate în raport cu declarațiile testimoniale ale martorilor, care nu pot fi concludente atâta vreme cât nu se coroborează cu niciun înscris depus la dosar.
Cu ocazia soluționării recursului formulat de reclamanta Bot Baița, împotriva încheierii din 14.03.2012 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr._, s-a depus la dosar de către reclamantă o precizare de acțiune prin care s-a arătat că pârâtul R. V. a decedat la data de 28.04.2004 în Italia și au fost indicați moștenitorii acestuia, ca fiind C. B., soție supraviețuitoare și R. I. - fiul acestuia.
Prin sentința civilă nr. 946/27.05.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Lugoj a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Bot Băița, invocată de pârât; a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Bot Băița în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de Banca Națională a României, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria, analizând, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ., cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Bot Băița, a reținut că, între condițiile esențiale necesare pentru punerea în mișcare și exercitarea acțiunii civile, se numără calitatea procesuală.
Raportându-se la reclamant, calitatea procesuală (activă) semnifică realizarea unei identități între această parte din proces și titularul dreptului pretins, sub aspect material.
Potrivit inventarului nr. 309/1985 al Inspectoratului Județean de Miliție C. S., încheiat cu ocazia predării către bancă, s-a constatat a fi abandonate mai multe bijuterii din metal prețios(aur) având greutatea de 228,15 gr.
Prin procesul verbal de contravenție nr. 271.368 întocmit în data de 22.10.1972, s-a constatat că numiții C. R. și L. D., cu ocazia pătrunderii pe teritoriul RSR, prin punctul de frontieră Stamora Moravița, au introdus în țară mai multe obiecte din aur, pe care nu le-au declarat organelor vamale, dispunându-se confiscarea acestora.
În inventarul nr._/1972 din 23.05.1973 al Inspectoratului Județean T. - Brigada Economică, încheiat cu ocazia predării către bancă a bijuteriilor din aur în greutate de 225,53 gr., acestea au fost enumerate, menționându-se că au fost confiscate de la C. R. și L. D. din Italia.
Prin procesul verbal de contravenție nr._ întocmit în data de 01.07.1977, s-a reținut de către lucrători ai Miliției Județului T. că, în data de 26.06.1977, numiții Maninni V. și B. F., cetățeni italieni, ofereau spre vânzare unor cetățeni români, în incinta Campingului din Timișoara, bijuterii din aur și aparatură electrică. Prin același proces verbal, s-a dispus confiscarea bijuteriilor respective, în greutate de 344,86 gr. enumerate mai apoi și în inventarul nr._/01.07.1977 al Inspectoratului Județean T. - Brigada Economică, încheiat cu ocazia predării către bancă a bijuteriilor.
Prin procesul verbal de contravenție nr._ întocmit în data de 08.11.1972, s-a reținut de către lucrători ai Miliției Județului T. că, în data de 07.11.1972, numiții R. V. și M. L., cetățeni italieni, au încercat să valorifice în Timișoara metale prețioase sub formă de bijuterii, încălcând astfel dispozițiile Decretului nr. 210/1960. Prin același proces verbal, s-a dispus confiscarea bijuteriilor respective, în greutate de 419,32 gr. Bijuteriile din aur au fost enumerate mai apoi și în inventarul nr._/08.05.1973 al Inspectoratului Județean T. - Brigada Economică, încheiat cu ocazia predării către bancă.
Prin procesul verbal de contravenție nr._ întocmit în data de 29.10.1972, s-a constatat că numiții Carletti F. și Stimilli S., cetățeni italieni, cu ocazia pătrunderii pe teritoriul RSR, prin punctul de frontieră Stamora Moravița, au introdus în țară mai multe obiecte din aur, pe care nu le-au declarat organelor vamale, dispunându-se confiscarea acestora. În inventarul nr._/1972 din 23.05.1973 al Inspectoratului Județean T. - Brigada Economică, încheiat cu ocazia predării către bancă, au fost enumerate bijuteriile din aur, în greutate de 905,46 gr., confiscate de la Carletti F. și Stimilli S. din Italia.
Cu privire la excepția invocată de pârâtul S. R., prin Banca Națională a României, prima instanță a reținut că, reclamanta, prin precizarea de acțiune depusă la termenul din data de 04.05.2010, a arătat că înțelege să se înscrie în fals cu privire la înscrisurile în baza cărora s-au confiscat bunurile revendicate, apreciind că cercetarea falsului poate fi realizată prin orice mijloc de probă.
Judecătoria a mai reținut că procesele verbale și inventarele a căror înscriere în fals a fost solicitată de reclamantă sunt înscrisuri autentice, care, potrivit art. 1173 din C.civ., au o deplină forță probantă până la înscrierea în fals, bucurându-se de o prezumție de legalitate.
Împotriva celor consemnate în conținutul actelor autentice, pentru cercetarea falsului, este admisibilă proba testimonială, sens în care au fost audiați martorii Bândariu I. și C. V., însă depozițiile acestora au fost apreciate a fi neconvingătoare. Aceștia, deși susțineau că au participat efectiv la percheziții în domiciliul reclamantei, făcând parte dintr-o echipă operativă lărgită constituită la nivelul Inspectoratului de Miliție al Județului T., la dosar nu există nicio copie a vreunui înscris prin care să se facă dovada constituirii vreunei astfel de echipe operative care să-i cuprindă pe cei doi martori.
De asemenea, cei doi martori nu apar menționați nici în cuprinsul înscrisurilor în temeiul cărora s-a procedat la confiscarea bijuteriilor din aur de la anumiți cetățeni italieni, ceea ce, în lipsa altor dovezi, duce la concluzia că, deși erau angajați ai Ministerului de Interne, nu aveau atribuții de serviciu în ceea ce privește prevenirea și sancționarea deținerii și comerțului ilicit cu metale prețioase. În acest sens, martorul C. V. a declarat că nu a semnat niciodată un înscris încheiat în urma vreunei confiscări de metale prețioase.
În declarațiile lor, martorii descriu doar generic, cum se proceda la efectuarea unor percheziții și la ridicarea de obiecte din aur de la diferite persoane (respectiv arată că, pentru ca persoana de la care se confiscau bunurile să nu fie trasă la răspundere penală, actele se întocmeau pe nume ale unor persoane fictive, pe numele unor cetățeni străini etc.) și nu prezintă date concrete referitor la cantitatea de obiecte din aur confiscate de la reclamantă, componența acestora și datele la care au fost confiscate, pentru a se putea trage concluzia că, într-adevăr, reclamanta a deținut obiectele solicitate prin prezenta acțiune.
În declarația sa, martorul C. V., vorbind de percheziții domiciliare, a indicat imobilele cu nr. 3 și 5 de pe ., despre care a arătat că aveau o curte comună și erau folosite de reclamantă și familia acesteia (părinți, etc.), situație față de care, chiar dacă s-ar admite că au fost efectuate unele percheziții la adresele respective, nu se poate trage concluzia cu certitudine cu privire la proprietarul bunurilor confiscate (bijuteriile).
Datele oferite de cei doi martori puteau foarte ușor a fi redate prin simpla studiere a proceselor verbale de contravenție și a inventarelor anterior menționate existente la dosar și în posesia reclamantei.
De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului că persoanele indicate în aceste înscrisuri, cetățenii italieni, pe care reclamanta le-a chemat în judecată în calitate de pârâți, ar fi fictive.
Declarațiile acestor martori, care, deși au arătat că ei au fost de față la momentele în care reclamantei i-a fost percheziționat imobilul și confiscate cantitățile de aur, nu pot fi coroborate cu alte probe care să convingă dincolo de orice îndoială că starea de fapt menționată în procesele verbale de contravenție mai sus enumerate este contrară realității, precum și că, într-adevăr, de la reclamantă au fost confiscate cantitățile de aur revendicate.
Potrivit art. 26 din O.U.G. 190/2000, astfel cum a fost modificată și completată, pot solicita restituirea obiectelor din metale prețioase preluate abuziv de către stat persoanele fizice și juridice de la care au fost preluate, precum și moștenitorii și succesorii de drept ai acestora.
Prima instanța a reținut că majoritatea bunurilor cuprinse în inventarele mai sus menționate au fost confiscate de la anumiți cetățeni italieni, iar o parte a fost declarată abandonată (inventarul 309/1985), reclamanta nereușind să dovedească, prin probele de la dosar, că procesele verbale întocmite la data preluării bunurilor sunt false și, implicit, nici că a deținut bunurile revendicate și că acestea i-au fost confiscate.
Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Bot Băița, pe care a admis-o și a respins acțiunea formulată de aceasta, ca fiind formulată de persoană fără calitate procesual activă.
Împotriva acestei sentințe, a declanșat calea de atac a apelului reclamanta B. Baița, solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și restituirea în natură sau contravaloarea în lei la data plății a obiectelor din metal prețios menționate în cererea de chemare în judecată.
În susținerea căii de atac, după reiterarea situației de fapt, apelanta a învederat că hotărârea atacată este nelegala si netemeinica. A solicitat, de asemenea, o reapreciere a probelor deja administrate in fata instanței de fond, cu precădere a probei testimoniale. Declarația martorului Bandariu I., fost lucrător in cadrul Miliției Economice a județului T., este, pe cat de succinta, pe atât de detaliata.
Motivul pentru care actele de preluare se întocmeau pe numele cetățenilor străini este același, îndeobște cunoscut: se urmarea ca, prin aceasta metodă, să se cosmetizeze fenomenul infracțional, declarându-se aceste fapte ca și contravenții (in cazul cetățenilor străini) si nu ca infracțiuni. In plus șansele celor păgubiți de a mai revendica aceste bunuri vreodată erau serios diminuate, prin întocmirea actelor de confiscare pe numele unor cetățeni străini.
Martorul explica, de asemenea, si de ce nu apare menționat în actele de confiscare, iar cât privește chestiunea fictivității persoanelor indicate în înscrisurile care se întocmeau, trebuie precizat faptul ca aceste persoane nu erau fictive, așa cum afirma instanța de judecata, ci doar înscrierea lor in procesele verbale era neconformă cu realitatea, acesta fiind motivul pentru care, in faza de fond, reclamanta a solicitat înscrierea in fals cu privire la aceste înscrisuri.
In esența, aceleași aspecte le prezintă si martorul Carasel V., fost angajat în cadrul M.A.I., în perioada 1964-1987, persoana care răspundea de sectorul din Lugoj in care era situata locuința reclamantei si care confirma atât numeroasele descinderi efectuate de echipa operativa la domiciliul reclamantei, in decursul anilor, cat si preluarea unei părți din obiectele din metal prețios reclamate .
In ultima perioada de timp, în spete similare, practica judiciara, atât de la nivelul Tribunalului T., cât si a Curții de Apel Timișoara, a arătat ca, întrucât in cauza au fost audiați ca martori chiar persoanele care au întocmit si semnat procesele verbale de confiscare sau care au participat neîndoielnic la descinderi si care au avut atributul autorității statului, acționând ca atare si confiscând bunurile revendicate, într-un asemenea context caracterul fals al consemnărilor din procesele verbale incriminate a fost pe deplin dovedit, finalitatea dispozițiilor art. 180 si următoarele din Cod proc. civ. fiind realizată, de vreme ce chiar agenții constatatori, audiați ca martori, au arătat caracterul fictiv al consemnărilor din procesele verbale de confiscare, ceea ce echivalează in fapt cu o retractare a actelor astfel emise.
In ceea ce privește calitatea procesuala a reclamantei, aceasta consideră că, in spiritul practicii judiciare a Curții de Apel Timișoara si, din ce in ce mai frecvent si a Tribunalului T., ea este pe deplin dovedita, atât prin faptul posesiei proceselor verbale de confiscare, cât si prin declarațiile martorilor audiați in fata instanței de fond.
Modul de lucru al organelor de miliție de la acea vreme, precum si numele informatorilor pe care Miliția îi avea în rândul etniei rrome sunt detaliate de către martorul Bandariu I..
In contextul dat, reclamanta consideră că probatoriul administrat până in acest moment relevă in mod suficient starea de fapt existenta la acea data si anume ca martorii ofițeri sau subofițeri ai fostei Miliții au efectuat proceduri de confiscare a unor cantități de aur, în afara cadrului legal existent la acel termen, proceduri care cosmetizau starea infracționala reala din societate, in segmentul vizat de infracțiunile prevăzute in Decretul nr. 210/1960 si Decretul nr. 244/1968, urmărindu-se scoaterea persoanelor fizice cetățenii romani, precum reclamanta in cauza, de sub imperiul acestor acte normative in ipoteza in care se coopera cu organele de miliție. In condițiile date se poate constata cu destula ușurința ca organele fostei miliții negociau însăși legea contrar Constituției de la acea vreme.
In consecința, văzând prevederile art. 26 al. 1 si 2 din OUG nr. 190/2000 modificata prin legea nr. 591/2004 reclamanta a apreciat ca aceste confiscări a obiectelor din aur care au aparținut reclamantei, scriptic înregistrate pe numele paraților cetățeni străini, se circumscriu noțiunii de preluare abuzivă, in sensul preluării efectuate in baza Decretului nr. 214/1978, impunându-se restituirea tuturor acestor obiecte si bijuterii și repararea prejudiciului cauzat, în vederea atingerii scopului avut în vedere de către legiuitor.
În drept, apelanta a invocat prev. art. 296 C.proc.civ., OUG nr. 190/2000 modificată prin Legea nr. 591/2004.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Banca Națională a României - Sucursala Regională T. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței primei instanțe, dată cu aplicarea riguroasă a exigențelor art. 1169 (vechiul) Cod Civil, in raport de caracterul neconcludent al declarațiilor testimoniale administrate la solicitarea reclamantei.
Intimata reiterează instanței de apel faptul că a solicitat de la primul termen de judecată la fond (prin întâmpinarea formulată), ca reclamanta să depună în original inventarele și procesele verbale de contravenție anexate la acțiune, însă nu s-a putut proba dovedirea acțiunii cu originalul acestor înscrisuri, fapt ce denotă că aceasta nu este și nu poate fi dovedită numai cu declarații testimoniale, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil.
Prin decizia civilă nr.1093/4.12.2014, pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul T. a respins apelul declanșat de către apelanta-reclamantă B. Baița împotriva sentinței primei instanțe.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, în speță, în susținerea demersului judiciar, pe lângă înscrisurile prevalate, reclamanta a invocat declarațiile a doi dintre foștii lucrători ai Miliției, ce ar fi participat la operațiunile de preluare efectivă a metalelor prețioase din posesia reclamantei sau ar fi avut cunoștință de acestea de la colegii lor.
Fără a observa însă apelanta că proba testimonială administrată în speță - chiar pentru dovedirea unor împrejurări de fapt (acea a preluării efective) - nu poate avea forță probantă superioară și nu poate înlătura starea de fapt reținută în procesele-verbale de contravenție întocmite pe numele unor cetățeni străini, și aceasta întrucât declarațiile martoriilor audiați în primă instanță nu se coroborează cu nici-o altă probă administrată în cauză.
Tribunalul a apreciat a fi cel puțin surprinzător cum acești martori, chiar dacă au fost lucrători în cadrul Miliției, își amintesc cu precizie, după atâția ani, ce cantități de obiecte din metal prețios au fost confiscate de la diverse persoane, în condițiile în care tot ei afirmă că, în procesele-verbale încheiate cu ocazia confiscării bunurilor, se consemna ori că acestea au fost abandonate, găsite ori că au fost confiscate de la persoane fictive sau plecate de mult timp din țară, ori de la diverși cetățeni străini.
Din moment ce, conform declarațiilor lor, în respectivele procese-verbale nu se menționa numele adevăratului proprietar de la care se confiscau bunurile, și, în absența întocmirii altor înscrisuri în acest sens, nu s-a făcut dovada cum acești martori au identificat că anumite cantități de obiecte din metale prețioase au fost confiscate chiar de la reclamanta-apelantă sau de la alți litiganți, în cazul celorlalte dosare aflate pe rolul instanțelor.
Nu se poate generaliza această presupusă practică și nici nu se poate ridica la gradul de principiu, în temeiul căruia să se restituie obiectele solicitate în condițiile în care, în alte spețe, având același obiect (restituire obiecte din metale prețioase), s-a confirmat identitatea dintre reclamant și persoana deținătoare - menționată în actele de confiscare și de preluare a respectivelor bunuri.
Mai mult, din analiza dosarului nr. 1174C/2004 al Tribunalului T., acvirat spre consultare la dosarul pendent, s-a constatat că aceleași bunuri revendicate de reclamanta-apelantă, și anume cele din inventarul nr. 309/1955, au fost revendicate și de numitul Vrasza R. în dosarul mai sus menționat.
Acest aspect se constituie într-un argument în plus în legitimarea concluziei că se poate ajunge la posibilitatea ca aceleași bunuri să fie revendicate de persoane diferite (în speță de reclamanta-apelantă și de numitul Vrasza R.), în dosare diferite, cu aceeași motivare (consemnarea în actele de preluare că bunurile au fost găsite, preluate de la persoane fictive sau de la cetățeni străini fără nici-o legătură) și, pe cale de consecință, la pronunțarea unor hotărâri contradictorii prin care să se restituie de două sau chiar de mai multe ori aceiași cantitate de metale prețioase în natură sau în echivalent.
Așa stând lucrurile, tribunalul a apreciat, în acord cu prima instanță, că declarațiile testimoniale (ale unor martori a căror credibilitate în fața instanței este mai mult decât îndoielnică), nu pot înlătura starea de fapt ce rezultă din procesele-verbale de contravenție întocmite cu privire la metalele prețioase preluate de la intimații-pârâți și, pe cale de consecință, că reclamanta-apelantă nu și-a legitimat calitatea de proprietară a obiectelor menționate în înscrisurile prevalate, și, implicit, nici calitatea procesuală activă în a solicita restituirea lor prin prezentul demers judiciar.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta B. Băița, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii acțiunii și restituirea, în natură sau contravaloarea în lei la data plății, a obiectelor din metal prețios menționate în cererea de chemare în judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, solicitând, de asemenea, o reevaluare a probelor deja administrate în fața instanței de fond.
Invocă practica judiciară, chiar dacă nu de dată recentă, de la nivelul Tribunalului T. și a Curții de Apel Timișoara, în care s-a reținut că, întrucât în cauză au fost audiați ca martori chiar persoanele care au întocmit și semnat procesele-verbale de confiscare sau care au participat neîndoielnic la descinderi și care au avut atributul autorității statului, acționând ca atare și confiscând bunurile revendicate, într-un asemenea context, caracterul fals al consemnărilor din procesele verbale incriminate a fost pe deplin dovedit, finalitatea dispozițiilor art. 180 și următoarele din Cod proc. civ. fiind realizată, de vreme ce chiar agenții constatatori, audiați ca martori, au arătat caracterul fictiv al consemnărilor din procesele-verbale de confiscare, ceea ce echivalează în fapt cu o retractare a actelor astfel emise.
In ceea ce privește chestiunea fictivității persoanelor indicate în înscrisurile care se întocmeau, consideră că trebuie precizat faptul că aceste persoane nu erau fictive, așa cum afirmă instanța de fond sau de apel, ci doar înscrierea lor în procesele verbale era neconformă cu realitatea. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care, în faza de fond, a solicitat înscrierea în fals cu privire la aceste înscrisuri, pentru a se constata că persoanele menționate în aceste documente, pârâții-cetățeni italieni, nu au nicio legătură cu actele de preluare.
In prezenta cauză, ambii martori: Bandariu I. si Carasel V., agenți constatatori din cadrul Inspectoratului de Miliție al județului T., au relatat că, din rațiuni de politică penală, impusă de regimul comunist, procesele-verbale de confiscare s-au întocmit în mod fictiv pe numele unor cetățeni străini, și nu pe numele reclamantei, de la care a fost preluat efectiv aurul, întrucât cetățenii străini răspundeau doar contravențional, nu și penal. Totodată, arată că, înseși persoanele de la care erau confiscate obiectele de metal prețios achiesau la această practică din dorința de a nu răspunde penal pentru fapta de a deține sau de a comercializa aceste obiecte.
Reclamanta precizează că, niciun moment, cei 8 cetățeni străini nu au fost considerați persoane fictive, deci inexistente, dovadă în acest sens fiind faptul că aceștia au fost legal citați în ltalia, în chiar cursul procesului de față, ci au fost doar menționați în mod fictiv în cuprinsul proceselor verbale de către agenții constatatori. Acest aspect este clar reliefat de către martorul Bindariu I., care a afirmat că numele respective erau luate întâmplător de la recepțiile hotelurilor din Timișoara.
Argumentul instanței de apel, potrivit căruia este suspect cum acești martori rețin atât de multe detalii ale obiectelor confiscate după atât de mult timp, vine în contradicție cu argumentarea instanței de fond potrivit căreia aceștia nu au făcut referiri detaliate cu privire la obiectele confiscate, componența acestora și datele la care au fost confiscate, făcând doar referiri generice cu privire la cantitățile preluate.
Este greu de explicat raționamentele contrarii ale celor două instanțe de judecată, raționamente care, chiar dacă sunt opuse, converg, în mod ciudat, către aceeași concluzie, a respingerii cererii de chemare în judecată pe cale de excepție.
Chiar dacă nu s-a reușit dovedirea cu "alte înscrisuri" a stării de fapt susținută de reclamantă sau această stare de fapt confirmată de martori nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, consideră că, în virtutea dispozițiilor procedurale, instanța are nu doar căderea, ci și obligația de a aprecia declarația unui martor în funcție de mai multe criterii de natură a concluziona asupra veridicității acesteia. Dovada faptelor materiale, mai ales a unui act de preluare abuzivă, poate fi făcută nelimitat cu depoziții de martori. Chiar dacă s-ar aprecia că se impune a fi dovedite acte juridice, în cauză nu operează interdicția dovezii cu martori prevăzută de art. 1191 C. civ., întrucât există un început de dovadă scrisă, în acest sens putând fi apreciate inventarul și procesele-verbale de confiscare, fiind incidente dispozițiile art. 1197 C. civ.
D. fiind caracterul abuziv al preluării, se poate aprecia că reclamantei nu i-a fost cu putință să-și procure o dovadă scrisă, în condițiile în care s-au realizat actele de preluare, fiind incidente dispozițiile astfel art. 1198 pct. 1 ) C. civ.
Relativ la depozițiile celor doi martori, reclamanta reia în detaliu conținutul acestora, pe care le consideră, pe cât de succinte, pe atât de detaliate, iar, prin coroborare cu faptul posesiei proceselor-verbale de confiscare, apreciază a fi pe deplin dovedită calitatea procesuală a reclamantei.
Astfel, atât martorul Bandariu lonel, membru al echipei operative din cadrul IMJ T., cât și martorul Carasel V., organ al Miliției municipiului Lugoj, însărcinat cu supravegherea sectorului în care locuia recurenta, au afirmat că o cunosc pe aceasta ca pe o persoană care deținea înainte de anul 1989 cantități însemnate de metal prețios și podoabe din același metal și care se îndeletnicea cu vânzarea-cumpărarea unor asemenea obiecte din aur. Modul de lucru al organelor de miliție de la acea vreme, precum și numele informatorilor pe care Miliția îi avea în rândul etniei rrome sunt detaliate de către martorul Bandariu I..
In contextul dat, consideră că probatoriul administrat până în acest moment relevă în mod suficient starea de fapt existentă la acea dată, și anume că martorii, ofițeri sau subofițeri ai fostei Miliții, au efectuat proceduri de confiscare a unor cantități de aur, în afara cadrului legal existent la acel termen, proceduri care cosmetizau starea infracțională reală din societate, în segmentul vizat de infracțiunile prevăzute în Decretul nr. 210/1960 si Decretul nr. 244/1968, urmărindu-se scoaterea persoanelor fizice cetățenii romani, precum reclamanta, de sub imperiul acestor acte normative, în ipoteza în care se coopera cu organele de miliție. In condițiile date, se poate constata cu destulă ușurință că organele fostei miliții negociau însăși legea, contrar Constituției de la acea vreme.
In consecința, văzând prevederile art. 26 al. 1 și 2 din OUG nr. 190/2000 modificata prin Legea nr. 591/2004, apreciază că aceste confiscări de obiecte din aur care au aparținut reclamantei, scriptic înregistrate pe numele pârâților-cetățeni străini, se circumscriu noțiunii de preluare abuzivă, în sensul preluării efectuate în baza Decretului nr. 244/1978, impunându-se restituirea tuturor acestor obiecte și bijuterii, pentru repararea prejudiciului cauzat, în vederea atingerii scopului avut în vedere de către legiuitor.
In drept, invocă prevederile art. 296 Cod proc.civ., OUG nr. 190/2000 modificata prin Legea nr. 591/2004.
În cauză, intimatul S. R. prin Banca Națională a României – Sucursala Regională T., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea celor două hotărâri pronunțate de instanțele anterioare, ca legale și temeinice. Au fost reluate argumentele de fapt și de drept invocate în ciclurile procesuale anterioare, deja expuse în prezenta decizie, astfel că nu vor mai fi redate.
În drept, art. 115-118 C.proc.civ.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și art. 306 alin. 2 C.pr.civ., față de prevederile art. 299 și urm. C.pr.civ., coroborate cu prevederile art. 26 din OUG nr. 190/2000, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat, atât Judecătoria Lugoj, cât și Tribunalul T. pronunțând hotărâri temeinice și legale, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestora și pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Ca un aspect preliminar, se impune a constata că prezentul recurs constituie o reiterare a tuturor motivelor invocate prin cererea de apel, motive însă, ce vizează în mod preponderent starea de fapt, pe care recurenta o apreciază a fi greșit stabilită, ca urmare a analizării deficitare și incomplete a probelor administrate în cauză. Curtea constată că reclamanta critică modul în care au fost apreciate declarațiile martorilor, precum și modul de soluționare a cererii de înscriere în fals cu privire la procesele-verbale de contravenție prin care s-a dispus confiscarea bunurilor din metal prețios, solicitând expres reanalizarea probelor.
Critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C.pr.civ., pct. 11 al art. 304, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000. Recursul a devenit o cale de atac în care pot fi valorificate exclusiv motivele de nelegalitate expres și limitativ prev. de art. 304 C.pr.civ., și nu netemeinicia ce ar decurge din greșita apreciere a probelor, astfel că instanța de recurs nu va relua aprecierea probatoriului, pentru considerentele deja expuse.
Ca atare, curtea va înlătura, ca neputând face obiectul controlului judiciar în această cale de atac, motivele de recurs privind starea de fapt reținută în cauză, respectiv conținutul probelor testimoniale administrate în cauză și greșita soluționare a cererii de înscriere în fals, reclamanta tinzând, prin aceste motive, la reanalizarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte stări de fapt, lucru care, așa cum s-a arătat, nu este permis de legea procesual civilă în recursul de față.
Astfel, raportat la starea de fapt reținută în baza probatoriului administrat în cauză, curtea constată că s-a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, atât cu privire la cerințele art. 26 din OUG nr. 190/2000, cât și cu privire la cererea de înscriere în fals formulată de reclamantă, întemeiată pe prev. art. 180 și urm. C.pric.civ., față de disp. art. 1171 și următoarele C. Civil.
Astfel, curtea constată că excepția lipsei calității procesuale a reclamantei a fost corect tranșată, raportat la starea de fapt stabilită în baza probatoriului administrat în cauză, fiind justă concluzia că, față de prevederile art. 26 din OUG nr. 190/2000, are calitate procesual activă persoana ale cărei obiecte din metal prețios au fost preluate abuziv de stat.
Cum, în speță, instanțele anterioare au constatat că reclamanta nu a făcut dovada că bunurile efectiv preluate prin actele depuse la dosar sunt cele confiscate de la domiciliul său, fiind deci proprietatea sa, se impune a conchide că aceasta nu justifică legitimare procesuală activă, nefiind persoana de la care au fost preluate bunurile din metal prețios și nici titulara dreptului de proprietate asupra acestora.
Cu privire la modul de aplicare a prevederilor art. 180 C.proc.civ., curtea reține că, potrivit art. 1173 C. Civ, actele autentice (categorie în care intră, potrivit art. 1171 C. Civ. și înscrisurile prin care s-a dispus confiscarea, respectiv care au constatat calitatea de bun abandonat a bunurilor din metal prețios revendicate de către reclamantă) fac dovada până la înscrierea în fals cu privire la cele constatate în cuprinsul lor de către funcționarul public.
În speță, reclamanta a declanșat procedura înscrierii în fals, fiind administrată în mod corect în acest scop proba testimonială, ca urmare a unei juste aplicări a prevederilor art. 180 și urm. C.proc.civ. . Cu toate acestea, procedura a fost finalizată fără succes pentru reclamantă, întrucât, atât judecătoria, cât și tribunalul au constatat, urmare a analizării depozițiilor martorilor audiați în cauză, că nu s-a răsturnat prezumția legală relativă de conformitate a actului cu realitatea faptică și juridică.
Ca atare, având în vedere că soluționarea cererii de înscriere în fals s-a făcut prin analizarea probatoriului administrat în acest scop, curtea constată că aspectele contestate în prezentul recurs țin exclusiv de netemeinicia deciziei atacate, nefiind critici de nelegalitate, astfel că nu se poate proceda în sensul cerut de reclamantă, de reapreciere a declarațiilor de martori, contrar art. 304 C.proc.civ.
În consecință, atâta timp cât aceste acte autentice nu au fost anulate, ca urmare a derulării procedurii înscrierii în fals (pe motivul că probele testimoniale administrate nu sunt de natură să conducă la concluzia certă că actele încheiate nu reflectă realitatea, întrucât nu sunt concordante și nici sprijinite de alte mijloace de probă, aspecte ce țin de temeinicie, nu de legalitate), nu poate fi valorificat în sensul dorit de reclamantă conținutul declarațiilor de martori, în contra constatărilor personale ale funcționarului public, astfel că, față de disp. art. 1173 alin. 2 și art. 1191 C.Civ., curtea constată că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de către pârâtă a fost corect soluționată.
Faptul că martorii audiați în cauză au făcut parte din echipa de control (chestiune, de altfel, neprobată) care a întocmit procesele-verbale invocate de reclamantă nu prezintă nici o relevanță, față de soluția dată cererii de înscriere în fals și, mai ales, față de considerentele ce au fundamentat-o și de inadmisibilitatea reevaluării probatoriului în calea de atac de față.
Curtea mai reține că nici faptul că judecătoria și tribunalul au avut raționamente contrarii pentru înlăturarea declarațiilor martorilor nu poate conduce la concluzia necesității reformării deciziei recurate, pentru acest motiv, față de imposibilitatea reananalizării probatoriului în prezentul ciclu procesual. Raportat la starea de fapt reținută prin decizia tribunalului, curtea reține că s-a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, atât pentru procedura falsului, cât și pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale active în speță.
Nu se verifică nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C.proc.civ., actele juridice deduse judecății fiind corect interpretate, fără a se schimba natura ori înțelesul acestora, prin raportare la starea de fapt reținută și la dispozițiile legale incidente în cauză.
Cu privire la jurisprudența invocată de către reclamantă, Curtea constată că potrivit Constituției, Codului civil, Codului de procedură civilă, jurisprudenței și doctrinei naționale, acestea nu pot servi ca repere obligatorii pentru instanțe, neavând calitatea unui izvor de drept.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. C.proc.civ., curtea constată că prezentul recurs nu este fondate, motiv pentru care, în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., îl va respinge.
În baza art. 274 C.proc.civ., curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, ca nesolicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B. Băița împotriva deciziei civile nr. 1093/A/04.12.2014 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. R. prin Banca Națională a României – Sucursala Regională T., C. R., L. D., Maninni V., B. F., Ladlena L., Carletti F., Stimilli S., R. I. și C. B. – ultimii doi în calitate de moștenitori ai defunctului R. V..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. R.C./ 11.02.2015
Tehnored L.P./ 13.02.2015
Ex.2
Primă instanță: E. C. P. – Judecătoria Lugoj
Instanța de apel: A. A., C. B. – Tribunalul T.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 192/2015. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 46/2015.... → |
|---|
